Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
CURS 6
Contul este un procedeu specific al metodei contabilităţii care reflectă existenţa şi mişcarea
fiecărui element patrimonial, ca efect al modificărilor produse de operaţiile economice ce au loc
într-o perioadă de gestiune .
Spre deosebire de bilanţ, care arată situaţia tuturor elementelor patrimoniale ale unităţii la un
moment dat, având astfel o arie de cuprindere destul de largă, contul are o sferă de cuprindere mai
restrânsă, referindu-se numai la unul din elementele patrimoniale cuprinse în bilanţ, dar despre care
arată nu numai situaţia acestuia la un moment dat, ci şi modificările la care este supus pe parcursul
perioadei de gestiune.
Orice cont deschis în contabilitatea curentă are un anumit conţinut economic, determinat de
însăşi conţinutul elementului care se evidenţiază cu ajutorul contului respectiv şi care poate să
reprezinte:
mijloc economic cu o anumită destinaţie şi utilizare;
proces economic sau fază a acestuia, pentru a cărui desfăşurare se consumă mijloace
economice (antrenează venituri şi cheltuieli în fazele circuitului economic);
sursă sau grupă de surse de finanţare, în funcţie de modul de procurare a mijloacelor
economice;
rezultat financiar care se prezintă sub formă de profit şi uneori de pierderi.
Funcţiile contului
Conturile îndeplinesc un complex de funcţii integrate, între care, mai importante, sunt:
a. funcţia economică, constă în aceea că fiecare cont reflectă un anumit bun economic, sursă de
finanţare, proces economic sau rezultat financiar, care determină însuşi conţinutul economic
al contului respectiv.
b. funcţia de înregistrare, grupare, ordonare şi sistematizare a informaţiilor; prin conţinutul
lor economic, prin structura şi forma de exprimare individuală, contul ajută la realizarea în
practică a principiilor contabilităţii în partidă dublă.
c. funcţia statistică; cu ajutorul datelor înscrise în conturi se calculează unii indicatori statistici,
cum ar fi: volumul producţiei globale, volumul producţiei marfă, etc.
d. funcţia de cuantificare (calcul şi evaluare); cu ajutorul contului se calculează existenţa,
apariţia, majorarea, micşorarea şi starea finală a fiecărui element patrimonial, se calculează
costul efectiv al producţiei, al rezultatelor financiare, etc.
e. funcţia de informare; constă în aceea că datele din conturi furnizează sursa specifică de date
şi informaţii pentru cunoaşterea activităţii şi rezultatele unităţii gestionare din punct de vedere
financiar-contabil.
f. funcţia de control; informaţiile din conturi fac posibilă verificarea existenţei concrete a
structurii patrimoniale şi pe baza documentelor justificative responsabilitatea persoanelor cu
privire la actele de dispoziţie ce privesc patrimoniul unităţii.
g. funcţia contabilă; constă în modalitatea de înregistrare diferenţiată a creşterilor şi
micşorărilor elementelor patrimoniale determinate de fenomenele şi procesele economice. În
baza acestei funcţii se asigură exercitarea celorlalte funcţii enumerate mai sus.
Forma şi structura contului
Modificările determinate de operaţiile economice şi care sunt evidenţiate cu ajutorul conturilor
în mod distinct pentru fiecare element de activ şi pasiv, nu pot avea loc decât în două sensuri: creşteri
şi micşorări.
Conceptual, forma care răspunde cel mai bine necesităţilor poate fi imaginată sub forma literei
T (forma bilaterală), care indică posibilitatea practică de separare şi înregistrare într-o parte a
1
Curs 6 - Contabilitate
creşterilor, succesiv pe măsură ce au loc, şi în partea opusă, micşorările, care, de asemenea, se adună
pe măsură ce au loc în cursul exerciţiului financiar.
Convenţional, s-a stabilit ca pentru conturile privind mijloacele economice, existentul iniţial şi
creşterile să se înregistreze în partea stângă, şi micşorările în partea dreaptă, iar pentru conturile de
surse de finanţare, în partea dreaptă, să se înregistreze existentul iniţial şi creşterile, iar în stânga –
micşorările.
Contul 301 „Materii prime”
Debit (existenţe + creşteri) Credit (micşorări)
Explicaţi Dat Explicaţi
Data Document Suma Document Suma
a a a
Atunci când contul se referă la bunuri corporale (gestionare), exprimarea în etalon valoric este
completată cu o exprimare în etalon monetar, cantitativ (tone, kg, m,etc).
Forma şah a contului se caracterizează prin aceea că atât pentru debit cât şi pentru credit se
deschide câte o fişă distinctă, în care debitul apare în corespondenţă cu conturile creditoare, iar creditul
în corespondenţă cu conturile debitoare.
Forma contului cu duble valori se caracterizează prin aceea că, indiferent de modelul sub care
se prezintă contul respectiv (bilateral, unilateral, şah, etc), acesta are coloane pentru înscrierea sumelor
atât în moneda ţării noastre, cât şi în moneda străină a ţării cu care se intră în relaţii economice. Astfel
de conturi se folosesc la unităţile patrimoniale cu parteneri externi şi efectuează operaţii în valută.
Notă: pentru efectuarea aplicaţiilor didactice cu scop demonstrativ, se va utiliza forma abreviată
a contului, sub forma literei T
Explicaţia operaţiei înregistrate în cont se face cu scopul cunoaşterii unor aspecte şi date
referitoare la operaţiile înregistrate în cont. Ea poate fi: explicaţie descriptivă şi explicaţie contabilă.
Explicaţia descriptivă - se prezintă detaliat, printr-o descriere a operaţiilor înregistrate,
natura acesteia, documentul justificativ şi data când aceasta a avut loc.
Explicaţia contabilă - se prezintă în mod sintetic prin indicarea contului(conturilor)
corespondent(e).
Pentru exemplificarea structurii contului şi folosind explicaţia contabilă, prezentăm situaţia
contului 301 “Materii prime”.
301 “Materii prime”
Debit Credit
Nr. Data Explicaţia Suma Nr. Data Explicaţia Suma
0 1.01 Sold iniţial 500.000
Achiziţie furnizori Cheltuieli cu materii
1 5.01 700.000 2 8.01 600.000
prime
Achiziţie furnizori Cheltuieli cu materii
3 17.01 1.200.000 4 22.01 720.000
prime
I RULAJ 1.900.000 I RULAJ 1.320.000
II TOTAL SUME 2.400.000 II TOTAL SUME 1.320.000
III Sold final debitor 80.000
4
Curs 6 - Contabilitate
Operaţiile economice şi financiare care au loc în timpul exerciţiului financiar produc modificări,
atât asupra mijloacelor economice, cât şi asupra surselor de finanţare. De fiecare dată aceste modificări
se produc numai în două sensuri: creşteri şi micşorări.
A doua regulă de funcţionare a conturilor este: majorările sau creşterile sunt înregistrate în:
- debit - pentru conturile de activ;
- credit - pentru conturile de pasiv.
A treia regulă de funcţionare a conturilor: diminuările sau micşorările sunt înregistrate în:
- credit – pentru conturile de activ;
- debit – pentru conturile de pasiv.
A patra regulă de funcţionare a conturilor: soldul final al conturilor poate fi:
- debitor sau zero (soldat sau balansat) – pentru conturile de activ:
- creditor sau zero (soldat sau balansat) – pentru conturile de pasiv.
Din cele patru reguli parţiale de funcţionare a conturilor, prezentate anterior, rezultă două
reguli generale de funcţionare care pot fi enunţate astfel:
Regula de funcţionare a conturilor de activ:
- încep să funcţioneze prin debitare şi se debitează cu existenţele iniţiale de active, preluate
din activul bilanţului iniţial;
- se mai debitează cu creşterile de active şi cheltuieli, determinate de operaţiile economice,
consemnate în documentele justificative;
- se creditează cu micşorările de active şi cheltuieli, determinate de operaţiile economice,
consemnate în documentele justificative;
- pot prezenta sold final debitor sau zero şi reprezintă existenţa de active la un moment dat.
Regula de funcţionare a conturilor de pasiv:
- încep să funcţioneze prin creditare şi se creditează cu existenţele iniţiale de pasive,
preluate din pasivul bilanţului;
- se mai creditează cu creşterile de pasive şi venituri, determinate de operaţiile economice,
consemnate în documentele justificative;
- se debitează cu micşorările de pasive şi venituri determinate de operaţiile economice,
consemnate în documentele justificative;
- pot prezenta sold creditor sau zero, care reprezintă existenţe de pasive la un moment dat.
Schematic, regulile de funcţionare ale conturilor se prezintă astfel:
RD + - RC RD - + RC
(majorări de activ) (micşorări de activ) (micşorări de pasiv) (majorări de pasiv)
TSD = Si + RD RC =TSC TSD = RD Si + RC = TSC
După soldul pe care îl prezintă la sfârşitul perioadelor de gestiune, conturile pot fi: conturi
monofuncţionale şi conturi bifuncţionale.
5
Curs 6 - Contabilitate
Conturile bifuncţionale sunt acelea care la sfârşitul perioadelor de gestiune prezintă fie sold
debitor, fie sold creditor, ceea ce înseamnă că aceste conturi funcţionează în anumite cazuri după
regula de funcţionare a conturilor de activ, iar în altele, după aceea a conturilor de pasiv. Deci, aceste
conturi nu au totdeauna acelaşi fel de sold, numai debitor sau numai creditor, ci oscilează de la o
perioadă la alta, funcţionând uneori ca un cont de activ, iar alteori ca un cont de pasiv. În funcţie de
natura soldului final (debitor sau creditor), aceste conturi se încadrează, fie în categoria conturilor de
activ, fie în categoria conturilor de pasiv.
Toate operaţiile economice determină modificarea a cel puţin două posturi bilanţiere, respectiv
a două conturi în care se înregistrează fiecare din aceste operaţii. Deci, orice operaţie economică sau
financiară producând o dublă modificare în bilanţ se va concretiza în contabilitatea curentă printr-o
dublă înregistrare în conturi, concomitent şi cu aceeaşi sumă.
Înregistrarea concomitentă şi cu aceeaşi sumă a unei operaţii economice sau financiare în
două conturi, în debitul unui cont şi în creditul altui cont poartă denumirea de dubla înregistrare.
Legătura stabilită între cele două conturi în care se înregistrează o operaţie economică poartă
denumirea de corespondenţa conturilor, iar conturile între care intervine această legătură se
numesc conturi corespondente.
Stabilirea corectă a conturilor corespondente pentru operaţiile economice şi financiare care fac
obiectul înregistrărilor în contabilitatea curentă prezintă o importanţă deosebită, întrucât din
corespondenţa lor se poate deduce conţinutul economic al fiecărei operaţii în parte, fără a mai apela la
documentele justificative şi totodată asigură întocmirea unor bilanţuri reale.
În România, corespondenţa conturilor este stabilită în mod unitar prin instrucţiunile de aplicare
a planurilor de conturi, care sunt elaborate în aceeaşi structură. Conturile corespondente se stabilesc
pentru fiecare operaţie economică şi financiară în parte şi se indică pe documentul justificativ al
operaţiei respective. În funcţie de modificările pe care le produc operaţiile economice şi financiare în
bilanţ, corespondenţa conturilor se poate stabili numai între conturi de activ, când se produc modificări
numai în activul bilanţului, fie numai între conturi de pasiv, când se produc modificări numai în
pasivul bilanţului, fie între conturile de activ şi cele de pasiv, atunci când operaţia economică produce
modificări concomitente şi cu aceeaşi sumă în ambele părţi ale bilanţului.
Pentru a exemplifica dubla înregistrare şi corespondenţa conturilor presupunem următoarea
situaţie: casierul unităţii ridică de la bancă suma de 1.000 lei, necesară pentru acordarea unui avans în
numerar.
Această operaţie determină pe de o parte, o creştere de activ a elementului „Casa”, prin creşterea
numerarului din casieria unităţii, şi respectiv debitarea contului, şi pe de altă parte, o micşorare de activ
a elementului „Conturi curente la bănci” care reflectă scăderea disponibilităţilor băneşti ale unităţii
patrimoniale, oglindită potrivit regulilor de funcţionare a conturilor, în creditul contului cu aceeaşi
denumire.
În conturi, această operaţiune se prezintă astfel:
6
Curs 6 - Contabilitate
Legătura dintre conturi sintetice şi analiticele lor se stabileşte cu ajutorul corelaţiilor valorice,
astfel:
suma soldurilor iniţiale ale conturilor analitice trebuie să fie egală cu soldul iniţial al contului
sintetic:
n
∑ Si conturi analitice
Si cont sintetic = i =1
suma rulajelor debitoare ale conturilor analitice trebuie să fie egală cu rulajul debitor al
contului sintetic:
n
∑ Rd conturi analitice
Rd cont sintetic = i=1
suma rulajelor creditoare ale conturilor analitice trebuie să fie egală cu rulajul creditor al
contului sintetic:
n
∑ RC conturi analitice
Rc cont sintetic = i =1
suma soldurilor finale ale conturilor analitice trebuie să fie egală şi de acelaşi fel cu soldul
contului sintetic:
n
∑ Sf conturi analitice
Sf cont sintetic = i=1
În practică aceste corelaţii se stabilesc cu ajutorul balanţelor analitice ale conturile sintetice.
Corelaţiile prezentate mai sus se verifică numai în cazul conturilor monofuncţionale, care au la
un moment dat un singur fel de sold. În cazul conturilor bifuncţionale se verifică numai corelaţiile
rulajelor debitoare şi creditoare.
Importanţa corelaţiilor dintre conturile sintetice şi cele analitice este dată de crearea posibilităţii
de autocontrol asupra exactităţii informaţiilor înregistrate în contabilitate. Fiecare din cele patru relaţii
matematice prezentate constituie o cheie de control dacă cele două contabilităţi – sintetică şi analitică –
se organizează şi funcţionează în paralel.
Analiza contabilă
Analiza contabilă constă în cercetarea pe bază de documente a fiecărei operaţii economice şi
financiare în parte, prin descompunerea ei în elemente componente, în scopul stabilirii conturilor
corespondente şi a părţii acestora – debit sau credit, în care urmează a se înregistra operaţia
economică, concomitent şi cu aceeaşi sumă.
7
Curs 6 - Contabilitate
Scopul final al analizei contabile a fiecărei operaţii economice sau financiare îl constituie
stabilirea corectă, raţională, exactă, în mod ştiinţific a formulei contabile cu ajutorul căreia se reflectă
operaţia respectivă în conturi.
8
Curs 6 - Contabilitate
9
Curs 6 - Contabilitate
Stornarea în negru constă în anularea unei formula contabile efectuate anterior greşit prin
inversarea ei, înscriind suma tot în negru, după care se întocmeşte formula contabilă corectă.
De exemplu, să presupunem că întreprinderea se aprovizionează cu materii prime de la
furnizori, în valoare de 450.000 lei. Formula contabilă de înregistrare a acestei operaţii este:
a.
“Materii prime” = “Creditori diverşi 450.000
Printr-o analiză contabilă atentă, se observă că formula contabilă întocmită este greşită, din care
cauză se procedează la stornarea în negru, astfel:
b. se reia formula contabilă eronată dar se înscrie invers:
10
Curs 6 - Contabilitate
Stornarea în roşu constă în anularea unei formule contabile efectuate anterior greşit, prin
repetarea ei, dar cu suma înscrisă în roşu (sau în negru, dar încadrată în chenar) după care se
întocmeşte formula contabilă corectă în negru.
Pentru exemplificare, se porneşte de la aceeaşi formulă contabilă greşită efectuată anterior:
a.
“Materii prime” = “Creditori diverşi 450.000
b. se corectează înregistrarea (a), dar cu suma înscrisă în roşu (sau în negru, dar încadrată în chenar),
astfel
Din analiza comparativă a celor două modalităţi de efectuare a stornării (conform înregistrărilor
sistematice) se constată că în ambele cazuri se ajunge la acelaşi sold final în conturi şi, deci, se atinge
scopul propus, de corectare a înregistrărilor contabile eronate.
Stornarea în negru are însă dezavantajul faţă de stornarea în roşu că duce, pe de o parte la
denaturarea rulajelor conturilor folosite pe care le măreşte artificial cu sume care în realitate nu
11
Curs 6 - Contabilitate
corespund unor operaţii economice, ci a unor operaţii de corectare, aşa cum este cazul conturilor
“Materii prime” şi “Creditori diverşi”, care prezintă atât rulaj debitor, cât şi rulaj creditor de 450.000
lei, deşi în realitate rulajul lor este zero (cum se prezintă situaţia la stornarea în roşu), şi, pe de altă
parte, la stabilirea în anumite cazuri , a unor corespondenţe ireale între conturi. Pentru aceste motive se
recomandă folosirea stornării în roşu.
În concluzie, analiza contabilă permite înregistrarea corectă, raţională, ştiinţifică a operaţiilor
economice şi financiare în conturi, şi nu în mod intuitiv şi mecanicist, motiv pentru care utilizarea ei
este obligatorie.
Clasificarea conturllor
Clasificarea conturilor constă în sistematizarea acestora potrivit caracteristicilor comune şi
specifice lor prin încadrarea în clase, grupe şi subgrupe de conturi, după anumite criterii, cu scopul
de a realiza o ordine în mulţimea conturilor folosite de contabilitatea curentă.
Principalele criterii după care se clasifică conturile sunt:
1. după conţinutul economic. Din acest punct de vedere conturile se împart în următoarele patru
clase:
a. clasa conturilor mijloacelor economice;
b. clasa conturilor surselor economice;
c. clasa conturilor proceselor economice;
d. clasa conturilor în afara bilanţului.
2. după funcţia contabilă. Din acest punct de vedere, conturile se împart în două clase:
a. clasa conturilor de activ;
b. clasa conturilor de pasiv
Este cea mai generală clasificare, care permite încadrarea tuturor conturilor în conturi de pasiv
şi conturi de activ, şi parcurge din cele două părţi ale bilanţului, care poartă aceeaşi denumire, cu
excepţia conturilor în afara bilanţului.
3. după sfera de cuprindere; se disting două clase de conturi:
a. clasa conturilor sintetice;
b. clasa conturilor analitice – care în funcţie de etalonul de evidenţă folosit se împarte în două
grupe: grupa conturilor analitice valorice şi grupa conturilor cantitativ-valorice.
4. finalitatea informaţiilor pe care le furnizează, împarte conturile în două mari clase:
a. clasa conturilor de gestiune externă;
b. clasa conturilor de gestiune internă – cuprinzând toate conturile care furnizează
informaţiile pentru întocmirea contului de rezultate.
12
Curs 6 - Contabilitate
13