ANA-MARIA APROTOSOAIE-IFTIMI

Unitatea de învăţare 4.
METODOLOGIA REALIZĂRII EDUCAŢIEI PLASTICE ŞI MIJLOACE SPECIFICE

4.1. METODOLOGIA REALIZĂRII EDUCAȚIEI PLASTICE

Proiectarea şi realizarea optimă a activităţilor instructiv – educative depinde de modul în care se

desfăşoară, mod care trebuie să fie cât mai coerent şi care să îmbine eficient căile şi mijloacele de
realizare. Prin denumirea de tehnologie didactică se înţelege ansamblul structurat al metodelor,
mijloacelor specifice şi materialului didactic, aplicate în interacţiunea dintre educator şi educat.
Concepţia de lucru, îmbinarea ansamblului de procedee prin care se proiectează activitatea este
definită ca strategie didactică. Aceasta poate fi centrată pe activitatea propunătorului (autocratică), pe
activitatea grupului (laisser–faire) sau interactivă (democratică). Pentru perioada preşcolară şi primară
cea mai indicată strategie este cea relaţionară în care există comunicare bipolară, un raport optim între
directivitate şi libertate (interactivă).
Specificul activităţilor din grădiniţă, ca şi al celor din ciclul primar constă, în primul rând, ca
predominante cele de tip frontal, în care se lucrează cu toată clasa; dar educaţia plastică permite şi
lucrul pe grupe sau chiar individual (mai ales la activităţile opţionale sau extracurriculare). Forma de
desfăşurare este denumită lecţie, ce reprezintă un demers didactic unitar, cu un anumit conţinut
transmis într-un anumit timp (la grupa mică – 15 minute, grupa mijlocie – 20 minute, grupa mare – 25
minute, clasa pregătitoare 30 – 35 minute, clasele I- IV 45 - 50 minute).
În funcţie de modul de concepere şi realizare a activităţilor de predare – învăţare – evaluare,
acestea sunt clasificate astfel: mixtă, de predare, de consolidare, de recapitulare. În etapa preprimară şi
primară cele mai eficiente lecţii sunt cele de predare, consolidare şi recapitulare. Asocierea
interdisciplinară nu modifică structura activităţilor de educaţie plastică, conexiunile cu celelalte discipline
oferind un sprijin pentru realizarea obiectivelor operaţionale propuse. În schimb, integrarea
interdisciplinară impune respectarea etapelor pentru fiecare disciplină utilizată, în parte. Tipul de
predare (dobândire de noi priceperi, deprinderi şi cunoştinţe plastice) cuprinde următoarele etape:
pregătirea motrică-manuală (prin exerciţiile specifice), prezentarea materialului stimul, apoi predarea
(dirijarea învăţării) după metodologia prezentată, consolidarea (obţinerea performanţei) prin metodele
prezentate anterior, evaluarea şi fixarea temei parcurse în activitate (retenţia şi transferul). În prima
parte va fi explicată modalitatea de realizare (prin convorbire, exemplificare vizuală). Realizarea unei
audiţii poate să acopere întreaga activitate şi să ofere o ambianţă plăcută. Tipul de consolidare
(aprofundarea priceperilor, deprinderilor şi cunoştinţelor plastice) cuprinde următoarele momente:
pregătirea motrică-manuală specifică, realizarea/continuarea lucrării, după care se va face evaluarea şi
fixarea activităţii. Acest tip de activitate permite implicarea individuală a copiilor, deoarece stăpânesc cu
mai multă siguranţă informaţiile, după un număr de ore în care le-au fixat. La fel se poate proceda şi cu
audiţiile. Acest tip de activitate poate fi combinat cu activităţi de educaţie muzicală în partea a doua.
Activitatea de recapitulare (fixare şi sistematizare) la nivelul preşcolar şi primar se poate concretiza
prin organizarea unei expoziţii/concurs în care copiii să-şi prezinte lucrările realizate pe parcursul a mai
multor ore.
La clasele pregătitore - IV cel mai frecvent tip de activitate este cel mixt (de verificare şi predare),
datorită timpului mai mare de lucru, dar şi nivelului intelectual mai dezvoltat al copiilor. Structura
parcursă este următoarea: activităţile introductive (captarea atenţiei), reactualizarea, repetarea şi
evaluarea deprinderilor şi cunoştinţelor plastice, pregătirea bazelor aperceptive pentru noua temă
(prezentarea unei situaţii – problemă care să activeze atenţia copiilor pentru momentul următor),
dirijarea învăţării cu prezentarea temei, după care se va trece la consolidarea acestei prin realizarea
lucrărilor. Lecţia se va încheia cu evaluarea şi fixarea temei. Şi această activitate oferă multiple
posibilităţi de combinare cu celelalte discipline din programul copiilor. Prima etapă va consta în
verificarea cunoştinţelor şi deprinderilor însuşite la o altă disciplină, după care se va trece la noul

28
 EDUCAŢIE PLASTICĂ ŞI DIDACTICA EDUCAŢIEI PLASTICE

conţinut, rezervându-se timp şi pentru transpunerea lui plastică.

Pentru grupa mică şi mijlocie recomandăm ca abordarea educaţiei plastice să se facă prin
jocuri axate pe exerciţii deoarece sunt de mici dimensiuni şi imediat realizabile. Includerea producţiilor
folclorice ale copiilor, atât la activităţile comune, de joc sau la programul liber ales, va conduce la
consolidarea deprinderilor motrice şi vizuale, și le va dezvolta şi capacitatea de creaţie. La grupa mare
şi clasele pregătitoare - I activităţile vor fi centrate pe învăţarea şi consolidarea de elementelor de
limbaj plastic cât mai diverse pentru a dezvolta puterea de retenţie şi transfer a cunoştinţelor şi
deprinderilor specifice, iar creaţiile copiilor pot fi utilizate ca stimulent. Finalizarea prin joc va avea un
efect mobilizator, iar cadrul didactic va fi pus permanent în situaţia de participant, coordonator şi
evaluator în acelaşi timp. Perioada micii şcolarităţi (clasele II-IV) oferă elevilor posibilitatea de a-şi
consolida deprinderile dobândite în grădiniţă, dar şi de a-şi dezvolta abilităţile plastice.

TEST DE AUTOEVALUARE

1. Prezentaţi structura unei activități de predare la grădiniță

2. Prezentaţi structura unei de consolidare la ciclul primar

4.2. MIJLOACE SPECIFICE DE REALIZARE A EDUCAŢIEI PLASTICE

Metodele şi procedeele folosite în orele de educaţie plastică au drept obiectiv principal stimularea
şi dezvoltarea acestor capacităţi aptitudinale la elevii din ciclul primar. O condiţie a învăţării creatoare
este aceea ca învăţătorul/educatoarea să fie ei însuşi creatori. Acesta trebuie să stimuleze curiozitatea
copiilor şi curajul de a combina formule, culori şi unele tehnici de lucru, să creeze o atmosferă de
activitate liberă, de căutări, verificări, întreceri, schimb de idei, să cultive încrederea în forţele proprii prin
aprecieri încurajatoare privind rezultatele obţinute prin lucrările lor. Alte condiţii ale dezvoltării creativităţii
artistice sunt legate de dobândirea unor cunoştinţe privind expresivitatea elementelor de limbaj plastic şi
tehnicile de lucru specifice activităţilor artistico-plastice, cunoaşterea diferitelor modalităţi de organizare
a spaţiului plastic în unele opere ale marilor artişti din istoria artei (contactul cu opera de artă) ca şi
însuşirea unui vocabular plastic adecvat.
O altă condiţie a dezvoltării creativităţii plastice o constituie dezvoltarea gândirii artistico-plastice
şi a posibilităţilor de a materializa această gândire prin însuşirea unor tehnici de lucru. Dorinţa de a da
activităţilor artistico-plastice o formă cât mai eficientă, de a realiza obiectivele vizând stimularea
creativităţii, se poate materializa în variante de organizare şi desfăşurare a acestor activităţi pe două
dominante ale acestora:
1. dezvoltarea gândirii artistico-plastice;
2. dezvoltarea sensibilităţii şi gustului estetic.
Gândirea artistico-plastică numită şi gândire în imagini (plastice) vizuale acţionează mai ales în
domeniul emoţional al vieţii spirituale a copiilor, interpolează, abordează şi sintetizează un bogat
material informativ şi rezultatele unui mare număr de experienţe plastice. Pe lângă celelalte discipline
de studiu, educaţia plastică este locul ideal unde copilul într-un mod deosebit de plăcut primeşte o
educaţie estetică şi îşi dezvoltă gustul estetic. Acest lucru poate fi observat imediat prin modul în care
îşi creează ambientul, prin modul în care se îmbracă, prin modul în care se comportă în relaţiile
interumane.
Gustul estetic este capacitatea de a reacţiona spontan, printr-un sentiment de satisfacţie sau de
insatisfacţie faţă de obiectele şi procesele naturii, faţă de relaţiile sociale, faţă de operele artistice.
Gustul estetic aparţine prin excelenţă sensibilităţii şi imaginaţiei, de aceea nu poate fi întotdeauna
argumentat. Ceva place sau nu place, fără a se putea argumenta. Prezenţa gustului se manifestă prin
sensibilitate la tot ce este frumos şi prin capacitatea de orientare şi alegere în conformitate cu legile
frumosului. La vârstele mici gustul estetic se manifestă prin atracţia şi plăcerea lor de a privi şi, mai ales,

29
ANA-MARIA APROTOSOAIE-IFTIMI

de a opera cu obiectele viu colorate, prin preferinţa lor pentru luminozitate, ocolirea încăperilor
întunecoase. Gustul lor este prin excelenţă spontan şi neargumentat cu puţine excepţii. Cu tot
caracterul lui spontan şi individual, gustul estetic poate fi educat, acţiune ce trebuie întreprinsă de
timpuriu, nu în scopul uniformizării, ci al formării lui în conformitate cu structura şi experienţa fiecărei
individualităţi.
Schimbările din învăţământ care au început să se vadă în ultimii ani au determinat modificări şi în
învăţământul primar. Aceasta constituie o evoluţie vizibilă spre o concepţie educaţională modernă a
copilului şi spre desprinderea de automatismul, rutina, acţiunile didactice impuse, noua viziune
încorporând elementele libertăţii şi creativităţii. În funcţie de cum este organizat şi orientat, procesul de
învăţământ poate duce la dezvoltarea gândirii creatoare. Desenele copiilor pot fi exemplu de
„creativitate expresivă”, caracteristicile lor cele mai importante fiind spontaneitatea şi libertatea. Cu cât
se oferă copilului mai mult posibilitatea de a fi spontan şi independent, cu atât mai creator va fi el mai
târziu. Perioada şcolară este perioada din viaţa copilului în care manifestă aptitudini şi abordează cu
destulă uşurinţă şi cu succes domenii diverse: muzica, desenul, pictura, colajul, modelajul. Pentru
echilibrul intelectual şi afectiv al copilului este bine ca acesta să fie atras în forme de activitate care să
faciliteze asimilarea treptată a "gramaticii" problemelor plastice.
Programa analitică pentru educaţie plastică/arte vizuale prevede ca obiective/competențe
prioritare, familiarizarea cu elementele de limbaj plastic, iniţierea lor în problemele actului de creaţie,
dezvoltarea gândirii artistico-plastice, precum şi dezvoltarea sensibilităţii şi a gustului şi dezvoltarea
capacităţilor creatoare ale copiilor. Expresie a inspiraţiei, a tehnicii şi a măiestriei personale, activităţile
artistico-plastice cer efort fizic, mişcări precise, o bună coordonare a mişcărilor şi sincronizarea gândirii
cu mişcările în vederea finalizării, îi oferă copilului posibilitatea să cunoască în mod direct însuşirile
materialelor cu care lucrează, să le denumească, să-şi fixeze în memorie forma şi culoarea lor, să le
cunoască funcţionalitatea. Altfel spus, putem evidenţia faptul că activităţile artistico-plastice au o
influenţă benefică asupra formării personalităţii copilului şcolar. Prin conceperea conţinuturilor, a
obiectivelor/competențelor, a activităţilor de învăţare, se facilitează dezvoltarea legăturilor
interdisciplinare, relaţiile dintre educaţia plastică/vizuală şi celelalte discipline pe care le studiază elevii.
Pentru clasele pregătitoare - II, competențele generale ale educaţiei plastice sunt:
1. Explorarea de mesaje artistice exprimate în limbaj vizual într-o diversitate de contexte familiare
2. Realizarea de creaţii funcţionale şi/sau estetice folosind materiale şi tehnici elementare diverse
Competențele specifice urmărite în procesul de creaţie cu copiii urmăresc ca studiul disciplinei
redenumită Arte vizuale şi abilităţi practice să urmărească dezvoltarea progresivă a competenţelor
specifice, prin valorificarea experienţelor de învăţare ale elevilor şi prin accentuarea dimensiunilor
afectiv-atitudinale şi acţionale ale formării personalităţii acestora.
Pentru clasele III-IV, obiectivele generale ale educaţiei plastice sunt:
1. Cunoaşterea şi utilizarea materialelor, a instrumentelor de lucru şi a unor tehnici specifice artelor
plastice
2. Recunoaşterea tipurilor de culori şi a nonculorilor în natură, pe imagini şi pe paletă şi obţinerea
amestecurilor
3. Cunoaşterea şi utilizarea elementelor de limbaj plastic
4. Realizarea unor compoziţii libere şi a unora după model
Obiectivele de referință urmărite în procesul de creaţie cu copiii vizează identificarea şi
aplicarea de metode şi principii de stimulare a creativităţii, folosirea de tehnici diverse, respectarea
imaginaţiei şi a ideilor inedite, autoînvăţarea, stimularea copilului de ambianţa sa socială şi încurajarea
demersurilor sale imaginative, aprecierea produsului creativ, acordarea unei largi libertăţi individuale,
urmărirea creaţiei de calitate şi nu doar performanţa, sublinierea valorii ideilor pe care le emit copiii.
Prin activităţile desfăşurate se pot îndepărta factorii inhibatori ai creativităţii: conformismul,
percepţia de sine devalorizantă, surprinsă de multe ori în afirmaţii de genul „nu am făcut nimic
deosebit", sancţionarea îndrăznelii de a face şi altfel, accentul pus pe reproducere, neaprecierea
suficientă a originalităţii, critica prematură, accentul exagerat pus pe competiţie şi nu pe calitate.

30
 EDUCAŢIE PLASTICĂ ŞI DIDACTICA EDUCAŢIEI PLASTICE

Derularea activităţilor plastice poate fi un mijloc pentru: dezvoltarea gândirii creatoare şi fixarea
unor cunoştinţe, deoarece se poate observa că astfel se îmbogăţesc reprezentările copiilor despre
mediul înconjurător prin toate tipurile de activităţi desfăşurate, iar acest proces de cunoaştere continuă
în cadrul plimbărilor când copiii pot vedea elementele reale ale mediului înconjurător, forme şi culori
adecvate mediului vizitat; elevii se familiarizează cu noţiuni ca: tablou, expoziţie, expoziţie-concurs,
expoziţie cu vânzare, operă de artă; copiii trăiesc individual frumuseţea tabloului lucrat de ei sau alţi
copii şi se familiarizează cu compoziţia, percep relaţia dintre forme, culori, dimensiuni şi pot exprima
gânduri şi sentimente personale; încurajează dezvoltarea aptitudinilor şi le dezvoltă personalitatea
creativă.
Progresele înregistrate de copii sub aspectul receptivităţii, îndemânării şi priceperii, dorinţa de a
cunoaşte şi de a munci, precum şi bucuria obţinerii unor rezultate ale muncii lor nu pot decât să fie
benefice pentru dezvoltarea personalităţii copiilor. Fiecare copil deţine un anumit „dat creativ" care
poate să se manifeste sub diferite forme. Experienţa relevă eficacitatea introducerii în activitatea şcolară
a unei acţiuni pedagogice întemeiate pe întărirea rezultatelor bune, a progreselor copiilor, în locul unei
pedagogii a eşecului, a şablonismului, a rutinei tradiţionale. Prin utilizarea unor metode, tehnici şi
procedee care le oferă posibilitatea unei concentrări integrale a potenţialului lor intelectual şi creativ în
activităţile de educaţie plastică, li se oferă ipoteza unei educaţii cu caracter „divergent", care le lasă
posibilitatea de a se exprima spontan, de a descoperi şi produce noul, originalul, printr-o gândire
creativă, rapidă, critică şi eficientă.
Activităţile desfăşurate îi determină pe copii ca prin activitatea proprie, directă, cu materiale
variate să găsească, să formuleze, să intuiască o relaţie între ele, sau dimpotrivă, cunoscând unele
relaţii să le aplice în condiţii noi, cu noi materiale, dând astfel un contur special trăsăturilor gândirii
creative puse în slujba frumosului. Temele propuse trebuie să-i sensibilizeze pe copii, să le bucure
privirea, să-i plimbe în afara spaţiului obişnuit, să-i ducă pe firul întoarcerii la arta creativă, la
cunoaşterea succesului în artă. Contactul nemijlocit al copiilor cu activităţile desfăşurate sporesc
eficienţa demersului educaţional, dat fiind marea disponibilitate a celor mici de a descoperi şi asimila tot
ceea ce stârneşte curiozitatea lor vie, finalitatea constând în dobândirea unor comportamente: de a fi
mai buni, mai sensibili faţă de ambient, mai plini de solicitudine, de a acţiona mai disciplinat, mai
responsabili, mai plini de iniţiativă şi mai prompţi în respectarea unor norme şi reguli ale actului creativ.
În organizarea şi desfăşurarea fiecărei lecţii se parcurg anumite etape, care în sens larg
corespund cu principalele etape ale procesului de creaţie. Experienţa a arătat că lecţia ca unitate
didactică nu se poate realiza deplin numai printr-o singură metodă de învăţământ, ci mai totdeauna
printr-un sistem metodologic bine relaţionat de educatoare/învăţător şi îmbogăţit pe parcursul
experienţei sale didactice cu unele idei sugerate şi de rezultatele obţinute. Prin talent şi dăruire, cadrul
didactic este "magicianul" care face să reapară imaginile. El povesteşte, sugerează, trezeşte admiraţia
copiilor faţă de ceva, şi rămâne prin exemplul său personal "cea mai eficientă dintre metode". Să vedem
copilul din faţa noastră ca fiind pânza de şevalet, iar metodele şi mijloacele noastre de lucru ca fiind
culorile şi pensulele. Doar dacă atunci când "lucrăm" punem şi suflet vom avea în faţa noastră ceea ce
ne-am dorit: adevărate "opere de artă".
Desenul este unul din mijloacele cele mai apropiate şi mai potrivite pentru educaţia estetică. La
rândul ei, educaţia estetică este o parte principală a educaţiei actuale. Activitatea artistico-plastică este
un cadru ideal pentru descoperirea aptitudinilor, este o activitate care produce plăcere. Prin astfel de
activităţi copiii sunt ajutaţi să vadă frumosul. Ei trebuie învăţaţi să nu treacă pe lângă valorile frumosului
din viaţa înconjurătoare fără să le observe. Atenţia lor trebuie să fie îndreptată asupra acestor valori:
aspecte din natură, tradiţii, folclor, artă. Frumuseţile observate vor trebui exprimate în temele lor de
educaţie plastică. "Frumosul se educă prin frumos" spunea Platon la vremea lui, un adevăr care a
rămas valabil până în zilele noastre. Atunci când colorează, când pictează, când foloseşte culoarea,
copilului i se formează răbdarea, îndemânarea, simţul estetic, trăsături care îi vor împlini personalitatea
şi, chiar dacă nu va ajunge artist, îi va face viaţa sufleteasca mai bogată, va fi mai sensibil, mai fericit.
Studiile întreprinse - ca şi experienţa practică evidenţiază că activităţile artistico-plastice exercită o

31
ANA-MARIA APROTOSOAIE-IFTIMI

influenţă benefică asupra personalităţii copilului pe plan estetic, moral, afectiv şi intelectual. Aceasta
implică din partea învăţătorului o activitate didactică şi educativă susţinută. Fiecare copil este creativ
pentru că ne apare capabil de a produce idei şi obiecte pe care niciodată mai înainte nu le-a auzit, văzut
sau produs, pornind de la propriile achiziţii, evaluări şi diferenţieri făcute în sistemul său individual intern
şi extern de referinţe. Activitatea creativă este una dintre cele mai mari provocări ale vieţii şi implicit
atrage după sine cele mai mari recompense.
Creativitatea a devenit astăzi un indicator în mai multe domenii de activitate, un indiciu al calităţii
activităţii în multe profesiuni şi exprimă culmea pe care o poate atinge o persoană în procesul de
inovare a activităţii, dar şi un element de progres al vieţii sociale, deci reprezintă în esenţă valorificarea
optimă a potenţialului de care dispune cineva. In învăţământ creativitatea se manifestă mai greu decât
în alte sectoare. Didacticienii şi teoreticienii educaţiei arată că în procesul instructiv-educativ
creativitatea se manifestă altfel, are alte particularităţi decât în domeniul ştiinţei, artei sau tehnicii. Astăzi
învăţământul trebuie să asigure o învăţare creativă prin toate obiectele de învăţământ, învăţarea
creativă a devenit o cerinţă logică, cerinţă izvorâtă din caracteristicile epocii în care trăim, fiind în acelaşi
timp o rezultantă a saltului revoluţionar în evoluţia societăţii contemporane mondiale. Procesul
instructiv-educativ trebuie să se bazeze pe stimularea şi dezvoltarea capacităţilor creatoare ale elevilor
începând cu vârsta cea mai fragedă. Societatea actuală şi viitoare va cere permanent să dezvoltăm la
elevi o personalitate adecvată prezentului, dar mai ales viitorului. O caracteristică a unei asemenea
personalităţi trebuie să fie operativitatea creativă a echipamentului intelectual al tuturor. În activitatea
artistico-plastică creativitatea are un câmp mai larg de manifestare. Dezvoltarea capacităţilor creatoare
presupune iniţierea de timpuriu într-o diversitate de tehnici artistice, studierea cu grijă a manifestărilor
fiecăruia şi stimularea iniţiativei artistice. Multiplele posibilităţi de manifestare a creativităţii copilului
trebuie dirijate prin dezvoltarea imaginaţiei, a spiritului de observaţie, prin stimularea formelor de
expresie şi iniţierea în elementele de limbaj plastic pentru a-şi putea exprima fiecare personalitatea, în
modalităţi proprii şi adecvate disponibilităţilor temperamentului.
Pentru copiii mici, creioanele cerate, mari şi groase, sunt cele mai bune. Sunt mai rezistente
decât cele obişnuite şi mai uşor de utilizat. Încercaţi sa vă procuraţi mai multe cutii, fiecare din ele cu o
varietate de culori; plasaţi-le în jurul spaţiului destinat desenului astfel încât copiii să poată apuca uşor
creionul dorit. Desenul eu creioanele cerate se execută de obicei pe hârtie alba sau colorată. Se pot
utiliza de asemenea ziare şi cartoane. Dacă se scoate hârtia ce înfăşoară creionul cerat, copiii pot
experimenta un nou fel de colorare, utilizând creionul pe lungimea lui. Dacă creioanele cerate se sparg,
ori sunt atât de folosite încât au rămas bucăţele mici, ele nu pot fi folosite de către copii. Creioanele
foarte mici sunt greu manipulabile de către cei mici, deoarece ele necesită coordonarea musculaturii
fine care, pentru ei, este mai dificil de realizat. (Păstraţi aceste bucăţele într-o cutie separată. Mai târziu
le puteţi amesteca cu parafină şi confecţiona lumânări.) În mod similar cu creioanele cerate este
mânuită şi utilizată creta. De asemenea, mangalul poate fi utilizat ca o cretă neagră. Cu mangal se
poate desena pe toate tipurile de hârtie, inclusiv pe glaspapir.
Mod de expresie propriu, pictura - îmbinând elemente de joc şi de creaţie - reprezintă o activitate
ce ocupă un loc important în ansamblul manifestărilor şcolarului. Importanţa activităţilor artistico-plastice
în educarea gustului estetic se poate rezuma astfel:
- educaţia estetică asigură condiţii optime pentru stimularea şi promovarea creativităţii în toate
domeniile de activitate, inclusiv în munca de învăţare;
- educaţia estetică poate avea o puternică influenţă asupra trăsăturilor morale prin trăirile afective în
faţa operelor artistice, în contemplarea peisajelor naturii, în observarea a tot ce este frumos în
comportarea şi activitatea celor din jur.
Pictura se poate executa cu diferite unelte, pe o diversitate de fonduri, cu culori cumpărate ori
făcute în casă.
Pictura cu pensula. Pensulele groase, cu coadă lungă, sunt cel mai uşor de mânuit de către copii.
Coordonarea lor motrică nu este suficient de dezvoltată pentru a manevra eu uşurinţă pensulele subţiri.
Hârtia de pictat este bine să aibă dimensiuni mari, astfel încât copiii să poată mişca mâna executând

32
 EDUCAŢIE PLASTICĂ ŞI DIDACTICA EDUCAŢIEI PLASTICE

trăsături largi. Plasaţi hârtia pe un şervet ori un alt suport neted, pus pe masă sau pe podea. Orice
anume alegeţi, protejaţi spaţiul de pictat eu ziare sau eu un plastic. Dacă pictaţi afară, în aer liber,
desigur, vor fi necesare mai puţine precauţii. Pentru pictat, alegeţi un loc liniştit, bine luminat şi în afara
zonei de activitate agitată. Spaţiul trebuie să fie în aşa fel aranjat încât copiii să fie independenţi în lucrul
lor; dacă se poate, ei îşi vor agăţa singuri, la uscat, lucrările, fără a fi nevoie să apeleze la educatoare.
Toţi cei care pictează trebuie să poarte un şorţ care să le protejeze hainele. Pentru a se asigura că
excesul de acuarelă nu va pica pe pantofi ori pe podea, arătaţi copiilor cum să cureţe pensula pe
marginea cutiuţei ce conţine culoarea. Păstraţi întotdeauna prin apropiere o cârpă umedă ori un burete
pentru a şterge culoarea sau apa împrăştiate.
Copiilor le place să picteze cu toate culorile ce le au la dispoziţie, chiar înainte de a cunoaşte
numele acestor culori. Totuşi, când începeţi să predaţi conceptele de culoare, introduceţi de fiecare dată
o singură culoare - şi nu mai mult de una - în aceeaşi zi, începeţi cu cele trei culori primare - roşu,
albastru şi galben. Mai târziu adăugaţi negru şi alb. Fiecare culoare trebuie să aibă propria pensulă,
astfel încât să nu se murdărească ori să se amestece. După ce copiii învaţă culorile de bază, le pot
explora mai departe, amestecându-le în timp ce ei pictează lăudaţi-i pentru realizările lor, chiar pentru
cele mai mărunte. Când copilul şi-a terminat pictura, scrieţi-i numele ori puneţi-l pe el s-o facă, dacă a
învăţat să şi-1 scrie. Dacă adăugaţi şi data, va fi interesant pentru dumneavoastră şi pentru părinţii lui
de a privi peste diferitele lucrări ale copilului, pentru a vedea schimbările şi dezvoltarea ce au avut loc în
timp. La sfârşitul fiecărei şedinţe de pictură asiguraţi-vă că au fost curăţate pe dinafară cutiuţele cu
culori, utilizând o cârpă umedă ori un burete. Aceasta va împiedica să se lipească închizătoarea ori sa
se usuce culorile. Copiii trebuie îndemnaţi să cureţe pensulele. Dacă este utilizată guaşa, pensulele
sunt spălate în apă rece. Pentru alt tip de culoare - mai puternică, ori de ulei - va fi necesară o spălare
mai atentă, cu un dizolvant (acesta va fi manevrat numai de către educatoare/învăţător). Puneţi
pensulele într-o cutie deschisă, ca să se usuce. Cele mai utilizate culori sunt guaşa şi tempera sub
formă lichidă sau pudră; cu aceasta din urmă se lucrează adăugând puţină apă la culoare. De obicei,
pentru a se lucra cu ele este nevoie să se adauge o picătură de apă; pentru a păstra însă culorile în
cutiuţe fluide, împiedicându-le să se usuce, folosiţi, în loc de apă, scrobeala lichidă. În cazul când
culorile sunt scumpe, cumpăraţi doar o cantitate mică, atât cât e necesar să vă preparaţi propria culoare
de acuarela. Aceluiaşi scop îi poate servi şi colorantul alimentar.
Iată o reţetă: 1 ceaşca de scrobeala lichidă (amidon); 6 ceşti cu apă; 1/2 ceaşcă cu săpun;
acuarelă sau colorant alimentar. Dizolvaţi săpunul în apă şi amestecaţi bine cu scrobeala; adăugaţi
câteva picături de colorant alimentar sau culoare de acuarelă. Adăugarea săpunului este utilă din două
motive: 1 culoarea va adera mai bine pe suprafeţe; 2. în cazul când îmbrăcămintea va fi stropită de
culoare, săpunurile ajută sa fie spălată mai uşor.
Pictura cu buretele. Tăiaţi buretele în bucăţi mici, uşor de manevrat. Există mai multe moduri în
care copiii pot să le utilizeze:
- se înmoaie buretele în cutia cu culoare, apoi se trece eu el, în trăsături largi, peste hârtie.
- se "pictează" o latură a buretelui cu pensula, apoi se utilizează această latură pictată, ca o ştampilă.
- se udă hârtia şi se întinde pe masă; utilizând un beţişor sau o pensulă, se picură pe hârtie mici
băltoace de culoare; se absorb băltoacele cu bucăţi de burete de diferite forme: va rezulta o
structură interesantă.
Pictura cu sfoara. Luaţi o sfoară de aproximativ 35 cm lungime. Muiaţi-o în culoare şi trageţi-o
peste hârtie în direcţii diferite.
Pictura cu trestia sau paiul. Picuraţi mici băltoace de culoare pe hârtie, cu ajutorul unei pensule
sau burete. Ţineţi paiul deasupra hârtiei, orientat în direcţia în care doriţi să meargă pictura. Suflaţi prin
pai, iar culoarea se va întinde pe hârtie. Faceţi acelaşi lucru din unghiuri diferite, pentru a crea structuri
atractive.
Ştampilarea. Multe lucruri de primprejur pot fi utilizate pentru imprimare - dopuri de plută,
bucăţele de lemn. Puteţi utiliza legume - cartofi, morcovi etc. - pe care puteţi face, cu ajutorul unui
cuţitaş, un model. Băgaţi "ştampila" în culoare groasă (ori aplicaţi culoarea pe ea cu pensula), apoi

33
ANA-MARIA APROTOSOAIE-IFTIMI

presaţi-o pe hârtie, carton ori o ţesătură, pentru a imprima figura. Repetaţi acţiunea de mai multe ori,
pentru a crea o structură.
Pictura cu degetele. Unul din cele mai adecvate mijloace prin care copilul îşi poate exprima
emoţiile interioare este pictura cu degetele. Ea este un mijloc ce implică o anumită siguranţă pentru
copil, întrucât acesta poate şterge uşor ceea ce a pictat, pentru ca nimeni să nu vadă; unii copii se
ascund în felul acesta, nelăsând pe nimeni altcineva să vadă ce a lucrat. Din acest motiv, pictura cu
degetele este utilizată adesea în activităţile cu copiii ce prezintă diferite probleme. Toţi copiii însă, o
considera ca o activitate extrem de plăcută. Deoarece pictura cu degetele este o activitate ce
murdăreşte, copiii vor trebui să poarte şorţuri rezistente la apă şi sa-şi suflece mânecile. Veţi avea
nevoie de recipienţi cu apă şi un prosop la îndemână, pentru curăţenie. Acoperiţi mesele ori spaţiul de
lucru cu o folie de plastic. Plasaţi culori în faţa fiecărui copil, pe masă ori pe podea, în locul unde
pictează. El îşi va amesteca culorile singur, cu degetele, mâinile sau orice altceva preferă; un copil care
se teme să încerce pictura eu degetele poate începe prin folosirea unui beţişor sau a unui burete.
Copilul poate lucra timp îndelungat la un singur tablou, schimbând de mai multe ori tema, deoarece el
se bucură în primul rând de senzaţia pe care i-o dă activitatea. Aşa cum am mai văzut şi în alte
activităţi, în acest stadiu copilul este mai interesat în a învăţa cum să facă ceva - adică în desfăşurarea
procesului, decât în produsul final. Acesta este motivul pentru care el "distruge" eu plăcere lucrările, iar
şi iar, nemulţumind pe educatoare/învăţător care nu vede nici un rezultat, ci doar o foaie "murdărită". În
fapt, copilul se găseşte într-o perioadă de experimentare.
Pictura murală. O pictură murală - o pictură foarte mare pe perete, este o sarcină de grup.
Fiecare copil contribuie la întreaga lucrare. Pentru a face o pictură murală, aveţi nevoie de o hârtie
lungă şi larga ori pânză de sac sau orice altceva care se poate folosi în acelaşi scop. Lipind mai multe
ziare laolaltă, veţi obţine dimensiunea pe care o doriţi. Puteţi aşterne hârtia pe podea ori o puteţi pune
pe perete. În orice caz, spaţiul va fi protejat de ziare sau de plastic. Modul în care veţi utiliza hârtia ţine
numai de dumneavoastră ori de decizia copiilor. Ei pot picta ori ştampila direct pe hârtie, sau pot decupa
figuri pe care le lipesc. Sunt de asemenea posibile combinaţii ale acestor modalităţi. De exemplu, dacă
pictura va reprezenta un peisaj, copiii pot lipi iarbă adevărată, vată pentru nori, surcele pentru copaci;
apoi desenează şi pictează restul. Pictura poate reflecta o temă de studiu din programa şcolară, o
excursie recentă, o poveste favorită a copiilor ori ceva original, imaginat de copii. Permiteţi copiilor să-şi
exprime ideile proprii în mod liber, dar sprijiniţi-i în timpul activităţii oferindu-le materiale şi sfătuindu-i
când consideraţi necesar ori atunci când ei solicită un ajutor.
Materialul pentru modelaj poate fi plastilina, argila, papier maché-ul. Fiecare material are
avantajele sale. Argila ar fi preferabilă, întrucât este un material natural şi oferă multiple posibilităţi de
utilizare. Dacă este păstrată eu grijă, ea poate fi utilizată ori reutilizată pentru o perioadă lungă de timp.
Aceasta o face să fie şi un material relativ ieftin. Daţi fiecărui copil o bucată mare de argilă. La început
copiii vor fi ocupaţi cu cunoaşterea materialului - cum se numeşte el, cum se simte la pipăit şi ce se
poate face cu el. Îl vor ciupi şi ciocăni, îl vor rostogoli şi aplatiza. După ce vor fi suficient de familiarizaţi
cu argila, atunci vor începe să facă numeroase figuri, pe cele mai multe distrugându-le imediat,
făcându-le bile ori o masă uniformă. Copilul mai mare va fi preocupat de păstrarea modelului pe care l-a
făcut. Când a sosit timpul de strâns, arătaţi-le copiilor cum să facă din toate bucăţile lor de lut o singură
minge mare, rotundă, care va fi pusă la loc. Pentru a păstra argila umedă, faceţi cu degetul o gaură în
vârful mingii şi vărsaţi înăuntru puţină apă. Argila trebuie păstrată într-un sac de plastic, ori într-un vas
cum ar fi o oală de pământ. Adăugaţi o cantitate mică de apă în vas, ori puneţi o cârpă umedă peste
argilă, înainte de a-l închide. Argila uscată rămasă pe masă poate fi relativ uşor curăţată cu latura
ascuţită a unui beţişor plat.
Plastilina este o alternativă la argilă. Accesorii ca beţişoare, scobitori, beţe de chibrituri vor
stimula ideile copiilor. Plastilina poate fi cumpărată ori făcută, iată o reţetă de fabricare a plastilinei: 3
ceşti cu făină; 1 ceaşcă cu sare; 1 ceaşcă cu apa; 1/2 ceaşcă cu ulei vegetal sau câteva picături de
detergent lichid; colorant (opţional). Amestecaţi făina şi sarea. Treptat, adăugaţi apa şi uleiul. Adăugaţi,
în cazul când doriţi, colorantul. Frământaţi bine. Plastilina, pusă într-o cutie închisă ori într-un sac de

34
 EDUCAŢIE PLASTICĂ ŞI DIDACTICA EDUCAŢIEI PLASTICE

plastic, poate fi păstrată în frigider sau într-un loc rece.

Pentru alte activităţi artistico-plastice materialele se găsesc în jurul nostru. Copiii le descoperă
în mod natural şi încep să se exprime prin artă mult timp înainte ca aceasta să li se predea în grădiniţă
sau la şcoală. De fiecare dată când un copil aflat la joacă desenează în nisip cu degetul, el creează. De
fiecare dată când copilul zgârie cu un beţişor pământul, pentru a desena imagini ori simboluri, el
înfăţişează prezentări ale lumii aşa cum o vede el fie că desenează eu cărbune pe trotuar, eu beţişorul
pe pământ ori eu creionul pe hârtie, copiii din toată lumea utilizează, pentru a se exprima, tot ce găsesc
la îndemână. De pe la aproximativ un an şi jumătate - doi ani, copiii mâzgălesc fără a avea intenţia de a
reprezenta ceva. Mai târziu încep să reprezinte lucrurile din preajmă, cele care sunt importante pentru ei
- copaci, case şi în special fiinţa umană. Când încep deja să construiască grafic anumite scene - adică
între 5 şi 7 ani ei împart de obicei foaia în trei spaţii mari: partea de sus (cerul), partea de jos (pământul)
şi centrul, în care desenează subiectul principal. Adultul nu găseşte întotdeauna opera copilului prea
atractivă. Pentru acesta din urmă, însă, ea este plină de semnificaţie. Perspectiva sa nu este diferită de
cea a unui adult. Copilul nu este interesat atât în produsul final, cât mai ales în procesul de execuţie.
Repetând acest proces iar şi iar, copilul învaţă să-şi perfecţioneze achiziţiile motrice şi câştigă încredere
în capacităţile sale. Pentru acest motiv, copiilor trebuie să li se ofere zilnic o varietate de experienţe
artistice. Ei ar trebui de asemenea ca pe parcursul întregului an şcolar să fie puşi în mod repetat în faţa
posibilităţii de alegere personală a diferitelor activităţi: desenare, lipire, decupare. Iată câteva modalităţi
de a face aceste activităţi să fie mereu interesante şi stimulatoare pentru copii:
- schimbaţi mereu uneltele (pensulă, cretă, creion);
- schimbaţi materialul pe care se desenează ori se pictează (ziare, carton, frunze late );
- modificaţi forma acestui material (tăiaţi hârtia în forme circulare ori alte forme geometrice, în
forme de fructe sau legume, în forme de animale).
Se impun precizări privind conţinutul lucrărilor pe care le putem realiza la clasă. Acestea pot fi
libere ca tematică (din imaginaţie, memorie), după natură, decorative. Desenul, pictura, modelajul,
colajul impun câteva aspecte importante la categoria de creaţie liberă: problema conţinutului de idei,
forma compoziţională, reprezentarea elementelor în acţiune, centrul compoziţional. Acest mod de
expresie plastică are ca dominantă ilustrarea realităţii după posibilităţile fiecărui copil, alegerea temei şi
se încadrează ca activitate de consolidare sau recapitulare/evaluare a cunoştinţelor şi deprinderilor
artistico-plastice.
Lucrările plastice după natură reprezintă o etapă superioară în evoluţia artistică a copiilor,
deoarece au posibilitatea de a reda concretul prin observaţie liberă, directă, selectiv-vizuală. Pentru a fi
realizate acestea impun percepţia spaţială, a formei, comparaţia. Important este conturul, corectarea,
culoarea sau valoraţia în alb/negru prin redarea volumului, respectarea proporţiilor, încadrându-se în
tipul de activitate de predare, consolidare, recapitulare/evaluare.
Creaţiile decorative au o mare importanţă în educaţia vizual-plastică a copiilor, deoarece
valorifică tradiţia folclorică românească. Elementele fundamentale pentru aceste lucrări le reprezintă
motivele decorative şi compoziţia. Acestea pot fi geometrice, stilizate sau după natură. Toate acestea
se regăsesc în ornamentica populară. Pentru realizare trebuie respectate repetarea prin succesiune,
alternarea, inversarea, răsturnarea, conjugarea, simetria. Formele compoziţionale cele mai frecvente
sunt râurile, bordura, friza, jocul de fond, chenarul. Tipurile de activităţi specifice acestui conţinut sunt de
predare sau consolidare. Recomandabil este ca la vârstele timpurii lucrările să fie realizate în clasă, la
oră şi în activităţile complementare. La vârsta şcolară mică, de asemenea este recomandat ca sarcinile
de lucru să fie finalizate în clasă. În cazul în care lucrările necesită un timp mai mare de realizare,
acestea vor trebui finalizate ca temă de lucru. În anexă propunem câteva modele ce reflectă cele
prezentate, ca tematică şi modalitate de realizare.

35
ANA-MARIA APROTOSOAIE-IFTIMI

TEST DE AUTOEVALUARE

1. Prezentaţi posibilităţile de realizare a lucrărilor de desen şi pictură

2. Prezentaţi tipurile de lucrări plastice posibil realizabile la grădiniţă şi ciclul primar

Bibliografie obligatorie:
Referințe principale:
 Pașca, E. (2013). Educație plastică și educație muzicală. Elemente de didactică, în Manualul
programului de studii Pedagogia învățământului primar și preșcolar ID, Editura Universității
Alexandru Ioan Cuza din Iași. Disponibil on-line pe platforma Moodle:
http://da.psih.uaic.ro/login/index.php
Referințe suplimentare:
 Culea Laurenția, Sesovici Angela, Grama Filofteia, Pletea Mioara, Ionescu Daniela, Anghel Nicoleta,
Activitatea integrată din grădiniță, București: Editura Didactica Publishing House, 2008,
 Pașca Eugenia Maria, Gherghescu Jenica, Gherghescu Lucian, Dimensiuni ale educației artistice,
vol. IV, Strategii de abordare disciplinară și interdisciplinară a educației muzicale în învățământul
primar simultan, Iași: Editura Artes, 2009
 Paşca Eugenia Maria – 2006, Un posibil traseu al educaţiei muzicale în perioada prenotaţiei din
perspectivă interdisciplinară, Editura „Artes” Iaşi
 Șușală Ion N., Curs de desen; culoare; modelaj; compoziție și didactică, București: Editura Fundației
România de Mâine, 1999

IMPORTANT !

Materiale didactice:
 xxx, 2008 Programa pentru învăţământul preşcolar, MEN, Bucureşti
 xxx, 2004, 2005, 2013, Programele pentru învăţământul primar clasele pregătitoare -II şi III-IV, MEN,
Bucureşti
 Trusă de desen (bloc de desen A3, A4, tempera, culori, materiale textile, cerneală, pic, ceară,
sugativă, lut, plastilină, pastă de hârtie, lipici, hârtie colorată, materiale din natură și reciclabile)

36