Sunteți pe pagina 1din 60

Tema 4.

CONTURILE CONTABILE ȘI
DUBLA ÎNREGISTRARE - METODĂ A
CONTABILITĂŢII
4.1 Contul contabil: noțiunea, destinaţia şi
structura
4.2 Conturile de activ şi conturile de pasiv:
reguli de funcţionare
4.3 Structura şi aplicarea Planului general de
conturi
4.4 Dubla înregistrare şi corerspondenţa
conturilor
4.5 Balanţa de verificare a conturilor
4.1. Contul contabil: noțiunea, destinaţia şi structura
De regulă bilanţul și situația de profit și pierdere se întocmesc la
finele anului de gestiune, dezvăluind elementele de natura
activelor, capitalului propriu, datoriilor, cheltuielilor şi
veniturilor şi rezultatelor financiare.
Dar cum evoluează activele, capitalul propriu, datoriile,
cheltuielile, veniturile pe parcursul anului, între finele anului
precedent şi finele anului de gestiune?
Unde se văd modificările produse de operaţiile economice în
structura patrimoniului?
Întocmirea după fiecare tranzacţie sau operaţie a unui bilanţ
distinct ar fi un lucru foarte greu de realizat, ca urmare a
numărului mare de operaţii care se produc zilnic în cadrul
entităţii.
În afară de aceasta, bilanţul nou întocmit după fiecare operaţie ar
reflecta noua situaţie la momentul respectiv, dar nu va
evidenţia sub influenţa căror modificări s-a ajuns la noua
situaţie.
Contabilitatea trebuie să asigure cunoaşterea nu numai a
patrimoniului entităţii la un moment dat prezentată în bilanţ, dar
şi modul cum s-a format acest patrimoniu, ce modificări s-au
produs zi de zi în volumul şi structura fiecărui element de activ
ori pasiv care formează patrimoniul. Din aceste considerente
contabilitatea recurge la un alt procedeu al metodei sale de lucru
numit cont contabil.
Contul contabil este un procedeu specific metodei
contabilităţii care reflectă existenţa şi mişcarea fiecărui
element patrimonial ca efect al modificărilor produse de
operaţiile economice ce au loc într-o perioadă de
gestiune.
Spre deosebire de bilanţ, care prezintă la un moment dat, în expresie
valorică, situaţia sintetică a tuturor elementelor patrimoniale ale
entităţii, având o sferă de cuprindere din punct de vedere a
conţinutului destul de largă, contul are o sferă de cuprindere mult
mai restrânsă şi se referă numai la unul din elementele
patrimoniale, evidenţiind nu numai situaţia acestuia la un
moment dat, ci şi modificările la care este supus pe parcursul
perioadei de gestiune, ca urmare a desfăşurării operaţiilor
economice.
Acest procedeu este conceput în aşa fel încât să preia
existenţele de activ şi pasiv din bilanţ de la începutul
perioadei de gestiune, iar în cursul perioadei de gestiune
înregistrează modificările (creşteri sau micşorări) în
patrimoniu, ca la finele perioadei de gestiune să-i ofere
existenţele patrimoniale necesare întocmirii bilanţului la
sfârşitul perioadei.

Pentru fiecare fel sau grupă de bunuri sau surse se deschide


câte un cont distinct în contabilitatea curentă, cu
ajutorul căruia se înregistrează pe baza documentelor
primare şi în etalon valoric, existentul la începutul
perioadei de gestiune al elementului patrimonial, pentru
care s-a deschis contul, a modificărilor acestuia,
determinate de operaţiunile economico-financiare din
timpul perioadei de gestiune, în final determinându-se şi
existentul la sfârşitul perioadei de gestiune.
Modificările determinate de operaţiile economice şi care sunt
evidenţiate cu ajutorul conturilor în mod distinct pentru fiecare
element patrimonial, nu pot avea loc decât în două sensuri:
creşteri şi micşorări.
Ca urmare, contul a trebuit să îmbrace o formă ca să permită
înregistrarea separată a celor două feluri de modificări, pentru a
putea cunoaşte şi explica numărul de modificări, mărimea lor, cât,
şi totalul pe fiecare sens de modificare.
Conceptual, forma care răspunde cel mai bine necesităţilor respective
este forma bilaterală, de cântar cu două talere.
Schematic ea poate fi imaginată sub forma literei T:
Elementele care formează structura contului sunt:
• titlul sau denumirea contului;
• debitul şi creditul contului;
• rulajul contului;
• soldul contului.
Titlul sau denumirea contului defineşte elementul de activ sau
de pasiv pentru care s-a deschis contul respectiv şi a cărei
evidenţă o ţine.
Titlul contului exprimă numele elementului contabil într-o
formă concentrată, potrivit conţinutului său economic.
Titlurile conturilor sunt însoţite de simbolurile corespunzătoare
stabilite prin cadrul general al planului de conturi. De
exemplu: contul “Mijloace fixe” cu simbolul 123, contul
“Materiale” cu simbolul 211, contul “Capital social” cu
simbolul 311.
Debitul şi creditul sunt denumirile celor două
părţi opuse ale contului, care permit separarea
celor două sensuri de modificări, pe care le
determină operaţiile economice. Partea stângă
a contului se numeşte debit, partea dreaptă –
credit.
Debitul şi creditul sunt două denumiri
convenţionale. Denumirea provine de la
verbele latine debere – a datora, şi credere – a
crede, a avea încredere. Noţiunea de debit
provine de la aceea de debitor, iar noţiunea de
credit provine de la creditor.
Rulajul reprezintă mişcarea sau sumele
înregistrate succesiv într-o perioadă de gestiune în
debitul şi creditul unui cont, corespunzător
creşterilor şi micşorărilor, determinate de
operaţiunile economice, care se produc în volumul
şi structura elementului patrimonial pentru care s-a
deschis contul respectiv.
Rulajul contului este de două feluri: rulaj debitor,
care reprezintă totalitatea înregistrărilor făcute pe
partea de debit a unui cont, şi rulaj creditor –
reprezintă totalitatea înregistrărilor făcute pe partea
de credit.
Soldul contului exprimă existentul valoric la un moment
dat al elementului patrimonial care se evidenţiază cu
ajutorul contului respectiv.
Soldul se determină ca diferenţă dintre totalul sumelor
debitoare şi totalul sumelor creditoare. Dacă totalul sumelor
debitoare este mai mare ca totalul sumelor creditoare,
contul prezintă sold debitor, în caz contrar (totalul sumelor
debitoare este mai mic ca totalul sumelor creditoare) contul
prezintă sold creditor, iar dacă totalul sumelor debitoare
este egal cu totalul sumelor creditoare, contul nu are sold şi
se numeşte cont soldat sau balansat, deoarece cele două
părţi ale sale se află în echilibru.
Soldurile se stabilesc, de regulă, la sfârşitul perioadei de
gestiune, reprezentând soldul final, care la începutul
perioadei următoare de gestiune, apare ca sold iniţial.
Schematic elementele contului se plasează astfel:

Dt 242 Conturi curente în monedă naţională Ct


Sold initial

Rulaj debitor Rulaj creditor


Sold final
Contul contabil: Bilanțul :
 este un instrument un instrument de
de reprezentare prezentare a pozitiei
individuală a financiare a entităţii la
elementelor
patrimoniale în mod un moment dat;
permanent;
 reflectă situaţia reflectă situaţia statică
dinamică a fiecărui la un moment dat a
element patrimoniului;
patrimonial;
 se exprimă în
unităţi valorice şi se exprimă în unităţi
uneori în unităţi valorice.
cantitative.
Tot odată între cont şi bilanţ există o strânsă legătură, care
apare atât la începutul anului (perioadei de gestiune) cât şi
la sfârşitul acestuia.

• La începutul anului (perioadei de gestiune) se creează


legătura „de la bilanţ la cont” în sensul că sumele prezentate
în bilanţ de la finele anului precedent vor fi preluate ca
solduri iniţiale ale conturilor în anul de gestiune. Se pleacă
de la bilanţ şi se ajunge prin intermediul conturilor la un
nou bilanţ.
• La sfârşitul anului se creează legătura inversă „de la cont
la bilanţ”, în sensul că soldurile finale ale conturilor vor fi
utilizate pentru întocmirea bilanţului la sfârşitul anului de
gestiune.
4.2. Conturile de activ şi conturile de pasiv:
reguli de funcţionare
Conturile se deschid pentru fiecare element
patrimonial.
În funcţie de conţinutul economic al fiecărui
element component al patrimoniului şi în raport
cu bilanţul se deosebesc două grupe de conturi:
 conturi de activ – destinate pentru
evidenţa activelor entității
 conturi de pasiv – destinate pentru
evidenţa pasivelor entității.
Conturile de activ reflectă existenţele şi mişcările
bunurilor economice, ca elemente evidenţiate în activul
bilanţului.
Ele îşi încep funcţiunea prin debitare şi se debitează cu
existenţele iniţiale preluate din activul bilanţului care devin
pentru cont solduri iniţiale debitoare.
Pentru a se adăuga la soldurile iniţiale, majorările
elementelor patrimoniale se trec de aceiaşi parte cu acestea
şi anume în debitul conturilor de activ. În creditul
conturilor de activ se înregistrează micşorarea elementelor
patrimoniale de activ. Soldul final de determină după
relaţia:
Sold final debitor=Sold iniţial debitor+ Rulaj
debitor – Rulaj creditor
Exemplul 1. Soldul contului de activ “Casa” la 01 septembrie
constituia 300 lei. Pe parcursul perioadei de gestiune în casa
entităţii s-a primit numerar din contul curent în monedă naţională
în sumă de 5 000 lei şi de la titularii de avans 50 lei, tot în această
perioadă din casă s-a achitat salariul de 4 500 lei. Înregistraţi
operaţiunile în contul 241 „Casa” şi determinaţi soldul final.
În contul “Casa” aceste operaţii se vor reflecta în felul următor:
Conturile de pasiv înregistrează existenţele şi
mişcările surselor de intrare a bunurilor
economice, ca elemente reprezentate de pasivul
bilanţului.
Ele îşi încep funcţiunea prin creditare şi se
creditează cu existenţele iniţiale preluate din
pasivul bilanţului, care devin pentru cont solduri
iniţiale creditoare.
Se creditează conturile de pasiv cu majorările
elementelor de pasiv şi se debitează cu micşorarea
elementelor patrimoniale de pasiv. Soldul final se
determină după relaţia:
Sold final creditor= Sold iniţial creditor + Rulaj
creditor – Rulaj debitor
Exemplul 2. Soldul contului de pasiv 521 „Datorii comerciale
curente” la 01 martie constituia 10 000 lei. Pe parcursul lunii
martie entitatea a acoperit (stins) o parte din datorii din contul
avansului plătit anterior în sumă de 5 600 lei, tot în luna aceasta
a procurat materie primă cu plata ulterioară în valoare de 23
000 lei şi a transferat din contul său curent 6 000 lei pentru
achitarea datoriei.
În contul 521 „Datorii comerciale curente” operaţiunile
menţionate se vor reflecta în felul următor:
4.3. Structura şi aplicarea Planului general de
conturi contabile
Planul general de conturi contabile este un tablou al conturilor
sistematizate în mod anumit, destinat pentru organizarea
evidenţei la entitate. Este un document normativ privind
clasificarea şi codificarea conturilor.
Planul general de conturi contabile cuprinde trei capitole:
• În capitolul I “Dispoziţii generale” este prezentat modul
general de clasificare, funcţionare şi simbolizare a conturilor
contabile.
• Capitolul II “Nomenclatorul conturilor contabile” cuprinde
nomenclatorul claselor, grupelor de conturi, conturilor de
gradul I (conturile sintetice) şi conturilor de gradul II
(subconturile).
• În capitolul III “Caracteristica şi modul de aplicare a
conturilor contabile” sînt caracterizate clasele, grupele de
conturi şi conturile de gradul I şi prezentate principalele conturi
corespondente pe debitul şi creditul fiecărui cont sintetic.
Planul general de conturi contabile se bazează pe
clasificarea conturilor după conţinutul economic şi
include clasele de conturi, grupele de conturi, conturile
de gradul I (conturile sintetice) şi conturile de gradul II
(subconturile).
Planul de conturi cuprinde 9 clase:
1. Active imobilizate;
2. Active circulante;
3. Capital propriu;
4. Datorii pe termen lung;
5. Datorii curente;
6. Venituri;
7. Cheltuieli;
8. Conturi de gestiune;
9. Conturi extrabilanţiere.
Clasele 1-7 cuprind conturile contabilităţii financiare,
care se utilizează pentru generalizarea informaţiei ce
urmează a fi reflectată în situațiile financiare şi destinată
utilizatorilor interni şi externi.
După conţinutul economic ele se divizează în conturi de
bilanţ şi conturi de rezultate.
Conturile de bilanţ (clasele 1-5) sînt destinate
generalizării informaţiei privind activele, capitalul propriu
şi datoriile entităţii. La data raportării soldurile debitoare
sau creditoare ale acestor conturi se iau în calcul la
determinarea indicatorilor din bilanţ.
Conturile de rezultate (clasele 6-7) sînt destinate
generalizării informaţiei privind veniturile şi cheltuielile
entităţii. La data raportării rulajele creditoare ale conturilor
de venituri şi rulajele debitoare ale conturilor de cheltuieli
se iau în calcul la determinarea indicatorilor din situaţia de
profit şi pierdere.
Clasa 8 cuprinde conturile de gestiune care sînt
destinate generalizării informaţiei privind costurile de
producţie, adaosul comercial, încasările din vînzarea
bunurilor în numerar, costurile refacturate şi alte elemente
contabile cu caracter tranzitoriu. La data raportării
conturile de gestiune se închid cu conturile de bilanţ şi/sau
de rezultate.

Clasa 9 care include conturile extrabilanţiere sînt


destinate generalizării informaţiei privind bunurile
neînregistrate în bilanţul entităţii, dar aflate în gestiunea
acesteia, creanţele şi datoriile contingente, garanţiile
acordate şi primite, pierderile fiscale şi alte elemente
similare.
Conturile claselor 1,2,7, 8 sunt conturi de activ cu excepţia
conturilor rectificative:
113 “Amortizarea imobilizărilor necorporale”;
114 “Deprecierea imobilizărilor necorporale”
124 “Amortizarea mijloacelor fixe”;
126 “Amortizarea şi deprecierea resurselor minerale”;
127 “ Deprecierea imobilizărilor corporale în curs de execuţie”
128 “Deprecierea terenurilor”
129 “Deprecierea mijloacelor fixe”
133 “Amortizarea şi deprecierea activelor biologice
imobilizate”
152 “Amortizarea şi deprecierea investiţiilor imobiliare”
214 “Amortizarea obiectelor de mică valoare şi scurtă durată”;
222 “Corecţii (provizioane) privind creanţele compromise”
care sunt conturi contrar de activ, funcţionează după regulile
conturilor de pasiv.
Conturile 3,4,5,6 sunt conturi de pasiv cu excepţia
conturilor rectificative:
313 “Capital nevărsat”,
315 “Capital retras”,
334 “Profit utilizat al perioadei de gestiune”
care sunt conturi de activ.
Conturile:
312 “Capital suplimentar”,
332 “Profit nerepartizat (pierdere neacoperită) al anilor
precedenţi”,
333 “Profit net (pierdere netă) al perioadei de gestiune”,
pot avea atât sold creditor, cât şi debitor. În bilanţ soldul
creditor se reflectă în pasiv prin cifre obişnuite, iar cel
debitor – prin cifre negative.
Conturile din clasele 1-8 funcţionează în partidă dublă,
conform căreia înregistrările se efectuează concomitent în
debitul unui cont şi creditul altui cont.
Conturile din clasa 9 funcţionează în partidă simplă,
conform căreia înregistrările se efectuează în debitul sau
creditul unui singur cont, fără corespondenţă cu alte
conturi.
Conturile de gradul I din clasele 1 -7 sînt obligatorii pentru
toate entităţile, iar conturile de gradul I din clasele 8-9 şi
conturile de gradul II din toate clasele au un caracter de
recomandare şi se aplică, după caz, în funcţie de
particularităţile activităţii entităţii şi cerinţele de prezentare
a informaţiilor, precum şi în scopuri de analiză şi control.
Entităţile pot să introducă conturi suplimentare de gradul II în
clasele 1-7 şi conturide gradul I şi II în clasele 8-9 în
conformitate cu necesităţile informaţionale proprii, fără
dublarea şi denaturarea Planului general de conturi contabile.
Simbolizarea conturilor are la bază sistemul
zecimal potrivit căruia:
• clasele de conturi sînt simbolizate cu o singură
cifră de la 1 la 9;
• grupele de conturi sînt simbolizate cu două cifre,
din care: prima indică codul (simbolul) clasei în
care este inclusă grupa respectivă, iar a doua –
numărul grupei;
• conturile de gradul I sînt simbolizate cu trei
cifre, din care: primele două formează codul
grupei, la care se referă contul respectiv, iar a
treia cifră –numărul contului de gradul I;
• conturile de gradul II sînt simbolizate cu patru
cifre, din care: primele trei cifre indică codul
contului de gradul I, iar a patra cifră –numărul
contului de gradul II al contului sintetic respectiv.
Planul general de conturi este strâns legat cu
situațiile financiare.

Simbolurile şi denumirile claselor 1-5 din


planul de conturi coincid cu numerele şi
denumirile capitolelor din bilanţ.

Denumirea conturilor de gradul I din grupele


61-71 coincid, de regulă, cu denumirea
rândurilor din situaţia de profit şi pierdere.
4.4. Dubla înregistrare şi corespondenţa conturilor
Orice operaţie economică produce o dublă
modificare în bilanţ, deci, în contabilitate,
aceasta se va concretiza printr-o dublă
înregistrare în conturi, concomitent şi cu
aceeaşi sumă.
Înregistrarea concomitentă şi cu aceaşi sumă
a unei operaţii economice sau financiare în
două conturi, în debitul unui cont şi creditul
altui cont, poartă denumirea de dubla
înregistrare.
Ca rezultat al aplicării dublei înregistrări, între
conturile contabile se stabileşte o legătură
reciprocă.
Legătura stabilită între cele două conturi în care se
înregistrează o operaţie economico-financiară
poartă denumirea de corespondenţa conturilor,
iar conturile între care intervine această legătură
se numesc conturi corespondente.
Modalitatea de prezentare grafică a fiecărei
operaţii economice în conturile corespondente,
pe baza dublei înregistrări sub formă de
egalitate valorică se numeşte formulă
(înregistrare) contabilă.
Formula contabilă este compusă din
următoarele părţi componente:
• denumirea contului corespondent debitor;
• denumirea contului corespondent creditor
• suma care face obiectul înregistrării.
În formula contabilă, contul care se
debitează se înscrie în partea de sus sau în
stânga, iar contul care creditează se aşează
în partea de jos sau în dreapta.
Pentru a întocmi formula contabilă este necesar de
parcurs următorii paşi:
• Analizăm operaţiunea şi identificăm din
conţinutul acesteia elementele patrimoniale
asupra cărora aceasta influenţează, ca urmare
identificăm conturile contabile implicate în
operaţiunea respectivă;
• Analizăm natura conturilor contabile
identificate: este cont de activ sau cont de pasiv;
• Analizăm sensul modificărilor produse în conturi
de operaţiunea respectivă şi determinăm contul
corespondent debitor şi contul corespondent
creditor.
Exemplul 3. În luna martie entitatea “Galacom” a
procurat un tractor de la furnizorul „Agropiese”
SRL la valoarea de procurare de 500 000 lei cu
plata ulterioară în decurs de 60 zile. Întocmiţi
formula contabilă.
Astfel pentru operaţiunea menţionată se va întocmi
următoarea formulă contabilă:

sau
Exemplul 4. S-a achitat prin transfer din contul
curent în monedă naţională datoria faţă de
buget în sumă de 3 456 lei.

Exemplul 5. Din contul curent în monedă


națională s-a ridicat numerar în casierie în
mărime de 24 000 lei pentru plata salariului.
Formulele contabile sunt de mai multe feluri, fapt pentru
care se impune clasificarea acestora după mai multe
criterii, astfel:
 În funcţie de numărul de conturi corespondente din
care este formată formula contabilă.
• Formula contabilă simplă este aceea în care
corespondenţa se stabileşte între două conturi: unul se
debitează şi altul se creditează simultan şi cu aceiaşi
sumă.
Exemplul 6. Din contul curent s-a transferat furnizorilor
în achitarea datoriei 5 000 lei.
Formula contabilă compusă este formula în care corespondenţa se
stabileşte între un singur cont debitor şi mai multe conturi
creditoare concomitent şi cu aceiaşi sumă sau invers, între un
singur cont creditor şi mai multe conturi debitoare, de asemenea
concomitent şi cu aceiaşi sumă.

Exemplul 7a. Se achiziţionează pentru producerea vestimentației de


la furnizorul „Trăian” SRL, pe bază de factură fiscală, stofă în
valoare de 6 000 lei şi foarfece în cantitate de 20 bucăţi a câte 85
lei bucata, TVA -20 %.
Exemplul 7b. La 15 septembrie în contul curent în monedă
națională au avut loc următoarele operațiuni economice:
- Încasarea creanței de la cumpărători aferente mărfurilor
vândute 12400 lei;
- Încasarea avansului de la clienți 17500 lei;
- Primirea unui credit pe termen de 2 ani pentru continuarea
construcției secției de producere în valoare de 142000 lei.
 În funcţie de scopul pentru care se întocmesc:
• Formula contabilă curentă se consideră acea formulă prin
intermediul căreia se înregistrează în contabilitate operaţiunile
economico-financiare care au loc în mod obişnuit, curent.
Caracteristica acestora constă în faptul că înscrierea sumelor se
face în negru, sumele respective se adună între ele, atât în
debitul cât şi creditul contului.
• Formula contabilă de stornare, reprezintă o modalitate
specifică contabilităţii de corectare a unor erori, săvârşite
anterior cu ocazia înregistrării în conturi a sumelor din
operaţiile economice şi financiare care au avut loc în activitatea
întreprinderilor.
Eroarea poate fi, fie în înregistrarea unei sume eronate, fie în
înregistrarea unei sume în alte conturi decât cele
corespunzătoare conţinutului operaţiei. Indiferent de eroarea
produsă, pentru corectarea ei se respectă următoarele etape:
• identificarea formulei contabile greşite;
• anularea formulei contabile greşite prin stornare;
• scrierea formulei contabile corecte.
Exemplul 8. Un contabil, distrat fiind, înregistrează în
contabilitate achitarea în numerar din casierie a datoriei
de 500 lei faţă de furnizor, întocmind formula contabilă:
Dt 521 Ct 242 1000 lei
Ulterior, formula contabilă greşită este descoperită în
cadrul unei verificări, constatând că aceasta conţine două
elemente greşite: contul corespondent creditor care
trebuie să fie 241 „Casa” şi suma care trebuie să fie 500
lei.
Pentru a o corecta repetăm în roşu (dacă nu avem la
îndemână stilou roşu scriem suma în paranteze)
formula contabilă greşită:
Dt 521 Ct 242 1000 lei SAU Dt 521 Ct 242 (1000) lei
Următoarea etapă scriem formula contabilă corectă în
mod curent obişnuit:
Dt 521 Ct 241 500 lei
Toate operaţiunile economico-financiare nu pot fi
desfăşurate fără a avea la bază un document şi nici un
document nu poate fi omis de a fi înregistrat în
contabilitate.
Înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor economico-
financiare se realizează pornind de la două criterii:
• cronologic, în ordinea producerii operaţiunilor
economic-financiare;
• sistematic, analizând natura operaţiunilor economico-
financiare şi a elementelor modificate în rezultatul
derulării lor.
Evidenţa cronologică se referă la consemnarea în
contabilitate a operaţiunilor strict în ordinea în care
acestea au avut loc. Se realizează cu ajutorul jurnalului
de înregistrare a operaţiilor economice.
Jurnalul de înregistrare a operaţiilor economice
Formula
Nr. Conţinutul operaţiunilor Suma, contabila
d/o economice lei
Debit Credit

1. Din casă se achită salariul 11500


personalului

2. Din casă de depune 7500


numerarul în contul curent în
monedă naţională
Pentru activitate individuală (de întocmit înregistrările contabile)
1. S-au procurat materiale de la furnizori cu plata ulterioară
2. S-a primit numerar în contul curent ca avans de la cumpărător
3. Se achită salariul lucrătorilor din casierie
4. Se majorează capitalul de rezervă din contul profitului
nerepartizat al anilor precedenţi
5. Se primeşte cu titlul gratuit un automobil
6. S-au procurat mărfuri de la furnizori cu plata ulterioară
7. S-a acordat avansuri furnizorilor prin transfer
8. Se rambursează prin transfer creditul bancar pe termen scurt
9. Se calculează impozitul pentru amenajarea teritoriului datorat la
buget
10. S-au procurat obiecte de mică valoare si scurtă durată de la
furnizori cu plata ulterioară
11. S-a rambursat prin transfer avansul primit anterior de la
cumpărători
12. Se achită prin transfer datoria privind contribuţiile la asigurări
sociale
13. Se înregistrează creanţa şi venitul din vânzarea mărfurilor
14. Se înregistrează cheltuielile privind amenzile şi penalităţile
datorate bugetului
Jurnalul de înregistrare a operaţiilor economice
Conţinutul operaţiunilor Formula contabila
Nr. d/o Suma,lei
economice Debit Credit
4.5. Balanţa de verificare
Balanţa de verificare este un procedeu specific
metodei contabilităţii care asigură respectarea în
contabilitate a echilibrului permanent impus de dubla
înregistrare a operaţiilor economice, oferind prin
aceasta garanţia exactităţii înregistrărilor efectuate
în conturi, precum şi a întocmirii unor bilanţuri reale
şi complete.
Balanţa de verificare se prezintă sub forma unei
situaţii tabelare, în care se înscriu datele valorice ale
tuturor conturilor, folosite de o întreprindere într-o
perioadă de gestiune, preluate din cartea-mare.
Ea furnizează informaţii în legătură cu soldule iniţiale,
mişcările intervenite într-o perioada de gestiune
(luna, trimestru, semestru, an) şi soldurile finale la
data întocmirii ei.
Balanţa de verificare în dependenţă de natura
conturilor pe care le conţine poate fi:
• balanţa de verificare ale conturilor sintetice şi
• balanţa de verificare ale conturilor analitice.

Balanţa de verificare a conturilor sintetice se


prezintă din punct de vedere al conţinutului, ca
balanţa de rulaje, solduri iniţiale şi finale, iar din
punct de vedere grafic, ea se prezintă în două
variante, şi anume:
sub formă tabelară cu şase coloane, din care două pentru
solduri iniţiale, (debitoare şi creditoare), două pentru rulaje,
(debitoare şi creditoare), şi două, pentru solduri finale, (debitoare
şi creditoare), ceea ce permite stabilirea a trei serii de egalităţi
între totalul coloanelor perechi:

BALANŢA DE VERIFICARE A CONTURILOR


SINTETICE

Simbolul Denumirea SOLDURI INIŢIALE RULAJE SOLDURI FINALE


conturilor conturilor Debitoare Creditoare Debitoare Creditoare Debitoare Creditoare
123 Mijloace fixe
241 Casa
TOTAL x x z z y y
 şi sub forma unui tablou întocmit după principiul
matricial, care conţine aceleaşi egalităţi, dar la
întretăierea rândurilor cu coloanele şi în care rulajele din
perioada curentă sunt redate prin formule contabile
(corespondente de conturi). Aceasta poartă denumirea de
balanţă de verificare şah, deoarece, are forma unei tabele
de şah.
BALANŢA DE VERIFICARE – ŞAH
Conturi Sold iniţial Contul Contul Contul Contul … Total rulaj Sold final
creditoare debitor 123 211 242 521 debitor debitor

Conturi
debitoare
Sold iniţial Total solduri * *
creditor iniţiale
Contul 123
Contul 211
Contul 242
Contul 521
...
Total rulaj Total rulaje
creditor
Sold final Total solduri
creditor finale
În situaţia în care conturile sintetice se desfăşoară
în analitice, este necesar să se întocmească şi
balanţe de verificare analitice.
Se întocmeşte câte o balanţă analitică pentru fiecare
cont sintetic, desfăşurat în conturi analitice.
Balanţele de verificare analitice sunt un mijloc
eficient pentru stabilirea legăturii dintre evidenţa
analitică şi evidenţa sintetică.
Exemplu: Pe baza datelor de mai jos de întocmit
bilanţul la începutul perioadei, de deschis
conturile sintetice, de întocmit formulele
contabile şi de înregistrat în conturi operaţiile
economice.
De calculat rulajele, soldurile finale, de întocmit
balanţa de verificare şi bilanţul la sfîrşitul
perioadei.
Situaţia elementelor patrimoniale la 01.01.2016 la SA “GLORIA”

1. Mijloace fixe 3 670 830 lei


2. Amortizarea mijloacelor fixe 655 600 lei
3. Capital social 3 069 000 lei
4. Materiale 69 700 lei
5. Credite bancare pe termen de 3 ani 89 300 lei
6. Creanțele cumpărătorilor 65 800 lei
7. Alte rezerve 58 000 lei
8. Creanţe ale personalului 300 lei
9. Datorii comerciale curente16 800 lei
10. Cont curent în monedă naţională 93 750 lei
11. Datorii privind retribuirea muncii 11 800 lei
12. Casa 120 lei
Bilanț la
Active Suma, lei Pasive Suma, lei
1. Active imobilizate 3. Capital propriu

Total Capital propriu


Total Active imobilizate 4. Datorii pe termen lung
2. Active circulante

Total Datorii pe termen lung


5. Datorii curente

Total Active circulante Total Datorii curente


TOTAL ACTIVE TOTAL PASIVE
Jurnalul operațiilor economice pentru
Corespondența
conturilor
Nr Conținutul operațiilor economice Suma, lei
Debit Credit
1 Se procură materiale de la furnizori 362 500
2 Se acceptă factura organizaţiei de transport 14 500
pentru transportarea materialelor
3 Se procură mărfuri cu achitare imediată din cont 8 900
4 Se încasează în casierie 20% din creanțele
cumpărătorilor
5 Din contul curent în monedă naţională se
transferă furnizorilor datoria de la începutul
perioadei
6 Din contul curent în monedă naţională se ridică 11 900
în numerar în casierie pentru plata salariului
Continuare - Jurnalul operațiilor economice pentru
Corespondența
conturilor
Nr Conținutul operațiilor economice Suma, lei
Debit Credit
7 Din casă se achită salariile
8 Din casă se acordă avans titularilor de avans 150
pentru cheltuielile de deplasare
9 Din contul curent în monedă naţională se achită
datoria față de organizația de transport
10 În baza altor rezerve s-a luat decizia de a majora 15 600
capitalul social
Deschiderea conturilor sintetice, înregistrarea datelor
și determinarea soldurilor finale
Deschiderea conturilor sintetice, înregistrarea datelor
și determinarea soldurilor finale
Deschiderea conturilor sintetice, înregistrarea datelor
și determinarea soldurilor finale
Deschiderea conturilor sintetice, înregistrarea datelor
și determinarea soldurilor finale
Balanța de verificare pentru
Con Denumirea Soldul inițial Rulajele Soldul final
tul contului Debit Credit Debit Credit Debit Credit

TOTAL = = =
Bilanț la
Active Suma, lei Pasive Suma, lei
1. Active imobilizate 3. Capital propriu

Total Active imobilizate Total Capital propriu


2. Active circulante 4. Datorii pe termen lung

Total Datorii pe termen lung


5. Datorii curente

Total Active circulante Total Datorii curente


TOTAL ACTIVE TOTAL PASIVE