Capitolul 2 Consideraţii privind analiza economică a sistemelor de producţie 11

CAPITOLUL 2

CONSIDERAŢII PRIVIND ANALIZA ECONOMICĂ

A SISTEMELOR DE PRODUCŢIE

2.1. Analiza economică (definire, obiect, tipuri)

Analiza economică (AE) este o metodă de cercetare bazată pe descompunerea unui

obiect sau fenomen în părţile lui componente, în scopul efectuării unei analize.
Cu ajutorul analizei economice se cercetează obiectele şi fenomenele, se descoperă
structura, relaţiile de cauzalitate, factorii care le generează, se descoperă legile formării şi
desfăşurării lor, pe baza lor se fac prognoze şi se iau decizii pentru activitatea viitoare.
Obiectul analizei economice îl constituie cercetarea pe baza datelor oferite de
sistemul informaţional a rezultatelor obţinute în activitatea verigilor organizatorice ale
economiei, factorii care le-au determinat şi căile îmbunătăţirii lor, în scopul sporirii eficienţei
utilizării resurselor.
Tipuri de analiză economică - criterii de clasificare:
A) după raportul între momentul în care se efectuează analiza şi momentul
desfăşurării fenomenului, deosebim:
1) analize economice post-factum, ce reflectă date despre starea prezentă şi trecută a
fenomenului analizat;
2) analize economice previzionale sau prospective care vizează date despre viitorul
firmei.
B) după aspectele urmărite, se disting:
1) analiza calitativă, care urmăreşte esenţa fenomenului, factorii care îi determină,
presupunând cercetarea fenomenului prin determinări calitative;
2) analiza cantitativă, care se efectuează prin cercetarea fenomenului, prin determinări
cantitative.
C) după modul de urmărire în timp a fenomenului deosebim:
1) analiza statică, care studiază fenomenele la un moment dat;
2) analiza dinamică, care cercetează fenomenele economice în mişcare.
D) după criteriile de studiere a fenomenelor se disting:
1) analiza economică;
2) analiza tehnico-economică.
E) în funcţie de delimitarea obiectului analizat există:
1) analize economice la nivelul firmei;
2) analize economice la nivelul structurilor organizatorice ale firmei (compartimente
productive sau funcţionale);
3) analize economice pe probleme (activităţi).
Capitolul 2 Consideraţii privind analiza economică a sistemelor de producţie 12

2.2 Indicatorii economici

Indicatorii economici constituie sursa cea mai importantă a informaţiei economice.

În determinarea rezultatelor economico-financiare se folosesc indicatorii:
A) În determinarea rezultatelor economico-financiare se folosesc indicatorii:
1) cifra de afaceri care reprezintă veniturile (încasările) totale ale firmei, indiferent de
activitatea care le-a generat. Distinct, se vor face referiri la veniturile din activitatea de bază
(producţia marfă vândută şi încasată), stabilindu-se ponderea acestora în totalul cifrei de
afaceri (se subliniază veniturile aferente exportului, inclusiv ca pondere în total);
2) capitalul social, conform Normelor Metodologice ale Ministerului Finanţelor reprezintă
valoarea bunurilor în numerar şi în natură, aduse ca aport în firmă (exprimate în moneda ţării);
3) profitul impozabil se determină astfel: venituri minus cheltuieli aferente veniturilor,
evidenţiate în costuri, plus cheltuielile care se suportă din rezultatele obţinute;
4) impozitul pe profit este stabilit conform legii;
A 5) profitul net reprezintă profitul impozabil minus impozitul pe profit;
6) producţia marfă fabricată se exprimă atât în preţuri cu ridicata la livrare, deci inclusiv
T.V.A., cât şi în preţurile de producţie la 1000 lei mijloace de producţie.
B) Indicatorii potenţialului tehnico-economic pot fi:
1) indicatori ai capacităţii de producţie (fizici, valorici, pe utilaje şi produse);
2) indicatori ai imobilizărilor:
a) corporale (terenuri, mijloace fixe);
b) necorporale.
3) indicatori ai activelor circulante (volum, structură);
4) indicatori ai potenţialului uman (număr, structură, vârstă, calificare);
5) indicatori ai capacităţii de cercetare.
C) Indicatori ai potenţialului financiar se referă la:
1) capitalurile;
2) patrimoniul net (dimensiune, structură, surse de formare);
3) fondul de rulment (net, propriu, străin);
4) lichiditate totală şi parţială;
5) trezoreria;
6) autonomia financiară;
7) goodwill-ul.
D) Indicatori ai eficienţei utilizării potenţialului tehnico-economic şi financiar sunt:
1) rata de referinţă a mijloacelor fixe (cifra de afaceri, valoarea adaugată, profit la 1000
lei mijloace fixe);
2) rata de eficienţă a activelor circulante de exploatare (cifra de afaceri, valoarea
adaugată, profit la 1000 lei active circulante de exploatare);
3) viteza de rotaţie a activelor circulante;
4) productivitatea muncii;
5) rata de eficienţă a cheltuielilor (cheltuieli totale sau pe grupări la 1000 lei venituri,
respectiv cifra de afaceri);
6) rata rentabilităţii:
- rata economică;
- rata financiară;
Capitolul 2 Consideraţii privind analiza economică a sistemelor de producţie 13

- rata resurselor consumate;

- rata comercială.
E) Indicatorii calităţii producţiei
- la nivel de produs şi proces (nivelul tehnic al produsului, nivelul tehnic al procesului
tehnologic);
- la nivelul firmei (nivelul tehnic).

Analiza economică mai cuprinde:

1) Indicatori de eficienţă economică

-- coeficienţii de eficienţă;
-- durata de recuperare a investiţiei;
-- investiţia specifică;
-- indicatori ai efectelor operaţiilor de comerţ exterior;
-- cheltuieli materiale şi totale la 1000 lei producţie marfă;
-- indicatori ai economiilor resurselor.

2) Indicatorii sociali privind utilizarea resurselor umane

-- numărul şi structura personalului din punct de vedere al pregătirii profesionale;
-- încadrarea pe schimburi productive;
-- indicatori ai condiţiilor de muncă şi de viaţă a salariaţilor.

3) Indicatorii ecologici ai consecinţelor activităţii productive

-- valoarea potenţială;
-- indicatori şi indici ai cantităţii de noxe deversate;
-- indicatori şi indici ai recirculării apei;
-- indicatorii poluării fonice.

2.3. Etapele analizei economice

În analiza economică, indiferent de tipul ei, se parcuge drumul în sensul invers de

desfăşurare al fenomenului, adică de la rezultate către procese şi factori. Principalele etape
sunt prezentate în fig.2.1.

2.3.1. Delimitarea categoriei analizei;

ETAPELE 2.3.2. Realizări şi prognoză;
ANALIZEI 2.3.3. Diagnoza economică;
ECONOMICE 2.3.4. Concluzii şi propuneri.

Fig.2.1.Etapele analizei economice

Capitolul 2 Consideraţii privind analiza economică a sistemelor de producţie 14

2.3.1. Delimitarea categoriei analizei

Categoria analizei economice depinde de: obiectul, tipul şi modul de desfăşurare

al acesteia:
a) după obiectul analizei, deosebim:
- analiza la nivelul firmei;
- analiza la nivel de compartimente funcţionale sau secţii de producţie.
b) după tipul analizei, în funcţie de criteriile de clasificare ale acesteia, se disting:
- analiza economică;
- analiza tehnico-economică;
- analiza calitativă şi/sau cantitativă;
- analiza statică şi/sau dinamică.

2.3.2. Realizări şi prognoză

În funcţie de tipul analizei (statică sau dinamică), această etapă are două variante:
a) dacă se face o analiză statică, indicii de realizare se calculează în raport cu
nivelele programate;
b) dacă se face o analiza dinamică, se compară valorile realizate cu cele dintr-o
perioadă anterioară.

2.3.3. Diagnoza economică

În aceasta etapă se cercetează sistemul sub raport structural: se determină

variabilele de stare (X) şi se stabilesc stabilesc factorii (Y), sub raport funcţional-cauzal, prin
determinarea corelaţiilor dintre factori (fig. 2.2) .

Variabile de intrare (X) Sistem de Variabile de ieşire (Y)

producţie
Factori şi procese PROCESE Rezultate

- parametrii ,,m”
- variabile intermediare
DIAGNOZA
- starea sistemului {X};
- factori, cauze;
- corelaţii între factori;
- măsurarea influenţei
factorilor;
- propunerea de căi de
ameliorare.

Fig.2.2. Structura diagnozei economice a sistemului de producţie

Capitolul 2 Consideraţii privind analiza economică a sistemelor de producţie 15

2.3.4. Concluzii şi propuneri

În aceasta etapă, pe baza sintetizării rezultatelor obţinute în etapele anterioare, se

formulează concluzii şi aprecieri asupra desfăşurării activităţii analizate. De asemenea, se
propun şi măsuri de perfecţionare a activităţii, se stabilesc priorităţi de aplicare a acestora.
Noile subiecte ale analizei economice trebuie să conţină:
1) o analiză economică a pieţei de aprovizionare cu resurse materiale care să vizeze:
 oferta totală a furnizorilor;
 oferta accesibilă;
 condiţiile de aprovizionare (calitate, preţ, transport).
2) analiza cifrei de afaceri, care vizează:
 influenţa cotei proprii pe piaţă;
 schimbările în structura pieţei proprii;
 veniturile financiare (inclusiv plasamentele de capital).
3) perfecţionarea metodei de analiză a unor categorii de cheltuieli, cu referire la:
 corelaţia productivitate-salarii, în condiţii de inflaţie;
 cheltuielile cu reclama;
 dobânzile;
 cercetarea ştiinţifică, etc.
4) amplificarea analizei activităţii financiare a firmei, cauzată de apariţia de noi
probleme referitoare la:
 constituirea capitalului;
 modificarea capitalului;
 evaluarea patimoniului.
Alte aspecte sunt: solvabilitatea şi capacitatea de plată, în care se reflectă corelaţia
dintre creanţe şi obligaţii.
Principalele niveluri de afectare a analizei economice a firmei sunt:
1) compararea gradului de realizare a obiectivelor propuse cu cerinţele pieţei; este
indicat să se cunoască mediul extern de afaceri al firmei pentru a se realiza comparaţii cu
firme similare ca profil.
2) analiza stărilor existente prin analize-diagnostic.
Obiectul analizei presupune cunoaşterea necesarului şi a stării resurselor, a
potenţialului productiv.
Analizele pot fi de natură tehnico-economică sau analize pentru stabilirea implicaţiilor
economice generate de unele tehnologii şi produse care nu corespund calitativ.
3) analiza stărilor obiectiv propriu-zise, urmăreşte asigurarea concordanţei dintre
obiectivele parţiale ale executanţilor cu obiectivele generale şi de perspectivă ale firmei,
determinându-se gradul de realizare al acestora.
4) analiza rezultatelor activităţii productive, reflectă măsura în care folosind resursele
disponibile s-au obţinut rezultate corespunzătoare, permiţând identificarea unor acţiuni de
ameliorare a situaţiei existente. Astfel de analize sunt pe perioade scurte de timp, relevă
contribuţia fiecărei verigi productive în parte, evaluându-se situaţia economico-financiară
printr-un set de indicatori.
Capitolul 2 Consideraţii privind analiza economică a sistemelor de producţie 16

5) analiza de detaliu, se realizează la nivelul fiecărei funcţii a firmei, ca de exemplu:

nivelul de reciclare al unor produse, materii prime, materiale, nivelul de specializare al
producţiei, eficienţa firmei, etc.

2.4. Metodele analizei economice

În funcţie de aspectele urmărite, metodele se clasifică în:

 Metode ale analizei calitative, care vizează esenţa fenomenului sau a procesului,
descoperirea structurii acestuia, a factorilor şi a legăturilor de cauzalitate dintre aceştia şi
fenomen, a legăturilor din interiorul factorilor.
 Metode ale analizei cantitative, care au ca obiectiv cuantificarea influenţei
factorilor şi stabilirea rezervelor interne.

2.4.1 Metodele analizei calitative

Metodele analizei calitative fac parte din grupa metodelor specifice analizei şi sunt:
a) diviziunea şi descompunerea rezultatelor;
b) gruparea rezultatelor economice;
c) comparaţia rezultatelor economice;
d) stabilirea factorilor de influenţă.

a) Diviziunea şi descompunerea rezultatelor

Diviziunea şi descompunerea rezultatelor se desfăşoară în cadrul firmei, pentru

localizarea rezultatelor şi cauzelor în timp şi spaţiu [ 8 ].
Diviziunea şi descompunerea rezultatelor se face pe baza următoarelor criterii:
- diviziunea după timpul de formare al rezultatelor economice. Permite cunoaşterea evoluţiei
dinamice a fenomenelor analizate şi evidenţierea abaterilor faţă de valorile programate prin
norme, normative sau alte etaloane de comparaţie.
Cu această metodă se studiază ritmicitatea aprovizionării cu materii prime şi materiale,
evoluţia costurilor de producţie, a profitului, etc.
- diviziunea după locul de formare al rezultatelor economice
Permite depistarea locurilor de muncă cu rezultate slabe şi stabileşte contribuţia
fiecărei verigi organizatorice a firmei la tendinţa generală de obţinere a rezultatelor.
- descompunerea în elemente componente
Contribuie la adâncirea analizei economice a firmei prin studierea în profunzime a
fenomenelor economice şi permite cunoaşterea contribuţiei fiecărui element asupra
modificării acestor fenomene.

b) Gruparea rezultatelor economice

Se descompune colectivitatea cercetată în grupe omogene, după variaţia uneia sau mai
multor caracteristici. Alegerea caracteristicii de grupare este în funcţie de scopul cercetării şi
de esenţa fenomenului studiat; criteriile diferă după: conţinut, forme şi caracteristici de
exprimare.
Capitolul 2 Consideraţii privind analiza economică a sistemelor de producţie 17

c) Comparaţia rezultatelor economice

Rezultatele activităţii firmei se compară cu o bază de comparaţie.

Tipuri de comparaţii:
1) comparaţia în timp (între rezultatele efective şi cele programate sau între perioade
diferite);
2) comparaţia în spaţiu (între verigi organizatorice ale firmei sau între firme cu profil
similar din ţară sau din străinătate);
3) comparaţia mixtă se bazează pe îmbinarea dintre 1) şi 2);
4) comparaţia cu caracter special.
Pentru determinarea eficienţei unor măsuri sau soluţii tehnico-economice, ca de
exemplu, la alegerea variantei optime.

d) Stabilirea factorilor de influenţă

Se stabilesc factorii care acţionează asupra fenomenelor sau rezultatelor economice

analizate, precum şi legăturile cauzale dintre aceştia.
Aceşti factori determină formarea şi modificarea rezultatelor, respectiv a relaţiilor
structural-funcţionale existente între elementele componente ale fenomenului economic
analizat.
Principiile care stau la baza metodei sunt:
- stabilirea factorilor de influenţă (se face succesiv prin descompunerea treptată a
fenomenelor analizate);
- prin stabilirea corectă a factorilor de influenţă, analiza economică va parcuge un
drum invers în raport cu evoluţia reală a fenomenului studiat;
- determinarea legăturilor de condiţionare dintre fiecare factor de influenţă şi fenome-
nul analizat, precum şi conexiunile între factorii care influenţează rezultatul economic.
Rezultatele acestor metode se pot sintetiza prin modele matematice.

2.4.2. Metodele analizei cantitative

Metodele utilizate diferă în funcţie de:

 scopul analizei;
 de resursele informaţionale;
 de tipul de relaţie de condiţionare dintre factori.
În acest sens, se cunosc următoarele tipuri de relaţii:
A) relaţia de tip determinist;
B) relaţia de tip stocastic.

A) Relaţia de tip determinist

Acest tip de relaţie implică o variaţie deterministă a unui factor căruia îi corespunde o
singură valoare a caracteristicii. Astfel, fiecărei valori Xi îi corespunde o valoare Yi, iar grafic
punctul Mi(Xi,Yi). Relaţia poate să fie direct sau invers proporţională, sub formă de sumă sau
produs.
Capitolul 2 Consideraţii privind analiza economică a sistemelor de producţie 18

Y
Mn
Y1

M2
Y2
M1
Y3

X1 X2 Xn X

Fig.2.3. Graficul de variaţie la relaţia de tip determinist

B) Relaţia de tip stocastic

Relaţia de tip stocastic exprimă o asemenea dependenţă între fenomene încât fiecărei
valori a factorului determinat îi pot corespunde una sau mai multe valori ale caracteristicii
rezultate, care pot fi situate între o valoare minimă şi una maximă (fig. 2.4).

Y1max Y2max Ynmax

Y1min Y2min Ynmin

X1 X2 Xn X

Fig.2.4. Graficul de variaţie în cazul relaţiei de tip stocastic

În vederea separării influenţelor factorilor, în funcţie de forma matematică a legăturilor

de cauzalitate dintre fenomene, se poate utiliza una din următoarele metode:

1) metoda substituirilor în lanţ;

2) metoda balanţieră sau metoda input-output;
3) metoda corelaţiei;
4) metoda calculului matricial;
5) metoda cercetării operaţionale.
Capitolul 2 Consideraţii privind analiza economică a sistemelor de producţie 19

1) Metoda substituirilor în lanţ

Metoda substituirilor în lanţ se foloseşte în cazul relaţiilor de tip determinist în care
forma matematică este sub formă de produs sau raport (proporţionalitate directă sau inversă).
Metoda constă în determinarea succesivă a influenţei fiecărui factor asupra modificării
fenomenului analizat, ceilalţi factori fiind consideraţi constanţi.
Principiile care stau la baza metodei sunt:
- scrierea succesivă a factorilor, începând cu factorii cantitativi şi terminând cu cei
calitativi;
- factorul care a fost substituit anterior rămâne substituit până la sfârşitul procesului de
analiză şi se ia în calcul la valoarea lui efectivă;
- factorul care urmează să fie substituit ulterior se ia în calcul la valoarea lui
programată sau valoarea din perioada iniţială.
De exemplu: se consideră fenomenul economic R care este influenţat de factorii a, b, c.
Se pot considera următoarele cazuri:
a) Relaţia produs între factori:
R = f (a,b,c) ; R  a  b  c , (2.1)
Mărimea fenomenului analizat în perioada de bază (programată) o notăm cu R 0 şi în

perioada realizată, o notăm cu R1 .

În această situaţie avem:
R0  a 0  b0  c 0 (2.2)
R1  a1  b1  c1
R  R1  R0  a1  b1  c1  a 0  b0  c 0
Analiza fenomenului sau rezultatul economic porneşte de la determinarea modificării
totale absolute ∆R, iar influenţa celor trei factori (a,b,c) asupra rezultatului fiind:
Ra  a1  b0  c 0  a 0  b0  c 0 (2.3)
Rb  a1  b1  c 0  a1  b0  c 0
Rc  a1  b1  c1  a1  b1  c 0
R  R a  Rb  Rc
Relaţia de produs dintre factori se întâlneşte frecvent în analiza economică, când se
analizează indicatorii de efort: producţia fizică pe produs sau grupe de produs, costul total de
producţie, profitul, etc.
b) Relaţia de raport (fracţie) se poate întâlni în două situaţii:
 ) când factorul cantitativ se află la numărator şi substituirea începe cu număratorul
şi apoi se continuă cu numitorul;
 ) când factorul cantitativ se găseşte la numitor, iar substituirea se începe cu
numitorul şi se continuă la numărator.
 ) când factorul cantitativ se află la numărator avem următoarea descriere: se
presupune că fenomenul sau rezultatul economic R este influenţat de factorii a şi b, iar
relaţiile sunt:

a a a
R
; R0  0 ; R1  1 , (2.4)
b b0 b1
Modificarea fenomenului analizat (∆R) este:
Capitolul 2 Consideraţii privind analiza economică a sistemelor de producţie 20

a1 a 0
R  R1  R0  R   , (2.5)
b1 b0
Influenţele celor doi factori se stabilesc astfel:
a a a  a0
R a  1  0  1 , (2.6)
b0 b0 b0
a a
Rb  1  1
b1 b0
R  R a  Rb  R1  R0
Relaţia de acest tip se poate întâlni la analiza volumului fizic al producţiei prin prisma
consumului total de materii prime, materiale sau analizarea consumurilor specifice.
 ) când factorul cantitativ se găseşte la numitor, determinarea influenţelor se face astfel:
a a
R a  0  0 , (2.7)
b1 b0
a a a  a0
Rb  1  0  1
b1 b1 b1
R  R a  Rb  R1  R0
Relaţia de acest tip se întâlneşte la evidenţa majorităţii indicatorilor economici, când se
compară efectul obţinut cu efortul depus sau invers (de exemplu: productivitatea muncii).

2) Metoda balanţieră sau metoda input-output

Metoda balanţieră sau metoda input-output se utilizează la determinarea influenţei
factorilor, când între rezultatul economic şi factorii săi există relaţia de sumă şi diferenţă [2].
De exemplu: rezultatul economic R este influenţat de factorii a, b, c între care există
relaţia:
Rabc (2.8)
R0  a0  b0  c0 , perioada de bază
R1  a1  b1  c1 , perioada analizată
Abaterea efectivă programată faţă de bază este:
R  R1  R0  (a1  b1  c1 )  (a 0  b0  c 0 ) , (2.9)
Influenţa fiecărui factor este:
R  a  a
a 1 0
,
(2.10)
Rb  b1  b0 ,
Rc  c1  c 0 ,
R  Ra  Rb  Rc  R1  R0 ,
Metoda balanţieră poate analiza consumul total de materiale prin prisma stocului iniţial
al intrărilor şi al stocului final de material, la analiza producţiei marfă vândută şi încasată, etc.

3) Metoda corelaţiei
Metoda corelaţiei se foloseşte în cazul corelaţiilor de tip stocastic pentru a determina
sensul, intensitatea şi direcţia legăturii dintre fenomenele economice analizate, precum şi
Capitolul 2 Consideraţii privind analiza economică a sistemelor de producţie 21

gradul de influenţă al factorilor care acţionează. În funcţie de numărul factorilor, corelaţia

poate fi:
a) simplă (unidimensională sau bidimensională);
b) multiplă (multifactorială sau multidimensională).
După natura şi forma legăturii dintre fenomenele cercetate, corelaţia poate fi: liniară
sau neliniară.
Corelaţia simplă, liniară se exprimă prin: Y(n) = a + bn. (2.11)
Corelaţia simplă, neliniară (curbilinie) poate fi sub una din formele:
-- funcţia parabolică: Y(n) = a + bn + cn²; (2.12)
b
-- funcţia hiperbolică: Y(n)= a  ; (2.13)
n
-- funcţia exponenţială: Y(n)= a  b n . (2.14)
Corelaţia multiplă foloseşte funcţia de producţie de tipul:

Y  f ( n1 , n 2 ,........., n m ) , (2.15)

În analiza economică, cea mai utilizată funcţie de producţie este funcţia experimentală
de tip COBB-DOUGLAS, exprimată prin relaţia [4]:

Y  A  Ba  F b , (2.16)

unde:
Y reprezintă volumul producţiei;
B- consumul de manoperă;
F- fondurile de producţie utilizate;
A- constantă (factor de proporţionalitate);
a,b- factori de elasticitate ai producţiei.

4) Metoda de calcul matricial

Metoda de calcul matricial se aplică în cazul unor relaţii funcţionale de produs sau
raport între fenomenul analizat şi factorii de influenţă, iar datele se prelucrează cu calculatorul
electronic, ceea ce îi conferă un grad înalt de detaliere, precizie, operativitate, eficienţă şi
utilitate.
În cadrul acestei metode, separarea influenţei factorilor ţine seama de ordinea de
intercondiţionare a factorilor, prin aceasta întărindu-se principiile metodei iterării succesive.

5) Metode ale cercetării operaţionale

Metoda cercetării operaţionale se utilizează la adoptarea deciziilor, când intervin
numeroşi factori. Cea mai utilizată este metoda programării liniare, când se pune problema
maximizării sau minimizării unor funcţii cu una sau mai multe variabile, în condiţii de
restricţii.
Capitolul 2 Consideraţii privind analiza economică a sistemelor de producţie 22

De aceea, se impune atenţie la utilizarea metodelor matematice, deoarece nu

întotdeauna optimul matematic corespunde rezolvării optime din punct de vedere economic.
În cadrul cercetării operaţionale se pot utiliza următoarele metode grupate astfel [3] :
- metode deterministe (programare liniară, teoria deciziei, teoria jocurilor,
metoda drumului critic);
- metode probabiliste (lanţurile Markov, procesele Poisson, teoria firelor de
aşteptare, metoda Pert);
- metode simulative (metoda Monte Carlo, modelul dinamic al simulării
gestionare).
Se apreciază că cercetările operaţionale fac parte din instrumentele analizei previzionale.

6) Metoda ABC (Pareto)

Metoda are la bază observaţiile din studiile statistice asupra diferitelor fenomene,
respectiv a importanţei unor componente, sub aspectul utilităţii în funcţie de efortul de
investigare depus.
Astfel, s-a constatat că circa 80% din rezultatele unui fenomen sunt determinate de un
număr redus de varibile (elemente componente sau factori de influenţă) de aproximativ 20%.
Această metodă (denumită Pareto) se mai numeşte şi metoda 20/80 şi presupune o
analiză selectivă a componentelor unui fenomen sau rezultat în funcţie de poziţia lor în cadrul
întregului [5].

Întrebări

1) Care sunt criteriile de clasificare pentru analiza economică ?

2) Care sunt indicatorii folosiţi pentru determinarea rezultatelor economico-
financiare?
3) Care sunt etapele analizei economice ?
4) Ce presupune diagnoza economică ?
5) Care sunt principalele niveluri de afectare a analizei economice a firmei ?
6) Cum se clasifică metodele analizei economice ?
7) Când se utilizează metoda balanţieră sau metoda input-output ?
8) Care sunt principalele tipuri de corelaţii ?
9) Cum se exprimă funcţia Cobb-Douglas ?
10) În ce constă metoda ABC (Pareto) ?