UNIVERSITATEA CREŞTINĂ "DIMITRIE CANTEMIR"

FACULTATEA DE MANAGEMENT TURISTIC ŞI

COMERCIAL

BUCUREȘTI

RESURSE ȘI DESTINAȚII TURISTICE

JUDEȚUL BIHOR

Numele şi prenumele:

Dragomir Cristian
Anul II IFR

BUCUREȘTI

2019
 CAPITOLUL I
CARACTERISTICI JUDEŢUL BIHOR

1.1. Aşezare geografică

Judeţul Bihor, situat în partea de nord-vest a României, este străbătut de râurile
Barcău, Crişul Repede şi Crişul Negru, care curg de la est spre vest. Suprafaţa judeţului, de
7.535 km2, este destul de întinsă în comparaţie cu suprafaţa altor judeţe, iar populaţia se
ridică la 634 854 de locuitori, cifre ce reprezintă 2,94% şi respectiv 3% din teritoriul şi
populaţia întregii ţări. Densitatea populaţiei este de 84,0 loc. /km2. Reşedinţa judeţului se află
în municipiul Oradea.

Relieful este variat, fiind dispus în trepte ce coboară de la est la vest, dinspre culmile
Munţilor Apuseni spre Câmpia de Vest. În est, pe teritoriul judeţului, se găsesc culmile înalte,
vestice, ale Munţilor Bihorului ce saltă peste 1.800 m şi masivele Codru-Moma, Pădurea
Craiului şi Plopiş (Şes) - de înălţimi mai mici (500-1.000 m) - ce completează ca o treaptă
mult mai joasă silueta înaltă a Bihorului. Aceste culmi mai coborâte, ce pătrund ca nişte
tentacule spre vest, sunt despărţite între ele de depresiunile Beiuşului, pe Crişul Negru, şi
Vad-Borod, pe Crişul Repede. Dealurile piemontane fac trecerea spre treapta cea mai joasă,
spre Câmpia de Vest (Câmpia Crişurilor, în sud şi Câmpia Barcăului, în nord).

1
 1.2. Clima
Clima continental-moderată se află sub influenţa maselor de aer vestice, mai umede şi
mai răcoroase. Temperatura medie anuală variază între 6° şi 10,5°C, iar cantităţile
precipitaţiilor căzute cresc de la vest spre est, fiind cuprinse între 500 şi 1.200 mm.
Reţeaua hidrografică, formată de Crişul Repede, Crişul Negru, Barcău şi afluenţii lor,
prezintă mari variaţii de nivel, fapt ce a impus regularizarea cursurilor.

1.3. Relieful
Relieful teritoriul judeţului se desfăşoară Între 1849 m, altitudinea maximă din Munţii
Bihor şi 90 m, altitudinea minimă din Câmpia joasă a Crisurilor, fiind alcătuit din toate trei
trepte de relief: treapta montană ocupa 24%, dealurile şi depresiunile 32% şi câmpia 44%.
Zona montană este alcătuită dintr-o parte a Munţilor Bihor-Vladeasa, treapta montană
cea mai Înaltă, cu suprafeţe de nivelare Întinse, cu sectoare importante de relief carstic din
care se desprind culmile Codru-Moma, Pădurea Craiului şi Plopiş, despărţite de depresiuni de
tip golf (o asociere de dealuri, terase şi lunci).

Zona deluroasă reprezintă o treaptă intermediară Între munţi şi câmpie, cu altitudini

modeste, Intre 200-450 m: D. Plopişului, D. Pădurii Craiului, D. Bihorului, D. Codrului şi D.
Moma.

2
 Zona de câmpie coboară de la circa 200 m altitudine absolută, în vecinătatea
dealurilor, la 90 m în zona joasă de divagare. Este formată din unităţi înalte, de glacisuri,
Câmpiile Calacei, Miersigului, Bihariei, Tasnadului, Câmpia nisipoasă Cărei şi unităţi joase,
aluviale, netede, cu exces de umiditate, Câmpiile Crisurilor şi Ierului.

1.4. Apele
Râurile de pe teritoriul judeţului Bihor aparţin bazinului hidrografic al Crisurilor:
Barcău (68 km pe teritoriul judeţului) cu Ierul, Crisul Repede (101 km pe teritoriul judeţului),
Crisul Negru (136 km pe teritoriul judeţului), şi afluenţii acestora.
Din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a început amenajarea reţelei hidrografice
pentru a limita inundaţiile şi pentru a deseca zonele joase cu exces de umiditate, prin crearea
numeroaselor canale, printre care şi Canalul Colector ce leagă Crisul Repede de cel Negru.
Lacurile naturale: Lacul Şerpilor şi Lacul cu Stuf de lângă Salonta; Ochiul mare de pe
Petea; Lacul Tăul Mare din Munţii Bihor.
Dintre lacurile antropice, se remarca cele de baraj (Lacul Leşu de pe valea Iadei e cel
mai însemnat) şi heleşteele din zona de câmpie. Cele mai mari sunt heleşteele amenajate în
scop piscicol: Cefa (598 ha), Tamasda (200 ha), Homorog (95 ha), Inand (30 ha).

1.5. Vegetaţia
Este reprezentată de silvostepa în zona de câmpie (pajişti în alternanta cu pâlcuri de
stejar), în cea mai mare parte ocupată în prezent de culturi agricole, pajişti secundare, plantaţii
de salcâm; zona pădurilor de foioase, alcătuită din păduri de cer cu carpen şi cer cu stejar şi
gorun, în alternanta cu pajişti secundare şi culturi agricole; etajul pădurilor de foioase (până la
1000 m), reprezentat de păduri de stejar, de cer cu gorun, de gorun cu carpen, ulm, frasin,
păduri de fag cu carpen, de fag, de fag cu molid; etajul coniferelor (1000-1700 m), alcătuit din

3
păduri de molid. Vegetaţia intrazonală şi azonala e reprezentată de vegetaţia de lunca (zăvoaie
de plop, sălcie şi pajişti), vegetaţia de sărătura pe areale umede şi arenicola pe nisipuri.
Numeroase specii de plante valoroase sunt ocrotite: sângele voinicului, laleaua
pestriţă, nufărul termal, strugurii ursului.

1.6. Faună
În silvostepa se remarca rozătoarele, iar pădurile sunt populate cu căprior, cerb,
mistreţ, urs, veveriţa, ras, jder, fazan etc. Apele de munte reprezintă domeniul păstrăvului, în
apele de deal sunt specifici lipanul, cleanul şi scobarul iar în cele de şes, crapul şi bibanul.

1.7. Arii naturale protejate

În judeţul Bihor exista peste 60 de rezervaţii naturale şi monumente ale naturii (dintre
care se detaşează Cetăţile Ponorului, Cetatea Radesei, Valea Sighistelului, Izbucul de la
Călugări, Groapa Ruginoasa-Valea Seacă, Valea Galbenei, Platoul Carstic Padiş, Săritoarea
Bohodeiului, Poiana Florilor, Peştera Vântului, Peştera Meziad, Paraul Peţea, Defileul
Crisului Repede şi Parcul Natural Apuseni, 75.784 hectare, din care 31,92 % pe teritoriul
judeţului Bihor
Bogăţiile naturale ale subsolului sunt reprezentate prin resursele de lignit (Popeşti,
Borumlaca, Vărzari, Suplacu de Barcău, Oşorhei), bauxită (Munţii Pădurea Craiului), nisipuri
bituminoase (Derna, Tătăruş), petrol (Suplacu de Barcău), argile refractare (Bălnaca,
Şuncuiuş), marmură (Băiţa, Chişcău), bentonită (Vadu Crişului), precum şi prin izvoare cu
ape geotermale (lângă Oradea - Băile Felix şi Băile 1 Mai, Mădăras, Răbăgani şi Tămăşeu) şi
ape minerale (Tinca şi Stană de Vale). Resursele solului le formează întinsele suprafeţe
ocupate de păduri (cer, gorun, gârniţă, fag, brad, molid), păşuni şi fâneţe naturale.

1.8. Economia
Economia judeţului se caracterizează printr-o dezvoltare continuă a tuturor ramurilor.
În producţia industrială, concentrată îndeosebi în municipiul Oradea, ponderea cea mai
ridicată o au ramurile industriei uşoare (blănărie, încălţăminte şi confecţii), alimentară, urmate
de industria energetică şi construcţii de maşini, metalurgia neferoasă - inclusiv extracţia,
industria chimică, exploatarea şi prelucrarea lemnului (Oradea, Beiuş). Bine dezvoltată este şi
industria materialelor de construcţii şi a sticlei, în special în zona Aleşd.
Agricultura - intensivă şi multilaterală - deţine un rol important în economia judeţului,
ocupând 483.581 ha teren agricol, din care 3/4 este teren arabil. Cernoziomul din vestul ţării a

4
favorizat cultura cerealelor, judeţul Bihor situându-se, în cadrul ţării, pe primele locuri în
producţia acestora. Dintre cereale se cultivă mai ales grâul şi porumbul, iar dintre plantele
tehnice, floarea soarelui, sfecla de zahăr şi cartoful.
Creşterea animalelor (bovine, porcine, ovine) are o pondere însemnată în agricultură
judeţului, atât datorită întinselor suprafeţe de păşuni şi fâneţe, cât şi tradiţiei locuitorilor în
acest domeniu.
Din punct de vedere administrativ, judeţul Bihor are o reţea densă de aşezări,
cuprinzând zece oraşe, din care patru municipii (Oradea fiind reşedinţa de judeţ), cu 21 de
localităţi componente, 90 de comune, din care trei suburbane şi 435 de sate. Cel mai
important centru economic şi social-cultural al judeţului şi unul dintre marile oraşe ale ţării
este Oradea cu 173.621 de locuitori. Celelalte oraşe, centre social-culturale (Salonta,
Marghita, Beiuş, Aleşd, Ştei, Vaşcău, Nucet) au sub 20.000 de locuitori fiecare.
Prezenţa unor obiective turistice importante, precum şi existenţa unor monumente
istorice sau de artă populară au contribuit la dezvoltarea turismului şi pe aceste meleaguri.
Judeţul Bihor, prin frumuseţea şi originalitatea peisajului natural, prin monumentele
istorice şi prin elementele etnografice, oferă turiştilor variate şi bogate posibilităţi de recreere
şi instruire.
Accesul la frumuseţile naturale ale judeţului este facilitat de existenţa unor artere de
circulaţie bine întreţinute, precum şi a unor cabane în care drumeţul poate găsi loc de odihnă.
Din punct de vedere turistic deosebim în judeţ o serie de zone amenajate, înzestrate cu
căi de comunicaţii, cabane, marcaje etc., pe lângă care mai există o sumedenie de zone de
interes turistic, ale căror frumuseţi reclamă intrarea lor neîntârziată în circuitul turistic al ţării.
Ne vom opri atenţia asupra celor mai însemnate.

5
 CAPITOLUL II
POTENŢIALUL TURISTIC NATURAL
AL JUDEŢULUI BIHOR

2.1. Câmpia Crisurilor şi Ierei

Am definit sub această denumire arealul din Bihor care cuprinde: vestul judeţului, cu
lunca Crisului Repede şi Câmpia Panonică, spre nord luncile Ierului şi Barcăului, sudul
judeţului, pe Crisul Negru aval de Şoimi. Dincolo de faptul că aceste locuri adăpostesc o serie
întreagă de situri arheologice, cetăţi şi fortificaţii importante, ele sunt purtătoarele unor
elemente peisagistice şi culturale specifice câmpiei.

Lacurile pescăreşti, atelierele de împletit stuf şi papură, nesfârşitele lanuri de grâu şi

floarea soarelui, pâlcurile de pădure ce ascund nenumărate animale sălbatice şi, bineînţeles,
vestitele pivniţe pentru păstrarea vinului săpate în dealurile ce mărginesc câmpia vă aşteaptă
să le exploraţi!
Rezervaţia naturală Pădurea Radvani
Împreuna cu zona eleşteielor, din apropierea comunei Cefa, constituie o zonă umedă
cu importanţa avifaunistica deosebită prin asigurarea condiţiilor de pasaj, de hrănire şi de
cuibărit pentru un foarte mare număr de păsări protejate pe plan european şi mondial.

2.2. Ţara Beiusului

Platoul carstic Vaşcau - Călugări, cuprinde o vastă şi unitară suprafaţa calcaroasă cu
numeroase fenomene carstice:
• izbucul Călugări – unic datorită fenomenului de intermitenta a debitului apei;
6
 • peştera Câmpenească Vaşcau, cu o cascadă impresionantă la intrare, câmpurile de
doline şi celelalte fenomene carstice dau o frumuseţe aparte acestei zone.

Zona carstică Remetea - Meziad - Roşia:

• peştera Meziad (4.750 m), având statut de arie naturală protejată, bogată în
speleoteme şi fauna cavernicolă, cu numeroase descoperiri paleontologice;
• biserica reformată din Remetea, sec XIII;
• cheile Albioarei, amplasate în sectorul mijlociu al văii cu acelaşi nume, dispuse sub
forma unui arc de cerc, pe o lungime de cca. 2 km cu versanţi ce depăşesc pe alocuri 100 m.
• peştera Ciur-Izbuc care se remarca prin existenţa unor urme de paşi ale omului
preistoric, conservate în argila planşeului peşterii.
• cheile Cutilor, cheile Lazurilor, cheile văii Strâmturii adauga un plus de farmec,
frumuseţe şi sălbăticie acestei zone.
Valea Finişului este o vale pitorească, atractivă pentru agrement, plimbări şi pescuit.
Pe aceasta vale se găsesc ruinele Cetăţii Finiş, construită în sec. XIII, din care se mai
păstrează donjonul şi câteva ziduri.
Zona carstică Dobreşti - Vida:
• constituie o zonă aparte în ansamblul zonelor carstice din Bihor, prin numărul mare
de izvoare şi izbucuri care trădează o intensă activitate carstică în care se remarca cheile
Videi, cele mai lungi chei din Munţii Apuseni, peste 10 km, vale pe ai cărei versanţi se găsesc
numeroase peşteri: peştera Cubleş (bogat concreţionată) şi avenul Giloasa. Lacul de
acumulare Vida întregeşte peisajul, fiind căutat pentru plimbări în zonă, pescuit şi sporturi
nautice.

7
 Platoul carstic Dumbrăviţa de Codru:
• platoul carstic Dumbrăviţa de Codru, constituie un sector aparte situat pe cursul
mijlociu al Crisului Negru intre localităţile Şoimi-Borz. Defileu cu o morfologie complexă,
presărat cu mici abrupturi şi piscuri calcaroase ce se îmbină cu un peisaj liniştitor dat de
dealurile împădurite şi de prezenţa unor sate pitoreşti;
• platou de mici dimensiuni (19 kmp), populat cu întreaga gamă a formelor carstului
de suprafaţă şi de profunzime (doline, lapiezuri, peşteri, avene) dintre care amintim izbucul
din Valea Morilor sipestera din Valea Luncii cu o dezvoltare de cca. 311 m. Tot aici se
găseşte Dealul Păcău (451 m), arie naturală protejată unde creşte „Bujorul banatic”.
• vestigiile istorice de aici, completează fericit farmecul regiunii: ruinele Cetăţii
Şoimi (construită în sec. XIII) şi Turnul romanic de la Sânnicolau de Beiuş (sec XIII),
povestind despre istoria medievală a acestor locuri.

2.3. Valea Crisului Repede

Este o zonă străbătută de răul Crisul Repede, cu adevărat coloana vertebrală a acestei
părţi a judeţului Bihor şi poate cel mai cunoscut dintre Crisuri. Cursul său parcurge atât o
porţiune a Munţilor Pădurea Craiului cât şi o zonă de câmpie, pentru a ajunge la apogeu chiar
în Oradea. Farmecul călătoriei de-a lungul Crisului îmbina frumuseţea peisajului şi a satelor
de pe malurile sale cu permanenta tentaţie a muntelui şi a nenumăratelor rute care coboară de
pe platourile sale carstice ce adăpostesc, la rândul lor, aşezări umane. Este cu siguranţă una
din cele mai interesante îmbinări dintre uman şi natural de pe teritoriul judeţului Bihor.

2.4. Parcul Natural Apuseni

Parcul Natural Apuseni reprezintă o regiune de concentrate frumuseţi naturale,
caracterizată de prezenţa, mai mult decât oriunde în România, a reliefului carstic: peşteri,
chei, defilee (şi) platouri carstice. Un farmec deosebit este dat de umanizarea accentuată a
8
acestor munţi, modul de viaţa autentic al oamenilor care locuiesc aici fiind strâns legat de
natură. Uşor accesibili, excelenţi iarna pentru schi de partie, schi de tură şi chiar sănii trase de
câini, iar în restul sezoanelor pentru drumeţie, ciclism, căţărare sau speoturism, Parcul Natural
Apuseni reprezintă spaţiul ideal pentru petrecerea unei vacanţe cu prietenii sau familia.

Zona Sighistel-Chiscau.
Valea Sighistelului este o vale ce adăposteşte peste 160 de peşteri pe numai 15 kmp,
cele mai cunoscute fiind peşterile Măgura şi Coliboaia, a căror vizita necesita echipament
adecvat şi sursa de lumină; Peştera Măgura este una din peşterile frumoase ale Munţilor
Apuseni, fiind cea mai mare din complexul carstic al Sighistelului. Este o peşteră fosilă,
frumos împodobită cu stalagmite, stalactite, coloane şi gururi, relativ uşor accesibilă; Peştera
Coliboaia este o peşteră orizontală, cu o unică galerie activa în lungimea totală de 750 m şi cu
o intrare mică de formă triunghiulară.
Zona Chiscau adăposteşte, cea mai frumoasă peştera turistică din ţară, Peştera Urşilor,
amenajata turistic la standarde internaţionale. Tot aici, pe Valea Crăiasa se afla Peştera
Micula şi Peştera Fagului care adăposteşte frumoase cristale de calcit. Aceste două peşteri
sunt accesibile numai speologilor experimentaţi, necesitând cunoştinţe tehnice şi echipament
specific.
Zona Padiş
Este principala zona turistică a Munţilor Apuseni, aici fiind concentrată cea mai mare
parte a obiectivelor turistice:
Platoul Padiş este un şes cuprins între 1.250 şi 1.280 m ce apare ca o depresiune
înconjurată de culmi mai ridicate, cel mai interesant fenomen carstic întâlnit aici fiind
ponoarele;
Poiana Ponor este una din puţinele polii tipice din munţii noştri. Faptul cel mai
remarcabil în ea este sistemul de pierdere a apei, care se face în patul raului, prin orificii
strâmte, acoperite de nisip fin. La ape mari, sorburile nu mai pot drena întreaga cantitate de
apă, care se acumulează dând naştere unui impresionant lac;

9
 Bazinul Lumea Pierdută este un platou perfect izolat de regiunile din jur, delimitat de
Paraul Ursului şi Paraul Sec ce au izvoarele apropiate şi care se unesc în aval, descriind doua
arce de cerc. El ascunde câteva fenomene carstice remarcabile, dintre care sunt de menţionat
trei avene: Avenul Gemanata, Avenul Negru şi Avenul Acoperit;
Cetăţile Ponorului sunt fără îndoială formaţia carstică cea mai remarcabilă, nu numai a
Munţilor Apuseni, ci din întreaga ţară. Ele sunt constituie din trei circuri mari de stâncă, aflate
într-o imensă depresiune împădurită, adâncă de 300 m şi care la partea superioară are un
diametru de peste 1 km. Primul circ de stânca este sfârşitul propriu-zis al văii, iar peretele
lateral de vest este perforat de un portal ce depăşeşte 70 m înălţime şi care dă acces la al
doilea circ. Al treilea circ, cel mai mare, este separat complet de precedentele şi are în partea
de jos o fereastră prin care se poate ajunge în interiorul peşterii, ce se întinde pe aproximativ
1,5 km, având nenumărate săli şi 14 lacuri subterane;

Groapa de la Bârsa este o depresiune de formă ovală, cu axa mare de 2 km şi axa

mică de 1 km. În Groapa de la Bârsa exista o sumă de forme carstice deosebit de interesante
prin varietatea lor (un ponor prăbuşit de mari dimensiuni, un altul cu pod natural, un mic lac
suspendat şi un număr de 11 peşteri). În ansamblu, Groapa de la Bârsa este o mică lume
carstică, în care toată gama de procese carstice s-a înscris cu formele cele mai tipice;
Peştera Focul Viu situată aproape pe cumpăna apelor dintre Groapa de la Bârsa şi
Valea Galbenei, este ca mărime al treilea gheţar subteran din ţara noastră. Podeaua peşterii o
formează un masiv de gheaţă cu stalagmite şi coloane de gheaţă. Recomandăm vizitarea ei în
jurul prânzului, când soarele pătrunde prin hornul din tavan, dând scânteieri feerice
stalagmitelor;
Valea Galbenei începe brusc la piciorul unui perete vertical de călcare, de câteva sute
de metri înălţime unde se afla Izbucul Galbenei, un mic lac de 4-5 m diametru. Valea Izbucul
Galbenei este tăiată adânc în masivul de călcare, dând naştere uneia din cele mai grandioase
chei din Apuseni. Abrupturi de sute de metri, arcade naturale, peşteri ale car or guri se deschid
în mijlocul pereţilor şi cursul tumultuos al apei cu cascade, imense marmite şi câteva tunele
subterane pe parcurs dau acestei regiuni un aspect de sălbăticie fără seamăn.
10
 Zona Vârtop
Zona Vârtop, situată pe cumpăna apelor intre Bazinul Crisurilor şi Bazinul Ariesului
este cunoscută în special pentru practicarea sporturilor de iarnă. Aici există o pârtie de schi şi
în prezent se lucrează pentru construirea altora. Zona este în plină dezvoltare şi recent a primit
statutul de sat de vacanţă. Potenţialul turistic al zonei este forte mare, având condiţii optime
pentru practicarea drumeţiilor, a turismului cu bicicletă, zborului cu parapanta şi speologiei în
timpul verii, iar iarna se poate practica drumeţia de iarnă, schiul alpin, schiul de tură, căţărare
pe gheaţă, se pot face plimbări cu sânii trase de câini sau cu rachete de zăpadă. De aici pot fi
vizitate Groapa Ruginoasă, un spectaculos fenomen de eroziune naturală, Cascada
Vârciorog cu o înălţime de 15 m ce cade înspumata dintr-o singură săritura săpând la baza ei
o uriaşă marmita, Vârful Cucurbata Mare (Vârful Bihor) cel mai înalt vârf din Munţii Bihor,
1849 m, care oferă privelişti spectaculoase.

11
 CAPITOLUL III
POTENŢIALUL TURISTIC ANTROPIC
AL JUDEŢUL BIHOR

3.1. Cultura
Judeţul Bihor este, din punct de vedere cultural, un punct de reper în peisajul
multicolor al vieţuirii pe aceste meleaguri. Particularităţile specifice acestei zone sunt datorate
în special aşezării sale geografice, fiind zona cu cele mai multe şi mai dense tranzitări în şi
dinspre Europa.
Populaţia judeţului este larg reprezentată de toate etniile, iar acest fapt se evidenţiază
prin împrumut în comunicare, educaţie, obiceiuri şi tradiţii. Principalele atuuri ale acestui mix
etno-cultural sunt benefice pentru întreaga comunitate, polarizând viaţa socială în jurul
valorilor locale indiferent de provenienţă. Repartizarea populaţiei pe teritoriul judeţului
permite identificarea unor comunităţi specifice urbane şi rurale, însă delimitarea lor este din
ce în ce mai dificilă în contextul accesului larg la informaţie şi resurse, la educaţie şi cultură.
Pe întreg judeţul există moduri diverse de manifestare culturală, de la târguri şi expoziţii la
forme de învăţământ elevate până la cel mai înalt nivel şi instituţii culturale de marcă. Toate
au contribuit şi contribuie din plin la menţinerea şi dezvoltarea pe plan regional a unui creuzet
al creaţiei naţionale. Acest lucru polarizează şi atrage forţa de muncă generând prosperitate şi
confort membrilor comunităţii, înlesnind ascensiunea pe spirala creaţiei.
Învăţământul de stat este organizat pe trepte gimnaziale, şcoli profesionale, licee de
profil şi universităţi. Alături de acestea, puzderia de asociaţii profesionale, societăţi
comerciale cu profil educaţional-formativ precum şi spaţiul propice organizării unor
simpozioane sau întruniri fac ca zonă geografică să fie foarte bine garnisită educaţional.
Specialiştii formaţi găsesc cu relativă uşurinţă posibilităţi de valorificare a potenţialului lor
creativ în acelaşi spaţiu, generic numit Crişana.
Teatrele, muzeele, bibliotecile sunt prezente în cotidian făcând parte din întregul
cultural zonal cu prisosinţă. Ochii, mintea şi spiritul se hrănesc din acest coş al abundenţei
culturale, conturând oameni şi fapte demne de aceste plaiuri. Eroii cotidieni, cetăţenii, în
devenirea lor ca personalităţi întorc prinosul de recunoştinţă, prin rugă şi pioşenie în lăcaşele
de cult, acestui sfânt şirag de perle-litere: B-I-H-O-R.
Calendar anual al manifestărilor culturale din judeţul Bihor:

Anual, a doua decadă a lunii

Târgul meşterilor populari Oradea
iulie

12
Bienala mondială de artă fotografică Prima decadă a lunii
Oradea
“Premfoto” septembrie
Ultima decadă a lunii
Festivalul de teatru scurt Oradea
septembrie
Anual, a doua decadă a lunii
Zilele salcâmilor în floare Valea lui Mihai
mai
21 septembrie - 12
Toamna orădeană Oradea
octombrie
Festivalul folcloric pentru copii şi
Oradea 15 - 20 iulie
tineret
Festum Varadinum Oradea 10 - 15 mai
Zilele Muzeului Ţării Crişurilor Oradea 16 - 18 mai
Târgul de la Vama Sării Vadu Crişului Prima duminică a lunii iunie
Oradea, Beiuş,
Zilele culturii populare bihorene decembrie
Aleşd
Festivalul-concurs “Mândru-i cântecu-
Băile Felix mai
n Bihor”
Serbarea câmpenească de la Izvorul Prima duminică a lunii
Criştioru de Jos
lui Horea august
Semne şi simboluri de primăvară Oradea 26 februarie - 8 martie
Zona Beiuş-
Ritualuri de primăvară şi de Paşti aprilie
Vaşcău
Festivalul de muzică sacră “Divină
Oradea 14-16 decembrie
Armonie”
Sărbătoarea cartofilor la slovaci Şinteu octombrie
Kirchweih Palota iunie
Toamna pe Valea Ierului Săcueni septembrie

3.2. Bisericile
Biserica de lemn din Belejeni

13
 Biserica de lemn din Belejeni se află în localitatea omonimă din județul Bihor.
Biserica a fost ridicată probabil în secolul 17 sau 18 și conform tradiției, a fost adusă din satul
vecin Saca în 1818. Biserica se află pe nouă listă a monumentelor istorice sub codul
LMI: BH-II-m-B-01117.
Într-un document de la 1756 se arată că la Belejeni nu exista biserică, satul fiind filie
la parohia Sebiş. Nici în anul1773, cu toate că satul număra 43 de familii, nu exista biserică în
localitate.
În anul 1818, locuitorii satului Saca se hotărăsc să vândă biserică veche, ce nu mai
corespundea numărului de locuitori din sat și să construiască altă nouă și mai mare în locul ei.
Se ajunge astfel la cumpărarea bisericii din Saca de către cei din Belejeni. Strămutarea
lăcașului este consemnată pe un Minologhion. Bogdan Simion din Belejeni scrie că biserica
satului „s-au făcutu Bogdan Ioan cu feciorii Bodan Luca și Bogdan Costu și Bogdan...”
Construcția respectivă a rămas cu bârnele aparente până în 1835 când, timp de 27 de zile, cum
spune o altă însemnare dintr-o Cazanie tipărită la Râmnic, a fost tencuită atât în interior cât și
în exterior. Nu se știe dacă biserica a fost sau nu pictată înainte vreme. Fără să facă vreo
trimitere bibliografică, Ștefan Lupșa spune că biserica a fost construită pe cheltuiala unui
locuitor țăran din Belejeni pe nume Ioan Bogdan.
Așezată la marginea satului, în mijlocul cimitirului, modestă bisericuță de lemn din
Belejeni este o expresie directă a stării materiale modeste a acestui sat în veacurile trecute,
când toți locuitorii săi erau iobagi cu multe obligații pe marele domeniu al episcopiei romano-
catolice de Oradea.
Planul construcției este aproape identic cu cel de la biserica din Brădet. Și aici întâlnim
încheierea, în vârf ascuțit, a doi pereți de la altar astfel că învelitoarea interioară a spațiului se
prezintă sub forma unei bolți semicilindrice asociată cu semicalotă și un tavan în partea
dinspre răsărit. Nava este un dreptunghi, cu laturile de 8,10 m și 4,60 m. Pereții decroșați ai
altarului sunt cu ceva mai lați de 2 metri. Este deci o construcție de proporții modeste, încât
nici problemele tehnice legate de construirea ei nu au fost deosebite, cheotori drepte și
console din două bârne.
Turnul se ridică deasupra pronaosului. Are bază căptușită cu scânduri de brad, coiful
piramidal și bulbul continuat cu săgeata fiind învelite cu tablă.
Nemaiîntâlnite la alte construcții de genul acesta sunt „lavițele”, zidite în interior pe
lângă pereții longitudinali. Aceste lavițe, văruite și acoperite apoi cu perne și ștergare cu
alesături, serveau drept bănci de odihnă pentru bătrânii satului în anumite momente ale slujbei
religioase.

14
 Biserica de lemn Sf. Arhangheli din Letca

Biserica de lemn Sfinții Arhangheli a fost cunoscută în satul Letca (județul Sălaj) sub
numele de biserica nobililor, în raport cu biserica de lemn a iobagilor. Biserica nobililor a fost
construită în a doua parte a secolului al XVIII-lea și a servit ca lăcaș de închinăciune pentru
credincioșii din Letca până în anul 1991. După această dată, biserica de lemn a fost strămutată
în incinta Universității din Oradea, primind destinația de paraclis al Facultății de Teologie și
biserică a universității din localitate. Biserica se află pe nouă listă a monumentelor istorice din
2010 cu BH-II-m-B-20958.
Actul de naștere al acestei biserici de lemn - cea de a doua biserică de lemn din Letca -
îl constituie dispoziția dată localnicilor de către generalul Buccow ca aceștia să ridice și
pentru credincioșii uniți o biserică potrivită ("edificient prounitis capellam congruentem") -
adică pentru cele zece familii trecute la unire, restul familiilor din sat rămânând la vechea
credință ortodoxă și folosind biserica de lemn Sf. Maria din Letca.
În anul 1991, prin grija Episcopiei Ortodoxe din Oradea și cu acordul consiliului
parohial din Letca, biserica de lemn a fost mutată la Oradea, în incinta Universității, fiind
folosită ca biserică paraclis. Pe bârnele bisericii sunt vizibile multe din marcajele folosite în
timpul mutării.
În urma strămutării bisericii, pictura veche nu s-a păstrat. Nouă pictură a fost executată
în anul 1993, biserica fiind resfințită la 4 octombrie 1993 de către episcopul Ioan Mihălțan.
Cu această ocazie a primit și un al doilea hram, Sfinții Mucenici Constantin Brâncoveanu și
fiii săi.

15
 Biserica Sfinții Arhangheli - de plan dreptunghiular, cu absida decroșată poligonală, cu
cinci laturi - are dimensiunile de 12/4.75 m. Aceste dimensiuni dezvăluie astfel în mod
concret tendința de lărgire din ce în ce mai generoasă a spațiului de rugăciune în interiorul
locașului de cult din lemn - tendință manifestată pe parcursul a unui întreg secol. Edificiul
este prevăzut cu un turn clopotniță cu foișor deschis pe arcade.
Pictura interioară, executată la începutul secolului al XIX-lea cu culori vii și bogate
chenare florale, a fost distrusă în totalitate. Cu toate aceastea, avem câteva publicații din care
aflăm că reprezentările de pe bolta naosului făceau parte din ciclul patimilor, fiind înconjurate
de motive florale. În zona mediană apărea o reprezentare legată de apocalips, precum și una
ce trimite la visul lui Iacov. Pe una din icoanele nedatate ale iconostasului, icoană datând
probabil din primii ani ai secolului al XIX-lea, apare semnătura lui Simion Moraru Zugrav.

3.3. Muzee
Muzeul Memorial „Iosif Vulcan”
Muzeul Memorial “Iosif Vulcan” funcţionează în clădirea care a găzduit, în perioada
1896-1906, locuinţa lui Iosif Vulcan şi redacţia revistei “Familia”. Expoziţia de bază a
muzeului însumează cinci săli, prima cuprinde documente ce ilustrează viaţa şi activitatea lui
Iosif Vulcan; următoarele trei săli reconstituie, cu mobilier original şi obiecte de epocă, o
parte a locuinţei familiei Vulcan; ultima sală a muzeului este organizată în principal că sală de
documentare, dar oferă şi elemente expoziţionale: imagini din vechile tipografii orădene şi
documente referitoare la cele trei serii interbelice ale revistei “Familia”, precum şi la actuala
serie a revistei - ce-a de-a treia.
Muzeul Memorial „Ady Endre”
Inaugurarea Muzeului Memorial „Ady Endre” a avut loc la 26 mai 1955. În
organizarea acestuia, un rol important l-a avut scriitorul orădean Tabéry Géza, unul din foştii
prieteni ai lui Ady.
Muzeul este găzduit de clădirea fostei cafenele „Müller”, deosebit de populară la
sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX. Construcţia iniţială, finalizată în 1869
în piaţa din faţa sediului Prefecturii Bihor, şi-a căpătat forma actuală în cursul reconstrucţiei
din 1895. Acest cochet local, cu terasă, a fost un loc preferat de tânărul Ady, nu numai pentru
a petrece ci, conform uzanţelor vremii, pentru a şi lucra. Potrivit tradiţiei, în sezonul estival, în
colţul din dreapta al terasei se afla masa lui, pe care a redactat multe dintre reportajele şi
articolele sale.
În actuala expoziţie accentul cade pe prezentarea vieţii şi activităţii orădene a lui Ady,
reconstituind, în cele două încăperi laterale, atmosfera redacţiilor şi cafenelelor acelor
16
vremuri. Demersul nostru este justificat şi de faptul că în perioada respectivă actuala clădire a
muzeului îndeplinea funcţia de cafenea.
Muzeul Memorial „Aurel Lazăr”
Muzeul memorial dedicat marelui om politic român Aurel Lazăr va fi inaugurat la 1
decembrie 2008 în casa de la nr. 13 al străzii care îi poartă numele. Casă, care a aparţinut
familiei avocatului dr. Aurel Lazăr, se constituie într-un veritabil monument de istorie
românească prin faptul că, aici, la 12 octombrie 1918, a fost redactat textul Declaraţiei de
independenţă naţională a românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş, document
de o importanţă deosebită, devenit, încă de la lansarea sa, manifestul-program al mişcării
politice de eliberare naţională a românilor din Transilvania, mişcare ce a culminat cu
dobândirea de către aceştia, la 1 decembrie 1918, a deplinei neatârnări.
Proiectul” Ecomuzeul Ţării Crişurilor” este o primă încercare de acest fel din
România, care are ca şi scop valorificarea din punct de vedere ştiinţific, cultural şi
muzeografic a unui areal natural ce include Rezervaţia naturală “Pârâul Peţea -” Pădurea
stelară” din perimetrul Băilor 1 Mai. Muzeul satului din Ţara Crişurilor va avea un caracter de
reprezentare generală a unui sat din Ţara Crişurilor, cu centru civic tradiţional, cu structură şi
textură specifice zonei. Se va sublinia complexitatea culturală a satului de pe Crişuri, se va
pune accent pe reconstituirea unor ansambluri unitare şi caracteristice acestui spaţiu
geografic. Vor fi transferate în muzeu obiective arhitectonice ţărăneşti din zonă, în mod
special ateliere meşteşugăreşti de veche tradiţie (olari, sumănari, împletituri, vărari, lădari
etc.) în zonă. Vor fi reconstituite instalaţii tehnice ţărăneşti, respectiv mori de apă de diferite
tipuri, piue de postav, joagăre hidraulice etc.).

17
 BIBLIOGRAFIE

1. www.wikipedia.org
2. http://www.parcapuseni.ro
3. http://www.cjbihor.ro
4. http://www.turismbaile1mai.com/
5. http://www.bailefelix.net
6. http://www.oradea-online.ro
7. http://www.cjbihor.ro/bihor.php
8. http://www.turismbihor.info/index.php?opt

18