Sunteți pe pagina 1din 4

Tema 4: “Stocurile”

IAS 2 reglementeaza:
a) Determinarea costului stocurilor;
b) Recunoasterea ulterioara a cheltuielilor;
c) Metodologia calcularii costului stocurilor.

IAS 2 nu reglementeaza:
a) producţiei în curs de execuţie în cadrul contractelor de construcţie,
inclusiv contractele de prestări de servicii direct legate de acestea (a se
vedea IAS 11 Contracte de construcţie);
b) instrumentelor financiare (a se vedea IAS 32 Instrumente financiare:
prezentare şi IFRS 9 Instrumente financiare); şi
c) activelor biologice legate de activitatea agricolă şi de producţia
agricolă în momentul recoltării (a se vedea IAS 41 Agricultura).

1. Defiinitii:
Stocurile sunt active care sunt:

(a) deţinute în vederea vânzării pe parcursul desfăşurării normale a activităţii;


(b) în curs de producţie pentru o astfel de vânzare; sau
(c) sub formă de materiale şi alte consumabile ce urmează a fi folosite în procesul de
producţie sau pentru prestarea de servicii.

Valoarea realizabilă netă este preţul de vânzare estimat pe parcursul


desfăşurării normale a activităţii minus costurile estimate pentru finalizare şi
costurile estimate necesare efectuării vânzării.
Valoarea justă reprezintă preţul care ar fi încasat pentru vânzarea
unui activ sau plătit pentru transferul unei datorii într-o tranzacţie
reglementată între participanţii de pe piaţă, la data evaluării. (A se vedea
IFRS 13 Evaluarea la valoarea justă.)

2. Evaluarea stocurilor
Stocurile trebuie evaluate la valoarea cea mai mică dintre cost şi
valoarea realizabilă netă.
1. Costul stocurilor:
Costul stocurilor trebuie să cuprindă toate costurile suportate in legatura cu
aducerea stocurilor în starea şi în locul în care se găsesc în present, si anume:
a. Costurile de achizitie - a stocurilor cuprind preţul de cumpărare,
taxele vamale de import şi alte taxe (cu excepţia acelora pe care
entitatea le poate recupera ulterior de la autorităţile fiscale), si
costurile de transport, manipulare şi alte costuri care pot fi atribuite
direct achiziţiei de produse finite, materiale şi servicii. Reducerile
comerciale, rabaturile şi alte elemente similare sunt deduse pentru a
determina costurile de achiziţie;
b. Costurile de conversie / prelucrare – cuprind costurile direct legate
de unităţile produse, cum ar fi costurile cu manopera directă. De
asemenea, ele includ şi alocarea sistematică a costurilor fixe şi
variabile de producţie generată de transformarea materialelor în
produse finite. Costurile fixe de producţie constă în acele costuri
indirecte de producţie care rămân relativ constante, indiferent de
volumul producţiei, cum sunt: amortizarea, întreţinerea secţiilor şi
utilajelor, precum şi costurile cu conducerea şi administrarea secţiilor.
Costurile variabile de producţie constă în acele costuri indirecte de
producţie care variază direct proporţional sau aproape direct
proporţional cu volumul producţiei, cum sunt materialele indirecte şi
forţa de muncă indirectă.
Alocarea costurilor fixe de producţie la costurile de conversie se face
pe baza capacităţii normale a instalaţiilor de producţie. Capacitatea
normală este producţia estimată a fi obţinută, în medie, de-a lungul
unui anumit număr de perioade sau sezoane, în condiţii normale, având
în vedere şi pierderea de capacitate rezultată din întreţinerea
planificată. Nivelul real de producţie poate fi folosit dacă se consideră
că acesta aproximează capacitatea normală. Valoarea cheltuielilor fixe
alocate fiecărei unităţi de producţie nu se majorează ca urmare a
obţinerii unei producţii scăzute sau a neutilizării unor echipamente.
Costurile nealocate sunt recunoscute drept cheltuială în perioada în
care sunt suportate. În perioadele în care se înregistrează o producţie
neobişnuit de mare, valoarea cheltuielilor fixe alocate fiecărei unităţi de
producţie este diminuată, astfel încât stocurile să nu fie evaluate la o
valoare mai mare decât costul lor. Cheltuielile variabile de producţie
sunt alocate fiecărei unităţi de producţie pe baza folosirii reale a
instalaţiilor de producţie.
Un proces de producţie poate conduce la obţinerea simultană a mai
multor produse. Aşa se întâmplă, de exemplu, în cazul obţinerii unui
produs principal şi altul secundar. Atunci când costurile de conversie
nu se pot identifica distinct, pentru fiecare produs în parte, acestea se
alocă pe baza unei metode raţionale, aplicate cu consecvenţă.

c. Alte costuri si cheltuieli suportate in legatura cu procurarea si


prelucrarea stocurilor. Alte costuri sunt incluse în costul stocurilor
numai în măsura în care reprezintă costuri suportate pentru a aduce
stocurile în starea şi în locul în care se găsesc în prezent. De exemplu,
poate fi adecvată includerea în costul stocurilor a regiilor generale,
altele decât cele legate de producţie, sau a costurilor de proiectare a
produselor pentru anumiţi clienţi.
2. Nu se include in costul stocurilor:
a) Pierderile supranormate ale materiei prime si a cheltuielilor privind
forta de munca;
b) Cheltuielile de depozitare, doar daca acestea nu reprezinta o etapa
obligatoriein procesul de producere, de exemplul: pastrarea vinurilor
sau a coniacurilor in butoaie – cheltuielile de pastrare se vor include in
cost;
c) Cheltuielile administrative;
d) Celtuielile de comercializare a stocurilor.

3. In costul stocurilor entitatilor antrenate in sfera serviciilor


/deservirilor se include in principal:
a) Platile salariale si alte cheltuieli cu personalul nemijlocit care participa
la prestarea serviciilor;
b)

4. Determinarea Costului stocurilor:


Costul stocurilor trebuie determinat cu ajutorul metodei primul intrat, primul
ieşit (FIFO) sau al formulei costului mediu ponderat. O entitate trebuie să
folosească aceeaşi formulă de determinare a costului pentru toate stocurile
având natură şi utilizare similare pentru entitate. Pentru stocurile de natură
sau utilizare diferită pot fi justificate metode diferite de determinare a
costului.

5. Valoarea realizabilă netă


6. Prezentarea informatiilor
Entitatile trebuie sa prezinte in Situaţiile financiare următoarele informaţii:
(a) politicile contabile adoptate la evaluarea stocurilor, inclusiv
formulele folosite pentru determinarea costului;
(b) valoarea contabilă totală a stocurilor şi valoarea contabilă pe
categorii corespunzătoare entităţii;
(c) valoarea contabilă a stocurilor înregistrate la valoarea justă minus
costurile de vânzare;
(d) valoarea stocurilor recunoscută drept cheltuială pe parcursul
perioadei;
(e) valoarea oricărei reduceri a valorii contabile a stocurilor
recunoscute drept cheltuială în cursul perioadei în conformitate cu
punctul 34;
(f) valoarea oricărei reluări a oricărei reduceri a valorii contabile care
este recunoscută drept reducere a valorii stocurilor, recunoscută
drept cheltuială pe parcursul perioadei, în conformitate cu punctul
34;
(g) circumstanţele sau evenimentele care au condus la reluarea unei
reduceri a valorii contabile a stocurilor în conformitate cu punctul
34; şi
(h) valoarea contabilă a stocurilor gajate în contul datoriilor.