DREPT ROMAN 8

LITIS CONTESTATIO

In procedura legis actiunilor prin litis contestatio se intelegea luare de martori, care constatau vointa
partilor de a se prezenta in fata judecatorlui in faza a doua a procesului, in vederea judecarii. Iar in
procedura formulara prin litis contestatio se intelegea dictarea formulei de catre reclamant paratului,
sau emiterea unei copii de pe formula de catre reclamant paratului, astfel incat paratul sa sti cum sa se
apere in fata judecatorului. Litis contestatio prezenta un interes deosebit deoarece prin valorificarea
efectelor sale, pretorul si jurisconsulti au creat noi institutii juridice, mai cu seama in materia obligatiilor.
Caci litis contestatio produce 3 efecte.

 Efectul extintiv
 Efectul creator
 Efectul reglator sau fixator.

In virtutea ef. Extintiv, in momentul lui litis contestatio dreptul initial al reclamantului, adica dreptul pe
care reclamantul l a dedus in justitie se extingea. Spre exemplu, daca reclamantul afirma in fata
magistratului ca este proprietarul unui teren in momentul lui litis contestatio, dreptul de proprietate a
reclamantuli se stingea.

In virtuta ef.Creator, in locul dreptului initial care s a stins, se nastea un nou drept pe care il denumim
DREPTUL NOU CREAT, un drept care purta intotdeauna asupra unei sume de bani. Prin urmare ori de
cate ori castiga procesul, reclamantul urma sa primeasca o suma de bani indiferent de obicetul
pretentiilor sale. Suma de bani la care judecatorul il condamna pe parat. Si de aceea jurisconsultii
spuneau ca in procedura formulara sentinta de condamnare avea un caracter pecuniar.

In virtutea ef.Fixator, in momentul lui Litis contestatio se fixau definitiv atat elementele reale cat si
elementele personale ale procesului. Prin elemente reale ale procesului intelegem pretentiile pe care
reclamantul le a formulat in fata magistratului, ceea ce inseamna ca in fata judecatorului recalmantul
trebuia sa formuleze acelasi pretentii, intrucat daca reclamantul formula altceva, judecatorul nu le putea
lua in considerare. (judecatorul era sclavul formulei) Iar prin elementele personale intelegem identitatea
judecatorului si identitatea partilor. Asadar procesul trebuia sa fie judecat de judecatorul care era
mentionat in fruntea formulei. (Daca murea una dintre parti, mostenitorul nu putea lua parte la proces.
Trebuia sa se prezinte din nou pentru a modifica formula cu noul nume).

O alta invoatie a procedurei s a facut in legatura cu sfera de aplicare a actiunii in justitie. Deoarece in
procedura formulara prin actiune in justitie se intelegea cererea adresate de reclamant magistratului de
a i se elibera o formula, iar eliberarea formulei echivala cu acordarea actiunii in justitie si cu
posbililitatea reclamantului de a si valorifica pretentiile prin proces. Actiuniile in justitite se clasificau
dupa mai multe criterii. Cea mai este clasificarea in Actiuni IN REM si actiuni in PERSONAM sau actiuni
reale si actiuni personale. Prin actiunile reale erau sanctionate drepturile reale, iar prin cele personale
erau sanctionate drepturile personale sau de creanta. Si intrucat fizionomia drepturilor reale difera fata
de fizionomia drepturilor personale si forumlele actiunilor reale vor avea o redactare diferita fata de
formulele actiunilor personale. Astfel drepturile reale izvoresc din raporturile juridice stabilite intre o
persoana determinata si toti ceilalti membrii ai societatii, ceea ce inseamna ca drepturile reale sunt
opozabile de toti membrii. ERGA OMNES. Toti membrii societatii au indatorirea sa respecte exercitarea
drepturilor reale de catre titularii lor. Iar acela care incalca un drept real va fii chemat in justitite. De
aceea in INTENTIO a formulei actiunilor reale se va mentiona numai numele reclamantului, nu se va
mentiona si numele paratului. Pe cand drepturile personale izvoresc din raporturile juridice stabilite
intre doua persoane determinate pe care le denumim creditor si debitor. Prin urmare drepturile de
creanta nu sunt opozabile fata de toti membrii societatii, ci sunt opozabile numai fata de Debitor, care
este o persoana determinata. Cu alte cuvinte, creditorul poate cere plata numai de la debitor, si de
aceea in intentio a formulei acțiunilor personale se vor menționa si numele reclamantului si numele
paratului, pentru ca parat este doar debitorul care este o persona determinata.

Actiunile se clasficau in CIVILE si PRETORIENE(honorarii). Aceasta clasificare s a facut in functie de

originea actiunilor intrucat actiunile civile nu erau originale, nu erau create de pretor ci aveau un model
in legis actiuni. Spre exemplu actiunea in revendicare avea un model in legis actiunea denumita
SACRAMENTUM IN REM. Pe cand actiunile pretoriene nu aveau un model in legis actiuni ci erau
originale, create de pretori si la randul lor se clasificau in trei categorii.

 Actiuni IN FACTUM
 Actiuni FICTICII
 Actiuni cu TRANSPOZITIUNE

La cele IN FACTUM pretorul ii prezenta judecatorului toate faptele care au generat litigiul dintre parti
astfel incat judecatorul sa stie in functie de ce fapte sa judece procesul.

La cele FICTICII pretorul introducea in formula o fictiune cu scopul de a extinde sfera de aplicare a acelei
actiuni.

La cea cu TRANSPOZITIUNE pretorul avea o redactare care se indeparta de la regula generala intrucat
potrivit regulii generale si in Intentio al formulei, si in condemnatio erau mentionate acelasi nume, pe
cand la formula cu transpozitiune in intentio era mentionat un nume iar in condemnatio se mentiona un
alt nume.

ACTIUNI DIRECTE SI UTILE

DIRECTE : Au fost create in vederea sanctionarii unor cazuri determinate.

UTILE: Sunt cele extinse de la cazurile pentru care au fost create la cazuri similare.

ACTIUNI POPULARE SI PRIVATE

POPULARE: Puteau fi inventate de oricine, deoarece prin intermediul lor erau protejate interese
generale ale societatii.

PRIVATE: Puteau fi inventate numai de titularii unor drepturi subiective determinate.

ACTIUNILE PENALE SI ACTIUNILE PERSECUTORII

PENALE: Paratul era condamnat sa plateasca o amenda baneasca.

PERSECUTORII: Paratul era condamnat fie la restituirea unui lucru fie la repararea prejudiciului pe care l
a cauzat.
ACTIUNI DE DREPT STRICT SI ACTIUNI DE BUNA CREDINTA, clasificare care s a facut in functie de
interepretarea actului juridic din care izvoreau pretentiile reclamantului.

DREPT STRICT: Actul jurdic din care izvorau pretentiile reclamentului era interpretant AD LITERAM(la
litera), fara ca judeactorul sa cerceteze intentia partilor sau vointa lor reala.

BUNA CREDINTA: Actul juridic din care izvorau pretentiile reclamantului era interpreat de judeator cu
scopul de a stabili care a fost intentia partilor atunci cand au incheiat acel act juridic.

ACTIUNILE ARBITRATII, au fost create cu scopul de a se atenua caracterul pecuniar al sentintei de

condamnare deoarece in anumite cazuri, destul de frecvent, reclamantul avea interesul sa obtina o
condamnare in natura, adica avea interesul sa intre in posesia lucrului pe care l a reclamat si nu in
posesia unei sume de bani. De aceea s au creat aceste actiuni arbitratii, in cazul carora judecatorul avea
o dubla calitate, si calitate de ARBITRU si cea de JUDECATOR propriu zis.

In calitate de arbitru, dupa ce se convingea de justetea pretentiilor reclamantului, judecatorul ii ordona

paratului sa dea satisfactie acelor pretentii. Dar paratul nu era obligat sa execute ordinul pronuntat de
judecator in calitate de arbitru. Daca il executa desigur litigiul se stingea. Daca paratul nu executa acel
ordin, arbitrul se transforma in judecator propriu zis si pronunta potrivit regulii generale sentinta de
condamnare la o suma de bani. Dar in cazul actiuniilor arbitratii acea suma de bani nu era stabilita de
judecator ci era stabilita de reclamant care avea tot interesul sa supraevalueze obiectul litigios si astfel
paratul care nu executa ordinul pronuntat de judecator in calitate de arbitru risca sa plateasca o suma
de bani mult mai mare decat valorea obiectului litigios. In practica paratul prefera sa execute ordinul
pronuntat de judecator in calitate de arbitru si astfel se ajungea pe cale indirecta la executarea in
natura, in sensul ca reclamantul intra in posesia lucrului.

(PRECIZARI IN LEGATURA CU EFECETLE SENTINTEI)

Asa cum am precizat in procedura formulara, judecatorul putea pronunta fie o sentinta de condamnare
fie o sentinta de absolvire. Sentinta de condamnare produce doua efecte juridice pe care le denumim

 Forta executorie
 Forta juridica

Pe cand sentinta de absolvire producea un singur efect, numai forta juridica a sentintei.

Prin forta executorie intelegem posibilitatea reclamantului de a il constrange pe parat sa plateasca suma
de bani la care a fost condamnat. Aceasta posibilitate era exercitata de reclamant printr o actiune in
executare silita denumita ACTIO IUDICATI prin care reclamantul ii arata magistratului ca paratul nu a
platit suma de bani la care a fost condamnat cu precizarea ca la procesul in executare silita, reclamantul
avea calitatea de creditor. Iar daca debitorul recunostea in fata magistratului ca nu a platit suma de bani
la care a fost condamnat, atunci magistratul elibera un decret de executare silita, decret care purta fie
asupra persoanei fie asupra bunurilor debitorului insolvabil. (cel care nu poate face plata)

In cazul executarii silite asupra persoanei, debitorul insolvabil era atribuit creditorului sau care il tinea in
inchisoarea sa personala timp de 60 de zile. Si daca dupa 60 zile debitorul nu platea putea fi vandut ca
scalv in strainatate, TRANSTIBERIN, dincolo de hotare.

In cazul executarii silite asupra bunurilor, aceasta se face prin 2 procedee denumite
  VENDICTIO BONORUM
 DISTRACTIO BONORUM

VENDICTIO consta la vanzarea tuturor bunurilor debitorului insolvabil, astfel incat creditorul/ii sa isi
poate valorifica drepturile de creanta. Insa acest procedeu de executare silita prezenta inconvenientul
ca atragea infamia, in sensul ca cel supus executarii silite devenea infam si era scos de sub scutul legiilor
romane. De aceea s a creat DISTRACTIO BONORUMA.

Acesta consta in vanzarea cu amanuntul(uno a uno) bunurilor debitorului insolvabil pana cand creditorii
isi valorificau integral drepturile de creanta. In plus, acest procedeu de executare silita nu atrage dupa
sine infamia. Iar prin forta juridica a sentintei intelegem autoritatea lucrului (de) judecat. Potriviti acestui
principiu, un proces intre aceleasi parti si cu privire la acelasi obiect nu poate fi judecat de mai mai multe
ori. Fireste, la origine romanii nu au cunoscut acest principiu. De aceea, initial procesele intre aceleasi
parti si cu privire la acelasi obiect puteau fi judecate de mai multe ori, si astfel se ajungea in mod fatal la
sentinte contradictorii, de natura sa compromita justitia. Asa se face ca inca din epoca veche s a
formulat regula conform careia O actiune a legii nu poate fi intentata de doua ori cu privire la acelasi
obiect, si astfel s a asigurat autoritatea lucrului judecat dar numai fata de reclamant. (doar de reclamant
pentru ca el a deschis procesul)

In procedura formulara, autoritatea lucrului judecat fata de reclamant s a asigurat prin efectul instincitv
a lui LITIS CONTESTATIO deoarece prin efectul instictiv al LITIS C dreptul de dus in justitie de reclamant
se stingea iar acolo unde nu exista drept nu exista nici actiune in justitie, incat reclamantul nu putea
redeschide proceseul, dar paratul putea si in procedura formulara. De aceea au interevenit jurisconsultii
care au formulat o noua regula de drept conform careia LES IUDICATA PRO VERITATE ACCIPITUR, lucrul
judecat se considera adevarat si astfel a apartul adevarul judiciar. Acesta regula a fost sanctionata prin
EXCEPTIO REI IUDCATE sau exceptiunea lucrului judecat care putea fi opusa, fie de catre parat fie de
catre reclamant dupa cum reclamantul sau paratul incearcau sa redeschida procesul. Pe aceasta cale,
autoritatea lucrului judecat s a asigurat fata de ambele parti.

Asa cum spuneam, in epoca post clasica s a introdus procedura extraordinara. In aceasta procesul se
desfasura de la iceput pana la sfarsit in fata magistratului judecator, ceea ce inseamna ca a DISPARUT
procesiuna procesului in doua faze, devreme ce procesul era judecat de aceasi persona care era numita
magistrat. Prin urmare in procedura extraordinara cuvantul Magistrat inseamna judecator, care era un
functionar public subordonat imparatului.

Disparand diviziuna procesului in doua faze, a disparut si formula. Disparand formula care nu mai avea
rost, exceptiuniile au devenit minutorii, in sensul ca daca paratul dovedea pe cale de exceptiune ca
datoreaza o suma de bani mai mica decat cea pretinsa de reclamant, putea fi condamnat la mai putin.

Sentinta era executata prin forta de constrngere a statului.

NU SE VA CERE LA EXAMN ACEST SUBIECT AL PROCEDURII