CUPRINS:

I. Conceptul de inflatie ………………………………… 3

II. Forme al inflatiei……………………………………... 4

III. Cauze ale inflatie……………………………………... 6

IV. Consecinte ale inflatiei………………………………... 8

V. Inflatia in Romania si in Europa Centrala si de Est… .. 11

VI. Bibilografie…………………………………………….18

2
I. Conceptul de inflatie

Inflatia - unul din cele mai complexe si controversate fenomene ale

economiilor contemporane – a fost considerata in dependenta de nivelul si tendintele
sale de-a lungul timpului, fie ca principal pericol in calea cresterii economice durabile
si a stabilitatii macroeconomice, fie ca un posibil stimulent al acestora.
Fiind inainte de toate un fenomen monetar, caracterizarea inflatiei trebuie
sa se faca in legatura cu formele istorice pe care le-a cunoscut banii.
Initial, inflatia s-a manifestat sub forma devalorizarii (falsificarii) banilor –
metale pretioase. In aceste conditii avea loc separarea continutului nominal al
monedelor metalice (mai mare) de continutul lor real (mai mic, diminuat prin
falsificari repetate si pe cai diverse).
A doua forma istorica de inflatie consta in inflatia banilor de hartie
convertibili in aur. Atat timp cat banii de hartie inlocuiau realmente aurul monetar,
miscarea semnelor valorii oglindea legile circulatiei banilor, precum si marimea
acestora – aur cu valoarea deplina. Daca banii de hartie intreceau insa propria lor
masura, respectiv cantitatea de bani aflata in circulatie o depasea sensibil pe cea care
rezulta din raportul dintre masa aurului monetar si etalonul aur, atunci surplusul de
bani de hartie antrena cresterea preturilor si scaderea puterii de cumparare a banilor
aflati in circulatie.
Prabusirea etalonului aur a creat premisele unei noi forme de inflatie –
inflatia banilor de hartie neconvertibili in aur si/sau neconvertibili in general (pe plan
extern). Acum existenta functionala a banilor de hartie o absoarbe pe cea materiala. In
conditiile in care singurele elemente de stabilitate si normalitate monetara decurg din
cursul fortat al banilor si din increderea populatiei in buna functionare a sistemului
monetar, inflatia poate sa apara si, in fapt, apare ca un proces ce “iese” din cadrul
normalului monetar, ca un excedent de forta monetara.
Pe baza intereselor diferite ale gruparilor socio-profesionale si politico-
doctrinare si tinand seama de limitele firesti ale cunoasterii unui proces complex si
dinamic, au fost elaborate si circula in literatura de specialitate numeroase si
interesante puncte de vedere cu privire la natura insasi a inflatiei.
Unii autori privesc inflatia ca un proces general – atemporal si aspatial.
Exista inflatie – sustin ei – cand nivelul general al preturilor creste continuu si rapid,
oricum anormal de rapid. Este vorba de o crestere suplimentara fata de cea garantata
de starea generala a economiei. (R. Barre, Silverman, Curzon).
Numerosi specialisti considera inflatia doar o forma speciala de crestere a
preturilor, respectiv acea crestere a preturilor nationale care o depaseste pe cea a
preturilor internationale. (J.M. Albertini).
In gandirea keynesiana, natura inflatiei este apreciata in legatura cu
fluxurile macroeconomice reale, tendinta de crestere nelimitata a preturilor curente
fiind corelata cu folosirea deplina a mainii de lucru. (J.M. Keynes).
Promotorii neoliberalismului monetarist abordeaza si explica inflatia pe
baza confruntarii specifice dintre marimile nominale si cele reale, dintre nivelurile
curente si cele asteptate ale indicatorilor macroeconomici. Se are in vedere faptul ca

3
 banii au importanta considerabila pentru intelegerea nivelului si dinamicii marimilor
nominale, nu si pentru cele reale. (R. si M. Friedman).
Inflatia se manifesta ca o crestere generala si durabila a majoritatii
preturilor. Cresterea este insa diferentiata pe categorii de bunuri economice, ca si pe
servicii ale factorilor de productie, pe variate piete teritoriale. Inflatia modifica deci
corelatiile dintre preturile bunurilor si resurselor.
Deoarece fluxurile banesti pot influenta fie in sensul realizarii echilibrelor
macroeconomice, fie in cel al stimularii aparitiei si adancirii unor dezechilibre,
inflatia contemporana devine ea insasi un dezechilibru monetaro-material. Cea mai
evidenta forma de existenta a acestui dezechilibru consta in drenarea economiilor
populatiei spre speculatii aducatoare de profit pe termen scurt, respective sustragerea
lor de la investitiile productive.
Aparuta la punctele de interferenta dintre fluxurile reale si cele monetare,
inflatia apare ca o disfunctie acceptata de agentii economici, ca un rau necesar al
cresterii economice. In genere, se cauta sa se asigure un anumit surplus de oferta de
bunuri fata de cererea solvabila a populatiei. In plus, multi specialisti considera
inflatia moderna si controlata de organismele specializate drept raul cel mic fata de
somajul cronic de masa – raul ce mare – ca si fata de recesiunea economica.

II. Forme ale inflatiei

Formele sub care poate fi analizata inflatia pot fi structurata pe doua
categorii :

A. Dupa ordinul de marime, se pot deosebi urmatoarele forme de

inflatie:
1. Inflatie taratoare (moderata, linistita) – caracterizata prin
cresterea generala a preturilor din cosul de referinta cu 2-3% anual. Ea este un fenomen
fiziologic, de regula, reflexul politicilor de stabilizare. In conditiile acestei forte de
inflatie se manifesta o mare incredere in moneda; agentii economici au tendinta sa
incheie contracte pe termen lung, fiind convinsi ca preturile bunurilor pe care le vand si le
cumpara vor cunoaste evolutii previzibile si moderate; se manifesta o preocupare redusa
daca plasarea economiilor sa se realizeze in active reale sau in titluri. Ca regula generala,
productivitatea factorului munca creste mai intens ca salariile, iar PNB (PIB) real
cunoaste evolutii ascendente pe fondul unor anticipari positive din partea agentilor
economici.

2. Inflatie deschisa – relevata prin cresterea anuala a preturilor mai

mica de 10%, dar superioara celei de 3%. Evolutia economiei devine preocupata
pentru toate categoriile de agenti economici. In tarile dezvoltate, ea de manifesta doar
episodic, fiind insa un criteriu de performanta pentru tarile slab dezvoltate si in tranzitie
de la sistemul de comanda la cel putin concurential. Cand prezenta sa se constata in
economie, sunt pregatite pentru a fi puse in aplicare masuri si programe antiinflationiste

4
pentru a proteja populatia de unele efecte negative, desi ele nu sunt relevante sau larg
preocupate.

3. Inflatie galopanta sau inflatia cu doua cifre – cea care conduce

la dublarea preturilor in decurs de un an, expresie si sursa a unor ample
dezechilibre in economie. Ea a fost frecvent intalnita in tarile in curs de dezvoltare din
Africa, America Latina si doar episodic in tarile dezvoltate. Prezenta unei atare inflatii
impune indexarea contractelor cu indicele preturilor sau printr-o valuta considerate
relative stabile; moneda nationala cunoaste o pierdere rapida a valorii economice (puterii
de cumparare), rata dobanzii creste rapid, viteza de rotatie a banilor se accelereaza,
posesorii acestora ajung sa pastreze asupra lor doar cantitatea de moneda strict necesara
tranzactiilor cotidiene; o parte din economii parasesc economia nationala, plasandu-se in
strainatate, iar altele sunt sustrase investitiilor productive si orientate spre operatiuni
speculative sau plasamente in active reale (case, obiecte de arta, terenuri, etc).

4. Hiperinflatie – caracterizata prin cresteri ametitoare ale

preturilor; cererea de moneda nationala scade considerabil, o parte importanta din
tranzactii efectuandu-se sub forma de troc modern (barter) sau in moneda
alternative; preturile relative devin deosebit de instabile, iar salariul real al unei persoane
se reduce lunar cu circa 30%; este produsul unor schimbari radicale in viata economica si
politica a tarilor in cauza. Dupa cel de al doilea razboi mondial, hiperinflatia a fost un
fenomen izolat intalnit in unele din fostele tari socialiste in procesul tranzitiei (Polonia
1988-1990, cand indicele preturilor a fost circa 1000%, Rusia 1994, cu un indice al
preturilor cu patru cifre si in unele tari din America Latina cum ar fi Chile, Brazilia, etc ),
din Asia si Africa, mai ales cele angajate in conflicte militare, convulsii sociale si
interetnice de amploare si de durata. Ca regula, hiperinflatia s-a manifestat in tarile si in
perioadele cu un stat slab si unde se produce o convergenta de interese intre patronat si
sindicatele din unele sectoare (puternic monopolizate sau cu structuri oligopoliste:
energie electrica, combustibili, servicii publice marfare, etc) pentru a-si proteja reciproc
interesele pe seama celorlalte categorii de agenti economici.

B. Dupa cauzele care o produc, inflatia poate fi:

1. Inflatia prin cerere
In abordarea monetarista, inflatia prin cerere are o serie de cauze, unele
imediate, altele mai indepartate.
Intre cauzele imediate, cele mai relevante sunt:
 Cresterea anormal de rapida a cantitatii de moneda in raport
cu volumul productiei. Dezechilibrul intre cererea solvabila foarte puternica in raport cu
oferta la un pret dat nu poate fi atenuat decat prin cresterea preturilor.
 Cresterea cheltuielilor statului fara sa se opereze o crestere
a impozitelor, aplicand in fond un impozit indirect prin inflatie. Inflatia apare astfel drept
singura forma de impozitare care poate fi aplicata fara a cere acordul persoanei (sau, cum
spunea M. Friedman, inflatia reprezinta impozitul pe politica).
Cauzele mai indepartate sunt atasate erorilor politicii guvernamentale in
materie de ocupare si ale bancii centrale, care ia decizii bazate pe teorii eronate (daca

5
trebuie sa se ocupe de ratele dobanzii, atunci sarcina ei este sa controleze cantitatea de
moneda).
In conceptia keynesiana, inflatia prin cerere globala apare cand cheltuielile
cresc in raport cu oferta rigida, iar fata de aceasta stare economia nu poate raspunde
rapid, necesitand un interval de timp pentru ajustare. Se creaza astfel un decalaj
inflationist intre cerere si oferta, preturile cresc, ceea ce determina o intensificare sporita
a preturilor, pentru ca in randul consumatorilor exista temerea unei cresteri din ce in ce
mai mare a preturilor. In consecinta, fenomenul inflationist se autoitretine si se extinde.

2. Inflatia prin costuri

Aceasta desemneaza cresterea preturilor ocazionate de cresterea preturilor
la elemente ca materii prime, materiale, in general la factorii de productie. Cresterea
costurilor este inflationista cand ea persista, ceea ce se intampla deseori datorita
interdependentelor elementelor care compun pretul la producator.

In perioada actuala, numeroase economii se confrunta cu fenomenele de

stagflatie si slumpflatie.
 Stagflatia caracterizeaza acea situatie din economia unei tari
concretizata prin inflatie rapida (de regula inflatie deschisa)
insotita de stagnare economica. PIB si PNB real stagneaza sau se
reduce (fenomenul de recesiune) in conditiile cand preturile cresc,
masa monetara stagneaza sau chiar sporeste, iar rata somajului este
foarte ridicata.
 Slumpflatia defineste situatia cea mai critica dintr-o economie
nationala: stare de hiperinflatie si reducerea drastica a PNB si PIB
real, somaj cronic, de masa, conjugate cu alte dezechilibre grave
interne si externe. Slumpflatia s-a intalnit temporar in economiile
dezvoltate in cursul primului soc petrolier, in unele economii in
curs de dezvoltare si in toate fostele tari socialiste in perioada de
reforma si tranzitie spre economia cu piata concurentiala.

III. Cauze ale inflatiei

Inflatia apare din cauze multiple, cu actiuni cumulative.
Cauzele inflatiei, provocatoare de efecte negative, se impart, dupa sursa
de amplificare a preturilor, in: cauze monetariste si cauze nemonetariste.
Cauzele monetariste ale inflatiei:
Se gasesc in sfera monetara si actioneaza, in principal, prin masa
monetara. Cresterea masei de bani in circulatie, rezultat al unei politici expansioniste,
ridica preturile in mod nejustificat.
Acelasi efect il poate avea mentinerea constanta a masei monetare, daca,
concomitent, are loc scaderea volumului productiei de marfuri.
Primele cauze care duc la cresterea excesiva a masei monetare in circulatie
sunt:

6
  Finantarea unor cheltuieli prin deficit bugetar. Practic, statul
imprumuta bani de la banca de emisiune, care se transforma in
cerere solvabila ce va intalni o oferta subdimensionata;
 Dezvoltarea creditului;
 Masuri protectioniste excesive – ajutoare, subventii, alocatii,
indemnizatii, salarii ridicate, etc., care alimenteaza cererea
solvabila.
Pentru a reduce masa monetara, sunt necesare masuri de politica monetara
restrictive: restrictii in domeniul creditului si cresterea dobanzilor.

Cauze nemonetariste sunt:

 Presiunile cererii solvabile fata de care capacitatea economiei
(oferta globala) ramane in urma;
 Presiunile costurilor de productie, ca urmare a cresterii continue a
preturilor factorilor, in special a salariilor (si ca efect al presiunii
sindicatelor);
 Factorii psihologici, care-i determina pe participantii la tranzactii
sa-si ia masuri de acoperire a unei inflatii la nivelul ratei anterioare
– cresteri de salarii si de preturi.

Intre cauzele profunde ale inflatiei se gaseste: dereglarea raportului

cerere – oferta, de unde pot aparea, fie un exces de cerere, fie o oferta deficitara.
Excesul de cerere are drept surse:
 Scaderea inclinatiei spre economisire si cresterea preferinteler
pentru consum;
 Detezaurizarea provocata de instabilitate economica si politica;
 Intrarea de devize straine, de la persoanele care muncesc in afara
tarii si cheltuiesc banii in tara de origine; sau din excedentul
balantei de plati;
 Cheltuieli militare ridicate (care nu se materializeaza in bunuri de
consum);
 Crestere extensive a salariilor, etc.
Oferta deficitara (in raport cu marimea cererii globale) poate aparea din
mai multe cauze:
 Ocuparea deplina a fortei de munca si dificultatea de procurare a
muncii in unele sectoare ale economiei;
 Intarzieri in adaptarea volumului ofertei la dimensiunile cererii
pietei, datorate sistemului de intermediar si a comunicarii
deficitare dintre producatori si consumatori;
 Atractivitatea scazuta a unor activitati intr-un cadru concurential
dur si a unei densitati mari a capitalului.
 Deficiente organizatorice;
 Slaba mobilitate a factorilor de productie;
 Nerespectarea termenelor de punere in functiune a obiectivelor de
investitii, etc.

7
 Inflatia prin cerere apare ca o consecinta a ofertei deficitare si a cererii
solvabile excedentare.
Cauzele considerate nemijlocite conduc la inflatia prin costuri sau
inflatia importanta, daca factorii de productie, sau o parte importanta a lor, se importa
impreuna cu preturile lor ridicate.
Costurile ridicate au drept baza preturile tot mai mari ale materiilor prime,
energiei, cheltuielilor salariale, cresterii mai rapide a salariilor decat a productivitatii,
sarcinile fiscale ridicate, etc.
Astazi, preturile merg spre o strada cu sens unic: in sus, in timp de criza,
in sus si mai repede in perioadele de avant economic.
Inflatia prin costuri este caracterizata prin aceea ca preturile si salariile
incep sa creasca inaintea ocuparii la maxim a fortei de munca. Ele cresc chiar si atunci
cand capacitatile de productie nu sunt coplet utilizate. Deci, inflatia prin costuri apare
atunci cand costurile cresc concomitent cu cresterea ratei somajului si cu utilizarea
scazuta a resurselor disponibile.
Atunci cand inflatia prin costuri se manifesta concomitent cu inflatia prin
cerere se produce spirala inflationista.
Cauze ale inflatiei pot fi si unele masuri de politica economica sau/si
sociala. Astfel, unii teoriticieni fac referiri la inflatia prin structuri, provocata de
presiunea sindicatelor privind cresterile salariilor, legislatia sociala, stabilizarea ratei
profiturilor, concentrarea productiei, globalizarea negocierilor privind veniturile,
inegalitatea conditiilor de productie.
Inflatia structurala presupune o situatie grava in care cererea agregata si
oferta agregata se modifica in sens invers, contrar: cererea creste, in timp ce oferta scade.
Ea este o continuare a combinarii dintre inflatia prin cerere si inflatia prin costuri, dar are
si componente, precum: existenta unor puternice structuri monopoliste si administrativ-
birocratice.

IV. Consecinte ale inflatiei

Inflatia este considerata costisitoarea si periculoasa prin distorsiunile
preturilor relative si ale ofertei de bunuri , dar si prin redistribuirea veniturilor.
Cresterea preturilor exercita influente, atat pe termen scurt, cat si pe
termen lung, asupra economiei, care sunt contradictorii si ample.
Mentinuta in anumite limite, respective, cele caracteristice inflatiei lente si
deschise (moderate), cu rate de crestere a preturilor de pana la 5%, inflatia paote favoriza
investitiile, afacerile si ocuparea fortei de munca, stimuland cresterea economica. Mai
mult, ea determina, pe de o parte, iesirea din ramurile productive a agentilor economici
cu capacitate de productie invechite, uzate fizic si moral, iar, pe de alta parte, orienteaza
productia, in sensul adaptarii ei la exigentele pietei si ale progresului tehnico-stiintific.
In acest sens, pot fi evidentiale unele avantaje generate de o inflatie
limitata:
 Sustine economisirea, chiar economisirea fortata, care devine o
sursa a cresterii si dezvoltarii economice, a cresterii venitului
national;

8
  Ieftineste creditul, prin reducerea ratelor dobanzii reale, iar prin
aceasta, mareste capacitatile investitionale si incurajazeaza
dezvoltarea activitatilor economice;
 Avantajeaza debitorii, care vor restitui ratele creditelor si
dobanzilor in moneda devalorizata;
 Favorizeaza intreprinzatorii si investitorii prin cresterea profiturilor
ce pot aparea din afaceri si actiuni speculative;
 Stimuleaza exportul, deoarece devalorizarea monedei nationale
duce la ieftinirea marfurilor autohtone pentru importatorii straini;
 Devine un instrument de control al veniturilor ce revin grupurilor
sociale;
 Pentru contracararea procesului de erodare a capitalurilor depuse in
banci, acestea maresc dobanda platita prin acordarea unei dobanzi
real pozitive, a carei rata o depaseste pe cea a inflatiei;
 Sporesc veniturile statului;

Peste anumite limite, respective, in forme ca inflatia rapida, cea galopanta

si, cu atat mai mult megainflatia, provoaca efecte negative atat economice, cat si sociale,
cu implicatii majore, de durata si, uneori necontrolabile si imprevizibile:
 Afecteaza economia reala prin nivelul de eficienta a activitatilor
deoarece distorsioneaza semnalele emise de preturi;
 Duce la modificarea comportamentelor agentilor economici intr-un
mediu instabil, caracterizat prin devalorizarea monedei,
descurajand investitiile productive si stimuland activitatile
speculative;
 Incurajeaza cererea de credite care devine apoi o cauza a
accentuarii inflatiei;
 Are loc erodarea economiilor si acumularilor banesti, inclusiv a
valorii creantelor familiilor si agentilor economici;
 Sporesc sarcinile fiscale;
 Se accentueaza scaderea puterii de cumparare a monedei nationale
in raport cu valutele straine, conducand la scaderea cursului
acesteia. Se afirma uneori la noi ca devalorizarea monedei
nationale nu produce inflatie, ca este o consecinta a acesteia.
Moneda reflecta starea economiei reale din care provine, preia
echilibrele si/sau dezechilibrele acesteia. Ca urmare, redresarea si
intarirea monedei nu poate avea loc fara insanatosirea economiei
reale. Realitatea arata ca intre inflatie si devalorizarea monedei
nationale exista o stransa interdependenta: inflatia este atat o cauza
a devalorizarii, cat si o consecinta a acesteia. Influenta scumpirii
importurilor se manifesta atat prin crestere a preturilor, prin
costuri, cat si prin accentuarea devalorizarii unitatii monetare
nationale;
 Se mareste incertitudinea si cresc riscurile productiei in raport cu
capacitatea de absorbtie a pietelor in conditiile scumpirii

9
 marfurilor. Posibilitatea vanzarilor rapide, certe si cu profit scade
si induce starea de neincredere, teama de faliment.
 Descurajeaza intreprinzatorii potentiali;
 Orienteaza resursele si previzioneaza castigurile viitoare in mod
eronat, distribuirea avutiei devenind arbitrara. La aceasta
contribuie natura diferira a elementelor de activ si pasiv din
structura patrimoniului. Cand se datoreaza bani, cresterea brusca a
preturilor reprezinta un castig nesperat, iar cand s-au dat bani cu
imprumut, ori s-au cumparat actiuni/obligatiuni, rezultatul se
schimba in defavoarea creditorului – cresterea neasteptata a
preturilor micsoreaza valoarea reala a restituirii sau a castigului.
Inflatia redistribuie patrimonial de la cumparator in favoarea
vanzatorului, de la cel ce economiseste in favoarea celui ce
investeste.
 Atunci cand mecanismele economiei de piata permit transferarea
majorarii costurilor factorilor asupra preturilor marfurilor, procesul
inflationist este accelerat, iar consecintele devin si mai
devastatoare. In aceste conditii, cauzele interne ale inflatiei li se
adauga importul de inflatie sau transferurile acesteia.
 Masurile monetare si devalorizarea monedei, antrenate in
combaterea inflatiei, alaturi de blocajele financiare din economie
atrag, alaturi de inflatie si somajul;
 Cresterea inflationista a preturilor determina reducerea continua a
puterii de cumparare a populatiei, mai ales a celor cu venituri fixe
si mai reduse, ceea ce slabeste rolul stimulativ al obtinerii
veniturilor prin munca salariata, incurajeaza munca la negru, cu
implicatii adupra volumului si structurii productiei sociale. Se
accentueaza diferentierea sociala;
 Determina consecinte nefavorabile asupra comertului exterior,
deoarece instabilitate interna a preturilor, mai ales cresterea lor
inflationista, duce la reducerea cererii externe, dar, prin cresterea
cererii solvabile interne, se mareste cererea de importuri extinse,
atat in bunuri de consum, cat si de bunuri de capital.
 Determina consecinte nefavorabile asupra balantei de plati;
 Cresterile continue si accelerate ale preturilor si erodarea valorii
economiilor determina stagnarea productuiei, cresterea somajului,
tensiuni si convulsii sociale. Acestea demonstreaza ca inflatia,
peste anumite limite, nu poate constitui un instrument de
functionare si reglare a economiei pe termen lung.

10
 V. Inflatia in Romania si in Europa
Centrala si de Est
Inflatia s-a manifestat mai intens sau intermitent din cele mai vechi
timpuri ale existentei economiei de schimb; dupa cel de al doilea razboi mondial, practic
in anii ‘50, inflatia a devenit o realitate persistenta, durabila, dar de intensitate diferita, in
toate economiile: rebela, foarte dinamica, ingrijoratoare in economiile slab dezvoltate si
in cele aflate in tranzitie de la sistemul de conducere planificat-centralizat la cel de
economie cu piata concurenta, lenta, aflata sub control in economiile de piata moderne.
In perioada de la sfarsitul celui de al doilea razboi mondial pana la
jumatatea anilor ’60, inflatia n-a fost o problema preocupanta pentru teoria si practica
economica. A fost epoca in care preturile erau stabilizate in limite acceptabile (majorari
de 2-3% anual). Era inflatia taratoare si o crestere economica viguroasa, apreciata in linii
generala ca neinflationista. Politicile de stimulare a cererii agregate prin bani ieftini
pentru a incuraja ocuparea acceptabila a factorilor de productie, cresterea productiei si
refacerea economica, conduceau la performante economice scontate, bune. In aceste
conditii, venitul (produsul) de echilibru tindea sa se identifice cu venitul (produsul)
deplinei ocupari. In atare circumstante, preturile au fost relativ stabile, dar treptat s-au
acumulat o serie de dezechilibre care au rabufnit in anii ’70.

Inflatia in Romania pana in anii 1948

In perioada de pana la reforma monetara de la 1867, Tarile Romane s-au

confruntat de-a lungul timpului cu un adevarat haos monetar, datorat existentei si
circulatiei unui numar foarte mare de monede, cu o valoare mai mare sau mai mica.
Aceasta si-a pus amprenta negativ, mai ales asupra producatorilor, vanzatorilor si
contribuabililor care deseori erau dezavantajati in relatiile lor cu statul.
Daca pana in anii 1877, Romania s-a confruntat cu o stare inflatioanista
mare, cauzata de deficite bugetare anuale, care urmau a fi acoperite prin bilete ipotecare
cu dobanda de 10%, in urmatorii 10 ani (pana in 1877), se observa o echilibrare a balantei
de plati externe, datorita atragerii de capital strain. Anul 1877, in schimb, se confrunta cu
tensiuni inflationiste, care au drept cauza legea speciala de incurajare a investitiilor
autohtone din 1877, legea biletelor ipotecare, dezvoltarea creditului.
In 1889, in Regatul Roman, sistemul monetar bimetalist este schimbat cu
cel monotalist aur, avand o moneda cu valoare intrinseca, exprimata in etalon de 0,3326 g
aur cu titlul 900/1000 = 1 leu. Stabilitatea monetara a generat si o stabilitate relativa a
preturilor si a cursurilor principalelor valute pe piata romaneasca in perioada 1900-1914.

1900 1904 1908 1912 1914

120,6 167,1 259 452,2 578,2
Tabelul nr.1 Masa monetara sub for a biletelor BNR puse in circulatie,
in perioada 1900-1914, mil. lei

11
 Perioada de la adoptarea noului sistem monetar al leului, din anul 1867 si
mai precis de la trecerea la monometalism din 1890 pana la inceperea primului razboi
mondial – 1914 – moneda romaneasca, prin etalon si putere de cumparare a avut cea ma
glorioasa pozitie interna si externa.
Primul mare val de inflatie, cu care se confrunta Romania este intre anii
1916-1927. Antrenarea Romaniei in primul razboi mondial, din anul 1916 pana in 1918, a
necesitat cheltuieli extraordinare care au solicitat resurse financiare insemnate.
Daca in anii de neutralitate BNR a emis bancnota imprumutarii statului,
reducand acoperirea in aur de la 50% la 38%, dupa 1916, emisiunile s-au facut fara
acoperire, izbucnind inflatia.
Inflatia s-a exprimat in cele mai evidente manifestari: cresterea generala a
preturilor, accentuate de lipsurile de produse inerente perioadei si deprecierea monedei
nationale fata de propriul etalon si fata de valutele straine; alte efecte priveau degradarea
sumelor tezaurizate in bancnote si a celor depuse in conturi la banci si imprumutate
debitorilor, dezorganizarea raporturilor economico-monetare, etc. Depreciarea monedei si
cresterea inflationista a preturilor ating apogeul in 1926, dupa care in 1927, 1928
fenomenele negative se atenueaza, preturile mentinandu-se la un nivel relativ stabil.
Anul 1929 aduce o noua lege a stabilizarii monetare bazata pe
devalorizarea continutului in aur al leului. Ea prevedea noua unitate monetara a leului, 10
mg aur cu titlul de 900/1000, respective leul se fixa la nivelul de depreciere la care a
ajuns in 1927-1928; etalonul aur al leului era astfel de 32,26 ori mai redus decat cel fixat
in anul 1890, de 322,6 mg aur. Legea a stabilit si paritatea teoretica a leului fata de
principalele valute: 1 dolar SUA = 167,19 lei, 1 lira sterlina = 813,59 lei, etc.
Criza economica mondiala din 1929-1933 isi pune amprenta si asupra
economiei romanesti, reducand substantial preturile interne cu 30-50%, ceea ce a fost in
favoarea mentinerii leului la cursul stabilit.
Cea mai mare inflatie a secolului, in Romania, s-a desfasurat in trei
subetape: 1935-1940, in timp de pace, 1941-1945, in timpul celui de al doilea razboi
mondial si 1945-1947, in perioada postbelica. Inceputul procesului inflationist este
marcat de BNR, in 1935. Dupa acest inceput, urmeaza in martie 1940 o noua depreciere
oficiala a leului, pe aceeasi cale a primelor valutare. Astfel s-a ajuns ca unitatea
monetara, care fusese redusa in anul 1929 de la 322,6 mg la 10 mg, iar in anul 1936 la
7,25 mg, sa scada in anul 1940 la numai 4,85 mg aur. In timpul razboiului si dupa razboi,
pana in 1947, BNR a alimentat cu emisiunea sa monetara de bani de hartie, uriasele
cheltuieli ale raboiului de 4 ani, ale platilor de armistitiu si de refacere a economiei
postbelice.
mld.lei
1935 1936 1940 1941 1944 1945 1947,august
Circulatia monetara 23,1 25,7 64,4 96,7 356,9 1212,9 48462
Tabelul nr.2 Cresterea masei de bilete in circulatie,
in perioada 1935-1947

Dupa indicatorul circulatiei monetare, se pot desprinde caracterele inflatiei

accelerate: in prima perioada, 1935-1940, moneda in circulatie a sporit de 2,8 ori; in a
doua, a sporit de 12,5 ori; iar in a treia, masa monetara s-a amplificat cu 136 ori. Drept
urmare, au crescut preturile si cursurile valutelor straine. Indicele preturilor de consum a

12
cunoscut o crestere de aproape 7000%, astfel ca, daca luam anul 1939 drept baza, in anul
1941 IPC cca de 412, ca apoi sa creasca in anul 1942 la 712, in anul 1943 la 1058, in
1944 la 1392, ca sa ajunga in august 1947 la 8365.
Drept urmare, la 15 august 1947 a fost impusa reforma monetara.
Stabilizarea a constat in preschimbarea, la sume limitate, a vechilor semne monetare cu
bani noi; schimbul sumelor admise s-a facut la raportul de 20.000 lei vechi pentru 1 leu
nou. Stabilizarea monetara din august 1947 s-a efectuat in conditiile greutatilor refacerii
economiei, astfel ca a purtat in sine o serie de curente care au produs in anii urmatori si o
unda de inflatie.

Inflatia in Romania in perioada comunista (1948-1989)

Perioada cuprinsa intre anii 1949 si ianuarie 1952 se incheie cu o noua

reforma monetara. Este perioada cand se schimba regimul politic, cand puterea politica
institutionalizeaza dictatura comunista, iar organismul economico-social se amenajeaza
dupa sistemul socialist de tip sovietic, cu economie de stat centralizata-planificata. Toate
prefacerile economice s-au infaptuit prin legislatie dictate de principii ideologice, nu prin
mecanismele economiei libere.
In ianuarie 1952 se efectueaza noua reforma monetara, care a urmarit
reducerea semnelor monetare din circulatie, avand caracter deflationist ca si stabilizarea
din 1947. Obiectivul esential urmarit a fost intarirea monedei nationale in interior si in
raporturile monetare externe. Al doilea obiectiv, nerecunoscut in documentele oficiale, a
fost necesitatea alinierii leului romanesc, ca putere de cumparare si etalon de valoare, la
un nivel mai ridicat, alaturi de celelalte monede din lagarul socialist.
Conform ideologiei Marxist-leniniste, care a fost instituita dupa al doilea
razboi mondial, inflatia nu a fost recunoscuta, ea fiind considerate un fenomen specific
economiilor capitaliste. Analizand totusi evolutia nivelului salariului mediu pe economie
si a altor indicatori in perioada studiata, ajungem la concluzia ca inflatia s-a manifestat,
fiind o inflatie ascunsa.

Anul Salariul mediu Cresterea periodica Cresterea anuala Inflatia in

Romania
1950 337 - - -
1960 802 138% 14% -
1970 1289 61% 6% -
1980 2238 74% 7% 5%
1985 2827 26% 5% 5%
1986 2855 1% 1% 2%
1987 2872 1% 1% -
1988 2946 3% 3% -
1989 3063 4% 4% 1%
Tabelul nr.3 Evolutia salariului net si a inflatiei
in perioada 30.12.1947 – 22.12.1989

Cauzele care au generat inflatia din perioada comunista:

13
  Cresterea emisiunii de hartie-moneda intr-o proportie mai mare
decat cresterea produsului national brut, cu scopul mentinerii sau
chiar al sporirii ratei beneficiului (profitului) si al ratei acumularii,
al finantarii unor cheltuieli mari, inclusive militare, al reducerii
datoriei publice si al echilibrarii balantei de plati externe;
 Intretinerea excesului de crestere solvabila (pentru bunuri de
consum, pentru investitii, cheltuieli publice) comparative cu
oferta. Excesul de cerere a fost o trasatura e economiilor
planificate centralizat, caracteristica explicata prin ceea ce Kornai
a numit “goana dupa crestere”.
 Hipertrofierea creditului.

Din aproape cei 50 de ani de communism, anii ’70 si ’80 reprezinta un caz
interesant si din care se pot trage invataminte, de crestere pauperizata. Incapacitatea de a
face fata coplexitatii crescande a sistemului si de a asimila si genera progresul tehnic, a
condus la o expansiune a productiei cu o inclinatie spre bunurile industriale cu valoare
adaugata redusa, conducand la o deteriorare continua a raportului de schimb.
Cele patru decenii se inscriu in istoria economica a Romaniei ca intervalul
cel mai lung de relativa stabilitate, pe piata interna, a semnului monetar national, chiar
daca valuta romaneasca nu cota pe pietele externe, nu era convertibila si avea putere de
cumparare determinate prin precizie adminstrativa.
In concluzie, sub masca unei politici de dezvoltare echilibrata, armonioasa
a tarii, in perioada comunista s-au acumulat numeroase si puternice dezechilibre si chiar
daca s-au incercat o blocare a starii inflationiste, aceste dezechilibre au facut ca dupa
1989 sa asistam la un fenomen inflationist ce s-a manifestat cu putere si care a fost destul
de greu de tinut in frau.

Dura confruntare cu inflatia dupa 1989

Dupa decembrie 1989, Romania a cunoscut, din punct de vedere

economic, o evolutie sinuoasa de genul avant si prabusire (boom and bust), cu mari
fluctuatii ale productiei si cu inflatie inalta si persistenta.
Inflatia de dupa ’89 s-a desfasurat in concomitent cu procesele de tranzitie
la economia centralizata de stat la economia de piata, creand impresia falsa, de
componenta a acestei treceri. Lipsa datoriilor externe, rezervele mari de produse, o
productie agricola capabila sa acopere cererea minima de bunuri de consum a pietei
interne, fara a mai socoti disponibilitatile de export, etc., nu justificau o explozie
inflationista. Cauzele cresterii abundente a preturilor rezida in politici economice
inconsecvente, in gestionarea fara continuitate e economiei, in abandonarea gestiunii
patrimoniului public intr-un talz de risipa si sustrageri din patrimonial statului atat la
nivel guvrnamental cat si la nivelul intreprinderilor.

Etapele prin care a trecut economia romaneasca in lupta cu inflatia:

Pe durata lunilor ianuarie-octombrie 1990, s-a inregistrat o perioada de

acalie a preturilor, sustinuta prin utilizarea diferitelor reserve ale tarii ce au

14
“supersatisfacut” cererile populatiei concomitant cu tinerea sub control a preturilor. In
aceste conditii, veniturile populatiei cresteau, preturile neavand parte de o liberalizare din
partea statului. Astfel, inflatia a fost ascunsa, nereflectata in cresterea preturilor, desi
piata se confrunta cu o cerere masiva pe fondul scaderii productiei, cresterii importurilor,
a datoriei externe si a defictului comercial.
Desi la inceputul anului 1991 a fost introdus un plan de stabilizare sustinut
de FMI, care includea o inasprire a politicilor monetara si fiscala, o politica a veniturilor
bazata de impozitarea maririlor excesive de salarii, o noua depreciere si introducerea unui
sistem valutar pe doua niveluri, programul nu a reusit sa opreasca inflatia. Pe fondul
liberalizarii preturilor, in perioada octombrie 1990-octombrie 1993, tara a recunoscut o
prima recesiune de amploare, cu rate ale inflatiei de trei cifre. La sfarsitul anului 1991,
tensiunile din sistem erau in crestere: curs valutar oficial supraapreciat, preturi artificial
scazute pentru energie si materii prime, dar si fuga capitalului si exporturi insuficiente.
In primavara anului 1992 s-a intervenit: ratele dobanzii au crescut destul
de mult, rata de refinantare a Bancii Nationale a ajuns la 80%, cursul de schimb era
depreciat substantial, exportatorilor nu li s-a acordat facilitate in detinerea valutei. Pe
fondul volumului mare de credite preferentiale, si al nivelului scazut al dobanzilor la
depozite, ratele dobanzilor au ramas negative. Anii 1991 si 1992 se caracterizeaza cu o
crestere medie lunara a inflatiei care nu a depasit 10,3%. In 1993, dupa anul electoral
1992, preturile sunt din nou in crestere, depasind 12,1% in medie pe luna, ajungandu-se
la o variatie medie anuala a preturilor de consum de peste 256 de procente.
Perioada cuprinsa intre ultimul trimestru al anului 1993 si decembrie 1994
a fost caracterizata de luarea unor decizii ce aveau drept scop oprirea dinamicii
anticipatiilor inflationiste, remonetizarea economiei, realizarea unei transparente in
functionarea pietei valutare. Principala decizie a vizat rata pozitiva a dobanzii, care s-a
realizat in urma unei cresteri mari a ratei dobanzii nominale, inregistrandu-se un parcurs
al ratei medii a dobanzii de refinantare a Bancii Nationale, de la un nivel anual de 59,1%
in septembrie 1993, la 136,3% in ianuarie 1994. de aici a decurs si o evolutie similara a
ratei dobanzii la imprumuturile bancilor comerciale. Efectele pozitive nu au incetat sa
apara: s-a stopat neincrederea in moneda nationala, ce a dus la remonetizare si s-a format
o piata valutara transparenta ce a favorizat exportul. A doua masura importanta a fost
devalorizarea substantiala a cursului valutar oficial, iar a treia a avut drept scop controlul
strict al bazei monetare prin franarea crearii de moneda ce a determinat si luarea unor
masuri de ordin fiscal ce urmareau un deficit bugetar redus. Inflatia a coborat astfel la o
rata anuala de 62% in decembrie 1994, iar deficitul comercial a scazut la 441 mil. dolari.
In 1995-1996, s-a inregistrat o dinamica pozitiva a productiei si o scadere
a inflatiei, dar, concomitant, s-au acumulat tensiuni ce s-au regasit in cresterea rapida a
datoriei externe si dificultati mari in finantarea deficiturilor externe. La sfarsitul anului
1996, economia romaneasca s-a confruntat cu o crestere brusca a ratei lunare a inflatiei
(de peste 10%), cu o crestere rapida a deficitelor de cont curent si ale balantei comerciale.
Rata inflatiei la sfarsitul anului era de 57%.
Anul 1997 a insemnat o schimbare generata de alternanta la guvernare.
Astfel s-au intreprins masuri de ajustare structurala, pornindu-se de la realitatea ca Banca
Centrala avea rezerve valutare scazute (sub 700 mil. USD), iar inflatia lunara trecuse de o
cifra. Pria masura luata a fost liberalizarea pietei valutare a preturilor ce erau controlate
administrative.

15
 Pentru a explica rata ridicata a inflatiei, trebuie sa evidentiem o serie de
factori si anume: liberalizarea preturilor si cresterea unor preturi administrate,
supraaprecierea leului, subestimarea rolului monopolurilor, reactia lenta a ofertei,
cresterea indexarilor salariale, acordarea platilor copensatorii muncitorilor disponibilizati.
In 1998, PIB a continuat sa scada cu 5,4%, inflatia a ajuns la 40,6% fata
de 1997, iar deficitul bugetar a fost de 3,3% din PIB, datorita unei severe reduceri a
cheltuielilor publice. Desi productia nu a crescut, creditul intern a urmat un trend
ascendent (cu 24%).
In 1999 a trebuit sa faca fata unui numar de trei incercari majore pe planul
politicii economice: riscul incetarii platilor externe, pericolul unei crize bancare (credite
neperformante) si o posibila criza financiara. Totusi s-a evitat intrarea tarii in
incapacitatea de plata externa, aceasta datorandu-se unei ajustari fiscale si de balanta de
plati. Astfel s-a redus la jumatate deficitul de cont curent (de la cca 8% la 4%), iar
defictul bugetului consolidate a scazut sub 3%.
Anul 2000 a evidentiat semne de relansare usoara a economiei, pe fondul
scaderii inflatiei. Astfel, PIB a crescut cu 1,6%, dar pe fondul unei deprecieri brutale a
monedei euro, a secetei si a inundatiilor, a unor turbulente in sistemul bancar si financiar,
a socului pretului petrolului, s-a ajuns la o rata a inflatiei de 40,7%. Exportul, facotorul pe
care s-a sperat in cresterea PIB a inregistrat in anul amintit cca 25%. Problema principala
o reprezenta dimensiunea arieratelor, care se ridicau in anul 2000 la aproape 50% din
PIB.
In anul 2001, progresele facute pe linia dezinflatiei trebuie apreciate, insa
si prin raportarea la obiectiv, cu atat mai mult cu cat comparatia cu anul anterior este
afectata de corelatii fiscale semnificative din ianuarie 2000. Astfel, desi in primul
semestru 2001, rata inflatiei nu a devansat decat cu 0.9% puncte procentuale nivelul
programat (13.9% fata de inflatia pe intrgul an) a fost revizuita crescator de la 25% la
29% ca urmare a scumpirilor prognozate in a doua parte a anului. Spre deosebire de anul
anterior, in intervalul analizat preturile bunurilor alimentare au inregistrat cel mai scazut
rit de crestere, ca urmare a conditiilr climaterice favorabile si aunei productii agricole
semnificativ mai ridicate, care au peris in cursul semestrului III cresteri de preturi
moderate sau chiar ieftiniri ale unor produse de baza. Presiuni inflationiste au fost
exercitate si de preturile de productie (23,9% l-a devansat cu 2,7 puncte procentuale pe
cel inregistrat de preturile la consummator, pe fondul majorarii cererii de produse
intermediare si de capital, o data cu accelerarea cresterii economice).
In anul 2002, economia romaneasca a functionat intr-unh mediu
caracterizat printr-o influenta contradictorie si puternica a factorilor determinanti. In cea
de-a doua parte a anului 2002, s-a produs o accelare a procesului dezinflationist, variatia
nivelului general al preturilor limitandu-se la 7,9% (decembrie/iunie), comparative cu
9.3% in semestrul I 2002 si cu 13,5% in perioada similara a anului 2001.
Anul 2003 a validat incadrarea inflatiei in tinta anuala de 14% pe fondul
consolidarilor evolutiilor macroeconomice pozitive, al aplicarii politicilor de ajustare
structurala si al reducerilor incertitudinilor agentilor economici privind mediul de afaceri.
Ritmul de crestere a preturilor de consum s-a incetinit cu 3,6 puncte procentuale.
In vederea determinării factorilor care au influenţat inflaţia din România în
perioada 1990-2005 s-a putut desprinde concluzia că principalii factori, care au
influenţat decisiv şi care au condus la creşterea inflaţiei au fost fie masa monetară în sens

16
restrâns, fie cvasibanii. Cu mici excepţii, factorul principal a fost reprezentat de evoluţia
lunară a indicelui preţurilor producţiei industriale şi de evoluţia indicelui preţurilor de
consum din luna anterioară. De remarcat este şi faptul că evoluţiile celor două cursuri de
schimb au avut influenţe relativ mici, iar impactul câştigul salarial mediu net a fost de
cele mai multe ori nesemnificativ. Influenţele mici ale acestor trei indicatori se datorează
faptului că valoarea nominală atât a cursurilor de schimb, cât şi câştigului salarial mediu
net cumulează creşterile de preţuri anterioare.
Anul 2006 se incheie cu o inflatie anuala de sub 5%. Preturile produselor alimentare, in
special la fructe, legume si oua, au ajutat foarte mult procesul de dezinflatie. Insa, este
foarte important ca, anul viitor, inflatia sa nu fie mai mare decat in 2006, pentru a nu fi
intrerupt procesul dezinflationist. Tocmai de aceea, devansarea momentului scumpirii
gazelor, cu 8%, in 11 noiembrie 2006 fata de 1 ianuarie 2007, data programata initial, are
justificare.
Procesul inflaţionist din ţara noastră s-a dovedit a fi unul
multidimensional, multifactorial, dar şi atipic. Pe fondalul menţinerii unei rate înalte a
inflaţiei, există mari oscilaţii, mergând de la inflaţie galopantă şi la dezinflaţie
Rata inflatiei in Europa Centrala si de Est va ramane, pe termen mediu,
mai ridicata decat cea din statele Europei Occidentale, conform previziunilor cuprinse
intr-un raport publicat de Institutul de cercetari economice (WIFO) din Viena, preluat de
agentia Mediafax.
Inflatia din statele Europei Centrale si de Est ar urma “sa scada in mod
exceptional si sporadic in urmatorii ani, deoarece preturile bunurilor neexportabile si ale
serviciilor vor fi foarte reduse in raport cu cele ale marfurilor exportate", se arata in
raportul WIFO.
Dezvoltarea economica in cadrul regiunii difera de la tara la tara. Astfel, in
Cehia, preturile bunurilor de consum au crescut in medie cu 3,9% anul trecut, in timp ce
in Romania au crescut cu 46%, iar in Iugoslavia - cu 86%.
In Slovenia, unde preturile reglementate s-au majorat cu 7% in 2004 fata
de 2003, inflatia s-a diminuat totusi la 3,6%, de la 5,5%, acest lucru fiind posibil si
datorita politicii bancii centrale, care a stabilit o rata fixa de schimb valutar. In Slovacia,
desi au avut loc ajustari ale preturilor administrate care au majorat cu 13,3% cheltuielile
cu intretinerea locuintelor (cu 17,4% in anul anterior aderarii), inflatia a coborat la 7,5%
in 2004, de la 8,5% cu un an in urma, pe de o parte, pentru ca scumpirile celorlalte
marfuri au fost inferioare anului 2003, iar, pe de alta parte, pentru ca moneda nationala s-
a apreciat. In Letonia, in anul integrarii, preturile de consum au crescut, in medie, cu
6,2%, de la 2,9% in 2003; in Polonia la 3,5%, de la 0,8%; in Cehia, rata inflatiei s-a
ridicat la 2,8%, de la 0,1% cu un an in urma; in Lituania la 1,2% de la -1,2%; in Ungaria
la 6,8% de la 4,7%.
In Cipru, scaderea inflatiei la 2,3% in anul integrarii, de la 4,1% in 2003, a
fost posibila indeosebi, datorita ieftinirii tarifelor in comunicatii si transport.
2004, primul an de apartenenta la Uniunea Europeana a tarilor din Europa
Centrala si de Est, s-a dovedit a fi un an cu presiuni inflationiste. Majoritatea tarilor nou-
intrate in UE au inregistrat cresteri ale inflatiei.
Potrivit unui studiu al Comisiei Nationale pentru Prognoza, socul resimtit
in anul 2004 de cele zece state care au aderat la Uniunea Europeana a fost partial absorbit

17
in 2005, cand, in majoritatea tarilor nou-intrate in UE, indicele de crestere a preturilor de
consum a fost inferior celui inregistrat cu un an in urma.

VI. Bibliografie:

1) Academia de Studii Economice – “Economie” – editia a sesea

Editura Economica, 2003

2) Dumitru Ciucur, Ilie Gavrila, Constantin Popescu – “Moneda si credit”-

Editura Economica, 2001

3) Catalin Huidumac, Angela Rogojanu – “Introducere in studiul economiei de

piata” – Editura All Educational, Bucuresti, 1998

4) Elena Stirbu – “Economie” – Editura SedComLibris, Iasi, 2005

5) Diana Viorica Lupu, Constantin Adrian Blanaru – “Moneda si credit” –

Editura SedComLibris, Iasi, 2006

6) Revista Bilant

18