Viața și cariera politică

Dimitrie Cantemir s-a născut la 26 octombrie 1673, într-o familie de răzeși săraci, în satul Silișteni pe
malul râului Elan în ținutul Fălciu, azi în comuna Dimitrie Cantemir din județul Vaslui, în partea de
sud a orașului Huși.[11]După alte date s-ar fi născut la Iași (cf. Sever Zotta, ref. 9). Genealogiștii au
stabilit că un strămoș obscur ar fi dobândit în secolul al XVI-lea cătunul Silișteni din Moldova și că
familia era de „origine pur românească”[12]Răzeșii moldoveni erau oameni săraci, dar pe care sărăcia
îi făcuse luptători dârzi și aspri. „Aveau acolo un codru, codrul Tigheciului, fără copaci mari, dar cu
spini mulți, cu arbori deși și mici, în care dușmanul nu poate pătrunde. Nici boierii nu izbutiră să le
cotropească răzășiile, nici tătarii din Bugeac, vecinii lor, nu-i speriaseră și nu-i putuseră prăda.” [13] A
fost fiul lui Constantin și al Anei, născută Bantăș, care a fost a treia soție a lui Constantin Cantemir.
Dimitrie Cantemir menționează cele 3 soții ale tatălui său: 1. Anastasia, nepoată de văr după tată a
domnului Țării Românești Gr. Ghica; 2. Ruxandra Gane; 3. Ana Bantăș, mama lui Dimitrie Cantemir.
Anița Bantăș a făcut parte „din vechea stirpe moldovenească a Bantășilor, nepoată după mamă a
Anastasiei, soția Ducăi-vodă”.[14] Ana Bantăș descinde dintr-un personaj vestit în aristocrația
moldovenească, Ioan Tăutu, mare logofăt în timpul domniei lui Ștefan cel Mare. (Ștefan Lemny,
op.cit., p.45.). Dimitrie Cantemir spune că a purtat acest nume [Dimitrie], fiindcă a fost botezat de
Dumitrașco vodă Cantacuzino. [15] În românește, principele semnează „Dimitrie”. În latină: Demetrius,
formă preluată de majoritatea autorilor din Europa secolului al XVIII-lea. La 14 ani a fost nevoit să
plece la Constantinopol (1688-1690), unde a stat 12 ani, ca zălog (gaj, amanet) al credinței tatălui
său pe lângă Înalta Poartă, înlocuindu-l pe Antioh, devenit ulterior domn al Moldovei. Tatăl său,
Constantin vodă, dorea să facă din fiul său un om învățat, de aceea a ales ca educator al lui Dimitrie
pe dascălul Ieremia Cacavelas, din Creta, un grec cu studii la Veneția, Oxford, Leipzig și Viena.
Ieremia Cacavelas a fost traducătorul din l. latină în l.greacă (în 1687) a lucrării Vitae
Pontificum [Viețile Papilor], scrisă de episcopul Platina. Cacavelas a avut o mare influență asupra
formației spirituale a lui Dimitrie Cantemir. Cacavelas a aruncat un văl de misticism asupra spiritului
clar al lui Cantemir, acesta a urmărit însă în anii maturității să se dezbare de această înrâurire,
părăsind fondul mistic al cugetării.

Portret din tinerețe care se află la "Le musée des beaux-arts de Rouen".[16]

Imaginea din stânga cu denumirea "Portret din tinerețe care se află la «Le musée des beaux-arts de
Rouen»” a fost reprodusă de timpuriu în lucrarea Dimitrie Cantemir. Viața și opera în imagini (1963),
alcătuită de Scarlat Callimachi ș.a.[17], unde se indică și sursa ilustrației: biblioteca Academiei R.P.R.,
cabinetul de stampe. Sub ilustrația din Scarlat Callimachi ș.a., p. 25, se poate citi denumirea dată de
muzeul respectiv acestui portret: Inconnu. Un Hospodar de Valachie. Pe pagina alăturată (p.24) este
redat un citat din prefața scrisă de Nicolae Iorga la lucrarea Dimitrie Cantemir: Viața lui Constantin
Vodă Cantemir[18](p. IX): „Portretul de la Rouen îl arată cu ochii săi vii în fața fină, isprăvită cu o
bărbie de voință. Are haina de brocart de aur a situației sale și sabia feciorului domnesc... Dar pe
buclele crețe ale perucei, sistem Ludovic al XIV-lea, turbanul alb și albastru arată contactul cu
cealaltă cultură: a Stambulului turc.” Ștefan Lemny (op.cit., p. 236, nota 47) scrie că „Tabloul pare de
negăsit în zilele noastre. A dispărut după ce a fost expus pentru ultima oară în România, cu ocazia
unei expoziții dedicate celor 300 de ani de la nașterea lui Cantemir (notă la ed.română). Mai mult, Ș.
Lemny (op.cit., p. 70) scrie că „Cercetări minuțioase efectuate recent de G.Ciorănescu [19] au
spulberat această iluzie, dovedind că tabloul nu este nici opera pictorului flamand Jean-Baptiste Van
Mour (sau Vanmour), nici portretul lui Dimitrie Cantemir.” Totuși, opinia lui Lemny nu este categorică
(pp. 71-72): „Analizat exclusiv din perspectiva ținutei vestimentare, tabloul de la Rouen ar putea să-l
înfățișeze pe principele moldovean în perioada în care trăia în mediul eteroclit al capitalei
otomane...”
În perioada martie-aprilie 1693, după moartea tatălui său, a fost ales de boierii mari, în frunte cu
Iordache Ruset, vornicul, domn al Moldovei, la 19 ani. Succesiunea evenimentelor a fost
următoarea: în 19/29 martie, un agă al vizirului aflat la Iași este adus ca „să rădic pe Dumitrașco
beizădeaoa, ficiorul lui Cantemir-Vodă în locul lui tătâne-său.” Dregătorul turc, văzând că toți boierii
îl cereau domn „au luat un căftan ș-au pus în spateli lui Dumitrașco beizădeaoa.” [20] Dar după o
domnie care a ținut mai puțin de trei săptămâni și care nu a fost recunoscută de Poartă, turcii plătiți
de Constantin Brâncoveanu, domnul Țării Românești, au impus în scaunul domnesc pe Constantin
Duca (la 18 aprilie 1693)[21], instrumentul domnului muntean. Înscăunarea lui Constantin, fiul lui
Gheorghe Duca a fost anunțată de un capugi-bașa, Mehmed Cerchez, venit la Iași, iar Dimitrie
Cantemir s-a întors la Constantinopol, împreună cu zisul dregător otoman, pentru a-și continua
studiile la Academia Patriarhiei Ecumenice, filială spirituală a universității de la Padova. Aici erau
profesori care predau geografia, anatomia și deschideau elevilor cunoașterea tezaurelor literaturii
clasice, elină și latină. A învățat la Constantinopol limbile orientale: turca, persana și araba, unde a
avut ca maestru pe eruditul Es'ad Efendi (D. Cantemir cunoștea 11 limbi), dar s-a inițiat și în
domeniul cultelor, literaturii, muzicii și religiei islamice. Matematicianul turc Saadi l-a învățat limba
turcă. Cu prilejul unui război turco-Austriac, soldat cu bătălia de la Zenta (10 septembrie 1697), a
traversat Banatul. Cantemir a asistat la înfrângerea oștirilor sultanului turc, conduse de marele vizir
Elmas Mehmed pașa, în bătălia de la Zenta, unde turcii au fost zdrobiți de trupele austriece conduse
de Eugen de Savoia. Antioh, fratele mai mare, și-a însușit întreaga moștenire, lăsându-l într-o
situație precară. Din 1695 a fost capuchehaie, adică reprezentant la Constantinopol al fratelui
său Antioh, acesta fiind ales domn. La sfârșitul anului 1697, Cantemir s-a aflat la Adrianopol, unde a
desăvârșit prima parte din lucrarea Divanul sau Gâlciava înțeleptului cu lumea, scriere de teozofie și
etică creștină, alcătuită sub influența dascălului său, Ieremia Cacavelas. A tipărit-o în dublă
versiune, greacă și română, la 30 august 1698, în Iași. Cacavelas a elogiat opera elevului său într-
un stil retoric, socotind-o minunată și "împodobită cu ritoricesc meșteșug". În Constantinopol și-a
construit un palat pe malul Bosforului, unde a locuit împreună cu familia sa (1700).
S-a căsătorit în 1699 cu fiica lui Șerban Cantacuzino Voievod, Casandra (1681 - 1713). Dimitrie era
în acea perioadă la Constantinopol însă a venit în grabă la Iași, unde "au făcut nuntă domnească la
9/19 mai 1699, în tîrgu la Ieși, după obiceiul domnilor." (Ion Neculce,op.cit., ref.13). Mirii s-au instalat
în Iași, în curțile cumpărate de tatăl său, Cantemir vodă de la "Gheuculeasa vistiernice<a>sa.
Gheuculeasa era Simina, soția vistiernicului Vasile Gheucă. Casandra i-a dăruit pe Matei,
Constantin, Șerban, Maria, Antioh (viitorul poet, scriitor și diplomat rus Antioh
Cantemir (1708 - 1744)) și Smaranda. După moartea Casandrei, din a doua căsătorie (la 14 ian.
1717), cu fiica principelui rus Ivan Iurevici Trubețkoi, Anastasia Ivanovna Trubețkaia [22] (n.1700), a
avut o fată: Ecaterina-Smaragda (n. probabil la Petersburg, în 1720, d. la Paris în 1761) care a fost
domnișoară de onoare a împărătesei Elisabeta (Elizaveta) în 1744 și s-a căsătorit cu principele
Dmitri Mihailovici Golițîn, ambasadorul Rusiei la Viena. Fiul lui Dimitrie Cantemir, Antioh Cantemir,
ambasador al Rusiei în Marea Britanie și Franța este cunoscut ca "părintele poeziei Rusiei". A fost
necăsătorit. A murit foarte tânăr, la 36 de ani, de pleurezie, însă după alte date, de tuberculoză. [23] În
perioada petrecută ca ambasador la Paris, Antioh Cantemir îl va întâlni pe Voltaire.
O genealogie a familiei Cantemir, se găsește la pagina web [24]
Despre descendenții lui Dimitrie Cantemir, Sever Zotta, în documentata sa scriere
genealogică Despre neamul Cantemireștilor (op.cit., ref. 15), oferă următoarele informații:

 Matei (n. la Constantinopol, în 18 octombrie 1703, d. 30 noiembrie 1771 la Dmitrovsk ?)

a fost ofițer în garda imperială. S-a căsătorit în 1734 cu Agripina (Agrafena), principesă
Lobanov-Rostovskii.
 Constantin (n. la Constantinopol în 29 iulie 1705, d. 19 ianuarie 1747 - căpitan în garda
imperială, s-a căsătorit în 1724 cu Anastasia (1698-1746), fiica principelui D. Galițin.
  Șerban (sau Serghei, n. la Constantinopol în 11 august 1706, d. la 24 aprilie 1780, la
Moscova), a fost ofițer în garda imperială, necăsătorit.
 Maria (n. la Iași în 29 aprilie 1700, d. la Moscova în 9 sept.1757 a fost domnișoară de
onoare a împărătesei Ana Ivanovna (rusă: Aннa Иoaннoвнa), între 1730...1740.
 Smaranda (n. la Constantinopol (?) la 14 aprilie 1701, d. la Moscova în 20 iulie 1720).
 Prințesa Maria Cantemir ar fi fost pentru scurtă vreme, în iarna 1721-1722, favorita
țarului Petru I. (Sever Zotta, în lucrarea sa Despre neamul Cantemireștilor menționează
într-o notă la arborele genealogic "Descendența lui D.Cantemir", studiul lui L. Maikov (în
rusă: Л. Н. Maйkoв) intitulat Kniajna Mariia Kantemirova, publicat în 1897 în revista
Русскaя Стaринa, toм 89, 1897, în care se fac referiri "la raporturile ei intime cu Petru
cel Mare"). În timpul iernii 1721/1722, în timpul serbărilor legate de pacea de la Nystadt
(la 30 august 1721), prin care se pune capăt Războiului Nordului dintre Rusia și Suedia,
țarul Petru I ar fi făcut o pasiune pentru Maria Cantemir. [25] Nu se știe dacă prințesa
Maria era frumoasă. Un martor care i-a descris înfățișarea o numește "nu prea demnă
de invidiat". Un oaspete la palatul lui Dimitrie Cantemir din Sankt-Petersburg nota
despre Maria C. că era o doamnă foarte instruită, care vorbește la perfecție greaca și
italiana. În primăvara 1722 s-a aflat că prințesa era însărcinată. Se spune că Maria
Cantemir a avortat cu ajutorul medicului curții, Polikala, la Astrahan, la presiunea țarinei.
Acad. Andrei Eșanu și Valentina Eșanu[26] pun la îndoială aceste afirmații. Ștefan Lemny
(op.cit.) arată că așa numita idilă între țarul Petru și prințesa Maria Cantemir mai curând
nu a avut loc.

Gravură poloneză, reprezentându-l în timpul domniei (1710 - 1711)

Turcii l-au proclamat domnitor al Moldovei la 23 noiembrie 1710, iar Cantemir sosește în capitala
Moldovei la 10 decembrie1710, acesta având ca sarcină prinderea lui Constantin Brâncoveanu,
suspectat de legături cu rușii, dar noul domn-cărturar a încheiat la Luțk în Rusia (azi în Ucraina,
transliterat în ucr. Луцьҝ), la 13/24 aprilie 1711[27], un tratat secret de alianță cu Petru cel Mare, țarul
Rusiei, în speranța eliberării țării de sub dominația turcă și precizând integritatea granițelor și faptul
că ele vor fi apărate de armata Moldovei. Conform unei scrisori a țarului adresată generalului
Șeremetiev la 7 mai 1711, întregul text al Tratatului a fost redactat de Dimitrie Cantemir, iar Petru cel
Mare a confirmat acest text ce i-a fost trimis de domnul Moldovei. Tratatul de la Luțk a fost semnat
de Petru cel Mare și de ministrul său, contele Golovkin. Tratatul conține 17 articole. Prin Tratat se
stipula că domnia sa va rămâne pe viață, iar Scaunul Moldovei va fi transmis pe cale ereditară, în
familia Cantemir, afară de cazul în care unul dintre domni s-ar lepăda de Rusia și de ortodoxie
(art.III). "După vechiul obicei moldovenesc, toată puterea să fie la domn" (art.VI). Articolul al XI-lea
prevedea retrocedarea la Moldova a Tighinei și Buceagului, cu cetățile de la Dunăre, Chilia și
Cetatea Albă, pierdute în vremea lui Ștefan cel Mare și a lui Petru Rareș.
Dimitrie Cantemir a fost un admirator al lui Petru cel Mare, a dorit să introducă și în Moldova
principiile absolutismului luminat. A încercat să pună capăt rivalităților dintre diferitele grupări
boierești.[28]
A existat un conflict între Dimitrie Cantemir și boierii mari ai Moldovei, conflict care izbucnește în
timpul războiului ruso-turc din 1711. Când Dimitrie vodă anunță că a trecut de partea rușilor, boierul
Iordache Ruset îi strigă de față cu ceilalți boieri: "Te-ai cam grăbit, măriia ta, cu
chiematul Moscalilor".[29] Tratatul de la Luțk a fost publicat de Cantemir în spațiul german. În politica
externă s-a orientat spre Rusia ca entitate ortodoxă, opusă Islamului. A fost un adept al domniei
autoritare, adversar al atotputernicei mari boierimi și a fost împotriva transformării țăranilor liberi în
șerbi. În monografia închinată marelui cărturar moldovean, P.P. Panaitescu [30] consideră că încă din
tinerețe, D. Cantemir ar fi urmărit realizarea unui scop bine determinat, și anume instaurarea
monarhiei absolute și ereditare în Moldova, împotriva anarhiei feudale a boierilor.

Stema

În luna iulie a anului 1711, Petru cel Mare i-a făcut o vizită lui Dimitrie Cantemir, la Iași.
[31]
 Cronicarul Ion Neculce[32], martor ocular, menționează: "...caimacamii, împreună cu alți boieri și
orășeni mai bătrîni de cinste și mitropolitul cu tot clirosul, i-au ieșit cu toții înainte, afară din Iași, și
frumos tîmpinîndu-i, l-au primit cu toată inima..." Petru cel Mare, pornind pe jos, a vizitat orașul,
plimbându-se pe ulițele Iașului, întovărășit numai de trei ofițeri. Cu acest prilej, țarul a vizitat
mănăstirile Trei Ierarhi, Golia și Sf. Nicolae Domnesc, admirând și lăudând frumusețea lor. Dimitrie
Cantemir a găsit acum momentul potrivit pentru a dezvălui boierilor o parte din condițiile Tratatului
de la Luțk. Ei au fost chemați în casele spătarului Dediul și acolo ministrul conte Golovkin le-a
lămurit textul punct cu punct. Câțiva boieri, în frunte cu Iordache Ruset s-au împotrivit prevederilor
privind instituirea domniei ereditare în Moldova. Pentru a se curma opoziția, Iordache Ruset a fost
exilat la Soroca.[33]
După numai un an de domnie (1710 - 1711), Dimitrie Cantemir s-a alăturat lui Petru cel Mare în
războiul ruso-turc, dar n-a plasat Moldova sub suzeranitate rusească. După ce armata rusească și
oastea moldovenească (care numărau împreună circa 40 mii oameni) au fost înconjurate de uriașa
armată a marelui vizir Mehmed Pașa (Baltadji) ( în număr de 200 mii oameni [34]) și au fost înfrânte de
turci în Bătălia de la Stănilești (1711) - ținutul Fălciu pe Prut, neputându-se întoarce în Moldova, s-a
refugiat în Rusia (la 16 iulie 1711), unde a rămas cu familia sa. În ziua de 16 iulie 1711 Dimitrie
Cantemir părăsește pentru totdeauna orașul Iași, trece Jijia la Popricani și se întâlnește cu Petru cel
Mare la Semeni (sat care face parte în prezent din raionul Ungheni),unde există până în prezent un
monument al întâlnirii lor numit în popor „Zamkă” (trad. din l. rusă: ӡaмok = castel). [35] Printre
demnitarii care au pribegit cu domnul peste hotare s-au aflat : hatmanul Ion Neculce, marele ban
Savin Zmuncilă, marele paharnic Gheorghiță Mitre, marele portar Iordachi Aristarh, marele comis
Pavel Rugină, vornicul Ilie Abaza, serdarul Mogâlde ș.a. În Encyclopedia Britannica,ediția a IX-a [36]se
menționează că Petru cel Mare a refuzat să-l predea pe aliatul său către Turcii victorioși [la
Stănilești] și l-a luat cu el în Rusia. Dezastrul de la Stănilești și refugierea lui Cantemir peste Nistru
au dus la anularea actului rezultat din acceptarea prevederilor Tratatului ("diplomei") de la Luțk.
Dimitrie Cantemir a stat în Rusia doisprezece ani, până la moarte, în 1723. Primii ani i-a petrecut
în Ucraina, pe moșiile dăruite de țar, care cuprindeau domenii vaste în provinciile Kursk, Seva,
Moscova, fiind înconjurat de oștenii moldoveni, țăranii liberi și mazilii care l-au urmat pe domn în exil.
A devenit consilier secret al lui Petru I pentru problemele Orientului și membru al senatului (după ce
a fost ajutat de ambasadorii Olandei și Franței la Înalta Poartă) și a desfășurat o activitate științifică
rodnică. Lângă Harkov i s-a acordat un domeniu feudal, satul Dmitrievka, ce va fi redenumit
Dmitrovsk sub țarina Ecaterina a II-a. A fost investit cu titlul de" Principe Serenissim al Rusiei" prin
ucazul lui Petru cel Mare de la 1 august 1711. A contribuit la cartografierea Rusiei și a lucrat în
sistem Mercator. Colecția sa de hărți, ale zonei Mării Caspice (Baku de azi), scrise în latină, se află
în Arhiva Cabinetului lui Petru cel Mare de la Petersburg. Cantemir este ctitorul unei mănăstiri
grecești de la Moscova, ridicată după arhitectura din țara sa, ale cărei planuri se pare că le-a
desenat personal. A făcut prima tipografie mobilă cu caractere persane din Rusia (existentă astăzi la
Oxford).[37]
A scris Hronicul a vechimei romano-moldo-vlahilor, susținând latinitatea limbii și a poporului format
pe teritoriul vechii Dacii, inclusiv faptul că româna are patru dialecte. Această lucrare a devenit o
referință fundamentală pentru corifeii Școlii Ardelene. [38]
În anul 1714, Dimitrie Cantemir devine membru în Societas Scientiarrum Brandenburgica, ulterior
cunoscută sub numele de Academia din Berlin. La 11 iulie 1714 [39] , Academia îl acceptă în
rândurile sale și îi acordă diploma de membru, semnată de vicepreședintele Johann Carol Schott, în
absența președintelui Academiei, Leibniz. (Ștefan Lemny, op. cit. p.185). După primirea în
Academie, D. Cantemir a scris Descriptio Moldaviae (Descrierea Moldovei) și Istoria moldo-
valahă (în latină, Historia moldo-vlachica).
Ca membru al Academiei din Berlin a corespondat cu Leibniz, încercând să stabilească principiile
fondării unei Academii Ruse.
În timpul campaniei „persane” a țarului Petru cel Mare (1722-1723) a fost șeful cancelariei
imperiale , a scris manifeste către populația Persiei.
Subiect al documentării biografice este și afilierea sa formală la un ordin inițiatic tradițional, susținută
atât prin elemente ezoterice prezente în opera sa, cât și de surse indirecte. [40][41]
A murit în Rusia, la 21 august 1723, în satul său Dmitrovska (azi Dmitrovsk--Orlovski) după
campania lui Petru cel Mare la Marea Caspică în zona Derbent, în urma unui diabet avansat, și a
fost înmormântat într-o criptă din biserica Sf. Nicolae din Moscova, construită după planurile sale și
cu hramul ca al Bisericii Sf. Nicolae, zisă și Biserica Sf. Nicolae domnesc din Iași (deoarece a fost a
curții domnești). Tot de afecțiunea de diabet murise și prințesa Smaragda, cea de-a doua fiică.