CURS 8

CAPITOLUL 5
TEORIE ŞI MODEL PRIVIND CONTUL

OBIECTIVE URMĂRITE:

- cunoaşterea formei şi structurii contului;

- înţelegerea relaţiei bilanţ-cont, a funcţiilor şi a analizei contabile a operaţiilor
economico-financiare;
- asimilarea regulilor de funcţionare a conturilor.

CONŢINUT:

1. NOŢIUNE, FORMĂ, STRUCTURĂ

2. FUNCŢIILE CONTURILOR
3. REGULILE DE FUNCŢIONARE A CONTURILOR
4. RELAŢIA BILANŢ – CONT

* ÎNTREBĂRI, EXERCIŢII, TESTE, APLICAŢII

CUVINTE CHEIE: analiza contabilă, articol contabil, cont de activ, cont de pasiv,
corespondenţa conturilor, credit, creditor, debit, debitor, dubla înregistrare, formula
contabilă, rulaj, sold, stornare.
 1. NOŢIUNE, FORMĂ, STRUCTURĂ

Noţiunea de cont are un înţeles larg, decurgând din rolul său în cadrul procesului de
realizare a obiectului contabilităţii, fiind, în mare parte, determinată de necesitatea
traducerii în practică a principiilor contabilităţii în partidă dublă.
În noţiunea de cont se reunesc cele două laturi ale procesului cunoaşterii contabile:
• activitatea de ordonare şi sistematizare a informaţiilor contabile ca sistem logic;
• activitatea practică de înscriere, de înregistrare a datelor respective, pe baza
principiilor impuse de cerinţele de grupare şi ordonare specifice contabilităţii.
Spre deosebire de bilanţ, care prezintă la un moment dat, în expresie valorică, situaţia
sintetică a tuturor elementelor, de activ şi pasiv, contul serveşte numai la evidenţierea
elementelor concrete, modificate de operaţia economică sau financiară ce a avut loc.
Fiecare operaţie economică ce produce modificarea anumitor elemente de activ şi de
pasiv, face necesară evidenţierea în mod distinct a modificărilor succesive asupra
elementului respectiv. Înregistrarea acestor mişcări succesive de valoare, referitoare la
fiecare element de activ sau pasiv prin intermediul contului permite atât cunoaşterea
situaţiei unui element, cât şi explicarea modului cum s-a ajuns la situaţia respectivă, ca
urmare a modificărilor produse de operaţiile economico financiare care au avut loc.
Contul are un conţinut restrâns, comparativ cu bilanţul, referindu-se numai la un singur
element patrimonial din bilanţ, evidenţiind situaţia lui atât la un moment dat, cât şi
modificările succesive care s-au produs în timpul exerciţiului financiar asupra elementului
respectiv. La sfârşitul exerciţiului stabileşte existentul necesar întocmirii bilanţului final.
Relaţia bilanţ - cont poate fi sistematizată astfel:

BILANŢUL CONTUL ŞI SISTEMUL BILANŢ CONTABIL

CONTABIL LA DE CONTURI ÎN LA MOMENTUL
MOMENTUL „N” PERIOADA „N” LA „N+1” „N+1”

• existentul iniţial • existentul iniţial • existentul final

• mişcarea (creşteri-micşorări)
• existentul final

De aici se poate deduce ecuaţia contului de formă:

Starea iniţială + Creşteri - Micşorări = Starea finală

Si + C - M = Sf

deci:
Si + C - M = Sf

REMARCĂ:
Starea finală (SF) a exerciţiului “N” devine stare iniţială (SI) pentru exerciţiul “N+1” , la
care din nou se adaugă creşterile (C), se scad micşorările (M) şi rezultă starea finală a
exerciţiului “N+1” etc.
Noţiunea de cont a fost preluată din limba franceză -”compte” şi din limba italiană-
”conto” cu sensul de calcul, evidenţă, socoteală.

2
 Pentru descrierea şi analiza structurii economice şi financiare a patrimoniului, pentru
fiecare element patrimonial se asociază câte un cont din “Planul general de conturi”, care
exprimă starea, la un moment dat, şi evoluţia sa pe o anumită perioadă de gestiune.
Exemplu: pentru materiile prime din depozitul unităţii se asociază contul 300 “Materii
prime”,iar pentru datoriile comerciale faţă de furnizori, se asociază contul 401"Furnizori”.
Modificările determinate de operaţiile economice şi financiare evidenţiate cu ajutorul
conturilor, în mod distinct pentru fiecare element de activ şi de pasiv, nu pot avea loc decât
în două sensuri: creşteri şi micşorări. Ca urmare, contul a trebuit să îmbrace o formă care
să permită înregistrarea separată a celor două tipuri de modificari pentru a putea cunoaşte
şi explica numărul de modificări, mărimea lor, cât şi totalul, pe fiecare sens de modificare.
Conceptual, forma care răspunde cel mai bine necesităţilor respective este forma
bilaterală (balanţieră), de cântar cu două talere. Schematic, ea poate fi redată sub forma
literei T, care indică posibilitatea practică de separare şi înregistrare într-o parte a
creşterilor, succesiv, pe măsură ce au loc, şi în partea opusă a micşorărilor, care de
asemenea, se înregistrază în cursul exerciţiului financiar.
Convenţional s-a stabilit ca forma balanţieră a conturilor de utilizări (activ) să se
prezinte astfel:

CONTURI DE UTILIZĂRI (ACTIV)

• SITUAŢIA INIŢIALĂ • MICŞORĂRI
• CREŞTERI • SITUAŢIE FINALĂ

iar forma balanţieră a conturilor de resurse (pasiv) să se prezinte astfel:

CONTURI DE RESURSE (PASIV)

• MICŞORĂRI • STAREA INIŢIALĂ
• STAREA FINALĂ • CREŞTERI

Forma balanţieră a contului a fost determinată de necesităţile informative. Alături de

furnizarea de infomaţii cu privire la natura şi mărimea elementelor patrimoniale, contul a
fost conceput şi din necesitatea cunoaşterii distincte a modificărilor de sens contrar
intervenite în masa acestor elemente. Fiecare categorie de modificari, creştere sau
micşorare, reprezintă un indicator contabil cu o anumită semnificaţie în procesul de
cunoaştere şi gestiune. De exemplu pentru contul 300 “Materii prime”, creşterile reprezintă
achiziţionarea de materii prime de la terţi, plusurile la inventar, aport la capital etc, iar
micşorările reprezintă consum de materii prime, lipsuri la inventar etc.
Prin cont se realizează, totodată, şi o sistematizare a operaţiilor economice şi
financiare. Astfel, toate creşterile şi micşorările referitoare la mijloacele fixe ale unităţii
patrimoniale sunt înregistrate în acelaşi cont “Mijloace fixe”, în timp ce creşterile şi
micşorările referitoare la datoriile faţă de furnizorii de mijloace fixe se evidenţiază în contul
“Furnizori de imobilizări”.
Înscrierea operaţiilor economico-financiare în cont se face în ordine cronologică pe
baza documentelor justificative, pentru a asigura realitatea înregistrărilor.
Totodată, elementele sunt exprimate valoric pentru a permite generalizarea şi
centralizarea datelor, precum şi calcularea rezultatului exerciţiului. În unele conturi însă,
folosite pentru evidenţa materialelor, produselor etc, pe lângă etalonul bănesc se
utilizează şi exprimarea în etalon natural specific bunului supus înregistrării.

3
 DEFINIŢIE:
Contul este un procedeu specific contabilităţii, un model de înregistrare cronologică şi
sistematică a existenţei şi mişcării elementelor patrimoniale exprimate în etalon valoric şi
uneori, cantitativ.
Elementele ce definesc structura contului ca model de evidenţă sunt:
1. Titlul contului.
2. Debitul şi creditul.
3. Data, explicaţia şi suma.
4. Rulajul.
5. Total sume.
6. Soldul.

1. TITLUL CONTULUI - exprimă denumirea elementului sau grupei patrimoniale cărei i

s-a asociat contul ca model de evidenţă şi calcul. Spre exemplu, contul asociat materiilor
prime şi materialelor în totalitatea lor poartă titlul “Stocuri de materii prime şi materiale”, iar
pentru materii prime, ca parte componentă, contul are titlul “Materii prime”. Titlul contului
are două componente: simbolul contului (denumirea cifrică din Planul general de conturi)
şi denumirea letrică.
Exemplu: 301 "Materii prime”
401 "Furnizori”
5311 “Casa în lei”
5121"Conturi la bănci în lei”

2. DEBITUL şi CREDITUL - sunt cele două părţi ale contului care definesc forma sa
balanţieră şi cu ajutorul cărora se sistematizează modificările de sens contrar, soldul iniţial
şi cel final.
Termenii de debit şi credit sunt de origine juridică. Astfel, debitul provine de la noţiunea
de debitor, care în cadrul unui raport juridic patrimonial desemnează persoana care
primeşte o valoare şi urmează să acorde un echivalent valoric. În ceea ce priveşte creditul
derivă din noţiunea creditor, care în cadrul raportului patrimonial indică persoana care dă o
valoare şi urmează să primească un echivalent valoric. Deci, orice valoare se mişcă între
un creditor care defineşte puncul de origine al acesteia şi debitor, care desemnează
punctul de destinaţie al valorii economice.
Definit prin prisma mişcărilor de valori economice, debitul indică starea de intrare/
destinaţia/ alocare/ utilizare a valorilor, iar creditul, starea de ieşire/origine/ finanţare a
valorilor.
Debitul reprezintă acea parte a contului în care se înregistrează existentul iniţial şi
creşterile de activ, micşorările şi existentul final de pasiv, iar creditul, partea contului în
care se înregistrează existentul iniţial şi creşterile de pasiv, micşorările şi existentul final de
activ.
S-a convenit ca partea stângă a contului să reprezinte debitul (D), iar partea dreaptă
creditul (C). Sintetic, debitul şi creditul, în cadrul sistemului de conturi, au următoarea
structură:

4
 SISTEMUL DE CONTURI
DEBIT CREDIT
• Existenţele iniţiale de activ • Existenţele iniţiale de pasiv
• Creşterile de activ • Creşterile de pasiv
• Micşorările de pasiv • Micşorările de activ
• Existenţele finale de pasiv • Existenţele finale de activ

Forma grafică abreviată a conturilor de activ şi de pasiv, respectiv capitaluri proprii şi

datorii se poate prezenta astfel:

D(+) Titlul contului C (-) D(-) Titlul contului C (+)

contul activ (capitaluri proprii şi datorii)

cont pasiv

Termenii de debit şi credit capătă o semnificaţie concretă în funcţie de natura

elementului sau structurii patrimoniale cărora li s-a asociat contul. Spre exemplu, debitul
contului 301 “Materii prime “ evidenţiază stocul la începutul lunii şi intrările în cursul lunii,
de materii prime, iar creditul evidenţiază ieşirile de materii prime în cursul lunii şi stocul
existent la finele lunii.

3. DATA, EXPLICAŢIA ŞI SUMA

DATA - înregistrării indică momentul când a avut loc operaţia economică sau
financiară, care face obiectul reflectării în cont. Ea se stabileşte pe baza datei
documentului justificativ, care a consemnat operaţia şi fundamentează înregistrarea în
cont, fiind definită de următoarele elemente: zi, lună, an.
EXPLICAŢIA - operaţiei economice sau financiare se referă la prezentarea conţinutului
acesteia fie discriptiv, fie contabil. Explicaţia descriptivă constă în prezentarea succintă a
operaţiei înregistrate în cont. Explicaţia contabilă se realizează prin indicarea contului
corespondent, respectiv cel de-al doilea element patrimonial influenţat de modificarea
operaţiei economice sau financiare.
SUMA - înregistrările în conturi se fac în expresie valorică (folosind etalonul bănesc)
pentru a permite însumarea şi generalizarea proceselor economice. A înscrie o sumă în
debitul unui cont înseamnă a debita acel cont, iar a înscrie o sumă în creditul unui cont
înseamnă a credita acel cont. Sumele înscrise în debitul unui cont se numesc sume
debitoare, iar cele înscrise în creditul contului se numesc sume creditoare.
Exemplu: La 3.05. a.c. se achiziţionează materii prime, pe credit comercial, la preţ de
achiziţie de 30.000 lei.
- operaţia economică determină creşterea stocului de materii prime (creşte contul de
activ 301 “Materii prime”) concomitent cu creşterea datoriei faţă de furnizori (creşte contul
de pasiv 401 “Furnizori”) cu aceeaşi sumă.
• înregistrarea în cele două conturi se face astfel :

D 301 „Materii prime” C D 401 „Furnizori”C

3.05 – „401” – 30.000 → explicaţie contabilă ← 3.05 – „300” – 30.000

3.05 – Achiziţionarea de la 3.05 – Achiziţionare
furnizori – 30.000 → explicaţie descriptivă ← materii prime – 30.000

5
 4.RULAJUL CONTULUI (R) - arată mişcările, modificările din cont generate de
derularea operaţiilor economico-financiare. Ele pot fi majorări, creşteri, intrări sau
micşorări, diminuări, ieşiri.
În funcţie de partea contului pentru care se calculează, rulajele sunt: debitoare (RD) -
însumează mişcarea din debitul contului şi creditoare (RC) - însumează mişcarea din
creditul contului.

5. TOTAL SUME (TS) - reprezintă totalul sumelor înregistrate în cursul unei perioade
de gestiune în debitul sau în creditul contului.
În funcţie de partea contului pentru care se determină, calculăm :
• total sume debitoare (TSD);
• total sume creditoare (TSC).
Pentru conturile de activ: TSD = RD+Sid (soldul iniţial debitor)
TSC= RC
Pentru conturile de pasiv: TSD= RD
TSC= RC+ Sic (sold iniţial creditor)

6. SOLDUL CONTULUI (S) - reprezintă mărimea, la un moment dat, a elementului sau

a structurii de patrimoniu cărora li s-a asociat contul.
În principiu, SOLDUL se calculează ca diferenţă între totalul sumelor mai mari şi totalul
sumelor mai mici, astfel:
• pentru conturile de activ: Sf = TSD - TSC
• pentru conturile de pasiv : SF = TSC - TSD
Dacă totalul sumelor debitoare ale unui cont este egal cu totalul sumelor sale
creditoare, contul nu are sold, fiind soldat sau balansat.
În raport cu momentul când se calculează, soldul poate fi :
• SOLD INIŢIAL (Si) = existentul la începutul perioadei, care se preia din bilanţul
anterior;
• SOLD LA ZI : Si + C - M; (C = creşteri; M = micşorări)
Exemplu: soldul la zi al contului 5311 “Casa în lei “ reflectă numerarul existent în
casierie la finele unei zile de lucru.
• SOLD FINAL (Sf) = se calculează la finele perioadei de gestiune (lunar) sau a
exerciţiului financiar.
ÎNCHIDEREA CONTULUI - se face înainte de întocmirea bilanţului prin trecerea
soldului final în partea în care totalul sumelor este mai mic.
DESCHIDEREA CONTULUI - se face prin preluarea la începutul perioadei următoare
a soldurilor prin înscrierea în partea din care au provenit.
Reunind elementele contului într-o formă grafică abreviată, se pot prezenta astfel:

D Cont de activ C D Cont de pasiv C

Sid M (-) M (-) Sic
C(+) C (+)
RD = C (+) Rc = M (-) RD = M(-) RC = C (+)
TSD = Sid + RD TSC = RC TSD = RD TSC = RC + Sic
SFD = TSD - TSC SFC = TSC - TSD

Remarcă:

6
 Alături de forma bilaterală (balanţieră) a contului, în practică se utilizează şi forma
unilaterală a contului, caracterizată prin aceea că unele elemente necesare înregistrării -
data, documentul şi explicaţia - sunt prevăzute o singură dată în cont, pe coloane distincte
şi sunt comune pentru sumele debitoare şi creditoare.
Această formă prezintă avantajul că se poate determina soldul după fiecare operaţie în
parte. Forma unilaterală a contului este agreată în activitatea practică datorită avantajelor
sale şi este concretizată în documentul “Fişa de cont pentru operaţii diverse”, fişă deschisă
pentru fiecare cont; înregistrarea operaţiilor se face valoric.
O variantă a formei unilaterale a contului este fişa analitică concretizată în documentul
“Fişa de cont analitic pentru valori materiale”, care evidenţiază conturile analitice în dublu
etalon: cantitativ şi valoric.
În activitatea practică se mai foloseşte şi “Fişa sintetică şah”, care constă în
deschiderea de fişe separate pentru debitul şi creditul contului.
APLICAŢIE: În cursul lunii mai s-au înregistrat următoarele operaţiuni de încasări şi
plăţi în numerar.
• Încasări
3.05 - încasarea c/val. marfurilor vândute prin magazinele proprii - 85.000 lei
7.05 - ridicare de numerar pentru plata salariilor în sume de 60.000 lei
11.05 - încasarea c/val. chiriilor şi redevenţelor în sumă de 18.000 lei
26.05 - încasarea c/val. unui utilaj vândut la licitaţie în sumă de 108.000 lei
• Plăţi
4.05 - depunerea de numerar în contul de disponibil în sumă de 90.000 lei
8.05 - plata salariilor în valoare de 60.000 lei
12.05 - depunere de numerar- 15.000 lei
20.05 - acordarea unui avans spre decontare în sumă de 3.000 lei
27.05 - depunerea de numerar-105.000 lei.
Ştiind că Si al contului 5311 “Casa în lei”, la 1.05 era de 15.000 lei, evidenţiaţi datele
nîn formă bilaterală şi unilaterală a contului 5311 “Casa în lei“.
D 5311 „Casa în lei” C

Data Explicaţii Suma Data Explicaţii Suma

1.05 Sold iniţial 15.000

3.05 Încasare c/val. 85.000 4.05 Depunere numerar 90.000

mărfurilor
7.05 Ridicare numerar 60.000 8.05 Plata salariilor 60.000

11.05 Încasare c/val. chirii 18.000 12.05 Depunere numerar 15.000

26.05 încasare c/val utilaj 108.000 20.05 Acordare avans spre 3.000
vândut decontare
27.05 Depunere numerar 105.000

RD 271.000 RC 273.000

TSD 286.000 TSC 273.000

SFD 13.000

Fig. 5.1. Forma bilaterală a contului

Remarcă:

7
 O variantă a acestei forme este şi forma grafică abreviată, care, pentru datele
prezentate are următoarea formă:

D 5311 „Casa în lei” C

Si = 15.000 4.05 - 90.000
3.05 - 85.000 8.05 - 60.000
7.05 - 60.000 12.05 - 15.000
11.05 - 18.000 20.05 - 3.000
26.05 - 108.000 27.05 - 105.000
RD = 271.000 RC = 273.000
TSD = 286.000 TSC = 273.000
SFD = 13.000
Fig. 5.2. Forma abreviată a contului

S.C. PERLA S.A. FIŞA DE CONT PENTRU OPERAŢII DIVERSE Simbol Pag.
(unitatea) DENUMIREA CONTULUI „CASA ÎN LEI” cont 1
Document Simbol Sold
Data
Explicaţii cont Debit Credit D/c
2007 Felul Nr. coresp.
1.05 B.V. 4 Sold iniţial D 15.000
3.05 Chitanţa fiscală 307 Încas.c/val mărfuri 707;4427 85.000 D 100.000
4.05 Foaie vărsământ 2518 Depunere numerar 5121 90.000 C 10.000
7.05 CEC 3128 Ridicare numerar 5121 60.000 D 70.000
8.05 Stat plată 5 Plată salarii 421 60.000 C 10.000
11.05 Chitanţă 308 Încas.c/val.chelt. 706 18.000 D 28.000
12.05 Foaie vărsământ 2519 Depunere numerar 5121 15.000 C 13.000
20.05 D.P. Acord.avans spre 542 3.000 C 10.000
390
decontare
26.05 Chitanţă fiscală Încas.c/val utilaj 461 108.000 D 118.000
309
vândut
17.05 Foaie vărsământ 2520 Depunere numerar 5121 105.000 C 13.000
RULAJE 271.000 273.000
TOTAL SUME 286.000 273.000 13.000
Fig. 5.3. Forma unilaterală a contului

2. FUNCŢIILE CONTURILOR

Conturile îndeplinesc un complex de funcţii integrate, între care mai importante sunt:
• funcţia de înregistrare, grupare, ordonare şi sistematizare a informaţiilor - constitue
manifestarea obiectivă în domeniul practicii contabile a etapelor procesului de cunoaştere
specific contabilităţii. Prin conţinutul lor economic, prin structura şi forma de exprimare
individuală a acestui conţinut, conturile ajută la realizarea în practică a principiilor
contabilităţii în partidă dublă.
De asemenea, prin separarea în conturi a operaţiilor privind creşterea de mijloace
economice de cele de micşorare, se realizează sistematizarea informaţiilor privind

8
dinamica elementelor înscrise în conturi. Gruparea, ordonarea şi siste-matizarea
informaţiilor pe baza principiilor contabilităţii, realizează şi înregistrarea generalizată a
obiectelor şi fenomenelor cu însuşiri comune, începând de la conturile analitice şi pâna la
cele sintetice, iar în cadrul conturilor sintetice, pe grupe mari, în funcţie de elementele de
bază ale obiectului contabilităţii.
• funcţia de calcul şi evaluare - constă în aceea că prin specificul înregistrării
informaţiilor în conturi se creează premize şi totodată cadrul necesar pentru determinarea,
dimensionarea şi aprecierea mărimii diferitelor obiecte şi fenomene ce se cuprind în
obiectul contabilităţii. În general, toate conturile au această funcţie, ea fiind mai evidentă în
cazul conturilor de mijloace şi procese economice, care conţin datele necesare
determinării costului producţiei, a activităţii unităţii, a rezultatelor obţinute de aceasta;
• funcţia de informare - constă în aceea că datele din conturi formează sursa specifică
de date şi infomaţii pentru cunoaşterea derulării activităţii şi rezultatele unităţii gestionare
din punct de vedere contabil-financiar. Această cunoaştere specifică, documentată, bazată
pe datele din conturi este utilă activităţii de conducere a întreprinderii pentru
fundamentarea deciziilor necesare activităţii viitoare, pentru cunoaşterea permanentă a
mijloacelor economice ale unităţii patrimoniale, a obligaţiilor acestora, a modului de
defăşurare a activităţii economico-financiare a unităţii gestionare;
• funcţia de control - constă în aceea că datele înregistrate în conturi permit efectuarea
controlului privind respectarea integrităţii patrimoniale. Prin funcţia de control, conturile
asigură de asemenea, respectarea disciplinei financiare, disciplina contractuală etc;
• funcţia contabilă - constă în faptul că toate conturile deschise în con-tabilitatea
curentă aparţin activului şi pasivului unităţii patrimoniale, cărora în funcţie de conţinutul lor
economic, li s-au stabilit anumite reguli precise de folosire, care permit înregistrarea
corectă a operaţiilor economice în conturi, astfel că informaţia din conturi reflectă
realitatea.
Cele mai importante funcţii ale conturilor sunt cele referitoare la conţinutul economic şi
la funcţia contabilă a acestora.

3. REGULILE DE FUNCŢIONARE A CONTURILOR

Prin REGULILE DE FUNCŢIONARE A CONTURILOR se stabileşte în care parte a

acestora, DEBIT sau CREDIT, se înregistrează soldul iniţial, precum şi creşterile şi
micşorările elementului patrimonial pentru care s-a deschis contul. În vederea stabilirii
regulilor de funcţionare a conturilor se ia ca punct de plecare BILANŢUL CONTABIL,
deoarece există o strânsă legătură prin fluxul unic al valorilor de la bilanţ la conturi şi de la
conturi la bilanţ, astfel:
• de la bilanţ se porneşte la deschiderea conturilor la începutul perioadelor de gestiune
pe baza posturilor din bilanţ;
• la sfârşitul perioadei de gestiune apare legătura de la conturi la bilanţ, când datele din
conturi servesc la completarea posturilor din bilanţ, deci la întocmirea bilanţului.
În cadrul fluxului bilanţ iniţial ® cont ® bilanţ final se delimitează următoarele etape
care stau la baza fundamentării şi aplicării regulilor de funcţionare:

I. Reflectarea în conturi a existenţelor bilanţiere de activ şi pasiv:

• conturile de activ - încep să funcţioneze prin debitare; se debitează cu existenţele
preluate din activul bilanţului;
• conturile de pasiv - încep să funcţioneze prin creditare; se creditează cu existenţele
preluate din pasivul bilanţului.
II. Reflectarea în conturi a creşterii elementelor patrimoniale:

9
 • conturile de activ - se debitează cu majorarea elementelor de activ determinate de
operaţiile economice (creşteri, intrări de bunuri economice);
• conturile de pasiv - se creditează cu majorarea elementelor de pasiv determinate de
operaţiile economice (creşteri, majorări de resurse).

III. Reflectarea în conturi a micşorării elementelor patrimoniale:

Suma care arată micşorarea se înscrie în partea opusă aceleia în care s-au înregistrat
soldul iniţial şi creşterile.
• conturile de activ - se creditează cu micşorările (scăderile, reducerile, ieşirile,
consumurile) elementelor de activ determinate de operaţiile economice;
• conturile de pasiv - se debitează cu micşorările (reducerile, scăderile) elementelor de
pasiv determinate de operaţiile economice.

IV. Determinarea existenţelor finale:

Existentul final (soldul final) se determină ca diferenţă între totalul sumelor debitoare şi
totalul sumelor creditoare.
• conturile de activ - au întotdeauna solduri finale debitoare sau se pot solda;
• conturile de pasiv - au întotdeauna solduri finale creditoare sau se pot solda.
Pornind de la ecuaţia ACTIV= CAPITALURI PROPRII + DATORII, regulile de
funcţionare a conturilor presupun luarea în considerare a celor trei structuri. În acest caz
se aplică reguli de funcţionare pentru conturile de activ, pentru conturile de capitaluri şi
pentru conturile de datorii.

Deci:
*conturile de activ se debitează cu existenţele şi creşterile de activ şi se
creditează cu micşorările de activ, au sold final debitor sau sunt soldate.
*conturile de capitaluri proprii se creditează cu existenţele şi creşterile de
capitaluri proprii şi se debitează cu micşorările de capitaluri proprii, au sold final
creditor sau sunt soldate.
*conturile de datorii se creditează cu existenţele şi creşterile de datorii şi se
debitează cu micşorările de datorii, au sold final creditor sau sunt soldate.

Remarcă:
Conturile de venituri şi cheltuieli sunt asimilate conturilor de capitaluri proprii.
Astfel, conturile de venituri se creditează cu creşterile de veniuri şi se debitează cu
micşorările de venituri, iar conturile de cheltuieli se debitează cu creşterile de cheltuieli şi
se creditează cu micşorările de cheltuieli.

Exprimarea prin schemă grafică a regulilor de funcţionare are următoarea structură:

CONTURI DE ACTIV CONTURI DE PASIV

Ex. A Ex.P
(SiD) -A -P (SiC)

+A +P
SFD sau Ø SFC sau Ø

10
 Preluarea conturilor din bilanţ şi stabilirea regulilor de funcţionare determină funcţia
contabilă a conturilor. În raport cu acest criteriu, conturile se împart în:
• conturi monofuncţionale: - de activ
- de pasiv
• conturi bifuncţionale - de activ sau de pasiv (după caz).
CONTURI MONOFUNCŢIONALE (A, P) - au un conţinut omogen şi imprimă conturilor
o funcţie constantă de activ sau de pasiv. Ele pot avea un singur fel de sold - debitor sau
creditor. Exemplu: “Construcţii”, “Mărfuri”, “Furnizori”, “Creditori”, “Debitori” etc.
CONTURILE BIFUNCŢIONALE (A,P) - au un conţinut economic eterogen, rezultat prin
asocierea unor elemente care le imprimă particularităţi funcţionale. Ele pot să fie de activ
sau de pasiv (după caz) şi să aibă fie sold debitor, fie sold creditor (dar nu stimultan)
Exemplu: contul “Profit şi pierdere” poate avea fie sold final creditor care reflectă profitul;
fie sold final debitor, care reflectă pierderea.

4. RELAŢIA BILANŢ – CONT

Între cont, ca instrument de lucru al contabilităţii şi bilanţ, ca instrument de raportare şi

sinteză contabilă, există un raport ca de la parte la întreg.
Între bilanţ şi cont există o strânsă legătură, dar şi diferenţieri (asemănări şi deosebiri).
La începutul exerciţiului - existenţele elementelor patrimoniale din activul şi pasivul
bilanţului sunt preluate de conturi (sub formă de solduri iniţiale), în vederea urmăririi, în
continuare, a modificărilor determinate de operaţiile economico-financiare.
Preluarea se face astfel:
• posturile de activ devin solduri iniţiale debitoare;
• posturile de pasiv devin solduri iniţiale creditoare.
La sfârşitul exerciţiului - bilanţul final se întocmeşte pe baza datelor din conturi, după
aplicarea regulilor de funcţionare a conturilor, astfel:
• soldurile finale debitoare devin, în raport cu sensul fluxului contabil, posturi bilanţiere
de activ;
• soldurile finale creditoare devin posturi bilanţiere de pasiv.
Această relaţie bilanţ - cont poate fi structurată schematic astfel (fig.5.4.):

A Bilanţ iniţial P A Bilanţ final P

Posturi de Posturi de Posturi de Posturi de

Activ Pasiv D Conturi de Activ C Activ Pasiv

SiD
RD
RC
SFD

D Conturi de Pasiv C

SiC
RC
RD
SFC

11
 Fig. 5.4. Schema relaţiei bilanţ - cont

Pe baza analizei conţinutului şi al funcţiilor bilanţului şi contului se constată o serie de

asemănări şi deosebiri, astfel:
ASEMĂNĂRI:
• bilanţul şi contul sunt procedee specifice contabilităţii;
• între bilanţ şi cont există o relaţie de interdependenţă;
• bilanţul şi contul au două părţi (activ-pasiv, respectiv debit-credit);
• posturile bilanţiere de activ devin conturi ale elementelor de activ;
• posturile bilanţiere de pasiv devin conturi ale elementelor de pasiv;
• posturile de bilanţ şi soldurile conturilor reflectă existenţe ale elementelor
patrimoniale;
• din bilanţul iniţial se extrag soldurile iniţiale ale conturilor;
• soldurile finale ale conturilor se transpun în bilanţul final, pentru a oferi imaginea de
ansamblu asupra situaţiei patrimoniului şi a rezultatelor obţinute.
DEOSEBIRI:
• bilanţul este instrument de reprezentare globală a patrimoniului, iar contul este
instrument de reprezentare individuală a fiecărui element patrimonial;
• bilanţul reprezintă situaţia statică, la un moment dat, a patrimoniului, iar contul
reflectă situaţia dinamică, individuală a fiecărui element patrimonial;
• bilanţul se întocmeşte şi se exprimă numai în unităţi valorice, iar contul se exprimă
valoric, uneori cantitativ (la elementele patrimoniale la care se poate folosi etalonul
natural-cantitativ);
• bilanţul prezintă totalitatea utilizărilor şi resurselor, iar contul prezintă individual
fiecare sursă sau utilizare;
• bilanţul reflectă existentul la un moment dat, iar contul existentul şi mişcarea (creşteri
sau micşorări) elementelor patrimoniale pe o perioadă;
• contul prezintă distinct cele două părţi ale sale, iar bilanţul vertical prezintă cele două
părţi în diferite structuri, sub formă de listă;
• bilanţul respectă, intotdeauna, echilibrul A=P, iar contul funcţionează atâta timp cât
are sold.

12
 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Cretu, D. – „Bazele contabilităţii. Abordări teoretice şi practice”, Ed. Ceres, Bucureşti, 2014

2. Cretu, D. – „Contabilitate – lucrări practice”, Ed. Alas, Călăraşi, 2014

3. Cretu, D. – „Contabilitate financiară”, Ed. Agora, Călăraşi, 2019

4. IASB - Standardele Internaţionale de Raportare Financiară, traducere din limba engleză, Editura
CECCAR, Bucureşti, 2017.

5. Matiş Dumitru, Pop Atanasiu, „Contabilitate financiară”, ediţia a 3-a, Editura Casa Cărţii de
Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2010.

6. Ristea, M., şi colab. - Contabilitatea societăţilor comerciale, vol. I şi II, Editura Universitară,
Bucureşti, 2013.

7. *** -Legea contabilităţii nr. 82/1991, modificată şi completată prin Ordonanţa de Urgenţă a
Guvernului nr. 37/2011şi Legea nr. 187/2012

8. *** - Monitorul Oficial al României – Colecţia 2007 - 2019

9.***- OMFP 1752/2005, privind Reglementările contabile conforme cu Directivele Contabile

Europene

10.***ORDIN nr. 79/2014 privind principalele aspecte legate de întocmirea şi depunerea situaţiilor
financiare anuale şi a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la unităţile teritoriale
ale Ministerului Finanţelor Publice

11.*** Ordinul nr. 3055/2009 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele
europene, Monitorul Oficial nr. 766/2009.

12.***Ordinul Ministerului Finantelor Publice nr. 3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor

contabile conforme cu directivele europene, M. Of. nr. 766 şi 766 bis din 10 noiembrie 2009

13.***Ordinul Ministerului Finantelor Publice nr. 2239/2011 – Aprobarea sistemului simplificat de

contabilitate. Publicat în M.Of. nr. nr. 522 din 25 iulie 2011

14.*** 2493/2019 din 8 iulie 2019 pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie
2019 a operatorilor economici, precum şi pentru modificarea şi completarea unor prevederi
contabile

15.*** Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 2.861/2009 pentru aprobarea

Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor,
capitalurilor proprii, M. Of. nr. 704 din 20 octombrie 2009

13
16.*** ORDIN Nr. 10/2019 din 3 ianuarie 2019 privind principalele aspecte legate de întocmirea şi
depunerea situaţiilor financiare anuale şi a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici
la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice şi pentru reglementarea unor aspecte
contabile

17.***ORDIN nr. 3.781 din 23 decembrie 2019 privind principalele aspecte legate de întocmirea și
depunerea situațiilor financiare anuale și a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici
la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice și pentru reglementarea unor aspecte
contabile

18.*** Reglementări contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile

financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.802/2014,
cu modificările și completările ulterioare.

14