Ion Nistor

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Jump to navigationJump to search

Membru titular al Academiei Române

Ion Nistor

Ion Nistor

Date personale

Născut 16 august 1876

Bivolărie, Ducatul Bucovinei, Austro-
Ungaria

Decedat 11 noiembrie 1962 (86 de ani)

București, Republica Populară Română

Părinți Ilie și Maria Nistor

Căsătorit cu Virginia Pauliucu-Burlă (fiica parohului

din Cârlibaba, Gheorghe Pauliucu-Burlă)

Copii Oltea I.Nistor-Apostolescu (unicul copil)

Cetățenie Austro-Ungaria
Regatul României
Republica Populară Română
România
Religie Ortodox

Ocupație istoric

Activitate

Alma mater Universitatea din Viena

Universitatea din Cernăuți
Universitatea Leipzig

Organizație Universitatea din Cernăuți

Universitatea din București

Partid
Partidul Național Liberal
politic

Modifică date / text

 Ion I. Nistor (n. 16 august 1876, Bivolărie, Ducatul Bucovinei, Austro-Ungaria – d. 11
noiembrie 1962, București, Republica Populară Română) a fost un istoric și militant
unionist bucovinean, membru al comitetului de organizare a Adunării Naționale de la Cernăuți, care
a hotărât unirea cu România, în cadrul căruia a redactat „Actul Unirii”. Profesor la Universitățile
din Viena și Cernăuți, rector al Universității din Cernăuți, profesor universitar la București, membru
al Academiei Române (1911), director al Bibliotecii Academiei Române, fruntaș al Partidului Național
Liberal, fost ministru de stat, reprezentând Bucovina, apoi, succesiv, ministru al lucrărilor publice, al
muncii și, în final, al cultelor și artelor.
Casa memorială „Ion Nistor” de la Bivolărie, astăzi localitate componentă a orașului Vicovu de Sus,
a fost organizată și deschisă în anul 1993 de Societatea pentru Cultura și Literatura Română în
Bucovina (SCLRB) și de primăria din Vicovu de Sus.[1]

Cuprins

 1Biografie
 2Funcții politice
 3Note
 4Opera
 5Referințe și note
 6Bibliografie
 7Galerie foto
 8Legături externe

Biografie[modificare | modificare sursă]

Ion Nistor s-a născut la 4 august 1876 în familia de țărani Ilie și Maria Nistor din satul Bivolărie,
comuna Vicovu de Sus, districtul Rădăuți (ulterior în județul Rădăuți), Bucovina. A fost căsătorit cu
Virginia Pauliucu-Burlă (fiica parohului din Cârlibaba, Gheorghe Pauliucu-Burlă) și au avut împreună
un singur copil: Oltea I.Nistor-Apostolescu (decedată la 13 iulie 1999).
Urmează 2 ani școala primară în satul natal și apoi o continuă, în limba germană, în orașul Rădăuți.
Între anii 1889-1897 urmează cursurile Liceului „Eudoxiu Hurmuzachi”, atunci liceu german,
dobândind un mare interes și dragoste pentru trecutul românilor bucovineni. După ce a susținut
examenul de bacalaureat, este admis ca student la Facultatea de Filosofie a Universității Cernăuți. A
activat o perioadă ca profesor suplinitor la Cernăuți, iar în anii 1904-1907 a fost profesor secundar la
Liceul clasic din Suceava, timp în care a început să editeze, împreună cu George Tofan și Victor
Moraru, revista Junimea literară.
La 22 martie 1909, în urma examenelor susținute, a fost promovat doctor în filosofie și litere în Aula
Universității din Viena. În anul 1911 a fost abilitat ca docent al universității vieneze, întorcându-se
apoi în Bucovina.
În octombrie 1911 își ține cursul inaugural la Universitatea din Cernăuți, cu tema: „Locul românilor în
istoria sud-est europeană”, temă care avea să fie emblematică pentru carierea sa și care l-a
determinat pe Lucian Blaga să-l clasifice între „istoricii ideii și unității naționale”.
Membru al conducerii la Societatea pentru cultura și literatura română în Bucovina din 1913,
profesor la Universitatea din Cernăuți din 1914 și membru corespondent al Academiei Române din
același an, Ion Nistor s-a stabilit la București și a fost ales președinte al Comitetului refugiaților
bucovineni. În 1916, cu ocazia primirii sale ca membru titular în Academia Română, a evocat un
capitol din viața culturală a românilor din Bucovina, cu un răspuns din partea lui Nicolae Iorga și, tot
în același an, a publicat Istoria Bisericii din Bucovina și rostul ei național-cultural în viața românilor
bucovineni.
În perioada 1919-1939, în plan politic și public, a avut responsabilități dintre cele mai diverse. A fost
ministru al Bucovinei în guvernul condus de Ion I.C. Brătianu în 1922-1926; senator de drept,
între 1928-1933; ministru secretar de stat pentru minorități etnice în 1933; ministru al muncii în
guvernul condus de Gheorghe Tătărăscu; ministru al cultelor și artelor în guvernul Gheorghe
Tătărăscu.
În perioada interbelică, profesorul și rectorul universității cernăuțene a editat volumul Corespondență
diplomatică și rapoarte consulare austriece, în colecția Hurmuzachi, a editat revista Junimea literară,
a publicat Istoria Basarabiei, a susținut Buletinul Codrul Cozminului. Lucrarea sa cea mai
reprezentativă este Problema ucraineană în lumina istoriei, iar Societatea pentru literatura și cultura
română în Bucovina a publicat o nouă ediție, care a fost lansată la Cernăuți, Rădăuți și Botoșani.
Până la moartea sa, în noiembrie 1962, a redactat lucrarea Istoria Bucovinei, rămasă în manuscris
până în 1991, și a definitivat lucrarea de sinteză Istoria României, care nu a fost încă publicată.
„Ion Nistor, profesorul și istoricul care a stat întreaga lui viață în slujba istoriei și a cauzei naționale s-
a identificat nu numai cu destinul dramatic al provinciei sale: Bucovina istorică, ci al tuturor
românilor, fiind istoricul tuturor românilor, din Galiția în Tessalia și de la Nistru până la Tisa”, a
afirmat istoricul ieșean Ion Toderașcu.
Arestat la 5/6 mai 1950, în așa-zisa „noapte a demnitarilor”, a fost internat la închisoarea Sighet pe
timp de 24 luni, încadrat ulterior prin Decizia M.A.I. nr.334/1951; pedeapsă i-a fost majorată cu 60
luni, prin Decizia M.A.I. nr. 559/1953. A fost eliberat la 5 iulie 1955.
Despre starea lui în ultimii ani de viață vorbește un citat din opusul său:
„Aștern pe hârtie aceste rânduri sub stăpânirea unor duioase amintiri. Am rămas singur în viață din
generația Unirii, care s-a bucurat de roadele străduințelor ei pentru înfăptuirea Unirii Naționale. Au murit
Ionel și Vintilă Brătianu, au dispărut din viață Iuliu Maniu, Alexandru Vaida și Ion Inculeț, au trecut în cele
eterne Nicolae Iorga și Octavian Goga.
Veșnic îmi stă înaintea ochilor apoteoza Regelui Ferdinand și a Reginei Măria, împlinitorii visului de aur al
neamului nostru.
Am rămas singur în viață, sortit să înfrunt prăbușirea măreței opere naționale, stropită cu sângele eroilor
de la Mărășești![2]”
—Ion I. Nistor, Date autobiografice. Amintiri din închisoare (1957)

Funcții politice[modificare | modificare sursă]

 2 octombrie 1934 - 23 septembrie 1935: ministrul muncii (la Ministerul Muncii, Sănătății și
Ocrotirii Sociale),
 23 septembrie 1935 - 29 august 1936: ministrul muncii, sănătății și ocrotirii sociale.

Note[modificare | modificare sursă]

Nicolae Iorga despre Ion Nistor: „În nenumărate studii, care au atins toate domeniile vieții
românilor de acolo, ai lămurit atâtea puncte confuze și ai adus o informație cu totul nouă și de cel
mai mare folos, dând astfel bazelor istoriei Bucovinei românești o lărgime, necunoscută până
atunci.”
„Ai fost unul dintre rarii cărturari români care au scos din studiile lor altceva decât arme pentru a
înlătura pe alții și a se impune ei singuri. Nu te-ai lăsat terorizat de nimeni, și nici n-ai vrut să
terorizezi pe cineva.”
„Fără îndoială că Ion Nistor este un istoric de mare valoare, care scrie într-o limbă frumoasă și are o
informație abundentă, așa că în cultura românească o să rămână”.