19.

Organizarea circulației
bănești în cadrul instituțiilor
turistice

Fiodorciuc Daniela
1. Necesitatea deținerii de numerar în
cadrul instituțiilor turistice.
Desfăşurarea proceselor economico-financiară
din întreprindere presupune existenţa a două
categorii de fluxuri:
• Fluxurile reale se referă la transformările
materiale pe care capitalul sub formă de active
fizice le înregistrează în procesul realizării lui,
de la stocurile de materie până la cele de
produse finite.
• Fluxurile financiare se referă la utilizarea
mijloacelor băneşti în cadrul procesului
economic, inclusiv în derularea schimburilor
prin intermediul banilor.
 Motivaţia deţinerii în permanenţă de către
întreprinderi a mijloacelor băneşti este:
 Asigurarea activităţii curente-plata furnizorilor,
salariilor, dividentelor, achitarea dobânzilor, impozitelor,
etc
 Pentru a putea beneficia de avantajele oferite de anumite
împrejurări conjuncturale favorabile –rabaturi acordate d
efurnizori, achiziţii de bunuri şi servicii la preţuri
reduse, avantajoase, investiţii profitabile.
 Pentru a avea acces la anumite înlesniri acordate din
partea băncilor şi pentru a beneficia de punctaje bune în
cazul în care întreprinderea doreşte să contracteze
credite bancare
 Pentru efectuarea unor plăţi neprevăzute-apariţia unor
comenzi de producţie suplimentară
 Din considerente de precauţie
 Caracteristici
În toate tipurile de
economii se preferă
existenţa unui sold
Numerarul este un minim de mijloace
element neproductiv, băneşti, care ar
deţinerea şi asigura capacitatea
neutilizarea lui este de plată a
nerentabil, motiv întreprinderii sau ar
pentru care el trebuie face posibile unele
bine gestionat. plăţi neprevăzute.

Întreprinderile mari, Numerarul intră şi

dinamice preferă să iese dintr-o
deţină active uşor întreprindere în mod
lichide, rapid continuu. Nivelul
negociabile decât acestuia depinde de
numerar în casă sau mai mulţi factori:
în cont. tipul de activitate,
durata ciclului de
producţie, mărimea
întreprinderii, etc.
 Avantajele şi dezavantajele deţinerii
numerarului
Nivelul soldului de Avantaje Dezavantaje
numerar

Sold de numerar mare -Apariţia unei comenzi Întreprinderea suportă

suplimentare de producţie costuri sub forma
-acordarea rapaturilor dobânzilor, care s-ar fi
comerciale pentru plata câştigat dacă fondurile nu ar
imediată a mărfurilor fi blocate în contul curent.

Sold de numerar mic Evitarea costului de -Apariţia costurilor de

opertunitate legat de comandă
blocarea numerarului -Sporirea cheltuielilor legate
de vânzarea valorilor
mobiliare, ocazionate de
contractarea unui împrumut.
Trezoreria
 Trezoreria –ansamblu de activităţi şi operaţiuni
efectuate de un aparat specializat, referitoare la
gestiunea plăţilor şi încasărilor, astfel încât să fie
asigurată, în permanenţă, o armonie
corespunzătoare între cele două categorii de
operaţiuni.
 Trezoreria=Active curente-Datorii pe termen scurt
=Fondul de rulment
 Trezoreria=Încasări băneşti-Plăţi curente
 Rezultatele se înregistrează în raportul fluxurilor
băneşti.
 Structural, în funcţie de
Organizatoric, ca
lementele patrimoniale,
reprezentând un departament
componente ale acesteia. Din
al direcţie financiare, căreia îi
punct de vedere, trezoreria
revin sarcini şi atribuţii, are
poate fi definită ca ansamblul
personal de specialitate şi
disponibilităţilor aflate în
funcţionează după reguli bine
conturi bancare curente sau în
stabilite.
casă.
vedere şi anume:
Conţinutul trezoreriei poate fi analizat din două puncte de
Obiectivul principal al trezoreriei
întreprinderii este optimizarea permanentă
a raportului dintre încasările şi plăţile
băneşti, astfel încât aceasta să-şi poată
realiza, în condiţii de raţionalitate şi
eficienţă, obiectivul său de activitate.
Sarcinile trezoreriei sunt:

accelerarea încasărilor aprecierea şi

şi evaluarea evaluarea diferitelor
variantelor de surse de finanţare pe
investire pe termen termen scurt, care să
scurt a excedentului asigure o rentabilitate
de trezorerie a fondurilor investite

alegerea mijloacelor
elaborarea bugetului
de plată adaptate
de trezorerie.
nevoilor întreprinderii
2. Gestiunea încasărilor, gestiunea
clienților în instituțiile turistice.
Gestiunea încasărilor reflectă mişcările de
resurse băneşti care asigură alimentarea
curentă a conturilor de disponibilităţi.
Gestiunea încasărilor cuprinde ansamblul
de metode şi tehnici, mijloace şi instrumente
prin intermediul cărora se asigură derularea,
în condiţii optime, a tuturor fluxurilor băneşti
ce converg spre întreprindere, urmărindu-se
obiectivul de asigurare a echilibrului dintre
încasări şi plăţi pe intervale determinate.
Gestiunea încasărilor presupune studierea surselor de
provinienţă. În acest context acestea pot fi:
1. Încasări generate de activitatea operaţională, care sunt
reprezentate de:
 Contravaloarea bunurilor, lucrărilor şi serviciilor vândute clienţilor,
cu plata imediată sau prin virament,
 Avansurile primite de la clienţi,
 Alte înacsări băneşti, provenite din: vânzarea altor active curente,
decât produse finite, arenda curentă, sub formă de amenzi,
penalităţi, recuperarea prejudiciului material, restituirea sumelor
din buget, restituirea sumelor de la titularii de avans, etc.

 Cunoaşterea volumui de încasări din activitatea

operaţională permite să facem judecăţi despre acumularea unui
volum suficient de mijloace băneşti necesar menţinerii nivelului de
producţie al întreprinderii şi despre achitarea datoriilor curente.
Gestiunea încasărilor presupune studierea surselor de
provinienţă. În acest context acestea pot fi:
2. Încasări generate de activitatea investiţională includ:
 Încasări din vânzarea activelor pe termen lung,
 Dividende din investiţii financiare pe termen lung,
 Dobânzi primite din credute acordate,
 Suma avansurilor încasate pentru activele pe teren lung destinate
vânzarii,
 Rambursarea creditelor şi împrumuturilor pe termen lung de către
terţi
 Alte încasări băneşti.

 Informaţia privind fluxul de intrări de mijloace băneşti din acest gen

de activitate reflectă capacitatea întreprinderii de a genera venituri
din investiţii pe termen lung, din investirea în mijloace fixe,
procurarea titlurilor de valoare pe termen lung.
Gestiunea încasărilor presupune studierea surselor de
provinienţă. În acest context acestea pot fi:

3. Încasări generate de activitatea financiară reprezentate de

 Sume de bani obţinute din emisiunea de noi acţiuni,
 Sume din contractarea creditelor bancare pe termen scurt sau
lung, din emisiuni de obligaţiuni,
 Sume sub formă de redevenţe financiare,
 Sume provenite din subvenţii, sponsorizări, donaţii, premii,
ajutoare etc.

 Studiul asupra încasărilor ocazionate de activitatea financiară

oferă informaţie asupra modificărilor produse în mărimea
capitalului propriu şi în componenţa datoriilor pe termen
lung.
Gestiunea clienţilor
În practica ţărilor cu economie de piaţă, s-
a constatat că, în toatalul încasărilor cea
mai mare pondere o reprezintă creanţele
faţă de clienţi. De aceea în cadrul
acţiunilor referitoare la gestiunea
încasărilor, locul central îl ocupă
gestiunea clienţilor.
Gestiunea clienţilor
Durata medie a încasărilor unui client
reprezintă raportul dintre soldul mediu al
creanţelor şi volumul vânzărilor.
Drec = (Sdcr/ VV)x 360.
Durata medie de încasare a creanţelor este
raportul dintre creanţele totale şi volumul
vânzărilor anuale.
Dcr = (Creanţe totale/ VVan)x 360.
Concluzii
Pentru a facilita cunoaşterea încasărilor
sub aspectele prezentate, este necesară
implementarea, la nivelul fiecărei
întreprinderi, a unui sistem informativ
capabil să furnizeze, la timpul oportun şi
cu costuri minime, toate datele necesare
analizei complexe a încasărilor.