ANA-MARIA APROTOSOAIE-IFTIMI

Unitatea de învăţare 1.
ELEMENTE DE LIMBAJ PLASTIC - ASPECTE TEORETICE

Arta lumii va fi patrimoniul tuturor în momentul în care orice om ştie să o

preţuiască. Arta are o mare valoare educativă mai întâi pentru că solicită, antrenează şi
fructifică însuşirile pozitive a unei laturi din structura noastră sufletească. Ea provoacă
pe cel educat la creaţie. Trebuie doar îndeplinite condiţiile de bază ale creativităţii
artistice ale elevilor: dobândirea unor cunoştinţe despre tehnicile plastice de lucru,
cunoaşterea unei multitudini de materiale şi instrumente de lucru. Participarea
nemijlocită a copiilor la activitatea artistico-plastică contribuie la dezvoltarea fanteziei.
Implicată în întreg procesul de formare şi autoformare a personalităţii, educaţia estetică urmăreşte, în
esenţă, dezvoltarea capacităţii de percepere şi înţelegere corectă a frumosului din realitate (din natură,
muncă, relaţii sociale şi din artă), formarea conştiinţei estetice, a gustului şi simţului estetic, a necesităţii
şi posibilităţii de a participa la crearea frumosului în artă şi în viaţă. Sau, mai concis, educaţia estetică
urmăreşte pregătirea copilului (şi nu numai a acestuia) pentru actul de valorizare-receptare-asimilare şi
cel de creare a valorilor estetice.
Importanţa sarcinilor din grădiniţă şi şcoală în educaţia estetică şi artistico-plastică nu poate fi
neglijată. Ea dă o educaţie şi o instrucţie de bază tuturor copiilor. Copilăria este etapa în care fiecare
poate să-şi dezvolte în cea mai mare măsură imaginaţia creatoare sau deprinderile de a picta. Limbajul
plastic oferă copiilor posibilitatea de a se exprima mai repede decât prin comunicarea verbală,
încărcătura estetică a activităţilor de expresie plastică determină stări afective tonice, induce o stare de
linişte, reduce tensiunea şi agresivitatea, iar atmosfera de lucru, climatul creat, permit fiecăruia să-şi
dezvăluie propriul „eu". Cu ajutorul culorilor, copiii exprimă o mare cantitate de relaţii pe care sunt
incapabili să le descrie sau să le formuleze prin alte modalităţi. Jocul cu creioanele şi pensula le permite
să exprime ceea ce văd, simt, doresc şi trăiesc, activitatea lor. În faţa colii de hârtie se ascunde o lume
complexă, cu trăiri multiple, intense, adevărate şi toate aceste oportunităţi oferite de activităţile
artistico-plastice recomandă folosirea lor pentru realizarea obiectivelor educaţiei estetice.
Limbajul artistico-plastic este un limbaj metaforic ce introduce valori în viaţa spirituală a fiecăruia
şi dezvoltă entuziasmul pentru cultura artistică, dar este totodată şi un sistem de relaţii stabilite
convenţional între anumite semne. Elementele plastice: punctul, linia, forma plană, volumul, culoarea,
devin semne de limbaj plastic numai în perspectiva unei semnificaţii şi atunci când sunt structurate
expresiv. Relaţiile dintre semnele plastice prin limbajul lor specific definesc expresivitatea compoziţiei.
Într-o pânză totul e semn. Câteva pete colorate, nişte simple trăsături pot include în ele o forţă expresivă
egală cu a celei mai complicate şi mai reprezentative figuri. Tot ce ne înconjoară are o formă. Culoarea
şi forma reprezintă principalele mijloace de expresie şi de comunicare artistică. Ele formează un tot
unitar deşi sunt relativ solitare şi constituie elemente comune ale tuturor obiectelor lumii materiale. Ca
semne şi stimuli, culoarea şi forma au nu numai o funcţie impresivă ci şi o funcţie expresivă. Culoarea
determină efecte subiective în legătură cu specificitatea configuraţiei şi a semanticii fiecărui obiect;
forma contribuie la transmiterea unor gânduri şi stări psihologice atât în artă cât şi în afara ei. Dacă
petele de culoare provoacă pe plan subiectiv reacţii afective, forma implică participarea intelectului.
Punctul şi linia definesc forma şi sunt elementele care fac obiectul studiului şi exerciţiului în
învăţământul preşcolar şi primar, sunt temelia înţelegerii artei şi completarea adusă problemelor de
culoare/valoraţie şi formă/volum.

1.1 . PUNCTUL

Punctul este singurul element fără dimensiuni geometrice, infinit de mic. Este cunoscut sub
diferite ipostaze: semn grafic, semn de punctuaţie, semn muzical, punct cardinal, punct tipografic, punct

4
 EDUCAŢIE PLASTICĂ ŞI DIDACTICA EDUCAŢIEI PLASTICE

de pornire, punct medical. Din punct de vedere plastic, el este un simbol. Este elementul generator din
care evoluează întreaga creaţie: din el se naşte linia, prin simpla deplasare într-o anumită direcţie, apoi
suprafaţa prin deplasarea liniei pe grosimea ei. Orice compoziţie începe cu simpla aşezare a punctului
pe suport, prin care se creează spaţiul plastic. În creaţiile plastice punctele au o gamă largă de
manifestare, putând reprezenta orice formă plană sau spaţială, cu condiţia să fie reduse dimensional şi
să respecte principiile compoziţionale. Când capătă forma unei suprafeţe plane punctul are două
dimensiuni: lungime şi lăţime aproximativ egale. Dacă se măreşte una din dimensiuni, respectând-o pe
cealaltă se obţine o linie.
Punctul poate fi mic, mediu, mare, foarte mare. Forma poate căpăta un infinit de configuraţii. Pot
fi considerate puncte figurile geometrice de bază (triunghi, pătrat, romb, cerc, etc.) atunci când au
dimensiuni foarte mici. Pentru a fi punct suprafaţa colorată trebuie să fie minusculă, în raport cu
celelalte elemente plastice şi cu suprafaţa, pentru a nu deveni el însuşi suprafaţă. Mărimea punctului se
corelează cu efectul de distanţă, de sugerare a spaţiului prin modificarea dimensiunilor. Astfel punctele
mici sugerează depărtarea, spaţiul, distanţa şi impune profunzime, iar cele mari sugerează apropierea,
greutatea. De exemplu, când sunt departe, devin puncte păsările de pe cer, frunzele copacilor, fluturii,
florile de pe câmp, picăturile de ploaie.
Efectul spaţial poate fi mărit prin aplicarea contrastului cald-rece, deoarece nu putem despărţi
forma de culoare, ele fiind legate prin semnificaţii şi expresivităţi. Compoziţional, punctul poate fi
structurat într-o infinitate de localizări, poziţionate în câteva zone importante: sus, jos, central, pe
diagonala ascendentă, pe diagonala descendentă.
Punctele pot fi:
- statice (puncte pătrate)
- dinamice (puncte rotunde sau triunghiulare)
- grupate
- distanţate
- ordonate
- haotice
După modul de aşezare, punctele pot avea diverse semnificaţii:
- dispuse orizontal creează un efect static
- dispuse vertical produc senzaţia de urcare
- ordonate radial dau senzaţia de mişcare continuă sau de rotaţie.
Punctul plastic aşezat pe o suprafaţă poate să radieze în toate direcţiile ordinea cu care începe
viaţa compoziţiei. Astfel face ca suprafaţa hârtiei să devină spaţiu plastic. El are o valoare de centru de
interes şi poate reprezenta: o explozie, iradiaţiuni, mişcarea de rotaţie. Când este aşezat în centrul de
simetrie el apare ferm, cu mişcare zero ( plastic-pasiv). Aşezat însă uşor depărtat de centrul de simetrie,
este neutru (fixează, stabilizează). Devine activ când este aşezat pe diagonala hârtiei, iar prin
multiplicare capătă forţă expresivă.

Punctul - element decorativ

Folosit ca element de decor, punctul reprezintă un semn mic ce poate avea contur poligonal cu
dimensiuni foarte reduse. Decorarea presupune repetarea după anumite reguli, dinainte stabilite, a
punctului în grupări şi culori variate. El apare adesea întâlnit cu alte elemente, în special linii, cu un
mare efect ornamental. Punctul ornamental poate avea formă de cerc foarte mic, pătrat, triunghi, romb.
Cel mai des utilizat este punctul în formă de cerc pentru că sugerează senzaţia de mişcare, de
rostogolire, veselie. În unele forme compoziţionale, punctul este însoţit de grupări de linii simple sau
duble, de alte suprafeţe. Valoroase aranjamente decorative se pot obţine cu ajutorul punctului într-o
aşezare cu efect de iluzie optică. Pe o suprafaţă de culoare închisă, punctele albe par mai mici, iar pe o
suprafaţă deschisă ele par mai mari; de asemenea concentrarea lor pe o anumită porţiune produce
impresia de greutate în partea suprafeţei decorate. Punctele înşirate în anumite sensuri produc stări sau
tendinţe: înşiruirea punctelor pe orizontală produce efect de fugă, pe verticală urcuş, pe rotund fugă la

5
ANA-MARIA APROTOSOAIE-IFTIMI

infinit, fantezie, rostogolire.

TEST DE AUTOEVALUARE
1. Clasificaţi tipurile punctului plastic
2. Clasificaţi categoriile punctului plastic
3. Concepeţi modele vizuale cu reprezentarea punctului

1.2. LINIA

Din punct de vedere semantic, linia ca şi punctul, se prezintă în diverse ipostaze: linia de orizont,
linie de ochire, linie de tramvai, linie de cale ferată, linie aeriană etc. În scriere, în geometrie, în desen
tehnic sau alte reprezentări grafice, linia are aspect diferit, specific fiecărui domeniu şi rol de semn grafic
cu înţeles clar, precis, delimitat. Mişcarea unui punct sub acţiunea unei forţe generează o linie. Dreaptă
sau curbă, plană sau spaţială, linia dispune de un arsenal extins de elemente de expresivitate plastică,
stând la baza unei gramatici fundamentale a imaginii plastice. În desenul artistic, alături de punct, formă
şi culoare, se foloseşte ca element de limbaj plastic. Tratată în acest mod, linia ia naştere dintr-un
punct. Este deci un punct în deplasare şi devine mijloc de comunicare a afectivităţii şi gândirii umane.
Ea sugerează ideea de formă şi spaţiu prin valoare (intensitatea culorii sau a liniei de la intens la
transparent), modulare (de la subţire la gros) şi mişcare. Redarea volumului şi a masei se poate realiza
prin valoraţie alb-negru, prin modulare cromatică sau prin haşurare. Sugerarea volumului prin linii
imaginare, trasate de formă. Dimensiunea spaţiului, direcţiile liniare şi mişcările de direcţie diferă
datorită faptului că obiectele şi formele sunt diferite. Linia capătă înţeles şi grai atunci când o privim din
toate punctele de vedere: formă, orientare, grosime şi chiar culoare. Numai discutată din toate aceste
aspecte capătă expresivitate şi sensuri.
După forma lor, liniile pot fi drepte, curbe şi frânte.
Liniile drepte nu există direct în natură, dar ele pot fi extrase din structuri cristaline, amorfe, care dau
senzaţia de rigid, drept, distant. Sunt folosite ca elemente de construcţie sau decorative, sugerând
liniştea, împlinirea şi descătuşarea, creează impresia de spaţiu deschis, rece.
Liniile curbe oarecare sau arc de cerc, exprimă căutarea, neliniştea, tensiunea. Când curbele sunt
închise dau naştere formei, volumului, spaţiului tridimensional. Linia curbă are un caracter feminin,
cald, lipsit de asprime. Ea creează sensibilitate şi emotivitate, redă ritmul regnului viu, fiindcă
sugerează creşterea, dezvoltarea, formele de relief care au luat naştere prin mişcare.
Liniile frânte sunt atât de dinamice încât uneori devin agresive exprimând caractere dure, puternice dar
şi neliniştea, zbucium sufletesc.
După orientare, liniile pot fi : orizontale, verticale, oblice.
Liniile orizontale sugerează indiferent de formă liniştea, siguranţa, cu cât sunt mai apropiate de linia
dreaptă cu atât sunt mai liniştite. îmbogăţite cu expresivităţi de culoare şi formă, construiesc
suprafeţe de odihnă.
Liniile verticale ascendente caută înălţimile către care tind să se înalţe. Exprimă ideea de aspiraţie
spre înalt.
Liniile oblice exprimă dezorientarea şi nesiguranţa, agitaţia şi confruntarea de forţe. Ele rup echilibrul,
care poate fi restabilit prin folosirea altor linii oblice în sens opus.
După grosime liniile pot subţiri şi groase. Expresivitatea sporeşte atunci când nu este uniformă,
adică este modulată, cu diferite îngroşări. Aceasta în raport cu porţiunile subţiri dă volum şi umbre.
Folosirea liniilor de un singur tip sau de mai multe tipuri dă un anume ritm compoziţiei. Oricare ar fi
forma, orientarea sau lungimea lor, fiecare capătă expresivitate când este în raport cu altele pe aceeaşi
suprafaţă, într-un ansamblu de linii.
Linia - element decorativ
Într-o compoziţie decorativă două sau mai multe linii drepte pot avea poziţiile: orizontale,

6
 EDUCAŢIE PLASTICĂ ŞI DIDACTICA EDUCAŢIEI PLASTICE

verticale, oblice; pot avea lungimi şi grosimi egale sau să se afle în diferite contraste : subţire - groasă,
lungă - scurtă, sus - jos. Gruparea şi multiplicarea liniilor, raporturile de poziţie ale dreptelor între ele
sunt procedee ce se folosesc în rezolvarea problemelor de ornamentaţie în care linia este element de
bază. Linia are un rol important în obţinerea chenarelor, ea putând uni, separa, susţine două elemente
decorative. Poate fi folosită în paralelism, cu repetare, simetrie, alternanţă sau îmbinări cu elemente
geometrice diferite.
Linia frântă este formată din întâlnirea a două drepte oblice ; sau una verticală alta oblică; una
orizontală alta verticală cu balansuri regulate, neregulate, alungite sau restrânse. Prin diverse combinaţii
ale liniei frânte, dublată, triplată, multiplicată, cu suprapuneri, contraste şi îmbinări cu alte forme
geometrice se pot obţine frumoase compoziţii decorative.
Linia curbă poate fi convexă, concavă, compusă. Poate fi restrânsă sau alungită, şerpuită sau
arcuită, poate produce la una din extremităţi o spirală. Pentru a obţine diverse efecte, linia curbă trebuie
supusă diferitelor procedee de grupare, multiplicare şi armonizare. Este folosită conform principiilor de
bază ale compoziţiei decorative: repetiţia, alternanţa, simetria, asimetria, contrastul, suprapunerea,
conjugarea. Spirala este folosită în compoziţia decorativă într-o construcţie liberă, fără rigurozitate
geometrică, dând un aspect foarte plăcut, plin de mişcare.

TEST DE AUTOEVALUARE
1. Clasificaţi tipurile de linii
2. Clasificaţi categoriile de linii
3. Concepeţi modele vizuale cu reprezentarea liniei

1.3. CULOAREA ŞI VALORAŢIA

Culoarea este o însuşire a luminii determinată de compoziţia sa spectrală, care face ca ochiul să
perceapă diferit radiaţiile de pe retină, având aceeaşi intensitate, dar lungimi de undă diferite. Culoarea
este viaţa, fiindcă o lume fără culoare se înfăţişează moartă. Culorile sunt energii radiante care ne
influenţează în mod pozitiv sau negativ, indiferent dacă ne dăm seama de acest lucru sau nu. Culoarea
are influenţă asupra omului, provocându-i impresii, sentimente sau stări psihice diferite. Noţiunea de
culoare apare numai atunci când există lumină.
Culorile pot fi clasificate în:
- culori primare (de bază): roşu (R ), galben (G), albastru (A);
- culori binare de gradul I (rezultate din amestecul culorilor primare, două câte două): R+G=oranj
(O), G+A= verde (V), R+A= violet (Vi);
- culori binare de gradul II: amestecul unei culori primare cu una din culorile vecine binare de gradul
I (ex: R+O=roşu aprins);
- culori terţiare: se obţin prin amestecul culorilor binare de gradul I, două câte două (ex. V+O=ocru,
O+Vi=maro-roşcat)
- culori complementare: sunt culori aşezate pe cercul cromatic pe acelaşi diametru.
Galben este complementar cu violet. Roşu este complementar cu verde. Albastru este
complementar cu oranj.
- culori calde: roşu, oranj, galben;
- culori reci: verde, albastru, violet;
- culoarea cea mai deschisă: galben;
- culoarea cea mai închisă: violet.
Contraste cromatice
1. Contrastul complementar. Rezultă din alăturarea culorilor complementare, care se cer reciproc.
Juxtapuse, îşi măresc puterea de strălucire până la maximum.
2. Contrastul închis-deschis (clarobscur) se obţine prin alăturarea unor culori cu valori tonale

7
ANA-MARIA APROTOSOAIE-IFTIMI

diferite. Acest contrast mai este cunoscut şi sub denumirea de perspectivă tonală.
3. Contrastul de calitate rezultă din alăturarea unor culori strălucitoare cu unele stinse. Calitatea unei
culori este dată de gradul ei de puritate. Culorile se pot tulbura cu alb, negru, gri.
4. Contrastul de cantitate rezultă din alăturarea unor culori ce acoperă suprafeţe de mărimi diferite.
5. Contrastul simultan şi succesiv are la bază legea complementarităţii şi se manifestă atunci când o
culoare pură cere fiziologic culoarea ei complementară.
6. Contrastul culorii în sine apare prin alăturarea unor culori pure, curate.
7. Contrastul cald-rece apare în situaţia în care culorile calde sunt alăturate celor reci.

Semnificaţia culorilor
În decursul timpului, culorile au dobândit diverse semnificaţii care pot trezi anumite sentimente,
gânduri, reacţii etc.
Galben - semnifică lumină, măreţie, inteligenţă, gelozie, invidie, stimulează gândirea creatoare,
stimulează nervul optic, influenţează funcţionarea normală a sistemului cardiovascular. Este culoarea
cea mai veselă, exprimă spontaneitate şi predispune la comunicativitate.
Oranj - simbolizează căldura, dogoarea soarelui, energia, bucuria, încordarea. Accelerează
pulsaţiile inimii, favorizează secreţia gastrică. Degajă optimism, veselie, este o culoare sociabilă, dă
impresia de sănătate.
Roşu - simbolizează iubirea, focul, lupta, puterea, pasiunea, exaltă, încurajează. Creşte
presiunea sangvină, activează respiraţia, dă senzaţia de căldură. Culoare caldă, stimulator general,
irită, mobilizează. Este specifică tipului activ, ofensiv-agresiv, competitiv.
Violet - înseamnă tristeţe, durere, sfiiciune, sinceritate. Intensifică activitatea cardiovasculară,
accelerează respiraţia. Culoare rece, descurajatoare. Exprimă tristeţe, melancolie, penitenţă. Dă
senzaţia de gravitate.
Albastru - semnifică puritatea spirituală, delicateţe, răceală, credinţă, predispune la reflecţie.
Scade presiunea sangvină şi frecvenţa pulsului, calmează respiraţia. Culoare rece, odihnitoare,
îndeamnă la calm, concentrare şi linişte interioară, nostalgie şi dor. Exprimă linişte, satisfacţie, iubire şi
afecţiune.
Verde - semnifică mulţumire, linişte, tinereţe, speranţă. Scade presiunea sangvină, dilată vasele
capilare. Sugerează relaxare, meditaţie, bună dispoziţie. Culoare rece, odihnitoare, calmantă. Exprimă
concentrare, siguranţă, persistenţă, îndrăzneală. Caracterizează tipul pasiv.
Alb - simbolizează lumina, curăţenia, nevinovăţia, puritatea, pacea. Dă contracţia pupilei şi a
muşchilor globilor oculari.
Negru - înseamnă moarte, doliu, mister, întuneric, solemnitate, sobrietate. Reduce activităţile
metabolice, produce nelinişte, depresie, înduioşare, exprimă tristeţe, singurătate, despărţire.
O particularitate o reprezintă valoraţia prin folosirea tehnicii de creion/cărbune, utilizându-se
grade diferite de intensitate pentru redarea imaginii în alb/negru şi nuanţele de gri (lumină-umbră).
Operele de artă, în măsura în care sunt accesibile copiilor, literatura, în mod special, pot furniza apariţia
unor imagini artistice, care vor constitui materialul concret pentru prelucrările şi combinaţiile creatoare
ale acestora în diferite lucrări. Cu cât este mai valoroasă şi mai accesibilă, arta influenţează mai
puternic dezvoltarea posibilităţilor creatoare ale copilului.

TEST DE AUTOEVALUARE
1. Clasificaţi tipurile de culori
2. Clasificaţi contrastele de culori
3. Concepeţi modele vizuale cu reprezentarea culorilor

8
 EDUCAŢIE PLASTICĂ ŞI DIDACTICA EDUCAŢIEI PLASTICE

1.4. FORMA ŞI VOLUMUL

Această componentă a limbajului plastic se referă la raporturile complementare: gol-plin, mare-

mic, concav-convex, la contrastul de factură: zgrunţuros-neted, aspru-lustruit şi la tipuri principale de
modelare a suprafeţei: vibrată şi plată, aplatizarea-modalitate şi simptom de expresie decorativă
(topologică), precum şi la posibilităţile constructive ale masei (volumului). Efectele psiho-fiziologice ale
volumului: uşor-greu, aproape-departe, mare-mic, cald-rece duc la expresii (semnificaţii) ale masei
(plinului) şi ale golului (aerului încorporat, construit). De asemenea forma este definită ca fiind un
element primordial în reprezentările plastice cu ajutorul unor materiale (lut, plastilină, lemn, cretă) şi
instrumente (eboşoar, crater, dăltiţe).
Calităţi şi modalităţi de utilizare:
- decupaje şi asamblări de forme negativ-pozitive;
- relief plat (figurativ, ornamental);
- relief adânc;
- relief înalt;
- relief rotund;
- modelare de forme simple fără eliminări (prin amprentă);
- modelare prin eliminări-adăugiri;
- secţionarea, fragmentarea şi reasamblarea unor forme tridimensionale de bază (cub, prismă,
cilindru);
- structuri serializate (pe bază de algoritm).
Relieful este domeniul de trecere de la artele bidimensionale (după o clasificare clasică: pictură,
grafică, desen) la cele spaţiale (sculptură în primul rând, ceramică, modelaj); în funcţie de înălţimea
(adâncimea) şi procedeul de modelaj aplicat volumului (plinului), relieful este de mai multe feluri:
- relief plat: scobit, zgâriat, liniar prin excelenţă (ca în gravură, cu muchiile tăioase);
- relief adânc („basso-rilievo”) tot prin eliminare, dar cu modelarea trecerilor (muchiilor) de la fond la
conturul volumului uşor evidenţiat;
- relief înalt („alto-rilievo”) numai prin adăugare, profilul volumului depăşind suprafaţa de la care s-a
pornit, fără a se „atinge” de ea, dar nedesprinzându-se decât parţial.
Raporturile (contrastele) tridimensionale sunt specifice artelor tridimensionale (sculptura,
inclusiv arta modelajului în lut, arhitectura, ceramica) şi se bazează pe raporturi sau contraste similare
celor cromatice sau valorice. Acestea sunt: gol (interval între volume sau mase, similar umbrei) sau
concav şi plin (volum sau masă, similar luminii) sau convex. Predominanţa unuia sau altuia dintre
termenii raportului determină stilul unui anumit curent în arhitectură, sculptură şi în artele
complementare lor. În modelajul lutului (plastilinei) amprentele sau concavităţile lăsate de degete sau de
diferite instrumente trebuie înţelese ca gol, iar proeminenţele, ca plin; de altfel, lumina care cade oblic
pe suprafeţele modelate evidenţiază toate adânciturile prin neluminare, prin umbrire, proeminenţele
(convexităţile) fiind puternic luminate. Prelucrarea (tratarea) suprafeţelor volumului poate fi cu sau fără
urmele instrumentelor utilizate; se creează astfel (şi cu rol expresiv sau de sugerare a unei anumite
structuri sau materialităţi) şi un contrast de factură. Modelul "lins", fără urme, plat, decorativ - în
contrast cu un modelul „vibrat", cu urme ale degetelor sau eboşoarului, pictural.
În privinţa noţiunii de formă vor fi incluse elementele de geometrie plană (cerc, oval, pătrat,
triunghi, dreptunghi, hexagon) şi de geometrie spaţială (cub, sferă, paralelipiped dreptunghic, con,
cilindru, piramidă) ce vor fi reprezentate şi realizate cu ajutorul diferitelor materiale.

TEST DE AUTOEVALUARE
1. Clasificaţi tipurile de modelare
2. Clasificaţi tipurile de volum
3. Concepeţi modele vizuale cu reprezentarea formelor şi volumului