Sunteți pe pagina 1din 20

AŞEZAREA GEOGRAFICĂ

Localitatea Sânnicolau Mare este cel mai vestic oraş al României şi al judeţului Timiş, fiind şi
al III lea oraş ca mărime după Timişoara şi Lugoj.
Este atestat documentar în anul 1247, în ,, Diplomele privilegiate regale” iar în anul 2007
împlineşte 760 de ani de existenţă documentară, dar existenţa lui, vine din timpuri mult mai
vechi. Este un oraş de graniţă, având 6 km de frontieră cu Republica Ungaria, pe cursul
neregularizat al râului Mureş.

Oraşul este aşezat în S-E Câmpiei Panonice in N-V Banatului , în Câmpia joasă a
Arancăi, şi pe malurile Canalului Aranca, un vechi curs al râului Mureş (în timpuri
îndepărtate, acesta era navigabil) şi care î-i conferă oraşului aspecte şi fenomene
asemănătoare marilor oraşe aşezate pe luvii şi râuri, dar la un nivel redus.
Pe această vatră din cele mai vechi timpuri au existat condiţii naturale prielnice şi o
configuraţie a terenului adecvate desfăşurării activiţăti umane, fiind pe axa de circulaţie a Văii
Mureşului, pe vechiul drum european Timişoara – Viena, şi pe axa N –S, localitatea a devenit
un centru nodal important în zona cea mai vestică a României.
Aşezarea sa îi conferă un potenţial natural bogat, fiind la 5 km de Lunca şi râul Mureş.

Oraşul se află situat la intersecţia următoarelor coordonate:


coordonate geografice: paralela de 460 04’04’’ (faţă de Ecuator) latitudine nordică
meridianul de 20037’05’’ (faţă de meridianul GREENWICH-Londra) longitudine estică.
coordonate rectangulare : x = 5104,650 km (faţă de Ecuator),
y = 4471, 00 km (faţă de meridianul GREENWICH), distanţa
fiind aproximativ egală între Ecuator şi Polul Nord.

În proiecţia Gauss a hărţilor 1:25000 localitatea se înscrie în următoarea nomenclatură astfel:


L34-66-C-a, L34-66-C-b,
L34-66-C-c, L34-66-C-d.
1/50.000 = L – 34 – 66 – c
1/100.000 = L – 34 – 66
Localitatea are km. “0” la intersecţia străzilor Calea lui Traian, Str. Republicii, Piaţa 30
Decembrie, ceea ce ar trebuii marcat ca semn convenţional.
Oraşul se află la altitudinea de 80-90 m deasupra Mării Adriatice având următoarele
cote astfel;
cota 82,1 in S – V este cea mai mică.
cota 88,8 la Movila Odaia Lupului, la Sud (Sighet).
cota 88,9 la Podul Cioclării, la N –V.
cota 90,0 la Movila Izacova in S – E;
cota 92,4 Movila Lupului la 4 km. sud
Sânnicolau Mare se întinde pe o suprafaţă de 133,92 km2, 1.55% din suprafaţa
judeţuluiTimiş, iar suprafaţa construibilă este de 12.1 km2.
Teritoriul localităţi se întinde pe o suprafaţă de 13.635 ha din care intravilan 918 ha,
420 ha suprafaţă construibilă cu un număr de 3253 gospodării ce deţin teren agricol, iar
terenul pentru agricultură, fiind de 10.696 ha.

Instituţii

Agenţia judeţeană pentru ocuparea şi formarea profesională (punct teritorial) –strada Victor
Babeş nr.10, Tel.370.692;
Căile ferate române –strada Gării nr.2, Tel. 370.855;
Centrul de reproducţie şi selecţie a animalelor – strada Căpitan Damşescu nr. 3, Tel. 371.689;
Centrul Meteorologic Regional Banat-Crişana Staţia Meteo – strada Victor Babeş nr. 100,
Tel.370.297;
Centrul pentru testarea solurilor – strada Victor Babeş, Tel.371.642;
Consiliul local – strada Republicii nr.15, Tel.370.133;
Birou executiv – strada Republicii nr.14, Tel.370.350;
Serviciul public – strada Victor Babeş nr.10, Tel.371.668;
Serviciul public – strada Negru Vodă nr.7, Tel.370.676;
Centrala termică – strada Panselelor nr.1, Tel.371.206;
Centrala termică – strada Petru Maior, Tel.371.651;
Centrala termică – strada Republicii nr.10, Tel. 370.761;
Centrala termică –Sala de Sport, Tel.371.205;
Centrala termică –Spital, Tel.371.201;
Primăria oraşului – strada Republicii nr.14, Tel.370.340 sau 370.366;
Staţia de epurare – strada Drumul Morii, Tel.370.670;
Uzina de apă – strada Drumul Saravale, Tel.371.204;
Hipodrom – strada Ţichindeal nr.3, Tel. 370.497;
Cămin bătrâni – strada Profesor Stamate, Tel.370.060;
Biblioteca orăşenească – strada M. Costin, Tel.370.166;
Casa de Cultură – strada Republicii nr.14, Tel. 370042;
Sala de Sport – strada M. Costin, Tel.371.205;
Palatul Copiilor – strada Republicii nr.8, Tel. 370.063;
Direcţia de Sănătate publică a judeţului Timiş – strada 16 Decembrie 1989 nr.25, Tel.370445;
Direcţia Fitosanitară Timiş – strada Gării, Tel.370.667;
Districtul de Drumuri naţionale Filiala Timişoara -strada Gării, Tel.370.956;
Grădiniţa cu program normal nr.1 – strada Nufărului nr.28, Tel.370.391;
Grădiniţa cu program prelungit nr.1 – strada Decebal nr.13, Tel.371.947;
Grădiniţa cu program prelungit nr.2 – strada 16 Decembrie 1989 Tel. 371.133;
Grădiniţa cu program prelungit nr.3 – strada Nufărului nr.3, Tel.372.635;
Grupul de pompieri Banat – strada Andrei Şaguna, Tel.370.008;
Inspectoratul teritorial de muncă Timiş (camera de muncă) – strada Victor Babeş nr.10,
Tel.370.695 sau 370.692;
Judecătoria – strada 16 Decembrie 1989 – Belşugului nr.12, Tel.370.240, 370.105 şi 370.110;
Liceul Teoretic – strada Andrei Şaguna nr.4, Tel.370.232 sau 370.465;
Şcoala generală nr.2 – strada 16 Decembrie 1989 – Petru Maior, Tel.370.101 , 370.949 ,
370.547;
Şcoala generală cu clasele I-IV – strada Calea lui Traian, Tel. 370.388;
Loteria Naţională – strada Republicii nr.10, Tel.370.573;
Parchetul (Procuratura) de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare – strada 16 Decembrie 1989
nr.8 (Belşugului nr.12), Tel. 370.677;
Poliţia – strada Mihai Viteazul nr.1, Tel. 955 sau 370.411;
Poşta Română – strada Republicii nr.30, Tel.370.768;
Serviciul de ambulanţă – strada Timişorii nr.14, Tel.370.100;
Serviciul public judeţean Proplant – strada Gării nr.6/A, Tel.371.240;
Spitalul orăşenesc – strada Timişorii nr.14, Tel.370.770-centrala, 370.223, 370.652, 370.157;
Creşa – strada Decebal nr.13, Tel.370.755;
Dispensar TBC – strada Calea lui Traian 1, Tel.370.689;
Fişier – strada Calea lui Traian 1, Tel.370.737;
Secţia balneofizioterapie – strada Miron Costin 4, Tel.370.014;
Şcoala generală nr. 1, Piaţa 1 Mai nr.3, Tel.370.582;
Trezoreria – strada Republicii nr.15, Tel.370.582 ;
Sediu – strada Republicii nr.15, Tel. 370.883;
Serviciul financiar – strada Republicii nr.14, Tel.370.202;
UM 1825, Tel.371.650;
UM 0301, - strada Belşugului nr.14, Tel.370.406;
Secţia de jandarmi – strada Victor Babeş nr.12, Tel.371.541;
Vama interioară – strada Gării, Tel.372.831 sau 372.832.

Unităţi economice (firme)


(profil industrial)

AUTOMEC (cooperează cu firma Delphi) –strada Drumul Cenadului, Tel.370.337 sau


370.277;
BĂNĂŢEANUL SCCA (activităţi meşteşugăreşti):
Preşedinte –strada 16 Decembrie 1989, Tel.370.382;
Magazine –strada Calea lui Traian nr.2, Tel.371.691 sau 370.403;
Teler Tel.370.830;
Complex –strada Nistor Oprean nr.10, Tel.371.362;
Secţiile tâmplărie –strada Gării nr.2, Tel.372.180;
Secţiile tâmplărie –strada Drumul Saravale, Tel.371.180;
CLAGI România (produce material plastic –vopsitorie firmă româno-italiană) –strada
Drumul Saravale, Tel.372.204;
–strada Gării nr.10, Tel.370.452;
CISAM SA (firmă româno-portugheză produce ciorapi –strada Ştefan cel Mare nr.4,
Tel.370.183 sau 370.620;
DELPHI PACKARD ROMÂNIA SRL (firmă austriacă) –strada Gării nr.10, Tel.370.854 ,
370.486 şi 370.487;
DUSA TRANCULOV (ulei) –strada Drumul Gării, Tel.372.557;
DISTRI GAZ NORD SA Târgu Mureş –strada Negru Vodă, Tel.370.321 ;
DRUMCO SA –strada Drumul Cenadului nr.20, Tel.370.077 , 370.027 şi 370.026 ;
ELECTRICA SA –strada Stadionului nr.19/A, secţie întreţinere Tel.370.680, secţie ………
Tel.370.050 , 370.059 şi 306.051;
ECLIPSA SHOES SRL –strada Gării nr.8, Tel.371.099 sau 372.472;
FRA CA DA TRADING SRL (firmă română-italiană confecţii) –strada Drumul Gării nr.4,
Tel.370.215;
LEGUMICOLA AGROINDUSTRIALĂ (SANSIRO –firmă italiano-română, prelucrează
lemn) –strada Gării nr.12, Tel.370.613 , 370.672 şi 372.400;
MAPOL IMPEX ROM SRL
–strada Drumul Cenadului nr.3, Tel.372.402
–strada Gheorghe Coşbuc nr.31, Tel.371.020 , 371.142 şi 371.422
–strada Panselelor nr.1, Tel. 371.509;
METAL ZINC (fostul electometal, prelucrări metalice) –strada Victor Babeş nr.100,
Tel.370.780 sau 371.661;
PELIMON SRL –strada Gării nr.20, Tel.370.198;
TAROTEX SRL
–strada Gării, Tel.371.260;
–strada Ştefan cel Mare nr.4, Tel.373.295 sau 372.554;
ZOPPAS INDUSTRIES ROMÂNIA (firmă italiană, prelucrări rezistenţe electrice) –strada
Drumul Cenadului, Tel.306.054 sau 306

FIRME CU PROFIL AGRICOL


Agrofrank SRL sediu Gării la 3/A, Tel.372.493;
Agromec –strada Gării, Tel.370.707;
Agroservice – strada Gării, Tel.370.536;
Agrotransport (ITSAIA) – strada Gării nr.10, Tel.370648;
Cerealcom Timiş SA (Baza de recepţie) – strada Calea lui Traian, Tel.370.477;
Comtin SA – strada Drumul Cenadului nr.2, Tel.371.000;
Emiliana West Rom (firmă română-italiană) – strada 16 Decembrie 1989, Tel.373.515 ,
373.515;
Imbunătăţiri financiare – strada Stadionului A3, Tel.370.446;
Maxim Com SRL (FNC) – strada Drumul Morii, Tel.372.553;
Orlandi Investment (firmă română-italiană) – strada 16 Decembrie 1989, Tel.370.450 ,
372.494 şi 372.495 Fax:372.496 Moara – strada Timişorii, Tel.370.328 , 370.645;
Sem Tract – strada Gheorghe Lazăr nr.24, Tel.372.400;
Sinagro SCA – strada 16 Decembrie 1989, Tel.370.325 , 370.019 , 370.033 şi 370.864;
Ferma 1 – strada Drumul Fermei, Tel.371.217;
Ferma 3 – strada Zootechnie la ferma, Tel.371.213;
Magazie Tel.370.421;
Cantină – strada Avram Iancu, Tel.370.235;
Staţiunea de cercetare şi – strada Drumul Nerăului, Tel.370.432

Servicii bancare

Banca Agricolă (REIFENSEN BANK) –strada Republicii nr.5, Tel.370.440 , 371.088 ,


371.374 , 370.290 , 371.680 şi 370.505;
B.C.R. –strada Republicii nr.13/C, Tel.373.352;
B.R.D. (Banca română pentru dezcoltare) –strada Timişorii 2/A, Tel.370.277 , 370.535 şi
370.869;
Cooperativa de credit Aurora-West –strada Mihai Viteazu nr.4, Tel.373.427;
Cooperativa de credit Sînnmiclăuşeană –strada Republicii nr.16, Tel. 371.220.

Asociaţii-Fundaţii-Federaţii

Asociaţia vânătorilor şi pescarilor –strada Pepublicii nr.26, Tel.371.745;


Forumul Democrat al Germanilor –strada Mihai Viteazu nr.7, Tel.370.712;
Asociaţia Pro Bartok –Castel Nako;
Cl sârbilor –Piaţa 30 Decembrie.

Firme de servicii

Atelier Foto Moldovan Doru –strada Nistor Oprean nr.4, Tel.371.717;


Automobil Club Român –strada Gheorghe Lazăr nr.16, Tel.370.123;
Auto Florida SRL –strada Gheorghe Şincai nr.19, Tel.370.457;
Better Exchange (schimb valutar) –strada Calea lui Traian, Tel.370.913;
Birou notarial public (Laubert Aman) –strada 16 Decembrie 1989, Tel.370.129;
Distribuirea şi exploatarea filmelor (Cinema Select) –strada Victor Babeş nr.8, Tel.371.730;
Expert Computer –strada Republicii nr.14, Tel.371.181;
Golf Florian-Marius (autoservice) –strada Victor Babeş nr.58, Tel.370.015;
Ivexim SRL (prelucrări piei) –strada Vânătorilor, Tel.370.533;
Jumbo Service –strada Mihai Viteazu nr.4, Tel.370.371;
Leul Import Export (Coca-Cola) –strada Belşugului nr.10, Tel.372.749 şi 372.201;
Librăria Eminescu –Piaţa 30 Decembrie, Tel.370.504;
Nytron SRL (reparaţii TV – celulare) –strada Calea lui Traian nr.5, Tel.373.113;
SC Expert Computer –strada Republicii 32-38, Tel.373.540;
Sem Construct –strada 5 Mai, Tel.370.571;
UPC România (TV prin cablu) –strada 16 decembrie 1989 nr.10, Tel.370.120;
Vintcom (sifonărie) –strada Nistor Oprean nr.6, Tel.370.974;
Zolgi SRL (foto) –strada Calea lui Traian nr.2, Tel.370.974;
Hotel Sport –strada Profesor Stamate, Tel.373.058;
Executorul judecătoresc –Piaţa 30 Decembrie;
Cooperativa de consum –strada Republicii nr.13, Tel.371.616;
Expert contabil Tamazlicariu Eugenia –strada Republicii nr.13, Tel.371.190.

Firme de asigurări

ARDAF –strada Calea lui Traian nr.16, Tel.372.288;


ASIROM -strada Independenţei nr.1, Tel.371.763;
ASTRA –strada Decebal 1, Tel.370.569;
ALLIANZ-ŢIRIAC –strada Mihai Viteazul nr.4, Tel.374.410;
EXIBANK –strada Republicii nr.33;
UNITA –strada Mihai Viteazu nr.2, Tel. 370.152.

Farmacii

DIDFARM SRL –strada Drumul Cenadului 1/A, Tel.370.261;


HYPERICUM ARL –strada Decebal, Tel.370.988;
SAN MEDI CAGO –strada Republicii nr.10, Tel.370.335;
FAR MAVET (veterinar) –strada Miron Costin nr.6, Tel.370.003;
HELLEBORUS SRL –strada Republicii nr.7, Tel.370.244.

Firme Transport

AGROTRANSPORT(ITSAIA) –strada Gării nr.10, Tel.370.648;


AUTOWEST –strada Avram Iancu nr.46, Tel.371.660 sau 370.241;
ILIL FLOD TRANSPORT SRL –strada 9 Mai, Tel.373.371;
SANGO WATER CO –strada Victor Babeş nr.6, Tel.370.131 , 370.192 şi 370.895.

Cabinete medicale

Cabinet dentar Luchici Florea –strada Calea lui Traian, Tel.371.299;


Cabinet medical -Dcotor Avram Stănuşoiu Otilia -strada Calea lui Traian, Tel.371.600;
Cabinet medical – Doctor Chipei Virgil -strada Victor Babeş, Tel.370.636;
Cabinet medical –Doctor Jebeleanu Laurenţiu –strada Victor Babeş nr.5, Tel.373.273;
Cabinet medical –Doctor Micşa Axenia –strada Victor Babeş nr.5, Tel.372.855;
Cabinet medical –Doctor Usvat Maria –strada Victor Babeş nr.5, Tel.372.866;
Cabinet medical interne –Doctor Kozicek Carol –strada Gheorghe Lazăr nr.7-9 , Tel.372.455;
Cabinet medical Pediatrie –Doctor Muntean Ana –strada Calea lui Traian nr.1, Tel.371.995;
Cabinet medical Stomatologic –Doctor Barbu Valeria –strada Calea lui Traian nr.1,
Tel.371.089;
Cabinet medical Stomatologic –Doctor Maniov Ecaterina –strada Calea lui Traian nr.1,
Tel.370.949;
Laborator Medical SRL (Gîrleanu) –strada Calea lui Traian, Tel.373.510.

Cabinete avocaţi

Cabinet Avocat Doandeş Cristian –strada Gheorghe Lazăr nr.7-9, Tel.370.969;


Cabinet Avocat Luca Marian –strada 16 Decembrie 1989 nr.2, Tel.373.555;
Cabinet Avocat Pop Florin –strada Gheorghe Lazăr nr.13, Tel.371.369;
Cabinet Avocat Calapis –strada 16 Decembrie 1989, Tel.
Cabinet Avocat Miclău .

Bisericii, Parorhii, Culte

Biserica Penticostală –strada Ion Creangă nr.5, Tel.372.938;


Cregregaţia Martorii lui Iehova –Măreşeşti nr.15/A, Tel.370.422;
Parohia Greco-Catolică –strada Decebal nr.25, Tel.370.942;
Parohia Ortodoxă-Română –strada Calea lui Traian nr.15, Tel.370.108;
Parohia Romano-Catolică –strada Independenţei nr.2, Tel.370.551;
Parohia Ortodoxă-Sârbă –Piaţa 30 Decembrie, Tel.373.535;
Protopopiatul Ortodox-Român –strada Andrei Şaguna nr.29, Tel.371.175;
Biserica Reformată –strada Gheorghe Sincai ;
Biserica ucraineană –strada Nicolae Bălcescu.

Restaurante-baruri-discoteci-striptesse

Automobile Adam (Luna-restaurant) –strada Calea lui Traian nr.66, Tel.372.081;


BATO SRL (braserie) –strada Republicii nr.6, Tel.372.220;
BEER ENDZ COMPANY restaurant Estaz –strada Nistor Opreanu nr.2, Tel.372.067;
CARNPREPAR COMPANY SRL(restaurant) –strada Republicii nr.13, Tel.370.593;
COMPANY A GIMGI (birt) –strada Nihai Viteazu nr.2, Tel.370.772;
MILENTE –BAR- -strada Republicii, Tel.371.482;
KAM (restaurant) –strada Republicii nr.6;
RORA TRADING (striptesse-bar) –strada Stadionului nr.12, Tel.370.757;
IL PRIMO (discotecă).
Comerţul cu amănuntul
Forme-Magazine-Chioşcuri-Buticuri –Birturi

OANA SIMP COMREŢ –strada Republici nr.13, Tel.371.076;


ACCELERAŢIA SRL (piese auto) –strada Mihai Vitezu nr.4, Tel.372.289;
AD-ALBI –strada Stadionului 21/B, Tel.373.234;
ALIN & PAUL ALPOSTAR –strada Miron Costin, Tel.371.402;
ALTERNATIVA SRL –strada Calea lui Traian nr.33, Tel.370.119;
APIŢULI SRL (construcţii-sanitare) –strada Timişorii, Tel.370.696;
ARTIMA (super market) –strada Republicii nr.17, Tel.373.508 sau 373.509;
BORSEC MELINADA (magazin mixt) –strada Negru Vodă nr.12, Tel.372.469;
BRADE SOF –strada Manole nr.2, Tel.373.114;
BUCUR SRL (alimentară) –strada Timişorii 2/A, Tel.370.637;
CARLEA EL SRL (magazin) –strada Calea lui Traian nr.1, Tel.372.598;
CARMELY SRL (alimentară) –strada Republicii nr.1, Tel.370.587;
COMTIM SA –strada Drumul Cenadului nr.2, Tel.371.000;
CORIDA IMPEX SRL –strada Gheorghe Lazăr, Tel.372.466;
COMTIM SA ( magazin de mezeluri)–strada Timişorii nr.2/A, Tel.371.624;
CORRONY SRL –strada Republicii nr.14, Tel.370.176;
CVIMDAE –strada Comloşului nr.4, Tel.372.368;
DAIR BLOK SERVICE –strada Alba Iulia 5/A, Tel.372.428;
DAMIWA SRL –strada Gheorghe Şincai nr.1, Tel.372.483;
DD DUGA SRL –strada Andrei Şaguna, Tel.370.300;
DUO CONSTRUCT –strada Gheorghe Şincai nr.19, Tel.372.708;
EMA SIN SRL –strada Republicii nr.10, Tel.371.710;
EUROMODE RWR –strada Gării nr.1, Tel.370.028;
EUROVITALIS M.V. –strada Timişorii nr.6, Tel.371.357;
FHE HANDEL –strada Gării nr.6, Tel.373.202;
FLINADI SRL –strada Gheorghe Şincai, Tel.372.747;
GHIUROVID –strada Mărăşeşti nr.42, Tel.372.461;
GOLD STERN INTERNATIONAL –strada Republicii nr.10, Tel.309.132 , 309.571 şi
309.572;
HITISAN SRL –strada Avram Iancu nr.36, Tel.370.622;
LA GIURIŢA (alimentar) –Piaţa 30 Decembrie, Tel.370.302;
LUNIA FASHION –strada Griviţa nr.5, Tel.371.173;
LENU ŞI ALINA –strada 1 Decembrie 1989 nr.21, Tel.370.279;
LUCARDI MARAMUREŞ SRL –strada Mihai Sadoveanu nr.4, Tel.371.268;
MALVINA (comnstrucţii-sanitare) –strada Republicii nr.18, Tel.370.867;
MIDECOM –strada 16 Decembrie 1989 nr.59, Tel.372.479;
PA & DO LACHAT COMPANY –strada Calea lui Traian nr.52, Tel.373.519;
PAD CRILIALIT INPEX –strada Independenţei nr.1, Tel.370.693;
PANTOTEX –strada Republicii nr.3, Tel.370.220.

Firme-Magazine

PELICOM –strada Gării nr.20, Tel.370.198;


PENCOOP (alimentară) –strada Republicii nr.11, Tel.371.795;
POPTEX SRL (magazin mixt) –strada Republicii nr.10,Tel.371.640;
PRODAGRO BIAN –strada Stadionului nr.33, Tel.371.165;
PU COMPANY (magazin mixt) –strada Oituz nr.64, Tel.372.000;
SALMOTRANS SRL –strada Horea nr.46;
SM FARNE CO –strada Republicii nr.10, Tel.371.797;
SZEIFERT SRL –strada Republicii nr.10, Tel.370.372;
TELMIT SRL (magazin) –strada Calea lui Traian nr.2, Tel.371.149;
ŢERMURE DAIS SRL (fieroase) –strada Republicii 1-3, Tel.370-588;
TIVOCO SRL –strada Gheorghe Şincai nr.6, Tel.370.441;
TOMSCAR SRL –strada Republicii nr.40, Tel.370.102;
TRANS CARADJOV –strada Republicii nr.10, Tel.373.232;
TAC-PAC –strada 9 Mai, Tel.371.033;
VALO DENT PROF –strada Petru Maior nr.1, Tel.370.771;
VANEL IMPORT EXPORT SRL –strada Timişorii nr.16, Tel.371.055;
WEST CLUB SRL –strada Nistor Oprean nr.4, Tel.370.049.
(Sursă: Pagini Aurii 2003)

DENUMIREA
STRĂZILOR ÎN ANUL 2003
Str. Albina;
Str. Alexandri Vasile;
Str. Alba-Iulia;
Str. Aranca;
Str. Avram Inacu;
Str. Andreica;
Str. Alimoş Toma;
Str. Bartok Bela;
Str. Bucurescu Teodor;
Str. Brâncoveanu Constatin;
Str. Babeş Victor;
Str. Belşugului;
Str. Brediceanu T.;
Str. Brăila;
Str. Bălţi;
Str. Barnuţiu;
Str. Bariţiu Simion;
Str. Bălcescu Nicolae;
Str. Braşov;
Str. Bălătanului;
Str. Craiova;
Str. Cluj;
Str. Caransebeş;
Str. Coşbuc;
Str. Comorii;
Str. Comloşului;
Str. Cloşca;
Str. Cenadului;
Str. Calea lui Traian;
Str. Caragiale Ion Luca;
Str. Crişan;
Str. Creangă Ion;
Str. Costin Miron;
Str. Cosânzeana;
Str. Ciobanilor;
Str. Cimitirului;
Str. Caporal Vasile Ioan;
Str. Deva;
Str. Decebal;
Str. Dej;
Str. Decembrie 1;
Str. Decembrie 16;
Str. Decembrie 30;
Str. Doja Gheorghe;
Str. Damşescu;
Str. Eminescu;
Str. Fântâna de Piatră;
Str. Fraţii Farca;
Str. Grigorescu;
Str. Griviţa;
Str. Gherea;
Str. Gării;
Str. Gări (Drum);
Str. Grănicerilor;
Str. Horia;
Str. Haţeg;
Str. Iorgovici;
Str. Independenţei;
Str. Jianu Iancu;
Str. Kogălniceanu;
Str. Libertăţii;
Str. Lugoj;
Str. Lazăr Gh.;
Str. Mărăşeşti;
Str. Manole;
Str. Maior Petru;
Str. Morii;
Str. Morii (drum);
Str. Mureşan;
Str. Mai 1;
Str. Mica;
Str. Mierlei;
Str. Murgu Eftimie;
Str. Mai 9;
Str. Nufărului;
Str. Nouă;
Str. Noiembrie 7;
Str. Negru Vodă;
Str. Oprean Nistor;
Str. Orăştie;;
Str. Oraviţa;
Str. Oituz;
Str. Popovici Vasile;
Str. Porumbescu Ciprian;
Str. Panselelor;
Str. Popa Şapcă;
Str. Purice Aprodul;
Str. Pescarilor;
Str. Romilor;
Str. Republicii 10;
Str. Republicii 40;
Str. Scurtă;
Str. Şaguna Andrei;
Str. Slatina;
Str. Şincai Gheorghe;
Str. Sadoveanu Mihai;
Str. Subici A.;
Str. Sever Axente;
Str. Ştefan cel Mare;
Str. Saravale (drum);
Str. Stadionului;
Str. Stamate Iosif;
Str. Tichindeal;
Str. Timişoara;
Str. Timişoarei;
Str. Vânătorilor;
Str. Viilor;
Str. Viteazu Mihai;
Str. Vlaicu Aurel;
Str. Vuia Traian;
Str. Vlănuţă Alex;
Str. Dr. Georgescu Gheorghe (Teiului).
TELEFOANE
2 OANA SIMP. COMERT S.R.L. sediu
Adresa: Republicii, Nr. 1-3, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371076
ACCELERATIA S.R.L.
Adresa: Republicii, Nr. 22, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370471
ACCELERATIA S.R.L.
Adresa: Republicii, Nr. 22, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370766
ACCELERATIA S.R.L. magazin piese auto
Adresa: Republicii, Nr. 22, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.372289
AF MITAR MARIUS
Adresa: Republicii, Nr. 40, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370053
AGA COMPANY S.R.L.
Adresa: Republicii, Nr. 2, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370000
AGA COMPANY S.R.L.
Adresa: Republicii, Nr. 2, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370904
AGA COMPANY S.R.L.
Adresa: Republicii, Nr. 2, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370915
AGA COMPANY S.R.L.
Adresa: Republicii, Nr. 2, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370996
AGA COMPANY S.R.L.
Adresa: Republicii, Nr. 2, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.372328

ALBATROS-TIM S.R.L.
Adresa: Republicii, Nr. 13A, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370610
ALBATROS-TIM S.R.L.
Adresa: Republicii, Nr. 13A, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370630
ALECU ALINA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370960
ALPHA BANK ROMANIA S.A.
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370277
ALPHA BANK ROMANIA S.A.
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.373002
ALPHA BANK ROMANIA S.A.
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.373019
ALPHA BANK ROMANIA S.A.
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.373049
ALPHA BANK ROMANIA S.A.
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.373062
ALPHA BANK ROMANIA S.A.
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.373063
ALPHA BANK ROMANIA S.A.
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.373071

ALPHA BANK ROMANIA S.A.


Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.373075
ALPHA BANK ROMANIA S.A.
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.373079
AMBRUS MARIA MAGDOLNA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.373498
ANASIEI TEODOR
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.372970
ANDRECA MARIA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.373615
ANDRECA VASILE
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371699
ANGHELI COSTICA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370790
ANK MOTORS S.R.L.
Adresa: Republicii, Nr. 11, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.372123
APOPEI ELENA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.372164
ARDELEAN ECATERINA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370089

ARTIMA S.A.
Adresa: Republicii, Nr. 17, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371272
ARTIMA S.A. bancomat
Adresa: Republicii, Nr. 17, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.373536
ARTIMA S.A. magazin
Adresa: Republicii, Nr. 17, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.373508
ARTIMA S.A. magazin
Adresa: Republicii, Nr. 17, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.373509
ASIGURAREA ROMANEASCA ASIROM S.A. filiala
Adresa: Republicii, Nr. 30, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371763
ASOCIATIA VINATORI SI PESCARI-TIMISOARA
Adresa: Republicii, Nr. 26, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371745
AVENIR TELECOM S.A.
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.300080
AVENIR TELECOM S.A.
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371730
AVRAM LUCIAN IOAN
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370924
BACIU DANIEL SEBASTIAN
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371359

BAIT BARBARA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370695
BANCA COMERCIALA INTESA SANPAOLO ROMANIA S.A.
Adresa: Republicii, Nr. 18, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371834
BANCA COMERCIALA INTESA SANPAOLO ROMANIA S.A.
Adresa: Republicii, Nr. 18, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371835
BANCA COMERCIALA INTESA SANPAOLO ROMANIA S.A.
Adresa: Republicii, Nr. 18, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371837
BANCA COMERCIALA ROMANA S.A. birouri
Adresa: Republicii, Nr. 4, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370990
BANCA COMERCIALA ROMANA S.A. director
Adresa: Republicii, Nr. 4, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370415
BANCA COMERCIALA ROMANA S.A. sediu
Adresa: Republicii, Nr. 4, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370257
BANCPOST S.A.
Adresa: Republicii, Nr. 18, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370983
BANCPOST S.A.
Adresa: Republicii, Nr. 18, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370984
BANCPOST S.A.
Adresa: Republicii, Nr. 18, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.372901

BARABAS IUDIT
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371427
BATO S.R.L. braserie
Adresa: Republicii, Nr. 16, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.372220
BATO S.R.L. centrala
Adresa: Republicii, Nr. 16, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370655
BAJENARU ELENA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.372869
BCR ASIGURARI S.A.
Adresa: Republicii, Nr. 4, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371171
BEGACOOP COOPERATIVA DE CREDIT TIMISOARA birouri
Adresa: Republicii, Nr. 13C, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371100
BEGACOOP COOPERATIVA DE CREDIT TIMISOARA SANNICOLAU MARE - sediu
Adresa: Republicii, Nr. 13C, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.373350
BEINSAN NICOLAE
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370752
BERNHARDT ROZALIA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371706
BIAS ANGELA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370215
BIRSASTEANU IONEL
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371583
BITU CRISTIANA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.373545
BIZAU MIRCEA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371584
BLIDAR TEODOR
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371550
BOBOICIOV ADRIANA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370988
BOBOICIOV MATEI
Adresa: Republicii, Nr. 40, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.372709
BOCA EMILIA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371297
BODRI ELISABETA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370576
BORSOS MARIA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.372039
BOTA MIHAI
Adresa: Republicii, Nr. 20, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371232

BUCUR MARIA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370193
BUDUR ANASTASIA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370991
BUDUR PETRU
Adresa: Republicii, Nr. 26, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370127
BUGARI ELENA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371189
BUGARU MILEA ADRIANA VICTORIA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370093
BULZ IRIMIE
Adresa: Republicii, Nr. 32-38, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.372408
BUNAS ANA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.373564
BURCIU PETRU
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.373380
BURNAR ILEANA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.372229
BUTUL MIRELA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371582

BUZELAN LAURA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371483
BUZIAN ANA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.372920
CABINET MEDICAL POP DIANA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371262
CALAPIS MAGDALENA PETRONELA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370283
CALOTA MIHAI DORU
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.373211
CARADJOV AGATA
Adresa: Republicii, Nr. 40, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.372070
CASA DE AJUTOR RECIPROC A PENSIONARILOR ( CARP )
Adresa: Republicii, Nr. 14, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370686
CETERAS BUJOR
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.372103
CHELCIOV ELENA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.372286
CHITA FLAVIA BIANCA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.373631

CILICA RODICA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.373215
CIOBAN LIVIA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370900
CIOBANU ANA AURICA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.372253
CNCF CFR SA BUCURESTI -SUC REG CF TIMISOARA S.A.
Adresa: Republicii, Nr. , Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.372311
COCIU ELISABETA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370196
COIOV LUCA NICOLAE
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370517
COJEREAN CATITA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.373254
COMOROVSCHI DARIA CRISTINA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370966
COMPANIA NATIONALA LOTERIA ROMANA SUCURSALA ZONALA TIMIS SUCURSALA ZONALA TIMIS - sediu
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370573
COMPANIA NATIONALA POSTA ROMANA S.A. diriginte
Adresa: Republicii, Nr. 30, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370768

COMPANIA NATIONALA POSTA ROMANA S.A. OFICIUL TERITORIAL 4


Adresa: Republicii, Nr. 30, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370018
COMSA ELENA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.373383
CONSTANTIN MARIA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371438
CORDEA LIDIA ELISABETA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371794
COSOR MARIOARA
Adresa: Republicii, Nr. 5A, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.372456
COVACI ANA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.372929
COVACI IOAN
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.372132
CRISAN PETRU
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370450
CSEDREKI LUCIA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371658
CSOKANY REGHINA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.372457

CUTEAN DAN
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371846
DAJU FLORIAN
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371764
DASCALESCU DANIELA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.372181
DECO-MOB S.R.L.
Adresa: Republicii, Nr. 40, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371194
DEDIU DOREL
Adresa: Republicii, Nr. 28, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370416
DEMIAN ALINA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370620
DERMESCIOV ELENA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370800
DIACIUC ALIN
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370176
DIMOIU DANUT
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.373069
DOGARIU STELA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.373635

DON IOSIF ADRIAN


Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370587
DORI ELISABETA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371141
DRANCEAN CODRUTA DANIELA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370160
DUMITRU TOMA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371045
DUSCA ANTON
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.372915
EINHOLZ PAUL
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371766
EMA SIN S.R.L. sediu
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371710
EXPERT COMPUTER magazin
Adresa: Republicii, Nr. 32-38, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.373540
FARMACIA SAN MEDICAGO S.R.L.
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370335
FERENCZ BALAZS
Adresa: Republicii, Nr. 40, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371740

FILDAN TRAIAN
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371324
FILIP LENUTA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.373399
FILIPOV MIODRAG
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371383
FISAN SILVIUS
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371551
FIZITEA MIOARA
Adresa: Republicii, Nr. 40, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.372604
FLATON RAVECA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370742
FLORA CORNELIA OFELIA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.373563
FODOR ELENA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370084
FOLESCU PAVALUT
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371148
FONOS MARIANA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370309

FORUMUL DEMOCRAT AL GERMANILOR sediu


Adresa: Republicii, Nr. 24, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370712
FRANCKSIN S.R.L. sediu
Adresa: Republicii, Nr. 30, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370647
GAVOJDIAN IOAN
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370549
GERMANOS TELECOM ROMANIA S.A.
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370792
GERMANOS TELECOM ROMANIA S.A.
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371707
GERMANOS TELECOM ROMANIA S.A.
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371708
GHEORGHIU CONSTANTIN
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371370
GHERGA IOAN
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370036
GHINARI IOAN
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371382
GIURGIU ION
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370175

GRAD GYORGY
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371451
GRECU DANIEL
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371443
GRUI OLIVIAN
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370601
GUBICS MARIA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370088
GULES DORIN
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371287
GURBAN GHEORGHE IOAN
Adresa: Republicii, Nr. 3, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371494
HAILEMAS ECATERINA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371679
HANTIG LEONARD
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.372285
HEGEDUS GEZO
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.372376
HEGEDUS STEFAN
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371376

HELLEBORUS S.R.L. farmacie


Adresa: Republicii, Nr. 7, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370244
HIRJU STANCA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370779
IGHISAN ELENA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370733
ILIN GORDANA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370936
IONCSOV NICOLAE
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.373327
IONESCU ALEXANDRINA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.372315
IONESCU ANA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371481
IORGA MARIA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370422
IORGACHI STEFAN
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371678
IOVAN LIVIUS
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370840

OVANOVICI ZORAN
Adresa: Republicii, Nr. 32-38, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371900
IRIMICIUC ILIE
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371229
ISACOV LUCIA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371711
JEBELEAN ANA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370498
JEBELEAN PETRU
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370774
KAM S.R.L.
Adresa: Republicii, Nr. 9, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370503
KEREKES FLORICA CLAUDIA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371529
LANSER MIHAELA
Adresa: Republicii, Nr. 40, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.373056
LAVRENSKY RADIVOI
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371328
LEUCUTA SABLICI IOVANCA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.372297

LITA ANETA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.372986
LOCH VERONICA GEORGETA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371528
LUCHI FLORICA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370398
M A N UM 02415 BUCURESTI
Adresa: Republicii, Nr. , Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371650
MADARAS LENUTA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370524
MALATCOV MARIA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.372952
MALETICI LJILJANA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370111
MALVINA S.R.L. sediu
Adresa: Republicii, Nr. 18, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370867
MANIOV ECATERINA
Adresa: Republicii, Nr. 40, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371776
MARICA LUDOVICA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.372197

MARITY SOFIA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371030
MARTA DANIELA RAMONA
Adresa: Republicii, Nr. 32-38, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.373260
MANDRAN NATALIA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370805
MARZA POLINA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370394
MEZEI CAROL
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.373243
MICHNEA IOAN
Adresa: Republicii, Nr. 34B, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370170
MICSA ANA AXENIA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370225
MIHAI ION
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370285
MIHOK ELISAVETA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.372320
MINEA ANGELA ANA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370087

MITRIC ALEXANDRU
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.372148
MONDO LIFE S.R.L.
Adresa: Republicii, Nr. 13, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.372344
MORA ALEXANDRU
Adresa: Republicii, Nr. 40, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.372591
MORAR ILEANA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.372962
MURARIU IOANA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.372950
MURESAN ELENA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371484
NADELLA S.R.L.
Adresa: Republicii, Nr. 1, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.373090
NAGY ECATERINA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371490
NAIDINOV GHEORGHE
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371631
NASTASE GHEORGHE
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.373257

NEACSA ANA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.373468
NEMETH MARIA
Adresa: Republicii, Nr. 40, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.372964
NESICI IULIANA NADIA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371276
NET M6 S.R.L.
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370137
NET M6 S.R.L.
Adresa: Republicii, Nr. 14, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.373636
NICU RODICA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.373614
NIEDERKORN WERNER
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.372968
NIKARA S.R.L.
Adresa: Republicii, Nr. 14, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370818
NOROC TORINO CRISTIAN
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370948
OANCEA ARTEMIZA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.372365

resa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.373366
OGHINA LAURA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371422
ONEA LIVIA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.373272
OPREA DARINCA
Adresa: Republicii, Nr. 40, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.373278
OPREA ILDIKO
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371227
OPREAN GHEORGHE
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370710
ORZ FLOARE
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370778
OTONOGA TABITA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.373511
PACSA IBOYA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.373174
PALATUL COPIILOR sediu
Adresa: Republicii, Nr. 8, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370063

PANTEA MARIA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370021
PANTOTEX S.R.L. sediu
Adresa: Republicii, Nr. 3, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370220
PASCARIU IOAN
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.372769
PASCUT ANA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370282
PECICAN EUGENIU
Adresa: Republicii, Nr. 40, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.373421
PERIN COVILCA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370872
PERIN VELIMIR
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370390
PERSE ELENA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370758
PETCOV MARIA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371742
PETCU GHEORGHE
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370853

PETRAN MARIOARA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.373179
PETRASCU MIROSLAVA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370095
PIROGA S.R.L.
Adresa: Republicii, Nr. 4, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.401537
POPA IOAN
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370903
POPAN IOAN
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370687
POPESCU MARGARETA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370004
POPESCU ROZA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370358
POPOVICI LIUBOMIR
Adresa: Republicii, Nr. 11, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370556
PREDA NICU
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370992
PRIMARIA ORASULUI SANNICOLAU MARE
Adresa: Republicii, Nr. 11, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370042

PRIMARIA ORASULUI SANNICOLAU MARE


Adresa: Republicii, Nr. 14, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370340
PRIMARIA ORASULUI SANNICOLAU MARE
Adresa: Republicii, Nr. 14, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370366
PRIMARIA ORASULUI SANNICOLAU MARE birou executiv
Adresa: Republicii, Nr. 14, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370350
PRIMARIA ORASULUI SANNICOLAU MARE primaria
Adresa: Republicii, Nr. 15, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370133
PROCHIN CLAUDIU
Adresa: Republicii, Nr. 4, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370249
PROCHIN GABRIEL OVIDIU
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.372534
RACIOV MARIOARA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.372396
RADAU VIOARA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371570
RAICA ILEANA FLOARE
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370657
RAIFFEISEN BANK S.A. Agentia Sannicolau Mare
Adresa: Republicii, Nr. 12, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370505

RAIFFEISEN BANK S.A. Agentia Sannicolau Mare - fax


Adresa: Republicii, Nr. 12, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370440
RATI MIOARA
Adresa: Republicii, Nr. 9, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370682
RIPA DORINA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.373457
ROMAN LUCIA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370230
ROOS IOSIF
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370838
ROSCA ADRIAN
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.372397
ROSU IOAN
Adresa: Republicii, Nr. 40, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.372892
ROSU PETRU
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370995
RUICAN DORIN
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.372887
RUJICI MARIA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370709

RUSU ILARIE
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370298
SAMOILA MINERVA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.373149
SANDULEAN FLOREA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370145
SAMARTEAN ILEANA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.372339
SARBESCU MARIA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371396
SARCA IOAN
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370205
SBURLEA MARIANA
Adresa: Republicii, Nr. 40, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371588
SCCA BANATEANUL SINNICOLAUL MARE comercial
Adresa: Republicii, Nr. 30A, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370313
SCHMIDT PAULINA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.373360
SCHONBERGER FLORICA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370705

SCHREIBER OTTMAR
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370143
SCHULDE HELGA
Adresa: Republicii, Nr. 40, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.372863
SECOSAN IOAN
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371540
SELEJAN PARASCHIVA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371093
SEVILLA-MARKETING S.R.L.
Adresa: Republicii, Nr. 2, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371235
SILAGHI ELENA FLORICA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370153
SIMICIN MARIA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370748
SIMILENI EUGENIA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370703
SINMICLOSANA S.A. sediu
Adresa: Republicii, Nr. 16, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371220
SLABU VARVARA
Adresa: Republicii, Nr. 40, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.372971

SM FARNECO S.R.L. sediu


Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371797
SOCERIU VIOLETA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371004
SORATI S.R.L.
Adresa: Republicii, Nr. 40, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.373603
SPATARIU LIONEL VALENTIN
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371577
STANA LUCRETIA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371197
STANCA DANIELA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.373050
STANCA DANIELA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.373238
STOCHIN OLGA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370072
STOIANOV ELITA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371750
SUVEG ESTERA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371195

SVEDA MARICA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370357
SZEIFERT S.R.L.
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370372
SERB PETRU FLORIN
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.372895
SERBAN ROZALIA MARIA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371665
STEFAN ADRIAN GHEORGHE
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.372217
TAKACS PIROS
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371519
TAMAS ALEXANDRU
Adresa: Republicii, Nr. 7, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370648
TELBISZ GHEORGHE
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370706
TERMURE DAIS S.R.L. sediu
Adresa: Republicii, Nr. 1-3, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370588
TILANDSIA S.R.L.
Adresa: Republicii, Nr. 32-38, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371325
TISAMI COMPANY S.R.L. PIZZA
Adresa: Republicii, Nr. 13, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.373733
TODOROV ECATERINA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371039
TODOROV STELA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370396
TOTH ANTONIU
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371686
TOTH IACOB
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.373100
TRANS ALDEEA S.R.L.
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.373232
TREZORERIA ORAS SINNICOLAU MARE
Adresa: Republicii, Nr. 15, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370582
TREZORERIA ORAS SINNICOLAU MARE contabilitate
Adresa: Republicii, Nr. 15, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.372056
TREZORERIA ORAS SINNICOLAU MARE sediu
Adresa: Republicii, Nr. 15, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370883
TREZORERIA ORAS SINNICOLAU MARE serviciul financiar
Adresa: Republicii, Nr. 14, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370202

TRICONT S.R.L.
Adresa: Republicii, Nr. 13, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371190
UDRESCU ADRIAN
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370553
UNIREA COOP.CREDIT
Adresa: Republicii, Nr. 13C, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.373159
URS GHEORGHE
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.373247
UZUN EMILIA
Adresa: Republicii, Nr. 40, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.372941
VACIAN MARIA MONICA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371597
VADAS MARIUS FRANCISC
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.372656
VAINA DAN
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371508
VANCEA EMIL ADRIAN
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371411
VASILCIN ANTON MATEI
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370312

VASILCIN NICOLAE
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371659
VASILCIN PETRONELA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.373111
VARATUCEANU CLARA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370051
VASII STEFAN
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.372937
VALCEA ECATERINA
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.372939
VELCIOV MARIA
Adresa: Republicii, Nr. 40, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.373386
VIDICAN OLIMPIA
Adresa: Republicii, Nr. 5, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.373640
VITELAR MIHAEL
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370728
VLASCICI DARCO
Adresa: Republicii, Nr. 4, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.371991
VOICHITA MARCEL GHEORGHE
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.373208

WILHELM VALTER
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.373387
ZAMFIR ADELINA DELIA
Adresa: Republicii, Nr. 40, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.372314
ZANFIR DANIEL GABRIEL
Adresa: Republicii, Nr. 10, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.373433
ZARICI AURORA
Adresa: Republicii, Nr. 4, Sc. , Etaj , Apart. , SANNICOLAU MARE, 360, 305600, Telefon: 256.370037

S-ar putea să vă placă și