CAPITOLUL 3

PRINCIPALELE RISCURI DE MEDIU ȘI IMPACTUL ASUPRA TURISMULUI

3.5. Poluarea
Dintre fenomenele negative cauzate de impactul activităţilor antropice asupra mediului
înconjurător se apreciază că poluarea este fenomenul răspunzător în cea mai mare măsură de
deteriorarea şi chiar periclitarea vieţii biologice pe Terra.
Poluarea reprezintă procesul de modificare a factorilor de mediu, abiotici şi biotici, ca
urmare a eliberării în mediu a substanţelor poluante de tipul deşeurilor, rezultate din diferite
sectoare ale activităţii umane. Pe măsura dezvoltării şi diversificării activităţilor umane
numărul şi cantităţile de elemente poluante au crescut. Au apărut elemente poluante noi
precum: deşeurile greu biodegradabile, deşeurile radioactive, pesticidele, etc.
Creşterea poluării în perioada modernă nu s-a făcut numai pe baza creşterii activităţii
industriale, ci se datorează în mare măsură creşterii gradului de civilizaţie a unor ţări, în
special din emisfera nordică.
Există mai multe criterii de clasificare a poluării:
 mărimea ariei de răspândire a poluantului:
1. Poluarea punctuală, ce se manifestă pe o suprafaţă redusă, de exemplu, în jurul
exploatărilor miniere, în jurul oraşelor, etc., şi care este în principal produsă de deşeuri solide.
2. Poluarea regională, ce se manifestă pe o suprafaţă mai extinsă, de exemplu poluarea
unui fluviu, a unei mări, impurificarea apelor freatice cu nitriţi, ploile acide, etc. şi care este în
principal produsă se apele uzate sau de gazele periculoase.
3. Poluarea globală, ce se manifestă la nivelul planetei, un exemplu sunt emisiile de
CO2, ce duc la intensificarea efectului de seră sau emisiile de freoni, ce duc la subţierea
stratului de ozon.
 provenienţa agenţilor poluanţi:
1. Poluarea naturală, ce se datorează unor fenomene fizice, climatice, geologice,
hidrologice, biologice naturale. Dintre aceste fenomene naturale care duc la poluarea mediului
amintim: erupţiile vulcanice, fumarolele, furtunile de praf, apele subterane acide sau saline,
dezechilibrarea ionică a atmosferei, etc.
2. Poluarea antropică, ce se datorează acţiunilor directe şi indirecte pe care omul le are
asupra principalelor componente ale mediului natural: apa, aerul, solul şi organismele.
 sursa agenţilor poluanţi:

1
 1. Poluarea domestică produsă de nişa umană cuprinde pe lângă deşeurile ce rezultă
direct din activitatea fiziologică şi deşeurile rezultate din activităţile casnice.
2. Poluarea municipală produsă de aglomerările urbane ce realizează o serie de
activităţi în scopul creări unui anumit standard de viaţă pentru locuitori.
3. Poluarea industrială produsă de fabrici, uzine, combinate, etc., ce realizează o serie
de activităţi în scopul asigurării de bunuri şi servicii necesare societăţii.
4. Poluarea agricolă produsă ca urmare a activităţilor de creştere a plantelor şi
animalelor.
 natura agenţilor poluanţi:
1. Poluarea chimică datorată substanţelor chimice toxice şi periculoase şi datorată
materiilor organice fermentescibile.
2. Poluarea fizică, ce poate fi de trei feluri: radioactivă, termică, sonoră.
3. Poluarea biologică, ce poate fi de două feluri: microbiologică şi macrobiologică.
 natura factorilor de mediu poluaţi:
1. Poluarea aerului.
2. Poluarea apei.
3. Poluarea solului.
4. Poluarea factorilor biologici.

2
 CAPITOLUL 4
ATMOSFERA

Atmosfera reprezintă învelişul gazos al planetei ce prezintă o grosime care ajunge

până la cca. 500 km, este formată în proporţie de 96% din volumul total din aer, restul de 4%
revenind apei, în stare de vapori. Aerul atmosferic este format dintr-un amestec de cca. zece
gaze din care: azotul reprezintă 78%, oxigenul 21%, restul de 1% îl constituie argonul,
dioxidul de carbon, heliu, neon, urme de dioxid de sulf, amoniac, monoxid de carbon şi ozon.
Aerul atmosferic este caracterizat prin anumiţi parametrii fizico-chimici precum: densitatea,
umiditatea, presiunea, temperatura, etc., a căror valoare variază foarte mult în timp şi spaţiu.
Rolul gazelor care compun atmosfera nu trebuie apreciat numai dupa ponderea lor
totala. Fara oxigen nu ar exista viata pe Pamânt, dar aceasta ar fi grav periclitata si în absenta
gazelor aflate în procentaj foarte redus, cum sunt gazele de sera (CO 2-0.04%) si ozonul
(0.0001%).

4.1. Structura și funcțiile atmosferei

Atmosfera cuprinde patru straturi principale începând de la la sol1:
 troposfera - care conţine cca. 9/10 din masa totală a atmosferei şi 90-95% din
apa atmosferei, fiind partea cea mai activă a atmosferei, este cel mai subţire
strat. Se găseşte până la altitudini ce variază între 8 km în regiunile polare şi 18
km în regiunile tropicale. Este stratul prin care se deplasează avioanele, în care
se produc fenomenele meteorologice şi în care se găseşte biosfera;
 stratosfera - se întinde până la cca. 50 km altitudine şi se caracterizează printr-
o temperatură relativ constantă până la altitudinea de 25 km, după care
temperatura creşte. La limita superioară a stratosferei se găseşte scutul de ozon,
care protejează Pământul de razele ultraviolete;
 mezosfera - se întinde până la cca. 80 km altitudine şi se caracterizează printr-o
scădere rapidă a temperaturii, înregistrându-se valoarea cea mai scăzută a
temperaturii (-90 grade C);
 termosfera - se întinde până la cca. 500 km altitudine şi este caracterizată ca
fiind cel mai fierbinte strat al atmosferei, temperatura ajungând până la 1200 0C
şi cea mai scăzută densitate. Între aceste straturi există zone de trecere:
tropopauza, stratopauza şi mezopauza.
1
Giurcăneanu, C., Terra izvor de viaţă şi bogaţii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982, p.45-48

3
 Atmosfera are o serie de funcţii care fac posibilă existenţa vieţii pe Terra. Dintre
acestea, principalele funcţii sunt:
1. Reglarea temperaturii la suprafaţa Pământului. Dacă atmosfera ar lipsi, Pământul ar
fi supus unor variaţii termice excesive între noapte şi zi.
2. Reglarea luminii solare la suprafaţa Pământului. Dacă atmosfera ar lipsi, ziua ar fi o
lumină orbitoare, iar noaptea ar fi un întuneric profund.
3. Filtrarea radiaţiilor solare. Ozonul reţine o mare parte din radiaţiile ultraviolete, iar
dioxidul de carbon şi vaporii de apă o parte din radiaţiile infraroşii.
4. Sursă de oxigen necesar respiraţiei plantelor şi animalelor, fără de careviaţa nu ar
putea exista.
5. Realizarea circuitului apei.
6. Apărare împotriva meteoriţilor.
7. Mediu pentru realizarea radiocomunicaţiilor, pentru zborurile aeriene.

4.2. Poluarea atmosferei

Poluarea atmosferei poate fi cauzată de modificarea proporţiilor normale ale
constituienţilor naturali ai atmosferei (transformări chimice), fie datorită introducerii în
atmosferă a unor compuşi străini, care se dovedesc a fi toxici sau periculoşi. Substanţele
poluante din atmosferă se găsesc în principal sub următoarele forme: gaze, particule solide şi
lichide şi aerosoli. Poluanţii atmosferici se găsesc în atmosferă în principal ca urmare a
poluării antropice, dar şi ca rezultat al unor fenomene naturale. Din punct de vedere al poluării
atmosferei ne interesează mai ales primele două straturi ale ei, adică troposfera (de la 0 până
la 8 sau 16 km) şi stratosfera (până la 35 km). Substanţele eliminate în atmosferă pot avea un
efect poluator direct, sau prin combinarea lor în atmosferă cu alte componente normale sau
artificiale, pot avea un efect poluator indirect. Astfel, spre exemplu, fenomenul de smog (fum,
ceaţă) datorat gazelor de eşapament şi compuşilor organici incomplet arşi care reacţionează
fotochimic formând peroxiacetilnitrat, are efecte multiple: reduce vizibilitatea pe arterele de
circulaţie, determină afecţiuni respiratorii, erodează clădirile, determină degradarea spaţiilor
verzi, etc.

Efecte directe şi indirecte ale poluării atmosferei

4
 Bioxidul de carbon provine, în cea mai mare parte din arderea combustibililor fosili.
Creşterea concentraţiei sale în atmosferă, peste limitele normale, determină perturbarea
echilibrului ecologic prin accentuarea efectului de seră şi modificări ale climei.
Oxidul de carbon rezultat din arderea incompletă a combustibililor, din gazele
industriale sau din gazele de eşapament, este deosebit de toxic, deoarece blochează
hemoglobina, transportorul de oxigen din sânge.
Oxizii de azot, eliminaţi în aer mai ales de fabricile în care se produc acid azotic sau
îngrăşăminte pe bază de azot, sunt foarte toxici şi pot determina asfixierea prin distrugerea
alveolelor pulmonare, căderea frunzelor copacilor, reducerea vizibilităţii pe şosele şi formarea
ploilor acide.
Bioxidul de sulf rezultat din industria neferoasă, alimentară şi erupţiile vulcanice, are
efecte negative directe asupra faunei şi florei prin acidifierea solului (pH 4,12-4,4), contribuie
la formarea ploilor acide şi provoacă degradarea construcţiilor prin transformarea calcarului în
gips (CaSO4) care este mult mai solubil şi permite infiltrarea apei.
Hidrogenul sulfurat rezultat din activitatea vulcanică, din prelucrarea cărbunilor şi
rafinăriile de petrol, provoacă îmbolnăviri grave de tip neurastenic caracterizate prin
simptome de: astenie, oboseală, cefalee, ameţeală, anxietate, nervozitate, somnolenţă diurnă.
Fluorul prezent în atmosfera din apropierea fabricilor de aluminiu şi superfosfaţi,
ajuns în sol prin precipitaţii, distruge microorganismele, plantele şi insectele (albinele) şi
degradează stratul fertil afectând negativ recoltele agricole.
Pulberile industriale sunt deosebit de toxice atunci când conţin compuşi de Pb, Cd, P
şi nocive dacă sunt particule fine de silice, calcar, gips, argilă, provocând alterări mecanice ale
ţesutului aparatului respirator. Plumbul (Pb) este deosebit de nociv, deoarece micşorează
rezistenţa organismului la îmbolnăviri, afectează funcţiile sistemului nervos, micşorează
capacitatea de oxigenare a sângelui.
Între efectele indirecte, pe termen lung ale poluării atmosferei, cale mai actuale sunt:
o efectul de seră,
o ploile acide şi
o degradarea păturii de ozon din stratosferă.
Efectul de seră constă în încălzirea suprafeţei terestre pe seama radiaţiei solare care
datorită gazelor existente în atmosferă trec prin atmosferă în cantitate mult mai mare şi nu pot
trece în sens invers , spre spaţiul cosmic. Principalele gaze cu efect de seră provenite din
activităţile umane sunt: bioxidul de carbon, metanul, compuşii clorofluorocarbonici, oxizii de

5
azot şi freonii. Creşterea ratei de emisie a lor în atmosferă determină un proces de
supraîncălzire a atmosferei şi accelerarea schimbării climei. În procesul de încălzire globală,
nu temperatura medie este cea care ucide ci extremele. Secetele neaşteptate, valurile de
căldură exagerate, uraganele devastatoare sunt doar câteva dintre fenomenele periculoase a
căror durată de desfăşurare nu vor putea fi niciodată prevăzute în întregime.
Ploile acide rezultă din spălarea bioxidului de sulf şi oxizii de azot din aer, care revin
pe pământ sub formă de acid sulfuric şi acid azotic, substanţe extrem de corozive (uneori la
fel de acide ca şi sucul de lămâie). Ploile acide se manifestă în zone relativ îndepărtate de
locul unde s-au emis agenţii de poluare. Acestea apar mult mai intens în zonele reci ale
globului deoarece aici concentraţia amoniacului din aer, care ar putea neutraliza acizii care se
formează, este forte scăzută (obţinut pe seama proceselor lente de descompunere ale materiei
organice ). Aceste ploi au efecte negative prin: dizolvarea sărurilor de calciu şi magneziu din
sol, dizolvarea stratului de ceară ce protejează frunzele şi acele de conifere, atacând
membrana celulară. Astfel copacii devin mult mai puţin rezistenţi la atacul diverşilor
dăunători.
Distrugerea stratului de ozon (ecran protector de gaze cu cca. 10 ppm O 3) din
atmosferă, de o grosime de câţiva mm, intensifică proprietăţile de absorbţie ale atmosferei,
lăsând să treacă radiaţiile solare în cantităţi exagerate şi implicit o mare parte din radiaţiile
infraroşii. Emisiile de gaze poluante din activităţile umane, deteriorează pătura de ozon şi
declanşează efectul de seră, care la rândul său provoacă efecte în lanţ: schimbări climatice,
creşterea nivelului mărilor, ploi acide, poluarea aerului, apei, solului punând în pericol viaţa
în ansamblu.

4.3. Protecția atmosferei

După conferinţa de la Rio de Janeiro (1994), aproape 120 de state au ratificat
convenţia “Constituţia privind clima pe Terra”. Principalul obiectiv al acestui acord este
reducerea emisiilor de gaze ce generează efectul de seră, până în anul 2002, la nivelul
cantităţilor emise în anul 1990 şi menţinerea acestor nivele şi după anul 2000. Pentru aceasta
s-au stabilit măsuri concrete care urmăresc:
 îmbunătăţirea randamentelor de ardere;
 scăderea consumului de carburanţi la autoturisme (de 5l /100 km până în anul 2005);
 creşterea ponderii surselor neconvenţionale de energie de la 5% la 15-16%;
 limitarea despăduririlor;
 reîmpădurirea zonelor puternic defrişate.

6
 Convenția de la Geneva privind poluarea atmosferică transfrontalieră pe distanțe
lungi (1979), mai precis, țările UE care au ratificat Convenția, își asumă angajamentul de a
colabora pentru a limita, a preveni treptat și a reduce propriile emisii de poluanți atmosferici
în scopul combaterii poluării transfrontaliere rezultante.
Poluarea atmosferică transfrontalieră pe distanțe lungi este definită ca fiind eliberarea,
directă sau indirectă din cauza activității umane, a substanțelor în aer, care au efecte adverse
asupra sănătății umane sau a mediului din altă țară și pentru care nu se pot distinge
contribuțiile surselor sau ale grupurilor de surse individuale de emisii. În total, 8 protocoale
separate au fost elaborate conform acestei convenții:
 Protocolul din 1984 cu privire la finanțarea pe termen lung a Programului comun de
monitorizare continuă și evaluare a transportului poluanților atmosferici pe distanțe lungi în
Europa (EMEP);
 Protocolul din 1985 cu privire la reducerea emisiilor de sulf sau a fluxurilor
transfrontaliere ale acestora cu cel puțin 30 %;
 Protocolul din 1988 privind controlul emisiilor de oxizi de azot sau a fluxurilor
transfrontaliere ale acestora;
 Protocolul din 1991 cu privire la controlul emisiilor de compuși organici volatili sau a
fluxurilor transfrontaliere ale acestora;
 Protocolul din 1994 cu privire la reducerea suplimentară a emisiilor de sulf;
 Protocolul din 1998 cu privire la metale grele;
 Protocolul din 1998 cu privire la substanțele organice poluante persistente;
 Protocolul din 1999 pentru a reduce gradul de acidifiere, eutrofizare și nivelul de ozon
troposferic (denumit și Protocolul de la Göteborg).

  În prezent, principalele activităţi răspunzătoare de poluarea atmosferică sunt:

automobilul şi producerea energiei. Folosirea automobilelor cauzează mai multă poluare
decât oricare activitate umană, de aici provenind aproape jumătate din oxizii de azot, două
treimi din cantitatea de monoxid de carbon, şi în ţările industrializate, aproximativ jumătate
din hidrocarburi, ca şi întreg conţinutul de plumb din aer, în ţările în curs de dezvoltare. În
majoritatea ţărilor industrializate, termocentralele sunt sursa a două treimi din cantitatea de
bioxid de sulf eliberată în aer şi o treime până la jumătate din toţi ceilalţi poluanţi. De aceea,
toate programele de control a poluării se concentrează în primul rând asupra automobilelor şi
producerii energiei.

7
 În continuare vom prezenta succint cele mai importante măsuri adoptate la nivel
internațional pentru protecția atmosferei:
- renunţarea la benzina cu plumb (Japonia a încheiat prima tranziția la benzina fără
plumb, în 1980. Majoritatea țărilor europene au făcut-o în decursul anilor '90 iar SUA în
1996. România a fost printre ultimele din lume, în 2004. Astăzi se mai folosește benzină cu
plumb în doar 3 țări: Algeria, Irak și Yemen);
- utilizarea catalizatorilor (Reducerea emisiilor de hidrocarburi volatile şi de
monoxid de carbon cu aproximativ 85%, iar pe cea de oxizi de azot cu 40%, prin
introducerea catalizatorilor s-a petrecut mai întâi în Statele Unite şi Japonia, dar până în
1993, mai toate grupările importante de ţări, inclusiv unele ţări care au făcut parte din
Uniunea Sovietică, au adoptat măsuri de diminuare a poluanţilor conţinuţi de gazele de
eşapament. Comunitatea Europeană a decis în 1989 aplicarea standardelor americane
pentru automobilele noi, începând cu modelele din 1992-Euro 1,2, 3,4,5,6=reducerea
poluării de la 1000 mg/km la Non-Euro la 60 mg/km la Euro 6, Euro 6D)
- încurajarea de stat a cumpărării de vehicule electrice (ex: În România,
ministerului mediului, acorda o subvenţie, în cadrul programului „Rabla Plus" pentru maşinile
100% electrice, de 10.000 de euro);

Fig.10 Topul statelor deținătoare de automobile electrice (mii unități in anul 2017)

8
- măsuri de control ale transportului (reducerea şi eficientizarea circulaţiei pornind de la
măsuri de coordonare a fazelor la stopuri, perechi de străzi cu sens unic, culoare separate
pentru automobile şi autobuze, măsurile restrictive de interziceri totale sau parţiale a
circulaţiei cu automobilele în anumite zile, la anumite ore, în anumite zone sunt căi
importante de reducere a poluării auto.