GERIATRIE 2

PATOLOGIE GERIATRICĂ DIGESTIVĂ

Procesul de îmbătrânire, de atrofie, afectează şi tubul digestiv. Edentaţia, atrofia glandelor

salivare şi a mucoasei gastrice şi esofagiene, aclorhidria, sunt frecvente.
La persoanele vârstnice apar frecvent tulburări de deglutiţie,disfagie şi regurgitări nazale.
Alteori apare pirozis, epigastralgii, cu iradieri în umărul stâng, ceea ce se cheamă pseudo-
angorul. Dintre entităţi clinice menţionăm diverticulii esofagieni, spasmele esofagiene, dar mai
ales refluxul gastro esofagian.

REFLUXUL GASTRO ESOFAGIAN.

Definitie: Refluxul gastro-esofagian constă în întoarcerea conţinutului gastric în esofag,

din cauza insuficienţei funcţionale a cardiei.
Cauze favorizante mai frecvente sunt: obezitatea, sarcina,ascita, stenoza pilorică cu
dilataţie gastrică consecutivă , hernia hiatala, diverse medicamente .
Consecinţa refluxului, este esofagita peptică ,caracterizata prin simptomele:
-regurgitatia -prin refluarea alimentelor si a acidului gastric in esofag si chiar pina in
cavitatea bucala, are un caracter periodic, favorizat de anumiti factori declansatori
-pirozisul-este o durere ca de arsura in epigastru, care urca pe esofag
-greata si varsatura cu pirozis.
-tusea seaca
Tratamentul vizează îndepărtarea cauzelor favorizante si consta in:
Dieta Modificarea dietei si a stilului de viata cuprinde:
-tratarea obezitatii
-evitarea alcoolului, bauturilor cu cafeina, ciocolatei
-sucurilor carbogazoase, citricelor, alimentelor grase, prajite, meselor voluminoase.
-se initerzice acestor pacienti sa se intinda in pat la mai putin de 30 min.dupa masa. Cina trebuie
luata cu cel putin 2 ore inainte de culcare.
-ridicarea pernei cu 20 cm.
-evtarea medicamentelor iritante gastrice
Medicatia cuprinde:
-antihistaminice H2, inhibind secretia de acid gastric: ranitidina, famotidina, cimetidina
-inhibitorii de pompa de protoni-inhiba secretia de acid gastric din celulele parietale, folositi la
pacientii care nu raspund la antihistaminice:omeprazol, lansoprazol, rabeprazol, esomeprazol
-prokinetice- accelereaza golirea gastrica:metoclopramid.

1
 PATOLOGIA ISCHEMICĂ DIGESTIVĂ.

Bolile digestive vasculare ischemice sunt destul de frecvente la vârsta a treia. Se datoresc
aterosclerozei arterelor viscerale abdominale, au mecanism de producere ischemic(tromboze,
infarctizări, embolii) şi prezintă dureri de tipul claudicaţie intermitentă.
Infarctul mezenteric, este cel mai spectaculos accident. Este o dramă abdominală. Apare
brusc cu semne de abdomen acut, cu durere violentă uneori sincopală, continuă şi tenace,
iradiată în întregul abdomen, cu exacerbări paroxistice, rezistenţă la calmante şi agitaţie
extremă. Se poate însoţi de diaree sanguinolentă,vărsături alimentare, bilioase sau
sanguinolente, colaps, gangrena intestinală şi peritonită. Pulsul este slab,hipotensiunea este
obişnuită, iar hiperleucocitoza prezentă. Se datoreşte ocluziei totale prin embolie a arterei
mezenterice. Uneori este precedată de angor intestinal. Apare întotdeauna la vârstnici cu
ateroscleroză în diferite teritorii. Semnele fizice sunt sărace.
Ischemia intestinală cronică, apare la persoane în vârstă de peste 50 - 60 de ani, cu
ateroscleroză arterială mezenterică, cu semne de insuficienţă circulatorie similară, localizării
aterosclerozei la inimă, creier sau membrele inferioare. Fluxul sanguin diminuat este suficient
pentru prânzuri mici, dar devine insuficient pentru prânzuri abundente. 
Durerea apare la 10 - 15 minute după mese şi durează 1-3 ore. Se percepe şi un suflu
supraombilical. Durerea abdominală este difuză, iar tabloul clinic al anginei abdominale este
caracterizat prin crize dureroase abdominale. Angina abdominală este manifestarea clinică a
ischemiei intestinale cronice.
Semnul major este durerea abdominală, care apare postprandial, proporţional cu
alimentele ingerate, este localizata epigastric, hipogastric şi nu iradiază în afara ariei
abdominale. Uneori durerea este violentă, are caracter de crampă, iar distensia abdominală care
o însoţeşte, se asociază cu greţuri şi vărsături. Tulburări de tranzit intestinal, apar la bolnavi
trecuţi de 50 de ani şi mai adesea de 60, cu semne evidente de ateroscleroză în diferite teritorii.
Diagnosticul este de obicei tardiv, iar prognosticul foarte rezervat. 
Principii de tratament:
- prevenirea aterosclerozei
- regim igieno-dietetic
- tratament medicamentos putin eficient

ALTE BOLI DIGESTIVE sunt: colecistitele şi angiocolitele acute,ocluziile intestinale

(ocluzia colonului descendent de obicei, prin carcinom de colon), volvulusul colic de obicei
interesând sigmoidul,cancerul de colon stenozant, ocluzia mezenterică, de obicei depistată
necroptic şi colita ischemică. Aproape toate aceste afecţiuni, apar mai frecvent la vârstnicii
obezi. Pot fi originea unui abdomen acut (când diagnosticul se pune de obicei tardiv).
Prognosticul este foarte rezervat, iar tabloul clinic este iniţial estompat, şters.
Din patologia inflamatoare a peritoneului, mai frecvent se întâlneşte apendicita (letală de
obicei la vârstnic), cu evoluţie şi semne atipice, frecvent conducând la peritonită.
Alte cauze de abdomen acut la vârstnici, sunt ulcerele gastroduodenale, hemoragiile prin
ruptura arterei epigastrice, fisurarea unui anevrism de aortă.

2
 INCONTINENŢA ANALĂ
Este o infirmitate frecventă, cu repercursiuni grave psihosociale, fiind alături de incontinenţa
de urină, escarele de decubit şi de demenţă, una din marile probleme ale îngrijirilor şi asistenţei
vârstnicului.
Definitie: Incontinenta anala reprezinta pierderea involuntară a materiilor fecale şi a gazelor
prin orificiul anal. Se asociază de obicei cu incontinenţa de urină şi cu deteriorarea psihică
avansată.
Apare în demenţe, accidente vasculare cerebrale, afecţiuni ale măduvei, polinevrite,
diabet, abcese rectale, hemoroizi, fisuri anale, cancere rectosigmoidiene şi constipaţia cronică.
Cea mai importantă incontinenţă anală, in geriatrie, este cea neurogenă.Aceasta duce la
pierderea controlului sfincterian. Tratamentul este descurajant şi se reduce la încercări de
reeducare şi la îngrijiri generale.

PATOLOGIA URINARĂ GERIATRICĂ

Manifestările clinice sunt expresia îmbătrânirii organelor urinare, alterărilor vasculare şi

unor cauze cerebrale, psihiatrice şi locale. Patologia este dominată de infecţia urinară,
incontinenţa urinară şi hipertrofia de prostată.

INFECŢIILE URINARE

Sunt bolile cele mai frecvent întâlnite la persoanele vârstnice (20% dintrefemei şi 10%
dintre bărbaţi, după 65 ani). Adeseori sunt latente, asimptomatice. O alterare inexplicabilă a
stării generale, tulburări digestive sau o febră izolată, la un vârstnic atrag atenţia asupra bolii.

Factori favorizanti: Golirea incompletă a vezicii se poate datora unei vezici neurologice,
unui prolaps vezical la femeie, unei hipertrofii de prostată la bărbat. Imobilizarea la pat,
deteriorarea psihică şi incontinenţa urinară contribuie la apariţia acestei boli.Incontinenţa
urinară este frecvent însoţită de incontinenţa anală după cum s-a mai spus, fenomen care
favorizează infecţia perineului. Contribuie la bătrâni şi scăderea diurezei, a apărării imunitare,
diabetul(glicozuria este un mediu de cultură prielnic infecţiilor urmare), concentrarea urinei,
prezenţa unei sonde vezicale etc. Escherichia coli este cel mai des germen întâlnit în infecţiile
urinare la vârstnici. Dintre ceilalţi germeni proteus, Klebsiella, Enterobacter, Pseudomonas şi
Enterococul.
Ca simptome apar rareori arsuri vezicale, de obicei apare febră, dureri lombare, alterarea
stării generale. Urocultura, cu prezenţa a peste 100 000germeni pe mm, în urina matinală,
certifică infecţia urinară.
3
 Purtătorii de sonde, prezintă aproape obligatoriu infecţie urinară, de obicei
polimicrobiană. Există şi forme asimptomatice.
Tratamentul se bazează pe antibio-terapie cu spectru larg şi cu difuziune la toate nivelele
aparatului urinar expuse infecţiei: vezică, prostată, rinichi.
Antibioticele se administrează obligatoriu după antibiogramă. 

Tratamentul se face în general trei săptămâni, se repetă urocultura cu antibiogramă şi

eventual se reia tratamentul. Intotdeauna trebuiesc înlăturate obstacolele care întreţin infecţia.

INCONTINENŢA URINARĂ

Este una din marele probleme ale asistenţei geriatrice, alături de incontinenţa anală, de
imobilizare, escare şi demenţă. Este foarte frecvent întâlnită şi creşte cu înaintarea învârstă.
Examenul prostatei la bărbat şi examenul ginecologic la femei este obligatoriu.

Incontinenţa de urină poate fi:

- de stress, sau de efort, prin pierderea involuntară, după un efort de tuse, râs, strănut
etc. Este mai frecventă lafemei şi prognosticul este benign.
- tranzitorie. Apare ca reacţie fie la o afecţiune acută (infecţie urmară, pneumonie, febră,
stări confuzionale,accidente vasculare cerebrale), fie la o schimbare psihologică (spitalizare,
pierderea independenţei etc). Repausul prelungit la pat o favorizează. Alteori apare datorită
faptului că unii bătrâni, nu reuşesc să amâne declanşarea voluntară a micţiunii până ce ajung la
toaletă.
- incontinenţa definitivă, este de obicei neurogenă şi rareori cauzată de un adenom de
prostată sau de o retenţie de urină cu micţiuni prin "prea plin". Alteori poate apare în tabes,
diabet cu neuropatie, boală Parkinson etc.
Tratamentul este sărac: psihoterapie, suprimarea obstacolului, exerciţii fizice, tratamentul
infecţiei, reeducare.Medicaţia este de asemenea săracă şi puţin eficace: parasimpaticolitice
(Beladona, Atropină) pentru inhibarea reflexului de micţiune, cateterizarea vezicii etc.

RETENŢIA DE URINĂ.
Este o tulburare a micţiunii, frecventă în geriatrie, constând în imposibilitatea eliminării
urinii din vezică. Se însoţeşte de glob vezical (dilatarea vezicii urinare). Poate fi acută sau
cronică.
Retenţia acută apare brusc şi este pasageră. Dispare după tratament sau sondaj vezical.
Retenţia cronică apare la vârstnici, datorită în special hiperfrofiei de prostată. Există şi o
formă postoperatorie de competenţa chirurgiei.Retenţia cronică de urină apare lent şi progresiv,
după o perioadă de tulburări de micţiune (Polakiurie - urinifrecvente, şi Disurie - usturimi la
micţiune). Se poate instala după o fază de retenţie cronică incompletă.Complicaţia obişnuită
4
este infecţia urinară, care poate favoriza formarea de calculi intraveziculari şi care se poate
propaga ascendent la rinichi şi anexe. Pot apare retenţii acute de urină şi în boli infecţioase sau
în stăritoxice. Tratamentul constă în cateterism evacuator, cu o sondă de tip Foley cu cârje. La
femei se poate utiliza şi osondă metalică sau o sondă Nelaton corect sterilizată şi manevrată.
Cateterismul prezintă riscuri importante, de aceea bolnavii trebuiesc investigaţi
preventiv.

Printre medicamentele care pot perturba micţiunea enumerăm : anticolinergicele,

neurolepticele, anxioliticele, antihistaminicile şi chiar unele siropuri de tuse cu atropină.Sonda
"â demeure" (sondă permanentă), trebuie pe cât posibil evitată. Aceasta combate retenţia de
urină, dar  prezintă mari riscuri. Se poate justifica la bătrâni cu scurtă durată de viaţă (accidente
vasculare cerebrale, boalaAlzheimer), dacă ameliorează suferinţa. Intreţinerea corectă a sondei,
previne relativ infecţia urinară şi obstrucţia sondei. Irigaţiile vezicale cu antibacteriene
(Neomicină, Polimixină, Methenamină, Nitrofu-razon), au efecttemporar. Impregnarea sondei
cu antibiotice nu diminua riscul infecţiilor.

PROSTATA LA BĂTRÂNI.

Adenomul de prostată afectează aproape totalitatea bolnavilor vârstnici.Diagnosticul se

pune însă de obicei tardiv, medicul fiind consultat în stadii avansate. Micţiunile
frecvente(polakiuria, disuria, nicturia), sunt semnele principale. Anxietatea este prezentă în
special în caz de retenţie de urină. Lentoarea jetului este semnificativă.

Singurul tratament corect este cura chirurgicală, pe care mulţi pacienţi o evită.

Complicaţiile cele mai frecvente sunt: infecţia urinară, retenţia de urină şi incontinenţa urinară.

Există şi tratement conservator. Pentru decongestionarea prostatei se recomandă şi

masaje (patru masaje în douăsăptămâni).

5
 DIABETUL ZAHARAT TARDIV

Este o boală metabolică cronică, care are drept cauză principală deficitul absolut sau
relativ de insulina şi se caracterizează prin perturbarea predominantă a metabolismului glucidic,
cu hiperglicemie, glicemii pe nemâncate ce depăşesc 120 mg%, prezenţa de glucoza în urină,
alături de afectarea şi a celorlalte metabolisme(lipidic şi protidic).

Clinic se deosebeşte:

- Diabetul zaharat de tip I, insulino-dependent, care se echilibrează numai prin

tratament cu insulina. Se întâlneşte 15 - 20% din cazuri. Apare la copil (diabetul
juvenil), la adolescent, la adultul tânăr dar adeseori şi la vârstnici peste 60 - 65 ani
(diabetul senil)
- Diabetul zaharat de tip II, insulino-independent, care apare în genere după 40 de ani,
la persoanele obeze. Din această categorie face parte şi diabetul care apare după 65 -
70 de ani, care se datoreşte aterosclerozei vaselor  pancreatice. Este cel mai frecvent
întâlnit.
La vârstnici, diabetul zaharat este relativ frecvent (4 - 10% din populaţia de peste 65 de
ani), apare în special la femei, este mai rar insulino-dependent şi de obicei insulino-
independent. Lipseşte caracterul ereditar, domină ateroscleroza pancreatică, Debutul este
insidios, este descoperit cu prilejul unui episod infecţios intercurent,evoluţia este lentă şi se
manifestă prin triada clasică: poliurie, polifagie, polidipsie.

Se întâlneşte şi un aşa zis diabet îmbătrânit, diabetul de maturitate, cu debut în jurul

vârstei de 40 de ani, care tratat corect evoluează până la bătrâneţe. Cu înaintarea în vârstă, scade
toleranţa la glucide, şi se reduc numeric celulele beta-secretoare de insulina. Glicemia are valori
de peste 130 mg%.

Câteva caracteristici ale diabetului la vârstnic:

- Frecvenţa mai mare a diabetului latent (40%)

- Hipertiroidismul, favorizează hiperglicemia şi glicozuria.

- Obezitatea este un factor net predispozant.

- Debutul este insidios, iar formele iatrogene (medicamentoase: Nefrix, Cortizon), sunt
relativ frecvente.

- Riscul metabolic major este coma hiperosmolară.

Complicatiile cronice ale diabetului la varstnici sunt :

6
 - Microangiopatia diabetică, adică interesarea arterelor mici este reprezentatade:
glomeruloscleroza, retinopatia diabetică,unele neuropatii.

- macroangiopatia, adică interesarea vaselor mari (cerebrale, coronariene, arterele

membrelor inferioare) cu accidente vasculare cerebrale, infarct miocardic, insuficienţă
cardiacă, arterite periferice. Arteriopatia membrelor inferioare, complicaţie frecventă, are o
simptomatologie mai frustă. Uneori prezenţa arteriopatiei periferice evidenţiază un diabet
ignorat.

Dintre complicaţiile acute, ale diabetului zaharat, cea mai severă este coma
hiperosmolară, neacido-cetozică.Apare la diabetici insulino-independenţi, trataţi insuficient sau
ignoraţi. Poate fi declanşată de lipsa insulinei,diuretice tiazidice, cortizon, hipotermie cu
scăderea consumului de glucoza, aport exagerat de glucide, infecţii,deshidratări. Coma este
vigilă.

Se descriu două tipuri de manifestări:

- neurologice (hiperreflectivitate, semnul lui Babinski pozitiv, tremurături, convulsii

generalizate, incontinenţă de urină) şi

- semne de deshidratare (piele uscată, limbă prăjită, deglutiţie dificilă, globi oculari
hipotomici).La acest tablou se adaugă hipertensiunea arterială, lipsa mirosului de acetonă prin
lipsa corpilor cetonici, şi respiraţiei Kussmaul. Hiperglicemia este foarte mare.

Alte complicaţii sunt:

- Coma diabetică clasică, hiperglicemică, este mai rară.

- Coma hipoglicemică, este frecventă la vârstnic. Hipoglicemia este un pericol real pentru
bătrâni, în condiţiileabuzului de sulfamide hipoglicemiante.

- Complicaţii infecţioase, mai frecvent urinare (de obicei la femei), cutanate şi

pulmonare.

Tratamentul diabetului zaharat senil, include dieta şi medicaţia hipoglicemiantă.

Dieta trebuie să asigure glucide30 - 35% din raţia calorică (150 - 200 g/zi), proteine 15
-20% (1,25 - 1,50 g/kg greutate/zi), şi grăsimi 30 - 35%din raţia calorică, (40 - 60 g/zi). Aportul
de lichide trebuie să fie suficient, mai ales vara, iar sărurile minerale şi vitaminele administrate
în cantitate normală. Mesele mai frecvente şi la ore regulate.

Combaterea obezităţii este obligatorie, iar exerciţiul fizic, în şedinţe mici, necesare.

7
 OBEZITATEA

DEFINIŢIE Şl EPIDEMIOLOGIE

Definiţie. Se înţelege prin obezitate depăşirea greutăţii ideale cu 15 - 20%. Aprecierea obezităţii
se poate face după raportul dintre greutate şi înălţime, sau după măsurarea pliului cutanat.

Epidemiologie. Obezitatea se întâlneşte frecvent în ţările cu nivel de trai ridicat. Astăzi este o
certitudine relaţia dintre obezitate şi bolile cu cea mai mare rată de mortalitate: bolile
cardiovasculare, dislipidemiile, diabetul zaharat etc. Astfel 85-95% dintre diabetici au fost sau
sunt obezi; peste 60% dintre dislipidemici au obezitate. Proporţii asemănătoare s-au înregistrat
în infarctul miocardic şi în cardiopatia ischemică.

ETIOPATOGENIE Factorii etiologici ai obezităţii sunt în următorii:

- supraalimentaţia

- reducerea sau lipsa activităţii fizice, în raport cu consumul alimentar nemodificat.

Profesiunile sedentare,renunţarea la sporturi sau diferite exerciţii fizice, comoditatea
transportului auto, sunt tot atâţia factori care contribuie la obezitate.

- factori psihologici, în sensul refugierii în satisfacţia alimentară, pentru o nereuşită în viaţă,

diferite deziluzii afective etc.

- alcoolismul

- Varsta Pe masura inaintarii in varsta, persoanele devin tot mai putin active. In plus, masa
musculara tinde sa diminueze la varstnici, ducand la scaderea metabolismului. Aceste
modificari au drept consecinta reducerea necesarului caloric. Dar, daca aporturile calorice nu
sunt reduse corespunzator, persoana se expune riscului de obezitate.

- modificări endocrine (cauze endogene), mult mai rare: sarcina, boala Cushing, adenomul
Langerhans,sindromul adiposogenital, hipotiroidia etc.

FORME CLINICE

Principala formă este forma comună generalizată. Clasificarea curentă foloseşte gradul
obezităţii. In gradul I, constatăm o depăşire de 15-20 kg, în gradul II, o depăşire de 20 - 30 kg
faţă de greutatea ideală, iar îngradul III, o depăşire de peste 30 kg. Se descriu şi obezităţi
monstruoase, cu depăşire de peste 60 - 70 kg, uneori ajungându-se la greutăţi colosale de 300 -
400 kg.
8
 După localizare se disting două forme clinice:

- Obezitatea de tip ginoid. Se întâlneşte mai frecvent la femei dar poate apare şi la bărbatul
adult şi la copilul de ambele sexe. Musculatura scheletică este slab dezvoltată, iar ţesutul adipos
se localizează în părţile inferioare ale corpului, pe abdomenul inferior (sub ombilical), pe
flancuri, şolduri, coapse, genunchi, gambe.Bolnavul se mişcă greu, oboseşte uşor şi se îngraşă
foarte repede. Consumă puţine calorii, dar slăbeşte foarte greu. Apar rapid complicaţii
respiratorii, cardiace, osteo-musculare etc.

- Obezitatea de tip android . Se întâlneşte mai frecvent la bărbaţi. Ţesutul adipos se dezvoltă
înregiunea superioară a corpului (ceafă, gât, umeri, abdomenul superior supra ombilical),
respectându-se partea inferioară a corpului. Musculatura este puternică iar ţesutul adipos mai
puţin dezvoltat decât în forma precedentă.Sunt oameni care se plâng mereu de foame şi care
mănâncă mult. Frecvent apar complicaţii ca: diabet, hiperuricemie, dislipidemie, ateroscleroză
cu localizările sale etc.Se mai disting şi cazuri de obezitate, condiţionate genetic.

COMPLICAŢII

  - Diabetul zaharat este o complicaţie majoră. Peste 80 - 90% dintre diabetici au fost sau sunt
obezi. Boala evoluează progresiv până la stadiul clinic manifest de diabet.

- Complicaţiile cardio-vasculare sunt numeroase şi severe:

- hipertensiunea arterială este frecventă la obezi (peste 50% dintre obezi au şi

hipertensiune arterială)

- insuficienţa cardiacă este la fel de frecvent întâlnită la obezi. In apariţia ei joacă rol
travaliul crescut impus inimii de obezitate, hipertensiunea arterială asociată, precum şi infiltraţia
grasă a muşchiului cardiac.

- Ateroscleroză apare mai frecvent şi mai devreme la bolnavul obez (cu cel puţin 10 ani
faţă de normo ponderal).Dacă se ţine seama de frecvenţa, severitatea şi mortalitatea crescută
prin complicaţiile aterosclerozei (infarcte miocardice, accidente vasculare cerebrale), se înţelege
gravitatea acestei complicaţii la obezi.

- Varicele reprezintă una dintre cele mai des întâlnite complicaţii, localizate la nivelul
membrelor inferioare.

- Complicaţiile pulmonare: bronşita acută şi cronică, emfizemul pulmonar, dispneea de efort

datorită scăderii capacităţii vitale, uneori hipertensiunea pulmonară şi nu rareori sindromul
Pickwick (somnolenţă şiobezitate).

9
 - Complicaţiile digestive sunt: hipotonia biliară, litiaza biliară, constipaţia cronică, hepatita
cronică prin steatozăhepatică (infiltraţie grasă a ficatului).

- Tulburări de statică: cifoză dorsală, lordoză cervicală, picior plat, spondiloze, artroza şoldului,
poliartroze sau numai durerea articulară semnalată la 70% dintre obezi.

- Complicaţii cutanate: intertrigo, piodermite, seboree.

- Complicaţii la nivelul sistemului nervos central: cefalee, astenie, vertije, uneori obsesii,

TRATAMENT

Slăbirea unui obez este o acţiune dificilă. Fără o cooperare între bolnav şi medic eforturile sunt
inutile.Obiectivul fundamental este transformarea dezechilibrului energetic pozitiv într-unui
negativ. Aceasta presupune transformarea raportului - aport-consum energetic - într-un raport
favorabil consumului. Bilanţul caloric trebuiesă fie negativ. Pentru realizarea acestui obiectiv se
foloseşte regimul restrictiv, cultura fizică şi medicatia.

Regimul alimentar este în principiu hipocaloric, hipolipidic şi hipoglucidic cu reducere

obligatorie a dulciurilor concentrate, a făinoaselor şi a pâinii. Proteinele vor fi administrate în
cantitate suficientă mai ales cele cu valoare biologică mare (lapte, carne, brânză, ouă).
Legumele şi fructele vor fi permise fără restricţie, acoperind nevoilede vitamine hidrosolubile şi
de săruri minerale ale obezului. Aportul de calorii va fi de 1200 - 1300 calorii, încondiţii
obişnuite de activitate. în condiţii de spital sau de repaus absolut, aportul va fi de 800 sau chiar
400calorii, uneori chiar post absolut (bineînţeles 1-2 zile). Proteinele vor fi administrate în
proporţie de 1 - 1,5 g/kgcorp greutate ideală, iar lipidele vor fi reduse la 40 - 50 g/zi. Regimul
va fi sărac în glucide. Sunt permise ca lichide, 1 -l,5 l/zi. Se vor da 5 - 6 mese pe zi şi se va
recomanda să nu se consume nimic între mesele principale,să nu se abuzeze de sare (permis 5-8
g/zi). Se interzice alcoolul .

10