Tema 3.

Organizarea circulației
banesti la întreprindere
Planul lecţiei:
3.1 Fluxul de mijloace băneşti: concept,
structură şi conţinut
3.2 Trezoreria şi funcţiile sale
3.3 Metode și politici de gestiune a încasărilor şi
plăţilor
3.4 Efectele gestiunii numerarului asupra
lichidității și solvabilității întreprinderii
 3.1 Fluxul de mijloace băneşti: concept,
structură şi conţinut
Desfăşurarea activităţii economico-
financiare a întreprinderii presupune
existenţa a 2 categorii de fluxuri:

- fluxuri reale (materiale) de bunuri şi servicii

(stocuri materii prime => produse finite);

- fluxuri financiare (monetare).

 Fluxurile monetare apărute din
raporturile întreprinderii cu terţii, ce
au loc în legătură cu stingerea
drepturilor şi obligaţiilor băneşti
reciproce sunt cunoscute sub
denumirea de fluxuri de numerar (de
trezorerie).
Relaţiile economice apar în următoarele
cazuri:
- cumpărarea-vânzarea produselor;

- prestarea serviciilor;

- achitarea plăţilor la buget;

- primirea şi stingerea creditelor; etc.

 Pe parcursul efectuării activităţii
financiar-economice întreprinderea intră
în relaţii cu:
- băncile comerciale;
- inspectoratul fiscal;
- ministerul de resort;
- bugetul de stat;
- clienţii;
- furnizorii;
- cumpărătorii;
- muncitorii, etc.
Circulaţia mijloacelor băneşti se efectuează prin 2
forme:
- bani lichizi;

- transferuri bancare.
 Principiile de transfer bancar ale mijloacelor
băneşti:
- întreprinderile sunt în drept să gestioneze cu mijloacele
băneşti de la bancă în strictă corespundere cu destinaţia
acestora;
- mijloacele băneşti se trec în contul furnizorului doar în
cazul în care acestea au fost scoase din contul clientului
(casate);
- transferul mijloacelor băneşti se efectuează numai după
cerinţă;
 3.2. Trezoreria şi funcţiile sale
Conţinutul trezoreriei
1. din punct de vedere Organizatoric, trezoreria este:

- un departament al direcţiei financiare, căreia îi revin sarcini

şi atribuţii, are personal de specialitate şi funcţionează după
reguli bine stabilite;

- ansamblul de activităţi şi operaţiuni, efectuate de un aparat

specializat, referitoare la gestiunea încasărilor şi plăţilor, astfel
încât să fie asigurată în permanenţă o armonie corespunzătoare
între cele două categorii de operaţiuni (asigurarea echilibrului
dintre încasări şi plăţi);
2. din punct de vedere Structural, trezoreria este:

- ansamblul disponibilităţilor băneşti aflate în conturi bancare

curente şi /sau în casă;
- ansamblu de operaţiuni financiare pentru procurarea şi
cheltuirea mijloacelor băneşti;
- imaginea disponibilităţilor monetare apărute din evoluţia
curentă a încasărilor şi plăţilor, disponibilităţi care trebuie să
facă faţă scadenţelor în mod continuu;
- tabloul în care se concentrează rezultatele modului de realizare
a activităţii economice a întreprinderii şi de respectare a
echilibrului financiar (disponibilităţi bancă-casă-echilibru
pozitiv).
 Obiectivele trezoreriei
- optimizarea permanentă a raportului dintre încasări şi plăţi;
- asigurarea unui sold “zero” al trezoreriei, care nu antrenează
costul de finanţare şi de oportunitate;
- evitarea pierderilor în zile de decontare la încasări şi plăţi prin
bancă;
- eşalonarea echilibrată a scadenţelor obligaţiilor de plată ale
întreprinderii;
- creşterea operativităţii încasării creanţelor întreprinderii, fără a
afecta politica faţă de clienţi.
 Sarcinile trezoreriei
- prevederea şi asigurarea fluxurilor de intrare şi de ieşire;
- optimizarea utilizării excedentului de trezorerie să asigure
rentabilitatea, siguranţa şi lichiditatea optimă;
- accelerarea încasărilor şi evaluarea variantelor de investire pe
termen scurt a excedentului de trezorerie;
- alegerea mijloacelor de plată adaptate nevoilor întreprinderii;
- aprecierea şi evaluarea diferitelor surse de finanţare pe termen
scurt, care să asigure o rentabilitate a fondurilor investite;
- elaborarea bugetului de trezorerie.
 Trezoreria va preîntâmpina
următoarele riscuri financiare

- Riscul incapacităţii de plată;

- Riscul încasărilor insuficiente care duc la
amânarea plăţilor.
 Mod de exprimare a trezoreriei

Trezoreria = Încasări băneşti – plăţi curente

 Numerarul - un element de
activ neproductiv

 efectuarea plăţilor curente

 din considerente de precauţie
 pentru efectuarea unor plăţi neprevăzute
 pentru a putea beneficia de avantajele oferite de anumite
împrejurări conjuncturale favorabile
Motive de dezechilibru a trezoreriei:
- creşterea inflaţiei;
- creşterea ratei dobânzii;

- scăderea ratelor de rentabilitate;

- scăderea gradului de autofinanţare.

3.3 Metode și politici de
gestiune a încasărilor şi
plăţilor
3.3.1. Gestiunea încasărilor
 Încasările se studiază ca:

- stoc;
- mărime la un anumit moment;
- flux.
Structura încasărilor din activitatea operaţională:
- contravaloarea bunurilor, lucrărilor şi serviciilor vândute
clienţilor;
- avansuri primite de la clienţi;
- alte încasări:
• arenda curentă;
• vânzarea altor active curente decât produse finite;
• amenzi, penalităţi;
• recuperarea prejudiciului material;
• restituirea sumelor din buget etc.
Structura încasărilor din activitatea investiţională:
- încasări din vânzarea activelor pe termen lung;
- dividende din investiţii financiare pe termen lung;
- dobânzi primite din credite acordate;
- suma avansurilor încasate pentru activele pe
termen lung destinate vânzării;
- rambursarea creditelor şi împrumuturilor pe
termen lung de către terţi, etc.
Structura încasărilor din activitatea financiară
- Sume de bani obţinute din emisia de noi acţiuni;
- Sume din contractarea creditelor bancare pe termen
scurt sau lung, din emisiuni de obligaţiuni;
- Sume sub formă de redevenţe financiare;
- Sume provenite din subvenţii, sponsorizări, donaţii,
premii, ajutoare etc.
 3.3.2. Gestiunea clienţilor

Gestiunea clienţilor cuprinde metode şi politici de:

- studiere a clienţilor în vederea selectării acestora;
- supraveghere şi control asupra clienţilor actuali.
Metode de studiere a clienţilor
1. Modelul Altman;
2. Modelul savanţilor Joel Conan şi Michel
Holder;
3. Modelul “5 C”.
 Modelul Altman – oferă informaţii privind
starea de faliment

Modelul savanţilor Joel Conan şi Michel Holder –

oferă informaţii asupra riscului de faliment al
întreprinderii
Modelul “5 C” oferă posibilitatea de
studiere a clienţilor din punct de vedere
al lichidităţii, rentabilităţii, stării tehnice,
valorii reale a patrimoniului etc.
“5 C”:
- caracterul clientului;

- capacitatea clientului;

- capitalul clientului;

- aspecte colaterale;

- condiţii generale.
Caracterul clientului – oferă informaţii privind corectitudinea
acestuia;
Capacitatea clientului – analiza patrimoniului clientului,
posibilităţile proprii de finanţare;
Capitalul clientului – estimări privind capacitatea de îndatorare,
gradul de stabilitate financiară, garanţiile materiale de care
dispune clientul;
Aspecte colaterale – informaţii privind capacitatea de plată
imediată (lichiditate imediată), care sunt mijloacele de plată
utilizate, atitudinea faţă de parteneri;
Condiţii generale – obţinerea informaţiei cu privire la rata creşterii
economice, starea tehnică, posibilităţile de modernizare,
capacitatea de a genera profituri.
 Metode de control a clienţilor
1. Metoda ABC;
2. Metoda vechimii creanţelor;
3. Metoda indicatorilor.

Aceste metode au fost studiate la tema

Gestiunea financiară pe termen scurt
 3.3.3. Gestiunea plăţilor
Gestiunea plăţilor implică cunoaşterea
modului în care se ordonează în timp toate
datoriile băneşti, astfel încât să fie posibilă
o corelare bună a încasărilor.
 Structura plăţilor din
activitatea operaţională:
- contravaloarea bunurilor, mărfurilor, serviciilor cumpărate de la
furnizori;
- avansuri acordate furnizorilor în vederea unor livrări ce se vor face
în viitor;
- plata salariilor și contribuțiilor pentru asigurările sociale;
- plata dobînzilor pentru credite bancare;
- alte plăți de mijloace bănești din activitatea operațională;
- achitarea impozitelor cu excepția impozitului pe venit;
- achitarea amenzilor, penalitățăilor, despăgubirilor;
- investiții pe termen scurt, etc.
Structura plăţilor din
activitatea investiţională:
- procurarea activelor pe termen lung;
- procurarea obligațiunilor;
- acordarea creditelor și împrumuturilor pe
termen lung;
- alte plăți.
Structura plăţilor din realizarea
activităţii financiare:
- restutuirea creditelor și împrumuturilor (în
afară de dobînzi);
- răscumpărarea acțiunilor proprii;
- ratele plătite către locator în cazul
leasingului financiar;
- plata dividendelor;
- alte plăți.
 Administrarea plăţilor implică cunoaşterea modului de
ordonare în timp a datoriilor băneşti pentru o corelare
mai bună a încasărilor.

În acest context se calculează :

1.Durata medie de efectuare a plăţilor (exprimată în zile)

Soldul mediu al obligaţiunilor

D = ------------------------------------ x 360 zile;
Volumul vânzărilor
2.Ritmicitatea plăţilor
Pi  zi
 Pi
unde,
Pi – fiecare plată făcută în interval considerat,
Zi – numărul de zile dintre 2 plăţi consecutive.
3.3.4 Gestiunea numerarului
Obiectivul gestiunii numerarului –
reducerea fondurilor deţinute sub formă de
numerar la un nivel strict necesar pentru
operarea afacerii.
Mărimea soldului optim de numerar se
determină prin aplicarea modelelor:
- modelul Baumol de gestiune a numerarului;

- modelul Miller-Orr de gestiune a

numerarului.
Modelul Baumol de gestiune
a numerarului:
- a fost elaborat de William Baumol în 1952;
- este model economic;

- se utilizează pentru determinarea stocului

optim de numerar;
- echilibrează costul de oportunitate cu

costurile de tranzacţie.
Cost de oportunitate – valoarea
câştigurilor ce s-ar fi putu obţine, dacă
excedentul de numerar ar fi fost investit
în titluri financiare pe termen scurt.
Cost de tranzacţie – cheltuieli ce ţin de
efectuarea operaţiunilor de investire a
mijloacelor băneşti disponibile în titluri
de plasament şi de transformare a
investiţiilor în numerar.
Pentru a ajunge la soldul optim de
numerar vom calcula următorii
indicatori:
1. Cost total:
CT = cost de oportunitate + cost de
tranzacţie, unde
CT – cost total
2. Cost de oportunitate:
Costul de oportunitate = c/2 x d, unde:
c/2 – soldul mediu de numerar;
d – rata dobânzii bancare.
3. Cost de tranzacţie:
T
Costul de tranzacţie = ------- x k, unde
c
T – necesarul anual de numerar pentru efectuarea
plăţilor cu regularitate;
c - soldul optim de numerar;
k – cost de brokeraj ce se cuvine brokerului pentru
executarea comenzii, cheltuielile administrative
asociate cu recepţionarea comenzilor.
În baza celor 3 indicatori menţionăm:
- costul deţinerii de numerar este minim atunci, cînd cele 2 categorii
de costuri sunt egale:
T
------ x k = c/2 x d;
c
- pentru determinarea soldului optim utilizăm egalitatea de mai sus:
- 2xTxk
c2 x d = 2 x T x k, de unde c2 = --------------- ;
d
- rezultă că mărimea soldului optim de numerar, care minimizează
costul total de formare şi menţinere a numerarului se va calcula
după formula:

2T  k
c
d
Pentru efectuarea calculelor conform modelului Baumol
mai avem nevoie de indicatorii:
- numărul de comenzi într-un an:
T
n
c
- Intervalul între 2 comenzi:

360
i
n
Dezavantajele modelului Baumol:
- se bazează pe ipotezele unei

siguranţe perfecte;
- se bazează pe ipotezele alimentării

ritmice ale conturilor de

disponibilităţi.
Modelul Miller-Orr de gestiune
a numerarului:
- a fost elaborat de M.Miller şi de D.Orr în
1966;
- este model economic;
- se utilizează pentru analiza soldului zilnic de
numerar al întreprinderii, pentru alimentarea
acestuia în dependenţă de necesitate sau
pentru plasarea numerarului în valori
mobiliare lichide, atunci când soldul de
numerar atinge valori ridicate.
 Pentru a aplica în practică modelul Miller-Orr
managerul financiar va efectua următoarele
activităţi:

- va evalua costurile de tranzacţie şi

costul de oportunitate;
- va stabili limita inferioară şi cea
superioară a soldului de numerar;
- va determina variaţiile medii zilnice ale
soldurilor de numerar.
Modelul Miller-Orr este
eficient pentru
întreprinderile din sfera
comerţului unde există
fluctuaţii de numerar
 3.3.5 Previziunea trezoreriei
Obiectivul trezoreriei este armonizarea
fluxurilor monetare, pentru a asigura
capacitatea permanentă de plată şi
rentabilitatea.
 Scopul previziunii trezoreriei:
-asigurarea că în perioada de vârf a plăţilor se va dispune
de suficiente lichidităţi, pentru a nu crea dificultăţi
partenerilor economici şi sociali;
- satisfacerea tuturor obligaţiilor de plată asumată
contractual, cât şi a celor către fondurile publice de
resurse băneşti, reglementate prin lege;
- folosirea raţională, oportună şi eficientă a resurselor
băneşti;
- exploatarea unor premise favorabile valorificării
avantajoase a surplusului de disponibilitate şi/sau în
privinţa efectuării de achiziţii profitabile, indiferent de
natura lor, datorită conjuncturii create pe piaţă.
 Bugetul de trezorerie conţine
informaţii despre:
- sursele financiare de care dispune întreprinderea la
sfârşitul perioadei planificate;
- posibilitatea întreprinderii de a efectua plăţi în termene
stabilite şi de a acoperi cheltuielile necesare
desfăşurării activităţii ritmice pe parcursul anului;
- necesarul de mijloace financiare împrumutate pentru
acoperirea deficitului de capital bănesc şi sursele de
obţinere a lor.
Elaborarea bugetului de
trezorerie presupune:
I. Previziunea trezoreriei;

II. Determinarea soldului de

trezorerie.
 I. Previziunea trezoreriei
Previziunea fluxurilor financiare de intrări
(încasări) din vânzări se efectuează în funcţie de:
- volumul vânzărilor;
- termenul de încasare prevăzut;
- ponderea încasărilor;
- termen la care ajung la scadenţă creanţele,
etc.
Previziunea fluxurilor financiare de
ieșire (plăţi) se face în baza previziunii
cheltuielilor şi de la eşalonarea în timp
a plăţilor aferente acestor cheltuieli.
 II. Determinarea soldului de
trezorerie

În urma efectuării previziunii încasărilor şi plăţilor

se compară cele 2 categorii de fluxuri. Drept
rezultat se determină soldul de trezorerie. Acesta
poate fi deficitar sau excedentar.
Măsuri de acoperire a deficitului de trezorerie:
- acordarea rabatului comercial pentru plata imediată a
vânzărilor;
- oferirea unui discont pentru plăţi anticipate;
- reducerea volumului vânzărilor pe credit clienţilor rău-
platnici;
- renunţarea la efectuarea unor plăţi care nu afectează
imaginea de piaţă a întreprinderii: cheltuieli pentru acţiuni
social-culturale, unele cheltuieli generale şi
administrative;
- amânarea plăţii dividendelor;
- accelerarea încasărilor prin alegerea unor modalităţi
convenabile de plată, facturarea operativă a loturilor de
mărfuri expediate clienţilor;
- alte măsuri.
Plasarea eficientă a excedentului de trezorerie:
- investiţii în titluri financiare pe termen scurt;
- depozite bancare pe termen scurt;
- plasamente în produse ale pieţei, care pot fi vândute foarte
repede, la un preţ avantajos (acţiuni, obligaţiuni şi alte
instrumente de plasament);
- răscumpărarea propriilor acţiuni;
- achitarea înainte de scadenţă a plăţilor către creanţieri;
- investiţii în stocuri de mărfuri şi materiale sau în imobilizări;
- achitarea în avans a unor mărfuri, pentru care se acordă rabat
comercial;
- alte investiţii.
 3.4. Efectele gestiunii
numerarului asupra lichidității
și solvabilității întreprinderii
 Capacitatea de plată
– capacitatea întreprinderii de a-şi onora
obligaţiile de plată

Lichiditatea bilanţului Lichiditatea activului Solvabilitatea pe termen lung

reprezintă capacitatea reprezintă proprietatea reprezintă capacitatea

întreprinderii de a-şi elementelor patrimoniale de întreprinderii de a-şi
onora obligaţiile pe a se transforma în mijloace onora obligaţiile pe
termen scurt băneşti termen lung

Se calculează: lichiditatea imediată,

intermediară şi curentă
 Indicatorii lichidității măsoară capacitatea
întreprinderii de a-și onora obligațiile financiare pe
termen scurt prin utilizarea activelor circulante.
Indicatorii lichidității:
- lichiditatea imediată;
- lichiditatea intermediară;
- lichiditatea curentă.
 1. rata lichidităţii imediate (absolută, lichiditatea
de gradul I) – caracterizează ce cotă din datoriile
curente întreprinderea este capabilă să achite la un
moment dat cu numerar. De obicei, în calculul acestui
indicator sunt cointeresaţi furnizorii, pentru a determina
capacitatea de plată a cumpărătorilor.

Numerar
Lichiditatea absoluta  nivelul acceptat 0.2 - 0.5
Datorii curente
 2. rata lichidităţii intermediare -
caracterizează ce cotă din datoriile curente
întreprinderea este capabilă să achite la un
moment dat utilizând pentru această
numerarul, creanţele curente și investiții
financiare curente.

În calculul acestui indicator sunt cointeresaţi

creditorii întreprinderii.
Lichiditatea intermediara  Active circulante - Stocuri de marfuri si materiale
Datorii curente

nivelul acceptat 0.7 -1.0

Nivelul acestui indicator depinde de:
durata de rotaţie a documentelor la
bancă, de termenul acordării
creditului comercial, de capacitatea
de plată a lor, etc.
 3. rata lichidităţii curente – caracterizează
dacă întreprinderea dispune de active circulante
suficiente pentru achitarea datoriilor curente.

În calculul acestui indicator sunt cointeresaţi

acţionarii, investitorii şi creditorii potenţiali.
 Active circulante
Lichiditatea curenta 
Datorii curente

nivelul acceptat 1,0 - 2,0

Limita de jos este condiţionată de faptul că
activele circulante trebuie să fie cel puţin
suficiente pentru achitarea datoriilor curente, în
caz contrar, întreprinderea va fi insolvabilă.

Creşterea acestui indicator în dinamică se

apreciază pozitiv dar până la un anumit nivel.
 Aprecierea gradului de lichiditate se
efectuează și în baza indicatorului
ciclul de conversie a numerarului
(CCN)
 Indicatorii ce caracterizează ciclul
operaţional şi ciclul de conversie a
numerarului:
1) durata de conversie a stocurilor=
(stocuri / venituri din vânzări) * 360

este perioada de timp pe parcursul căreia banii

investiţi în materie primă se transformă în producţie
finită şi producţia finită este vândută.
2) durata de colectare a creanţelor =
(creanţe / venituri din vânzări) * 360

este perioada de timp pe parcursul căreia

banii din vânzări vin la întreprindere sub
formă de numerar.
3) perioada de întârziere a plăţilor =
(Datorii comerciale / costul vânzărilor) * 360

este perioada de timp pe parcursul căreia

întreprinderea va achita materia primă
procurată.
Ciclul operaţional = durata de conversie a
stocurilor + durata de colectare a
creanţelor
Ciclul de conversie a numerarului = Ciclul
operaţional - perioada de întârziere a plăţilor
Creşterea ciclului de conversie a numerarului
indică o reducere a gradului de lichiditate.

Reducerea ciclului de conversie a numerarului

indică o creştere a gradului de lichiditate.