Sunteți pe pagina 1din 10

4.

Sistemul de conturi si dubla inregistrare

Definirea şi structura contului

Contul este un procedeu specific al metodei contabilităţii care reflectă existenţa şi mişcarea
fiecărui element al obiectului contabilităţii, ca efect al modificărilor produse de operaţiile economice
ce au loc într-o perioadă de gestiune.
Contul este deci, un instrument pentru gruparea ordonată şi sistematizată a informaţiilor
generate de diversitatea operaţiilor economice.
Spre deosebire de bilanţ, care prezintă la un moment dat în expresie valorică situaţia sintetică a
tuturor elementelor patrimoniale, contul serveşte la evidenţierea numai a elementelor concrete
modificate de operaţia economică care a avut loc.
Conturile se deschid pentru fiecare obiect contabil. Totalitatea conturilor constituie baza
sistemului informaţional al entităţii – al contabilităţii. Conturile permit urmărirea modificărilor care se
produc în componenţa activelor şi pasivelor, situaţia acestora la o dată determinată. Conturile sunt
necesare pentru reflectarea veniturilor, cheltuielilor şi rezultatului financiar al întreprinderii.
Operaţiunile economice pot să majoreze sau să micşoreze obiectele contabile reflectate în cont.
Din aceste considerente fiecare cont este divizat în două părţi, având forma literei „T”. Contul
cuprinde următoarele elemente: codul, denumirea, părţile contului. Codul reprezintă un simbol
numeric atribuit fiecărui cont.
Parte stângă a contului se numeşte debit, iar partea dreaptă a contului se numeşte credit.
Contul poate fi prezentat schematic în felul următor:
Cont
(codul, denumirea contului)
Debit Credit

Structura contului contabil se prezintă prin următoarele elemente:

 Titlul sau denumirea contului - permite identificarea elementului patrimonial pentru care se deschide
fiecare cont, de exemplu: „Materiale”, „Casa”, „Produse”, „Mărfuri”, „Datorii comerciale curente” etc.

 În afara denumirii contului, pentru a uşura munca în practica contabilă, fiecărui cont i s-a atribuit un
simbol cifric, care este compus din 3 cifre: 1-a cifră indică clasa, a 2-a cifră indică grupa, a 3-a cifră indică
numărul de ordine a elementului din această grupă, de exemplu: simbolul 217 pentru contul „Mărfuri”, 241 pentru
contul „Casa”, 521 pentru „Datorii comerciale” etc.

 Părţile contului: debitul şi creditul - sunt denumiri convenţionale care corespund celor două părţi
opuse ale contului, pentru separarea celor două tipuri de modificări (creşteri şi micşorări), astfel:

 debitul este partea din stânga a oricărui cont;


 creditul este partea din dreapta a oricărui cont.

 Rulajul contului - reprezintă totalitatea sumelor înscrise în debitul sau creditul unui cont într-o
perioadă de timp, ca urmare a modificărilor determinate de tranzacţii, operaţiuni economice şi financiare.

În funcţie de cele două părţi ale contului, se delimitează:

 rulajul debitor reprezintă totalitatea înregistrărilor făcute pe partea de debit a unui cont într-o perioadă de
gestiune.
 rulajul creditor reprezintă totalitatea înregistrărilor făcute pe partea de credit a unui cont într-o perioadă de
gestiune.

 Soldul contului - reprezintă existentul valoric la un moment dat al elementului patrimonial, pentru
care s-a deschis contul respectiv. Se pot delimita:

 soldul iniţial, care arată mărimea elementului patrimonial înregistrat în cont la începutul perioadei de
gestiune;
 soldul final, care arată mărimea elementului patrimonial înregistrat în cont la sfârşitul perioadei de gestiune.

Soldul final se determină după următoarea relaţie:

Sold final=Sold iniţial+rulajul care caracterizează creşterea–rulajul care caracterizează descreşterea

Conturi de activ şi de pasiv. Dubla înregistrare şi însemnătatea acesteia.


În conturile contabile se reflectă operaţiunile economice, care exercită influenţa economică în
două direcţii: majorare (+) sau micşorare (-).
După cum se ştie, bilanţul contabil al oricărei întreprinderi este alcătuit din posturi incluse în
activ şi pasiv, adică posturi care grupează patrimoniul pe tipuri şi surse de formare a acestora. Analog
posturilor de bilanţ, conturile contabile se subdivizează în conturi de activ şi de pasiv.
Conturile de activ sunt conturile destinate pentru ţinerea evidenţei elementelor patrimoniale de
activ, costurilor şi cheltuielilor.
Conturile de pasiv reprezintă conturile care reflectă sursele de formare a patrimoniului,
precum şi conturile de venituri.
Construcţia conturilor de activ şi de pasiv este diferită şi necesită o examinare separată.
Structura contului de activ constă în următoarele:
- în debit se reflectă situaţia iniţială a obiectului contabilizat (soldul iniţial), operaţiunile
economice care majorează soldul iniţial (rulajul) şi soldul final.
- în credit se înscriu operaţiunile economice care diminuează valoarea activului.

Conturile de ACTIV
Debit Credit
Sold la începutul lunii
Operaţiunile economice Operaţiunile economice care
care duc la majorarea duc la micşorarea activului

2
activului (+) (-)

Rulaj debitor Rulaj creditor

Sold la sfârşitul lunii


Soldul final poate fi debitor sau nul, deoarece este imposibil a consuma valori mai mari decât
există în realitate. Acesta se determină prin adunarea soldului iniţial cu suma rulajului debitor al
contului şi scăderea sumei rulajului creditor. La determinarea soldului final al contului de activ poate fi
utilizată următoarea formulă:
Sf = Si + RD – RC,
unde Sf reprezintă soldul final;
Si – soldul iniţial;
RD – rulajul debitor;
RC – rulajul creditor.
Schema contului de pasiv este opusă schemei contului de activ.
Structura contului de pasiv este următoarea:
- în creditul contului se reflectă soldul iniţial, operaţiunile economice care majorează valoarea
soldului iniţial ( rulaj) şi soldului final;
- în debit se înregistrează operaţiunile economice care micşorează valoarea soldului iniţial (
rulaj).
În conturile de pasiv soldul este permanent creditor ( sau nul ). Soldul final al contului de pasiv
este egal cu suma soldului iniţial şi a rulajului creditor cu scăderea rulajului debitor:
Sf = Si + RC - RD

Conturile de PASIV
Debit Credit
Operaţiunile economice care duc Soldul la începutul lunii
la micşorarea pasivului (- ) Operaţiuni economice care duc
majorarea pasivului (+)
Rulaj debitor Rulaj creditor
Sold la sfârşitul lunii
Soldurile finale ale conturilor de activ şi de pasiv sunt preluate la sfârşitul perioadei de
gestiune în bilanţul contabil. De aceea aceste conturi se numesc conturi de bilanţ.
Însă este necesar de remarcat că conturile clasei a 8 nu se reflectă în bilanţ, deoarece la finele
perioadei de gestiune se decontează, astfel închizându-se.
Sistemul dublei înregistrări se bazează pe principiul dualismului care înseamnă că toate
fenomenele economice au două aspecte. Majorări şi micşorări, pierderi şi procurări, apariţii şi dispariţii
care se compensează reciproc şi se reflectă în două conturi. De la dubla înregistrare începe
contabilitatea.
Problema 1

Se cere: să se completeze cu noţiunile „Debit" sau „Credit" modificarea respectivă:

1. Micşorarea creanţelor

3
2. Procurarea materialelor

3. Majorarea profitului

4. Majorarea datoriilor

5. Încasarea mijloacelor băneşti

6. Majorarea creanţelor

7. Micşorarea capitalului social

8. Consum de materiale

9. Utilizarea rezervelor

10. Eliberarea mijloacelor băneşti

11. Majorarea capitalului social

12. Achitarea datoriilor

13. Vânzarea mărfurilor

Înregistrările contabile şi tipurile acestora.


Legătura reciprocă dintre conturile contabile prin intermediul dublei înregistrări se numeşte
corespondenţa conturilor.
Exemplul 1. S-au primit mijloace băneşti în casă de pe contul curent în monedă naţională în
sumă de 7 000 lei. În sistemul dublei înregistrări această operaţiune economică poate fi reflectată
astfel:
Contul 242 „Conturi curente
în monedă naţională” Contul 241”Casa”
Debit Credit Debit Credit

7 000 7 000

Operaţiunile economice se reflectă în conturile contabile în consecutivitatea efectuării acestora,


adică în ordinea cronologică. Înainte de înregistrarea sumelor operaţiunilor în conturi se analizează
conţinutul acestora în baza documentelor primare şi se aleg conturile în care trebuie să se efectueze
înregistrările.

4
Obiectele contabile reflectate în conturi intră în corespondenţă ca rezultat al operaţiunilor
economice efectuate şi mărimea modificărilor survenite. Conturile legate reciproc cu operaţiunile
economice se numesc conturi corespondente.
Modalitatea de exprimare a relaţiilor dintre două conturi şi a estimării valorice a operaţiunii
economice concretă se numeşte formula contabilă (înregistrare).
Formula se întocmeşte de contabil după:
 conştientizarea şi analiza operaţiunii economice înregistrate în documentul primar;
 stabilirea tipului de modificări generate de operaţiunea respectivă;
 determinarea conturilor corespondente în care trebuie reflectate modificările;
 stabilirea unuia din cele două părţi ale contului ( debit sau credit) în care trebuie să fie
reflectată operaţiunea economică.
Formulele contabile se subdivizează în simple şi compuse.
Înregistrarea contabilă care este formată dintr-un cont debitor şi un cont creditor se numeşte
formulă contabilă simplă.
Exemplul 2. Din casierie au fost achitate datoriile aferente salariaţilor în sumă de 25 000 lei.
În rezultatul acestei operaţiuni economice s-au produs schimbări în contul 241 „Casa” şi contul
531 „Datorii faţă de personal privind retribuirea muncii”. Deci, s-a micşorat soldul numerarului în casă
cu suma de 25 000 lei şi s-au diminuat datoriile faţă de salariaţi cu 25 000 lei.
Analizând conţinutul operaţiunii economice şi regulile de funcţionare a conturilor, operaţiunea
trebuie să fie reflectată prin următoarea înregistrare:
Dt 531„Datorii faţă de personal privind retribuirea muncii” 25 000 lei
Ct 241 „Casa” 25 000 lei.
Înregistrările contabile, în rezultatul cărora un cont se debitează şi câteva conturi se creditează
sau câteva conturi se debitează şi un cont se creditează, se numesc formule contabile compuse.
Exemplul 3. La o întreprindere au intrat materiale de la furnizori în sumă de 15 000 lei şi
obiecte de mică valoare şi scurtă durată în sumă de 5 000 lei. Această operaţiune se reflectă prin
următoarea formulă contabilă:
Dt 211 „Materiale”
Dt 213 „Obiecte de mică valoare şi scurtă durată”
Ct 521 „ Datorii comerciale curente”.
Această înregistrare contabilă este compusă, întrucât două conturi se debitează şi un cont se
creditează. Operaţiunea a condus la majorarea conturilor de activ (materialelor cu 15 000 lei şi
majorarea obiectelor de mică valoare şi scurtă durată cu 5 000 lei) şi concomitent majorarea contului
de pasiv (521 „ Datorii comerciale curente”) cu 20 000 lei.
Operaţiunile economice se înscriu în conturile contabile în consecutivitatea efectuării acestora,
adică în ordine cronologică. În activitatea practică înregistrarea cronologică se efectuează în registre
contabile şi servesc drept un mijloc de control asupra oportunităţii şi plenitudinii operaţiunilor
economice pe conturi.
În jurnalul de înregistrare a operaţiunilor economice se înscriu numărul, data şi conţinutul
succint al operaţiunii economice, conturile corespondente, suma. Acesta se întocmeşte în baza
documentelor primare, care confirmă efectuarea operaţiunii.
Reflectarea în registru poartă denumirea de înregistrare contabilă.
Jurnal de înregistrare a operaţiunilor economice pe luna octombrie
N Operaţiunea economică Conturi corespondente Suma, în lei
d/o Debit Credit

Conturi sintetice şi analitice

5
Pentru organizarea producţiei şi gestionarea activităţii economice sunt necesare date detaliate
privind obiectele contabile. În scopul obţinerii informaţiei privind existenţa, mişcarea, starea şi utilizarea
fiecărui obiect contabil se utilizează două tipuri de conturi: sintetice de gradul I şi II şi analitice.
Conturile sintetice conţin indicatorii generalizatori privind obiectele contabilităţii în
expresie valorică.
Contabilitatea efectuată cu ajutorul conturilor sintetice se numeşte contabilitate sintetică.
Conturile sintetice generalizează datele în expresie bănească unică pe tipuri omogene de bunuri şi surse
ale acestora.
Conturile sintetice de gradul I şi II sunt reglementate de Planuri de conturi contabile.
Întreprinderile pot introduce suplimentar, după caz, conturi suplimentare de gradul II ( subconturi). Prin
subcont se înţelege grupa de obiecte la un nivel mai inferior decât contul sintetic de gradul I.
Pentru gestionarea întreprinderii şi controlul activităţii economice, însă este necesară informaţia
privind părţile componente a elementelor patrimoniale, soldurile şi mişcarea acestora atât în expresie
bănească, cât şi cantitativă. De exemplu, referitor la mărfuri trebuie să se ştie felurile de mărfuri,
cantitatea acestora, locul de aflarea a fiecărei mărfi, gestionarii. Această evidenţă poate fi realizată cu
ajutorul conturilor analitice.
Conturile care detaliază şi dezvăluie conţinutul conturilor sintetice pe tipuri de bunuri,
surse de formare a acestora şi procese efectuate se numesc conturi analitice.
Contabilitatea care se ţine în conturile analitice în cadrul fiecărui cont sintetic se numeşte
contabilitate analitică.
În conturile analitice se fac aceleaşi înregistrări ca şi în conturile sintetice, însă după anumite
criterii.
Condiţia obligatorie a ţinerii corecte a contabilităţii sintetice şi analitice este egalitatea totalurilor
acestora şi anume:
- soldul unui cont sintetic trebuie să fie egal cu suma soldurilor tuturor conturilor analitice
aferente acestuia;
- rulajele debitor şi creditor ale unui cont sintetic trebuie să fie egale cu suma rulajelor debitor şi
creditor ale tuturor conturilor analitice aferente acestuia.
Astfel între conturile sintetice şi analitice există o legătură reciprocă strânsă. În decursul
perioadei de gestiune fiecare operaţiune economică se reflectă concomitent cu suma totală în contul
sintetic şi sumele particulare din conturile analitice a acestuia.
De exemplu contul 211 „Materiale” are 9 subconturi. La subcontul 2111 „Materii prime şi
materiale de bază” pot fi deschise următoarele conturi analitice făină de calitate superioară, făină de
calitatea I, zahăr etc.

Planul general de conturi contabile


În scopul obţinerii unei informaţii curente privind activitatea economică şi generalizării datelor
privind întocmirea situaţiilor financiare este necesar un nomenclator de conturi contabile. În vederea
realizării acestui scop a fost elaborat Planul general de conturi contabile reprezintă un nomenclator
sistematizat de conturi care asigură uniformitatea contabilităţii curente a activităţii economice şi
reflectarea evenimentelor acesteia.
Planul general de conturi contabile este elaborat în baza SNC şi a altor acte normative
contabile. Planul general de conturi contabile a fost aprobat prin ordinul MF al RM nr. 118 din
06.08.2013. Acesta se extinde asupra entităţilor care ţin contabilitatea în partidă dublă, cu excepţia
entităţilor care aplică IFRS şi instituţiilor publice.
Planul de conturi constă din 3 capitole.
Capitolul I „Dispoziţii generale” cuprinde modul general de clasificare, funcţionare şi
simbolizare a conturilor.

6
În capitolul II „Nomenclatorul conturilor contabile” este prezentat nomenclatorul conturilor
contabile care cuprinde clasele şi grupele de conturi, evidenţiind conturile de gradul I ( sintetice) şi de
gradul II ( subconturile).
În capitolul III „Caracteristica şi modul de aplicare a conturilor contabile” sunt caracterizate
clasele, grupele de conturi şi conturile de gradul I, este prezentată corespondenţa conturilor pe tipurile
de bază ale operaţiunilor economice.
Planul de conturi conţine 9 clase:
1. Active imobilizate. 6.Venituri.
2. Active circulante. 7. Cheltuieli.
3. Capital propriu. 8. Conturi de gestiune.
4. Datorii pe termen lung. 9. Conturi extrabilanţiere.
5. Datorii curente.
Simbolul grupei de conturi constă din 2 cifre. Prima cifră indică simbolul clasei din care face
grupa respectivă, a doua cifră – numărul de ordine al grupei în clasa respectivă.
Conturile de gradul I sunt simbolizate cu 3 cifre: I cifră – reflectă clasa, a II – grupa, iar a III
numărul contului de gradul I.
De ex. Contul 123. Prima cifră indică faptul că se referă la activele imobilizate, a doua cifră –
atribuirea la imobilizările corporale, a 3 cifră – numărul contului de gradul I „Mijloace fixe”.
Conturile de gradul II sunt simbolizate cu 4 cifre. A patra cifră indică numărul subcontului.
1231 „Clădiri”.
Conturile contabile se împart în :
- conturile contabilităţii financiare (clasa I-VII) ;
- conturile contabilităţii de gestiune (clasa VIII);
- conturile extrabilanţiere (clasa IX).
Conturile clase I şi II se folosesc pentru întocmirea activului bilanţului contabil. Conturile
acestor clase sunt de activ cu excepţia conturilor rectificative (113, 114, 124, 126, 127, 128, 129, 133,
152, 214).
Conturile claselor III-V sunt conturile utilizate pentru întocmirea pasivului bilanţului contabil.
Aceste conturi cu excepţia celor de rectificative ( 313, 314, 315, 334) sunt conturi de pasiv.
Conturile clasei VI şi VII sunt conturi de rezultate şi se folosesc pentru întocmirea situaţiei de
profit şi pierdere în care în baza comparării rulajului creditor a conturilor de pasiv clasei VI cu rulajul
debitor a conturilor de activ a clasei VII se determină rezultatul financiar în formă de profit (pierdere )
a perioadei de gestiune.
Conturile contabilităţii de gestiune sunt conturile clasei a VIII a planului general de conturi
destinate pentru necesităţile interne a întreprinderii. Aceste conturi nu se reflectă direct în sutuaţiile
financiare. Ele se închid la finele fiecărei perioade de gestiune în corespondenţă cu conturile
contabilităţii financiare.
Conturile extrabilanţiere sunt conturile clasei a IX şi sunt destinate pentru reflectarea
informaţiei privind existenţa şi mişcarea patrimoniului care nu aparţine întreprinderii cu drepturi de
proprietar, datoriile neincluse în bilanţ.
Exemplul 5.1. S-au primit mărfuri pentru păstrare temporară în sumă de 12000 lei.
Dt 914 „Bunuri primite în custodie” - 12000.
Balanţe de verificare şi însemnătatea de control al acestora
Balanţele de verificare reprezintă un procedeu de generalizare a înregistrărilor, rulajelor şi
soldurilor conturilor analitice şi sintetice intervenite într-o perioadă de gestiune (luna), în scopul
verificării exactităţii operaţiunilor economice efectuate în contabilitatea analitică şi sintetică, pentru
întocmirea bilanţului şi situaţiei de profit şi pierderi.
Se deosebesc balanţe de verificare a conturilor sintetice şi balanţe de verificare a conturilor
analitice.

7
În balanţa de verificare a conturilor sintetice se enumără toate conturile utilizate de entitate,
rezervându-se pentru fiecare din ele un rând, apoi urmează trei coloane perechi, fiecare constând din
debit şi credit. În coloana 1 se reflectă „ Soldul iniţial”, în coloana 2 se reflectă „Rulaje lunare”, iar în
coloana 3 se reflectă „Sold final”.
În balanţa de verificare totalurile fiecărei perechi din aceasta trebuie să fie egale. Lipsa
egalităţii ne vorbeşte de o eroare în înregistrările contabile care este necesar să fie depistată şi
corectată.
Balanţa de verificare a conturilor sintetice pentru luna ianuarie 20XX
(în lei)
Numărul şi Sold la 01.01.XX Rulaj pe luna Sold la 31.01.XX
denumirea contului septembrie
Debit Credit Debit Credit Debit Credit
112”Imobilizări necorporale”
113 „Amortizarea
imobilizărilor necorporale”
123 „Mijloace fixe”
Total a a b b c c

Datele din coloana 1 şi 3 a balanţei de verificare a conturilor contabilităţii sintetice reprezintă o


sursă pentru întocmirea bilanţului contabil a întreprinderii. Soldurile iniţiale ale conturilor sintetice
reprezintă posturile din bilanţul iniţial, iar soldurile finale – posturile de bilanţ la finele perioadei de
gestiune. O astfel de balanţă de verificare se numeşte balanţă circulantă.
O altă formă de balanţă de verificare a conturilor sintetice reprezintă balanţa de verificare
şah. Cu ajutorul balanţei de verificare şah poate fi stabilită operativ corectitudinea corespondenţei
conturilor, modificările intervenite în componenţa patrimoniului şi surselor acestuia.
Balanţa de verificare şah
( în lei)
Conturi Conturi creditoare
debitoare 123 217 241 242 351 521 611 711 Total
123
217
241

Total credit

Pentru a obţine date după gradul de detaliere, pe lângă balanţa de verificare a conturilor
sintetice, se întocmeşte balanţa de verificare a conturilor analitice.
Balanţele de verificare a conturilor analitice se întocmeşte de asemenea lunar şi sunt de două
tipuri:
- balanţe de verificare a conturilor analitice destinate evidenţei valorilor materiale;
- balanţe de verificare a conturilor analitice destinate evidenţei operaţiunilor de decontare.
Balanţele de verificare analitice se deschid pentru detalierea informaţiei a unui oarecare cont
sintetic.
Balanţa de verificare analitică a contului de evidenţă
a materialelor pe luna septembrie
Denumirea Preţ, Sold la 01.09.XX Rulaj pe septembrie Sold la 30.09.XX
tipurilor de lei Cantitatea, Suma, Intrări Ieşiri Cantitatea, Suma,
materiale kg lei Cantitatea, Suma, lei Cantitatea, Suma, lei kg lei
kg kg
1.Zahăr tos

8
2. Miere de
albini
Total
Balanţa de verificare a conturilor analitice pentru evidenţa decontărilor diferă de balanţa de
verificare a conturilor analitice destinată evidenţei valorilor materiale prin faptul că acestea conţin un
singur etalon bănesc.
Balanţa de verificare a conturilor analitice
de evidenţă a decontărilor cu furnizorii pe luna septembrie 20XX
Furnizor Sold la 01.09.XX Rulaj pe luna septembrie Sold la 30.09.XX
debit credit debit credit debit Credit
1.Fabrica de zahăr
2.Combinatul de panificaţie
din Chişinău
Total
Este necesar de menţionat că spre deosebire de balanţa de verificare a conturilor sintetice
balanţa de verificare a conturilor analitice nu are egalităţi în cadrul rulajelor.

9
10

S-ar putea să vă placă și