Cap 1.

Aspecte generale privind sistemul bancar din România

În activitatea lor, băncile se supun reglementarilor si masurilor adoptate de BNR si trebuie sa-si
organizeze intreaga activitate in conformitate cu regulile unei practici bancare prudente si sanatoase cu cerintele
legale aflate in vigoare. Bancile se constituie si functioneaza in conditii prevazute de legislatia aplicabila
societatilor comerciale si cu respectarea OUG emise de BNR privind instituțiile de credit si adecvarea
capitalului. Cadrul de administrare al unei banci, procesele de identificare, administrare, monitorizare si
raportare a riscului subordonate obiectivului prioritar de maximizare a profiturilor reprezinta procesul de
gestiune bancara. Prin urmare, fiecare banca trebuie sa dispuna de un cadru formal propriu de administrare a
activitatii riguros conceput care sa includa o structura organizatorica clara cu linii de responsabilitate bine
definite transparente si coerente, procese proprii eficiente de identificare, administrare, monitorizare si raportare
a riscului la care este sau ar putea fi expusa precum si mecanisme propriu adecvate de control care sa includa
proceduri administrative si contabile riguroase. Procesul de gestiune trebuie sa fie corespunzator si adaptat la
natura extinderii si complexitatea activitatilor desfasurate de banca.
Modalitatea prin care este gestionata banca este stabilita prin actele constitutive si reglementarile sale
interne in conformitate cu legislatia aflata in vigoare. Rolul disciplinei Gestiune bancara este acela de a
identifica care este cadrul formal de administrare a unei banci, care sunt mecanismele de gestionare a activelor
si pasivelor bancare, care sunt procesele de administrare a riscurilor bancare precum si gestiunea acestora.
1.1 Structura organizatorica a unei banci
Bancile se pot infiinta ca banci comerciale independente ce se dezvolta pe o relatie strict patrimoniala, se
porneste de la o structura juridica simpla si se infiinteaza mai subunitati in jurul acesteia. Din punct de vedere
juridic ia nastere o societate cu personalitate juridica proprie, cu subunitati proprii fara personalitate juridica.
Din punct de vedere administrativ – teritorial, bancile sunt compuse din centrala, sucursala, agentii si filiale.
Centrala este considerata nucleul institutiei bancare, ea nu efectueaza operatiuni cu clienti, rolul sau
constand in a crea cadrul metodologic si al celui practic in care urmeaza a se derula procesele bancare precum
si in a asigura compatibilitatea cu legislatia in vigoare si a reprezenta institutia in fata autoritatii.
Sucursala – este unitatea teritoriala care se formeaza la nivelul unor regiuni sau teritorii mari, are un sistem
al aparatului administrativ destul de complex si este relativ autonom in decizii avand dreptul sa efectueze
practic toata gama de servicii elaborate de centrala.
Agenția – este o structura teritoriala care are dreptul sa efectueze un nr restrans de servicii cu o structura de
personal simplificata, fiind subordonate sucursalei. Punctele de lucru sunt dedicate si deservesc in mod operativ
clientela in marile spatii comerciale fiindu-le delegate competente numai cu privire la serviciile si produsele
bancare specifice livrate acesteia.
Conform legii Societatilor Comerciale, filialele – sunt societati comerciale cu personalitate juridica avand
un nume, serie, organe proprii de conducere, obligate la tinerea unei contabilitati individuale complete
concretizate in situatii financiare individuale. Bancile pot avea filiale prin achizitia de titluri in scopul preluarii
controlului asupra activitatii societatilor achizitionate formand o structura de tip financiar. Structura de grup
financiar se bazeaza pe controlul generat de detinerea de actiuni si se caracterizeaza prin existenta unei societati
mama si a unor societati fiice subordonate societatii mama. Societatea mama este obligata conform legii sa
intocmeasca si sa publice situatii financiar consolidate. Prin urmare bancile pot functiona atat ca structuri de
grup de tip patrimonial cat si ca grup financiar.

1.2 Gestiunea băncilor comerciale

1
 2 tipuri de gestiune a bancilor: - Gestiune centralizata si descentralizata
Gestiunea centralizata – presupune limitarea absoluta in drepturi de decizie a sucursalelor cu stabilirea
setului de probleme asupra caruia sucursala poate actiona independent. O astfel de gestiune ofera o serie de
avantaje si dezavantaje:
Avantaje
 Excluderea dublarii functiilor de conducere
 Posibilitatea de a utiliza un personal mult mai competent si calificat pt luarea deciziilor la nivel de
centrala
 Micsorarea riscului datorita controlului permanent asupra sucursalei
 Diminuarea cheltuielilor cu prelucrarea documentelor

Dezavantaje
 Ingreuneaza transferul informatiei de la sucursala la centrala, in unele cazuri generand riscuri operationale
 Posibilitatea de pierdere a clientului datorita scaderii operativitatii deservirii lui.
 Monopolizarea deciziilor de catre centrală nu dă posibilitatea de formare a personalului competent la nivel
de sucursală.
Gestiunea descentralizată – presupune înzestrarea sucursalelor cu drepturi decizionale asupra unui spectru
larg de probleme lăsând în competența centrală doar deciziile ce prevăd strategia de dezvoltare precum si cele
care implică riscuri financiare majore. Tot ce-i pozitiv la sistemul central este negativ la sistemul descentralizat.
Tendinta la ora actuală este ca unele bănci să treacă de la sistemul descentralizat la cel centralizat cel puțin pt
unele operațiuni.
Cap 2. Gestiunea activelor și pasivelor bancare
Alcătuirea bilanţului unei bănci este unul dintre factorii cheie care determină nivelul de risc cu care se
confruntă acea instituţie. Gestiunea activelor si pasivelor bancare presupune colectarea si utilizarea fondurilor
rambursabile si constituie nucleul financiar al unei banci.
Pricipalul obiectiv al gestiunii activelor si pasivelor bancare este acela de a produce un flux de venit net din
dobanzi, flux care sa fie stabil, mare, de un înalt nivel calitativ si in creștere. Acest obiectiv este atins prin
obtinerea combinatiei si a unui nivel optim al activelor, pasivelor si structurilor aferente.
Structura bilantului constituie elementul central al procesului de gestionare a activelor si pasivelor bancare.
Orice modificare bilantiera are un impact asupra procesului de gestionare a riscului. Așadar, monitorizarea
componentelor esențiale ale bilanțului ii poate atentiona pe analiști cu privire la tendințele negative ale relațiilor
dintre creșterea activelor și capacitatea de reținere a capitalului. De asemenea, este important sa monitorizeze
creșterea elementelor care generează profit, a celor care nu genereaza profit, precum si a elementelor
extrabilanțiere.
Alcătuirea bilanțului unei bănci este în mod normal rezultatul deciziilor luate la nivelul gestiunii activelor,
pasivelor si riscurilor aferente. Structura bilanţului unei bănci se prezintă astfel (vezi tabel 1):
ACTIV PASIV
Numerar şi echivalente de numerar Depozite de la bănci
Plasamente la bănci Depozite de la clienţi
Împrumuturi de la bănci şi alte instituţii financiare
Credite şi avansuri acordate clienţilor
Datorii subordonate
Titluri de valoare disponibile pentru vânzare Provizioane pentru riscuri
Investiţii în participaţii Alte datorii

2
 TOTAL DATORII
Investiţii corporale
Investiţii imobiliare Capital social
Imobilizări necorporale Rezultat reportat
Alte active Rezerva din reevaluare
Alte rezerve
TOTAL ACTIVE TOTAL CAPITAL PROPRIU
TOTAL PASIV

Analistul trebuie sa poată evalua profitul de risc al băncii prin simpla analizare a părții relative a diferitelor
elemente de activ și a modificărilor survenite în timp în partea de pasiv.
2.1 Dimensiunea activului bancar
Structura activului bilanțier poate varia semnificativ în funcție de orientarea pe piață, de diversitatea
clienților și de mediul economic. Structura unei bănci se prezintă astfel:
1) – numerar și echivalente de numerar
Acest element cuprinde: numerarul aflat în casieria băncii, bancnote şi monede româneşti şi străine care
au curs legal; numerar aflat în ATM-uri şi ASV-uri; cecuri de călătorie cumpărate şi neremise spre încasare
emitenţilor şi soldul conturilor curente deschise la banca centrală. Acest Elementul de bilanţ ocupă între 17% -
20 % din total activ.
2) – plasamente la bănci
Reprezintă toate creanţele ce rezultă din tranzacţii bancare, deţinute de către o bancă asupra altor bănci,
indiferent de destinaţia acestora. De exemplu: depozite interbancare (depozite la vedere şi la termen la alte
bănci), credite acordate altor bănci, tranzacţii de tip reverse repo, etc. Elementul de bilanţ ocupă între 3% - 6 %
din total activ.
3) – active financiare deținute pt tranzacționare
Sunt cele pe care banca le a achiziţionat sau pe care le dobândeşte pentru scopul de a le vinde sau de a le
răscumpăra într-un viitor apropiat sau cele pe care le deţin ca parte a unui portofoliu care este administrat
pentru a obţine profit pe termen scurt sau pentru a menţine o poziţie pe termen scurt. De exemplu: acţiuni
deţinute în SIF-uri, burse de capital. Elementul de bilanţ ocupă între 0% - 3 % din total activ.
4) – credite și avansuri acordate clienților
Reprezintă creanţe asupra clienţilor naţionali sau străini, persoane fizice şi juridice, alţii decât instituţiile
de credit, oricare ar fi denumirea lor privind creditele. Ele sunt evidenţiate în bilanţ la valoarea netă, creditele
brute fiind ajustate cu deprecierile creanţelor. Elementul de bilanţ ocupă între 50% - 60 % din total activ.
5) – Titluri de valoare
Disponibile pentru vânzare sunt reprezentate de titluri de valoare emise de Ministerul Finanţelor
Publice, obligaţiuni municipale, acţiuni cotate şi investiţii în acţiuni necotate, cum ar fi certificatele de
trezorerie emise de Guvernul României (titluri emise cu discount) şi titluri de valori emise de MFP in lei şi eur,
purtătoare de rate fixe de dobândă. Elementul de bilanţ ocupă între 10% -25 % din total activ.

6) - Investiţii în participaţii:

3
 Reprezintă acţiuni şi alte titluri cu venit variabil, altele decât titlurile de valoare, deţinute de o bancă în
capitalul altor societăţi comerciale, a căror deţinere durabilă este considerată utilă activităţii băncii. În funcţie
de forma de control (exclusiv, comun şi influenţă semnificativă) băncile prezintă participaţii deţinute în filiale
(acele entităţi asupra cărora banca exercită un controlul1 exclusiv), în entităţi asociate (acele entităţi asupra
cărora banca exercită o influenţă semnificativă) şi în entităţi controlate în comun (acele entităţi asupra cărora
băncile exercită un control în comun). Elementul de bilanţ ocupă între 0% - 1 % din total activ. Imobilizări
corporale: reprezintă active care sunt deţinute de o bancă pentru a fi utilizate în prestarea de servicii sau pentru
a fi folosite în scopuri administrative şi sunt utilizate pe parcursul unei perioade mai mari de un an. Elementul
de bilanţ ocupă între 0,5% - 1 % din total activ.
7) – Investiţii imobiliare.
Investiţiile imobiliare sunt proprietăţi deţinute de bănci fie pentru a fi închiriate, fie pentru creşterea
valorii capitalului sau pentru ambele, dar nu pentru vânzarea în cursul activităţii obişnuite, utilizarea în
activitatea bancară sau în alte scopuri administrative. Elementul de bilanţ ocupă până între 0% şi 0,1 % din total
activ.
8) – Imobilizări necorporale:
Reprezintă active identificabile, nemonetare, fără suport material, deţinute pentru furnizare de bunuri
sau servicii, ori pentru scopuri administrative şi cuprind: fondul comercial, cheltuieli de constituire, alte
imobilizări necorporale. La marea majoritate a băncilor imobilizările necorporale sunt reprezentate în principal
de aplicaţii informatice. Elementul de bilanţ ocupă între 0,2 %- 0,6% din total activ.
9) – Alte active
Includ deseori debitori diverşi, stocuri şi asimilate, cheltuieli înregistrate în avans, etc. Elementul de bilanţ
ocupă între 0,4% - 0,7 % din total activ.
Gestiunea activelor active reprezintă pentru bănci utilizarea resurselor lor mobilizate prin atragerea de
depozite, a contractării de împrumuturi sau din alte surse, pentru îndeplinirea funcţiilor lor specifice. Acesta
gestiune se concretizează prin acordarea de credite care aduc venituri din dobânzile percepute, în condiţii de
risc minim. Bancile constituie provizioane specifice de risc de credit şi de dobândă şi îsi diversifică portofoliul
activelor, în scopul obţinerii de venituri pentru a-şi acoperi costurile.
2.2 Gestiunea pasivelor bancare
Ca si in caul activului bilantier si structura pasivului bilanţier poate varia semnificativ în funcţie de
orientarea de afaceri, mediul de piaţă, diversitatea clienţilor sau mediul economic.Pasivul bilatier cuprinde:
Depozite de la bănci deţin o pondere în totalul pasivului bilanţiere între 1% - 5% şi sunt constituite din
depozite atrase la vedere, la termen, inclusiv contul de corespondent loro.
Depozite de la clienţi reprezintă resurse atrase de la clienţii nebancari, persoane fizice şi juridice,
oricare ar fi denumirea lor: conturi curente, depozite (la termen, la vedere, colaterale). Aceste datorii deţin o
pondere între 37% - 80% din totalul pasivului.
Împrumuturi de la bănci şi alte instituţii financiare. Se referă la toate sumele atrase de bănci sub
formă de împrumuturi de la alte bănci şi alte instituţii financiare, cum ar fi: împrumuturi primite de la bănci de
dezvoltare (BERD – Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, IFC – Corporaţia Financiară
Internaţională, alte fonduri de la instituţii financiare, cum ar fi tranzacţiile de tip repo cu instituţiile financiare.
Aceste datorii deţin o pondere între 7% - 50% din totalul pasivului în funcţie de mărimea băncii.
Datorii subordonate. În acest element se evidenţiază fondurile provenind din emisiunea de titluri sau
din împrumuturi subordonate, a căror rambursare, în caz de lichidare a băncii, nu este posibilă, decât după plata

1 Controlul există atunci când banca are autoritatea de a conduce politicile financiare şi operaţionale ale unei entităţi pentru a obţine
beneficii din activitatea acesteia.
4
celorlalţi creditori. Aceste datorii deţin o pondere între 1% - 6% din totalul pasivului în funcţie de mărimea
băncii.
Provizioane sunt recunoscute atunci când banca are o obligaţie (legală sau implicită) ca rezultat a unui
eveniment anterior, obligaţie care poate fi estimată în mod rezonabil, şi este probabil ca în viitor să fie necesară
o ieşire de resurse încorporând beneficii economice care să stingă această obligaţie, cum ar fi:
 provizioane pentru litigii constituite de bănci pentru acoperirea pierderilor potenţiale care ar putea fi
înregistrate când banca este acţionată în instanţă în calitate de către colaboratori.
 provizioane pentru restructurare constituite de bănci pentru acoperirea pierderilor potenţiale care ar
putea fi înregistrate dacă banca fie îşi închide unele sedii, fie are modificări în structura conducerii. Băncile
mai pot constitui provizioane pentru garanţii financiare acordate şi pentru obligaţiile faţă de angajaţi,
respectiv pentru: beneficii pentru concedii de odihnă restante, fond de participare a angajaţilor la profitul
determinat după deducerea impozitului pe profit, fond de premiere, pensii şi alte obligaţii similare, litigii cu
angajaţii şi alte plăţi compensatorii.
 provizioane pentru angajamente de credit neutilizat
 provizioane pentru beneficii acordate pensionării
 provizioane pentru concedii neefectuate
 provizioane pentru programul de fidelizare prin acţiuni.
Aceste elemente deţin o pondere între 1% - 16% din totalul pasivului în funcţie de mărimea băncii.
Alte datorii sunt constituite din sume în curs de decontare, alte impozite de plătit, datorii către
furnizori, sume datorate bugetului de stat privind contribuţiile sociale. Aceste datorii deţin o pondere între 1% -
2% din totalul pasivului în funcţie de mărimea băncii.
Capital social subscris. Acest element cuprinde toate sumele, indiferent de denumirea lor, care, în
funcţie de forma juridică a instituţiei respective, sunt privite, ca fiind părţi subscrise de către acţionari sau
asociaţi. Acesta deţine o pondere între 5% - 23% din totalul pasivului în funcţie de mărimea băncii.
Rezervele cuprind:
 fondul de rezervă legală se constituie 5% din profitul brut al băncii şi sunt transferate într-un cont de
rezervă nedistribuibilă până în momentul în care atinge nivelul de 20% din capitalul social al băncii. Ele nu
sunt distribuibile acţionarilor.
 rezervele pentru riscuri bancare formate din sume constituite ca rezerve din profitul anului pentru
pierderile viitoare şi alte riscuri şi contingente imprevizibile. Este reţinută din profitul brut şi este calculată
aplicând 1% la soldul activelor purtătoare de riscuri bancare specifice. Ea s-a constituit, începând cu
exerciţiul financiar al anului 2004 până la sfârşitul exerciţiului financiar al anului 2006.
 rezervele statutare sau contractuale precum şi alte rezerve.
Acestea deţin o pondere între 0,5% - 1,3% din totalul pasivului în funcţie de mărimea băncii.
Rezultatul reportat include rezultatul exerciţiului curent, precum şi rezultatul din anii precedenţi rămas
nerepartizat – profit sau pierdere. Acesta deţine o pondere între 1% - 3% din totalul pasivului în funcţie de
mărimea băncii.
Gestiunea pasivelor are ca obiect obţinerea de fonduri (resurse) cu costuri cât mai mici. Băncile dispun
de fonduri, din fondurile lor proprii şi de resursele atrase.
Fondurile proprii ale unei banci au urmatoarele funcţii:
 acopera pierderile;
 corectează discordanţele scadenţelor;
 asigură încrederea creditorilor băncii, mai ales a depunătorilor.
Fondurile proprii pot fi suplimentate prin două căi:
 prin subscripţie publică (făcând apel şi la acţionari);
 prin alocarea unei părţi din profitul obţinut.