Contul şi dubla înregistrare

3.3.1. Noţiunea şi necesitatea contului

După cum am văzut, bilanţul prezintă existenţele de active şi de pasive la un moment
dat (la data întocmirii bilanţului) fără a reda şi modificările (creşterile sau micşorările)
fiecărui element al poziţiei financiare/performanţelor în decursul perioadei de gestiune.
Aceste modificări ar putea fi deduse doar prin compararea a două bilanţuri succesive, în
condiţiile în care, după fiecare operaţie s-ar întocmi un nou bilanţ. Ori, acest lucru ar
presupune un volum de muncă imens din cauza numărului mare de operaţii care au loc zilnic
în cadrul unei întreprinderi. De asemenea, dacă bilanţul s-ar întocmi doar la sfârşitul
perioadelor de gestiune el ar permite cunoaşterea situaţiei economice şi financiare a
întreprinderii doar la acel moment, dar nu şi a modului în care s-a desfăşurat activitatea
întreprinderii pe parcursul perioadei de gestiune, ce modificări, în sensul creşterilor şi
micşorărilor, s-au produs zilnic în volumul şi structura elementelor de activ şi de pasiv de
care dispune întreprinderea, informaţii care sunt foarte necesare pentru factorii de decizie.
De aici decurge necesitatea unui alt instrument al metodei contabilităţii care să reflecte în
dinamică modificările operaţiilor efectuate asupra poziţiei financiare şi performanţelor
întreprinderii, numit cont.
El a fost astfel conceput încât să preia existenţele iniţiale din bilanţul de la începutul
perioadei de gestiune, să reflecte toate modificările determinate de operaţiunile economice
efectuate în cursul perioadei de gestiune, urmând ca la finele perioadei să reflecte existenţele
finale pe baza cărora se întocmeşte bilanţul de la finele perioadei, pe baza relaţiei:

Existenţe iniţiale + Creşteri – Micşorări = Existenţe finale

Astfel, între bilanţ şi cont există o strânsă legătură. Pe baza bilanţului se deschid
conturile, în conturi sunt reflectate, pe bază de documente, toate modificările elementelor
poziţiei financiare şi performanţelor întreprinderii, iar la sfârşitul perioadei, pe baza
conturilor, se întocmeşte un nou bilanţ.
Conturile se deschid pentru fiecare element al poziţiei financiare şi al performanţelor,
respectiv pentru active, pasive (conturi deschise pentru elementele capitalului propriu,
conturi deschise pentru datorii), cheltuieli şi venituri. Astfel, orice cont deschis în
contabilitatea curentă are un anumit conţinut economic, determinat de însuşi elementul care
se evidenţiază cu ajutorul său.

3.3.2. Forma contului

Sunt cunoscute două forme de prezentare a contului: forma grafică bilaterală şi forma
grafică unilaterală.
A. Forma grafică bilaterală sau clasică
Întrucât modificările pe care le suferă elementele poziţiei financiare, reflectate cu
ajutorul conturilor, constau în creşteri şi micşorări, contul a trebuit să adopte o astfel de
formă care să permită înregistrarea separată a celor două tipuri de modificări. Astfel,
forma grafică bilaterală cuprinde două părţi opuse, alăturate ca prezentare grafică, într-o
parte a contului înregistrându-se creşterile, iar în partea opusă micşorările. În fiecare parte
a contului se vor prezenta informaţii privind: data la care a avut loc operaţia înregistrată
în cont, documentul care stă la baza înregistrării operaţiei, descrierea operaţiei înregistrate
în cont, precum şi suma cu care creşte, respectiv se micşorează elementul respectiv.
Forma grafică bilaterală a contului se prezintă astfel:

DEBIT CREDIT
Data Document Explicaţii Suma Data Document Explicaţii Suma
... ... ... ... ... ... ... ...

8
 Forma grafică bilaterală de cont, care are o mai mare utilitate didactic metodologică,
formă pe care o vom folosi în continuare în această lucrare pentru prezentarea conturilor,
constă în prezentarea contului sub forma literei „T”, el prezentându-se astfel:

Debit „Casa în lei” Credit

B. Forma grafică unilaterală

Având în vedere că forma grafică bilaterală prezintă dezavantajul că datele generale se
repetă, ele existând şi în debitul şi creditul contului, şi că nu prezintă existentul din
elementul pentru care s-a deschis contul după fiecare operaţie economică, în practică se
foloseşte forma grafică unilaterală a contului. Ea se prezintă astfel:
Contul „Casa în lei”
Data Document Explicaţii Cont Sume Sold
corespondent Debitoare Creditoare
... ... ... ... ... ... ...

3.3.3. Elementele contului

În structura contului intră următoarele elemente:
1. Titlul (denumirea şi simbolul) contului
2. Explicaţia operaţiei înregistrate în cont
3. Debitul şi creditul contului
4. Soldul iniţial
5. Rulajul contului
6. Total sume
7. Soldul final al contului
1. Denumirea şi simbolul contului
După cum am arătat, pentru fiecare element al poziţiei financiare şi al performanţelor
este deschis câte un cont. Denumirea contului este stabilită cât mai aproape de denumirea
elementului a cărui evidenţă se ţine cu ajutorul contului respectiv (de exemplu: pentru
elementul „materii prime” se utilizează contul cu denumirea „Materii prime”, pentru datoria
faţă de furnizori se utilizează contul cu denumirea „Furnizori”). În practica contabilă fiecărui
cont îi este asociat, pe lângă denumirea descriptivă şi un simbol cifric, diferit de cel al
celorlalte conturi (de exempu contul „Materii prime” are simbolul cifric „301”).
În ţara noastră, denumirea şi simbolul conturilor se stabilesc în mod unitar prin planul
de conturi general elaborat pe economia naţională. Simbolurile conturilor derivă din poziţia
pe care o ocupă contul în structura planului de conturi, facilitând identificarea conturilor.

2. Explicaţia operaţiei înregistrate în cont

Pentru a se putea identifica provenienţa şi semnificaţia sumelor înregistrate într-un
cont înregistrarea operaţiilor în conturi este însoţită de o explicaţie. Explicaţia aferentă
operaţiilor înregistrate în conturi poate fi de două feluri:
 explicaţie descriptivă - care presupune descrierea pe scurt a operaţiei
economice care face obiectul înregistrării în cont (de exemplu: „Achiziţie
materii prime” sau „Ridicare numerar de la bancă”);
 explicaţie contabilă - care presupune înscrierea lângă suma înregistrată în cont
a contului sau conturilor corespondente (ştiut fiind faptul că orice operaţie
conduce la modificarea a cel puţin două elemente şi prin urmare se înregistrează
în cel puţin două conturi).

3. Părţile contului (debitul şi creditul contului)

9
 După cum am arătat, contul prezentat într-o formă grafică bilaterală (sub formă de T),
are două părţi (pentru reflectarea într-o parte a creşterilor şi în cealaltă a micşorărilor).
Partea stângă a contului se numeşte debit, iar partea dreaptă este denumită credit.
Sumele care se vor înscrie în debitul, respectiv în creditul unui cont sunt determinate
de conţinutul economic al elementului pe care-l reflectă contul respectiv şi de natura operaţiei
care se înregistrează în cont (dacă ea generează o creştere sau o micşorare a elementului
respectiv).
Din punct de vedere a limbajului contabil a debita un cont înseamnă a înregistra o
sumă în partea stângă a contului, iar a credita un cont înseamnă a înscrie o sumă în partea
dreaptă. Toate sume înscrise în debitul unui cont sunt sume debitoare iar sume înscrise în
creditul unui cont sunt sume creditoare.
Cele două părţi ale contului sunt abreviate de regulă cu D şi respectiv cu C.

4. Soldul iniţial al contului

Soldul iniţial (Si) reprezintă existentul iniţial din elementul pentru care s-a deschis
contul, preluat din bilanţul iniţial, respectiv din bilanţul de la începutul exerciţiului financiar.
Existenţele iniţiale sunt de fapt existenţele finale din exerciţiul anterior, potrivit principiului
intangibilităţii bilanţului de deschidere.

5. Rulajul contului
Rulajul contului aferent unei perioade reflectă toate sumele reprezentând creşteri sau
micşorări ale elementului pentru care s-a deschis contul, creşteri sau micşorări determinate
de operaţiile economice derulate în cursul perioadei respective.
Deoarece contul are doua părţi (debit şi credit) şi rulajele unei perioade vor fi de două
feluri:
 rulaj debitor (RD), care reflectă toate sumele generate de modificările dintr-o
perioadă pentru elementul reflectat şi care sunt preluate în debitul contului
respectiv;
 rulaj creditor (RC), care reflectă toate sumele generate de modificările dintr-o
perioadă pentru elementul reflectat şi care sunt preluate în creditul contului
respectiv.

6. Total sume
Totalul sumelor înscrise în debitul sau creditul unui cont sunt obţinute prin însumarea
soldului iniţial cu rulajele, sold iniţial care se află întotdeauna în aceeaşi parte a contului în
care se înregistreză creşterile. În funcţie de cele două părţi ale contului deosebim:
 total sume debitoare (TSD), care reflectă suma dintre eventuale existenţe iniţiale
preluate în debit şi rulajul debitor al perioadei respective;
 total sume creditoare (TSC), care reflectă suma dintre eventuale existenţe iniţiale
preluate în credit şi rulajul creditor al perioadei respective.

7. Soldul final
Soldul final reflectă existenţele de la finele perioadei de gestiune ale elemntului pentru
care s-a deschis contul. Soldul final se determină astfel:
 dacă total sume debitoare sunt mai mari decât total sume creditoare rezultă că,
contul prezintă sold final debitor (Sfd) calculat ca diferenţă între ele, astfel:
Sfd = TSD - TSC
 dacă total sume creditoare sunt mai mari decât total sume debitoare rezultă că,
contul prezintă sold final creditor (Sfc) calculat ca diferenţă între ele, astfel:
Sfc = TSC - TSD
Soldul unui cont calculat în decursul unei perioade de gestiune se numeşte sold curent
şi se calculează după fiecare operaţiune pornind de la soldul stabilit în urma operaţiunii

10
anterioare care este corectat cu suma generată de operaţiunea realizată (care se adaugă sau se
scade în funcţie de conţinutul economic al contului şi de natura operaţiunii reflectate).
Atunci când totalul sumelor debitoare este egal cu totalul sumelor creditoare, soldul
contului este zero, şi spunem că acel cont s-a închis sau „s-a soldat”, lucru care se
simbolizează cu două linii oblice paralele care întretaie codiţa „T” – ului.

Regulile de funcţionare a conturilor

Aşa cum s-a arătat în paragraful anterior, între bilanţ şi cont există o strânsă legătură.
Această legătură se realizează în dublu sens şi anume de la bilanţ la conturi la începutul
exerciţiului financiar, când pe baza posturilor din bilanţ se deschid conturile în contabilitatea
curentă şi de la conturi la bilanţ la sfârşitul exerciţiului financiar, când datele din conturi se
folosesc pentru completarea posturilor din bilanţul final.
Pentru explicarea regulilor de funcţionare a conturilor se ia ca punct de plecare un
bilanţ iniţial simplificat pe baza căruia se vor deschide conturile în contabilitatea curentă.

Bilanţ iniţial
ACTIVE PASIVE
Elemente Sume Elemente Sume
Utilaje 20.000 Credite bancare pe termen
Materii prime 1.000 scurt 2.000
Creanţe-clienţi 3.000 Furnizori 3.000
Conturi curente la banci 5.000 Total datorii 5.000
Casa 1.000 Capital social vărsat 15.000
Rezerve 10.000
Total capitaluri proprii 25.000
Total active 30.000 Total pasive 30.000

D “Utilaje” (A) C
Sid 20.000 D “Credite bancare pe termen scurt” (P) C
Sic 2.000

D “Materii prime” (A) C

Sid 1.000 D “Furnizori” (P) C
Sic 3.000

D “Creanţe - clienţi” (A) C

Sid 3.000 D “Capital social vărsat” (P) C
Sic 15.000

D “Conturi curente la bănci” (A) C D “Rezerve” (P) C

Sid 5.000 Sic 10.000

D “Casa ” (A) C
Sid 1.000

11
 După cum se observă, pentru elementele din activul bilanţului s-au deschis conturi cu
funcţia contabilă de activ, iar pentru elementele din pasivul bilanţului s-au deschis conturi cu
funcţia contabilă de pasiv. De asemenea, sumele din stânga bilanţului (din activ) sunt trecute
în partea stângă a contului, respectiv în debit, iar sumele din dreapta bilanţului (din pasiv)
sunt trecute în partea dreaptă a contului respectiv în credit. Astfel, existenţele iniţiale de
active s-au înscris în stânga conturilor ca solduri iniţiale debitoare, iar existenţele iniţiale de
pasive s-au înscris în dreapta conturilor ca solduri iniţiale creditoare.
Ţinând seama de cele arătate rezultă că, prima regulă de funcţionare a conturilor este
următoarea:
• conturile de activ încep să funcţioneze prin a se debita şi se debitează cu existenţele
iniţiale de active preluate din activul bilanţului de deschidere;
• conturile de pasiv încep să funcţioneze prin a se credita şi se creditează cu
existenţele iniţiale de pasive preluate din pasivul bilanţului de deschidere.
Având în vedere că Activul = Pasivul rezultă că ∑ Sid = ∑ Sic. Aceasta deoarece
suma soldurilor iniţiale debitoare, care sunt ale conturilor de activ, formează totalul activului,
iar suma soldurilor iniţiale creditoare, care sunt ale conturilor de pasiv, formează totalul
pasivului.
Operaţiile economice şi financiare care au loc în cursul unei perioade de gestiune
produc modificări asupra elementelor de activ şi pasiv. Din motive didactice aceste
modificări s-au operat până acum în posturile din bilanţ, deşi în contabilitate ele se
înregistrează în mod curent cu ajutorul conturilor.

Pentru a demonstra modul de înregistrare a creşterilor elementelor de activ şi de pasiv

se ia următorul exemplu de operaţie economică: Se achiziţionează de la furnizori, cu plata
ulterioară, materii prime în valoare de 500 lei.
Această operaţie produce modificări în volumul activelor şi datoriilor, determinând:
 creşterea activelor sub forma creşterii stocului de materii prime cu 500 lei;
 creşterea datoriilor sub forma creşterii datoriilor faţă de furnizori cu 500 lei.
În situaţia în care această operaţie economică s-ar reflecta cu ajutorul bilanţului, ar fi
necesar să se întocmească un nou bilanţ în care, în activ, la elementul „Materii prime” să se
înscrie suma de 1.500 lei (această operaţie a determinat o majorare a valorii materiilor prime
de la 1.000 lei, cât a fost existentul iniţial, la 1.500 lei), iar în pasiv la elementul „Furnizori”
suma de 3.500 lei (această operaţie a determinat o majorare a valorii datoriilor faţă de
furnizori de la 3.000 lei la 3.500 lei). Atât totalul activului cât şi totalul pasivului se majorează
cu 500 lei.

Ecuaţia poziţiei financiare este:

A + X = D + X + Cp
30.000 + 500 = 5.000 + 500 + 25.000

Dar, după cum am arătat mai sus, reflectarea operaţiilor economice în contabilitate se face cu
ajutorul conturilor. Astfel, în cazul operaţiei de mai sus se vor folosi conturile „Materii
prime” şi „Furnizori”.
 Înregistrarea creşterii valorii materiile prime cu 500 lei se va face în debitul contului
„Materii prime”, întrucât în partea respectivă se găseşte înregistrat şi existentul, iar
pentru a aduna la acesta o sumă, ea trebuie înscrisă în aceeaşi parte a contului,
respectiv în debit;
 Înregistrarea creşterii valorii datoriilor faţă de furnizori cu 500 lei se va face în creditul
contului „Furnizori”, întrucât în partea respectivă se găseşte înregistrat şi existentul,
iar pentru a aduna la acesta o sumă, ea trebuie înscrisă în aceeaşi parte a contului,
respectiv în credit;

12
Situaţia în cele două conturi, după înregistrarea acestei prime operaţii, este următoarea:

D “Materii prime” (A) C D “Furnizori” (P) C

Sid 1.000 Sic 3.000
1) 500 1) 500

Astfel, cea de-a doua regulă de funcţionare a conturilor poate fi enunţată astfel:
• conturile de activ se debitează cu creşterile elementelor de activ, ca urmare a
operaţiilor economice care le-au generat;
• conturile de pasiv se creditează cu creşterile elementelor de pasiv, ca urmare a
operaţiilor economice care le-au generat.

Pentru a demonstra modul în care se înregistrează micşorările elementelor de activ şi

de pasiv se ia următorul exemplu: Se rambursează un credit bancar în valoare de 1.000 lei
din disponibilul de la bancă.
Această operaţie produce modificări în volumul activelor şi datoriilor, determinând:
 scăderea activelor sub forma scăderii disponibilului din contul bancar cu 1.000 lei;
 scăderea datoriilor sub forma scăderii datoriilor privind creditele bancare cu 1.000 lei.
În situaţia în care şi această operaţie economică s-ar reflecta cu ajutorul bilanţului, ar fi
necesar să se întocmească un nou bilanţ în care, în activ, la elementul „Conturi curente la
banci” să se înscrie suma de 4.000 lei (această operaţie a determinat o diminuare a
disponibilului din contul bancar de la 5.000 lei, cât a fost existentul din bilanţul precedent, la
4.000 lei), iar în pasiv la elementul „Credite bancare pe termen scurt” suma de 1.000 lei
(această operaţie a determinat o diminuare a valorii datoriilor faţă de bancă de la 2.000 lei la
1.000 lei). Atât totalul activului cât şi totalul pasivului se diminuează cu 1.000 lei.
Ecuaţia poziţiei financiare este:
A - X = D - X + Cp
30.500 - 1.000 = 5.500 - 1.000 + 25.000

Pentru aceleaşi motive arătate anterior, nici în cazul acestei operaţii nu se va întocmi
un nou bilanţ, ci ea se va înregistra cu ajutorul conturilor corespunzătoare elementelor de
bilanţ modificate, şi anume: „Conturi curente la banci” şi „Credite bancare pe termen scurt”.
După cum am putut observa, bilanţul nu are o asemenea formă încât să reflecte într-o parte
creşterile de active/pasive şi într-o altă parte micşorările de active/pasive. Atât creşterile cât
şi micşorările sunt reflectate în aceeaşi parte, respectiv în partea stângă a bilanţului pentru
elementele de activ şi în partea dreaptă pentru cele de pasiv. Aceast rol revine contului care,
datorită formei sale, permite înregistrarea creşterilor separat de micşorări. Astfel, în cazul
acestei operaţii:
 scăderea disponibilităţilor băneşti din contul bancar cu 1.000 lei se va înregistra în
creditul contului de activ „Conturi curente la banci” (având în vedere că majorările
elementelor de activ sunt reflectate în debitul conturilor de activ rezultă că micşorările
se vor înregistra în partea opusă a contului, respectiv în credit);
 scăderea datoriilor faţă de bancă privind creditele bancare cu 1.000 lei se va înregistra
în debitul contului de pasiv „Credite bancare pe termen scurt” (având în vedere că
majorările elementelor de pasiv sunt reflectate în creditul conturilor de pasiv rezultă
că micşorările se vor înregistra în partea opusă a contului, respectiv în debit).
Situaţia în cele două conturi, după înregistrarea acestei prime operaţii, este
următoarea:

D “Conturi curente la bănci” (A) C

Sid 5.000 D “Credite bancare pe termen scurt” (P) C
2) 1.000 Sic 2.000

13
 2) 1.000

Astfel, cea de-a treia regulă de funcţionare a conturilor poate fi enunţată astfel:
• conturile de activ se creditează cu micşorările elementelor de activ, ca urmare a
operaţiilor economice care le-au generat;
• conturile de pasiv se debitează cu micşorările elementelor de pasiv, ca urmare a
operaţiilor economice care le-au generat.
Ultima regulă de funcţionare a conturilor se referă la soldul celor două categorii de
conturi. Având în vedere că, în cazul unui element bilanţier micşorările (ieşirile) nu pot fi
mai mari decât existentul iniţial plus creşterile (intrările), respectiv nu se poate micşora cu
mai mult decât există, rezultă că, conturile de activ pot prezenta doar sold final debitor sau
zero, iar conturile de pasiv doar sold final creditor sau zero. Astfel, creşterile în conturile de
activ sunt reflectate în debit iar micşorările în credit. Rezultă deci că, întotdeauna totalul
sumelor debitoare va fi mai mare decât totalul sumelor creditoare sau cel mult egal. În cazul
conturilor de pasiv, creşterile sunt reflectate în credit iar micşorările în debit şi astfel, totalul
sumelor creditoare va fi mai mare decât totalul sumelor debitoare sau cel mult egal.
Deci, a patra regulă de funcţionare a conturilor este:
• conturile de activ prezintă doar sold final debitor care este expresia existenţelor de
active la finele unei perioade de gestiune;
• conturile de pasiv prezintă doar sold final creditor care este expresia existenţelor
de pasive la finele unei perioade de gestiune.
Situaţia în conturi după înregistrarea celor două operaţii se prezintă astfel:

D “Utilaje” (A) C Rd 0 Rc 0
Sid 20.000 Tsd 1.000 Tsc 0
Rd 0 Rc 0 Sfd 1.000
Tsd 20.000 Tsc 0
Sfd 20.000 “Credite bancare pe termen
D scurt”(P) C
D “Materii prime” (A) C Sic 2.000
Sid 1.000 2) 1.000
1) 500 Rd 1.000 Rc 0
Rd 500 Rc 0 Tsd 1.000 Tsc 2.000
Tsd 1.500 Tsc 0 Sfc 1.000
Sfd 1.500
D “Furnizori” (P) C
D “Creanţe-clienţi” (A) C Sic 3.000
Sid 3.000 1) 500
Rd 0 Rc 0 Rd 0 Rc 500
Tsd 3.000 Tsc 0 Tsd 0 Tsc 3.500
Sfd 3.000 Sfc 3.500
D “Conturi curente la bănci” (A) C
Sid 5.000
2) 1.000
Rd 0 Rc 1.000
Tsd 5.000 Tsc 1.000 D “Capital social vărsat” (P) C
Sfd 4.000 Sic 15.000
Rd 0 Rc 0
D “Casa” (A) C
Tsd 0 Tsc 15.000
Sid 1.000
14
 Sfc 15.000

D “Rezerve” (P) C
Sic 10.000
Rd 0 Rc 0
Tsd 0 Tsc 10.000
Sfc 10.000

15
Bilanţul final, întocmit pe baza soldurilor finale ale conturilor, cuprinde:

Bilanţ final
ACTIVE PASIVE
Elemente Sume Elemente Sume
Utilaje 20.000 Credite bancare pe termen
Materii prime 1.500 scurt 1.000
Creanţe-clienţi 3.000 Furnizori 3.500
Conturi curente la banci 4.000 Total datorii 4.500
Casa 1.000 Capital social vărsat 15.000
Rezerve 10.000
Total capitaluri proprii 25.000
Total active 29.500 Total pasive 29.500

După cum se observă, după stabilirea soldurilor finale ale conturilor şi întocmirea
bilanţului pe seama lor, se ajunge la aceaşi situaţie în bilanţ ca şi în cazul în care s-ar fi
întocmit un nou bilanţ după fiecare operaţie.
De asemenea, remarcăm că, ∑ Sfd = ∑ Sfc şi aceasta deoarece suma soldurilor
finale debitoare, care pot fi doar ale conturilor de activ, formează totalul activului, şi suma
soldurilor finale creditoare, care pot fi doar ale conturilor de pasiv, formează totalul
pasivului, iar Activul = Pasivul.

Sintetizând regulile parţiale de funcţionare a conturilor rezultă regulile generale de

funcţionare a conturilor care pot fi enunţate astfel:

REGULA DE FUNCŢIONARE A CONTURILOR DE ACTIV

 încep să funcţioneze prin a se debita şi se debitează cu existenţele iniţiale de active
preluate din activul bilanţului de deschidere;
 se debitează, de asemenea, cu creşterile elementelor de activ, ca urmare a operaţiilor
economice;
 se creditează cu micşorările elementelor de activ, generate de operaţiile economice;
 prezintă doar sold final debitor care este expresia existenţelor de active la finele
unei perioade de gestiune.

REGULA DE FUNCŢIONARE A CONTURILOR DE PASIV

 încep să funcţioneze prin a se credita şi se creditează cu existenţele iniţiale de pasive
preluate din pasivul bilanţului de deschidere;
 se creditează, de asemenea, cu creşterile elementelor de pasiv, ca urmare a
operaţiilor economice;
 se debitează cu micşorările elementelor de pasiv, generate de operaţiile economice;
 prezintă doar sold final creditor care este expresia existenţelor de pasive la finele
unei perioade de gestiune.
Aceste reguli de funcţionare a conturilor sunt prezentate sintetic astfel:

16
Debit Conturile de activ Credit
Existenţele iniţiale de active (Sid)
Creşterile elementelor de activ (RD) Micşorările elementelor de activ (RC)
TSD = Sid + RD TSC = RC
Existenţele finale de active (Sfd = TSD-TSC)

Debit Conturile de pasiv Credit

Existenţele iniţiale de pasive (Sic)
Micşorările elementelor de pasiv (RD) Creşterile elementelor de pasiv (RC)
TSD = RD TSC = Sic + RC
Existenţele finale de pasive (Sfc = TSC-TSD)

După cum se observă, funcţia conturilor de activ este exact inversă faţă de cea a conturilor
de pasiv lucru care se explică prin faptul că, conţinutul lor economic este diametral opus,
în sensul că în timp ce conturile de activ reflectă bunuri conomice şi creanţe, cele de pasiv
reflectă reversul lor, adică sursele de finanţare ale acestora.
Comparând bilanţul cu contul putem remarca câteva asemănări şi deosebiri.
Asemănări:
1) ambele sunt procedee şi instrumente de lucru specifice metodei contabilităţii;
2) ambele prezintă două părţi distincte: bilanţul – activ şi pasiv, iar contul – debit şi
credit;
3) soldurile conturilor şi posturile din bilanţ reflectă existentul de active şi pasive la
un moment dat.
Deosebiri:
1) în bilanţ sunt prezentate toate elemntele de activ şi pasiv, pe când contul reflectă un
singur element de activ sau de pasiv;
2) bilanţul reflectă situaţia activelor şi pasivelor la un moment dat, pe când contul
prezintă pe lângă situaţia la un moment dat a elementului pe care-l reprezintă şi
toate modificările (creşteri şi micşorări) ale elementului respectiv;
3) părţile bilanţului sunt întotdeauna egale, adică Activ = Pasiv, spre deosebire de cont
care funcţionează atâta timp cât are sold, deci este neechilibrat. Şi părţile contului
pot să fie egale, caz în care contul se soldează şi nu mai îndeplineşte nici o
funcţiune.

Conturile de activ şi de pasiv se numesc conturi monofuncţionale. Aceasta deoarece

ele funcţionează după o singură regulă, adică fie după regula conturilor de activ, fie după
regula conturilor de pasiv, prezentând la sfârşitul perioadei de gestiune un singur fel de
sold, fie numai debitor (pentru conturile de activ), fie numai creditor (pentru conturile de
pasiv). Pe lângă aceste conturi, mai există şi conturi bifuncţionale, conturi care pot
prezenta la un moment dat fie sold debitor, fie sold creditor, funcţionând deci în anumite
cazuri după regula conturilor de activ, iar în alte cazuri după regula conturilor de pasiv.
Cu toate acestea, ele nu constituie o a treia categorie de conturi pentru că, în funcţie de
soldul pe care-l au la finele perioadei ele se încaderează fie în categoria conturilor de activ
(dacă au sold final debitor), fie în categoria conturilor de pasiv (dacă au sold final creditor).

17