Capitolul III

CONJUNCTURA PIEŢEI

3.1. Conţinutul conjuncturii pieţei

Analizată secvenţial, pe zone geografice şi perioade de timp, piaţa apare sub forma
unor fluctuaţii continue ale cererii şi ofertei.
Fluctuaţiile înregistrate de cerere şi ofertă într-o perioadă de timp, tendinţele de
ansamblu exprimate de raportul dintre ele şi efectele ce le generează formează conjunctura
pieţei.
Având în vedere diversitatea actelor individuale ce alcătuiesc piaţa, conjunctura
reprezintă în ultimă instanţă piaţa la un moment dat. Dinamica mediului determină o
evoluţie corespunzătoare a pieţei de la o anumită stare conjuncturală la o alta. „Într-o
asemenea accepţiune conjunctura pieţei reprezintă expresia diferitelor forme pe care le ia
piaţa în evoluţia sa sub acţiunea diferitelor componente ale mediului.” 5
În analiza conjuncturii pieţei trebuie să se pornească de la faptul că , într – o
anumită perioadă, acţiunea factorilor se realizează conjugat, iar efectul depinde de
intensitatea şi direcţia în care acţionează fiecare şi de legăturile care se stabilesc între ei.
Starea economiei într – o perioadă de timp , privită în ansamblu, ca efect al interacţiunii
dintre elementele constitutive, formează conjunctura economică. O asemenea stare se
poate caracteriza prin creştere, redresare, stagnare sau reducere a activităţii economice. Ea
se reflectă în cadrul pieţei printr – o evoluţie specifică , caracterizată prin variaţii ale
raportului cerere – ofertă.

3.2. Factorii ce determină conjunctura pieţei

În funcţie de intensitatea şi acţiunea lor în timp principalele categorii de factori

pieţei sunt: de durată, cu acţiune ciclică, sezonieri şi întâmplători.
a) Factorii de durată acţionează pe termen lung şi foarte lung, determinând
evoluţia de ansamblu a pieţei, tendinţa acesteia. Se cunosc şi sub denumirea de factori de
tendinţe. Aceştia contribuie la modificările previzibile ale pieţei. Neglijarea lor şi
nealinierea întreprinderilor la tendinţele exprimate de ei conduc la mărirea decalajelor
întreprindere – mediu şi la plasarea ei într-a conjunctură nefavorabilă.
De exemplu criza energiei din deceniile opt şi nouă ale secolului XX a debutat prin
criza petrolului când preţul acestuia s-a mărit de la 15 – 20$ barilul la 28 – 30$ barilul. În
aceste condiţii majoritatea statelor mai ales cele industrializate au adoptat măsuri ca:
mărirea investiţilor în prospecţiuni geologice, descoperirea de noi tehnologii pentru
extragerea petrolului în zone mai puţin accesibile, reducerea consumului etc. Aceste
măsuri au necesitat timp, iar efectul s-a resimţit după un timp îndelungat. S-au pus în
valoare noi zăcăminte ca cele din : Marea Nordului, America Latină, Africa. La mijlocul
deceniului trecut preţul a scăzut la 12 – 15$ / baril. Ulterior războiului dintre Iran, Irak,
urmat de cel din golf a dus la scăderea la
18 – 20 $ barilul.

5
Virgil Balaure – Marketing, Ed. Uranus, Bucureşti, 2000, p. 110.

39
 b) Factorii cu acţiune ciclică apar la intervale neregulate de timp şi sunt consecinţa
modului de evoluţie a economiei: înviorare, avânt, depresiune şi criză .
Consecinţe deosebite prezintă crizele economice care produc dereglări în evoluţia
activităţii de producţie , repartiţie, schimb şi consum , ale reproducţiei în ansamblu.
Evaluarea conjuncturii pieţei în acest caz, urmăreşte stabilirea corectă a perioadelor din
ciclul în care se află economia analizată , anticiparea momentului încheierii unei faze şi
începerii celeilalte. De exemplu, în momentele de criză, nivelul producţiei industriale este
scăzut, nivelul şomajului este ridicat, în timp ce în perioadele de înviorare şi avânt situaţia
este inversă.
c) Factorii sezonieri determină oscilaţii periodice de obicei anuale ale cererii şi
ofertei modificând corespunzător conjunctura pieţei. Asemenea situaţii apar în cazul unor
mărfuri la care producţia sau consumul sunt afectate de sezonalitate , cum ar fi produsele
agricole, combustibilii, unele materii prime.
d) Factorii întâmplători determină abaterea temporală a pieţei de la tendinţă. Ei
apar imprevizibil şi modifică starea conjuncturii. În această grupă se includ: conflicte
dintre state, seceta, inundaţiile, greve. Apariţia fenomenelor este întâmplătoare dar
fructificarea unor asemenea stări depinde de gradul de adaptabilitate al întreprinderii la
acestea.

3.3 Indicatorii utilizaţi în analiza conjuncturii pieţei

Evaluarea conjuncturii pieţei constituie arta de a face previziuni pe termen scurt.

Acest lucru este posibil prin conexiunea şi combinarea diferitelor variabile ce influenţează
piaţa. Termenul vine din latină unde juncturus înseamnă ceva de genul “pe punctul de a se
articula” iar cum = “împreună” sau “la un loc”.
Studiul conjuncturii pieţei se bazează în general pe metode indirecte de cercetare a
pieţei. Caracteristic acestora este faptul că interpretează informaţii statistice cu caracter
general şi specific preluate mai mult din surse documentare şi mai rar din surse primare.
Studiul conjuncturii pieţei este de regulă o cercetare de marketing efectuată cu o
anumită regularitate: săptămânal / zilnic. Din acest punct de vedere este o cercetare cu
caracter continuu şi sistematic.
Evaluarea conjuncturii pieţei într-o anumită perioadă, surprinderea tendinţelor
acesteia se realizează prin utilizarea unui număr variat de indicatori. Unii din aceştia sunt
generali (comuni) şi caracterizează conjunctura economiei mondiale şi a diferitelor ţări,
alţii sunt specifici şi surprind conjunctura unor pieţe particulare. Alegerea celor mai
potriviţi indicatori depinde de domeniul supus analizei, obiectivele studiului de
conjunctură, sursele de informaţii utilizate, etc.
a) Indicatorii conjuncturii economiei mondiale pe zone şi ţări exprimă ansamblul
fenomenelor care au loc în economie la un moment dat, interdependenţele dintre ele şi
modul în care se reflectă în fizionomia pieţei. Cei mai importanţi sunt:
a.1.) Produsul naţional brut evidenţiază tendinţa de ansamblu a conjuncturii,
reprezentând o sinteză a tuturor factorilor de influenţă economică, exprimând valoarea
totală a bunurilor şi serviciilor produse-n economie de obicei într-un an; permite evaluări
asupra efectului cumulat al proceselor în economie şi în termeni internaţionali poartă
denumirea de Gross National Product (GNP).
a.2) Producţia industrială – explică evoluţia produsului naţional brut, relevând
aspecte importante ale economiei. Prin indicatori specifici (volumul producţiei industriale;
productivitatea muncii, indicele producţiei) sunt evidenţiate procesele de înviorare,
stagnare sau încetinire a creşterii economice.

40
 În România în perioada de tranziţie acest indicator a scăzut în raport cu perioada
dinainte de 1989 până la 40%. El reflectă un grad mic de satisfacere a nevoilor, un raport
necorespunzător faţă de cerere şi explică preţurile ridicate.
a.3) Gradul de utilizare a capacităţilor de producţie – surprinde fazele din cadrul
ciclului economic în care se află economia unei ţări la un moment dat. O reducere a
gradului de utilizare a capacităţii de producţie semnifică o încetinire a ritmurilor de
creştere economică. Legat de acest indice este rata şomajului a cărei scădere semnifică un
proces de redresare economică. Gradul de utilizare a capacităţilor de producţie oferă şi o
imagine asupra ofertei teoretice şi potenţiale, a capacităţii de mobilizare a economiei.
Capacitatea de rafinare a petrolului în ţara noastră este de 30 milioane tone / an , în
timp ce nevoile interne sunt de 10 – 12 milioane tone. Astfel au trebuit închise o serie de
capacităţi de rafinare iar redeschiderea lor a fost posibilă în condiţiile în care s-a reuşit
identificarea unor pieţe externe care să absoarbă produsele prelucrate.
a.4) Investiţiile fixe de capital indică tendinţele structurale ale economiei (Fixed
Capital Investment), Short Term Investment (indică tendinţele pe termen scurt), Foreign
Direct Investment (ivestiţii directe străine).
Pe baza raportului dintre investiţiile social-culturale şi cele industriale, a raportului
dintre sursele de finanţare a investiţiilor (capital autohton şi străin) şi orientării lor pe
ramuri economice sunt anticipate mutaţiile în structura ofertei şi implicaţiile lor asupra
satisfacerii cererii.
a.5) Consumul – analiza lui se realizează prin cercetarea volumului absolut şi a
structurii sale dată de raportul dintre consumul productiv şi neproductiv. În legătură cu
consumul sunt analizate şi veniturile şi rata inflaţiei.
a.6) Comerţul interior reflectă procesele principale care au loc în cadrul pieţei
bunurilor de consum, oglindind starea producţiei în ansamblu şi în cadrul diferitelor
sectoare de activitate. Dintre indicatorii specifici se detaşează deverul (volumul
vânzărilor) şi stocurile. Deverul scoate-n evidenţă tendinţele, ciclicitatea şi oscilaţiile
sezoniere ale pieţei produselor determinate de fenomene specifice. Stocurile completează
imaginea de ansamblu atât a conjuncturii economice cât şi de piaţă, reprezentând o altă
expresie a raporturilor dintre cerere şi ofertă.
a.7) Fluxurile economice externe reflectă raporturile de schimb desfăşurate-n
economia mondială şi evidenţiază principalele mutaţii şi tendinţe care au loc între diferite
ţări privind poziţia pe care acestea o ocupă în comerţul internaţional. Aceste aspecte sunt
relevate prin analiza importului, exportului, soldul balanţei comerciale şi al celei de plăţi
curente.
În analiza fluxurilor externe un loc important îl ocupă preţurile practicate pe piaţa
internaţională.
a.8) indicatorii activităţii monetar-financiare completează imaginea conjuncturii.
Sugestivi sunt : nivelul dobânzilor, taxa scontului, situaţia rezervelor valutare şi cursul de
schimb. În general sunt indicatori de consecinţă şi sunt utilizaţi pentru explicarea
conjuncturii pieţei. De exemplu nivelul dobânzilor indică faza din ciclul economic al unei
ţări care este scăzut în perioadele de depresiune şi ridicat în celr de înviorare şi avânt, cu
uneleexcepţii. Pe pieţele internaţionale ale unor ţări dezvoltate se situează la niveluri (
SUA 10,5 – 10,75%, Germania 8 – 10%, Franţa 10 –11% ) care semnifică o starea
conjuncturală relativ normală. Comparativ cu nivelurile atinse în Anglia (14 – 15%) ,
Italia (12 – 14% ) , acestea pot fi considerate stimulative pentru investitori.
Stabilitatea relativă a cursurilor de schimb semnifică o stare economică relativ
normală iar fluctuaţiile mari ale acestora oglindesc anumite stări de incertitudine.

41
 b)Indicatorii conjuncturii principalelor pieţe de mărfuri reflectă consecinţele
economice asupra pieţei. Obiectivul esenţial al analizei îl reprezintă evaluarea raportului
cerere-ofertă şi-a preţurilor realizate din acest raport.
b.1) Producţia şi oferta sunt urmărite prin evidenţierea volumului şi structurii
acestora într-o anumită perioadă. În cadrul analizei sunt luaţi în considerare
principalii furnizori, poziţia lor geografică, ofertele lor, raporturile dintre ei.
Evaluarea ofertei potenţiale este completată prin analiza stocurilor ca element de
reglare a raportului producţie- ofertă.
b.2) Consumul şi cererea sunt evaluate prin prisma modificărilor intervenite-n
privinţa volumului şi structurii, a localizării şi modului de manifestare. Se iau în
considerare raporturile faţă de producţie şi consum, posibilităţile de acoperire într-o
perioadă previzibilă.
b.3) Importul şi exportul evidenţiază posibilităţile de sporire (restrângere) a ofertei
de pe piaţă. Analiza acestora se realizează în detaliu , urmărind raportul faţă de
producţie şi consum, structura şi orientarea geografică, raportul de schimb, etc.
b.4) Preţurile exprimă esenţa stării conjuncturii unei anumite pieţe. Analiza
acestora se realizează prin prisma raportului cerere-ofertă , urmărind măsura în care
reflectă corect acest raport, abaterile şi cauzele care le determină, tendinţele şi, mai
ales, durabilitatea lor.

c) Indicatorii conjuncturii pieţei monetar-financiare surprind fluctuaţiile specifice

înregistrate de cererea şi oferta de capital, tendinţele de manifestare de raporturile dintre
ele şi efectele pe care le generează în cadrul economiei în general şi în planul pieţei
mărfurilor în special. Ei exprimă cererea şi oferta de capital (credite), nivelul dobânzilor,
volumul datoriilor externe şi situaţia cursului de schimb, puterea monedei naţionale,
tendinţele de economisire, etc.

d) Indicatorii conjuncturii pieţei transporturilor maritime vizează un sector

important al activităţii economice. În acest scop se vor urmări indicatori ca: volumul cererii
şi al ofertei de capacităţi de transport, nivelul navlului, poziţia geografică a ofertanţilor şi
beneficiarilor.

3.4. Alegerea indicilor de prognoză

Indicii sunt mărimi relative exprimate ca raport între nivelurile pe care o variabilă
de piaţă le are în două momente (perioade de timp diferite).
Indicii exprimă variaţia în timp a fenomenelor măsurabile. În scopul evaluării
curente a conjuncturii, pe piaţa internaţională e urmărit un număr mare de indici: indicii
bursieri ( NYSE, Dow -Jones, Nikkei, CAC 40, PLW etc.) , indicele Financial Times (
bazat pe cotaţii engleze şi americane pentru preţurile a 12 produse) , indicele Moody (bazat
pe cotaţii americane la un număr de 15 materii prime şi produse manufacturate) , indicele
Volkswirt ( care sintetizează evoluţia preţurilor a 78 produse şi servicii) , indicele Reuter (
ce sintetizează evoluţia cotaţiilor în lire sterline a preţurilor la 23 produse între care 6 sunt
produse alimentare şi 17 materii prime industriale) . În România există o anumită
experienţă legată de indicele IEM calculat de Institutul de Economie Mondială pentru
mărfurile româneşti de export cu baza 1970 – 1972.
Din 1996 Bursa de Valori Bucureşti a reluat calculul indicelui bursier:
- indicele oficial BIG BVB , cu valoare de start 1000 având ca dată de intrare
capitalizarea bursieră a firmelor listate

42
 - indicele VAB BVB ce urmăreşte evoluţia valorii totale a acţiunilor.
- indicele BIG RASDAQ identic cu BIG BVB dar pe altă piaţă.
- indicele VAB RASDAQ identic cu VAB BVB dar pe altă piaţă.
- indicele Gelsor BVB valoare de start 100 (noiembrie1995) urmăreşte valoarea
totală a societăţilor tranzacţionate.
- indicele MONYMVEST BVB – medie geometrică a preţurilor medii zilnice.
O categorie specială de indici conjuncturali o reprezintă indicii întârziaţi localizaţi
în sfera finanţelor creditului şi monedei. Asemenea indici sunt rata dobânzii, cursul valutar,
rata inflaţiei, taxa de scont, etc.

3.5. Tehnici simple de prognoză şi previziune

Evaluarea conjuncturii de piaţă înseamnă a realiza prognoze asupra nivelurilor

viitoare ale variabilelor şi fenomenelor care caracterizează piaţa. Cele mai simple tehnici
de prognoză a nivelurilor viitoare ale variabilelor de piaţă sunt:
3.5.1.Extrapolarea simplă
3.5.2.Metoda balanţei
3.5.3.Testul conjunctural
3.5.4.Indicele de difuziune

3.5.1.Extrapolarea simplă se realizează în 2 etape:

a) Calcularea ritmului mediu de creştere / descreştere a variabilei de piaţă de-a
lungul a trei – patru perioade anterioare. Asemenea perioade pot fi anul,
trimestrul, luna, ziua.
b) Determinarea nivelului variabilei în perioada imediat următoare prin
multiplicarea ultimului nivel cunoscut cu ritmul mediu de creştere calculat
anterior.
Xt+1 = Xt (1+Rm),
unde
Xt+1= nivelul variabilei în perioada următoare (t+1)
Xt = ultimul nivel cunoscut al variabilei (perioada t)
Rm = ritmul mediu de mărire sau micşorare calculat ca medie
geometrică a indicilor din perioada anteriaoră.

3.5.2. Metoda balanţei apare sub forma unui tabel în care se compară volumul
cererii, pe de-o parte şi sursele de acoperire pe de altă parte.
În prima parte a balanţei sunt înscrise resursele: stocuri la începutul perioadei de
calcul, producţia aferentă perioadei, importurile certe (contracte ratificate şi comenzi
acceptate) şi stocurile strategice guvernamentale.
În a doua parte sunt înscrise destinaţiile resurselor: cererea de consum intern
aferentă perioadei de calcul, exportul contractat în contul acestei perioade şi stocul final.
Prin compararea celor două părţi rezultă fie necesarul neacoperit cu resurse, fie
excedentul de resurse.
Excedentul sau neacoperirea constituie oportunităţi de export respectiv de import la
nivelul pieţei naţionale. Balanţa se întocmeşte pentru piaţa unei ţări saua unei regiuni mai
vaste.

3.5.3.Testul de conjunctură este o metodă simplă şi eficace de evaluare a

conjuncturii pieţei, care se bazează pe ideea conform căreia mai mulţi specialişti şi experţi

43
în domenii diferite se pot înşela fiecare în parte dar nu toţi deodată. Experţii sunt cuprinşi
într-un panel de anchetă astfel încât experienţa grupului este utilizată pentru înţelegerea
conjuncturii de piaţă şi elaborarea de prognoze pe termen scurt. Informaţiile sunt culese în
cadrul unei anchete de opinie , cu ajutorul unor chestionare difuzate tuturor experţilor
cuprinşi în panel care va rămâne neschimbat de-a lungul mai multor anchete-test
succesive.
Între regulile care trebuie respectate în alcătuirea panelului menţionăm:
- numărul experţilor din panelul de anchetă să depăşească 30 de persoane;
- specialiştii să aibă specializări cât mai diferite şi să provină din diverse medii;
- opiniile subiecţilor din panel vor fi înregistrate ca atare fără retuşuri;
- intensitatea opiniilor experţilor e diferenţiată cu ajutorul unei scale în mai multe
trepte.
Pentru caracterizarea conjuncturii de piaţă, pot fi abordate şi alte aspecte ca:
evoluţia cererii, evoluţia ofertei, variaţia preţurilor , imaginea de marcă, etc.

3.5.4. Metoda indicelui de difuziune

Evaluarea conjuncturii pieţei cu ajutorul metodei indicelui de difuziune se bazează

pe corelarea concomitentă a evoluţiilor unui număr mare de indicatori ce caracterizează
sub diverse aspecte un fenomen de piaţă. Unii din aceşti indici se modifică în avans (de
exemplu indicii investiţiilor), alţii se modifică în acelaşi timp cu manifestarea fenomenului
(producţia, vânzările), iar alţii se modifică cu întârziere (de exemplu preţurile).
Prin considerarea simultană a indicilor diferitelor variabile care preced, coincid şi
succedă fenomenului studiat se pot obţine serii de indicatori – pilot ce anticipează evoluţia
fenomenelor de piaţă.
Corelarea acestor serii de indicatori e realizată cu ajutorul indicilor de difuziune. Pe
o scală cu mai multe trepte evoluţia fiecărui indicator e apreciată cu (+1) pentru creştere,
cu (0) pentru stagnare şi cu (-1) pentru scădere. Indicele de difuziune se obţine ca medie
aritmetică a acestor note, după formula:

ID 
 1  a  0  b  1 c  100 , unde:
abc

a – numărul indicilor în scădere;

b – numărul indicilor în staţionare;
c – numărul indicilor în creştere.
Pe baza ID se poate aprecia tendinţa de creştere, stagnare sau descreştere a
fenomenului investigat.

44