Universitatea Vasile Goldis Marghita

Managementul si Marketingul Firmei

REFERAT

CERCETAREA CONJUNCTURII
PIEŢEI

Coordonator
Lect. Univ.

Masterand

Master anul I

1
 Cuprins:

Cercetarea conjucturii pietei pag. 3

Conţinutul conjuncturii pieţei pag. 3

Factorii care determină conjunctura pieţei

pag. 5

Indicatorii utilizaţi în analiza conjuncturii pieţei

pag. 9

Bibliografia pag.

16

2
 CERCETAREA CONJUNCTURII PIEŢEI

Abordat într-o viziune statică, mediul economico-

social al întreprinderii se prezintă într-o anumită stare de
echilibru; evoluţia sa se realizează prin trecerea succesivă
de la o stare de echilibru la alta, expresie a modificărilor
care au loc între componentele sale structurale. Aflată în
legături cvasi-permanente cu mediul, întreprinderea
resimte prompt aceste modificări prin impactul pe care îl
au asupra pieţei în cadrul căreia acţionează. Surprinderea
modificărilor mediului şi a modului în care ele se reflectă
asupra activităţii de piaţă a întreprinderii se realizează
prin evaluarea conjuncturii pieţei.

Conţinutul conjuncturii pieţei

Evaluarea pieţei şi a concurenţei, deşi importantă, în

practică se dovedeşte insuficientă. In orice moment, piaţa
se află într-un anumit echilibru care reflectă un raport
corespunzător între cerere şi ofertă. Acest echilibru nu
este însă decât aparent deoarece el este expresia
multitudinii de acte de vânzare-cumpărare care se
desfăşoară în cadrul pieţei, acte care exprimă tot atâtea
raporturi ale cererii cu oferta.

3
 Analizată secvenţial, pe zone geografice (şi chiar pe
firme şi unităţi de producţie sau desfacere) şi perioade de
timp, piaţa apare sub forma unor fluctuaţii continue ale
cererii şi ofertei.
Fluctuaţiile înregistrate de cerere şi ofertă într-o
anumită perioadă de timp, tendinţele de ansamblu
exprimate de raportul dintre ele şi efectele pe care le
generează, formează conjunctura pieţei.
Stările conjuncturii economice sunt exprimate în mod
diferit de agenţii mediului economico-social, ceea ce face
ca, în particular, în cadrul propriilor pieţe, fiecare
întreprindere să se înscrie într-o anumită conjunctură
specifică. Ea este expresia efectului cumulat al
componentelor mediului, receptate ca factori de influenţă
ai pieţei. De aceea, conjunctura trebuie cercetată prin
luarea în considerare a multitudinii de fenomene care
exprimă o viziune de ansamblu, unitară, asupra pieţei. Se
cer, astfel, examinate concomitent producţia, investiţiile,
forţa de muncă, salariile, cererea şi oferta, consumul,
preţul, moneda, comerţul, balanţa comercială şi balanţa
de
plăţi etc. Urmărirea atentă a raportului dintre aceste
componente, identificarea şi anticiparea modificărilor ce
pot interveni, reprezintă obiectivul central al studiilor de
conjunctură.
Având în vedere diversitatea actelor individuale care
alcătuiesc piaţa, conjunctura reprezintă, în ultimă
instanţă, piaţa la un moment dat. Dinamica mediului

4
determină o evoluţie corespunzătoare a pieţei de la o
anumită stare conjuncturală la altă stare conjuncturală.
Într-o astfel de accepţiune, conjunctura reprezintă
expresia diferitelor forme pe care le ia piaţa în
evoluţia sa, sub acţiunea diferitelor componente ale
mediului.
Reflectând, deci, raportul momentan dintre cerere şi
ofertă, conjunctura exprimă şi un anumit raport între
diferiţi parteneri în cadrul pieţei. De pe poziţile acestora
(de vânzători ori cumpărători), conjunctura pieţei poate fi
favorabilă sau nefavorabilă. Cu alte cuvinte, conjunctura
nu poate fi caracterizată în mod "neutru"; într-adevăr,
când este favorabilă pentru cel care vinde (respectiv când
cererea depăşeşte oferta), ea este în mod automat
nefavorabilă pentru cel care cumpără. Înţelegerea corectă
a dublei stări a conjuncturii, în funcţie de poziţia deţinută
de agentul economic (vânzător-cumpărător), în cadrul
pieţei, într-o anumită situaţie, reprezintă premisa
fructificării ori contracarării, după caz, a efectelor
conjuncturii, desfăşurării eficiente a tranzacţiilor .
În analiza conjuncturii trebuie pomit de la faptul că,
într-o anumită perioadă, acţiunea factorilor se realizează
conjugat, efectul depinzând de intensitatea şi direcţia în
care acţionează fiecare, de legăturile care se stabilesc
momentan între ei. Acest effect exprimă starea de
ansamblu a econoniiei unei ţări, zone etc. la un moment
dat.

5
 Starea economiei într-o anumită perioadă, privită în
ansamblu, ca efect al interacţiunii dintre elementele
constitutive, formează conjunctura economică. În
esenţă, o astfel de stare se poate caracteriza prin
creştere, redresare (înviorare), stagnare sau reducere a
activităţii economice. Ea se reflectă în cadrul pieţei printr-
o evoluţie specifică acesteia, caracterizată prin variaţii
corespunzătoare ale raportului cerere-ofertă.
Privită astfel, conjunctura pieţei apare ca o reflectare
a conjuncturii
economice. O asemenea legătură prezintă importanţă,
deoarece studierea conjuncturii economice se constituie
într-un valoros instrument de cunoaştere a conjuncturii
pieţei.

Factorii care determină conjunctura pieţei

Evoluţia conjuncturii într-o anumită perioadă de timp

este efectul acţiunii conjugate a factorilor de influenţă a
pieţei. Explicarea ei necesită identificarea şi evaluarea
contribuţiei tuturor factorilor, consideraţi atât individual
cât şi împreună.
Deosebit de utilă în analiza conjuncturii se dovedeşte
gruparea factorilor pieţei în funcţie de intensitatea şi
acţiunea lor în timp. După acest criteriu, se deosebesc

6
următoarele categorii principale de factori1: de durată, cu
acţiune ciclică, sezonieri şi întâmplători (accidentali).
Factorii de durată acţionează pe termen lung şi
foarte lung, determinând evoluţia de ansamblu a pieţei,
tendinţa acesteia. Din acest motiv, mai sunt cunoscuţi şi
sub denumirea de factori de tendinţă (din grupa factorilor
de durată se pot separa cei care acţionează pe termen
foarte lung, constituind o nouă categorie – cea a factorilor
de structură). De obicei, factorii de durată au o acţiune
permanentă, conjugându-se în anumite perioade cu ceilalţi
factori (ciclici, sezonieri etc.).
În principiu, factorii de durată contribuie la modificări
previzibile ale pieţei. Neglijarea lor şi nealinierea
întreprinderii la tendinţele exprimate de ei conduc la
mărirea continuă a decalajelor întreprindere-mediu şi la
plasarea treptată a acesteia într-o conjunctură
nefavorabilă.
Exemplu: Criza energiei manifestată în deceniile opt
şi nouă ale acestui secol, a debutat printr-o criză a
petrolului, când preţul acestuia a crescut brusc de la circa
15-20 $ barilul la 28-30 $ barilul, piaţa trecând de la o
stare conjuncturală la alta. În aceste condiţii, majoritatea
statelor, cu precădere cele industrializate, au adoptat o
serie de măsuri dintre care s-au detaşat: creşterea
investiţiilor în prospecţiuni geologice, descoperirea de noi
tehnologii pentru extracţia petrolului din zone şi adâncimi
greu accesibile, reducerea consumului etc. Astfel de
măsuri au necesitat timp, efectul resimţindu-se după o

7
perioadă îndelungată. Ele au condus la punerea în valoare
a unor noi zăcăminte cum au fost cele din Marea Nordului
(Anglia, Norvegia), America Latină (Mexic), Africa etc. În
acest fel a crescut treptat producţia şi implicit oferta,
modificându-se corespunzător raportul cu cererea. Ca
urmare, la mijlocul deceniului trecut, preţul a scăzut rapid
(circa 3-4 luni), ajungând din nou la 12-15 $ barilul. În acel
moment s-a produs o nouă modificare a stării conjuncturii.
Ea s-a datorat efectului unor factori de durată: investiţiile,
progresul tehnic, educaţia consumatorilor etc. Ulterior,
războiul dintre Iran şi Irak, urmat de războiul din Golf, au
redus din nou sensibil oferta de petrol de pe piaţă, ceea ce
s-a reflectat în creşterea preţului petrolului la 18-20 $
barilul, când conjunctura pieţei s-a modificat din nou. Este
de aşteptat ca după ridicarea embargoului de petrol
asupra Irakului să asistăm la o nouă modificare a
conjuncturii şi la reducerea corespunzătoare a preţului.
În afara unor factori de maximă generalitate
(progresul tehnic, resursele naturale), cuprinşi în această
grupă, în analiza conjuncturii un rol deosebit de important
îl prezintă măsurile de politică economică pe termen lung
adoptate de diferite state. O importanţă aparte în
stabilirea conjuncturii actuale capătă, de pildă, luarea în
considerare a implicaţiilor pe care le au asupra pieţei
programele adoptate de guvernele din ţările est-europene
privind tranziţia la economia de piaţă. În mod similar sunt
luate în considerare, în evaluarea conjuncturii economice

8
dintr-o ţară, obiectivele din programele de guvernare ale
forţelor politice aflate la putere, raporturile de forţe.
Factorii cu acţiune ciclică apar la intervale
neregulate de timp şi sunt consecinţa modului de evoluţie
a economiei, caracterizată printr-o alternanţă a fazelor
ciclului economic: înviorare, avânt, depresiune şi criză.
Această alternanţă reprezintă momente importante în
schimbarea stărilor conjuncturii economice şi de piaţă.
Consecinţe conjuncturale deosebite prezintă crizele
economice, care produc dereglări profunde în evoluţia
activităţii de producţie, repartiţie, schimb şi consum, ale
reproducţiei în ansamblu. În acest caz, evaluarea
conjuncturii pieţei urmăreşte stabilirea corectă a
perioadelor din ciclul în care se află economia analizată,
anticiparea momentului încheierii unei faze şi începerii
celeilalte. O astfel de analiză se bazează pe modul diferit
de acţiune a factorilor de influenţă în fiecare din fazele
ciclului; de exemplu, în momentele de criză, nivelul
producţiei industriale este scăzut, şomajul deţine un nivel
ridicat, în timp ce în perioadele de înviorare şi avânt
situaţia se prezintă invers.
De adăugat însă că, în perioada actuală, în analiza
conjuncturii economice dintr-o ţară nu se poate face
abstracţie de legăturile tot mai strânse şi
interdependenţele cu economiile altor ţări, aflate pe trepte
diferite de dezvoltare şi în stadii diferite ale crizei
economice. Se ajunge astfel la situaţia în care "diferite
crize economice se întrepătrund şi intercondiţionează

9
reciproc, formând un sistem de crize, care se desfăşoară
pe fundalul adâncirii decalajelor economice, în condiţiile
accentuării interdependenţelor".
Factorii sezonieri determină oscilaţii periodice, de
obicei anuale, ale cererii şi ofertei modificând
corespunzător conjunctura pieţei. Ei se manifestă cu
intensităţi diferite de la o perioadă la alta a fiecărui sezon,
ceea ce face ca şi stările conjuncturii să fie diferite. Astfel
de situaţii apar în cazul unor mărfuri la care producţia sau
consumul sunt afectate de sezonalitate, cum sunt
produsele agricole, combustibilii, unele materii prime etc.
Elementul particular al acestui tip de piaţă îl reprezintă
faptul că conjunctura propriu-zisă apare în perioada de
trecere de la o stare la alta, fiind fructificată doar de
agenţii economici care reuşesc să-şi devanseze
concurenţii în privinţa momentului apariţiei pe piaţă.
Factorii întâmplători (accidentali) determină
abaterea temporală a pieţei de la tendinţă. Ei apar
imprevizibil şi modifică starea conjuncturii. În această
grupă se pot cuprinde conflictele dintre state, seceta,
inundaţiile, grevele, unele măsuri politice ale statelor etc.
Întâmplătoare este numai apariţia fenomenelor,
fructificarea unei astfel de stări depinzând de gradul de
adaptabilitate al întreprinderii la acestea.

Indicatorii utilizaţi în analiza conjuncturii pieţei

10
 Evaluarea conjuncturii pieţei într-o anumită perioadă
şi surprinderea tendinţelor acesteia se realizează prin
utilizarea unui mare şi variat număr de indicatori. Unii
dintre aceştia sunt generali (comuni) şi caracterizează
conjunctura economiei mondiale şi a diferitelor ţări, alţii
sunt specifici şi surprind conjunctura unor pieţe
particulare. Alegerea celor mai potriviţi indicatori depinde
de domeniul supus analizei, obiectivele studiului de
conjunctură, sursele de informaţii utilizate, modele de
studiere folosite etc.
a) Indicatorii conjuncturii economiei mondiale, pe
zone şi ţări exprimă ansamblul fenomenelor care au loc
în economie la un moment dat, interdependenţele dintre
ele şi modul în care se reflectă în fizionomia pieţei. Cei
mai expresivi indicatori sunt reprezentaţi de: produsul
naţional brut, producţia industrială, investiţiile, consumul,
comerţul interior, fluxurile economice externe, politica
monetară şi financiară. Fiecare dintre aceste grupe
cuprinde indicatori derivaţi, care întregesc imaginea de
ansamblu a pieţei analizate.
Produsul naţional brut evidenţiază tendinţa de
ansamblu a conjuncturii; reprezentând o sinteză a tuturor
factorilor de influenţă economică, produsul naţional brut
permite evaluări asupra efectului cumulat al proceselor în
economie.
Producţia industrială explică evoluţia produsului
naţional brut, relevând aspecte importante ale pieţei. Prin

11
indicatori specifici (volumul producţiei industriale,
productivitatea muncii, indicele producţiei etc.) sunt puse
în evidenţă procesele de înviorare, stagnare ori încetinire
a creşterii economice. Evoluţia acestor indicatori în
anumite ramuri industriale evidenţiază mutaţiile produse
în structura economiei, modificările survenite în ramurile
cu tehnologii de vârf (microelectronică, robotică). Din
perspectiva pieţei, acest indicator permite evaluări asupra
ofertei. El este şi mai sugestiv atunci când este corelat cu
nivelul şi evoluţia stocurilor. Creşterea acestora semnifică
un raport necorespunzător faţă de cerere şi consum. De
asemenea, indicatorul are valoare practică deosebită când
este analizat pe ramuri, zone geografice, grupe de mărfuri
etc.
În ţara noastră, în perioada de tranziţie, acest
indicator a scăzut în raport cu perioada dinainte de 1989
până la 40%. El reflectă un grad scăzut de satisfacere a
nevoilor, un raport necorespunzător faţă de cerere şi
explică în bună parte preţurile ridicate care au caracterizat
această perioadă.
Gradul de utilizare a capacităţilor de producţie
surprinde fazele din cadrul ciclului economic în care se
află economia unei ţări la un moment dat. O reducere a
gradului de utilizare a capacităţilor de producţie semnifică,
de pildă, o încetinire a ritmurilor de creştere economică.
Strâns legat de acest indicator (aflat în relaţie inversă)
este rata şomajului, a cărei scădere semnifică un proces
de redresare economică. Gradul de utilizare a capacităţilor

12
de producţie oferă şi o imagine asupra ofertei teoretice şi
potenţiale, a capacităţii de mobilizare a economiei. Altfel
spus, în ţara noastră capacitatea de rafinare a petrolului
este de circa 30 milioane tone anual, în timp ce nevoile
interne se ridică la 10-12 milioane tone. În aceste condiţii,
a trebuit să fie închise o serie de capacităţi de rafinare.
Redeschiderea acestora a fost posibilă în condiţiile în care
managementul firmei a reuşit să identifice o piaţă externă
care să absoarbă produsele prelucrate.
Investiţiile fixe de capital indică tendinţele
structurale ale economiei. Pe baza raportului dintre
investiţiile social-culturale şi cele industriale, a raportului
dintre sursele de finanţare a investiţiilor (capital autohton
şi capital străin) şi orientării lor pe ramuri economice sunt
anticipate mutaţiile în structura ofertei şi implicaţiile
acestora asupra satisfacerii cererii.
Consumul e analizat ca unul dintre principalii factori
ai creşterii economice. În evaluarea conjuncturii, analiza
consumului se realizează prin cercetarea atât a volumului
absolut cât şi a structurii sale. În ultimul caz, indicii
valoroase privind tendinţele conjuncturii oferă studierea
raportului dintre cele două grupe principale: consum
productiv şi neproductiv. În strânsă legătură cu consumul
sunt analizate veniturile şi rata inflaţiei, indicatori
deosebit de sugestivi chiar şi atunci când sunt urmăriţi în
mod singular, deoarece exprimă aspecte complexe ale
fenomenelor care au loc în economie. În acelaşi timp,
nivelul ratei inflaţiei exprimă diferenţe notabile de la o

13
ţară la alta, oglindind procesele economice care au loc în
aceste ţări. Sunt uşor de sesizat, în acest sens ,
deosebirile dintre nivelurile atinse în Cehia, Slovacia şi
Ungaria, pe de o parte (mai scăzute şi relativ scăzute), şi
în România, Bulgaria şi Polonia, pe de altă parte (mult mai
ridicate, chiar explozive).
Comerţul interior reflectă principalele procese ce
au loc în cadrul pieţei bunurilor de consum, oglindind
starea producţiei, în ansamblu şi în cadrul diferitelor
sectoare de activitate. Dintre indicatorii specifici se
detaşează deverul (volumul vânzărilor) şi stocurile.
Deverul scoate în evidenţă tendinţele, ciclicitatea şi
oscilaţiile sezoniere ale pieţei produselor determinate de
fenomene specifice. Stocurile completează imaginea de
ansamblu atât a conjuncturii economice cât şi de piaţă,
reprezentând o altă expresie a raporturilor dintre cerere şi
ofertă.
Fluxurile economice externe reflectă raporturile
de schimb desfăşurate în cadrul pieţei mondiale,
evidenţiind principalele mutaţii şi tendinţe care au loc
între diferite ţări în privinţa poziţiei pe care acestea o
ocupă în cadrul comerţului internaţional. Astfel de aspecte
sunt relevate prin analiza importului, exportului, soldului
balanţei comerciale şi situaţiei balanţei de plăţi curente.
Se urmăresc cu atenţie modalităţile de finanţare a
deficitelor balanţelor de plăţi şi, în strânsă legătură cu
acestea, a deficitelor bugetare ale fiecărei ţări.

14
 În analiza fluxurilor externe, un loc important îl ocupă
indicatorii preţurilor practicate pe piaţa internaţională.
Aceştia reflectă acţiunea unui întreg complex de factori
(producţie, cerere, stocuri etc.), tendinţele lor exprimând
trăsăturile sintetice ale conjuncturii.
Indicatorii activităţii monetar-financiare
completează imaginea
conjuncturii, oferind indicii valoroase asupra mersului
activităţii economice. Deosebit de sugestivi sunt, în acest
sens, indicatorii: nivelul dobânzilor, taxa scontului, situaţia
rezervelor valutare şi cursul de schimb. În general,
indicatorii activităţii monetar financiare sunt indicatori de
consecinţă. Ei sunt utilizaţi, în principal, în explicarea
stărilor conjuncturii. De pildă, nivelul dobânzilor indică
faza din ciclul economic al unei ţări: acesta este scăzut în
perioadele de depresiune şi ridicat în cele de înviorare şi
avânt, exceptând unele situaţii particulare. De regulă, pe
pieţele internaţionale ale unor ţări dezvoltate se situează
la niveluri (SUA 10,5-10,75 %; Germania 8-10 %; Franţa
10-11 %) care semnifică o stare conjuncturală relativ
normală. Comparativ cu nivelurile atinse în Anglia (14-15
%) şi Italia (12-14 %), acestea pot fi considerate
stimulative pentru investitori. În mod similar, fluctuaţiile
mari ale cursului de schimb de pe principalele pieţe
financiar-monetare oglindesc anumite stări de
incertitudine, de nelinişte din cadrul pieţei mărfurilor, în
timp ce stabilitatea relativă a cursurilor de schimb
semnifică o stare economică relativ normală.

15
b) Indicatorii conjuncturii principalelor pieţe de
mărfuri reflectă
consecinţele conjuncturii economice asupra pieţei, motiv
pentru care explicarea evoluţiei fenomenelor exprimate de
aceştia se realizează prin analiza interdependenţei dintre
componentele mediului economico-social şi elementele
constitutive ale pieţei. Din aceste cosiderente, în studierea
conjuncturii principalelor pieţe de mărfuri se porneşte de
la situţia producţiei şi ofertei, a consumului şi cererii, a
importului, exportului şi preţurilor. Obiectivul esenţial al
analizei îl reprezintă evaluarea raportului cerere-ofertă şi
implicit a preţurilor rezultate din acest raport.
Producţia şi oferta sunt urmărite, în principal, prin
evidenţierea volumului şi structurii acestora într-o anumită
perioadă. În cadrul analizei, sunt luaţi în considerare
principalii furnizori, poziţia lor geografică, posibilităţile de
ofertă, raporturile dintre ei etc. Evaluarea ofertei
potenţiale este completată prin analiza situaţiei stocurilor,
ca element de reglare a raportului producţie-ofertă.
Consumul şi cererea sunt evaluate prin prisma
modificărilor intervenite în privinţa volumului şi structurii,
a localizării şi modului de manifestare. Sunt luate în
considerare raporturile faţă de producţie şi ofertă,
posibilităţile de acoperire într-o perioadă previzibilă.
Importul şi exportul evidenţiază posibilităţile de
sporire (restrângere) a ofertei de pe piaţă. Din acest

16
motiv, analiza lor se realizează în detaliu, urmărindu-se
raportul stabilit faţă de producţie şi consum, structura şi
orientarea geografică, raportul de schimb, balanţa
comercială şi de plăţi etc.
Preţurile exprimă esenţa stării conjuncturii unei
anumite pieţe. Analiza acestora se realizează prin prisma
raportului cerere-ofertă, urmărindu-se măsura în care
reflectă corect acest raport, abaterile şi cauzele care le
determină, tendinţele şi, mai ales, durabilitatea lor .
c) Indicatorii conjuncturii pieţei monetar-financiare
surprind fluctuaţiile specifice înregistrate de cererea şi
oferta de capital, tendinţele de manifestate de raporturile
dintre ele şi efectele pe care le generează, în cadrul
economiei în general şi în planul pieţei mărfurilor, în
special. Ei exprimă cererea şi oferta de capital (credite),
nivelul dobânzilor, volumul datoriilor externe şi situaţia
achitării acestora, situaţia balanţei de plăţi, deficitul
bugetelor naţionale, evoluţia cursului de schimb, puterea
monedei naţionale, restricţiile monetare practicate,
tendinţele de economisire etc.
Prin cercetarea conjuncturii pieţei monetar-financiare
se urmăreşte
identificarea posibilităţilor de asigurare a resurselor
băneşti necesare desfăşurării activităţii economice,
determinarea rezultatelor acestei activităţi, evaluarea
riscurilor şi a şanselor manifestării iniţiativei.

17
d) Indicatorii conjuncturii pieţei transporturilor
maritime vizează un
sector important al activităţii economice, cu pondere
însemnată în desfăşurarea acesteia. Deosebit de valoroşi
se dovedesc indicatorii care se referă la piaţa
transporturilor maritime internaţionale. Deşi marcată de
conjunctura economică de ansamblu, piaţa transporturilor
maritime descrie o evoluţie proprie datorată unor factori
specifici. Din acest motiv, evaluarea conjuncturii se
realizează, pe de o parte, prin investigarea legăturilor de
interdependenţă cu conjunctura pieţei mărfurilor, iar, pe
de altă parte, prin urmărirea atentă a raportului cerere-
ofertă din cadrul acestei pieţe. Acestui scop vor servi
astfel de indicatori ca: volumul cererii şi ofertei de
capacităţi de transport, nivelul navlului, supraoferta de
capacitate ("stocurile"), ieşirile din flotă, poziţia geografică
a ofertanţilor şi a beneficiarilor.
Dincolo de conţinutul concret, specific, al fiecărui
indicator din grupele de mai sus, în analiza conjuncturii o
importanţă aparte o are delimitarea lor în funcţie de
plasarea în timp a evoluţiei proceselor şi fenomenelor pe
care le exprimă aceşti indicatori, în raport cu evoluţia de
ansamblu a economiei. După acest criteriu, al legăturii
temporale între fenomenele din cadrul pieţei şi indicatorii
care le ilustrează, aceştia pot fi grupaţi astfel:
• indicatori avansaţi, care caracterizează evoluţia mai
rapidă a unor sectoare ale economiei decât dinamica de
ansamblu a ei şi preced unele evenimente. În rândul

18
acestora sunt incluşi: ritmul construcţiilor, al angajării în
industria prelucrătoare, comenzile şi contractele pentru
obiective ce necesită investiţii fixe de capital etc.
• indicatorii concomitenţi, ce exprimă evoluţia unor
sectoare care evoluează în acelaşi timp şi ritm cu mersul
de ansamblu al economiei. Dintre aceştia se pot menţiona:
produsul naţional brut, indicele producţiei industriale,
deverul marilor magazine, gradul de utilizare a
capacităţilor productive, rata şomajului etc.
• indicatorii întârziaţi, ce caracterizează fenomene care
sunt precedate de anumite manifestări din cadrul
economiei. Ei ating nivelul maxim sau minim după ce pe
ansamblul economiei un asemenea nivel a fost depăşit. În
această categorie se cuprind: nivelul dobânzilor, rata
inflaţiei, cursul de schimb etc.
Indicatorii prezentaţi caracterizează, în fapt, mediul
în cadrul căruia acţionează întreprinderea, privit în
ansamblu, ca rezultantă a interacţiunii tuturor
componentelor care-l definesc.
În contextul celor prezentate, "supravegherea"
mediului şi adaptarea întreprinderii la dinamica sa
necesită, pe de o parte, selectarea componentelor cu care
aceasta vine în contact şi evidenţierea legăturilor care
apar, iar pe de altă parte, dimensionarea şi descrierea
pieţei în cadrul căreia acţionează şi surprinderea
conjuncturii ce caracterizează relaţiile de piaţă la un
moment dat. Numai în acest fel întreprinderea poate
ajunge la o raportare realistă faţă de fizionomia şi

19
cerinţele mediului extern, ale pieţei, la o valorificare
corespunzătoare a potenţialului său.

Bibliografia:

Elena Lolescu (coordonator) - Conjunctura pieţelor internaţionale,

Editura
Universitaria, Craiova, 2007
Ioan Bari - Globalizarea economiei, Editura Economică, Bucureşti, 2005
Sterian Dumitrescu, Ana Bal - Economie mondială, Editura Economică,
Bucureşti, 2002
Nicolae Al. Pop (coordonator) – Cercetarea pieţelor internaţionale,
Editura ASE,
Bucureşti, 2006

20