Capitolul 5 Fezabilitatea ca instrument de evaluare şi diagnostic economic 50

CAPITOLUL 5

FEZABILITATEA CA INSTRUMENT DE EVALUARE

ŞI DIAGNOSTIC ECONOMIC

5.1. Necesitatea întocmirii studiilor de fezabilitate pentru fundamentarea

proiectelor de schimbare

În relaţie cu alţi termeni specifici managementului firmei, cum sunt: ,,evoluţie”,

,,progres”, ,,dezvoltare” sau ,,involuţie”, ,,regres”, ,,subdezvoltare”, schimbarea are un
conţinut de esenţă mai general, incluzând toţi aceşti termeni.
Cea mai dificilă problemă pentru reuşita scopurilor unei firme este, în condiţiile
actuale, schimbarea. Aceasta îi solicită pe manageri într-un mod cu totul special, dar câţi
dintre ei sunt pregătiţi să-i facă faţă, mai ales când schimbările sunt însoţite de
incertitudini ?
Proiectele de schimbare, chiar într-o abordare ordonată, sunt discutabile în legătură cu
şansele de performanţă, cu atât mai mult cu cât ele antrenează eforturi de natură economică
(investiţii, cheltuieli) ce trebuie recuperate şi regăsite în efecte de tip profit sau rentabilitate.
De fiecare dată, susţinerea unui proiect de schimbare este subordonată scopului de a
modifica un sistem de la anumite dimensiuni iniţiale, la noi coordonate, în mod obiectiv
necesare. Schimbările se planifică şi fac obiectul unui proiect, deci ale unui program de acţiuni
consumatoare de resurse. Pentru a mări siguranţa de reuşită a unui astfel de proiect se
procedează la realizarea unei fundamentări riguroase prin care trebuie să se demonstreze cât
de fezabilă (viabilă) este investiţia (finanţarea) solicitată pentru o schimbare planificată.
Aplicaţia acestei fundamentări este aşa numitul studiu de fezabilitate care, după
culegerea, prelucrarea, analiza şi evaluarea unor informaţii relevante despre agentul studiat, se
constituie într-un suport de creare a deciziilor privind acţiunile de schimbare [8].
Un studiu de fezabilitate se circumscrie unuia din următoarele scopuri (acţiuni de
schimbare):
- îmbunătăţirea activităţii generale;
- rezolvarea unei probleme prioritare;
- evaluarea viabilităţii activităţilor curente cu privire la capacitatea de a funcţiona şi
produce profit;
- identificarea şanselor agentului economic de a funcţiona eficient la o potenţială
modificare viitoare în sistemul economic;
- justificarea investirii de capital într-un proiect de schimbare.
După scopul propus, studiul de fezabilitate se sprijină pe analize specifice:
- analiza economică (clasică), în acţiuni de tip a şi b;
- analiza financiară, în acţiuni de tipul c;
- analiza diagnostic, pentru scopuri de tip a şi b;
- analiza productivă (de sensibilitate), pentru acţiuni de tipul c şi d.
Date fiind caracterul de analiză riguroasă şi implicarea simţului de responsabilitate,
studiile de fezabilitate se întocmesc de specialişti în managementul financiar-contabil ca
 Capitolul 5 Fezabilitatea ca instrument de evaluare şi diagnostic economic 51

urmare a dorinţei posesorului de capital (bancă, investitori) şi acceptării agentului care solicită
finanţarea.
Pentru un investitor, un astfel de studiu este un instrument de decizie a plasării
capitalului şi garanţia unei bune fructificări a acestuia, dacă se evaluează că sistemul este
viabil (are capacitatea de a trăi şi produce profit) [12].
Concluzia generală a unui studiu de fezabilitate trebuie să fie legată de şansele de
schimbare descrise de profit şi rentabilitate.
Studiul de fezabilitate este o modalitate convingătoare de cunoaştere şi apreciere a
mediului economic intern şi extern, a potenţialului şi poziţiei pe care o ocupă firma în
segmentul în care îşi desfăşoară activitatea. De aceea, se apreciează că un astfel de studiu este
atât o diagnoză cât şi o proiecţie, în variante, asupra viitorului firmei, cu concluziile de ordin
economic, fundamentate.

5.2. Conţinutul studiilor de fezabilitate

Studiul de fezabilitate se întocmeşte în baza unui conţinut cadru precizat şi foloseşte ca

surse de informare documentele contabile şi situaţiile financiare elaborate în urma ultimului
exerciţiu financiar. Pentru valoarea istorică şi semnificaţia de tendinţă se pot folosi şi
informaţii ale perioadelor anterioare.
În structură, studiul de fezabilitate cuprinde şapte părţi (capitole). Primele trei capitole
au în conţinut descrierea potenţialului tehnico-economic şi de piaţă al agentului economic
respectiv, la momentul elaborării studiului. Celelalte patru capitole conţin evaluări cu privire
la: activităţile viitoare ale firmei respective, efortul investiţional necesar în schimbarea
planificată, impactul şi riscul financiar-economic al finanţării şi eficienţa economică a
proiectului de schimbare, sub influenţa factorului timp.

5.2.1 Informaţii generale

Evidenţierea informaţiilor generale are ca scop formarea unei imagini de ansamblu

asupra agentului economic studiat (societate comercială, firmă, companie), prin prisma
următorilor descriptori:

a) Modul de constituire

Fezabilitatea acţiunii de investire într-o schimbare, la un agent economic, începe cu

precizarea modului de constituire a acestuia.
Procedurile curente de constituire sunt:
- prin preluarea integrală a patrimoniului unei unităţi economice care a funcţionat
până la un moment dat, sub alt statut (a fost integral întreprindere a statului şi a
devenit societate comercială pe acţiuni);
- prin desprinderea dintr-o firmă existentă, în condiţiile în care gradul de integrare a
producţiei şi asigurarea utilităţilor au fost afectate;
- prin fuzionare, asociere;
- prin iniţiativă particulară.
 Capitolul 5 Fezabilitatea ca instrument de evaluare şi diagnostic economic 52

Modul de constituire a unui agent economic implică eforturi de adaptare considerabile,

mai ales când trecerea are loc de la o dimensiune la alta. Este situaţia întreprinderilor mici,
care se desprind din unităţi economice mari. Acestea din urmă, supradimensionate tehnic şi
social, transferă agentului economic nou constituit, o anumită inerţie la schimbare, pe termen
scurt, care costă.
Disocierea în unităţi economice mai mici este benefică doar până la un anumit nivel, şi
anume până acolo unde, pentru obiectul de activitate propus, gradul de integrare a producţiei şi
asigurarea cu utilităţi nu sunt afectate evident. Pe de altă parte, agentul nou constituit, de
dimensiuni reduse în raport cu cel din care s-a desprins, este mult mai flexibil, capabil să
reacţioneze la schimbări planificate şi incertitudini ale mediului economic. De aceea, un
asemenea agent economic pare să asigure şanse mai mari de funcţionare şi obţinere a
profitului [ 4, 9 ].

b) Tehnologiile folosite

Evidenţierea tehnologiilor folosite de agentul economic şi compararea acestora cu cele

practicate în unităţi similare din ţară şi străinatate, înlesnesc aprecierea poziţiei firmei cu
privire la treapta de progres tehnic deţinută.
Tehnologiile convenţionale, specifice fiecărui domeniu, continuă să fie actuale, iar
acţiunile de investire le susţin încă; se manifestă însă, tentaţia pentru noi tehnologii,
neconvenţionale, care promit un mod de abordare a resurselor mult mai eficient. Dintre toate
acestea sunt însă mai mult susţinute proiectele de introducere şi aplicare a acelor tehnologii
care, prin valoarea resurselor, nu afectează mediul ecologic.
Aşadar, viabilitatea unui proiect de implementare a unei noi tehnologii este prioritar
legată de implicaţiiile acesteia în ecosistem şi apoi de cele referitoare la sistemul productiv.

c) Competitivitatea produselor

Agentul economic este cercetat din punct de vedere al competitivităţii produselor prin
raportul preţ/performanţe, la realizări similare din ţară şi străinătate, aşa cum rezultă din
poziţia pe care o deţine pe piaţă produsul respectiv.
Competitivitatea produselor producătorului este cu atât mai ridicată cu cât este mai
bine realizată conformanţa preţ-performanţe. Vânzări însemnate în condiţiile concurenţei
evidenţiează un agent economic competitiv, cu o poziţie consolidată, în mod cert, de realizarea
unor produse performante.
Agenţii economici au şansa de a fi competitivi în condiţiile în care calitatea produselor
realizate se situează la nivelul standardelor mondiale [10].

d) Gradul de integrare a fabricaţiei

Pentru un agent economic, problema integrării fabricaţiei trebuie să se pună sub

aspectul realizării produsului finit cu cel mai mic efort de agregare a componentelor acestuia.
Disocierea întreprinderilor mari în unităţi mai mici a generat diminuarea gradului de integrare
a fabricaţiei. De aceea, strategia restructurării trebuie să aibă în vedere asocierea acelor verigi,
direct răspunzătoare de realizarea produsului, într-o singură unitate economică, dimensionată
 Capitolul 5 Fezabilitatea ca instrument de evaluare şi diagnostic economic 53

corespunzător. De exemplu, afacerile cu confecţii se pot realiza mult mai eficient în sisteme
integrate de tipul: filatură-ţesătorie, finisaj chimic-confecţii din ţesături; filatură-tricotaje-
finisaj chimic-confecţii din tricot.

e) Asigurarea principalelor materii prime, materiale şi utilităţi

Posesorul de capital, ca potenţial investitor, trebuie să se asigure de caracterul

productiv al investiţiei sale şi de aceea trebuie să cerceteze cât de solidă este baza de materii
prime, materiale şi utilităţi a agentului pe care îl va finanţa. În acest scop, se identifică:
principalii furnizori interni şi externi, cantităţi comandate, nivelul stocurilor, baza de calcul în
fundamentarea necesarului de aprovizionat, etc.
Pe de altă parte, se cercetează dacă la agentul economic există predilecţie pentru
importul de materii prime, materiale şi utilităţi, chiar când acestea se găsesc în ţară.

f) Stocarea tehnică a mijloacelor fixe

Înregistrarea stării tehnice a mijloacelor fixe pe care le deţine agentul economic se face
prin intermediul câtorva parametrii specifici.
Astfel, valoarea rămasă (actuală) a mijloacelor fixe la momentul elaborării studiului de
fezabilitate, este măsura valorii nerecuperate încă prin procesul de amortizare. Se identifică
prin calcule contabile, consultând ,,Bilanţul contabil”, întocmit anual.
Uzura mijloacelor fixe se abordează sub dublul său aspect: uzura fizică, ce poate fi
evidenţiată prin constatări şi calcule şi uzura morală, făcând comparaţie cu utilaje similare pe
criterii de preţ şi performanţe [ 4 ].
Gradul de specializare se identifică prin abordarea strictă a unuia şi aceluiaşi produs la
un anumit loc de muncă, utilaj şi operaţie, bine precizate.
Se consultă în acest sens ,,Nomenclatorul de mijloace fixe” şi se structurează din punct
de vedere al unicităţii operaţionale. Gradul de specializare ( g s ) este maxim, atunci când toate
mijloacele fixe ( N u ) au o destinaţie operaţională unică, fiind specializate numai pentru o
singură operaţie ( N us ).
Astfel:
N
g s  us  1 , (5.1)
Nu

Este realist să se investească într-o firmă cu grad ridicat de specializare a producţiei,

dacă se asigură prin aceasta ,,unicitatea” produsului printre producători. În general, firmele
româneşti au grad de specializare relativ ridicat, dar această realitate nu se transpune în
acea ,,unicitate” a produsului pe piaţă, care să-l impună pe producător prin nivelul tehnic şi
calitativ al ofertei sale.

g) Gradul de calificare a forţei de muncă

 Capitolul 5 Fezabilitatea ca instrument de evaluare şi diagnostic economic 54

Cu certitudine se poate spune că investiţia în resursa umană este viabilă pentru că

gradul de calificare al acesteia este ridicat. Acest lucru poate fi relevat de proporţia
personalului înalt calificat în totalul forţei de muncă, în toate ramurile industriale.

h) Modul de organizare si tipul de management practicat

Finanţarea unui agent economic înseamnă şi investirea într-o formulă de conducere

definită de metoda, instrumentele, tehnicile şi procedurile manageriale folosite. În mod curent,
se practică managementul operativ şi pe termen foarte scurt, folosind metode de conducere
prin obiective, bugete sau pe produs şi mai rar prin excepţie.
Preocupările în domeniul managementului trebuie să fie translatate de la căutarea
soluţiilor de supravieţuire economică, la prevederea şi pregătirea perioadei următoare, ceea ce
înseamnă practicarea managementului strategic.
În aceste condiţii, pentru a-şi mări şansele de viabilitate, agenţii economici trebuie să
se adapteze managementului pe care îl presupune economia pe piaţă, de tip strategic şi nu să-l
adopte, ca pe un leac universal valabil [1].

i) Valoarea şi structura patrimoniului

Potenţialul economic al unei firme este descris de patrimoniul acesteia, inclus în

mijloacele şi resursele deţinute.
Patrimoniul este sursa de finanţare a activităţilor şi trebuie să se regăsească în resurse.
O firmă este în fapt o unitate patrimonială, care gestionează metodic bogăţia deţinută şi
garantează cu aceasta într-o acţiune investiţională. Situaţia patrimoniului se înregistrează în
contabilitate şi se preia, la data efectuării studiului, fiind exprimată atât în monedă naţională,
cât şi în unităţi valutare.

j) Capitalul social

Valoarea capitalului social se preia din documentele contabile, identificându-se cel de

la data constituirii agentului economic, cât şi cel din momentul elaborării studiului.
O eventuală creştere a capitalului social poate sugera potenţialului investitor că agentul
economic studiat este interesat de creşterea resurselor proprii şi ca urmare prezintă siguranţă în
valorificarea capitalului.

5.2.2. Potenţialul tehnico-economic al firmei

Componentele tehnice şi economice care se studiază la agentul economic sunt:

a) capacitate anuală de producţie;
b) mijloace de producţie;
c) resurse;
d) potenţialul de comercializare (gradul de acoperire cu contracte).

a) Capacitatea anuală de producţie

 Capitolul 5 Fezabilitatea ca instrument de evaluare şi diagnostic economic 55

Nivelul capacităţii anuale de producţie (CP) interesează mai ales pentru identificarea
gradului de folosire a acesteia (u), atunci când realizările efective la principalele sortimente
sunt Qi :
Q
u  i  100 , (5.2)
CP

Gradul scăzut de folosire a capacităţii de producţie descrie un agent economic cu

nerealizări privind acoperirea cu contracte, folosirea timpului de lucru, îndeplinirea normelor
de muncă, etc.
Consecinţele gradului scăzut de folosire a capacităţii de producţie sunt imediate şi
evidente în veniturile şi cheltuielile înregistrate.
Acţiunile de finanţare pentru un proiect de schimbare trebuie să contribuie la creşterea
gradului de utilizare a capacităţii de producţie prin: contractarea şi realizarea sortimentului
optim (cel cu consum minim de resurse), folosirea integrală a timpului de lucru, în
conformitate cu balanţa timpului de muncă anual, disponibilizarea utilajelor depăşite fizic şi
moral, practicarea strategiei de reducere a costurilor pentru a asigura marja de profit dorită la
sortimentul contractat, etc [ 3 ].

b) Mijloacele agentului economic

Potenţialul tehnico-economic descris de mijloacele fixe se identifică în ,,Bilanţul

contabil” partea de activ, care cuprinde:
- active imobilizate, de tipul: necorporale, corporale şi financiare;
- active circulante formate din: stocuri (materiale, produse finite, producţie
neterminată), disponibilităţi băneşti (conturi în bănci, în casă), mijloace în
decontare (la clienţi interni şi externi, debitori interni, externi şi pentru investiţii).
Valoarea totală a mijloacelor îl asigură pe potenţialul investitor de averea deţinută de
agentul economic şi deci de capacitatea de acoperire a unei eventuale finanţări.
Proporţiile diferitelor categorii de mijloace în totalul acestora reprezintă, de asemenea,
informaţii relevante despre potenţialul agentului economic.

c) Resursele agentului economic

Resursele se identifică în ,,Bilanţul contabil” în partea de pasiv şi trebuie să

evidenţieze:
- capitalul propriu total, din care: capital social, fonduri (rezerve, cercetare-
dezvoltare, investiţii, participare la profit);
- provizioane pentru riscuri şi cheltuieli;
- datoria totală, din care: sub formă de împrumuturi, faţă de bugetul statului;
- creditul total, din care: bancar, pe termen scurt; bancar, pe termen lung şi mediu,
inclusiv dobânzile aferente externe garantate (de bănci, de stat).
 Capitolul 5 Fezabilitatea ca instrument de evaluare şi diagnostic economic 56

O privire de ansamblu asupra resurselor agentului economic îl poate iniţia pe posesorul

de capital, ca potenţial investitor, în a sesiza gradul de responsabilitate cu care sunt acoperite
mijloacele:
Sunt mai multe resurse proprii decât resurse străine ?
Acoperă resursele proprii cel puţin imobilizările corporale ?
Care este gradul de acoperire a mijloacelor circulante din resurse proprii ?
Dacă se doreşte o analiză riguroasă a resurselor şi mijloacelor se face analiza
bilanţului.

d) Gradul de acoperire cu contracte

La data întocmirii studiului se culeg informaţii despre:

- capacitatea de producţie, pe sortimente ( CPi ) şi pe total (CP);
- producţia programată pe sortimente ( Q pi ) şi pe total ( Q p )
- volumul contractelor ferme, pe sortimente ( Qci ) şi pe total ( Qc ).
Gradul de acoperire cu contracte a capacităţii de producţie, pe sortimente ( g ci ) şi pe
total ( g c ), se determină astfel:
Q
g ci  ci , (5.3)
CPi
şi
Q
gc  c , (5.4)
CP

Acoperirea cu contracte este realizată atunci când producţia contractată ( Qc , Qci ),

inclusă în programele de fabricaţie ( Q p , Q pi ) este realizată integral, adică indicii de realizare
ai producţiei sunt:
Qp
gi  =1, (5.5)
Qci

şi
Qp
g =1, (5.6)
Qc

Dacă există acoperire cu contracte ( g c , g ci au valori ridicate), dar nerealizări la

programele de fabricaţie ( g i  1 si g < 1), atunci potenţialul productiv nu este utilizat în
totalitate.

5.2.3. Prezentarea pieţelor avute în vedere

 Capitolul 5 Fezabilitatea ca instrument de evaluare şi diagnostic economic 57

a) Piaţa internă

Studiile de fezabilitate efectuate până în prezent, la diferiţi agenţi economici, au

evidenţiat că piaţa internă este, în general, necunoscută de aceştia.
Descriptorii principali pe care îi oferă agentul economic spre studiu, în mod curent,
sunt: volumul şi structura producţiei (oferta), volumul şi structura cererii, pe clienţi.
Dar piaţa internă trebuie cercetată nu numai sub aspectul cantitativ. Câţi agenţi
economici şi-au pus întrebarea: de ce oferta este mică la majoritatea produselor ? [2].
Identificând cauzele, agenţii economici îşi pot formula o strategie de piaţă internă, care
să valorifice resursele interne. Proiectele de schimbare trebuie să considere deci că utilizarea
unei pieţe interne începe cu identificarea practicilor economice nesănătoase şi diminuarea
influenţei lor: preţuri prea mici, plata târzie a livrărilor, lipsa canalelor de distribuţie,
nerealizarea unor serii mici cu caracteristici de unicitate estetică şi funcţională, lipsa
capitalului pentru achiziţionarea materiilor prime româneşti.
În plus, agenţii economici care nu practică estimarea permanentă a nivelului cererii şi
ofertei, chiar dacă manifestă disponibilitate pentru schimbare fac să se pună sub semnul
îndoielii viabilitatea programelor privind pieţele avute în vedere.

b) Analiza preţurilor

Agenţii economici care nu cunosc suficient de bine piaţa, pentru că nu practică un

marketing real, au dificultăţi în elaborarea unei strategii de formare a preţurilor de vânzare şi
de practicare a acestora, în mecanismul concurenţei principalii producători în domeniu trebuie
cunoscuţi şi consideraţi ca atare atare prin preţuri.
Investitorul de capital va putea aprecia puterea de câştig a agentului economic, atât
prin preţurile practicate, dar şi prin strategia formulată în acest sens.

c) Piaţa externă

Aceeaşi cunoaştere insuficientă se manifestă şi cu privire la piaţa externă cu atât mai

mult cu cât cercetarea acesteia se practică foarte timid încă. Pentru unii agenţi economici, piaţa
externă este total necunoscută.
Evident că un potenţial investitor, interesat de puterea productivă a banilor săi, se va
informa asupra următoarelor aspecte realizate la agentul economic, respectiv:
- situaţia existentă între capacităţi şi cerere;
- preţurile de vânzare practicate de principalii producători externi, comparativ cu
cele practicate de firmă, la principalele sortimente;
- posibilităţile de export, reliefate prin: volumul şi structura producţiei pentru export,
preţurile externe obţinute pentru produsele destinate exportului, cursul de revenire,
pe principalele sortimente şi pe total.

5.2.4. Evaluarea activităţii viitoare a firmei

 Capitolul 5 Fezabilitatea ca instrument de evaluare şi diagnostic economic 58

Evident că decizia de a investi se bazează şi pe estimarea efectelor acţiunii agentului

economic, a şanselor pe care acesta le are la obiectivele formulate.

a) Definirea viitoarelor obiective şi domenii de activitate

Proiectul de schimbare îl poate încadra pe agentul economic în acţiuni (obiective) de

tipul: menţinerea profitului existent, diversificarea produselor, scoaterea din fabricaţie a unor
produse neperformante, introducerea în fabricaţie a unor produse noi, competitive [ 5 ].

b) Tehnologii şi procese tehnologice preconizate

În condiţiile unei schimbări pot fi afectate, deopotrivă, tehnologiile utilizate şi

activităţile operaţionale curente. Pentru posesorul de capital sunt relevante atât descrierea
tehnologiilor şi proceselor necesare, cât şi modalităţile de realizare a acestora (prin
modernizare, reutilare, dezvoltare, construcţie nouă).

c) Competitivitatea produselor

Estimarea competitivităţii are ca suport prevederea preţurilor şi performanţelor create

la obiectul de activitate, în urma schimbării. Se consultă prognoze şi tendinţe în domeniul de
activitate studiat şi se încadrează agentul economic respectiv într-o arie de prognoză, în baza
celor două coordonate: preţ şi performanţe.
Agentul economic, pentru a fi evaluat, trebuie să formuleze criterii de performanţă,
prin care să se identifice competitivitatea produsului: valoare de întrebuinţare, cost de
fabricaţie, valoarea comercială (de piaţă), valoarea de schimb (preţ de vânzare), etc.

d) Gradul de integrare a fabricaţiei

Estimarea gradului de integrare a fabricaţiei este legată de obiectivele formulate de

agentul economic. Integrarea, în cadrul aceleiaşi firme, a nivelelor necesare realizării unităţii
de produs, are avantaje pentru obiectivul de diversificare, dar restrânge posibilităţile de
specializare. De exemplu, investiţia într-o afacere de producţie cu articole din piele este cu atât
mai viabilă cu cât se are în vedere completarea lanţului tehnologic necesar: tabăcărie-confecţii
piele; tabăcărie-produse de încălţăminte sau tăbăcărie-produse de marochinărie.

e) Necesarul de materii prime, materiale şi utilităţi

Identificarea potenţialilor furnizori de materii prime, materiale şi utilităţi măresc

şansele de reluare a activităţii agentului economic. Este edificatoare nu numai structura ofertei
principalilor furnizori (interni şi externi), dar şi modul de asigurare a acesteia (cantităţi,
perioada de repetare a loturilor, termene de livrare, etc).
Este important, de asemenea, să se estimeze calitatea materiei prime şi preţul calităţii
solicitate.
f) Necesarul de salariaţi
 Capitolul 5 Fezabilitatea ca instrument de evaluare şi diagnostic economic 59

Proiectele de schimbare presupun în mod obiectiv redimensionarea necesarului de

personal, în condiţiile în care cererea şi oferta de forţă de muncă nu mai sunt în echilibru. În
perioada actuală, oferta este suficient de ridicată; investind în forţă de muncă sunt şanse reale
de a obţine profit, pentru că nivelul de calificare al acesteia este ridicat. Acum, agenţilor
economici le lipsesc programele de creştere a productivităţii muncii, de restructurare a
activităţilor şi reconsiderare a sarcinilor de muncă.
Calculele de redimensionare a necesarului de personal pentru activităţile viitoare ale
agentului economic studiat trebuie să aibă în vedere conţinutul (obiectivul) acestora şi
dimensiunea lor.

g) Implicaţii ecologice

Aşa cum s-a arătat, posesorul de capital va prefera proiectele de schimbare care asigură
protecţia mediului şi le va accepta înaintea celor generatoare de efecte nedorite în mediul
natural (poluare sonoră, chimică, etc).

h) Etape de implementare a obiectivelor preconizate

Studiul de fezabilitate trebuie să identifice la agentul economic programul acţiunilor de

schimbare, maniera ordonării acestor acţiuni şi estimarea consumurilor de resurse (bani, timp,
persoane) antrenate.

5.2.5. Efortul investiţional necesar

Într-un studiu de fezabilitate, acest capitol fundamentează cererea de finanţare a

proiectului de schimbare, prin următoarele calcule:

a) Cuantificarea investiţiei totale necesare

Investiţia totală ( I T ) se structurează în: investiţia principală ( I P ); investiţii conexe,
în alte sectoare de activitate ( I c ); cheltuieli de investiţii ( Ci ).

b) Eşalonarea anuală a realizării investiţiei

Aceasta presupune defalcarea pe ani a invetiţiei totale şi identificarea principalelor
lucrări de efectuat. Planificarea acestora şi conducerea lor este recomandat să se facă folosind
metoda drumului critic, ca metodă de optimizare pe criterii de tipul: cost total minim de
realizare, timp total minim, cantităţi echilibrate de resurse umane alocate, etc.

c) Sursele de finanţare
Se specifică sursele de finanţare ale investiţiei, care pot fi, după caz: surse proprii, ale
agentului economic, credite bancare (cu specificarea condiţiilor de rambursare şi de dobândă),
alte surse certe, dacă există.

5.2.6. Analiza financiară şi economică

 Capitolul 5 Fezabilitatea ca instrument de evaluare şi diagnostic economic 60

Acest capitol al studiului de fezabilitate se dezvoltă folosind instrumentarul

metodologic specific analizei financiare şi oferă potenţialului investitor, atât imaginea sănătăţii
financiare a agentului economic respectiv la momentul studiului, cât şi protecţia estimată a
acesteia.
Protecţia estimată se face pentru: volumul anual de producţie, preţurile de vânzare
obţinute la intern şi export, nivelul costurilor de producţie, rezultatele financiare (cifra de
afaceri, venit, profit) şi constituirea surselor de finanţare.
Finalizarea situaţiei privind fluxurile mijloacelor băneşti îl edifică pe potenţialul
investitor asupra modului în care agentul economic îşi conduce banii care ,,curg” prin afacerea
sa [2].
Concret, se identifică intrările şi ieşirile în şi din activităţi operaţionale, investiţionare
şi de finanţare ale agentului economic. Sunt relevante informaţiile cu privire la: efortul
investiţional, costurile de producţie, cu evidenţierea amortizării, rambursarea creditelor
financiare, a dobânzilor aferente pe perioada de garanţie, a ratelor scadente, impozitele
datorate, profitul net, etc.
Studiul de fezabilitate trebuie să identifice riscul investirii capitalului în toate
ipostazele acestuia, la: competiţia pe piaţă, impactul cu tehnologia şi mediul politic, social şi
juridic în care se află agentul economic, etc [ 8 ].
În studiul de fezabilitate se includ pentru ultimul exerciţiu financiar, următoarele
documente financiar-contabile: bilanţul contabil, contul de profit şi pierderi, rezultatele
financiare, încasări şi plăţi în valută, impozite şi taxe datorate şi vărsate.

5.2.7 Indicatorii de eficienţă

Această ultimă parte a studiului de fezabilitate evidenţiează eficienţa economică a

proiectului de schimbare, luând în considerare că factorul timp afectează efortul investiţional
iniţial şi că rezultatele estimate vor aparea în viitor, cu o marjă de risc.
Se foloseşte deci tehnica actualizării şi se precizează următorii indicatori: raportul
venituri actualizat e
R  , venitul net actualizat, rata internă de rentabilitate, cursul
cos turi actualizat e
de revenire net actualizat.
Este relevant ca indicatorul ,,rata internă de rentabilitate” să se determine în două
variante, optimistă şi pesimistă, în funcţie de factorii specifici din activitatea agentului
economic: fluctuaţii ale preţurilor produselor finite, materiilor prime şi materialelor;
modificări ale preţurilor şi costurilor de investiţii, etc.
De asemenea, se procedează la calculul pragului de rentabilitate, care oferă informaţii
potenţialului investitor despre depărtarea volumului de activitate curentă faţă de punctul critic,
în care nu are profit.

5.3 Metode şi tehnici ce pot fi utilizate la elaborarea prognozelor conţinute în

studiile de fezabilitate
 Capitolul 5 Fezabilitatea ca instrument de evaluare şi diagnostic economic 61

La elaborarea prognozelor pe produse şi tehnologii şi a marketingului previzional sunt

utilizate metode economico-matematice care, cu ajutorul unor tehnici specifice şi a
programelor pe calculator sunt în măsură să identifice un număr mare de variante posibile şi să
permită alegerea variantei convenabile pentru restructurarea şi dezvoltarea pe termen mediu
sau lung a unei societăţi comerciale.
Pornind de la premisa că scopul urmărit determină metodele de lucru, se ajunge la
concluzia că, în fond, prognozele menţionate şi marketingul previzional nu urmăresc să
determine ,,cu precizie’’ evoluţia viitoare şi nici să asigure ,,echilibrul riguros” al factorilor de
producţie, ci să estimeze traiectoria celor mai favorabile căi de atingere a obiectivelor propuse
şi să evidenţieze, pe cât posibil, factorii generatori de schimbări în evoluţia produselor,
tehnologiilor, investiţiilor, vânzărilor şi a rezultatelor economice de ansamblu.
Totuşi, instrumentele matematice folosite, deşi îmbogăţesc detaliile, le redau de multe
ori abstracte, lipsite de conţinut şi din acest motiv ele trebuie asociate cu opiniile specialiştilor,
cu o profundă analiză economică, care să includă şi aspecte calitative. Avantajul acestor
metode constă în posibilitatea de abordare sistemică a activităţilor, a influenţelor asupra altor
domenii, conexiunile externe, dar şi legăturilor de feed back.
Schema tip a unei analize prospective cuprinde mai multe etape obligatorii, respectiv:
a) formularea problemei;
b) alegerea metodei de lucru;
c) stabilirea variabilelor şi valorilor acestora în perioada trecută (considerată
concludentă);
d) estimarea evoluţiei probabile în perspectivă;
e) analiza pertinenţei rezultatelor;
f) corelaţia cu alte domenii de activitate.
Practica arată că, în ceea ce priveşte variabilele, acestea sunt de mai multe categorii şi
anume [7]:
a) relativ stabile (denumite şi invarianţi) cum sunt suprafeţele de teren, suprafeţele de
producţie, etc;
b) cu evoluţie lentă: consumul populaţiei, forţa de muncă, importul, tehnologiile;
c) cu restricţii: energia, investiţiile, etc;
d) cu evoluţie previzibilă, ca de exemplu: cererea populaţiei şi structura producţiei.

5.3.1. Metode de extrapolare

Metodele de extrapolare sunt utilizate de obicei, în faza de abordare a prognozelor şi

marketingului previzional; ele presupun stabilirea unei funcţii de corelaţie de forma :

y = f(a0, xi), (5.7)

în care :
y reprezintă variabila dependentă (ce trebuie prognozată);
xi - variabila independentă ce are influenţă determinantă asupra variabilei y;
 Capitolul 5 Fezabilitatea ca instrument de evaluare şi diagnostic economic 62

a0 -termen liber ce include contribuţia altor variabile ce nu au fost luate în

considerare.
Metodele de extrapolare folosesc, în general, mai multe tipuri de funcţii matematice
care exprimă diferite forme ale legăturilor dintre variabile (x si y au semnificaţiile de mai
sus) ; dintre acestea se disting următoarele funcţii de corelaţie:
- simplă yt = f(a0,x1)
- multiplă yt = f(a0,x1,x2,….
- cu autocorelare yt = a + byt-1 + cyt-2 + ….
- cu întârziere yt = a + bxt-1 + cxt-2 + ….
- complexă yt = a + bxt + cyt-1
- de tendinţă (trend) yt = a + bt

Extrapolarea tendenţială:
Odată cu stabilirea variabilelor (dependente şi independente) se alege o perioadă
statistică, considerată concludentă şi se stabileşte perioada de timp în care se extrapolează,
admiţând ipoteza simplificatoare că procesul economic studiat se va desfăşura în perspectivă,
aşa cum a evoluat în perioada trecută. Stabilirea datelor de bază este activitatea cea mai
dificilă la nivelul unei societăţi comerciale, deoarece datele valorice anterioare anului de la
care se efectuează extrapolarea nu sunt comparabile (datorită inflaţiei şi schimbărilor de
preţuri) cu cele viitoare, indicatorii fizici pot fi însă utilizaţi deoarece mare parte din produse şi
tehnologiile de producţie nu s-au schimbat.
Utilizarea acestor metode de extrapolare este utilă şi prin faptul că arată unde s-ar fi
ajuns (uneori rezultatele sunt absurde) dacă ar fi continuat evoluţia trecută şi evidenţiează
necesitatea restructurării. Rezultatele obţinute cu această metodă trebuie privite cu
circumspecţie, analizate critic, ele având cel mult o valoare de informare.
De asemenea, este important de reţinut că lungimea seriei de date statistice (la nivelul
societăţii comerciale) determină şi calitatea rezultatelor, cu observaţia că atunci când seria este
mică nu se pot face extrapolări pe o perspectivă lungă.
Forma explicită a funcţiilor folosite în aplicarea acestei metode presupune aplicarea
principiului celor mai mici pătrate care exprimă condiţia ca suma pătratelor diferenţelor dintre
valorile statice şi cele calculate să fie minimă pentru t ani retrospectivi luaţi în calcul,
respectiv:
n ^
(min)S   ( y  y ) 2
t 1 , (5.8)
unde : y reprezintă valori statice;
ŷ - valori calculate (situate pe curba de corelaţie);
t = 1,2,….n ani.

În cazul corelaţiei liniare, reprezentarea grafică este următoarea :

 Capitolul 5 Fezabilitatea ca instrument de evaluare şi diagnostic economic 63

Y
Y3
Y2
Y1

X1 X2 X3 X

Fig. 5.1 Reprezentarea grafică a unei corelaţii liniare

Totuşi mai des folosite sunt funcţiile neliniare care se calculează, de obicei, cu acelaşi
algoritm (prin liniarizare); curbele pot fi alese după alura evoluţiei procesului dedus din datele
statistice.
Intensitatea legăturii dintre variabilele statistice şi cele calculate este ilustrată de
indicele de corelaţie a cărui expresie este:

 (Y  Y ) 2
i 1 t
, (5.9)
 t
(Y  Y ) 2

unde: Y reprezintă media datelor statistice ale variabilei;

Y în perioada t = 1,2,…n luată în calcul.
Se observă că indicele de corelaţie este subunitar (i ≤ 1) ; când în mod excepţional se
obţine i =1 există o corelaţie excelentă (valorile y si ŷ sunt foarte apropiate); cu cât valoarea
indicelui se apropie de unitate cu atât corelaţia este mai strânsă între variabilele statistice şi
cele calculate.
Calitatea corelaţiei este dată de abaterea medie pătratică, care arată dispersia pe
medie  având următoarea expresie de calcul:

2
 Y Y 
  Y 
τ t   100% , (5.10)
n

De obicei, abaterea medie procentuală nu trebuie să fie mai mare de 5%, pentru o
bună corelaţie. Atât abaterea medie pătratică procentuală, cât şi indicele de corelaţie, se
folosesc la toate tipurile de funcţii de corelaţie.
Extrapolarea fenomenologică, este o metodă care remediază în mare măsură
inconvenientele extrapolării seriilor de date statistice, deoarece asociază analizei tendenţiale
ipoteze cu evoluţia probabilă a proceselor în domeniul studiat, stabilind legităţi empirice şi
 Capitolul 5 Fezabilitatea ca instrument de evaluare şi diagnostic economic 64

folosind experienţa specialiştilor ce lucrează în domeniul respectiv. Prin folosirea acestei

metode se poate stabili o orientare cu totul nouă în evoluţia viitoare a societăţii comerciale,
ceea ce va constitui baza propunerilor de restructurare.
Ipotezele referitoare la schimbările ce pot apare în evoluţia viitoare a societăţii
comerciale conduc uneori la încetinirea ritmului de creştere ceea ce pune în vedere un punct
de inflexiune (impune folosirea unei funcţii logistice) sau apariţia unor ciclităţi (conduce la
utilizarea de funcţii complexe), ori evoluţia către limite maxime sau minime (funcţii de
saturaţie).
În cazul aplicării acestei metode (dar şi la altele) poate fi evidenţiată viteza de
schimbare definită prin derivata în raport cu timpul a variabilei dependente (dv/dt);
presupunând că aceasta a fost constantă în perioada trecută se ajunge la ecuaţia diferenţială:

dy
 a  yt , (5.11)
dt
a cărei soluţie este funcţia exponenţială:

y t  e at , (5.12)
care exprimă creşterea puternică în continuare a variabilei yt.
Pot fi utilizate şi funcţii complexe care descriu un evantai larg de traiectorii în
perspectivă. Astfel, corelaţia consumului unui produs yt sub incidenţa venitului populaţiei într-
o zonă teritorială xt, ambele având o dinamică crescătoare, poate fi stabilita cu o funcţie de
forma [2] :
y*
yt  , (5.13)
1  bxt 
unde y* pune în evidenţă o limită de saturaţie.
Se introduce ipoteza privind creşterea veniturilor populaţiei, definite prin ritmul mediu
β, respective:
xt = x0 . eβt, (5.14)

care introdus în relaţia de mai sus, conduce la estimarea consumului în perioada analizată.

y*
yt  , (5.15)
1  bxt 

Extrapolarea pe curba înfăşurătoare este specifică prognozei tehnologice şi constă în

reprezentarea pe un grafic a evoluţiei unui indicator aferent mai multor tehnologii (de exemplu
productivitatea), ce s-au succedat în perioada trecută, pe etape, în care indicatorul s-a plafonat,
ceea ce a determinat introducerea unei tehnologii mai avansate.
Curba înfăşurătoare defineşte tendinţa inovatoare în domeniul respectiv şi deci nivelul
indicatorului ce poate fi avut în vedere pentru prognoza tehnologică a societăţii comerciale,
chiar dacă rezolvările tehnico-economice nu sunt cunoscute cu precizie.
 Capitolul 5 Fezabilitatea ca instrument de evaluare şi diagnostic economic 65

Folosirea acestei metode poate fi ilustrată cu evoluţia productivităţii muncii în

producţia de oţel a unui combinat siderurgic (estimată în tone/salariat). În diagrama ce
urmează se arată că introducerea unor perfecţionări în tehnologia clasică a cuptoarelor
Siemens-Martin a mărit productivitatea până la un nivel care nu a mai putut fi depăşit în mod
substanţial (1); în acea etapă au fost introduse cuptoarele electrice de elaborare a oţelului
însoţite de o creştere a productivităţii (2). Perfecţionarea în continuare a acestei tehnologii cu
instalaţii de turnare continuă a mărit, de asemenea productivitatea muncii (3) [4].

Productivitate
(lei/salariat)
Curba înfăşurătoare

1990 1995 2000 2005 Timp

Fig. 5.2 Extrapolarea pe curbă înfăşurătoare

în producţia de oţel a unui combinat siderurgic

Este posibil ca inovaţii neaşteptate să conducă la ceea ce se numeşte ,,străpungere

tehnologică’’ care să influenţeze variabila prognozată, deşi deseori inovaţia se conturează şi se
dezvoltă încă în perioada de funcţionare a vechii tehnologii [4].
Metoda morfologică de previziune poate fi inclusă în categoria metodelor explorative
deoarece constă în cercetarea şi combinarea sistematică a parametrilor unei activităţi
desfăşurate de societatea comercială, în vederea stabilirii variantelor posibile şi fundamentarea
deciziei referitoare la evoluţia viitoare a acesteia.
Modul de utilizare a metodei poate fi ilustrat de variantele sistemului de transport a
materiilor prime (agregate pentru betoane, ciment, etc.) la o societate comercială de
prefabricate din beton armat si beton [2].
Caracteristicile sistemelor de transport posibil a fi aplicate se înscriu într-o matrice cu
ajutorul căreia se detaliază, sub aspectul tehnic şi economic, datele privind: modul de
funcţionare, modul de acţionare, dispozitivul de antrenare, sistemul de construcţie, modul de
transport.
 Capitolul 5 Fezabilitatea ca instrument de evaluare şi diagnostic economic 66

Folosind matricea, pot fi identificate un număr mare de variante ; în continuare sunt

exemplificate numai două şi anume :
Varianta A = 1a – 2a − 3b – 4a – 5a
Varianta B = 1b – 2b − 3c – 4b – 5c
În exemplul de mai sus pot fi identificate un număr de ki = 162 variante, respectiv :
5

k
i 1
i  2  3  3  3  3  162 , (5.16)

1. Mod de funcţionare Intermitent Continuu

2. Mod de acţionare
Automat Semiautomat Manual

3. Dispozitiv de antrenare Mecanic Electric Pneumatic

4. Sistem de construcţie Fix Demontabil Mobil

5. Mod de transport Benzi Conducte Racleţi

Fig. 5.3 Caracteristici ale sistemului de transport intern a materiilor prime

Vor fi reţinute variantele care au cele mai bune condiţii tehnice şi economice de
realizare şi funcţionare. Metoda ordonează gândirea şi permite identificarea tuturor soluţiilor
posibile în vederea luării deciziei şi se pretează în special pentru prognozele tehnologice, dar
şi pentru prognoza dezvoltării societăţilor comerciale prin identificarea căilor posibile de
atingere a obiectivelor urmărite.

5.3.2. Metodele de expertiză

Metodele de expertiză folosite în prognoza produselor se bazează pe anchete la clienţi

(utilizatori), pe aprecierea specialiştilor în legătură cu evoluţia în perspectivă a acestora, dar şi
pe alte analize auxiliare ( comparaţii, mărimi limită, substituţii, ş.a.).
Metoda anchetelor, care are în prezent o largă utilizare, constă în consultarea clienţilor
prin intermediul unor chestionare prin care se solicită opinia acestora în legătură cu
perfecţionarea unui produs sau lansarea unui nou produs cu performanţe mai superioare.
Metoda este destinată a fi folosită în special în marketingul previzional şi comportă o
succesiune de activităţi, dintre care cele mai importante ar fi:
- stabilirea problemei pentru care se face consultarea şi a colectivului de elaborare a
chestionarului;
 Capitolul 5 Fezabilitatea ca instrument de evaluare şi diagnostic economic 67

- precizarea societăţilor (sau persoanelor) interesate în achiziţionarea produselor

cărora urmează să li se transmită chestionarul;
- elaborarea formularului de anchetă cu indicaţii în legătură cu variantele posibile;
este posibil ca acesta să fie testat de personalul unităţii înainte de a fi lansat, pentru
a se vedea dacă întrebările sunt clare şi răspunsurile uşor de completat;
- transmiterea fomularelor de anchetă;
- prelucrarea rezultatelor obţinute, pe cât posibil cu ajutorul tehnicii de calcul;
- interpretarea rezultatelor şi elaborarea raportului cu propuneri pentru consiliul de
administraţie al societăţii.
Efectuarea unei asemenea anchete implică un buget de cheltuieli în care trebuia să se
încadreze colectivul desemnat; după natura produsului şi aria de desfacere, ancheta poate fi
locală, pe judeţ sau pe ansamblul ţării.
Formularele de anchetă pot fi transmise în mai multe reprize; se vor putea arăta
rezultatele anchetei anterioare, ceea ce va conduce deseori la schimbarea punctului de vedere a
unora din persoanele sau societăţile consultate. După interpretarea rezultatelor se va renunţa la
propunerile extreme (sau la cele nerealizabile), restul urmând să fie grupate în quartile,
concluziile urmând să fie extrase din răspunsurile ce se situează pe mediană [6].
Metoda anchetelor poate fi folosită şi în interiorul societăţii comerciale prin
consultarea unui număr restrâns de specialişti (20-30) care să răspundă la chestionare elaborate
pentru probleme concrete; de exemplu căile de reducere a rebuturilor, de creştere a calităţii
produselor, de reducere a cheltuielilor, etc. Se poate remarca utilitatea metodei anchetelor atât
pentru prognoza produselor şi tehnologiilor, cât şi la fundamentarea marketingului previzional.
Metoda discuţiilor (brainstormingul) urmăreşte ca în cadrul unei întâlniri a unui grup
restrâns de specialişti (de obicei 6-10) să se discute o problemă acută pentru societatea
comercială, pusă de managerul societăţii. Se urmăreşte soluţionarea, dintre opiniile exprimate,
a modalităţiilor de acţiune în problema respectivă (acută sau de perspectivă) şi măsurile
operative necesare.
Practica a arătat că pentru reuşita metodei, este util să se asigure o atmosferă destinsă,
un climat de colaborare în care să fie acceptată orice idee, cunoscând că propunerile
îndrăzneţe ale unor participanţi pot genera soluţii juste formulate de alti specialişti. Şi în cazul
acestei metode se admite utilitatea prezenţei unor specialişti din afara societăţii.
Obţinerea unor rezultate concludente presupune:
- conturarea cu precizie a problemei;
- selecţionarea cu grijă a participanţilor;
- admiterea în discuţii a oricărei idei fără exprimarea unor opinii critice;
- evitarea perturbării participanţilor cu alte probleme;
- înregistrarea pe bandă a discuţiilor.
Se poate aprecia că succesul unei metode depinde în mare măsură de comportamentul
conducătorului grupului şi de modul în care acesta conduce discuţiile.
Analiza mărimilor limită are drept scop să estimeze, în prognoza produselor, niveluri
extreme ale variabilelor (de ex: consumuri specifice, creşterea populaţiei, etc) ca bază pentru
stabilirea cerinţelor pieţei, a segmentului de piaţă aferent societăţii şi extinderii acestuia prin
ameliorarea caracteristicilor şi performanţelor produselor fabricare. Adiacent acestei metode
este utilizată analiza nivelului de saturaţie în consumul (fizic şi valoric) al produselor ţinând
seama de valoarea lor de întrebuinţare, de preţurile lor şi de veniturile populaţiei.
 Capitolul 5 Fezabilitatea ca instrument de evaluare şi diagnostic economic 68

Practica arată că la unele produse ritmurile de creştere a consumului se atenuează pe

măsura satisfacerii cerinţelor, ceea ce implică stabilirea punctului de inflexiune în dinamica
evoluţiei lor. Acesta este stabilit de obicei, prin metode de expertiză deoarece constituie o
problemă complexă dominată de restricţiile perioadei respective şi de disponibilul de resurse.
În cadrul aceastei analize poate fi avută în vedere şi apariţia unor praguri de
discontinuitate, respective salturi în evoluţia consumului unui produs ca urmare a reducerii
preţurilor(concurenţa), ameliorării performanţelor, etc.
Metoda comparaţiilor se ocupă de analiza comparativă a caracteristicilor şi
performanţelor produselor şi tehnologiilor (vechi şi noi) faţă de cele realizate de alte firme
(din ţară sau din afară), cu concluzii asupra obiectivelor restructurării societăţii, orientării
cercetării şi proiectării proprii, oportunităţii achiziţionării unor licenţe (de produse sau
tehnologii) şi asupra rezultatelor economice probabile.

5.3.3. Metodele normative

Metodele normative sunt folosite, de obicei, în studiile de marketing previzional , ele

având drept scop estimarea consumului viitor al unor produse, până la orizontul avut în
vedere, ţinând seama de evoluţia consumului şi preţurilor din perioada trecută. Nivelurile
pentru perspectivă pot rezulta şi din analogia cu consumurile din alte ţări, dacă se iau în calcul
nivelul de dezvoltare a acestora, precum şi tradiţia în folosirea acestor produse şi puterea de
cumpărare a populaţiei.

5.3.4. Metode auxiliare

La elaborarea studiilor de marketing previzional sunt folosite şi alte metode şi analize

care se pot numi speciale, dintre care cele mai des utilizate sunt:
a) analiza de substituţie;
b) analiza efectului economic al schimbărilor de structură;
c) indicii de utilizare a unor resurse;
d) analiza dinamică a elasticităţii factorilor.

În cele ce urmează sunt prezentate în mod sintetic aceste metode şi analize.

a) Analiza de substituţie

Analiza de substituţie se ocupă de identificarea produselor şi tehnologiilor care le pot

înlocui pe cele existente. Ea se relevă ca una din metodele de marketing previzional, deoarece
progresul în perspectivă va genera substituţii importante între produse şi factorii de producţie
(în special materiile prime); se observă apariţia şi difuzarea largă a unor produse complexe ce
substituie mai multe produse simple. În această analiză la nivelul societăţii comerciale, se
urmăreşte identificarea produselor şi factorilor de producţie ce se vor substitui, momentul
apariţiei acestor procese, acţiunea concurenţei, precum şi implicaţiile lor tehnice şi economice,
un loc important ocupând aspectele legate de calitatea şi valoarea de întrebuinţare ale noilor
produse.
 Capitolul 5 Fezabilitatea ca instrument de evaluare şi diagnostic economic 69

În prognoza proceselor de producţie analiza de substituţie arată cum producţia Pa este

înlocuită de producţia Pb; iniţial producţia Pa are o dinamică puternică care încetineşte pe
măsură ce se dezvoltă producţia Pb, mai modernă şi mai eficientă; totuşi producţia Pb se
plafonează, la nivelul de saturaţie, atunci când producţia Pa este complet înlocuită (ex.
televizoarele alb-negru cu color, cu cele cu cristale lichide şi cu cele cu plasmă). De remarcat
că deseori producţia veche continuă cu ritmuri scăzute şi de asemenea, este de reţinut că
nivelul de saturaţie nu este decât rareori constant, el având la rândul său o creştere lentă care
poate fi estimată.
Substituţiile în sens larg la nivelul societăţilor comerciale sunt de trei categorii, după
cum:
- implică schimbări în necesarul şi calitatea materiilor prime şi energiei;
- implică şi schimbări în tehnologie, respectiv a retehnologizării, achiziţionare de
licenţe sau importuri de echipamente;
- implică schimbări în condiţiile de utilizare a produselor, în durata lor de viaţă şi în
modul lor de întreţinere.
Substituţia în procesul de restructurare trebuie făcută după criterii economice, ceea ce
presupune o bună informare asupra materiilor prime ce pot fi introduse, a tehnologiilor noi în
domeniu şi rezultatele cercetării ştiinţifice care pot fi aplicate. De asemenea, un loc important
îl ocupă analiza costului substituţiei ţinând seama şi de riscul care poate să apară datorită unor
cauze ce se pot manifesta la nivel macroeconomic, cum ar fi cele care se referă la
aprovizionarea din import, inflaţia, etc.
Analiza de substituţie a unor produse trebuie să ia de asemenea în considerare :
- prelungirea duratei de folosinţă a bunurilor (în special la nivelul gospodăriilor);
- trecerea la folosinţe colective a unor produse ( de exemplu, antene colective de radio
şi televiziune);
- reciclarea produselor uzate şi modul de recuperare a acestora.
Un alt exemplu de substituţie îl constituie înlocuirea şedintelor de lucru şi a
simpozioanelor cu teleconferinţe (cu economisirea timpului şi cheltuielilor); în aceeaşi măsură
în unele ţări se tinde la înlocuirea transportului individual cu cel colectiv (statistica arată că
majoritatea autovehiculeror particulare au unu sau cel mult doi pasageri), dar şi la reducerea
consumului de produse inutile sau costisitoare.
În cadrul acestei analize se foloseşte deseori elasticitatea substituţiei exprimate prin
raportul dintre creşterea relativă a variabilei dy şi creşterea relativă a variabilei dx (sau a
timpului dt). Asfel, dacă se notează cu y raportul dintre cantităţile de produse vechi vândute
(Yv) şi cele noi ( Yn) şi cu x raportul dintre preţurile vechi ale produselor (Xv) şi celor noi ( Xn )
elasticitatea substituţiei poate fi exprimată de relaţia :

dy y
S=-  : , (5.17)
dx x

unde : y şi x reprezintă cantităţile şi preţurile produselor vândute în anul de bază.

dx şi dy creşterile cantităţilor şi preţurilor produselor estimate a fi vândute într-un an de
perspectivă.
 Capitolul 5 Fezabilitatea ca instrument de evaluare şi diagnostic economic 70

b) Analiza efectului economic al schimbărilor de structură

Analiza efectului economic al schimbărilor de structură deţine de asemenea, un loc

important în marketingul previzional destinat unui studiu de restructurare a unei societăţi
comerciale pentru estimarea influenţei acestor schimbări asupra rezultatelor de ansamblu.
Algoritmul care poate fi folosit este ilustrat în următorul exemplu [2]:
Se presupune că la o societate comercială care realizează anual i produse, se obţine
profitul brut Bi ca rezultat dintre valoarea produselor vândute Pi şi cheltuielile totale pentru
producerea lor Ci  ; aşadar pentru anul t :

 Ct 
1  
Bt =  ( Pit  Cit )
i
= Pt - Ct = Pt  Pt  = Pt (1 - Kt ), (5.18)
Ct
unde s-a notat Kt = P , deci ponderea cheltuielilor totale în valoarea producţiei;
t

Dar rezultatele totale pot fi exprimate prin contribuţia tuturor produselor, respectiv:

Pt (1 - Kt ) = Pt1 (1 - Kt1 ) + Pt2 (1 - Kt2 ) + ……., (5.19)

sau divizând cu Pt

Pt1 Pt2
(1 - Kt ) = Pt1 (1 - Kt1 ) + P (1 - Kt2 ) + ……., (5.20)
Pt Pt t2
dar
Pt1 Pt2 Pt 3
+ + +……+ = 1, (5.21)
Pt Pt Pt

ceea ce conduce ( cu schimbarea semnului) la :

Pt1 Pt2
Kt = Kt1 + Kt2 + ……, (5.22)
Pt Pt
Aşadar, ponderea cheltuielilor (diferenţa faţă de valoarea producţiei reprezintă profitul
brut) pe ansamblul societăţii depinde de ponderea fiecarui produs în producţia totală şi de
ponderea cheltuielilor aferente acestuia. Acest algoritm oferă posibilitatea ca societatea
urmărind creşterea profitului brut, să acţioneze asupra structurii producţiei.

Bt = Pt (1 - Kt ), (5.23)

Astfel, dacă ponderile produselor 1 şi 2 se modifică cu ,,m’’ procente (creşte produsul

m
1 şi scade produsul 2), influenţa asupra cheltuielilor (notate cu K t ) va fi [2]: 
P m  P m 
K tm =  t 2   Kt1 + 
t1
  Kt2 + …., (5.24)
P
 t 100   t 100 
P
 Capitolul 5 Fezabilitatea ca instrument de evaluare şi diagnostic economic 71

iar influenţa schimbărilor de structură asupra rezultatelor economice de ansamblu a societăţii

va fi:
m m m
Kt - K t =  Kt1 + 
m
Kt2 = ( Kt2- Kt1), (5.25)
100 100 100

Se desprinde concluzia că influenţa schimbării de structură depinde de mărimea

parantezei (Kt2 - Kt1) şi de ponderea schimbării m/100; dacă paranteza este pozitivă, diferenţa
m
(Kt - K t ) va fi mai mare şi invers.
Un calcul asemănător poate fi efectuat şi în cazul când se schimbă numai coeficienţii
cheltuielilor aferente produselor; cazul general este acela când în perioada analizată societatea
comercială schimbă atât structura procentuală a produselor ,,i’’, cât şi ponderea cheltuielilor
pentru realizarea fiecăruia dintre acestea.

c) Indicii de utilizare a unor resurse

Indicii de utilizare a unor resurse (de exemplu forţa de muncă) şi poziţia societăţii în
localitate( sau judeţ sau în cadrul economiei naţionale), pot fi analizate cu o relaţie de forma:

PI i ,t
NI i ,t
IPi ,t  , (5.26)
PI t
NI t

unde: PI i ,t şi PI t reprezintă valoarea producţiei în domeniul analizat al societăţii ,,i’’, în

anul ,,t’’ şi producţia respectivă în judeţ;
NI i ,t şi NI t - numărul populaţiei ocupată în societatea ,,i’’ şi anul ,,t’’ şi populaţia
totală ocupată în judeţ.
Acest indice poate fi utilizat în comparaţie cu un an caracteristic din perioada trecută,
el reuşind să evidenţieze ameliorările realizate de societate, faţă de ansamblul judeţului, în
utilizarea unui factori de producţie.

d) Analiza dinamică a elasticităţii factorilor

Analiza dinamică a elasticităţii factorilor se efectuează cu coeficienţii de elasticitate ai

unor factori de producţie (fonduri fixe, forţă de muncă, materii prime, etc.) care exprimă
creşterea relativă a producţiei în raport cu creşterea relativă a factorilor într-o perioadă
considerată semnificativă; astfel, coeficientul de elasticitate exprimă eficienţa utilizării
factorului respectiv care poate fi comparată cu rezultatele obţinute în variantele studiate pentru
perspectivă.
Există două moduri de stabilire a coeficientului de elasticitate şi anume (se folosesc
pentru exemplificare producţia şi forţa de muncă) :

- prin diferenţe finite, aplicate la estimări anuale, cu relaţia ;

 Capitolul 5 Fezabilitatea ca instrument de evaluare şi diagnostic economic 72

Y1  Y0
Y0
EL  , (5.27)
L1  L0
L0

unde : Y0 şi Y1 reprezintă valoarea producţiei obţinută în anii 0 şi 1 ;

L0 şi L1 - forţa de muncă (exprimată fizic sau prin salariile plătite) în aceiaşi ani.
- prin raportul ritmurilor medii de creştere, atunci când analiza se efectuează pe o
perioadă mai lungă, pentru care relaţia de calcul este :

ry
EL  , (5.28)
rL

unde ry şi rL sunt ritmurile medii anuale de creştere ale producţiei şi factorilor.

De obicei, în cadrul studiilor de fezabilitate se porneşte cu analiza retrospectivă a
coeficienţilor de elasticitate (a producţiei faţă de factorii cei mai semnificativi), urmărind
estimarea lor în perspectivă, pe baza unei ipoteze de evoluţie liniară (sau cu alta alură), în
raport cu timpul:

E = f(t), (5.29)

O poziţie aparte în cadrul studiilor de marketing o deţine analiza elasticităţii cererii

unor produse în raport cu preţurile acestora şi cu veniturile populaţiei. Pentru aceasta, se
poate analiza următoarea funcţie a cererii (y) în raport cu pretul (p):

y  ae  bp , (5.30)

ce poate fi liniarizată ln y = ln a + bp.

În practică pot fi utilizate şi alte funcţii de corelaţie dintre consumul unui produs (y) în
raport cu venitul mediu (v) al unei categorii sociale; în aceste cazuri coeficienţii de elasticitate
sunt exprimaţi de relaţii simple, ca de exemplu :

Funcţia de corelaţie Coeficient de elasticitate

- liniară y = a+bv E = b/y

- logaritmică y = a + b lg v E = b/y
- exponentială y = aebp E = bv
- exponentiala y = avb E=b

În studiile de marketing previzional valorile ridicate ale coeficienţilor de elasticitate

arată importanţa factorilor respectivi pentru dezvoltarea societăţii comerciale. Totodată,
 Capitolul 5 Fezabilitatea ca instrument de evaluare şi diagnostic economic 73

coeficienţii de elasticitate constituie una din modalităţile de bază pentru dimensionarea

factorilor de producţie în studiile de fezabilitate şi de restructurare.

Întrebări

1) Ce este un studiu de fezabilitate ?

2) Care este scopul studiului de fezabilitate ?
3) Care este structura unui studiu de fezabilitate ?
4) Cum se defineşte valoarea rămasă actuală a mijloacelor fixe ?
5) Care sunt componentele tehnico-economice care se studiază la agentul
economic?
6) Ce cuprinde partea de activ a bilanţului contabil ?
7) Ce cuprinde partea de pasiv a bilanţului contabil ?
8) Câte surse potenţiale ale unei investiţii există ?
9) Care sunt documentele financiar-contabile care se includ în studiul de
fezabilitate ?
10) Care sunt indicatorii evidenţiaţi în ultima parte a studiului de fezabilitate ?