CONTUL

DEFINITIE

Contul reprezintă un instrument al metodei contabilităţii prin care se

înregistrează în contabilitate existenţa şi mişcarea fiecărui element patrimonial, ca
efect al modificărilor produse de operaţiile economice ce au loc în cursul unui
exerciţiu financiar.
• Spre deosebire de bilanţ, care prezintă la un moment dat, în
expresie valorică, situaţia sintetică a tuturor elementelor de
activ şi pasiv, contul serveşte la evidenţierea fiecărui element
concret, și a tuturor modificărilor apărute urmare operaţiunilor
economice care au loc.
Prin intermediul acestui instrument se înregistrează,
urmăreşte şi controlează totalitatea modificărilor
patrimoniale care au loc în cursul unui exerciţiu
financiar în legătură cu bunurile, drepturile şi
obligaţiile unei societate comercială economice.
În acest sens, pentru fiecare element patrimonial se
deschide câte un cont, astfel încât aceste modificări
patrimoniale să fie corect contabilizate şi să reflecte
imaginea fidelă a patrimoniului. Prin modul sau de
funcţionare, un cont va contabiliza atât creşterile cât şi
micşorările de valoare în legătură cu aceste elemente.
• Sunt deschise conturi pentru:

a. Bunuri economice: mijloace fixe, stocuri, disponibilităţi, etc

b. urse de finanţare: capital social, datorii etc
c. Procese economice: venituri şi cheltuieli
d. Rezultat contabil: profit sau pierdere.

Aceste conturi formează un sistem unitar.

Se deosebesc două grupe de conturi:
conturi de activ – destinate evidenţei activelor agentului
economic, şi
conturi de pasiv – destinate evidenţei pasivelor agentului
economic.
Elementele caracteristice structurii contului

În mod uzual, contul este reprezentat grafic sub forma literei

„T„.
Debit Credit
---------------------------------------------------
|
|
|
|
|
 Elementele componente ale contului sunt:
• Denumirea sau titlul contului;
• Simbolul;
• Explicaţia operaţiunii înregistrate;
• Debitul şi creditul contului;
• Rulajele contului (debitoare și creditoare);
• Total sume (debitoare și creditoare);
• Soldul contului.
• Denumirea contului este astfel stabilită încât să identifice
fără echivoc denumirea elementului patrimonial pentru care
se utilizează - bun economic, sursă de finanţare, proces
economic sau rezultat financiar.
• Fiecărui cont i se atribuie și un simbol cifric, format, de
regulă, din trei sau patru cifre, care permite utilizarea lui cu
uşurinţă, în activitatea practică. Simbolurile conturilor
utilizate în cadrul contabilităţii în România sunt stabilite în
mod unitar pentru toţi agenții economici. Conturile sunt
înscrise într-un plan de conturi general.
• Explicaţia operaţiei înregistrate constă în prezentarea
succintă a acesteia, în concordanță cu documentul
justificativ care stă la baza înregistrării. Explicaţia conţine, în
plus, data, denumirea, numărul şi data documentului
justificativ respectiv.
• Debitul şi creditul contului reprezintă denumiri, stabilite în
mod convenţional, pentru cele două părţi pe care acesta le
conţine. Debitul este partea din stânga a contului, iar
creditul este partea din dreapta a acestuia. Prin intermediul
celor două elemente, se realizează delimitarea celor două
categorii de modificări pe care le produc operaţiile
economice şi financiare ce se efectuează.
• Totuși, semnificaţia fiecăreia dintre cele două părti, debit şi
credit, este diferită, fiind determinată de conţinutul economic
aferent conturilor şi de funcţia contabilă a conturilor.
• Rulajele contului, debitor sau creditor, reprezintă totalul
operaţiilor economice şi financiare pe care acesta le reflectă, în
cursul unei perioade de gestiune, în fiecare din cele două părţi
ale sale.
• La sfârşitul fiecărei perioade de gestiune, prin adunarea tuturor
sumelor înregistrate în debitul, precum şi în creditul unui cont se
determină rulajele perioadei respective, deci rulajul debitor şi
rulajul creditor , care se utilizează ulterior pentru întocmirea
balanţei de verificare a conturilor sintetice.Total sume reprezintă
elementul contului care conţine atât existentul iniţial, cât şi
rulajele acestuia.
• Soldul contului reflect existentul la un moment dat, aferent
elementului patrimonial pentru care este utilizat.
• Soldul iniţial este cel de la începutul exerciţiului, determinat la
sfârşitul exerciţiului anterior. Soldul final priveşte sfârşitul
perioadei, (exerciţiu financiar, trimestru, semestru, lună) şi este
calculat prin compararea totalului sumelor debitoare cu totalul
sumelor creditoare, astfel:
• • pentru conturile destinate bunurilor economice se scade
totalul sumelor creditoare din totalul celor debitoare, obţinându-
se un sold final debitor ;
• • pentru conturile ce privesc sursele de finanţare, se deduce
totalul sumelor debitoare din totalul celor creditoare, rezultând
un sold final creditor.
• La un moment dat, un cont poate avea un singur fel de sold,
debitor sau creditor, după caz. În cazul în care sumele totale
debitoare sunt egale cu cele creditoare rezultă un sold zero
sau, altfel spus, contul respectiv nu prezintă sold.
• Soldul conturilor se determină pe baza relaţiei matematice :

Existenţe iniţiale + Creşteri – Micşorări = Existenţe finale

• Pentru fiecare fel sau grupă de mijloace sau surse se
deschide câte un cont distinct în contabilitatea curentă, cu
ajutorul căruia se înregistrează pe baza documentelor
primare şi în etalon valoric, existentul la începutul perioadei
de gestiune al elementului patrimonial, pentru care s-a
deschis contul, a modificărilor acestuia, determinate de
operaţiunile economice şi financiare din timpul perioadei
de gestiune, în final determinându-se şi existentul la sfârşitul
perioadei de gestiune.
• Modificările determinate de operaţiunile economice,
evidenţiate cu ajutorul conturilor, au loc în două sensuri:
creşteri şi micşorări.
Regulile de
funcţionare a
conturilor
a) Prima regulă de funcţionare a conturilor

• Conturile de activ încep să funcţioneze prin debitare,

înregistrând un sold iniţial debitor, aferent bunurilor
economice, iar conturile de pasiv încep să funcţioneze prin
creditare, înregistrând un sold iniţial creditor, aferent
surselor de finanţare.
b) A doua regulă de funcţionare a conturilor

• Conturile de activ se debitează cu majorări/ creşteri / intrări

ale elementelor de activ, iar conturile de pasiv se creditează
cu majorări/ creşteri / intrări ale elementelor de pasiv.
c) A treia regulă de funcţionare a conturilor

• Conturile de activ se creditează cu micşorările/ diminuările/

scăderile elementelor de activ, iar conturile de pasiv se
debiteazăcu micşorările / diminuările/ scăderile elementelor
de pasiv.
d) Regula a patra de funcţionare a conturilor

• În cazul conturilor de activ, soldul final este debitor. Pentru

conturile de pasiv, soldul final este creditor.
• Înscrierea unei sume în coloana stângă înseamnă a debita
contul cu suma respectivă. Înscrierea unei sume în coloana
dreaptă înseamnă a credita contul cu suma respectivă.
•
Exemplu: Compania X prezintă următoarea situaţie privind
gestiunea unui cont deschis la banca A :
-la 1.01.2012 există un sold în valoare de 5.000 lei ;
-la 3.01.2012 se achită unui furnizor de mărfuri suma de 2.000 lei
-la 5.01.2012 se încasează c/v facturi clienţi în valoare de 8.000
lei ;
-la 8.01.2012 se ridică numerar pentru plata unor avansuri către
salariaţi în valoare de 1.000 lei;
-la 25.01.2012 se efectuează un ordin de plată pentru c/v TVA în
valoare de 3.000 lei ;
-la 31.01.2012 soldul contului este de 7.000 lei.
Dacă separăm intrările de ieşiri, trecând ieşirile într-o coloană în partea dreaptă, soldul final se
va determina astfel :

Sold iniţial 5.000 lei

(+)Intrări
(+)Intrare la 5.01 8.000 lei
Total intrări 8.000 lei
(-)Ieşiri
(-)Ieşire la 3.01. 2.000 lei
(-)Ieşire la 8.01 1.000 lei
(-)Ieşire la 25.01 3.000 lei
Total ieşiri 6.000 lei
(=)Sold final 7.000 lei

Sold final = Sold iniţial + Intrări – Ieşiri =

5.000 + 8.000 – 6.000 = 7.000 lei
Clasificarea conturilor
• Conturile pot fi clasificate după mai multe criterii.
• După funcția pe care o prezintă, acestea pot fi:
• a) conturi cu funcţie contabilă de activ şi conturi cu funcţie contabilă de pasiv
• Conturile de activ reflectă existenţa şi mişcarea elementelor evidenţiate în activul bilanţului.
Ele încep să funcţioneze prin debitare şi se debitează cu existenţele iniţiale preluate din
activul bilanţului care devin pentru cont solduri iniţiale debitoare. Soldul final de determină
după relaţia:
• Sold final debitor = Sold iniţial debitor + Rulaj debitor – Rulaj creditor
• Conturile de pasiv înregistrează existenţa şi mişcarea elementelor reprezentate de pasivul
bilanţului. Ele încep să funcţioneze prin creditare şi se creditează cu existenţele iniţiale
preluate din pasivul bilanţului, care devin pentru cont solduri iniţiale creditoare. Soldul final se
determină după relaţia:
• Sold final creditor = Sold iniţial creditor + Rulaj creditor – Rulaj debitor
• In funcţie de detalierea informaţiei și în raport cu sfera lor de cuprindere,
conturile pot fi:
• b) conturi sintetice şi conturi analitice.
• Conturile sintetice asigură reflectarea tuturor elementelor ce privesc atât
patrimoniul întreprinderii, cât şi procesele economice pe care aceasta le
efectuează, inclusiv rezultatele financiare ce se obţin, grupate în funcţie de
trăsăturile lor caracteristice. Ele asigură sistematizarea şi generalizarea
datelor în vederea întocmirii situaţiilor financiare anuale şi a altor raportări
contabile sau fiscale periodice. Sunt stabilite de către Ministerul Finanţelor
Publice, şi au caracter obligatoriu. De exemplu: contul sintetic „Materiale”,
„Mijloace fixe”, “Capital social”.
• Conturile analitice reflectă concomitent părţile componente ale bunurilor
economice, proceselor, surselor şi rezultatelor economice respective, după
însuşirile lor specifice. Numărul conturilor analitice în care poate fi desfăşurat
un cont sintetic este determinat de natura bunurilor, proceselor, surselor,
precum şi de necesităţile de detaliere a cunoaşterii conţinutului elementului
evidenţiat.
Planul de conturi
Planul de conturi reprezintă sistemul de conturi utilizat de către o societate
comercială în realizarea obiectivelor asociate contabilităţii financiare şi contabilităţii
de gestiune. În România, planul de conturi este structurat în 9 clase de conturi:
• Clasa 1 Conturi de capitaluri
• Clasa 2 Conturi de imobilizări
• Clasa 3 Conturi de stocuri şi producţie în curs de execuţie
• Clasa 4 Conturi de terţi
• Clasa 5 Conturi de trezorerie
• Clasa 6 Conturi de cheltuieli
• Clasa 7 Conturi de venituri
• Clasa 8 Conturi speciale
• Clasa 9 Conturi de gestiune
Intrebari ?