BAROCUL UNIVERSAL

CURSUL I – 27 FEBRUARIE 2019

Contextul cultural. Reforma și Contrareforma. Conciliul Tridentin
_______________________________________________________________________________________________

Arta barocă, numită de cele mai multe ori, artă a Contrareformei, nu se

întâlnește numai în regiunile catolice, ci predomină chiar și în Țările de Jos, în special în
Olanda, țară protestantă. Barocul nu reprezintă numai o ideologie cu substrat religios, ci
este o căutare a unei întregi epocii. Barocul s-a născut în sânul bisericii catolice, dar cu
timpul artiștii, prin căutările lor, s-au îndepărtat de mediul religos. Ajutat de biserica
catolică, curentul se extinde, devine un curent global odată cu marile descoperiri geografice
și cu misionarismul catolic. În colonii, barocul a fost un instrument de îndoctrinare, de
educare a populației în dogma creștină, măreția lui Dumnezeu trebuia să fie arătată, de
aceea de multe ori construcțiile și bisericile creștine din America Latină reprezintă o
manifestare extremă a stilului. Barocul ajunge chiar și în țări care nu sunt nici majoritar
protestante, nici catolice, cum este, de exemplu, Polonia sau Rusia (care se uita spre vest
pentru modernizare administrativă și social- politică, a adoptat și stilul baroc în arhitectură
și decorație). În România, stilul baroc intră în Transilvania pe calea Imperiului Habsburgic.
Pe parcursul secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea, în lumea occidentală au loc
numeroase schimbări ideologice aât pe plan politic, cât și pe plan social, religios și artistic.
Întins pe o suprafață vastă, barocul are numeroase specificații locale, însă una dintre
caracteristici este lipsa de ierarhie în ceea ce privește centrele. Chiar dacă punctul de plecare
este arta Contrareformei ce apare în Italia catolică și ulterior în Spania, barocul devine
esențial și pentru arta olandeză protestantă. Formele pe care barocul le atinge pe teritoriul
Franței va duce atât la apariția stilului Rococo cât și la dezvoltarea academismului. Barocul
are deci o mulțime ramificații și nu trebuie simplificat doar ca o artă a Contrareformei.
Etimologia termenului baroc este de origine portugheză și definește un tip
de perlă imperfectă, neregulată. Termenul a fost folosit în muzică pentru a descrie tot felul
de capricii mai puțin obișnuite, o linie melodică care își schimbă mereu tonalitatea.
(compozitori: Bach, Vivaldi, Hendel). Abia în 1855 a fost folosit pentru prima dată acest
termen pentru a defini curentul artistic (Jacob Bruckhardt), înainte exista o puternică
confuzie între manifestările artistice ale renașterii, manierismului și barocului. Abia
începând cu secolul al XIX-lea s-a ajuns la împărțirea curentelor artistice cunoscută de noi
astăzi. Foarte curând intră în folosire și încet începe să își piardă conotațiile negative.
Barocul este definit ca fiind arta secolului XVII, fiind urmat apoi în secolul al XVIII-lea de
Rococo.
În 31 octombrie 1517 are loc binecunoscutul început al Reformei Protestante care
a animat întreaga lume occidentală. În urma acestor evenimente, Biserica Catolică s-a simțit
obligată să reacționeze, mișcare denumită în istoriografie drept Contrareformă. Sfârșitul
Contrareformei este considerat anul 1648, anul în care a acut loc sfârșitul Războiului de
Treizeci de Ani încheiat cu Pacea Westfalică. În Pacea Westfalică au fost reafirmate
prevederile prin care religia catolică și cea protestantă erau privivte ca religii egal
îndreptățite. Important este însă Conciliul de la Trento numit Conciliul Tridentin (1545-
1563) care a fost ținut pentru clarificarea problemelor apărute odată cu reforma
protestantă. Concliul a adoptat decizii legate dogmă și de comportament, dar și legate de
mișcările artistice care trebuie să fie promovate de către biserică. Este pentru prima dată
când Biserica Catolică adopta reguli specifice, scrise care limitează libertatea existentă până
atunci în exprimarea artistică religioasă (se interzice reprezentarea nudurilor, mesajul
transmis de opere trebuie să fie clar înțeles de credincioși, arta barocă trebuie să fie în
același timp înălțătoare, dar și explicită, acest lucru nu înseamnă că nu s-au folosit simboluri,
însă când s-au folosit, acestea au fost ușor de citit de către oamenii epocii). Biserica Catolică
a fost mereu un important promotor al artei, artă care avea în primul rând scopul de a
alfabetiza creștinii.
Arta barocă se axează pe efectul de uimire al privitorului, măreața glorie a
lui Dumnezeu trebuia să fie reflectată în toate lucrările. Însă, uneori elementele de
teatralitate și implicare emoțională instantă a privitorului în fața lucrării survin din
elemente neobișnuite. Asta care servește intereselor Contrareformei, nu era realizată de
multe ori cum se aștepta prin convențiile Conciliului. În arhitectură, apare folosirea
pregnantă a scării monumentale, a fațadelor dramatice, cu curbe și contracurbe, totul se
bazează pe principiul mișcării și al scenografiei. Fiind la început o reacție a Contrareformei,
barocul stătea departe de ceea ce promovau protestanții, care erau împotriva cultului
sfinților și al reprezentărilor antropomorfe religioase. Trebuie menționată influența
puternică a ordinului iezuit, înființat în 1540, care se remarcă prin misionarism atât în
Europa, cât și în afară. Iezuiții erau extrem de implicați în reformarea care trebuia să aibă
loc în interiorul bisericii catolice. Ei au încercat să creeze o nouă imagine bisericii prin
educație, oridnul iezuit fiind unul dintre cele mai dedicate ordine religioase scopului
educativ al bisericii catolice.
 BAROCUL UNIVERSAL

CURSUL II– 28 FEBRUARIE 2019

Arhitectura barocă în Italia
_______________________________________________________________________________________________

Biserica Il Gesu din Roma

Se localizează într-o zonă populată de o populțaie săracă și de evrei, o locație
perfectă pentru viitoarea biserică de căpătâi a ordinului iezuit. Construcția a început în
1568. Biserica se îndepărtează de tipologia edificiului de cult renascentist de tip central, căci
odată cu Conciliul de la Trento are loc o revenire la planul bazilical. Se pornește de la un plan
în cruce greacă înscrisă cu cupolă, adăugându-i-se o navă centrală amplă, navele laterale se
transformă într-o succesiune de capele care comunică între ele, pentru a nu fi deranjată
procesiunea de către credincioși. Se simte nevoia de un spațiu mai larg, căci se pune accent
pe o mai deasă împărtășanie a oamenilor, apare o cultură a confesiunii și a unui nou ritual
creștin. Bisericile iezuiților au în primul rând rolul de a atrage noi credincioși, de aceea
practica lor religioasă se baza în special pe predici, iar bisericile cu plan de tip central nu
mai ajutau acestei schimbări de ritual religios. În cadrul fațadei se mai observă încă o
anumită rigiditate renascentistă, însă se observă și o schimbare, formele sunt mult mai
încărcate: ancadramentul semiciruclar este dublat de un fronton triunghiular, medalionul
este supradimensionat, volutele impresionante sunt o noutate. Se simte căderea spre
decoratism în arhitectură (aceste tipuri de volute mai sunt întâșnite în arhitectura
imaginară, Rafael, Logodna fecioarei, 1504). În exterior domul este puțin vizibil din cauza
fațadei ample (efect de teatralitate- nu se știe ce se va găsi în biserică la interior). Construcția
bisericilor în aceste epoci dura chiar și decenii și avea de cele mai multe ori diferite etape
coordonate de arhitecți diferiți. Planul Bisericii Il Gesu nu aparține unui singur arhitect. În
această perioadă arhitecții nu aveau o ghildă proprie, unii arhitecți veneau dinspre mediul
artistic (pictori sau sculptori), alții erau buni meșteri prelucrători de piatră și mai erau și cei
care lucraseră în proiecte de inginerie (construcție de poduri, transportat și mutat
monumente). De aceea nu toți arhitecții erau priviți la fel, cei care veneau dintr-o zonă
artistică erau priviți mai bine. Pentru proiectarea fațadei Bisericii Il Gesu este creditat
Giacomo della Porta (1532-1603), dar nu se știe cine a mai contribuit.
Perioada în care s-a construit Biserica Il Gesu este o perioadă marcată de o direcție
de reformulare a străzilor Romei. Papa Sixtus al V-lea (1521-1590) pornește o profundă
mișcare de urbanizare a Romei.Papa Sixtus încearcă să unească marile monumente prin
drumuri care să le unească, este o abordare total nouă, până acum construirea drumurilor
se făcea urmărind curbele de nivel ale formelor de relief, acum se urmărește un proiect de
urbanizare. Sunt repoziționate unele din obeliscurile antice romane, unora dându-li-se o
nouă viață, de inspirație creștină. Motivul inițial al acestor mari schimbări este de a face
perelinajele facile și circuitul turistic creștin mai ușor de realizat.
Carlo Maderno (1556-1629)
Arhitect italian amintit ca fiind unul dintre părinții arhitecturii baroce. El a fost unul
dintre arhitecții preferați ai papilor, care a lucrat atât la proiectarearea arhitecturală a
bisericilor, cât și a edificiilor laice. Cele mai importante realizări ae sale sunt cele de
inginerie, în special mutarea monumentelor.
 1. Bisrica Santa Susanna din Roma
Fațada Bisericii Santa Susanna din Roma este unul din primele proiecte de
arhitectură ale lui Carlo Maderno. Se observă influența Bisericii Il gesu- nișe cu statui,
violute impresionante, dublarea ancadramentului semicircular de un fronton triunghiular,
cam același ritm, medalion amplu. Materialul de construcție, la fel ca la Il Gesu este travertin.
2. Biserica Santa Maria della Vitttoria
Fațada Bisericii Santa Maia della Vittoria este tot o replică a Bisercii Il Gesu: nișe
oarbe la nivelul inferior, volute impresionante care fac legătura între cele două registre, o
multitudine de ancadramente diferite.
3. Biserica San Pietro din Roma
Maderno a fost chemat să lucreze și la modificările Bisericii San Pietro. Planul inițial
a fost a lui Bramante, retușat ulterior de Michelangelo, plan central în cruce greacă înscrisă
cu cupolă. Acest plan trebuia modificat pentru a deveni mai spațios, adăgându-i-se o navă
centrală amplă. Fațada vechii Bisericii romanice San Pietro cuprindea și două turnuri, pe
care Papa și le dorea în proiect. Chiar dacă Maderno le-a inclus, turnurile s-au surpat căci
fundația construcției nu era destul de solidă. Fațada de compromisă rezultată în 1615 este
considerată nereușită, căci acoperă aproape în totalitate domul, având o suprafață prea
mare, nici ritmicitatea nu s-a realizat, senzație de plictis. Bernini a alcătuit și el un model
alternativ de fațadă în 1645 cu cele două turnuri, lăsând să se vadă și cupola centrală și cele
două domuri mai mici.
4. Biserica Sant Andrea della Valle
Se inspiră din fațada Bisericii Il Gesu. Biserica are plan pseodo-bazilical, cu navele
laterale formate dintr-o succesiune de capele circulabile, transpetul este mai mult sau mai
puțin existent, există sămânța de cruce greacă înscrisă cu dom, însă ea este extinsă cu navă
amplă. Fațada nu îi aparține lui Maderno, mai mulți arhitecți au contribuit, se observă lipsa
volutelor. Ritmicitatea este favorizată și de coronamentul în scări, dispunerea sub forma
unui val, se observă folosirea capricioasă a elementeleor arhitecturale, acestea sunt cu totul
reinterpretate. Domul este din nou ascuns de fațada amplă. Domul este greu observabil de
la nivelul străzii în cadrul unui plan bazilical longitudinal, el a fost proiectat în special pentru
clădirile cu plan central.
5. Palazzo Mettei di Giove

Este un exemplu de edificiu laic, a cărui curte interioară a fost proiectată de

Maderno. Edificiul este asemănător palatelor renascentiste în exterior, însă la interior se
găsește o vastă decorație cu busturi, statui, fresce și medalioane.

Piazza del Campidoglio

Cosntituie un exemplu important de regenerare urbană propusă de Michelangelo.
În centrul pieței aflându-se cu statuia ecvestră a împăratului Marcus Aurelius. Planul pieței
nu este unul regulat, cum se obișnuia să se folosească în renaștere (cerc, pătrat), ci este un
trapez neregulat care are în interior un oval. De la nivelul pietonior, din cauza schimbării
perspectivei, impresia creată este cea a unui unui cerc, se observă deci trucul de perspectivă.
Viziunea lui Michelagelo de la finalul renașterii are niște tendințe care duc spre stilul baroc,
trucul de perspectivă utilizat este de teatralitae și va fi reformulat în perioada barocă.
Trapezul și ovalul sunt utilizate în loc de cerc și pătrat, se renunță astfel la formele perfect
regulate pentru a obține un efect vizual și de perspectivă.
Gianlorenzo Bernini (1598-1680)
Important sculptor și arhitect, este considerat artistul care redefinește fața
Vaticanului prin noua invenție de planificare urbană. Bernini era un caracter sociabil,
îndrăgit, care primește multe comisioane, este artist, cunoscut în special ca sculptor. Bernini
are un talent puternic de planificator, dar nu este atât de original când unește elementele
arhitecturale.
1. Colonada Bisericii San Pietro

Este denumită și Colonada Vaticanului sau Colonada lui Bernini. Piesa de inginerie
oferă puternice efecte de teatralitate și scenografie. El folosește, asemenea lui Michelangelo,
trapezul și ovalul. Brațele colonadei sunt încărcate de un simbolism puternic, sunt brațele
Bisercii Catolice care își strânge credincioșii. Patru șiruri de coloane perfect aliniate
alcătuiesc colonada. Coloanele sunt considerate de ordin doric toscan, au capitel de ordin
doric, însă proporția fusului mai este apropiată de cea a ordinului ionic cu fus mai suplu,
chiar și antablamentul aparține ordinului ionic. Friză continuă conferă un plus de eleganță,
fiind o variantă simplă și curată. Bernini nu se folosește nici de bicromie, simplitatea fiind
necesară pentru a nu concura cu fațada Bisericii care este elementul principal al pieței. În
planurile inițiale apărea și un al treilea braț, dar care nu a fost construit nicodată. Statuile
albe, vag baroce, nu sunt atât de spectaculoase ca resul lucrărilor lui Bernini, însă sunt
extrem înalte (Înălțime care depâșește chiar și dublul staturii umane).

2. Baldachinul Bisericii San Pietro

Lucrarea este considerată jumătate lucrare de arhitectură, căci organizează spațiul

și îl îngrădește, jumătate lucrare de sculptură sculptură, căci din punct de vedere tehnic
este o sculptură turnată în totalitate din bronz, care se află sub domul principal al Bazilicii.
Caracteristica principală este reprezentată de cele patru coloane spiralate (în torsadă,
coloane solomonice- inspirate de templul lui Solomon). Coronament cu volute, decorațiune
cu viespi, simbolul familiei Barberini, familia din care făcea parte actualul Papă.

3. Cathedra Petri

Scaunul Sfântului Petru este un ansamblu monumental care dovedește apetitul lui
Bernini pentru utilizarea materialelor diferite care sporesc efectul vizual: bronz, travetin
colorat, marmură neagră, mult metal, vitraliu.

4. Biserica Sant Andrea al Quirinale

Proiectată spre finalul carierei, este unul dintre proiectele preferate ale lui Bernini
pentru care nu a acceptat comisionul la sfârșitul lucrării, donând bisericii suma care alcătuia
plata sa. Se observă un baroc foarte curat, dispar volutele și apare un joc arhitectural de
curbe și contracurbe, fațada dreaptă combinată cu scările dispuse sub forma unui evantai
rotund, este proiectat și un medalion imens cu volute care descriu un început de concă
(semicupolă). La interior se observă o cupolă ovală, una dintre inovațiile aduse de Bernini.
Cupola este casetată, nu se observă elementele de trecere și de racordare între elemntele de
arhitectură și sculptură (statuia sfântului parcă plutește), o diferență puternică față de
renaștere unde toate elemntele sculpturale și arhitecturale trebuiau să fie justificate și
vizibile, în baroc mai importantă este teatralitatea și iluzia. Ideea de joc de curbe și
contracurbe se păstrază, vizibilă chiar și în planimetrie.
Francesco Borromini (1599-1667)
Cel mai inovator și creativ arhitect în reutilizarea elementelor arhitecturale, însă
este o personalitate neplăcută, se sinucide arucându-se în propia spadă. A lucrat împrună
cu Maderno și cu Bernini, însă el vine de pe o filieră de pietrar, astfel că era puțin mai
desconsiderat. Clădirile pe care le proiectează sunt de mici dimensiuni și se află în spații
improprii, însă contra așteptărilor, el reușește să se adapteze în aceste spații.
1. Biserica San Carlo alla Quattro Fontane

Biserica se află la o intersecție de străzi și are un plan ciudat, bazat pe forma unui
oval, fiind un fel de variantă alungită a unei biserici de cruce greacă cu două ovaluri care se
încrucișează. Consecințele se observă în cazul bolții ovale, cu numeroase efecte de curbă și
contracurbă, cu un balcon sinusoidal. Cupola văută de la interior stă pe patru pandentivi
falși, nu se vede racordajul dintre elementele arhitecturale. Interiorul cupolei este vopsit alb
simplu cu accente aurii pentru rame. Abordarea casetelor este diferită, se folosesc cruci
grecești și poligoane în locul casetelor clasice, pătrate, cu retrageri succesive, turnul
lanternă este închis cu un vitraliu cu simbolul porumbelului.

2. Biserica Sant Ivo della Sapienza

Reprezintă cealaltă lucrare pentru care este foarte cunoscut. Edificiul reprezintă
biserica mică a unei universități, căreia i s-a dat o curte interioară realizată pe principiul
curbelor cu o intrare curbată înspre interior care oferă o senzație mai primitoare, senzație
că face parte dintr-un întreg. Inovația principală este în cadrul planului de tip central care
pornește de la simbolistica stelei lui David cu două triunghi echilaterale suprapuse, vârfurile
unui trunghi sunt terminate cu abside, iar vârfurile celuilalt triunghi sunt tăiate. Suprafața
este ritmată cu curbe și contracurbe. Interiorul cupolei păstrează amprenta planului, cupola
este decorată cu stele. O altă inovație este turnul lanternă spiralat care va deveni o modă în
estetica barocă.

Guarino Guarini (1624-1683)

A făcut parte din ordinul biserciesc al teatinilor (teatinii au o altă misiune, legată în
special de conduita preoțească și o grijă asupra corupției din biserică).
1. Capela Giulgiului din Torino

Clădire dedicată publicului, dar și preoților, trebuia să fie ceva accesibil. Arhitecutul
se inspiră din arhitectura lui Boromini, dar se mai observă și o influență a unei arhitecturi
de lemn. Cupola este realizată pe console false, care se tot întrepătrund, aceste structuri
geometrice și matematice creează un efect de ceva organic care se tot deschide și crește.

2. Biserica San Lorenzo din Torino

3. Palazzo Cariagno
4. Palazzo Barberini
 Tematica de licenţă pentru specializarea Istoria artei

________________________________________________________________________________________

1. Renaşterea italiană
2. Barocul italian
3. Impresionismul, neo- şi postimpresionismul
4. Arta în România și Transilvania la începutul secolului al XX-lea. Arta în
România în perioada interbelică. Avangarda.

Bibliografie:

1. Mira Voitec-Dordea, Renaştere, Baroc şi Rococo în arhitectura universală,

Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1994.
2. Burke, Peter, Renaşterea europeană, 2005.
3. Burckhardt, Jacob, Cultura Renaşterii în Italia, Editura pentru Literatură,
vol. I –II, Bucureşti, 1969.
4. Faure, Élie, Arta Renaşterii, 1970.
5. Nicolae Sabău, Istoria artei europene. Baroc. Rococo. Arhitectură. Pictură.
Sculptură. Curs.(mss.), I, Cluj-Napoca, 1998.
6. Pierre Francastel, Impresionismul. Editura Meridiane, Bucureşti, 1977.
7. Werner Hofmann, Fundamentele artei moderne. Editura Meridiane,
Bucureşti, 1977, vol. 1, pp. 192-272.
8. Ionescu Grigore, Arhitectura pe teritoriul României de-a lungul veacurilor.
Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1982.
9. Drăguț Vasile, Florea Vasile, Grigorescu Dan, Mihalache Marin, Pictura
românească în imagini, Editura Meridiane, București, 1976.
10. Oprescu George, Sculptura românească, Editura Meridiane, 1965.
STRUCTURA SEMESTRULUI IV

5 februarie – 28 aprilie 9 săptămâni activitate didactică

29 aprilie – 5 mai 1 săptămână vacanță de Paști
6 mai – 9 iunie 5 săptămâni activitate didactică
10 iunie – 30 iunie 3 săptămâni sesiune de examene
1 iulie – 14 iulie 2 săptămâni perioadă de practică
2 sepembrie – 9 septembrie 1 săptămână sesiune de restanțe

PREZENȚĂ LA CURSURI ȘI SEMINARII

Denumirea S1 S2 S3 S4 S5 S6 S7 S8 S9 S10 S11 S12 S13 S14

Cursului
1. Curs ICU
2. Curs FA
3. Seminar FA
4. Seminar ICR
5. Curs ICR
6. Curs și Seminar IA
7. Seminar IAR
8. Seminar ICU
9. Curs IAR

PREZENTĂRI ȘI REFERATE

⎔ Prezentare + Referat (la sfârșitul Semestrului) – IA seminar

⎔ Prezentare + Referat – IAR seminar
⎔ Prezentare Monument – IAR seminar
⎔ Prezentare + Referat – ICU seminar
⎔ Prezentare + Referat – ICR seminar
⎔ Referat – FA seminar
⎔ Eseu Academic – FA curs

EVALUARE

ICU 6 cred. Curs 60% (text, examen oral) Seminar 40% (referat, activitate)
ICR 6 cred. Curs 60% +10% oficiu Seminar (10% referat, 10% activitate, 10% prez.)
IA 6 cred. Curs 50% Seminar 50% (prezentare, referat)
IAR 6 cred.
FA 6 cred. Curs 80% eseu Seminar 20% referat
 INTRODUCERE ÎN ISTORIE CONTEMPORANĂ UNIVERSALĂ

CURS (Virgiliu Leon Țârău)

Curs 1 25 februarie Specificităţile studiului istoriei contemporane: perspective teoretice; tradiţii

academice; periodizări şi concept
Curs 2 04 martie De la Marele Război la Pace. Lumea la sfârşitul primei conflagraţii mondiale

Curs 3 11 martie “Era prosperităţii” şi a securităţii colective (1922- 1929)

Curs 4 18 martie Regimurile politice în perioada interbelică. Democraţii, autocraţii şi totalitarisme

Curs 5 25 martie Crizele anilor 1929-1933 şi impactul lor asupra sistemului international

Curs 6 01 aprilie Al doilea război Mondial

Curs 7 08 aprilie Originile războiului rece

Curs 8 15 aprilie Sistemul internaţional postbelic. Formarea şi evoluţia blocului politico-militar

occidental, 1947- 1962.
Curs 9 22 aprilie Formarea şi evoluţia blocului politico-militar estic. URSS şi sateliţii săi: “De la
unitate la diversitate
Curs 10 06 mai Evoluţia sistemului internaţional 1963-1989. Destinderea şi efectele sale

Curs 11 13 mai Noul război rece şi destructurarea blocului comunist.

Curs 12 20 mai Lumea a treia, nealinierea şi decolonizarea

Curs 13 27 mai Sistemul internaţional în ultima decadă a secolului XX. Globalizare, regionalizare,
integrare şi conflict.
Curs 14 03 iunie .Secolul 20. Mutaţii economice, sociale, culturale şi tehnologice.

SEMINAR (Manuela Marin)

Seminar 1 05 martie Conferinţa de pace de la Paris (1919-1920). Sistemul tratatelor de la Versailles

Seminar 2 14 martie Relaţiile internaţionale în perioada interbelică. 1919-1939

Seminar 3 21 martie Regimurile politice interbelice: democraţie liberală versus totalitarism

Seminar 4 28 martie Cauzele şi declanşarea ostilităţilor în cel de al Doilea Război Mondial

Seminar 5 04 aprilie Evoluţia relaţiilor internaționale în timpul celui de-al doilea război mondial:
1939-1945
Seminar 6 11 aprilie Relaţiile dintre foştii aliaţi şi debutul războiului rece 1945- 1947

Seminar 7 18 aprilie Crizele războiului rece 1948-1962

Seminar 8 25 aprilie Structurarea şi evoluţia blocului comunist 1945-1989

Seminar 9 09 mai Orientul Mijlociu în perioada postbelică

Seminar 10 16 mai Cooperare şi conflict în perioada destinderii relaţiilor internaţionale

Seminar 11 23 mai Sfârşitul războiului rece şi structurarea noului sistem internaţional

Seminar 12 30 mai Instituţiile internaţionale în perioada postbelică. Globalizarea.

Seminar 13 06 iunie Regimurile politice postbelice, între democraţie şi totalitarism

 INTRODUCERE ÎN ISTORIE CONTEMPORANĂ A ROMÂNIEI

CURS (Marcela Sălăgean)

Curs 1 27 februarie Introducere

Curs 2 06 martie Procesul de unificare politică şi administrativă a provinciilor României. Căile de

dezvoltare şi modernizare preconizate.
Curs 3 13 martie Evoluţia sistemului politic românesc. Fundamente doctrinare şi ideologice,
instituţii
Curs 4 20 martie Viaţa politică românească 1918-1938

Curs 5 27 martie Politica externă a României în perioada interbelică

Curs 6 03 aprilie Regimuri autoritare şi dictatoriale 1938-1941

Curs 7 10 aprilie Guvernarea Ion Antonescu, ianuarie 1941-august 1944

Curs 8 17 aprilie Instaurarea regimului comunist în România- statutul Transilvaniei

Curs 9 24 aprilie Evoluţia regimului politic din România 1948-1965

Curs 10 08 mai România în epoca lui Nicolae Ceauşescu

Curs 11 15 mai Politica externă a României în timpul regimului comunist

Curs 12 22 mai Răsturnarea regimului ceauşist, reistaurarea regimului democratic in România,

1989-1992
Curs 13 29 mai Caracteristici ale regimului politic din România, 1992- 2009

Curs 14 05 iunie Politica externă a României 1990-2007

SEMINAR (Gheorghe Cazacu)

Seminar 1 05 martie Unirea din 1918, consecinte interne si externe. Actele Unirii. Recunoasterea Unirii

Seminar 2 12 martie Evoluția sistemului politic românesc interbelic. Programe și ideologii interbelice

Seminar 3 19 martie Activitatea guvernamentala si parlamentară 1919- 1937

Seminar 4 26 martie Activitatea guvernamentală și parlamentară (?!) ianuarie 1938-septembrie 1940

Seminar 5 02 aprilie Monarhia în România interbelică

Seminar 6 09 aprilie Statutul intern și internațional al României în timpul lui Ion Antonescu

Seminar 7 16 aprilie Evoluții interne: 23 august 1944-30 decembrie 1947

Seminar 8 23 aprilie România în timpul regimului communist

Seminar 9 07 mai Înlăturarea regimului comunist din România. Consecințe interne și internaționale
- decembrie 1989 – mai/iunie 1990
Seminar 10 14 mai Evoluții politice în România post-comunistă

Seminar 11 21 mai Politica externă a României în epoca contemporană. Principalele orientări.

Personalități ale diplomației românești
Seminar 12 28 mai Știință și cultura în România în epoca contemporană. Personalități de prestigiu

Seminar 13 04 iunie Evoluția societății românești în epoca contemporană – seminar recapitulativ

 ISTORIA ARTEI ÎN ROMÂNIA
Ev Mediu și Renaștere

CURSUL I – 1 MARTIE 2019

Evul Mediu Timpuriu- Cadru istoric, politic, social și artistic.
Nașterea stilului romanic în arhitectura transilvăneană
_______________________________________________________________________________________________

Arta și arhitectura edificiilor din Transilvania trebuie înțelese drept o continuare

firească a ceea ce se întâmplă la nivel central european. Stilul romanic apare în Transilvania
după anul 1000. Între secolele XI-XIII are loc cucerirea maghiară care s-a realizat în etape
succesive, pronind de la vest la est până la stabilirea graniței de-a lungul lanțului carpatic.
Pentru consolidarea acestei granițe largi, regalitatea maghiară a adus în zonă mai multe
grupuri de coloniști. Regele Geza II (1141-1161) a invitat un grup de coloniști sași în nordul
(în zona Bistriței, până în munții Rotnei) și în sud- estul Transilvaniei (zona Sibiului de
astăzi). Colonizarea sașilor iradiază chiar li înspre centru, în zona Clujului de astăzi. În
secolul XIII, regele Andrei II (1177- 1235) intensifică colonizarea frontierei de sud-est,
instalând în 1211 un al doilea val de coloniști sași, respectiv cavalerii ordinului teuton, în
zona Țării Bârsei (zona Brașovului de astăzi). În anul 1213, un alt grup de coloniști, secuii,
se așează pe frontiera de est, în zona secuimii de astăzi. Acești coloniști erau chemați să
întemeieze așezări, să păzească frontierele, drumurile și zonele de exploatare. Coloniștii
aduc, astfel, cu ei o serie de meșteșuguri inclusiv pe cele legate pietrărie și de construcție.
Ceea ce se construiește în această perioadă (fortificații și edificii de cult) pot fi
încadrate în stilul Evului Mediu Timpuriu, în stilul romanic. După includerea Transilvaniei
în Regatul Maghiar se începe construirea de fortificații care aveau rolul de a asigura ordinea
în teritoriu și de a conferi siguranță drumurilor. Dreptul de a construi, în această perioadă,
îi aparținea exclusiv regelui maghiar, tot ceea ce se construiește ia numele de castru regal,
cetate regală. Ele erau ocupate de garnizoane și aveau funcție exclusiv militară, de defensivă.
În caz de pericol puteau oferi și refugiu populației din satele înconjurătoare. S-au ridicat
multe astfel de cetăți, dar multe dintre ele sunt menționate doar documentar, și nu au lăsat
urme în teritoriu. Există însă și o serie de exemple cunoscute:
1. Castrul Regal de la Dăbâca din județul Cluj avea control asupra drumului de
transport al sării. Era alcătuit dintr-un val de pământ și un șanț de apărare cu
palisadă din lemn, care precedau un zid de piatră de înălțime redusă. Aceste cetăți
sunt construite în funcție de planimetria locului, urmează curbura terenului și sunt
formate din incinte succesive.
2. Castrul Regal de la Hunedoara se află inclus astăzi în castelul de la Hunedoara.

Acestea sunt exemple de cetăți construite la porunca regelui cu rolul de a întări

autoritatea în teritoriu și de a păzi zonele de resurse naturale. Mai spectaculoase sunt însă
construcțiile ridicate după invazia mongolă din 1241. Istoriografia consideră această
invazie un eveniment extrem de sângeros și de distructiv, dar care aduce o schimbare,
regele renunță în această perioadă la dreptul său exclusiv de a ridica cetăți. După 1241 apar
o serie de derogări în documente, derogări de la acest privilegiu exclusiv către anumiți nobili
locali care ridică cetăți și ansambluri fortificate de refugiu. Astfel, începând cu secolele XIII-
XIV apar în toată zona Transilvaniei cetățile nobiliare.
 Ele sunt alcătuite din:
a) Curtină (o incintă, un rând de ziduri)
b) Donjon (turn cu funcțiune rezidențială, nu exclusiv de apărare) avea o pivniță la
subsol unde erau păstrate proviziile, grânele, hrana și vinul. Zona etajului unde se
afla locuința, urmată de zona podului erau separate cu totul de pivniță, la etaj se
putea ajunge doar pe o scară exterioară mobilă. Trunul era ultimul punct de refugiu
al cetății. La etaj se găseau urme de șeminee, dovadă a locuirii acestor spații.
Cunoaștem că aceste turnuri aveau chiar și rol defenziv datorită zidurilor puternice,
groase și ale gurilor de tragere.
c) Capela familiei nobiliare putea folosi și ca loc de rugăciune pe perioada refugiului
populației din așezările rurale încojurătoare.
d) Fântâna care asigura sursa de apă pe perioada unui asediu sau a unui conflict.

Se trece de la cetatea care găzduia exclusiv garnizoana militară la cetățile nobiliare

locuite, ansambluri care se aflau în apropierea așezărilor rurale. Exemple pentru aceste
tipuri de cetăți sunt:
1. Cetatea Câlnic, județul Alba
2. Cetatea Thoroczkay din Colțești, județul Alba

În această perioadă, nimeni nu s-a ocupat de decorarea și de înfrumusețarea

ansamblurilor construite, singurul aspect care captează interesul sunt ancandramentele
ferestrelor și ale ușilor, dar care nu erau extrem de complexe (alcătuite din bolțari, lipsesc
elementele decorative datorită funcțiunii defensive ale cetăților). Avem detalii care
sugerează apartenența la stilul romanic, de exemplu ancandramente în arc semicircular sau
pietrele finisate fin, care se utilizau la colțurile construcțiilor (punctul cel mai vulnerabil al
unei construcții). Zidul era alcătuit din trei timpuri de piatră: la interior piatră sfărâmată,
var, nisip; fața zidului spre interior și spre exterior pentru a prinde umplutura, era formată
bucăți de piatră dispuse în tehnica opus incertum cu fața nefinisată; respectiv colțurile
alcătuite din blocuri de piatră din cea mai bună calitate, tăiate drept și finisate. Incintele
erau întărite de turnuri de plan patrulater sau circular, care se numesc turnuri de flancare.
Ca tip, aceste cetăți se înrudesc cu cele din Europa Centrală, din zona Austriei, Boemiei,
Germaniei, modelele fiind aduse de către coloniști.

Mult mai spectaculoasă este arhitectura ecleziastică a acestei perioade, păstrată mai
bine, conține și realizări artistice. La mijlocul secolului al XIII-lea, după invazia mongolă, în
Transilvania, după ce autoritatea politică a fost stabilită a fost nevoie și de stabilirea unei
autorități ecleziastice.

1. Prima Catedrală de la Alba Iulia (secolul XII)

Aici s-a stabilit scaunul episcopal fiind prima Catedrală din Transilvania. Din punct e vedere
planimetric, avem o bazilică cu trei nave de dimensiuni diferite, navă centrală, nave laterale
mai mici și o absidă semicirculară înspre est, alături de o mică capelă cu baptisteriu înspre
sud. S-au descoperit și elemente sculpturale: relief care se afla deasupra portalului de vest,
reprezentând un timpan de formă semicirculară specifică romanicului, tema iconografică
Maiestas Domini, Cristos, flancat de doi îngeri. Și o serie de capiteluri, care susțineau
coloanele/stâlpii care separau nava centrală de navele laterale.

2. Biserica Sfântul Mihail din Cisnădioara, județul Sibiu

Biserică romanică de tip bazilical, așezată pe o colină și înconjurată de un zid. Specifică
stilului romanic, navele laterale se termină fiecare cu două absidiole acoperite cu
semicalote. Corul sau zona altarului de plan patrulater este urmată de o absidă, nu există
transept. Nava centrală are tavan din lemn, iar cele laterale sunt acoperite de boți
semicilindrice. Portalul de pe latura de nord este amplu alcătuit din colonete de piatră cu
capiteluri decorate cu elemente spiralate și o arhivoltă cu retrageri succesive care precede
un timpan semicircular, lipsit de decorațiuni.

3. Biserica evanghelică de la Herina, județul Bistrița Năsăud

Inițial a făcut parte dintr-o mănăstire fiind o biserică abațială. Planul este bazilical cu două
nave laterale terminate cu absidiole care se află în grosimea zidului. Navă centrală este
supraînălțată și cuprinde un nivel al ferestrelor, încheiată cu absida altarului care are trei
ferestre. Accesul se poate realiza și prin lateral prin latura de sud, sau prin portalul amplu
de pe latura de vest. Spectaculoase sunt cele două turnuri care flanchează fațada, elementele
decoartive fac parte din repertoriul romanic: ferestre geminate, cu colonetă din piatră,
șirurui de arcade oarbe plasate sub cornișe și dub brâiele intermediare, poartalul cu
colonete, cu capiteluri simpliste, arhivoltă și timpan nedecorat în arc semicircular.

4. Biserica de la Acâș, județul Satu Mare

Plan bazilical cu o navă centrală supraînălțată cu acoperiș în două ape, două nave laterale
cu acoperiș în pupitru, absidă semicirculară, cele două turnuri încastrate în fațadă (seamănă
mult cu bisericile din zona Germaniei), portal cu retrageri succesive a arhivoltei, ferestre
genimate, guri de tragere (metereze, pentr iluminarea scării interioare, dar puteau avea și
rol defensiv).