Sabin Manuilă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Jump to navigationJump to search
Punctul de vedere neutru al acestui articol sau al acestei secțiuni
este disputat.
Vă rugăm consultați părerile exprimate în pagina de discuții.
Vă rugăm nu ștergeți eticheta până la rezolvarea disputei.
Calitatea informațiilor sau a exprimării din acest articol sau secțiune
trebuie îmbunătățită.
Consultați manualul de stil și îndrumarul, apoi dați o mână de ajutor.

Sabin Manuilă

Sabin Manuilă în 1934

Date personale

Născut 19 februarie, 1894
Sâmbăteni, Arad

Decedat 20 noiembrie 1964 (70 de ani)

New York

Cetățenie  România 

Religie creștin ortodox

Ocupație medic, statistician

Activitate

Alma mater Universitatea „Eötvös Loránd” din

Budapesta  

Organizație Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj  

Partid politic Partidul Național-Țărănesc  

 Membru corespondent al Academiei Române

  Membru al Academiei de Științe din România

Modifică date / text 

Foaia de titlu a rezultatelor recensământului din 1930, cu menționarea lui Sabin Manuilă, Monitorul Oficial,
București 1938

Sabin Manuilă (n. 19 februarie 1894, Sâmbăteni, Arad - d. 20 noiembrie 1964, New

York) a fost un medic, demograf și statistician român[1], lector universitar la Institutul de
Anatomie Patologică din Cluj, director al Institutului Central de
Statistică din București[2] și membru corespondent al Academiei Române.

Cuprins

 1Biografie
 2Activitatea științifică
 3Activitate politică
 4Studii demografice
o 4.1Studiul  Politica de populație
o 4.2Studiul  Manuilă – Filderman
 5Diverse
 6Note
 7Note
 8Bibliografie
 9Legături externe

Biografie[modificare | modificare sursă]
Sabin Manuilă s-a născut în comuna transilvăneană Sâmbăteni, jud. Arad, în data de 19
februarie 1894. În 1919, a absolvit Facultatea de Medicină din Budapesta. În timpul
studenției budapestane, a fost membru al Societății Academice "Petru Maior", prilej cu
care a reprezentat această asociație la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1
decembrie 1918. S-a căsătorit cu Veturia Leucuția, absolventă a aceleiași facultăți și
delegată la Marea Adunare Națională. Sabin Manuilă a fost colaborator al lui Victor
Babeș.[3][4] Doctor în medicină[necesită  citare] al Universității din Cluj, în 1938 a devenit la 44
de ani membru corespondent al Academiei Române. Sabin Manuilă a fost șef de secție
al Institutului de Igienă și Sănătate Publică, secretar general al Ministerului Sănătății și
Ocrotirilor Sociale din România (1936), director al Institutului de Demografie și
Recensământ, vicepreședinte al Societății Regale a Eredității, întemeietorul Institutului
Central de Statistică și conducător al Secției de Statistică din cadrul Institutului Social
Român.[3] Personalitate științifică de talie internațională, a fost membru al Institutului
Internațional de Sociologie, al Institutului Internațional de Statistică și membru în diferite
comitete ale Ligii Națiunilor.[1] În perioada Loviturii de stat din 23 august 1944, era
director general al Institutului Central de Statistică. A fost unul din apropiații lui Iuliu
Maniu, împărtășind ideile politice ale Partidului Național-Țărănesc. La propunerea
acestuia, după lovitura de stat de la 23 august, Sabin Manuilă a fost numit la 13
septembrie 1944 în funcția de subsecretar de Stat pentru reorganizarea Statului, pe
lângă Președinția Consiliului de Miniștri.[5]
În 1948, concomitent cu arestarea personalităților vechiului regim - Manuilă s-a temut
de elucidarea relațiilor sale și, cu deosebire, ale soției sale, Veturia, cu Ion Antonescu -
reușește să se refugieze la New York, S.U.A.[1][6] A colaborat cu Fundația “Iuliu Maniu” și
în special cu Comitetul Național Român, pentru a ajuta refugiații din România. În Statele
Unite, a lucrat pentru Institutul de Cercetări Alimentare (The Institute for Food
Research) al Universității Stanford, contribuind substanțial la studiul intitulat “Economia
agricolă a țărilor danubiene: 1935 – 1945. Ulterior, a devenit consilier al Biroului
American de Statistică (US Bureau of Census) din Washington, apoi a devenit membru
în Comisia de Populație a Ligii Națiunilor Unite (ulterior Organizația Națiunilor Unite -
ONU), membru al Institutului Regal Olandez de Statistică de la Haga, consultant
al Organizației Mondiale a Sănătății, vicepreședinte al Uniunii Internaționale pentru
Studiul populației cu sediul la Berlin.[1] Sabin Manuilă s-a stins din viață în New York, în
data de 20 noiembrie 1964.[7] În memoria sa, la solicitarea directorului școlii generale
din Sâmbăteni, înființată în 1786, în 1 septembrie 2008, școala a fost numită Școala
Generală ”Sabin Manuilă” Sâmbăteni.

Activitatea științifică[modificare | modificare sursă]

Sabin Manuilă a fost membru corespondent al Academiei de Științe din
România începând cu 4 iunie 1937 și membru titular începând cu 3 iunie 1941.
[8]
 Activitatea științifică a lui Sabin Manuilă este impresionantă. Deși a avut contribuții în
domeniul medicinei și igienei sociale[9], Sabin Manuilă este cunoscut mai ales în calitate
de demograf. În calitate de bursier al Fundației Rockefeller, a primit sprijin financiar din
partea acestei fundații pentru organizarea și realizarea primului recensământ
din România.[10] De asemenea, a fost coordonator al recensământului din 1941 și
colaborator al lui Dimitrie Gusti în redactarea lucrării de mare anvergură Recensământul
populației României (1930, în 9 volume). [11] Printre cele mai cunoscute studii
demografice ale sale se numără "Populația României" (1937) [12] și "Structura evoluției
populației rurale". Sabin Manuilă este considerat a fi organizatorul statisticii științifice în
România. Studiile sale privind compoziția etnică a Transilvaniei și perspectiva
raporturilor cu populația maghiară reprezintă un model de cercetare științifică statistică.
El a sesizat tendința de creștere a ponderii populației românești, ca o consecință directă
a fertilității mai ridicate decât cea a minoritarilor, maghiari și germani. De asemenea,
procesul de românizare a centrelor urbane.[13][14][15]

Activitate politică[modificare | modificare sursă]

Sabin Manuilă a făcut parte din delegația română la Conferința de la Turnu Severin,
pentru tratative cu reprezentanții guvernului ungar în chestiunea Transilvaniei și apoi din
delegația participantă la "arbitrajul" de la Viena. El este cel care a propus un schimb de
populație cu ajustarea corespunzătoare a frontierei. [16] A urmat arbitrajul de la Viena,
acceptat de regele Carol al II-lea și de guvern, în urma căruia, România a pierdut
aproape jumătate din Transilvania, împreună cu o numeroasă populație românească.
Referindu-se la Transilvania, Sabin Manuilă afirma[13]:
„ Minoritatea maghiară din  Transilvania este revendicată (de  Ungaria) pe temeiul unor drepturi etnice.
Dar aceste drepturi etnice nu pot fi valorificate fără a se călca în picioare drepturile etnice mult mai mari
ale românilor. Nici un județ nu poate fi luat din  Transilvania fără a se lua cu el populație românească care
constituie majoritate absolută, oriunde s-ar încerca o astfel de operațiune.”
Adept al eugeniei, el susținea sterilizarea obligatorie a romilor. [17]

Studii demografice[modificare | modificare sursă]

Precedentul schimbului de populație între Grecia și Turcia de la începutul anilor '20 -
aprobat de Liga Națiunilor și consfințit prin Tratatul de la Lausanne din 30 ianuarie
1923, schimb considerat un mare succes, în sensul că a pus capăt conflictului dintre
cele două țări - era des invocat în perioada interbelică. În anii celui de-al doilea război
mondial, ideea creării unor state omogene etnic a fost împărtășită de guvernele și în
general de elita politică a tuturor țărilor din Europa Central-Orientală, indiferent de
opțiunea ideologică, cum o demonstrează interesul care a existat în aceste țări pentru
omogenizarea etnică, precum și amploarea mișcărilor forțate de populație care s-au
petrecut aici între 1939 și sfârșitul anilor '40. Purificarea etnică a fost una dintre ideile
dominante ale epocii.[13] Percepția asupra problemei minoritare s-a schimbat însă în
mod radical în anul 1940. România a trecut în acel an printr-o experiență dramatică. A
fost victima aranjamentelor teritoriale făcute în spațiul lor de hegemonie de către
Germania nazistă și Uniunea Sovietică.[13] În condițiile internaționale din vara anului
1940, România a pierdut aproximativ o treime din teritoriu și populație. [18] Provinciile
pierdute – Basarabia și nordul Bucovinei, ocupate de U.R.S.S. în urma notelor
ultimative din 26 și 28 iunie 1940; nordul Transilvaniei, intrat în stăpânirea Ungariei în
urma celui de-al doilea ”arbitraj” de la Viena (30 august 1940); Cadrilaterul,
cedat Bulgariei prin tratatul de la Craiova (7 septembrie 1940) – erau teritorii unde trăiau
puternice minorități etnice românești. Revendicarea acestor teritorii de către țările
vecine s-a făcut și în numele principiului etnic. [note 1][19] Începând cu momentul
dezmembrării României Mari, considerând că această situație nu poate dura, Sabin
Manuilă a început să studieze datele etnice ale teritoriului national, nu numai pentru a
demonstra majoritatea elementului românesc în teritoriile cedate, dar și prin prisma
realizării unei viitoare omogenități etnice, prin schimbul de populație cu țările vecine. [13]
Studiul Politica de populație[modificare | modificare sursă]
Între anii 1940 – 41, Sabin Manuilă a elaborat mai multe studii având drept obiect
politica demografică. Aceste studii, care poartă denumirea generică de Politica de
populație[20], au fost elaborate la cererea guvernului antonescian, în scopul de a stabili
liniile directoare ale politicii demografice a statului român. Într-unul din aceste studii,
datând din 19 decembrie 1940, Sabin Manuilă atrage atenția asupra celor 5 milioane de
români care trăiesc în afara țării, inclusiv cei din regiuni care nu pot fi revendicate
niciodată de România.[21] În viziunea autorului, cadrul general al schimbului de populație
ar trebui să fie teritoriul României, cel cu granițele de dinainte de amputările teritoriale
din 1940. În cazul celorlalte minorități naționale, altele decât “cele cu tendințe
centrifugale”(maghiarii, secuii), respectiv evreii și țiganii, aceștia neputând face obiectul
unui schimb de populație, neavând un stat propriu, Manuilă vorbește despre un așa-zis
“transfer unilateral” de populație, fără însă a oferi vreo soluție sau a explica în ce constă
această operațiune, menționând că această problemă va face obiectul unui studiu
separat.[20] Cu foarte mici excepții, studiile demografice ale lui Sabin Manuilă se
circumscriu spațiului românesc. Autorul nu preconizează alipirea de noi teritorii la
teritoriul național, ci doar recuperarea teritoriilor și populației românești răpite prin
ultimatumurile sovietice și prin arbitrajul de la Viena. De asemenea, nu are în vedere
nici anexarea Transnistriei, unde exista de asemenea o populație românească, nici
a Banatului sârbesc, așa cum au propus unii în epocă. Proiectul lui Sabin Manuilă nu
este “rasist”, iar în formularea lui nu există nici un element genocidal, el neurmărind
altceva decât de a asigura românilor o legitimitate 100% pentru granițele țării. Studiile
lui Manuilă aveau menirea de a pune în gardă guvernul României asupra încercărilor
Ungariei de a prezenta recuperarea Basarabiei și Bucovinei de Nord, drept o extindere
a teritoriului, un fel de “compensație” pentru pierderea Transilvaniei de Nord, fără a mai
vorbi despre propunerile maghiare ca România să se extindă spre est până la Bug, în
schimbul întregii Transilvanii. [22]
Studiul Manuilă – Filderman[modificare | modificare sursă]
Un alt studiu important al lui Sabin Manuilă este intitulat Evoluția numerică regională
a populației evreiești din România[23], și acoperă perioada dintre anul 1930 și sfârșitul
celui de-al doilea război mondial. Studiul a fost prezentat pentru prima dată la
Congresul Mondial al Institutului Internațional de Statistică de la Stockholm, în 1957.
Ulterior, a fost publicat la Roma și New York. El este cu atât mai remarcabil cu cât cei
doi autori erau cei mai calificați pentru a se pronunța asupra subiectului demografiei
populației evreiești din România în timpul celui de-al doilea război mondial [1]. Dr.
Wilhelm Filderman a fost liderul Uniunii Comunităților Evreiești din România în timpul
războiului, cât și președinte al Comitetului Reunit de Distribuție și a fost chiar și el trimis
în centrele de concentrare din Transnistria, pentru trei luni. De asemenea, dr. Sabin
Manuilă, în calitate de Director General al Institutului Central de Statistică din București.
Acest studiu, ale cărui rezultate au fost neglijate de istorici timp de jumătate de secol, a
fost scos la iveală prin grija istoricului Kurt W. Treptow, la Fundația Culturală Română
(Iași, 1994), cu o introducere de Larry Watts.[24], textul integral al studiului fiind reluat în
presa centrală.[25] Retipărirea acestui studiu a suscitat proteste vehemente din partea
istoricului evreu Jean Ancel (1940 - 2008). Dl. Ancel susține că studiul este o
“escrocherie”, argumentând că soția lui Manuilă, Veturia [26], ar fi fost prietenă cu Maria
Antonescu, soția mareșalului[27], că Manuilă ar fi fost “om de casă” al mareșalului, că la
data prezentării studiului, Filderman ar fi fost bolnav deja de Alzheimer, etc. A afirmat că
studiul ar reprezenta un fel de serviciu adus memoriei mareșalului Antonescu. Jean
Ancel afirmă că Manuilă a omis datele furnizate de Filderman, amintind doar de ele, și
că s-ar găsi în posesia manuscrisului “original” al lui Filderman, pe care îl pune la
dispoziția persoanelor interesate, pentru a verifica cele afirmate de dânsul. [28][29] Timp de
50 de ani de la publicarea studiului, nimeni nu a contestat informațiile din text,
inclusiv Wilhelm Filderman. Colaborarea dintre Sabin Manuilă și Wilhelm Filderman a
început în 1954, dată la care Filderman era perfect sănătos, în 1956 tipărind împreună
o primă versiune a studiului. [note 2] Acesta, deși a susținut că se află în posesia "versiunii
Filderman", nu a publicat-o niciodată, și nici nu a apărut vreun indiciu că ar exista o
astfel de versiune.[30]
Manuscrisul original al studiului se găsește în Hoover Institution Archives Stanford,
California 94305-6010.[31]. Despre acesta se afirmă:
„Also, his paper "Regional Development of the Jewish Population in Romania" is considered among the
most reliable statistical data regarding the Jewish population of Romania.”
De altfel, Jean Ancel, unul din redactorii principali ai Raportului Final al Comisiei
Internaționale pentru studierea Holocaustului în România (2004), deși în raport are
numai cuvinte de laudă pentru dr. Sabin Manuilă, în special pentru mobilizarea a
numeroși intelectuali evrei (2800) la Institutul Central de Statistică, amintește de studiul
Manuilă - Filderman doar într-o notă de subsol, fără a-l contrazice în nici un fel, amintind
de acest studiu într-un cu totul alt context. [32]

Diverse[modificare | modificare sursă]
Începând cu 1 septembrie 2008, la solicitarea directoarei, prof. Cornelia Foster, școala
din Sâmbăteni a fost numită Școala Generală „Sabin Manuilă” Sâmbăteni. Un parc al
comunei precum și o stradă în Timișoara poartă numele lui Sabin Manuilă.
Istoricul Jean Ancel susține că Sabin Manuilă a avut o orientare rasistă și că a spionat
în favoarea Statelor Unite ale Americii.[33] Capitolul la care se face referință anterior[13] se
referă la colaborarea lui Sabin Manuilă cu cercetătorul german Wilfried Krallert, în
legătură cu maghiarizarea etnicilor germani din nord-vestul Transilvaniei. Wilfried
Krallert i-a înmânat lui Manuilă o hartă de o importanță excepțională, alcătuită de
savanții germani, o hartă a componenței etnice a nordului Transilvaniei, întocmită la
ordinul guvernului de la Berlin. Această hartă va fi folosită la Convorbirile de Pace de
la Paris din 1946 pentru restabilirea drepturilor legitime ale României asupra teritoriului
cedat prin "Arbitrajul" de la Viena.[34] Afirmațiile de mai sus, atribuite lui Jean Ancel, nu
se regăsesc în textul citat. Afirmația însă, oarecum diferită ("în slujba americanilor"),
apare în memoriile lui Radu Lecca, publicate sub numele "Eu i-am salvat pe evreii din
România"[35][note 3]:
„În 1944 s-a dovedit că Sabin Manuilă și mulți dintre evreii care lucrau cu el erau în slujba spionajului
american.(p.235) […] Killinger îmi vorbise în două rânduri despre acest Manuilă, care era rudă cu Mihai
Popovici, și despre care el, Killinger, fusese informat atât de la Berlin cât și de la Abwehr că ar fi în
serviciul americanilor. (p.286)”

Note[modificare | modificare sursă]
1. ^ Chiar și sovieticii au invocat principiul etnic. Nota ultimativă din 26 iunie 1940, prin care
guvernul sovietic cerea să i se "restituie" Basarabia și nordul Bucovinei, conținea alegația că
Basarabia ar fi "populată în principal cu ucraineni. "
2. ^ Jean Ancel, deși cunoștea acest studiu, nu scrie despre el că este o "escrocherie" în
momentul apariției ediției din 1994 în limba română, nu comentează conținutul studiului în Raportul
Final asupra Holocaustului din România,(p.362), ci doar în momentul abordării subiectului în presa
centrală.
3. ^ Sabin Manuilă nu a fost acuzat niciodată de spionaj după 1944, perioadă în care, în mai
toate procesele politice era prezentă această acuzație. Din contră, a lucrat nestingherit în calitate de
director al Institutului de Statistică, până în 1947, când a reușit să părăsească țara. Este posibil totuși
ca Manfred von Killinger să fi avut cunoștință de faptul că un număr de simpatizanți comuniști, sau
chiar comuniști în toată regula (Ștefan Popescu, M. Levente, C. Retegan, Anton Rațiu, C. Pavel
etc...), fuseseră "mobilizați" de Sabin Manuilă, împreună cu alți 2800 de intelectuali evrei, la institut.
(vezi Ornea, Zigu: Cazul Anton Golopenția, în România Literară, nr. 43/2001, articol online)

Note[modificare | modificare sursă]
1. ^ a b c d e „Manuila, Sabin, 1894-1964.Biographical History”. OAC(Online Archive of California).
2. ^ Marin Florea (1993). Medicii și Marea Unire. Târgu Mureș: Tipomur. p. 188.
3. ^ a b Academia Româno-Americană de Științe și Arte, Români în știința și cultura occidentală.
Enciclopedie, Davis/ California, 1992, p. 242-245.
4. ^ Marin Florea (1993). Medicii și Marea Unire. Târgu Mureș: Tipomur. p. 188.
5. ^ Decretul regal nr. 1.694 din 13 septembrie 1944 pentru numire de subsecretar de Stat, publicat
în Monitorul Oficial, anul CXII, nr. 212 din 14 septembrie 1944, partea I-a, p. 6.310.
6. ^ Sinaci, Doru (21 august 2013).  „Istoricul Școlii Generale „Sabin Manuilă" din Sâmbăteni”. Glasul
Aradului.
 7. ^ „O declarație a lui Sabin Manuila, din 1959, despre anul 1944”. Arhiva Românească.
8. ^ Lista membrilor Academiei de Științe din România (ASR) (1936-1948) p.20
9. ^ Manuilă, Dr. Sabin : Statistica sanitară a României, 1939, Ed. Institutului Central de Statistică.
10. ^ „Recensămintele oficiale ale populației în perioada 1859-1990”. Institutul Național de
Statistică. 2011.
11. ^ Recensământul general al populației României din 29 decemvrie 1930, Vol. II, pag. XXIV.
12. ^ Manuilă, Sabin : Populația României, 1938, Ed. Institutului Central de Statistică.
13. ^ a b c d e f Achim, Viorel : Schimbul de populație în viziunea lui Sabin Manuilă, Revista istorică, Serie
nouă, Tomul XIII, 2002, nr. 5 – 6, septembrie – decembrie.
14. ^ Manuilă, Sabin : Aspects demographiques de la Transilvanie 1938, Ed. Institutului Central de
Statistică, 1938.
15. ^ Manuilă, Sabin : Evoluția demografică a orașelor și minorităților etnice din Transilvania, Ed. Cultura
Națională, 1938.
16. ^ Pop, Valer : Bătălia pentru Ardeal (1940), Ed. Colosseum, 1991.
17. ^ Thorne, pp. 185–187, 202; Turda & Gillette, pp. 229, 230
18. ^ Giurescu, Dinu C. : România în al doilea război mondial (1939-1947), București, 1999.
19. ^ Dobrinescu, Valeriu-Florin; Constantin, Ion: Basarabia în anii celui de-al doilea război mondial (1939-
1947), lași, 1995, p. 39.
20. ^ a b Manuilă, Sabin : Studiu Etnografic Asupra Populației României, Ed. Institutului Central de
Statistică (1940), ASIN: B005HKGTA8
21. ^ Manuilă, Sabin : Atlas Ethnographique de la Roumanie 1930, Ethnographic Atlas of Rumania 1930,
Bucharest, 1943.
22. ^ <Manuilă, Sabin : Etude Ethnographique sur la population de la Roumanie, 1938, Ed. Institutului
Central de Statistică.
23. ^ Wilhelm Filderman, Sabin Manuilă,. „Regional Development of the Jewish Population in Romania”.
24. ^ Manuilă, Sabin, Wilhelm Filderman : Regional development of the Jewish population in Romania,
Romanian Historical Studies (1996), ASIN: B0006FB31E.
25. ^ „Evreii din Romania in timpul lui Antonescu”. 9am.  5 august 2006.
26. ^ „Veturia Manuilă”. Alternativa.
27. ^ Sima, Horia : Era Libertății, Ed. Gordian, 1995.
28. ^ Ancel, Jean : Contributii la Istoria Romaniei, Problema Evreiasca, 1933-1944, Ed. Hasefer, 2003.
(vol.2 partea a II-a , p. 393-402)
29. ^ Jean, Ancel (13 octombrie 2006).  „Anatomia unei repetate falsificari”. Revista 22.
30. ^ Treptow, Kurt W. : Nota editorului la studiul "Evoluția numerică regională a populației Evreiești din
România", și Larry Watts, Introducere la același studiu, Fundația Culturală Română Iași, 1994.
31. ^ „Register of the Sabin Manuila Papers, 1893-1976”. Stanford University.
32. ^ *** : Raportul Final al Comisiei Internaționale pentru studierea Holocaustului în România, Ed.
Polirom, Iași (2004), ISBN : 973-681-990-6.
33. ^  en  Achim, Viorel: Romanian-German Collaboration in Ethnopolitics: The Case of Sabin Manuil, în p.
151, German Scholars and Ethnic Cleansing 1920-1945 Ingo Haar, Michael Fahlbusch (eds.),
Berghahn Books, Providence, 2005. ISBN 1-57181-435-3.
34. ^ „Achim Viorel: Romanian-German Collaboration in Ethnopolitics - The case of Sabin Manuilă”.
google books.
35. ^ Lecca, Radu : Eu i-am salvat pe evreii din România, Ed. Roza vânturilor, București, 1994, ISBN 973-
9003-35-4.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]
 M. Benjamin Thorne, "Assimilation, Invisibility, and the Eugenic Turn in the
'Gypsy Question' in Romanian Society, 1938–1942", in Romani Studies, Vol. 21,
Issue 2, December 2011, pp. 177–205
 Marius Turda, "The Nation as Object: Race, Blood, and Biopolitics in Interwar
Romania", in Slavic Review, Vol. 66, Issue 3, 2007, pp. 413–441
  Marius Turda, Aaron Gillette, Latin Eugenics in Comparative
Perspective. Bloomsbury Publishing, London & New York City, 2014, ISBN: 978-1-
4725-3140-7

Legături externe[modificare | modificare sursă]

 Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – M
GND: 130307696
 
ISNI: 0000 0000 3006 6845
 
LCCN: n94006304
 
VIAF: 3576755
 
WorldCat Identities (via VIAF): 3576755
Categorii: 
 Decese în 1964
 Decese pe 20 noiembrie
 Nașteri în 1894
 Nașteri pe 19 februarie
 Demografi români
 Medici români
 Membri corespondenți ai Academiei Române
 Membri ai Academiei de Științe din România
 Oameni din județul interbelic Arad
 Români expatriați în Statele Unite
 Statisticieni români
 Transilvăneni
 Delegați la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia