номерMinisterul Educației Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Universitatea Tehnică a Moldovei

Facultatea Tehnologia Alimentelor
2023

Referat
Tema: Inflația

Elaborat: stud. gr. SHTA-231 Jardan Angelina

Verificat: Grigoraș Maria
 CUPRINS

1. INTODUCERE
2. DELIMITARE ISTORICĂ
3. CARACTERISTICILE INFLAȚIEI
4. CAUZELE INFLAȚIEI
5. FORMELE INFLAȚIEI
6. POLITICI DE COMBATERE A INFLAȚIEI
7. CONSECINȚELE INFLAȚIEI
1. INTRODUCERE
Inflația este unul dintre cele mai grave dezechilibre macroeconomice actuale. În unele țări și perioade, inflația
a fost și este pericolul numărul unu al dezvoltării și progresului economic. În alte circumstanțe de loc și timp, politicile
de inflație se pot încadra în strategiile de dezvoltare ale guvernelor.

2. DELIMITARE ISTORICĂ
Fiind, înainte de toate, un fenomen monetar, caracterizarea inflației trebuie să se facă în legătură cu formele
istorice pe care le-au cunoscut banii.
Inițial, inflația s-a manifestat sub forma devalorizării banilor din metale prețioase. În aceste condiții, avea loc
separarea conținutului nominal al monedelor metalice (mai mare) de conținutul lor real (mai mic, diminuat prin
falsificări repetate și pe căi diverse).
A doua formă istorică de inflație constă în inflația banilor de hârtie convertibili în aur. Atâta timp cât banii de hârtie
înlocuiau realmente aurul monetar, mișcarea semnelor valorii oglindea legile circulației banilor-aur cu valoare deplină,
precum și mărimea acestora. Dacă banii de hârtie însă depășeau propria lor măsură, respectiv cantitatea de bani aflată
în circulație o depășea sensibil pe cea care rezultă din raportul dintre masa aurului monetar și etalonul aur, atunci
surplusul de bani de hârtie antrena creșterea prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a banilor aflați în circulație.
Prăbușirea etalonului aur a creat premisele unei noi forme de inflație - inflația banilor de hârtie neconvertibili în aur
și/sau neconvertibili în general. Acum, existența funcțională a banilor de hârtie o absobe pe cea materială. În condițiile
în care singurele elemente de stabilitate și normalitate monetară decurg din cursul forțat al banilor și din încrederea
populației în buna funcționare a sistemului monetar, inflația poate să apară și, în fapt, apare ca un proces ce "iese" din
cadrul normalului monetar, ca un excedent de ofertă monetară.
Aceste forme de inflație au fost destul de diferite în timp și spațiu. Ele s-au diversificat și mai mult o dată cu
falimentul economiilor de comandă din țările foste socialiste și cu opțiunea lor de trecere la un nou sistem economic.

3. CARACTERISTICILE INFLAȚIEI
În literatura de specialitate au fost elaborate numeroase și interesante puncte de vedere cu privire la natura
insăși a inflației. Unii autori privesc inflația ca un proces general - atemporal și spațial (R. Barre, Silverman, Curzon)
sau doar o formă specială de creștere a prețurilor (J.M. Albertini), sau natura inflației este apreciată în legătură cu
fluxurile macroeconomice reale (J.M. Keynes).
Însă, inflația contemporană trebuie abordată și clarificată în termeni mult mai concreți, astfel:
Inflația actuală continuă să rămână un proces de depreciere obiectivă a banilor aflați în circulație. Ea nu constă în
devalorizarea instrumentelor monetare prin măsuri luate conștient de factori economici specializați. Mecanismul
scăderii puterii de cumpărare a banilor este unul specific banilor neconvertibili și banilor de credit.
Inflația se manifestă ca o creștere generală și durabilă a majorității prețurilor. Creșterea este însă diferențiată pe
categorii de bunuri economice, ca și pe servicii ale factorilor de producție, pe diverse piețe teritoriale. Inflația modifică
deci corelațiile dintre prețurile bunurilor și resurselor.
Inflația actuală semnifică un anumit raport între mărimea fluxurilor bănești și cea a fluxurilor reale, cu alte cuvinte,
excedentul masei monetare față de oferta agregată de satisfactori și factori de producție.
Deoarece fluxurile bănești pot influența fie sensul realizării echilibrelor macroeconomice, fie în cel al stimulării
apariției și adâncirii unor dezechilibre, inflația contemporană devine ea însăși un dezechilibru monetaro-material.
Aparută la punctele de interferență dintre fluxurile reale și cele monetare, inflația apare ca disfuncție acceptată de
agenții economici, ca un rău necesar al creșterii economice. În genere, se caută să se asigure un anumit surplus de
ofertă de bunuri față de cererea solvabilă a populației.
Ca proces structural, care cuprinde ansamblul macrosocial, inflația actuală are efecte restructurante. Pentru unele
categorii de persoane, efectele sunt negative, dureroase chiar, pentru altele, acestea pot fi pozitive.
În concluzie, inflația contemporană reprezintă un dezechilibru structural monetaro-material, care exprimă existența în
circulație a unei mase monetare ce depășește nevoile economiei, fapt ce antrenează deprecierea banilor neconvertibili
în aur și a celor neconvertibili în general și creșterea durabilă și generalizarea prețurilor.

4. CAUZELE INFLAȚIEI
Inflația contemporană reprezintă un dezechilibru structural monetar-real, care exprimă existența în circulație a
unei mase monetare ce depășește nevoile economiei, fapt ce antrenează deprecierea banilor neconvertibili în aur și a
celor neconvertibili în general, precum și creșterea durabilă și generalizată a prețurilor.
Admitând că măsura corectă a inflației este dinamica nivelului general al prețurilor, creșterea acestui indicator poate fi
explicată printr-o multitudine de factori, de la fiscalitate, la multiplicarea banilor și la influența valorii importurilor
(inflația importată).
Inflație prin de monedă - emisiunea excesivă de monedă peste oferta reală de bunuri și servicii.
Aceasta atrage după sine un "surplus de cerere" și, ca urmare, creșterea ansamblului prețurilor.
Creșterea prețurilor are loc nu prin simpla sporire a cantității de bani, ci prin creșterea cererii pe care aceasta o face
posibilă.
Creșterea masei monetare, însoțită de creșterea producției, poate conduce la creșterea ratei dobânzii, de aici la
creșterea cererii pentru investiții și implicit la creșterea prețurilor.
Inflația prin emisiune excesivă de monedă înseamnă emisiunea excesivă de monedă peste oferta reală de bunuri și
servicii. Aceasta atrage un surplus de cerere pentru mărfuri, ceea ce duce la creșterea prețurilor.
Mărirea prețurilor are loc nu prin simpla sporire a cantității de bani, ci prin creșterea cererii pe care aceasta o face
posibilă.
Inflația monetară este definită foarte clar prin ecuația schimbului a lui Fisher:
MV = PT
unde:
M = Masa monetară
V = Viteza de circulație a monedei
P = Nivelul general al prețurilor
T = Volumul tranzacțiilor
Astfel, se poate vedea că dacă M (masa monetară) crește foarte mult, apare un dezechilibru major în ecuație,
care nu poate fi adus la normal decât prin creșterea lui P (nivelul general al prețurilor).
Spunem aceasta deoarece T (volumul tranzacțiilor) nu poate crește mai mult decât nivelul maxim pe care i-l permite
producția; V (viteza de circulație a banilor) nu este ușor de modificat deoarece sunt greu de modificat: gusturile,
obiceiurile și preferințele consumatorilor.
Inflația prin cerere reprezintă un excedent de cerere agregată peste oferta agregată. Ea apare datorită creșterii cererii
agregate, în condițiile în care oferta agregată rămâne în urma cererii sau se micșorează. Cererea agregată poate crește
și în condițiile în care masa monetară nu se modifică. Acest lucru se poate întâmpla în mai multe cazuri, cum ar fi:

 Creșterea veniturilor banesti ale populației, ducând la mărirea puterii de cumpărare a acesteia (în România,
mare parte din bani provin din străinătate, deoarece un număr mare de persoane lucrează peste granițe, dar
continuă să trimită bani familiilor aflate în țară).
 Diminuarea inclinației spre economisire.
 Extinderea creditului de consum.
 Creșterea salariilor neînsoțită de sporirea rezultatelor muncii.
Acest tip de inflație apare datorită creșterii cererii agregate, în condițiile în care oferta agregată rămâne în urma cererii
sau se micșorează. Cererea agregată poate crește și în condițiile în care masa monetară nu se modifică, atunci când:

 Cresc veniturile banesti ale populației, ducând la mărirea puterii de cumpărare a acesteia.
 Cresterea salariilor neînsoțită de sporirea productivității muncii poate duce la inflație.
Aceasta se poate întâmpla atunci când:

 Se extinde creditul de consum.

 Se diminuează tendința spre economisire.
Inflația prin costuri este generată de creșterea costurilor de producție, independent de cererea agregată.
Aceasta apare atunci când:

 Remunerarea factorilor de producție crește mai mult decât productivitatea lor.

 Costurile cresc când remunerarea factorilor de producție crește mai mult decât productivitatea lor.
 Creșterea costurilor la materii prime, materiale, combustibil și energie influențează costurile de producție.
Inflația importată apare ca urmare a creșterii prețurilor la bunurile importate. Dacă aceste bunuri sunt de
consum, se înregistrează o creștere a prețurilor doar la bunurile importate. Dacă bunurile sunt de investiții, acestea vor
fi folosite în producerea altor bunuri de consum, ceea ce poate duce, de asemenea, la inflație. Cresterea preturilor peste
graniță poate spori valoarea importului, ceea ce poate duce la creșterea costurilor și a prețurilor bunurilor economice
produse anterior.
Inflația prin structuri se referă la impactul pe care nivelul general al prețurilor îl poate avea asupra structurii
economiei, pe ramuri, subramuri și forme de proprietate. Se caracterizează prin practicarea unor prețuri ridicate fără o
legătură directă cu creșterea cererii sau scăderea ofertei și este legată de structura oligopolistă sau monopolistă a
economiei, care împiedică manifestarea concurenței și, ca atare, practicarea unor prețuri ridicate.

5. FORMELE INFLAȚIEI
Formele inflației sunt diverse și pot fi clasificate după intensitatea creșterii prețurilor:
1. Inflația târâtoare (sau liniștită) presupune o creștere a prețurilor până la un maxim de 3% într-un an.
2. Inflația moderată reprezintă o creștere anuală a prețurilor cuprinsă între 15% și 30%. Această definiție a fost
propusă de Rudiger Dornbusch, profesor la MIT, și Stanley Fischer, primul vice-director executiv al FMI, în 1993.
3. Criza inflaționistă este perioada de cel puțin doi ani în care rata anuală a inflației depășește 40%. Definiția acestei
crize a fost propusă de Michael Bruno și William Easterly, economiști la Banca Mondială, în 1998.
4. Inflația rapidă se referă la un ritm anual de creștere a prețurilor apropiat de 10%.
5. Inflația galopantă apare atunci când creșterea prețurilor depășește 10% anual.
6. Hiperinflația este o formă extremă de inflație, caracterizată prin creșterea prețurilor cu peste 50% pe lună.
Definiția hiperinflației a fost formulată inițial de către Phillip Cagan, profesor la Columbia University, în 1956.
Hiperinflația începe în luna în care creșterea prețurilor depășește 50% și se consideră că se termină atunci când rata
creșterii prețurilor scade sub 50% și se menține sub acest nivel timp de un an. Potrivit altor autori, hiperinflația este
definită ca având o rată medie anuală de 1.000% și peste acest nivel.

6. POLITICI DE COMBATERE A INFLAȚIEI

Inflația a rămas un proces preponderent negativ, un proces cu efecte dezechilibrante în economia reală.
Aceasta cu atât mai mult cu cât este vorba despre o inflație puternică neanticipată și necontrolată. De aceea, agenții
economici sunt preocupați să evite sau să reducă pe cât posibil efectele negative ale inflației.
Politicile antiinflaționiste sunt variate și în continua diversificare. Acestea pot fi grupate după mai multe criterii: după
intensitatea și sensul procesului, după metodele și instrumentele folosite, în raport de faptul că inflația este anticipată,
ca și de calitatea acestei anticipații, în funcție de doctrina social-economică ce stă la baza politicii adoptate.
Oricare ar fi criteriul de grupare a politicilor antiinflaționiste, toate măsurile și instrumentele sunt concepute
în așa fel încât să acționeze în direcția lichidării sau atenuării ecartului inflaționist:

 fie dinspre cererea agregată (restrângere ei);

 fie dinspre oferta agregată (creșterea ei).

1. Controlul cererii agregate.

Politicile antiinflaționiste ce vizează controlul cererii agregate se desfășoară cu folosirea unor instrumente
fiscale și a unor instrumente monetare adecvate:
blocajul monetar - restricționarea creșterii masei monetare. Acest blocaj se obține direct, prin încadrarea creditului în
anumite limite, și indirect, prin politica banilor scumpi, prin ridicarea ratei dobânzii. Austeritatea monetară poate da
rezultate dacă se aplică pe o durată suficient de mare și dacă există condiții sociale și economice pentru a accepta un
șomaj ridicat.
blocajul cheltuielilor publice - mai puține piețe publice pentru sectorul privat înseamnă o activitate mai redusă a
acestuia și un șomaj mai ridicat. Dar șomajul ridicat nu-i sigur că acționează în sensul reducerii inflației, deoarece
salariile sunt indexate la inflație, iar șomerii fac presiuni pentru a li se mari ajutoarele de șomaj.
blocajul veniturilor și al costurilor salariale - poate lua forma autoritară a blocării salariilor, ceea ce afectează
compromisul ce se face, de regulă, între patronate și salariați.
2. Susținerea ofertei agregate.
Politicile antiinflaționiste ce vizează oferta agregată au efecte durabile și profunde. Astfel de efecte se obțin
deoarece măsurile adoptate vizează cauzele profunde ale creșterii nivelului prețurilor: productivitatea, concurența,
costurile, managementul.
Procesul poate fi demarat și întreținut prin măsuri de reducere a costurilor și menținerea marjelor de profit. Se
adoptă astfel de măsuri care să stopeze reducerea ofertei agregate sau să o mărească. Procesul respectiv poate fi
susținut prin demararea unor politici de creștere a productivității - stimulente fiscale, încurajarea cercetării-
dezvoltării, acordare de subvenții firmelor ce investesc în tehnologie performantă etc.

Experiența ultimelor decenii atestă faptul că niciuna dintre remedii antiinflaționiste nu s-a impus ca o soluție
miracol. Cu toate acestea, s-au impus pe plan mondial anumite experiențe naționale de luptă cu inflația și cu efectele
ei negative.

7. CONSECINȚELE A INFLAȚIEI
Inflația, ca stare de dezechilibru economic, este preponderent negativă, având numeroase consecințe asupra
populației, agenților economici și asupra mersului de ansamblu al economiei.
Principalele consecințe sunt:

 Scăderea puterii de cumpărare a populației;

 Redistribuirea de venituri și de avere;
 Este stimulată inclinația spre consum;
 Este descurajată inclinația spre economisire;
 "Fuga" de lichidități și preferința pentru plasarea disponibilităților bănești în bunuri durabile neproductive;
  Inflația avantajează debitorii (în moneda națională);
 Rata dobânzii este influențată de rata inflației.
Consecințele inflației pe care le suportă populația și viața social-economică în ansamblul ei sunt cunoscute sub
denumirea de cost al inflației.