Dante Alighieri

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Jump to navigationJump to search
Dante Alighieri

O frescă din Galeria Ufizzi

Date personale

Nume la naștere Durante di Alighiero degli

Alighieri 

Născut mai 1265 
Florența, Republica Florentină[*]
[3]
 

Decedat 14 septembrie 1321 (56 de ani)[4]

[5]
 
Ravenna, Statele Papale[6] 

Înmormântat Dante Alighieri's tomb[*] 

Cauza decesului cauze naturale[*] (malarie) 

Părinți Alighiero di Bellincione[*]

Bella degli Abati[*] 

Frați și surori Francesco Alighieri[*]  

Căsătorit cu Gemma Donati[*] (din 1285) 

Copii Jacopo Alighieri[*]

Pietro Alighieri[*]
Antonia Alighieri[*] 
 Naționalitate Italian

Cetățenie  Republica Florentină[*] 

Etnie italian 

Religie catolicism 

Ocupație Om de stat, poet, filozof, teorist al

limbii

Limbi limba italiană

limba latină[1]  

Studii Universitatea din Bologna  

Pregătire Remigio dei Girolami[*]

Brunetto Latini
Cecco d'Ascoli[*][2]  

Activitatea literară

Mișcare/curent
Dolce Stil Novo[*]  
literar

Opere semnificative Divina Comedie

Influențe[ascunde]

Aristotel, Homer, Cicero, Vergiliu, Ovidiu, Boethius, Avicen
na, Averroes, Albert cel Mare, Toma de
Aquino, Bonaventura, Boethius din Dacia

Prezență online

Internet Movie Database

Modifică date / text 

Durante degli Alighieri (Dante Alighieri; n. mai 1265, Florența, Republica

Florentină[*][3] – d. 14 septembrie 1321,[4][5] Ravenna, Statele Papale[6]) a fost
un poet și filozof italian, om politic florentin, cel mai mare scriitor european din Evul
Mediu. Autor al „Divinei Comedii”, capodoperă a literaturii universale, Dante este primul
mare poet de limbă italiană, Sommo Poeta („poet în cel mai înalt grad”).
„Dante era de statură mijlocie, cu un umblet grav și liniștit. Avea o față lungă, nasul
acvilin, ochii mari, pielea brună, părul negru și des, totdeauna cu o căutătură
melancolică și gânditoare” (Giovanni Boccaccio, Trattatello in laude di Dante).

Cuprins

 1Biografie
 2Opere
o 2.1„Vita Nuova”
o 2.2„Le Rime”
o 2.3„Divina Commedia”
o 2.4Opere filozofice și politice
o 2.5Dante – repere bibliografice
 3Dante în românește (online)
 4Despre Dante Alighieri în românește
 5Note
 6Legături externe

Biografie[modificare | modificare sursă]
Viața lui Dante Alighieri este strâns legată de evenimentele politice din Florența. În acea
perioadă, Florența era pe cale să devină orașul cel mai important și puternic
din Italia centrală. Începând din 1250, un guvern comunal compus din burghezi și
meseriași înlătură supremația nobilimii și, doi ani mai târziu, se bat primii „fiorini” de aur,
monedă forte a comerțului european. Conflictul dintre „Guelfi”, fideli autorității temporale
a papei, și „Ghibellini”, partizani ai primatului politic al împăraților germani ai „Sfântului
Imperiu Roman”, se transformă într-un război între nobili și burghezie. La nașterea lui
Dante, după îndepărtarea Guelfilor, Florența se găsea în puterea Ghibellinilor. În 1266,
Guelfii revin la putere și Ghibellinii sunt expulzați din oraș. La rândul lor, Guelfii se divid
în două fracțiuni: „bianchi” (albii) - care încercau să limiteze hegemonia papei - și „neri”
(negrii).
Dante Alighieri s-a născut la Florența, în luna mai 1265, într-o familie din mica nobilime.
Tatăl - Alighiero di Bellincione - se ocupa cu negustoria și a murit pe când Dante avea
17 ani, iar mama - Gabriella degli Abati - i-a murit în copilărie. Cel mai semnificativ
eveniment al tinereții, după cum singur spune în opera sa „La Vita Nuova”, este
întâlnirea în 1274 cu Beatrice (nobila florentină Bice di Folco Portinari), pe care o vede
în numai trei ocazii, fără să fi avut oportunitatea de a-i vorbi vreodată. Îndrăgostit de ea
până la adorație, Beatrice devine simbolul angelic al grației divine, pe care o va cânta
exaltat în „La Vita Nuova” și mai târziu în „Divina Commedia”.
Se cunoaște puțin despre educația primită, dar creațiile sale scot în evidență o erudiție
deosebită pentru timpurile sale. A fost profund impresionat
de filozofia și retorica lui Brunetto Latini, care apare ca figură importantă în „Divina
Comedie”. În Florența, audiază prelegerile de filozofie și teologie la școlile franciscane
(pe lîngă biserica Santa Croce) și dominicane (la biserica Santa Maria Novella),
studiindu-i mai ales pe Aristotel și pe Toma d'Aquino . Se știe că în 1285 Dante se afla
în Bologna și este foarte probabil să fi studiat la renumita Universitate din acest oraș.
Dante Alighieri - portret de Sandro Botticelli

La vârsta de 20 de ani se căsătorește cu Gemma Di Manetto Donati, aparținând unei

ramuri secundare a unei mari familii nobiliare, de la care va avea patru copii, Jacopo,
Pietro, Giovanni și Antonia.
În 1292, doi ani după moartea Beatricei în urma unor complicații puerperale, Dante
începe să scrie „La Vita Nuova”. În același timp, se angajează în viața politică
turbulentă din acel timp, imaginând în persoana împăratului „Sfântului Imperiu
Roman” mitul unei posibile unități politice. Totuși, în 1293, în urma unui decret prin care
nobilii erau excluși de la orice activitate politică, Dante este constrâns să se dedice
numai creației literare. Doi ani mai târziu, acest decret este abolit, cu condiția ca
persoana interesată să facă parte dintr-o corporație artizanală. Dante se înscrie în
corporația medicilor și farmaciștilor, și în cea a bibliotecarilor, cu mențiunea de „poet”.
Se afiliază fracțiunii „Guelfilor albi”, care se opuneau influenței papei Bonifaciu al VIII-
lea Caetani. În 1295, este trimis în San Gimignano cu o misiune diplomatică iar
în 1300 este ales ca magistrat, unul din cei șase "Priori" - supraveghetori ai puterii
executive care alcătuia „Signoria”. La îndemnul lui Dante, liderii grupurilor antagoniste -
„albii” și „negrii” - din rândul Guelfilor, au fost exilați pentru a se menține liniștea în oraș.
În timp ce Dante se găsea la Roma, chemat de papa Bonifaciu VIII, fracțiunea „negrilor”
preia puterea politică în Florența, lui Dante i se interzice prezența în oraș și este
condamnat la o amendă drastică. Neavând suma necesară, este condamnat la moarte
dacă se va întoarce vreodată în Florența. Convins că a fost înșelat, Dante va rezerva un
loc special papei Bonifaciu VIII într-unul din cercurile „Infernului” din „Divina Comedie”.
Cu anul 1304 începe pentru Dante un lung exil, el nu se va mai întoarce niciodată
la Florența. Petrece cea mai mare parte a exilului la Verona, în anii 1307-1309 la Paris,
iar mai târziu la Ravenna. În 1310, speranțele politice ale lui Dante au fost trezite de
sosirea în Italia a împăratului Henric al VII-lea de Luxemburg, în care vedea rezolvarea
rivalităților dintre orașele italiene. Dar moartea bruscă a lui Henric
în 1313 la Siena întrerupe restaurarea puterii imperiale. În 1316, conducerea
orașului Florența îl invită să se întoarcă din exil, dar condițiile umilitoare erau aceleași
ca pentru un infractor iertat. Dante respinge cu demnitate invitația, spunând că nu se va
întoarce decât dacă i se va restabili în întregime onoarea („senza onore e dignità di
Dante....a Firenze non entrerò mai”). În 1319, Dante este invitat la Ravenna de către
Guido Novello da Polenta, conducătorul orașului. Doi ani mai târziu, este trimis ca
ambasador la Veneția. În timpul călătoriei de întoacere, suferă un atac de malarie și
moare în noaptea de 23/24 septembrie 1321 la Ravenna, unde se găsește și astăzi
mormântul său, deși florentinii i-au păstrat un loc special în biserica Santa Croce.

Opere[modificare | modificare sursă]
Dante este ultimul mare exponent al culturii medievale, care - în generația următoare
cu Petrarca și Boccaccio - va face trecerea spre umanismul renașterii. Împreună
cu Guido Cavalcanti, Lapo Gianni, Cino da Pistoia și Brunetto Latini devine principalul
animator al noului stil literar, „Dolce Stil Novo”. Spiritualitatea lui Dante este impregnată
de misticismul caracteristic epocii istorice, după care providența este determinantă
pentru evenimentele din viața oamenilor, pe calea ce duce la mântuire.
„Vita Nuova”[modificare | modificare sursă]
Prima operă importantă a lui Dante, „Vita Nuova” („Viața nouă”), a fost scrisă
între 1292 și 1293, la scurt timp după moartea Beatricei. Sensul titlului trebuie căutat
în reînnoirea vitală a poetului după întâlnirea cu ființa iubită. Volumul conține
31 sonete și „canzoni” reunite prin intermediul a 42 de comentarii în proză. În această
operă este ilustrată marea iubire ideală a lui Dante pentru Beatrice, amintirea primei
întâlniri, previziunea morții sale și propria sa relevație spirituală susținută de intensitatea
sentimentelor. Dante atribuie experienței afective o funcție simbolică de cunoaștere, în
afara celei alegorice. „Vita Nuova” este una din cele mai valoroase realizări literare
europene din punct de vedere al versificației.
„Le Rime”[modificare | modificare sursă]
În această culegere de versuri sunt reunite poezii din tinerețe, o grupare de „rime
pietrose” dedicate unei femei cu numele „Pietra”, datorită lipsei sale de sensibilitate, în
fine un ultim capitol cu poezii pe teme filozofice, în formă de dialoguri cu personaje
alegorice, denumite „Justiția Divină”, „Justiția Umană” și „Legea”.

Dante cu „Divina Commedia” în apropierea intrării în Infern, privind spre Florența. În fund cele șapte trepte ale
Purgatoriului. Frescă de Domenico di Michelino (1465) în biserica Santa Maria del Fiore, Florența

„Divina Commedia”[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Divina Comedie.
Capodopera lui Dante, „Divina Commedia”, alegorie în versuri de o precizie și forță
dramatică deosebită, a fost începută probabil în 1306 și terminată cu puțin timp înainte
de a muri. Titlul inițial dat de autor a fost „Comedia”, adjectivul „divina”, folosit
de Boccaccio în lucrarea Trattatello in laude di Dante, apare pentru prima dată într-o
ediție din 1555. Împărțită în trei secțiuni („Inferno”, „Purgatorio”, „Paradiso”), în operă
este descrisă o călătorie imaginară în cele trei compartimente ale lumii de după moarte,
în care poetul se întâlnește cu personaje mitologice, istorice sau contemporane lui.
Fiecare personaj este reprezentantul unei virtuți sau al unui viciu, situarea în una din
cele trei lumi fiind simbolică, ca răsplată sau pedeapsă, adesea și după criterii
subiective (poetul îi întâlnește în Infern pe adversarii lui). Dante este călăuzit prin Infern
și Purgatoriu de către poetul Virgiliu, simbol al înțelepciunii. Beatrice - ființa pe care a
adorat-o - fiind instrumentul voinței divine îl ajută să găsească drumul spre Paradis -
acolo unde înțelege că iubirea mișcă sori și stele (l’amor che muove il sole e l’altre
stelle). Fiecare secțiune cuprinde 33 de cântece, cu excepția primei, care are un cântec
în plus servind ca introducere. Poemul este scris în „terțete” (terza rima).
Opera oferă o sinteză a opiniilor filozofice, științifice și politice ale artistului, interpretate
literar, alegoric, moral și mistic. Dincolo de sensurile sale profunde, este dramatizarea
teologiei creștine medievale. „Divina Commedia” este alegoria purificării sufletului și
dobândirii liniștei interioare prin înțelepciune și dragoste.
Statuia lui Dante la Galleria degli Uffizi, Florența

Opere filozofice și politice[modificare | modificare sursă]

 „Il Convivio” („Banchetul”, 1304-1307) a fost proiectat ca o prezentare în 15

volume a cunoștințelor vremii. Prima carte ar fi fost introducerea, iar celelalte 14 ar fi
cuprins comentarii detaliate, dar, din păcate, numai primele patru volume au fost
terminate. Dante alege „il volgare” (vezi: Literatură italiană), pentru prima dată folosit
într-o operă culturală în locul limbii latine.

De vulgari eloquentia, 1577

 „De vulgari eloquentia” („Cu privire la vorbirea comună”, 1303-1305) este un tratat
de analiză a diverselor stiluri lingvistice și literare, redactat în limba latină medievală,
proiectat în patru cărți, după obiceiul retoricii medievale. Dante încearcă să
stabilească criterii sigure de bună folosire a limbii italiene scrise și dedică un capitol
criticii poeziei italiene. Opera este întreruptă la capitolul al XIV-lea al cărții a doua.

 „De Monarchia” („Despre monarhie”, 1311-1313) tratat politic în latina medievală,

scris probabil când împăratul Henric VII se afla în Italia, este o expunere a filozofiei
politice a lui Dante, incluzând necesitatea unei structuri multinaționale a „Sfântului
Imperiu Roman”, cu o separare completă a bisericii de stat.
Dante – repere bibliografice[modificare | modificare sursă]

 Dante Alighieri, Divina Comedie. [I.] Infernul, traducțiune de Maria P. Chițiu,

Craiova, 1883 (traducere nerimată).
 Dante Alighieri, Divina Comedie. II. Purgatoriul, traducțiune de Maria P. Chițiu,
Craiova, 1888 (traducere nerimată).
 Dante Alighieri, Infernul, traducere în versuri de N. Gane, Editura Librăriei Nouă
Iliescu, Grossu & Comp., Iași, 1906.
 Dante Alighieri, Divina Comedie. Infernul, traducere de G. Coșbuc, ediție îngrijită
și comentată de Ramiro Ortiz, Editura „Cartea Românească”, București, f. a. [1924].
Cf. și G. Coșbuc, Opere, VII. Traduceri, Dante, Divina Comedie, 1. Infernul, ediție
critică de Gh. Chivu, prefață și comentarii de Alexandru Duțu, Editura Minerva,
București, 1985.
 Dante Alighieri, Divina Comedie. Purgatoriul, traducere de G. Coșbuc, ediție
îngrijită și comentată de Ramiro Ortiz, Editura „Cartea Românească”, București, f. a.
[1927].
 Dante Alighieri, Divina Comedie. Paradisul, traducere de G. Coșbuc, ediție
îngrijită și comentată de Ramiro Ortiz, Editura „Cartea Românească”, București, f. a.
[1932].
 Dante Alighieri, Infernul, tradus de Alexandru Marcu, ilustrat de Mac
Constantinescu, editat de Scrisul Românesc, Craiova, 1932 (traducere în proză).
 Dante Alighieri, Purgatoriul, tradus de Alexandru Marcu, ilustrat de Mac
Constantinescu, editat de Scrisul Românesc, Craiova, 1933 (traducere în proză).
 Dante Alighieri, Paradisul, tradus de Alexandru Marcu, ilustrat de Mac
Constantinescu, editat de Scrisul Românesc, Craiova, 1934 (traducere în proză).
 Dante Alighieri, Divina Comedie, în românește de Eta Boeriu, note și comentarii
de Alexandru Duțu și Titus Pîrvulescu, Editura pentru Literatură Universală,
București, 1965 (numeroase reeditări).
 Dante Alighieri, Opere minore, traduceri de Francisca Băltăceanu, Titus
Bărbulescu, Oana Busuioceanu, Virgil Cândea, Petru Creția, Ștefan Aug. Doinaș,
Sandu Mihai Lăzărescu, Elena Nasta, Romulus Vulpescu; comentarii de Oana
Busuioceanu, Virgil Cândea, Ștefan Aug. Doinaș, Alexandru Duțu; introducere, tabel
cronologic și note introductive de Virgil Cândea, Editura Univers, București, 1971.
 Dante, Infernul, interpretare românească, note și un cuvînt înainte de George
Buznea, Editura Univers, București, 1975.
 Dante, Purgatoriul, interpretare românească și note de George Buznea, Editura
Univers, București, 1978.
 Dante Alighieri, Divina Comedie, în românește de Giuseppe Cifarelli, ediție
îngrijită de Titus Pîrvulescu și prefațată de Alexandru Ciorănescu (8), Editura
 Europa, Craiova (9), 1993, cu ilustrații de Marcel Chirnoagă (reed. 1998, Editura
Dacia, Cluj-Napoca).
 Dante Alighieri, Divina Comedie, repovestită pentru cei tineri de Dumitru Trancă,
Editura Atlasis, București, 1992 (repovestire explicativă în proză).
 Dante Alighieri, Divina Comedie, traducere în versuri de Ion A. Țundrea, prefață
de N. Iorga, Editura Medicală, București, 1999.
 Dante Alighieri, Divina Comedie. Infernul, text bilingv, cu versiune românească,
note, comentarii, posfață și repere bibliografice de Răzvan Codrescu, Editura
Christiana, București, 2006.

Dante în românește (online)[modificare | modificare sursă]

 Infernul (trad. de George Pruteanu
 Laszlo Alexandru, Lectura lui Dante.

Despre Dante Alighieri în românește[modificare | modificare sursă]

 Laszlo Alexandru, Dante - "Infernul" - O interpretare, în E-Leonardo, nr. 12/2007;
 Laszlo Alexandru - Ovidiu Pecican, Dialoguri despre Dante (I), în E-Leonardo, nr.
9/2006;
 Laszlo Alexandru - Ovidiu Pecican, Dialoguri despre Dante (II), în E-Leonardo,
nr. 10/2006;
 Laszlo Alexandru - Ovidiu Pecican, Dialoguri despre Dante (III), în E-Leonardo,
nr. 11/2007;
 Laszlo Alexandru - Ovidiu Pecican, Dialoguri despre Dante (IV), în E-Leonardo,
nr. 12/2007;
 Laszlo Alexandru - Ovidiu Pecican, Dialoguri despre Dante (V), în E-Leonardo,
nr. 13/2008;
 Laszlo Alexandru - Ovidiu Pecican, Dialoguri despre Dante (VI), în E-Leonardo,
nr. 14/2009;
 Laszlo Alexandru, A revedea stelele. Contribuții la studiul operei lui Dante, Cluj,
Casa Cărții de Știință, 2013, ISBN 9786061703395;
 Laszlo Alexandru, Prin pădurea întunecată. Dialoguri despre Dante, în
colaborare cu Ovidiu Pecican, București, Ed. Vinea, 2011, ISBN 9789736983191;
 Laszlo Alexandru, Per la selva oscura. Dante parlato, în collaborazione
con Ovidiu Pecican, traduzione italiana di Laszlo Alexandru, illustrazioni di
Alexandru Pecican, con la presentazione di Patrizio Trequattrini, București, Ed.
Vinea, 2013, ISBN 9789736983597;
 Alexandru Balaci, Dante Alighieri, București, Tineretului, 1966

Note[modificare | modificare sursă]
1. ^ Mirabile: Archivio digitale della cultura medievale
2. ^ A Short History of Astronomy[*] Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
3. ^ a b „Dante Alighieri”,  Gemeinsame Normdatei, accesat în  10 decembrie 2014
4. ^ a b „Dante Alighieri”,  Gemeinsame Normdatei, accesat în  9 aprilie 2014
5. ^ a b Dizionario Biografico degli Italiani, accesat în  8 februarie 2015
6. ^ a b „Dante Alighieri”,  Gemeinsame Normdatei, accesat în  30 decembrie 2014
 Legături externe[modificare | modificare sursă]

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Dante Alighieri

La Wikisursă există texte originale legate de Dante Alighieri

La Wikicitat găsiți citate legate de Dante Alighieri.

 it  Dante Alighieri: Al principio del cammin di Italiana lingua

 it  Divina Commedia - text complet
 Dante Alighieri
 Dante Alighieri
 it  Dante Alighieri's works: text, concordances and frequency lists
 en  Dante Alighieri: The Divine Poet
[arată]

Dante Alighieri
[arată]

Divina Comedie de Dante Alighieri

BIBSYS: 90051395
 
BNE: XX1153531
 
BNF: cb118985852 (data)
 
CiNii: DA00360083
 
GND: 118523708
 
ISNI: 0000 0001 2144 6210
 
LCCN: n78095495
 
MusicBrainz: 6c5a8114-cc72-43bc-a741-00756b317e0e
 
NDL: 00437214
 
NKC: jn19990001625
 
NLA: 36583628
 
RKD: 424139
 
ICCU: IT\ICCU\CFIV\008732
 
SELIBR: 183027
 
SNAC: w6t15227
 
SUDOC: 026811081
 
 ULAN: 500265888
 
VIAF: 97105654
 
WorldCat Identities (via VIAF): 97105654
Categorii: 
 Scriitori italieni din secolul al XIII-lea
 Poeți italieni
 Autori de sonete
 Literatură medievală
 Scriitori romano-catolici
 Romano-catolici italieni
 Oameni din Florența
 Personaje citate în Divina Comedie (Infernul)
 Personaje citate în Divina Comedie (Purgatoriul)
 Personaje citate în Divina Comedie (Paradisul)
 Nașteri în 1265
 Nașteri pe 29 mai
 Decese în 1321
 Decese pe 14 septembrie
 Scriitori italieni din secolul al XIV-lea
 Eponime ale craterelor de pe Lună
 Eponime ale asteroizilor