ABORDARI CONCEPTUALE PRIVIND FILIERELE AGROALIMENTARE

Pentru o lungă perioadă de timp, rolul populaţiei active agricole a fost acela de a hrăni
ansamblul populaţiei (adică de a vinde o parte, apoi toată producţia obţinută consumatorilor, în special
celor din oraşe), însă, în prezent, situaţia s-a schimbat, în sensul că populaţia activă agricolă a scăzut şi,
încetul cu încetul, a devenit din ce în ce mai mult furnizoare de materii prime.
Producţia agricolă este azi în creştere, atât cantitativ cât şi calitativ, dar produsele agricole au
tendinţa de a ajunge din ce în ce mai rar în stare naturală în căminul consumatorului. Astfel, în prezent,
producătorii agricoli nu mai sunt priviţi doar ca furnizori de materii prime, ci ca o verigă a unui lanţ, ca
o componentă a unui circuit complex, ei reprezentând o verigă obligatorie, dar nu centrală.
În contextul menţionat anterior, este indispensabil ca agricultorii să cunoască diferiţii actori ce
intervin în lanţul agroalimentar, să înţeleagă modul de funcţionare şi organizare a acestora, punctele
forte şi punctele slabe ale fiecăruia etc. Toate aceste elemente influenţează vânzările, respectiv
obţinerea unui preţ corespunzător.

1.1. Conceptul de filieră

Definiţiile filierei sunt numeroase. Astfel, filiera poate fi definită drept o succesiune de etape ce
urmează a fi parcurse în vederea atingerii unui obiectiv ori ca ansamblul intermediarilor uniţi în aceeaşi
activitate. O filieră este o abstractizare, o reprezentare a unei părţi a realităţii economice care vizează
măsurarea, înţelegerea, explicarea structurii şi funcţionării unui anumit domeniu1. Conceptul de filieră
este prezent în toate domeniile economiei: filieră electronică, filieră de comunicaţii etc. Acest concept
se referă la: o activitate productivă în care intervin din amonte până în aval mai multe întreprinderi, dar
într-o manieră ce nu este neapărat lineară.
Noţiunea de filieră agroalimentară a fost supusă atenţiei specialiştilor de către literatura
franceză (Malassis – Economia agroalimentară). În SUA, cu aceeaşi semnificaţie, se utilizează
1
Lauret, F., Revista Economie et société, 1983

3
noţiunile de canal sau lanţ (în lucrările economistului Ray Goldberg). Începând cu anul 1984, noţiunea
de filieră agroalimentară se regăseşte în toate documentele FAO.
În raport cu noţiunea de canal, lanţ sau circuit, conceptul de filieră deschide calea unei analize
globale (la nivel micro şi macroeconomic), ce permite urmărirea întregului parcurs al unui produs şi
elaborarea unei strategii optime ce vizează obţinerea unei eficienţe maxime pentru consumatorul final.
După definiţia francezilor2 „filiera reprezintă un sistem economic constituit din ansamblul
canalelor de distribuţie şi aprovizionare utilizate de toţi producătorii ce vând aceeaşi familie de bunuri
concurente pe o piaţă de consum”. Rezultă din această definiţie faptul că filiera nu se referă la o piaţă
de consum dată, ci la utilizarea aceleiaşi materii prime de către o „familie” industrială.
Având în vedere definiţia anterioară, generică, analiza filierei constă în a urmări itinerariul
unui produs agroalimentar de la producţia materiei prime agricole care serveşte la fabricarea sa, până la
utilizarea lui ca produs alimentar consumabil. Este vorba de a urmări itinerariul său de la exploataţia
agricolă până la farfuria consumatorului, ceea ce marchează preponderenţa funcţiei de aprovizionare în
lanţul agroalimentar.
Studiul unei filiere comportă două aspecte fundamentale: identificarea (descrierea) sa: produse,
itinerarii, agenţi economici, operaţii, fluxuri, costuri etc.) şi analiza mecanismelor reglatoare (structura
şi funcţionarea pieţelor, intervenţia statului, prognoza etc.).
O altă abordare presupune că elementele care trebuie precizate atunci când studiem o filieră
sunt: produsul / produsele, spaţiul geografic şi durata.
Odată stabilite aceste elemente, unii autori 3 merg mai în detaliu cu analiza, considerând 4
subansamble componente ale unei filiere, şi anume:
 întreprinderile şi unităţile de producţie, transformare şi comercializare care asigură elaborarea
produsului de la origine până la faza de consum;
 consumul propriu-zis al produsului;
 serviciile care intervin pentru a organiza şi orienta producţia, schimbul şi consumul;
 relaţiile verticale şi orizontale dintre diverşii actori.
Ca sferă de cuprindere, conceptul de filieră agroalimentară este mai larg decât conceptul de
„canal” şi de „circuit” de distribuţie:

2
Revista Distribution – Consommation, nr. 5/1981
3
Lauret, F., Revista Economie et societe, 1983

4
  canalul reprezintă un subansamblu al circuitului comercial pe care un producător poate să-l
utilizeze şi gestioneze în vederea vânzării produsului (lor) său (sale);
 circuitul (sau totalitatea canalelor) cuprinde ansamblul producătorilor, procesatorilor,
distribuitorilor şi consumatorilor aflaţi pe traseul parcurs de un produs sau grupă de produse.
Filiera agroalimentară, abordată ca un „sistem” introduce retroacţiunea (feed-back-ul) şi
plasează activităţile (procesele) specifice într-un cadru determinat. În aceste condiţii, ea presupune
integrarea drumului fizic al produsului cu serviciile care-l însoţesc, dar şi cunoaşterea forţelor interne şi
externe ce-l influenţează: agenţi economici, grupări, organizaţii, instituţii, mediul tehnologic, mediul
politic, mediul natural etc. În literatură se introduce chiar şi noţiunea de ecosistem al filierei.
Filierele pot fi tratate (abordate) din mai multe puncte de vedere:
 optica de marketing – prin care urmăreşte comportamentul de piaţă al agenţilor economici
aflaţi pe filieră, costurile şi profiturile realizate de către fiecare dintre aceştia;
 optica de ecosistem – care are în vedere dezvoltarea durabilă a filierelor agroalimentare,
asociată cu evitarea risipei resurselor şi a poluării;
 optica social-politică – prin care se analizează funcţiile, rolurile, posibilităţile, conflictele şi
echilibrul filierelor.
Abordările filierelor agroalimentare trebuie realizate, de asemenea, într-o optică dinamică, care
să integreze spaţiul (care se referă la producţie, consum, pieţe determinate) şi timpul care se scurge de
la intrarea în filieră sau în diferitele verigi ale acesteia până la ieşire. Practic, analiza unei filiere
agroalimentare poate fi iniţiată, în amonte sau în aval, de către producători, consumatori, transformatori
sau distribuitori.
Orice filieră are un coordonator. Rolul de coordonator este din ce în ce mai mult atribuit
industriilor din aval sau celor din amonte (de exemplu, FNC-urile sau abatoarele şi fabricile de
preparate din carne, ce funcţionează în cadrul filierelor pe baze contractuale şi comerţul, care are
posibilitatea să-şi aleagă sursele de aprovizionare).
În ceea ce priveşte întinderea filierei, aceasta rezultă din natura produsului analizat, din punctul
central de analiză adoptat pentru filieră şi din starea proceselor de integrare verticală. Astfel, anumite
produse agricole sunt consumate în starea naturală şi analiza filierei se va opri la comercializare, altfel
spus la consumatorul final. Alte produse necesită una sau mai multe transformări succesive şi, deci,
analiza filierei se poate opri la prima sau la a doua operaţie de vânzare-cumpărare, fără a intra în detalii

5
de punere a acelui produs la dispoziţia consumatorilor. Cercetările actuale privind „costul total al
distribuţiei” pledează pentru analiza totală a filierei.
Referitor la punctul central de analiză adoptat pe filieră, se poate menţiona că acesta fixează
ceea ce reprezintă aprovizionare şi ceea ce devine ieşire (produs pus pe piaţă).
În cadrul anumitor filiere, producătorul agricol de bază apare ca un furnizor oarecare ce va fi
supus unui „marketing de aprovizionare” al întreprinderii de prelucrare şi va putea intra în competiţie
cu eventualele surse din import. Dacă, dimpotrivă, punctul central al filierei este producătorul,
aprovizionarea va fi tratată în amonte, înaintea exploataţiei agricole, restul fiind o problemă de vânzare
a produselor, cu sau fără faze intermediare, de către procesatori şi comercianţi (vânzare directă, circuit
scurt, circuit lung).
În sfârşit, integrarea verticală, din ce în ce mai frecventă, impune extinderea filierei spre aval.
Dacă această integrare se prezintă sub formă cooperatistă, producătorul agricol de bază ar trebui,
teoretic, să nu mai apară ca un simplu furnizor pentru industrie sau comerţ, ci ca un coparticipant al
acestei activităţi.
Din analiza filierelor trebuie să rezulte „punctele forte” şi „punctele slabe” ale acestora. Astfel
este necesară o analiză a structurii socio-economice a filierei, în diferitele sale etape, pentru a descoperi
punctele cheie, cu ajutorul cărora se stabileşte politica de ansamblu a acesteia. Se ştie deja că analiza
canalelor de distribuţie scoate în evidenţă multiplele funcţii şi operaţii ale procesului de distribuţie
(privit în sens larg) a unui produs ce sunt îndeplinite de o serie de întreprinderi independente sau de
agenţi economici grupaţi în interiorul unei structuri integrate vertical.
Optica prezentată privind abordarea analizei filierei dintr-un punct central, scoate în evidenţă
faptul că partenerii nu au aceeaşi importanţă în cadrul filierei şi aceleaşi posibilităţi de acţiune în
procesul de reglare. În acest context, este important să fie scoase în evidenţă punctele forte „nodurile”
privilegiate ale filierei, care condiţionează ansamblul componentelor acesteia, în aval şi în amonte.
Aceste „noduri” privilegiate ale filierelor se află la „locul” de întâlnire (sau negociere), la confluenţa
dintre partenerii cei mai puternici aflaţi pe filieră, din a căror confruntare rezultă politica ce va acţiona
asupra ansamblului fiecărei filiere şi a tuturor participanţilor acesteia.
Un astfel de prim „nod” apare, de regulă, la întâlnirea dintre agricultori şi procesatori sau
cumpărători, când primii, prin organizarea lor, dispun de o anumită importanţă (forţă) în cadrul filierei,
utilizată în scopul negocierii. Un „nod” forte al filierei poate fi întâlnit şi la confluenţa dintre

6
procesatori şi distribuitori, când cei din urmă sunt puternici şi practică un comerţ modern, putând
impune celor din amonte condiţii de calitate, de preţ şi de prezentare.
„Nodurile” forte prezentate anterior vizează, de fapt, ansamblul relaţiilor tehnico-socio-
economice care se stabilesc la locurile de întâlnire dintre parteneri, care implică – ascendent sau
descendent – procesarea, circulaţia mărfii (aprovizionare-desfacere), servicii, fluxuri de plăţi şi de
informaţii etc. De fapt, punctele de confruntare cele mai importante existente pe filieră îşi pun
amprenta în mod decisiv asupra comportamentului de marketing al acesteia. O astfel de abordare
impune individualizarea participanţilor succesivi, cunoaşterea importanţei pe care aceştia o au în cadrul
filierei şi puterea lor de negociere. Aceasta este de natură socio-economică, deoarece implică atât
poziţia economică a partenerilor, cât şi relaţiile politice dintre ei.
În legătură cu punctele slabe (strangulări) ale filierei, menţionăm că este vorba de segmente
(participanţi) din cadrul filierei care nu-şi îndeplinesc rolul sau şi-l îndeplinesc doar parţial, ceea ce
afectează comportamentul de ansamblu al sistemului.
Punctele slabe ale filierei pot fi de ordin financiar, apărute datorită comportamentului unuia sau
mai multora dintre membrii filierei, care practică o politică de preţuri abuzivă, ce determină creşterea
preţurilor şi tarifelor şi reducerea veniturilor agricultorilor; în acest caz diagnoza filierei trebuie să
identifice participanţii ce manifestă această atitudine speculativă. De asemenea există puncte slabe de
ordin informaţional; producătorul oficial este adesea ultimul informat despre modul în care produsele
sale sunt primite de piaţă şi de evoluţiile previzibile ale cererii.
Pentru identificarea punctelor slabe este necesar ca diagnoza filierei agroalimentare să se
realizeze la trei niveluri:
 micro – prin luarea în considerare a fiecărui segment al producţiei şi circulaţiei materiale a
bunurilor şi serviciilor ce compun filiera, evidenţiindu-se, printre altele, modul de organizare a
activităţii agenţilor economici ce-l compun, greutăţile cu care se confruntă, pierderile materiale şi
valorice pe care le înregistrează etc., precum şi valoarea adăugată pe care o aduce în sistem, modul de
obţinere şi de repartiţie a venitului, costurile şi preţurile unitare realizate şi informaţia pe care o
vehiculează în sistem;
 macro – unde sunt abordate preocupările de interes general vizând eficientizarea şi
dezvoltarea filierelor agroalimentare, impactul fiecărei componente a filierei asupra amontelui, avalului
şi ansamblului acesteia, tipul de producţie agricolă şi tipul de consum pe care se bazează, calitatea

7
produselor pe care le obţine şi pe care le dezvoltă, preocupările pentru dezvoltarea şi difuzarea în
sistem a progresului tehnologic;
 ecologic – analizându-se măsura în care fiecare segment şi participant al filierei răspunde
politicilor de conservare a mediului ambiant şi de evitare a risipei resurselor şi se înscrie în efortul
internaţional – concretizat în programe specifice - de dezvoltare durabilă a filierelor agroalimentare, a
întregului sector agroalimentar.
După Ray Goldberg, această abordare a filierei este în mod evident strategică, ea tratând
deficienţele şi contradicţiile economiei agroalimentare.
În legătură cu contradicţiile existente în cadrul filierelor agroalimentare, se pot menţiona
următoarele:
 filierele pot rezolva conflictul agricultură-industrie-comerţ prin armonizarea globală a
intereselor acestora (prin folosirea unor pârghii economice precum: subvenţiile directe şi indirecte,
preţurile, creditele etc. şi prin negocieri tripartite);
 strategia globală a filierei să nu sacrifice interesele (obiectivele) pe termen lung în avantajul
celor imediate (criteriul temporal);
 în strategia globală a filierei politicul să nu afecteze economicul, relaţiile de putere să nu
acţioneze asupra filierei luate ca întreg, iar preocupările „macro” să nu fie în opoziţie cu preocupările
„micro”, adică ale unităţilor (participanţilor) ce compun filiera.
Avantajele filierei:
 permite cunoaşterea funcţionării şi evoluţiei sistemelor componente, sisteme (sau subsisteme)
care se nasc, trăiesc şi mor, sunt supuse agresiunilor tehnice, economice, politice etc. ale mediului.
Filiera, ca întreg, depinde de elementele care o compun; ea nu reprezintă o simplă însumare a acestora;
 permite luarea în calcul atât a unor elemente microeconomice, cât şi a unor aspecte
macroeconomice.
Limitele filierei:
 uneori câmpul său de acţiune este limitat, neluând în calcul activitatea diversificată a unor
întreprinderi;
 de cele mai multe ori nu explică raporturile între preţurile diferitelor produse;
 nu explică, în general, cauzele comportamentului consumatorilor.

8
 1.2. Caracteristicile filierelor agroalimentare

Specificitatea proceselor de producţie şi de comercializare ce au loc de-a lungul filierelor

agroalimentare este dată de natura materiilor prime utilizate, precum şi de cea a cerinţelor pe care le
satisfac produsele în care acestea sunt încorporate.
1. O primă caracteristică se referă, deci, la faptul că materiile prime de bază sunt de natură
organică. Aceasta înseamnă: în primul rând, că este vorba de resurse cu un grad ridicat de
perisabilitate, ceea ce implică asigurarea unor condiţii speciale de păstrare şi manipulare. În al doilea
rând, fiind vorba de materii prime organice, este posibilă utilizarea lor integrală în procesele
tehnologice, mai ales dacă avem în vedere faptul că multe dintre reziduurile din industria alimentară
sunt folosite în zootehnie ca hrană pentru animale, iar în cazurile în care nu sunt utilizate în acest scop,
ele pot fi deversate în mediu fără riscul unor efecte poluante, absorbindu-se destul de rapid în sol. În al
treilea rând, producţia autohtonă de materii prime vegetale are caracter sezonier, ceea ce influenţează
desfăşurarea proceselor de prelucrare şi comercializare aflate pe filieră în cursul unui an calendaristic.
În al patrulea rând, în prezent, progresul tehnico-ştiinţific din acest domeniu se bazează în principal pe
ingineria genetică şi pe biotehnologii.
2. O altă caracteristică o constituie numărul relativ redus al fazelor pe care le parcurg materiile
prime în procesul de prelucrare, ceea ce face posibilă şi necesară, de cele mai multe ori, integrarea
fabricaţiei la nivelul unei singure verigi organizaţionale. De aceea, procesul de acumulare a valorii
concomitent cu adâncirea prelucrării materiilor prime este mai puţin evident în filierele agroalimentare.
Referitor la acest aspect, mai trebuie adăugat faptul că, de cele mai multe ori, pentru un produs de bază
al unei întreprinderi din industria alimentară din ţara noastră este specifică destinaţia prioritară spre
consumul final.
3. O caracteristică specifică este şi aceea că, pentru calitatea comercială a produselor alimentare
finite rezultate din procesare definitorii sunt conţinutul în elemente nutriţionale şi capacitatea de
conservare a acestuia pe perioade cât mai îndelungate.
4. O altă caracteristică rezultă din faptul că nu sunt prea numeroase cazurile în care, prin
prelucrare industrială, se modifică structura fizico-chimică a materiei prime de bază. De multe ori,

9
aceasta nu presupune altceva decât realizarea unei succesiuni de operaţii de separare, condiţionare,
porţionare şi de ambalare, în condiţii igienico-sanitare prestabilite.
5. O ultimă caracteristică ar fi aceea că fluxurile tehnologice specifice filierelor agroalimentare
se bazează pe instalaţii complexe, cu un înalt grad de automatizare, apropiindu-se sub acest aspect de
cele din industria chimică.
Având în vedere aceste caracteristici, se poate aprecia că procesul de valorificare superioară a
materiilor prime agricole în cadrul filierelor specifice este mai puţin legat de adâncirea procesului de
prelucrare şi a structurii sortimentale a producţiei, ci de ridicarea nivelului calitativ al produselor, de
porţionarea, ambalarea şi prezentarea produselor în concordanţă cu cerinţele consumatorilor, de
modernizarea proceselor de fabricaţie, de redistribuirea subproduselor în favoarea acelor filiere care
asigură utilizarea lor în condiţii de eficienţă economică maximă.
Caracteristicile fundamentale ale filierei agroalimentare sunt capitalizarea în zona de centru a
acesteia (transformare – distribuţie) şi supravieţuirea unor forme artizanale la periferie (producători,
artizani, menaje)4.
De asemenea, se consideră că studierea unei filiere presupune analizarea modului în care
întreprinderile acţionează asupra produsului, precum şi relaţiile de complementaritate sau de
concurenţă care există între ele. Astfel, trebuie luate în calcul diversitatea situaţiilor, coexistenţa
formelor tradiţionale şi a sistemelor industriale şi, de asemenea, trebuie înţelese evoluţiile în curs.
Diversitatea în interiorul filierelor rezultă şi din multitudinea de produse şi particularităţile acestora.
În perioada actuală, analiza în termeni de „filieră a produsului” a înlocuit „studiul pieţelor
agricole”. Într-adevăr, până nu demult, piaţa apărea ca un element strategic de care depindea preţul. În
prezent, o asemenea analiză nu mai este considerată operaţională, deoarece nu ia în calcul diferitele
intervenţii ce au loc înainte ca produsul să fie pus la dispoziţia consumatorului. Dacă studierea pieţei
privilegiază schimbul, analiza filierei pune accentul pe operaţiile materiale care antrenează
transformările produselor şi pe agenţii care realizează aceste transformări.
Filiera se raportează la drumul parcurs de către un produs sau un grup de produse în interiorul
sferei agroalimentare şi vizează, în ansamblu, două componente principale: agenţii (întreprinderi şi
administraţii) şi operaţiunile (de producţie, de repartiţie şi de finanţare) care concură la formarea şi
transformarea produsului până la stadiul de utilizare, pe de o parte şi mecanismele de ajustare a

4
Malassis, Initiation a l économie agroalimentaire, Editura Hatier, Paris, 1992

10
fluxurilor de produse şi factorii de producţie alocaţi de-a lungul filierei până la stadiul final, pe de altă
parte5.
Identificarea se realizează sub două aspecte: funcţional şi socio-economic. Identificarea
agenţilor şi operaţiunilor de-a lungul filierei permite caracterizarea structurii şi funcţiilor acestora.
Agenţii care operează de-a lungul unei filiere pot fi: întreprinderi agricole, întreprinderi de
industrie alimentară, întreprinderi care aprovizionează lanţul agroalimentar cu bunuri intermediare şi
echipamente cu care se exercită operaţii (întreprinderi de stocare, de transport, de condiţionare şi de
ambalare, de publicitate şi de promovare a vânzărilor). Aceste întreprinderi cu forme socio-economice
diverse au raporturi de piaţă şi relaţii organice de diferite tipuri.
De asemenea, alţi agenţi care operează asupra filierelor includ instituţiile de credit,
întreprinderile de asigurări, administraţiile publice şi private. Administraţiile publice generează şi
organizează pieţele naţionale (oficii, pieţe de interes naţional) sau intervin pe pieţe pentru a le orienta şi
regulariza (cu ajutorul fondurilor de orientare şi de reglare a pieţelor agricole şi fondurilor de garantare
a produselor agricole).
Administraţiile private exercită funcţii de organizare şi reglare (grupuri de producători, asociaţii
profesionale şi interprofesionale) şi se erijează în grupe de operare sau de presiune (sindicate).
Pe filieră, agenţii exercită operaţiuni:
 asupra bunurilor şi serviciilor;
 asupra repartiţiilor;
 financiare.
Operaţiunile asupra bunurilor şi serviciilor de-a lungul unei filiere sunt cele care concură la
formarea produsului şi la drumul său până la stadiul final al filierei, şi privesc: echipamente, tranzacţii
comerciale, precum şi operaţiunile legate de acestea: modernizarea sau diferenţierea produselor,
stocarea, transportul, publicitatea, promovarea vânzărilor. Ansamblul acestor operaţiuni, prin jocul
valorilor adăugate şi a marjelor comerciale concură la formarea valorii de piaţă a produsului.
Valoarea adăugată prin aceste operaţiuni de-a lungul filierei remunerează capitalul şi munca
angajată în aceasta. În contrapartidă, valoarea adăugată este constituită din salarii, impozite, taxe etc.

5
Malassis, L., operă citată

11
 Filiera poate să beneficieze, printre altele, de diverse ajutoare sub formă de subvenţii şi de
transfer de capital (ajutor de investiţii) care determină creşterea valorii distribuabile sau creşterea
acumulărilor sau a investiţiilor.
De o deosebită importanţă pe filiera produsului este activitatea de inovaţie, care duce la
câştiguri de productivitate şi calitate.
Operaţiunile financiare se raportează la activitatea de creditare, la rolul băncilor şi gradul lor de
intervenţie pe filieră, la gradul de control şi cotele de participare ale întreprinderilor, la asigurarea
devizelor necesare importurilor, la exportul de produse intermediare sau finite, la transferul de capital şi
de venituri etc.
Renumitul economist francez Malassis consideră că filiera agroalimentară este alcătuită din:
 furnizorii agriculturii, adică cei care produc material agricol (maşini, utilaje etc.) şi cei care
produc seminţe sau hrană pentru animale;
 producătorii agricoli care, ca urmare a consumării elementelor menţionate anterior, obţin
produse agricole vegetale sau animale;
 industriile agroalimentare, care asigură transformarea materiilor prime agricole;
 transportatorii şi comercianţii, care pun produsele la dispoziţia consumatorilor;
 restaurantele şi cantinele, care încorporează servicii suplimentare;
 consumatorii înşişi.
Integrarea reprezintă un proces de organizare a filierelor, pe care-l regăsim sub două forme
fundamentale:
 integrarea pe orizontală, care presupune asocierea între producători, în scopul ameliorării
producţiei şi creşterii eficienţei economice a prelucrării şi comercializării produselor agroalimentare. Se
organizează fie prin separarea diverselor etape ale realizării produselor alimentare de către grupuri
diferite (asociaţii, societăţi, cooperative), fie prin utilizarea în comun a maşinilor şi utilajelor.
Orizontalitatea reuneşte sub aceeaşi autoritate aceleaşi activităţi;
 integrarea verticală presupune fie cooperarea fermelor individuale cu industriile şi comerţul,
fie existenţa mai multor cooperative care au interese şi obiective comune, dar efectuează activităţi
diferite, integratorul fiind o persoană, întreprinderea sau cooperativa care are putere decizională.

12
 La nivel naţional, activităţile de cooperare şi integrare şi relaţiile dintre numeroasele tipuri şi
forme de unităţi agricole, de service, de prelucrare şi comercializare se constituie în sistemul
agroalimentar (agrobussinesul), ce a devenit un model de organizare şi desfăşurare a procesului
economic de asigurare cu alimente.
Agribusinesul se constituie ca o activitate integrată, ce include activitatea de producere a
materiilor prime agricole, semiprelucrarea, prelucrarea şi comercializarea produselor alimentare.
Pe plan mondial, spre deosebire de sistemul agroalimentar american, bazat pe fermele mari şi
mijlocii şi pe întreprinderile capitaliste specializate, sistemul agroalimentar vest european promovează
cooperarea între toate formele de organizare socială a producţiei agricole, inclusiv prin menţinerea
micii producţii din zonele defavorizate.
Reglarea filierelor agroalimentare (pieţelor) se realizează cu ajutorul unui sistem de
stimulatori şi stabilizatori ai acestora, concretizat prin:  politica de preţuri;  susţinerea producătorilor
agricoli şi a consumatorilor (subvenţii);  impozitarea agricolă;  taxele vamale în domeniul agricol.
Prin reglarea pieţelor se urmăreşte:  reducerea decalajelor dintre cerere şi ofertă;  reducerea
decalajelor dintre cererea potenţială şi cea reală;  stabilizarea producţiei şi a ofertei;  realizarea unei
tendinţe de stabilitate a preţurilor;  eliminarea caracterului de dualitate pe care îl prezintă pieţele
agricole din România (caracter dat de faptul că pământul şi producţia agricolă sunt în proprietate
majoritar privată, dar amontele şi avalul agriculturii, inclusiv serviciile sunt dominate de structuri
monopoliste).

1.3. Noua concepţie asupra filierei produselor agroalimentare

Noua concepţie privind filiera produsului agroalimentar pune accentul pe abordarea

interdisciplinară a studierii acesteia. Argumentarea acestei abordări constă în faptul că între activitatea
de obţinere a produsului agricol şi consumul acestuia, în diferite stadii de elaborare, se interpun o
mulţime de activităţi şi aspecte, nu numai de natură conceptuală, dar şi de natura pragmatismului
perceptiv, evidenţiate şi soluţionate de un ansamblu de discipline, cum ar fi: economia, sociologia,
previziunea, tehnologiile agricole şi alimentare etc. Cu ajutorul acestor discipline poate fi explicată
funcţionarea filierei agroalimentare.

13
 Abordarea interdisciplinară a filierei permite realizarea unei analize mai aprofundate şi
complete a activităţilor, evitând riscul de neglijare a unui aspect pe care nu îl poate surprinde o singură
disciplină. În general, analiza unei filiere dintr-un singur punct de vedere se face diferit, astfel: din
punct de vedere economic va fi evidenţiat aspectul instituţional şi politic, din punct de vedere social va
fi evidenţiat elementul uman, iar din punctul de vedere al tehnologiilor agricole şi alimentare va fi
evidenţiat aspectul tehnic. Dacă filiera este abordată separat de fiecare disciplină în parte, cele trei
metode tind să prezinte un aspect parţial al sistemului agroalimentar şi astfel, analiza nu ar fi completă.
Pentru a exemplifica necesitatea abordării interdisciplinare, să presupunem că trebuie explicată
următoarea problemă a filierei unui produs agroalimentar: care este motivul pentru care producătorii
agricoli nu aplică tehnologii moderne de cultură? Din punct de vedere economic, motivul este lipsa
mijloacelor financiare. Din punct de vedere sociologic, motivul este tendinţa oamenilor de a diminua
riscul. Din punct de vedere agronomic, motivul este lipsa cunoştinţelor în domeniu. Soluţiile propuse
pentru rezolvarea acestei probleme diferă de la o disciplină la alta. Economia va propune facilităţi
financiare la contractarea creditelor, sisteme de subvenţii şi tehnici de susţinere a producătorilor
agricoli etc. Sociologia va propune adoptarea unor sisteme eficiente de asigurare împotriva riscurilor.
Agronomia va propune implementarea unor programe de instruire a fermierilor. Doar dacă cele trei
metode sunt combinate în studierea filierei unui produs agroalimentar se asigură înţelegerea completă a
sistemului.
Diferenţa dintre noua concepţie asupra filierei şi cea veche nu se rezumă doar la necesitatea
abordării interdisciplinare ci şi la metoda de studiere a acesteia. Abordarea clasică a filierei produsului
agroalimentar presupune analiza activităţilor şi agenţilor în cele trei faze principale ale acesteia:
agricultură, industrie alimentară şi distribuţie. În noua abordare a filierei, aceasta este divizată în multe
elemente componente, care sunt analizate separat. Concepţia nu este nouă, ideea datând de la mijlocul
secolului XVIII, când filosoful Descartes, în lucrarea „Discurs asupra metodei”, sublinia că „realitatea
poate fi înţeleasă numai prin spargerea ei în părţi tot mai mici, fiecare parte urmând a fi analizată
separat”. În prezent, analiza şi sinteza sunt metode consacrate, utilizate în multe domenii în procesul
cunoaşterii obiective. Prin extensie, se poate spune că aceste metode sunt aplicabile şi produselor şi
activităţilor din domeniul agroalimentar.
În spiritul acestei abordări, Jery La Gra, în studiul „Metodologia de evaluare a sistemelor de
mărfuri pentru identificarea problemei şi a proiectului” propune o imagine foarte plastică a filierei

14
produsului agroalimentar, sub forma unui cerc, ce de desfăşoară între momentul planificării producţiei,
producţie, recoltare, procesare şi distribuţie către consumatori (Figura nr.1). În studierea filierei sunt
analizate atât operaţiile şi agenţii economici care acţionează în diferite faze, cât şi serviciile prestate şi
politicile ce reglementează activităţile specifice fiecărei etape.
Reprezentarea filierei sub forma unui cerc exprimă ideea de reluare a ciclului, studierea filierei
pornind de la piaţă şi terminând tot cu piaţa, fiecare componentă depinzând de cea precedentă şi
influenţând, la rândul ei, pe următoarea. Între componentele filierei produsului agroalimentar se
creează interdependenţe care menţin coeziunea filierei şi determină eficienţa activităţilor economice ale
acesteia. De exemplu, decizia unui producător agricol de a stoca o parte din producţia obţinută va
influenţa preţul produsului pe piaţă, în diferite momente ale anului. Astfel, devine importantă
anticiparea măsurii în care deciziile şi problemele apărute într-o fază pot afecta disponibilităţile,
calitatea şi costurile într-o etapă ulterioară.

15
 Figura nr.1 – Filiera produselor agroalimentare
Sursa: Jery La Gra, Metodologia de evaluare a sistemelor de mărfuri pentru identificarea
problemei şi a proiectului

16