Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Dimitrie Cantemir
Date personale
Cetățenie Moldova
Ocupație antropolog
lingvist[*]
istoric
filozof
compozitor
cartograf[*]
scriitor
geograf
orientalist[*]
om politic
Apartenență nobiliară
Titluri Cneaz
Domn al Moldovei
Domn al Moldovei
Cuprins
Imaginea din stânga cu denumirea "Portret din tinerețe care se află la «Le musée des beaux-arts de
Rouen»” a fost reprodusă de timpuriu în lucrarea Dimitrie Cantemir. Viața și opera în imagini (1963),
alcătuită de Scarlat Callimachi ș.a.[14], unde se indică și sursa ilustrației: biblioteca Academiei
R.P.R., cabinetul de stampe. Sub ilustrația din Scarlat Callimachi ș.a., p. 25, se poate citi denumirea
dată de muzeul respectiv acestui portret: Inconnu. Un Hospodar de Valachie. Pe pagina alăturată
(p.24) este redat un citat din prefața scrisă de Nicolae Iorga la lucrarea Dimitrie Cantemir: Viața lui
Constantin Vodă Cantemir[15](p. IX): „Portretul de la Rouen îl arată cu ochii săi vii în fața fină,
isprăvită cu o bărbie de voință. Are haina de brocart de aur a situației sale și sabia feciorului
domnesc... Dar pe buclele crețe ale perucei, sistem Ludovic al XIV-lea, turbanul alb și albastru arată
contactul cu cealaltă cultură: a Stambulului turc.” Ștefan Lemny (op.cit., p. 236, nota 47) scrie că
„Tabloul pare de negăsit în zilele noastre. A dispărut după ce a fost expus pentru ultima oară în
România, cu ocazia unei expoziții dedicate celor 300 de ani de la nașterea lui Cantemir (notă la
ed.română). Mai mult, Ș. Lemny (op.cit., p. 70) scrie că „Cercetări minuțioase efectuate recent de
G.Ciorănescu[16] au spulberat această iluzie, dovedind că tabloul nu este nici opera pictorului
flamand Jean-Baptiste Van Mour (sau Vanmour), nici portretul lui Dimitrie Cantemir.” Totuși, opinia
lui Lemny nu este categorică (pp. 71-72): „Analizat exclusiv din perspectiva ținutei vestimentare,
tabloul de la Rouen ar putea să-l înfățișeze pe principele moldovean în perioada în care trăia în
mediul eteroclit al capitalei otomane...”
În perioada martie-aprilie 1693, după moartea tatălui său, a fost ales de boierii mari, în frunte cu
Iordache Ruset, vornicul, domn al Moldovei, la 19 ani. Succesiunea evenimentelor a fost
următoarea: în 19/29 martie, un agă al vizirului aflat la Iași este adus ca „să rădic pe Dumitrașco
beizădeaoa, ficiorul lui Cantemir-Vodă în locul lui tătâne-său.” Dregătorul turc, văzând că toți boierii
îl cereau domn „au luat un căftan ș-au pus în spateli lui Dumitrașco beizădeaoa.”[17] Dar după o
domnie care a ținut mai puțin de trei săptămâni și care nu a fost recunoscută de Poartă, turcii plătiți
de Constantin Brâncoveanu, domnul Țării Românești, au impus în scaunul domnesc pe Constantin
Duca (la 18 aprilie 1693)[18], instrumentul domnului muntean. Înscăunarea lui Constantin, fiul lui
Gheorghe Duca a fost anunțată de un capugi-bașa, Mehmed Cerchez, venit la Iași, iar Dimitrie
Cantemir s-a întors la Constantinopol, împreună cu zisul dregător otoman, pentru a-și continua
studiile la Academia Patriarhiei Ecumenice, filială spirituală a universității de la Padova. Aici erau
profesori care predau geografia, anatomia și deschideau elevilor cunoașterea tezaurelor literaturii
clasice, elină și latină. A învățat la Constantinopol limbile orientale: turca, persana și araba, unde a
avut ca maestru pe eruditul Es'ad Efendi (D. Cantemir cunoștea 11 limbi), dar s-a inițiat și în
domeniul cultelor, literaturii, muzicii și religiei islamice. Matematicianul turc Saadi l-a învățat limba
turcă. Cu prilejul unui război turco-Austriac, soldat cu bătălia de la Zenta (10 septembrie 1697), a
traversat Banatul. Cantemir a asistat la înfrângerea oștirilor sultanului turc, conduse de marele vizir
Elmas Mehmed pașa, în bătălia de la Zenta, unde turcii au fost zdrobiți de trupele austriece conduse
de Eugen de Savoia. Antioh, fratele mai mare, și-a însușit întreaga moștenire, lăsându-l într-o
situație precară. Din 1695 a fost capuchehaie, adică reprezentant la Constantinopol al fratelui
său Antioh, acesta fiind ales domn. La sfârșitul anului 1697, Cantemir s-a aflat la Adrianopol, unde a
desăvârșit prima parte din lucrarea Divanul sau Gâlciava înțeleptului cu lumea, scriere de teozofie și
etică creștină, alcătuită sub influența dascălului său, Ieremia Cacavelas. A tipărit-o în dublă
versiune, greacă și română, la 30 august 1698, în Iași. Cacavelas a elogiat opera elevului său într-
un stil retoric, socotind-o minunată și "împodobită cu ritoricesc meșteșug". În Constantinopol și-a
construit un palat pe malul Bosforului, unde a locuit împreună cu familia sa (1700).
S-a căsătorit în 1699 cu fiica lui Șerban Cantacuzino Voievod, Casandra (1681 - 1713). Dimitrie era
în acea perioadă la Constantinopol însă a venit în grabă la Iași, unde "au făcut nuntă domnească la
9/19 mai 1699, în tîrgu la Ieși, după obiceiul domnilor." ( Ion Neculce,op.cit., ref.13). Mirii s-au
instalat în Iași, în curțile cumpărate de tatăl său, Cantemir vodă de la "Gheuculeasa
vistiernice<a>sa. Gheuculeasa era Simina, soția vistiernicului Vasile Gheucă. Casandra i-a dăruit pe
Matei, Constantin, Șerban, Maria, Antioh (viitorul poet, scriitor și diplomat rus Antioh
Cantemir (1708 - 1744)) și Smaranda. După moartea Casandrei, din a doua căsătorie (la 14 ian.
1717), cu fiica principelui rus Ivan Iurevici Trubețkoi, Anastasia Ivanovna Trubețkaia[19] (n.1700), a
avut o fată: Ecaterina-Smaragda (n. probabil la Petersburg, în 1720, d. la Paris în 1761) care a fost
domnișoară de onoare a împărătesei Elisabeta (Elizaveta) în 1744 și s-a căsătorit cu principele
Dmitri Mihailovici Golițîn, ambasadorul Rusiei la Viena. Fiul lui Dimitrie Cantemir, Antioh Cantemir,
ambasador al Rusiei în Marea Britanie și Franța este cunoscut ca "părintele poeziei Rusiei". A fost
necăsătorit. A murit foarte tânăr, la 36 de ani, de pleurezie, însă după alte date, de tuberculoză.[20] În
perioada petrecută ca ambasador la Paris, Antioh Cantemir îl va întâlni pe Voltaire.
O genealogie a familiei Cantemir, se găsește la pagina web [21]
Despre descendenții lui Dimitrie Cantemir, Sever Zotta, în documentata sa scriere
genealogică Despre neamul Cantemireștilor (op.cit., ref. 15), oferă următoarele informații:
Turcii l-au proclamat domnitor al Moldovei la 23 noiembrie 1710, iar Cantemir sosește în capitala
Moldovei la 10 decembrie1710, acesta având ca sarcină prinderea lui Constantin Brâncoveanu,
suspectat de legături cu rușii, dar noul domn-cărturar a încheiat la Luțk în Rusia (azi în Ucraina,
transliterat în ucr. Луцьҝ), la 13/24 aprilie 1711[24], un tratat secret de alianță cu Petru cel Mare, țarul
Rusiei, în speranța eliberării țării de sub dominația turcă și precizând integritatea granițelor și faptul
că ele vor fi apărate de armata Moldovei. Conform unei scrisori a țarului adresată generalului
Șeremetiev la 7 mai 1711, întregul text al Tratatului a fost redactat de Dimitrie Cantemir, iar Petru cel
Mare a confirmat acest text ce i-a fost trimis de domnul Moldovei. Tratatul de la Luțk a fost semnat
de Petru cel Mare și de ministrul său, contele Golovkin. Tratatul conține 17 articole. Prin Tratat se
stipula că domnia sa va rămâne pe viață, iar Scaunul Moldovei va fi transmis pe cale ereditară, în
familia Cantemir, afară de cazul în care unul dintre domni s-ar lepăda de Rusia și de ortodoxie
(art.III). "După vechiul obicei moldovenesc, toată puterea să fie la domn" (art.VI). Articolul al XI-lea
prevedea retrocedarea la Moldova a Tighinei și Buceagului, cu cetățile de la Dunăre, Chilia și
Cetatea Albă, pierdute în vremea lui Ștefan cel Mare și a lui Petru Rareș.
Dimitrie Cantemir a fost un admirator al lui Petru cel Mare, a dorit să introducă și în Moldova
principiile absolutismului luminat. A încercat să pună capăt rivalităților dintre diferitele grupări
boierești.[25]
A existat un conflict între Dimitrie Cantemir și boierii mari ai Moldovei, conflict care izbucnește în
timpul războiului ruso-turc din 1711. Când Dimitrie vodă anunță că a trecut de partea rușilor, boierul
Iordache Ruset îi strigă de față cu ceilalți boieri: "Te-ai cam grăbit, măriia ta, cu chiematul
Moscalilor".[26] Tratatul de la Luțk a fost publicat de Cantemir în spațiul german. În politica externă s-
a orientat spre Rusia ca entitate ortodoxă, opusă Islamului. A fost un adept al domniei autoritare,
adversar al atotputernicei mari boierimi și a fost împotriva transformării țăranilor liberi în șerbi. În
monografia închinată marelui cărturar moldovean, P.P. Panaitescu[27] consideră că încă din tinerețe,
D. Cantemir ar fi urmărit realizarea unui scop bine determinat, și anume instaurarea monarhiei
absolute și ereditare în Moldova, împotriva anarhiei feudale a boierilor.
Stema
După numai un an de domnie (1710 - 1711), s-a alăturat lui Petru cel Mare în războiul ruso-turc, dar
n-a plasat Moldova sub suzeranitate rusească. După ce armata rusească și contingentele
moldovenești au fost înconjurate de uriașa armată a marelui vizir Mehmed Pașa (Baltadji) și au fost
înfrânte de turci în Bătălia de la Stănilești (1711) - ținutul Fălciu pe Prut, neputându-se întoarce în
Moldova, s-a refugiat în Rusia (la 16 iulie 1711), unde a rămas cu familia sa. În ziua de 16 iulie 1711
Dimitrie Cantemir părăsește pentru totdeauna orașul Iași, trece Jijia la Popricani și se întâlnește cu
Petru cel Mare la Zagarancea.[28] Printre demnitarii care au pribegit cu domnul peste hotare s-au
aflat : hatmanul Ion Neculce, marele ban Savin Zmuncilă, marele paharnic Gheorghiță Mitre, marele
portar Iordachi Aristarh, marele comis Pavel Rugină, vornicul Ilie Abaza, serdarul Mogâlde ș.a. În
Encyclopedia Britannica,ediția a IX-a[29]se menționează că Petru cel Mare a refuzat să-l predea pe
aliatul său către Turcii victorioși [la Stănilești] și l-a luat cu el în Rusia. Dezastrul de la Stănilești și
refugierea lui Cantemir peste Nistru au dus la anularea actului rezultat din acceptarea prevederilor
Tratatului ("diplomei") de la Luțk. Dimitrie Cantemir a stat în Rusia doisprezece ani, până la moarte,
în 1723. Primii ani i-a petrecut în Ucraina, pe moșiile dăruite de țar, care cuprindeau domenii vaste
în provinciile Kursk, Seva, Moscova, fiind înconjurat de oștenii moldoveni, țăranii liberi și mazilii care
l-au urmat pe domn în exil. A devenit consilier secret al lui Petru I pentru problemele Orientului și
membru al senatului (după ce a fost ajutat de ambasadorii Olandei și Franței la Înalta Poartă) și a
desfășurat o activitate științifică rodnică. Lângă Harkov i s-a acordat un domeniu feudal, satul
Dmitrovska, ce va fi rebotezat Dmitrovsk sub țarina Ecaterina a II-a. A fost investit cu titlul de"
Principe Serenissim al Rusiei" prin ucazul lui Petru cel Mare de la 1 august 1711. A contribuit la
cartografierea Rusiei și a lucrat în sistem Mercator. Colecția sa de hărți, scrise în latină, se află în
Arhiva Cabinetului lui Petru cel Mare de la Petersburg. Cantemir este ctitorul unei mănăstiri grecești
de la Moscova, ridicată după arhitectura din țara sa, ale cărei planuri se pare că le-a desenat
personal.
A scris Hronicul a vechimei romano-moldo-vlahilor, susținând latinitatea limbii și a poporului format
pe teritoriul vechii Dacii, inclusiv faptul că româna are patru dialecte. Această lucrare a devenit o
referință fundamentală pentru corifeii Școlii Ardelene.[30]
În anul 1714, Dimitrie Cantemir devine membru în Societas Scientiarrum Brandenburgica, ulterior
cunoscută sub numele de Academia din Berlin. La 11 iulie 1714, Academia îl acceptă în rândurile
sale și îi acordă diploma de membru, semnată de vicepreședintele Johann Carol Schott, în absența
președintelui Academiei, Leibniz. (Ștefan Lemny, op. cit. p.185). După primirea în Academie, D.
Cantemir a scris Descriptio Moldaviae (Descrierea Moldovei) și Istoria moldo-valahă (în
latină, Historia moldo-vlachica).
Ca membru al Academiei din Berlin a corespondat cu Leibniz, încercând să stabilească principiile
fondării unei Academii Ruse.
Subiect al documentării biografice este și afilierea sa formală la un ordin inițiatic tradițional, susținută
atât prin elemente ezoterice prezente în opera sa, cât și de surse indirecte.[31][32]
A murit în Rusia, la 21 august 1723, în satul său Dmitrovska (azi Dmitrovsk--Orlovski) după
campania lui Petru cel Mare la Marea Caspică în zona Derbent, în urma unui diabet avansat, și a
fost înmormântat într-o criptă din biserica Sf. Nicolae din Moscova, construită după planurile sale și
cu hramul ca al Bisericii Sf. Nicolae, zisă și Biserica Sf. Nicolae domnesc din Iași (deoarece a fost a
curții domnești). Tot de afecțiunea de diabet murise și prințesa Smaragda, cea de-a doua fiică.
Divanul sau Gâlciava înțeleptului cu lumea sau Giudețul sufletului cu trupul, scrisă în limbile
română și greacă, tipărită la Iași în 1698, din porunca fratelui lui Dimitrie, Antioh vodă Cantemir.
Această operă este prima lucrare românească originală de gândire religioasă. În această lucrare
întâlnim disputele medievale despre timp, suflet, natură sau conștiință. Dimitrie Cantemir
sugerează superioritatea omului asupra celorlalte viețuitoare, face din om un stăpân al lumii,
susține superioritatea vieții spirituale asupra condiției biologice a omului, încearcă să definească
concepte filozofice și să alcătuiască o terminologie filozofică (substări, asuprastări, împregiur-
stări, macrocosmos, microcosmos).(G.Călinescu, Op.cit.,p.29). În Divanul... omul cu aspirațiile
lui morale e pus în fața implacabilei Firi, care se așează în poziția ispititoare a lui
Mefistofeles. Șerban Cioculescu[42]apreciază că " opera lui de debut, Divanul...este un exercițiu
de învățăcel, sub îndrumarea unui dascăl superior, cum a fost ieromonahul cretan Ieremia
Cacavelas." De la Cacavelas a putut învăța Cantemir grecește și latinește, dar nu și disciplina
gândirii științifice. Lucrarea este prefațată de Ieremia Cacavelas.
Istoria ieroglifică scrisă la Constantinopol în română (1703 - 1705). Este considerată prima
încercare de roman politico-social, alegoric și autobiografic. Cantemir satirizează lupta pentru
domnie dintre partidele boierești din țările române. Această luptă alegorică se reflectă printr-o
dispută filosofică între două principii, simbolizate de Inorog și Corb. Lucrarea cuprinde cugetări,
proverbe și versuri care reflectă influența poeziei populare. Istoria ieroglifică este un
"adevărat Roman de Renard românesc, [apreciază George Călinescu(Op.cit.)] asupra tâlcului
politic al căruia...s-a insistat cu exces. Corbul (Brâncoveanu), epitropul păsărilor, a dat poruncă
să se înlăture Vidra (Const. Duca) de la epitropia dobitoacelor și să se înscăuneze Struțocămila
(Mihai Racoviță). Vidra se apără ținând un discurs după toate regulile retoricii... Bâtlanul
denunță caracterul amfibiu al Vidrei care la rându-i ironizează dubla înfățișare a Bâtlanului,
"pasăre de apă sau pește de aer". Istoria ieroglifică aduce o contribuție prețioasă limbii noastre
literare, prin infuzia unei bogate paremiologii [paremiologie = studiul proverbelor, n.n.], în parte
de origine sacră, dar mai ales în sensul cel mai larg populară, cu binevenite aluviuni orientale la
matca noastră autohtonă. (apud Șerban Cioculescu, op. cit).
Bust amplasat în curtea colegiului economic ce îi poartă numele din Suceava
Descriptio Moldaviae (Descrierea Moldovei), scrisă în latină (1714 - 1716), când trăia în Rusia,
la cererea Academiei din Berlin. Descrierea Moldovei reprezintă prima prezentare
interdisciplinară (geografie, demografie, etnografie, cartografie, psihologie colectivă) a Moldovei
și locuitorilor ei. Descrierea Moldovei are trei părți: o primă parte consacrată descrierii geografiei,
unde sunt prezentate relieful, bogățiile și organizarea administrativă a țării; partea a două se
ocupă de politică, descriind pe larg forma de guvernământ, ceremonialul de la curtea
domnească, armata, justiția, finanțele, clasele sociale și politice, obiceiurile; ultima parte este
consacrată religiei, culturii, cuprinzând și un capitol despre limba și literatura moldoveană.
În Descrierea Moldovei, principele cărturar dă lista familiilor boierești din țară. Sunt consemnate
numele a 77 familii boierești...[48]În Descrierea Moldovei a fost prezentată harta Moldovei, în
manuscris ( în latină: Tabula Geographica Moldauiae), aceasta fiind prima hartă reală a țării,
conținând detalii geografice, precum și informații administrative. Descrierea Moldovei a fost
tradusă pentru întâia oară în limba germană de J. Redslob, abia în 1769-1770 (cu
titlul Beschreibung der Moldau) și publicată de către Anton Friedrich Büsching (Ștefan Lemny,
op.cit. p.32), iar în românește în anul 1825[49], sub titlul "Scrisoarea Moldovei", la Mănăstirea
Neamț; ediția a II-a, Iași,1851, sub titlul Descrierea Moldaviei. Manuscrisul original al lucrării
Descriptio Moldaviae se află la Bibliothèque Nationale din Paris. Prima ediție critică a fost
realizată de Dan Slușanschi în 2006.
Alte opere[modificare | modificare sursă]
Paginile 147 și 148 din tomul al 8-lea al lucrării Russische Bibliothek de Hartwig Bacmeister (publicată în
1783), conținând începutul traducerii în germană a scrierii Scurtă povestire despre stârpirea familiilor lui
Brâncoveanu și a Cantacuzinilor. Bacmeister a fost primul care l-a identificat pe Cantemir drept autor, în nota
de la pagina 148.[50]
Note