Capitolul 31

Capitolul 31

PREZENTAŢIILE CEFALICE DEFLECTATE

I.V.Surcel

Caracteristici generale

Reprezintă “momente” ale unei mişcări largi, de la flectarea accentuată a craniului (prezentaţia
craniană) la deflectarea completă (prezentaţia facială). În timpul travaliului se produc mutaţii ale prezentaţiei.
Naşterea pe cale vaginală este posibilă, pentru că 70% din prezentaţiile frontale se transformă în
facială sau craniană, dar cezariana este singura alternativă a unei naşteri distocice, ce se asociază cu o
prezentaţie deflectată.
Renunţarea la manoperele de transformare într-o prezentaţie mai favorabilă, ca şi posibilitaţile
moderne de monitorizare intra-partum a fătului au scăzut riscurile materne şi mortalitatea perinatală.
Atitudinea normală a craniului fetal la naştere este cea de flexie, cu bărbia aplicată pe torace, pentru ca să se
prezinte la strâmtoarea superioară cu diametrul cel mai mic, suboccipito-bregmaţic, de 9,5 cm. Prin
deflectare diametrul antero-posterior al craniului se măreste până la cel mai mare, occipito-metonier de
13,5cm, pentru ca prin hiperextensie, să se micşoreze la 9,5 cm, diametrul submentobregmatic. (fig.31.1).

Fig.31.1. Modificarea diametrelor părţii prezentate prin deflectare.

A. Prezentaţie craniană flectată; B. Prezentaţie bregmatică; C. Prezentaţie frontală; D. Prezentaţie facială

Singura posibilitate de naştere pe cale naturală în prezentaţia facială este în varietatea mento-
pubiană, datorită înălţimii simfizei pubiene şi lungimii gâtului fetal. În celelalte variante de prezentaţie,
mecanismul de naştere este blocat şi naşterea imposibilă pe cale naturală.
În această mişcare, craniul neflectat se prezintă la strâmtoarea superioară a bazinului în două tipuri de
prezentaţie cefalică deflectată:
Prezentaţia facială, când craniul este în deflexie maximă, cu ceafa pe spate; partea prezentată este faţa,
iar diametrul de angajare este cel mai mic, submentobregmatic;
Prezentaţia frontală, cu craniul în atitudine intermediară şi deflectare partială, având partea conducătoare
fruntea şi diametrul de prezentare cel mai mare, occipito-mentonier.

463
Prezentaţiile cefalice deflectate

În obstetrică modernă, prezentaţia bregmatică a autorilor clasici este considerată un moment

temporar al deflectării în cursul travaliului; ea se poate transforma într-o prezentaţie craniană flectată sau se
continuă într-o prezentaţie deflectată definitiv, de tip facial sau frontal.
Deflectări mai mici sunt posibile şi în varietaţile de prezentaţii posterioare şi transverse ale
prezentaţiei craniene, dar ele se corectează prin flectare în timpul progresiunii şi rotaţiei prezentaţiei.

Epidemiologie

Frecven a: este apreciată variat, în funcţie de criteriile aplicate şi de tipul de prezentaţie deflectată.
Astfel, prezentaţia facială este raportată cu o frecvenţă de 1/380- 1/800 de naşteri, cu o medie de 1/500 de
naşteri (4,11,16). Pentru feţii peste 2.500 g, Benedetti şi colab.(1) raportează o incidenţă de 1/1.250 de
naşteri.
În ce priveşte prezentaţia frontală, frecvenţa ei este apreciată între 1/468- 1/3.534 din naşteri, cu o
medie de 1/1.400 de naşteri (4).
Cauzele deflectarii rămân neclare. O serie de factori materni şi fetali sau anexiali au fost gasiţi
frecvent asociaţi cu prezentaţiile deflectate (tabelul 1), fiind incriminaţi în vicierea mecanismului de flectare
a craniului, fie prin împiedicarea acomodării pelviene a prezentaţiei (în bazinul moderat strâmtat), fie prin
presiunea uterină exercitată oblic asupra fătului, aşa cum se întamplă în abdomenul balant al multiparelor, fie
prin configuraţia craniului de tip brahicefal al feţilor mari sau prea mici (9,11,16). Semnificaţia acestor
factori a fost interpretată diferit, de la, a fi implicaţi în 90% din prezentaţiile deflectate (6), până a nu li se
acorda nici o importanţă (4).
Tabel 31.1.
Factori asocia i în prezenta iile deflectate
Malformaţii fetale 60%
Multiparitate 15%
Disproporţia feto-pelvină 10-40%
Feţi mari 12%
Feţi cu greutate mică la naştere 11-13%
Circularele de cordon 10%

Feţii anencefali frecvent asociaţi cu prezentaţia facială ar trebui, dupa Cruikshank4, excluşi dintre
cauzele deflectării, pentru că, mecanismul şi cursul naşterii, conduita în expulzie şi evoluţia perinatală este
cu totul alta faţă de feţii normali. Asocierea cu prezentaţia facială ar avea numai o importanţă de diagnostic
prezumtiv pentru o anomalie fetală, care trebuie recunoscută cât mai devreme.
Multiparitatea este greu de susţinut ca şi cauză a prezentaţiilor deflectate, pentru că la 34% din cazuri
este vorba de primiparitate.
Bazinul lejer strâmtat poate fi incriminat în împiedicarea convertirii unei prezentaţii frontale în
facială sau craniană, în schimb asocierea cu prezentaţia facială este discutabilă, pentru că la un numar de 215
cazuri de bazin distocic, demonstrat radiologic, White20 nu găseşte nici un caz de prezentaţie facială.
Cât priveste prematuritatea, este greu de a fi considerată o cauză a prezentaţiilor deflectate, atâta timp cât
incidenţa de 11% este aceeaşi ca şi în prezentaţiile craniene flectate. Aceeaşi situaţie se întâlneste şi în relaţia
circularelor de cordon în jurul gâtului cu prezentaţia facială, deoarece frecvenţa de 10% se găseşte şi la feţii
cu craniul normal flectat.
În prezenţa incertitudinilor ce privesc rolul factorilor care actionează în travaliu, originea
prezentaţiilor deflectate şi în mod particular, a celei faciale, se interpretează printr-o cauză intrinsecă fetală,

464
 Capitolul 31

dată de o predominenţă a tonusului muşchilor extensori ai gâtului în contextul unui craniu mobil la sfârşit de
sarcină, aşa cum se întâlneşte la multipare, spre deosebire de primipare.

Diagnostic

Diagnosticul prezentaţiilor deflectate se face, de obicei, în timpul travaliului, fiind de cele mai multe
ori o surpriză a examenului intern, vaginal, efectuat în perioada a 2-a a naşterii. Totusi, un examen obstetrical
extern poate suspecta o prezentaţie deflectată.
La palparea Leopold, la strâmtoarea superioară se constată o formaţiune rotundă, voluminoasă, cu
caracteristicile occiputului, care, spre deosebire de prezentaţia craniană, se găseşte de aceeaşi parte cu spatele
fetal, de care este separat printr-un şanţ adânc. De partea opusă, se poate palpa mentonul, sub forma unei
proeminenţe “in potcoava” (semnul Budin).
La auscultaţie, planul ventral al fătului fiind foarte aproape de planul abdominal, bătăile cordului
fetal se percep foarte accentuat, uneori chiar palpatoric (16).
Tuşeul vaginal la început de travaliu pune în evidenţă o lipsă de acomodare a craniului la bazin, prin
prezenţa unei pungi amniotice voluminoase, care se rupe precoce. După ruperea membranelor şi la o dilatare
avansată, se identifică însă elementele feţei: gura – ca un orificiu rotund, mărginit de crestele gingivale,
marginile orbitelor, cu globi oculari rotunzi, bombaţi şi renitenţi, piramida nazală cu cele două narine şi
proeminenţa bărbiei. La o prezentaţie frontală, se simte sutura longitudinală frontală mai scurtă, marea
fontanelă şi rădăcina nasului.
Formarea unei bose sero-sangvine ce tumefiază faţa face dificilă diferenţierea de o prezentaţie
pelviană. În acest caz, gura se recunoaşte de orificiul anal prin faptul că face un triunghi cu proeminentele
oaselor malare, iar anusul se găseşte la acelaşi nivel cu spinele sciatice. În plus, se palpează arcadele orbitare
(11).
Datorită apariţiei modificărilor plastice de la nivelul gurii (buzelor), în primele zile de viată se pot
întâlni dificultăţi în actul suptului, motiv pentru care nou-nascuţii necesită o supraveghere mai aparte din
partea neonatologului, în sensul aportului alimentar.
Diagnosticul de poziţie se stabileşte în funcţie de deschiderea narinelor, care indică direcţia
mentonului, ce poate fi, în unele cazuri, palpat (fig. 31.2).

Fig.31.2. Prezentaţia facială. A. Poziţie dreaptă – varianta posterioară; B. Poziţie dreaptă – varianta
anterioară; C. Poziţie stângă – varianta anterioară; D. Poziţie stângă – varianta posterioară

465
Prezentaţiile cefalice deflectate

Dintre examinarile paraclinice, în evaluarea anomaliilor de prezentaţie, ultrasonografia este singura

care aduce elemente utile (13). Ea poate evidenţia un făt malformat, poate identifica natura prezentaţiei şi,
prin orientarea planului orbital, apreciază gradul de deflectare faţă de coloana vertebrală.
În practică, însă, mai puţin de 1 din 20 de prezentaţii faciale sunt recunoscute prin palpare abdominală, o
jumatate din cazuri sunt descoperite în timpul naşterii şi cealaltă jumătate rămân nediagnosticate până în
expulzie (18).
În momentul diagnosticului de prezentaţie facială, 59% sunt în varietate mento-anterioară (MA),
15% sunt în mento-transversă (MT) şi 26% în mento-posterioară (MP) (4).

NA TEREA ÎN PREEZENTAŢIE FACIALĂ

Caracteristicele generale ale naşterii în prezentaţie facială sunt prezentate în tabelul 31.2.
Tabel 31.2.
Caracteristicile generale ale naşterii în prezenta ie facial
Partea prezentată: Faţa
Punctul de reper: Mentonul
Planul de angajare: Planul feţei cu diametrul submento-bregmaţic
Punctul cel mai decliv: Mentonul
Zone de sprijin în degajare: Regiunea submento-cervicală
Configuraţia accentuată a craniului în diametrul Cap dolicocefal (fig. 28.3)
mento-occipital:
Bosa sero-sanguină: Pe faţă (fig. 28.4)

Fig.31.3.Deformarea craniului în prezentaţie facială

466
 Capitolul 31

Fig. 31.4. Deformarea craniului în prezentaţia facială. Bosa serosanguină a feţei

Mecanismul naşterii diferă în variantele anterioare şi posterioare.

A. Na terea în prezentaţia facială mento-anterioară

Angajarea se face prin deflectarea maximă a craniului fetal (occiputul atinge spatele fetal) şi prin
orientarea în unul din diametrele oblice ale stramtorii superioare.
Coborârea se realizează cu punctul cel mai decliv, mentonul, prin accentuarea deflectării şi rotaţia
internă pe 1/8 de cerc, plasând mentonul sub simfiză; prin această rotaţie anterioară se realizează
corespondenţa dimensională între lungimea gâtului şi înăltimea peretelui anterior al excavaţiei (ambele de 4-
5 cm).
Degajarea se efectuează cu mentonul : în primul rând; se ia ca sprijin regiunea submento-occipitală şi apoi se
degajează prin flectare restul feţei, fruntea şi occiputul (fig. 31.5).

Fig. 31.5. Degajarea capului în prezentaţie mento-anterioară (MA).

A. Degajarea mentonului; B. Continuarea degajării craniului prin flectare

467
Prezentaţiile cefalice deflectate

B. Na terea în prezentaţia facială mento-posterioară

Angajarea are loc ca şi în varietăţile anterioare.
Coborârea este limitată din cauza disproporţiei dimensionale între lungimea gâtului (4-5 cm) şi cea a
înălţimii peretelui posterior al excavaţiei (12-15 cm). De aceea, este obligatorie rotaţia mare de 3/8 de cerc a
mentonului spre anterior, proces trenant, dificil şi cu suferinţă fetală. În lipsa rotaţiei anterioare, naşterea
spontană este imposibilă.
Degajarea se realizează în mento-pubian, ca în varietăţile anterioare.
Principalele anomalii care blochează naşterea spontană sunt lipsa unei deflectări complete şi a rotaţiei
anterioare a mentonului. În tratatele clasice16 se descrie posibilitatea naşterii în mento-sacrată pentru feţi
mici, prin convertirea spontană în prezentaţie craniană (mecanismul Dubois).
Pentru feţi peste 2500 g se raportează1 o rată a naşterii spontane pe cale vaginală de 88% în
varietăţile anterioare, 45% în varietăţile mento-transverse şi 27% în cele mento-posterioare.

NA TEREA ÎN PREZENTAŢIE FRONTALĂ

În tratatele clasice, prezentaţia frontală e descrisă ca o varietate posterioară a prezentaţiei faciale

(madame Lachapelle). Într-adevăr, majoritatea prezentaţiilor frontale (65-75%) se convertesc spontan, în
timpul travaliului, în prezentaţie facială sau craniană.
Persistenţa prezentaţiei frontale s-ar datora, după un studiu radiologic efectuat de Borrel şi
Fernstrom2, deschiderii gurii fătului în timpul naşterii, ceea ce ar împiedica flectarea sau deflectarea
completă a craniului.
Caracteristicile generale ale naşterii în prezentaţie frontală sunt prezentate în tabelul 31.3.

Tabel 31.3.
Caracteristicile generale ale naşterii în prezenta ia frontal
Partea prezentată: Fruntea (deflectare încompleta)
Punct de reper: Nasul
Planul de angajare: Maxilo-parietal
Punctul cel mai decliv: Nasul
Zona de sprijin pentru degajare: Fruntea
Bosa sanguină: Pe frunte
Configuraţia puternică a capului: îin triunghi”, cu alungirea diametrului occipito-frontal
la 14-15 cm şi turtirea craniului prin micşorarea
diametrului sincipito-facial (fig. 28.6.)

Naşterea în prezentaţie frontală reclamă adaptarea diametrului cel mai mare al craniului (mento-
occipital de 13,5 cm) la diametrele mai mici ale bazinului. De aceea, cu toată configuraţia craniului, naşterea
nu este posibilă decât la copii mici şi în bazine mari. În principiu, trebuie considerat că, naşterea în
prezentaţia frontală adevărată nu este posibilă pe căi naturale. În tratatele clasice se mai descria aşa zisa
prezentaţie bregmatică, care de fapt, este o prezentaţie intermediară, ce se modifică în mecanismul de naştere
în sensul celor doua variante: către cele deflectate sau către varietatea flectată.
Angajarea este lentă în diametrul transvers al bazinului (în medie 13 cm) şi cu preţul unei
configuraţii a craniului periculoase.
Coborârea este dificilă prin rotaţie internă, care plasează faţa sub simfiză.

468
 Capitolul 31

Degajarea se efectuează în doi timpi: iniţial, prin flectare, apare fruntea, maxilarul superior, nasul şi,
luând sprijin pe frunte, se continuă cu degajarea fontanelelor şi a boltei craniene până la occiput, apoi, prin
deflectare, se naşte restul feţei, gura şi mentonul.

Fig. 31.6. Configuraţia capului în prezentaţia frontală

PREZENTAŢIA BREGMATICĂ

Capul fetal este fixat la nivelul strâmtorii superioare în deflexiune uşoară (1/3); fontanela mare este
punctul decliv aflat în centrul excavaţiei. Reperul prezentaţiei este fruntea. Deseori este confundată cu
prezentaţia craniană occipito-sacrată sau cu prezentaţia frontală. Frecvenţa sa este variabilă, în medie 1%.
Este recunoscută de unii ca prezentaţie, în timp ce alţii neagă existenţa sa.
Caracteristicile generale ale naşterii în prezentaţia bregmatică sunt prezentate în tabelul 31.4.
Tabel 31.4.
Caracteristici generale ale naşterii în prezenta ie bregmatic
Partea prezentată: Bregma (deflectare uşoară)
Punctul de reper: Fruntea
Planul de angajare: Occipito-frontal
Punctul cel mai decliv: Fontanela mare
Zone de sprijin în degajare: Glabela (cel mai frecvent fronto anterioară)
Bosa sero-sangvină: Pe regiunea bragmatică, în faţa fontanelei mari
Configuraţia puternică a craniului: “în turn”.

Simptome i diagnostic

Palparea şi inspecţia nu oferă informaţii importante. Tuşeul vaginal identifică prezentaţia în cursul
travaliului, după ruperea membranelor. În centrul excavaţiei se palpează marea fontanelă cu cele patru
unghiuri ale sale. Mică fontanelă nu poate fi palpată, diferenţiindu-se de prezentaţia craniană în occipito-
pubiană. La dilataţie completă se poate palpa fruntea, arcadele orbitare, şi rădăcina nasului; nasul în totalitate

469
Prezentaţiile cefalice deflectate

nu se poate palpa. Radiografia efectuată în cursul travaliului permite punera diagnosticului de prezentaţie
bregmatică.

Diagnostic diferenţial

Deoarece în anumite situaţii prezentaţia bregmatică este tranzitorie, marea fontanelă nu se află tot
timpul în centrul excavaţiei, astfel încât se mai poate palpa şi mică fontanelă. În aceste situaţii se impune
diferenţierea de o prezentaţie craniană occipito-pubiană, care se va flecta.
Dacă este vorba de prezentaţia craniană în varietatea de pozitie occipito-sacrată, mica fontanelă se va
palpa posterior, mecanismul de degajare este similar şi poate induce confuzii.
Diagnosticul diferenţial se mai poate face şi cu prezentaţia frontală, la care, pe lângă marea
fontanelă, se palpează nasul şi maxilarul superior.

Mecanismul na terii

Strâmtoarea superioară este ocupată în centrul ei de fontanela mare. Diametrul de angajare al

prezentaţiei este cel occipito-frontal, de 11,5-12 cm, care se orientează pe unul din diametrele oblice, astfel
încât occiputul va ocupa o poziţie posterioară şi fruntea se va afla anterior. Angajarea, coborârea şi degajarea
sunt lente. Rotaţia în micul bazin va orienta fruntea spre simfiza pubiană, situaţia inversă fiind destul de rară.
Degajarea: glabela ia punct fix sub simfiza pubiană, capul se flectează, pivotând în jurul acestui
punct fix. La nivelul vulvei se degajează astfel oasele frontale, parietale şi occiputul. Ulterior subocciputul ia
punct fix la nivelul comisurii vulvare posterioare şi se degajă faţa prin deflectare. Foarte rar se realizează
degajarea din OP.

Evoluţia travaliului

Prezentaţia bregmatică este considerată o prezentaţie potential distocică. Evoluţia naşterii este
spontană şi nu este indicaţie de operaţie cezariană; având în vedere dificultăţile de diagnostic şi faptul că
statisticile disponibile sunt rare, s-ar putea să nu avem date corecte. Durata perioadei de dilatare este mai
lungă, comparativ cu prezentaţia craniană. Se întalnesc mai frecvent leziunile perineale, deoarece perineul
este mai puternic solicitat. Urmărirea travaliului este aceeaşi ca la prezentaţiile craniene. Uneori se impune o
corectare medicamentoasă a travaliului, cu perfuzie ocitocică, datorită unei evoluţii mai lente a travaliului. Se
consideră utilă analgezia, în special cea peridurală.
Integritatea membranelor se va păstra cât mai mult timp posibil, cu excepţia cazurilor de suferinţă
fetală sau a opririi secundare a dilataţiei.
Expulzia este prelungită. Uneori poate fi necesară o extracţie instrumentală, precedată de o
epiziotomie profilactică. Coborârea capului fetal se va face astfel, încât glabela să ia punct fix sub simfiză,
astfel că după extragerea lingurilor de forceps, capul se va degaja, fără să necesite o forţă de tracţiune.
Deasemenea nu este necesară rotaţia capului cu ajutorul forcepsului.

Prognostic obstetrical

Cu toate că travaliul este prelungit şi poate apărea suferinţa fetală, totuşi prognosticul fetal este bun.
Operaţia cezariană se indică în caz de eşec în dirijarea travaliului. Procentajul cezarienelor este comparabil
cu cel din prezentaţia craniană occipito-iliacă dreaptă posterioară (pentru feţi cu greutate normală).
La naştere, deformarea craniului este caracteristică –“în turn”, deformarea fiind minimă dacă
naşterea decurge mai rapid.

470
 Capitolul 31

În concluzie, această prezentaţie mai puţin recunoscută, este relativ eutocică, necesitând o urmărire
atentă şi cu răbdare a travaliului. Anomaliile în timpul expulziei sunt mai frecvente decât în prezentaţiile
craniene.

CONDUITA LA NA TERE ÎN PREZENTAŢIILE CEFALICE

Atitudinea faţă de prezentaţiile deflectate are în vedere câteva consideraţii.

În absenţa suferinţei fetale, sub observaţie, se poate permite travaliului să avanseze, deoarece, este posibilă
transformarea prezentaţiei frontale în facială, cu naştere pe cale vaginală, în special la multipare.
În absenta disproportiei feto-pelviene, naşterea pe cale vaginală este posibilă pentru 70-80% din prezentaţiile
faciale şi pentru 75% din prezentaţiile frontale, care se transformă spontan în prezentaţie facială sau craniană.
De aceea, rămâne valabil principiul lui Posher şi Buch: ”când o prezentaţie facială progresează, lăsaţi
naşterea să decurgă singură”.
Manevrele obstetricale de convertire a unei prezentaţii deflectate în craniană (tehnică Demelin) nu
sunt recomandate de obstetrica modernă, din cauza ratei de morbiditate maternă şi mortalitate fetală pe care
le generează. Prin aceste manevre se raportează deces fetal până la 60% din cazuri (3). Şi totuşi, atunci când
cezariana nu este posibilă (din considerente religioase), conversia manuală a unei varietăţi mento-posterioare
în occipito-anterioară rămâne singura alternativă pentru naştere (10).
Extracţia cu forcepsul se acceptă numai în prezentaţie facială mento-anterioară, la strâmtoarea
inferioară, pentru a grăbi naşterea. Forcepsul rotator, în prezentaţiile deflectate, este considerat de Martius
nenatural şi inutil.
Evoluţia naşterii este grevată de o serie de complicaţii care pun în pericol viaţa şi sănătătea mamei.
Într-un studiu efectuat în Slovenia pe o perioadă de 9 ani (1987-1995), Novak-Anătoli (12) arată că naşterea
în prezentaţie deflectată s-a asociat cu prolabare de cordon de 5 ori mai frecvent decât la naşterea în craniană,
ruptura uterină –de 17 ori mai frecvent în prezentaţia facială şi de 30 de ori în cea frontală, necesităţile de
transfuzii –de 3 ori mai frecvent, iar infecţiile post-partum –de 4-5 ori mai des (12).
Fătul în timpul travaliului este supus unui risc de suferinţă de 10 ori mai mare (17) decât într-o
prezentaţie craniană, prin compresiunea de cordon între cap şi bazin sau prin circulare, tensiunea realizată în
vase şi nervi prin hipertensiunea craniului. Astfel, mortalitatea perinatală se citează la 5,8% în prezentaţia
facială şi 1,6% în prezentaţia frontală comparaţiv cu 0,7% în prezentaţia craniană (12). Majoritatea autorilor
(1,12,15) sunt de acord că, în prezentaţiile deflectate, monitorizarea ritmului cardiac fetal este operantă
numai prin cardiotocografie externă, depistarea acidozei din sângele scalpului fetal fiind rareori posibilă. În
aceste condiţii, totusi, evidenţierea unor deceleraţii variabile în repetiţie sau deceleraţii tardive, precum şi
lipsa unor acceleraţii ale ritmului cardiac fetal la stimularea feţei, identifică o suferinţă fetală incipienta şi
evită o asfixie intra-partum. Benedetti (1) şi colab. (1980) comunică prezenţa unor trasee anormale ale
ritmului cardiac fetal la 58% din cele 29 naşteri în prezentaţie facială cu feţi peste 2500g. Doar 14% nu au
avut trasee nesigure. În aceste condiţii, naşterea s-a terminat prin secţiune cezariană în 50% din cazuri şi a
fost doar un singur deces fetal intra-partum.
Calitatea fătului este un alt factor determinant pentru conduita într-o prezentaţie deflectată, deoarece
anencefalia este frecvent asociată. De aceea, când se depistează o prezentaţie facială, se impune un examen
ultrasonografic, pentru excluderea unui făt malformat.
Atitudinea recomandabilă într-o prezentaţie deflectată urmăreşte câteva principii:
- Un diagnostic cât mai precoce de prezentaţie şi poziţie, cu excluderea unei malformaţii fetale;
- Observaţia dinamică a evoluţiei travaliului, într-o probă de travaliu judicios condusă (între 6-8 ore),
cu utilizarea precaută a ocitocicelor şi urmărirea mecanismului naşterii;
- În condiţiile monitorizării cardiotocografice a fătului, intervenţia în timp util a unei naşteri distocice,
folosind metoda care comportă cele mai mici riscuri pentru mamă şi făt. Sectiunea cezariană
reprezintă modalitatea de naştere în 69% din prezentaţiile frontale şi 44% în cele faciale, cu o medie
de 50%, fiind rezervată: naşterilor distocice prin bazin strâmtat, în prezenţa unor feţi mari, a
471
Prezentaţiile cefalice deflectate

suferinţei fetale, sau a lipsei de progresiune a travaliului prin anomalii în mecanismul naşterii.
Aplicaţia de forceps este îndicată numai în prezentaţia facială coborată în mento-pubiană, iar
manevrele de conversie, într-o prezentaţie mai favorabilă, rămân ca o alternativă pentru condiţii
excepţionale.
- O problemă importantă este legată de nou-nascutul în prezentaţie facială. Datorită bosei sero-
sangvine la nivelul feţei se produc edeme marcate ale buzelor care împiedică alăptarea, de unde
necesitatea ca nou-nascutul să fie alimentat artificial până la dispariţia bosei.

Bibliografie

1. Benedetti ThJ, Lowensonn RI, Truscott M: Face presentaţion at term, Obstet Ginecol, 2, 1980, p 55.
2. Borrell U, Fernstrom I: The mecanism of labor, Radiol Clin North Am, 5, 1996, p. 73
3. Campbell JM: Face presentaţion, Aust Nz Obstet Ginecol, 5, 1996, p. 231
4. Cruikshank DP, White CA: Obstetric Malpresentaţion:Twenty years experience, Am J Obstet Ginecol, 116, 1973, p. 1097
5. Cruikshank DP: Malpresentaţion and ombilical cord complicaţion. Danfort’s Obstetrics and Gynecology, 1990
6. Duff P: Diagnosis and manăgement of face presentaţion, Obstet Ginecol, 55, 1981, p. 501
7. Hellman LM, Epperson JW, Connaly F: Face and brow presentaţion, Am J Obstet Ginecol, 1989
8. Lenehan PM, Mac Donald D, Turner MJ: Face and brow presentaţion, J Obstet Ginecol, 1986
9. Martius H: Manual de obstetrica, Ed Medicală, Bucuresti, 1966
10. Neuman M, Bellar U, Lavie O, Aboulafia Rabinowitz R, s.a.: Intrapartum bimannol tocolytic – assisted reversal of face
presentaţion: preliminary report, Obstet Ginecol, 1994
11. Niswander RR: Obstetrics Essential of Clinical Practice, Little Brown and Company, 1976
12. Nowak-Antoli Z: Abnormal presentaţions: transverse, lie brow and face presentaţion, Textbook of Perinatal Medicine, Editor
Asim Kuryak Partheon Publishing, vol 2, 1998
13. O’ Grady JP, Gimovsky ML, Mc Ilhargie CJ: Operaţive obstetrics, Williams and Wilkins, 1995
14. Posner AC, Buch IM: Face and persistent brow presentaţion, Surg Ginecol Obstet, 1943
15. Quiel V: Face presentaţion in labor, Zentral bP Gynakol, 1991
16. Ribemond-Dessaignes A, Lepage G: Precis a’Obstetrique, 1903
17. Salzaman B, Soled M, Gilmour T: Face presentaţion, Obstet Gynecol, 1960
18. Seeds JW, SG Gabbe, JR Niebyl, JL Simpson: Obstetrics. Normal and problem pregnancies, 1991
19. Tucker BE, Solomkin M, Abrams B: A study of face presentaţion in the normal, mature fetus, Surg Gynecol Obstet, 1957
20. White TG: Deflexion attitudes of feetus in utero with special reference to the etiology and diagnosis of face and brow
presentaţion, J Obstet Gynecol B Emp, 1954.

472