Sunteți pe pagina 1din 9

Tema: Organizarea circulaţiei băneşti la întreprindere

1. Esenţa , rolul şi bazele organizării circulaţiei băneşti la întreprindere.


2. Trezoreria publică şi funcţiile ei.
3. Bugetul de trezorerie a întreprinderii.
4. Gestiunea şi previziunea încasărilor şi plăţilor.
5. Formele, modalităţile şi instrumentele de plată utilizate la întreprindere.

1.
Esenţa , rolul şi bazele organizării circulaţiei băneşti la întreprindere.
Pe parcursul activităţii financiar – economice întreprinderea intră în relaţii cu alte subiecte,
sistema financiară, bănci, muncitori, furnizori, clienţi etc. Astfel de relaţii apar în mai multe cazuri:
cumpărarea – vânzarea produselor, prestarea serviciilor; achitarea plăţilor la buget, utilizarea acestor
resurse bugetare şi extrabugetare; primirea şi stingerea creditelor, plata procentelor pentru acestea;
achitarea salariilor etc. - care se efectuează prin intermediul mijloacelor băneşti.
Mişcarea şi realizarea acestor relaţii prezintă circulaţia bănească care se efectuează prin două
forme:
 În forma banilor cheşi;
 În forma transferurilor bancare.
Transferurile bancare ocupă ponderea cea mai mare din circuitul bănesc şi includ: plăţile, care nu
necesită bani cheşi, adică prin decontarea unor sume de pe contul clientului şi transferul acestora pe
contul furnizorului.
Transferurile de mijloace băneşti se bazează pe principiile:
În Republica Moldova , unicul mijloc de plată este prin valuta naţională;
 Întreprinderile efectuează plăţile numai prin intermediul transferurilor bancare;
 Întreprinderile sunt în drept să gestioneze cu mijloace băneşti de la bancă în corespundere
cu destinaţia statală a acestor mijloace;
 Nu se admit transferurile unor întreprinderi din contul mijloacelor băneşti ale altor
întreprinderi;
 Se trec la contul furnizorilor mijloace băneşti numai în cazul când acestea sunt scoase de pe
contul clientului (casate);
 Transferul mijloacelor băneşti se efectuează numai după cerinţa clientului.
Prin intermediul transferurilor bancare se poate duce o evidenţă strictă a activităţii
întreprinderilor, se organizează activitatea acestora, la timp se achită datoriile faţă de buget, se
economiseşte timpul pentru plata bunurilor procurate sau vândute, serviciilor prestate, nu se pierd
mijloace băneşti în ceea ce priveşte transportarea şi păstrarea acestora etc.
Întreprinderea este un sistem, care ţine de o anumită structură economică, inclusiv financiară. Un
rol deosebit în această structură revine fluxurilor băneşti. Aceste fluxuri ţin de formarea capitalului şi
remunerarea acestuia, de acoperire a capitalului, fie prin creşterea numărului acţionarilor, fie prin
finanţarea externă, fie prin cotaţia la bursă.
Întreprinderea are nevoie de capital pentru a finanţa:
 Cheltuielile sale de investiţii;
 Cheltuielile de funcţionare, de trezorerie pe toată durata activităţii sale.
În genere, activitatea economică (de producţie) a întreprinderii generează:
 Fluxuri material (reale) de bunuri şi servicii;
 Fluxuri financiare (monetare).

1
2.
Trezoreria şi funcţiile sale
La nivelul fluxurilor financiare (monetare) legătura dintre intrări şi ieşiri este asigurată de
trezorerie.
Trezoreria - este imaginea disponibilităţilor monetare apărute din evoluţia curentă a încasărilor şi
plăţilor, disponibilităţi care trebuie să facă faţă scadenţelor în mod continuu.
Trezoreria este un element esenţial al gestiunii financiare a întreprinderii. În ea se concentrează
rezultatele modului de realizarea a activităţii economice a întreprinderii şi de respectarea cerinţelor
echilibrului financiar.
Nu întotdeauna o întreprindere, care încheie exerciţiul cu beneficii, are şi o trezorerie pozitivă, adică
disponibilităţi în bancă şi în casă. Şi aceasta, datorită decalajului dintre înregistrarea
în contabilitate a veniturilor şi cheltuielilor şi scadenţa lor ca încasări şi plăţi, decalaj
care poate financiar hotărâtor pentru soarta financiară a întreprinderii. Din evidenţele
statistice rezultă că cea mai mare parte a falimentelor se datorează slăbiciunilor în
gestiunea trezoreriei.
Preocupările tot mai intense pentru gestiunea trezoreriei sunt motivate de unele fenomene de
instabilitate economică atât macro cât şi micro economică: creşterea inflaţiei, a ratei dobânzii,
precum şi scăderea ratelor de rentabilitate şi a gradului de autofinanţare.
Sarcinile trezoreriei constau în:
Prevederea şi asigurarea diferitor fluxuri de intrare şi de ieşire ale trezoreriei;
 Asigurarea lichidităţii întreprinderii;
 Evaluarea diferitor tipuri de plasamente şi plasarea excedentului de trezorerie;
 Aprecierea, evaluarea diferitor surse de finanţare pe termen scurt;
 Stabilirea bugetului de trezorerie şi previziunea trezoreriei.
Întreprinderea are nevoie de lichidităţi pentru efectuarea tranzacţiilor sale. Mărimea încasărilor
depinde de mărimea veniturilor, de politică de credite a întreprinderii. Trezoreria trebuie să prea
întîmpine riscurile financiare:
 Riscul incapacităţii de plată;
 Riscul încasărilor insuficiente care duc la amânarea plăţilor.
Între obiectivele gestiunii de trezorerie pot fi:
 Evitarea pierderilor în zile de decontare la încasările şi plăţile prin bancă ale întreprinderii;
 Creşterea operativităţii încasării creanţelor întreprinderii, fără a afecta politica faţă de
clienţi;
 Eşalonarea echilibrată şi degajată a scadenţelor obligaţiilor de plată ale întreprinderii;
 Obţinerea celui mai bun credit şi la cel mai mic cost real al acestuia;
 Asigurarea unui sold “0” al trezoreriei, care nu antrenează nici costuri de finanţare şi nici de
oportunitate;
 Optimizarea utilizării, excedentului de trezorerie să asigure rentabilitatea , siguranţa şi
lichiditatea optimă.

2
3.
Bugetul de trezorerie a întreprinderii.
Orice agent economic pentru a urmări fluxul mijloacelor băneşti, ce trebuie să se realizeze la
anumite intervale de timp în decursul unui an întocmeşte o balanţă monetară sau aşa numitul “buget
de trezorerie”. Întocmirea bugetului se bazează pe metoda contabilizării mijloacelor băneşti, care
înseamnă operarea încasărilor şi plăţilor în momentul în care are loc tranzacţia.
Elaborarea bugetului bănesc sau de trezorerie presupune următoarele acţiuni:
Determinarea balanţei de fluxuri provenite din afacere sau destinate afacerii;
Prognozarea vînzărilor;
Prognozarea încasărilor băneşti;
Prognozarea plăţilor;
Determinarea balanţei monetare la sfârşitul fiecărei luni.
Deci, bugetul circulaţiei băneşti nu este altceva decât o prognoză asupra circulaţiei banilor înspre
şi în afara întreprinderii (firmei) pentru o perioadă specifică, efectuându-se în scopul menţinerii unui
echilibru monetar.
Nu întotdeauna o întreprindere care încheie exerciţiul de beneficiu are şi trezorerie pozitivă
(disponibilităţi în bancă şi în casă). Acest lucru se datorează decalajului între înregistrările în
contabilitate a veniturilor şi cheltuielilor şi scadenţa lor ca încasări şi plăţi, decalaj care poate fi
hotărâtor pentru soarta financiară a întreprinderii
Preocupările tot mai intense pentru gestiunea trezoreriei sunt motivate de unele fenomene de
contabilitate economică, atât macro, cît şi micro economică, creşterea inflaţiei, a ratei dobânzii,
precum şi de scăderea ratelor de rentabilitate şi a gradului de autofinanţare.
Teoretic, trezoreria mai poate financiar definită că diferenţă între fondul de rulment şi nevoia de
fond de rulment. Practic trezoreria include în structura sa elementele din activul şi pasivul de
trezorerie. Elementele de bază din activul trezoreriei întreprinderii îl constituie “lichidităţile”
(disponibilităţi băneşti); iar cel din pasivul de trezorerie (creditele de trezorerie) şi cele de scont.
Deci, relaţia de determinarea a trezoreriei este:
Trezoreria = Lichidităţi + Active financiare de trezorerie – Pasive de trezorerie

Componenţa activelor şi pasivelor de trezorerie


Active de trezorerie Pasive de trezorerie
Lichidităţi (în cont curent şi în casă); Soldul creditelor al contului curent;
Active financiare de trezorerie; Credite de trezorerie;
Valori mobiliare de plasament (titluri); Credite de scont.
Încasări comerciale;
Bilete de trezorerie şi certificat de
depozit în portofoliu.

În baza bugetului bănesc se află vânzările, pentru că acestea sunt în cele din urmă transformate în
încasări şi plăţi.

VÂNZĂRI

ÎNCASĂRI ÎN CONTURI
PLĂŢI ÎN CONTURI

ÎNCASĂRI ÎN BANI CUMPĂRĂRI ÎN BANI

CUMPĂRĂRI ÎN BANI
ÎNCASĂRI ÎN BANI 3
Elaborarea bugetului de trezorerie cuprinde în sine 2 faze mai importante:
 Previziunea încasărilor şi plăţilor;
 Determinarea şi acoperirea soldurilor de trezorerie care reiese din compararea încasărilor cu
plăţile.
În ceea ce priveşte faza a doua aceasta cuprinde 3 operaţii:
 Determinarea soldurilor de trezorerie, înainte de acoperire;
 Acoperirea prin credite a deficitului de trezorerie sau plasarea excedentului de trezorerie;
 Elaborarea bugetului definitiv.
Elaborarea bugetului de trezorerie. Bugetul de trezorerie este ultima etapă a procesului de bugetare
a întreprinderii, iar trezoreria este rezultantă previziunilor din celelalte bugete.
Elaborarea bugetului de trezorerie presupune existenţa a trei documente de evidenţă şi previziune:
 Bilanţul de deschidere a perioadei de gestiune;
 Contul de rezultate previzional;
 Bilanţul previzional.

Încasări = Creanţe iniţiale + Venituri planificate – Creanţe finale;

Plăţi = Datorii iniţiale + Cheltuieli planificate – Datorii finale;

Buget de trezorerie = Bilanţul de deschidere + Contul de rezultate previzional – Bilanţul


previzional.

4
4.
Gestiunea şi previziunea încasărilor şi plăţilor
Gestiunea de trezorerie stabileşte şi urmăreşte nevoile de mijloace băneşti pentru realizarea
sarcinilor operaţionale pe baza unui cont de producţie şi pierderi, stabileşte creditele pe termen scurt
ce vor financiar utilizate costurile.
Pentru elaborarea corectă a dării de seamă şi previziune de mijloace băneşti este necesar de a
verifica intrările şi plăţile de mijloace băneşti în trezoreria întreprinderii şi în contul curent în bancă
pe destinaţii concrete.

Clasificarea intrărilor şi ieşirilor de mijloace băneşti


Intrări de mijloace băneşti Sfera de Plăţi de mijloace băneşti
activitate
Din vânzări de produse şi servicii Operaţională Salariul angajaţilor
Plăţi furnizorilor
Alte cheltuieli
Procente sau dividende din investirea Rezultat financiar Procente pentru credit
de capital Plăţi în buget
Din realizarea mijloacelor fixe şi Pentru procurarea de mijloace fixe şi
altor active pe termen lung alte active pe termen lung
Din vânzări de titluri pe termen scurt Investire Pentru procurarea de titluri pe termen
şi lung scurt şi lung
Întoarcerea împrumuturilor de către Oferirea creditelor
debitori
Din vânzarea acţiunilor întreprinderii Financiară Procurarea acţiunilor
Întoarcerea împrumuturilor Plata datoriilor
Aprovizionarea cu resurse financiare Plata dividendelor
activităţii precedente

Fluxul de mijloace băneşti reprezintă cantitatea de mijloace băneşti, care întreprinderea o primeşte
sau o plăteşte în decursul unei perioade de planificare.
Există 2 metode de elaborare a dării de seamă cu privire la mijloacele băneşti:
Directă - se includ toate întrările şi ieşirile din activitatea operaţională (buget de trezorerie );
 Indirectă.
Elaborarea bugetului de trezorerie (circulaţia bănească) şi previziunea permite:
 A determina volumul necesar de mijloace băneşti;
 A previziona volumul vânzărilor;
 A previziona intrările de mijloace băneşti;
 A previziona plasările de mijloace băneşti;
 A determina disponibilităţile băneşti libere la sfârşitul anului efectiv;
 A determina stocul ne distribuit de mijloace băneşti.
Previziunea fluxului de mijloace băneşti permite de a determina gradul de lichiditate pe perioada
viitoare, posibilitatea întreprinderii de a-şi satisface plăţile şi de a plăti dividende în perioada viitoare,
posibilitatea de finanţări adăugătoare.
Principala problemă a gestiunii de trezorerie o constituie previziunea pe termen scurt a echilibrului
financiar al întreprinderii, înţelegând prin aceasta stabilirea unor echilibre între încasări şi plăţi, între
nevoi de surse pentru exploatare şi sursele proprii plus cele împrumutate.
În funcţie de interesele gestiunii financiare se pot face previziuni ale trezoreriei în bugete lunare,
trimestriale, semestriale, anuale.
Previziunea vânzărilor = Previziunea încasărilor + Previziunea plăţilor = Buget de trezorerie
previzionat.

5
De la cifra vânzărilor pornesc previziunile pentru aprovizionări, investiţii, personal. În funcţie de
ramura economiei, între momentul vânzărilor şi cel al încasărilor corespunzătoare, există un decalaj
de 30 +-90 zile. Previziunea încasărilor trebuie să ţină cont de modificările ce vor avea loc în
structura vânzărilor şi în gradul de solvabilitate a clienţilor întreprinderii şi care vor influenţa
decalajul între datele livrărilor şi cele a încasărilor.
Previziunea plăţilor se efectuează pornind de la previziunea cheltuielilor şi de la utilizarea plăţilor
necesare pentru aceste cheltuieli.
Previziunea cheltuielilor este necesară pentru:
 Aprovizionări cu materiale. Se efectuează în dependenţă de mărimea stocurilor şi cu
previziunea aprovizionării în funcţie de programul de producţie sau de comercializare.
 Cheltuieli de personal. Se face în funcţie de politica întreprinderii privind forţa de muncă.
 Impozite şi taxe. Au termene fixe de plată. Mărimea lor se determină în funcţie de venit.

6
5.
Formele, modalităţile şi instrumentele de plată utilizate la întreprindere.

Întreprinderea pe parcursul activităţii sale economico-financiară poate să utilizeze diverse forme


de plată.
Mijloacele de plată:
 Plăţi în numerar – este rapidă, dar nu se utilizează de regulă, decât pentru vânzări cu
amănuntul;
 Plăţi cu cecuri – emitentul completează un cec nominal sau la purtător. Primitorul cecului îl
prezintă băncii emitentului apoi îi remite băncii sale, care îl încasează în numele clientului bancar;
 Viramente – reprezintă un transfer de fonduri la o dată determinată din ordinul debitorului.
Prin viramente se pot plăti furnizorii, creditorii;
 Transferul – un mijloc de plată folosit obligatoriu în cazul recuperării creanţelor din şi în
străinătate şi presupune intervenţia băncii străine în transferul unei sume în valută pe care banca
comercială şi centrală a importatorului este de acord să le verse unei bănci din ţara exportatorului.
 Efecte comerciale - un instrument de plată cît şi credit. Banca creditorului se însărcinează
cu încasarea respectivelor efecte comerciale (cambii, bilete de ordin).
Instrumentele de plată utilizate la întreprindere
Încasările şi plăţile la întreprindere se efectuează în funcţie de 2 factori:
 natura mijloacelor de plată utilizate;
 termenele administrativ-bancare.
La întreprindere se pot efectua următoarele feluri de încasări:
 În numerar – aceasta este cea mai simplă şi mai rapidă metodă de achitarea contra valorii
mărfurilor livrate sau serviciilor prestate, lucrărilor executate. Implică utilizarea banilor lichizi (adică
a bancnotelor şi a monedei divizionare). Aici există două posibilităţi:
- Plata prin moneda naţională;
- Plata prin valută străină.
În această privinţă, în contabilitatea întreprinderii evidenţa lor se duce separat.
Avantaj :
Întreprinderea primeşte banii imediat la livrarea bunurilor. Deci nu are datorii creditoare, astfel
poate să folosească aceşti bani mai departe în circuit în vederea obţinerii de profituri. Pentru
cumpărător, avantaj prezintă faptul că nu e dator nimănui şi deci nu plăteşte nimănui dobânda.
Dezavantaj:
Această monedă de plată e, de obicei, utilizată în cazul vânzărilor cu amănuntul, a unei sume
neînsemnate, deoarece nu e obişnuieşte operarea cu sume mari de bani în numerar.
 Prin virament - este o operaţiune efectuată de bancă, pe baza dispoziţiei clientului său, de
transfer a unei sume de bani din contul clientului respectiv în contul beneficiarului desemnat, prin
debitarea contului clientului şi creditarea contului beneficiarului.
Disponibilităţile băneşti aflate în conturile bancare şi care circulă între aceste conturi prin
operaţii de virament se numesc monedă scripturală sau bani de cont.
 Cecul - acesta este un ordin, dat de o persoană unei bănci, la care persoana respectivă are
un disponibil în cont, de a plăti o sumă de bani determinată, unui terţ, beneficiarului cecului.
Cecul poate fi utilizat şi pentru obţinerea de numerar de la bănci: atunci întreprinderea trage un
cec pe numele său. Dar de fapt, întreprinderea apelează la bănci pentru a obţine mijloace băneşti de
pe cecurile pe care le-a acceptat de la clienţii săi. De altfel, în majoritatea cazurilor, sumele încasate
de către întreprinderi din vânzări prin cecuri sunt transferate de către bănci în contul întreprinderii la
bancă, la prezentarea cecurilor.
În cazul în care banca trimite un reprezentant pentru a efectua careva achiziţionări de materii
prime, materiale etc., ultimului i se înmânează la fel un cec pe o anumită sumă şi semnat în favoarea
vânzătorului. Suma respectivă se notează de asemenea pe cont, care dovedeşte în caz efectuarea plăţii
şi justifică cheltuielile.
Avantaj:
În această operaţiune, ca şi în cazul viramentului, nu se necesită bani - cash, care nu sunt
totdeauna disponibili în sume mari.
7
Dezavantaj:
Se poate întâmpla ca o întreprindere să primească un cec ne acoperit.
Spre deosebire de particulari, întreprinderile nu au dreptul să emită cecuri descoperite (în limitele
plafonului de lucru stabilit de către bancă).
 Transferul. Este un mijloc de plată, ce constă în procesul de transferare a banilor (sau a
capitalului – sub diferite forme) dintr-o instituţie financiară la alta sau dintr-o ţară în alta, precum şi
de transferare a dreptului de posesie a hârtiilor de valoare nominală de către posesor altuia.
În cazul unui transfer internaţional, e posibil ca în afară de banca importatorului şi cea a
exportatorului să mai participe încă o bancă terţă (străină).
 Cardul - instrument de plată fără numerar, bazat pe un sistem electronic, prin care un posesor
autorizat poate achita contravaloarea mărfurilor sau serviciilor unor furnizori sau prestatori abilitaţi.
Emiterea şi utilizarea cardurilor este aşezată pe baze contractuale, la care participă 3 părţi: emitentul
cărţilor de credit ( banca, întreprinderi mari, instituţii); posesorul sau utilizatorul cărţilor de credit
(persoane private); unităţile care furnizează mărfuri şi servicii (societăţi comerciale pe acţiuni,
întreprinderi unipersonale) care acceptă la plată asemenea instrumente.
Cambia (trată) este un titlu de credit şi de plată succeptibil de a circula pe calea girului şi care
reprezintă ordinul dat de o persoană numită trăgător, către o altă persoană numită tras, de a plăti o
sumă la scadenţă şi locul menţionat în titlu însuşi, uneia treia persoană numită beneficiar.
La cambie trasul este o persoană fizică, un agent economic , care având o datorie către trăgător,
este obligat de acesta să plătească unui terţ (beneficiar)
Caracteristicile cambiei:
Acceptarea, este menţiunea făcută pe cambie de către tras, prin care recunoaşte plata către
beneficiar, la scadenţă.
Avalul, o formă suplimentară de garantare, prin care o persoană, numită avalist, garantează
efectuarea plăţii pentru una din persoanele obligate prin cambie.
Plata cambiei se face la scadenţă (max. peste 2 zile) fie direct beneficiarului, fie prin compensare.
Biletul de ordin, este un titlu de credit şi de plată, succeptibil de a circula pe calea girului,
cuprinzând angajamentul unei persoane(emitent), să plătească o sumă determinată, la data şi locul
indicat în însuşi titlu, unei alte persoane numite beneficiar.
 Ordinul de plată –reprezintă dispoziţia dată de o persoană, numită ordonator, unei bănci, de
a plăti o sumă determinată în favoarea unei altei persoane, numită beneficiar, în vederea stingerii
unei obligaţii băneşti a ordonatorului faţă de beneficiar. Caracteristica ordinului de plată este că el
poate fi anulat sau modificat de către ordonator.
 Plata contra factură – este o tehnică simplă, utilizată în cazul contractelor de valoare mică
sau între întreprinderile ce aparţin aceluiaşi grup. Ea presupune o bună cunoaştere şi încrederea
reciprocă a partenerilor.
Mecanismul operaţiunii este foarte simplu: după ce şi-a îndeplinit obligaţiile de livrare,
întreprinderea trimite factura comercială direct la cumpărător, care va plăti contravaloarea acesteia la
data stabilită prin contract. Plata efectivă se poate face prin virament, cec, cambie.
 Plata la predarea mărfii – se utilizează, de asemenea pentru contracte de valoare redusă şi
are avantajul uşurinţei de realizare. Constă în faptul că întreprinderea se ocupă de vânzare,
instructează pe cărăuş (întreprinderea de transport) să prezinte marfa destinatarului livrării şi să o
predea contra plăţii în numerar sau prin cec.
Vorbind la general, modalităţile de plată sunt tehnici utilizate pentru încasarea contravalorii
mărfii. De fapt, există tehnici simple (cele descrise mai sus), utilizate cu prioritate în tranzacţiile
interne, şi tehnici mai complexe. Acestea sunt:
 Incasso-ul – constă în ordinul pe care-l dă întreprinderea exportatoare băncii sale de a
încasa contravaloarea unei tranzacţii comerciale şi de a o vira în contul său, în acest sens, ea
depune la banca sa documentele care atestă executarea obligaţiilor sale contractuale. În cazul unei
astfel de plăţi, întreprinderea dată (ce se ocupă de export) nu are siguranţa că va fi plătită. Deci,
întreprinderea ce cumpără este într-o situaţie favorizată, în schimb este o modalitate relativ
ieftină.
Incasso poate fi:
- Simplă / documentar;

8
- Documente contra plată / documente contra acceptare.
 Acreditivul – reprezintă angajamentul ferm asumat de către o bancă la ordinul şi în contul
clientului său (întreprinderea importatoare) de a plăti o anumită sumă de bani (contravaloarea
mărfii) contra documentelor atestînd efectuarea obligaţiei (livrarea mărfii) pe care exportatorul se
obligă să le emită şi să le prezinte în condiţiile şi termenele stabilite de întreprinderea
importatoare.
Există cîteva clauze, ce, incluse în contract, determină tipul acreditivului, şi anume:
- RED CLAUSE. Permite acordarea de către importator
exportatoruluiun avans – ceea ce reprezintă pentru prima
întreprindere un credit acordat gratis.
- BACK-TO-BACK. Ca şi cel transferabil şi cel cesionat, permite
întreprinderii exportatoare să nu utilizeze mijloace băneşti (jucînd
aici rolul de intermediar şi obţinînd un comision).
- REVOLVING. Se încheie pentru o perioadă mai lungă şi pentru o
cantitate mai mare, ce va fi eşalonată în tranşe. Permite micşorarea
costului acreditivului, care, deşi sigură e de fapt, o modalitate
scumpă de plată.
- RECIPROC. Întreprinderile fac doar un schimb de acreditive
deschise, la fel neutilizîndu-se bani, de data aceasta de nici o parte.
De fapt, există acredititiv:
- Revocabil / Irevocabil; Confirmat / Neconfirmat;
- Cu plată la vedere / Cu plată la termen; De negociere / De acceptare
etc.