Capitolul I

Consideraţii introductive
Secţiunea 1. A. Noţiunea de răspundere politică

Guvernul, în întregul său, şi fiecare dintre membrii acestuia, sunt obligaţi să îşi
îndeplinească mandatul, cu respectarea Constituţiei si a legilor tării, precum şi a
programului de guvernare acceptat de Parlament.
Cadrul juridic privind responsabilitatea ministerială este oferit de Constituţie şi
de Legea nr. 115/1999[19], cu modificările ulterioare.
Ca urmare a votului de încredere acordat Guvernului de Parlament, cu prilejul
învestiturii, acesta are o răspundere politică numai în faţa Camerelor. La rândul lui,
fiecare membru al Guvernului, răspunde politic în mod solidar cu ceilalţi membri
pentru activitatea Guvernului si pentru actele acestuia (art. 31 din Legea nr.
90/2001).
Atât Guvernul cât şi fiecare dintre membrii săi sunt obligaţi să răspundă la
întrebările sau la interpelările formulate de deputaţi sau senatori, în termen de cel
mult 15 zile de la primirea lor. Informaţiile şi documentele cerute vor fi puse la
dispoziţia Parlamentului în cel mult 30 de zile de la primirea solicitării.
Răspunderea politică a Guvernului constă în demiterea sa, fie prin retragerea
încrederii acordate prin adoptarea unei moţiuni de cenzură cu votul majorităţii
deputaţilor şi senatorilor, în condiţiile art. 113 din Constituţie, fie în urma angajării
răspunderii în condiţiile art. 114 din Constituţie. Guvernul poate să-şi angajeze
răspunderea, în faţa Camerelor, reunite pentru un program, declaraţie de politică
generală, proiect de lege. Dacă în termen de 3 zile de la această prezentare se va
depune o moţiune de cenzură, care este votată în condiţiile art. 113 din
Constituţie, Guvernul este demis.
Un autor utilizează noţiunea răspunderii politice făcând distincţie între
responsabilitatea ministerială şi responsabilitatea guvernamentală, vizând, după
caz, fie membrii Guvernului consideraţi individual, fie Guvernul în ansamblul său.
Distincţia constă în faptul că prima noţiune este mai largă decât cea de-a doua,
aceasta din urmă fiind considerată în sens strict. Astfel, în timp ce
responsabilitatea guvernamentală se referă la răspunderea colectivă a Guvernului,
responsabilitatea ministerială evocă atât răspunderea solidară, cât şi pe cea
individuală a fiecărui membru al organului colegial, independent de angajarea
răspunderii celorlalţi.

B. Originea instituţiei
 Guvernul, sau Consiliul de miniştri, a apărut odată cu primele constituţii
moderne şi cu disciplina şi ramura de drept - dreptul administrativ. Originea sa
provine în multe cazuri din vechile " Consilii ale regelui " denumite " curia regis ".
Pe măsură ce societatea a evoluat, corpul de consilieri ai monarhului s-a
transformat într-un corp de specialişti, formând clasa marilor dregători, a marilor
funcţionari sau miniştri, cum sunt denumiţi modern. " Curia legis " a devenit cu
timpul un veritabil Consiliu, iar consilierii specializaţi au devenit " miniştri ", luând
astfel naştere Consiliul de miniştri. Cât priveşte natura juridică a " Sfatului
domnesc " din Ţările Române în perioada feudalismului, se susţine că acesta nu ar
fi constituit un aparat administrativ, ci mai degrabă un " mini Parlament ".
Un veritabil Guvern român întâlnim sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, când,
prin Regulamentul Organic, s-a stabilit un număr de 6 ministere, respectiv în
Muntenia - Ministrul Trebilor din Lăuntru (marele Vornic), Ministrul Finanţelor
(Vistierul), Marele Postelnic (Secretarul de Stat ori Ministrul de Externe
actualmente), Logofătul (Ministrul dreptăţii, acum al Justiţiei), Logofătul pricinilor
Bisericeşti, Spătarul (Ministrul ordinii).
Tot Regulamentele Organice reglementează aşa numitul " Sfat al miniştrilor " şi
Sfatul administrativ. Hotărârile Sfatului administrativ deveneau executorii numai
după aprobarea lor de către Domn.
Evoluţia instituţiei Guvernului reprezintă o istorie interesantă a vieţii politice din
fiecare ţară. Referindu-ne la Guvernul în accepţiunea de astăzi, trebuie precizat
faptul că potrivit Constituţiei din 1991 este organul central al puterii executive
care asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea
generală a administraţiei publice.
După anul 1989 a fost adoptată legea 37/1990 de organizarea Guvernului, lege
care nu reglementează în amănunt organizarea şi funcţionarea Guvernului, nu
limitează numărul minim sau cel maxim al ministerelor sau al membrilor
Guvernului aşa cum prevedea Legea pentru organizarea ministerelor din iulie
1929.
La finele anului 1999, printr-o Ordonanţă de Urgenţă, s-a stabilit ca numărul
maxim de ministere să fie de 16, iar numărul membrilor Guvernului de 17, cu
excepţia Primului-ministru.

Secţiunea 2
Natura răspunderii politice a Guvernului şi membrilor săi
 Rolul principal al guvernului reprezintă conducerea, coordonarea și exercitarea
controlului asupra administrației publice, elaborează strategii guvernamentale,
participă la procesul legislativ prin emiterea de hotărâri și ordonanțe, exercitarea
dreptului de inițiativă legislativă, semnează tratate, reprezintă statul atât pe plan
intern cât și extern, numește prefecți și prezintă informații și documente către
Parlament.
Din punctul de vedere al categoriilor de răspundere a membrilor Guvernului
consacrate de Legea fundamentală, identificăm :
a) O răspundere politică a întregului Guvern, deci a organului colegial, care se
exercită exclusiv în faţa Parlamentului;
b) O răspundere politică a fiecărui membru al Guvernului, solidară cu ceilalţi
membri, pentru activitatea Guvernului şi actele sale;
c) O răspundere penală a membrilor Guvernului;
d) O răspundere administrativ-disciplinară, concretizată în suspendarea lor din
funcţie atunci când s-a cerut urmărirea penală sau când s-a trimis în judecată un
membru al Guvernului;
e) O răspundere administrativ-patrimonială, întemeiată pe articolul 52 din
Constituţie raportat la prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul
administrativ;
f) O răspundere administrativ-contravenţională, consacrată de articolul 69, care
face vorbire despre judecata contravenţională a parlamentarilor, unii dintre ei
putând avea şi calitatea de membri ai Guvernului, fapt ce determina concluzia că
textul vizează, în egală măsură şi răspunderea contravenţională a acestora.
Guvernul răspunde politic în faţa Parlamentului, deşi puterile statului sunt egale,
datorită gradului de reprezentativitate al Parlamentului, " organul reprezentativ
suprem al poporului român ".
Fiecare ministru se află in cadrul activităţii sale în două ipostaze şi anume,
membru al Guvernului şi conducător al organului administraţiei publice centrale,
adică ministru. Deci, in funcţie de ipostaza din care este privit, ministrul va
răspunde cu o formă sau alta a răspunderii sociale: răspunderea politică în calitate
de membru al Guvernului şi răspunderea juridică în calitate de ministru.

Secţiunea 3
Corelaţia răspundere politică - regim constituţional