Dimitrie Cantemir

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Pentru alte sensuri, vedeți Dimitrie Cantemir (dezambiguizare).
Dimitrie Cantemir (n. 26 octombrie 1673 – d. 21 august 1723) a
fost domnul Moldovei în două rânduri (martie-aprilie 1693 și 1710 -
Dimitrie Cantemir
1711) și un mare cărturar al umanismului românesc. Printre
ocupațiile sale diverse s-au numărat cele de enciclopedist, etnograf,
geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog și compozitor. A fost
membru al Academiei de Științe din Berlin. George Călinescu îl
descria drept „un erudit de faimă europeană, voievod moldovean,
academician berlinez, prinț moscovit, un Lorenzo de Medici al
nostru.”[2]

În Encyclopædia Britannica, ediția a 11-a, vol. 5, în articolul

Dimitrie Cantemir[3] se menționează: „Demetrius or Demeter
Cantemir was known as one of the greatest linguists of his time,
speaking and writing eleven languages, and being well versed in
Oriental scholarship.”
Portret în prima ediție a operei Descriptio
Dimitrie era fiul domnului moldovean Constantin Cantemir. La Moldaviae (1716)
moartea tatălui său în 1693, a fost proclamat domn după modelul lui Date personale
Constantin Brâncoveanu, însă Poarta nu l-a confirmat în domnie. Și-a Născut 26 octombrie 1673
petrecut următorii ani la Constantinopol, unde a fost capuchehaie Silișteni, Fălciu
Decedat 21 august 1723 (49 de ani)
(trimis la Poartă ca garant al fidelității) și a însoțit armata otomană în
Dmitrovsk, Rusia
expediția eșuată din Ungaria, fiind martor al înfrângerii oștilor Părinți Constantin Cantemir[1]
otomane ale sultanului Mustafa al II-lea de către austrieci în luptele Ana Bantăș
de la Petrovaradin și Zenta, unde s-a convins de decadența Imperiului Frați și surori Antioh Cantemir
Otoman. Căsătorit cu Casandra Cantacuzino
Anastasia Trubetskaia
În 1710 a fost numit la tronul Moldovei, având misiunea de a-l Copii Maria Cantemir
supraveghea pe Brâncoveanu, bănuit de neloialitate față de Imperiul Constantin Cantemir
Antioh Cantemir
Otoman, în schimb a încheiat el însuși un tratat cu Imperiul Rus al lui Smaragda Cantemir
Petru cel Mare. Armata rusă ajutată de moldoveni a suferit o Cetățenie Moldova
înfrângere categorică din partea turcilor în Bătălia de la Stănilești. În Ocupație antropolog
consecință, Cantemir a fost nevoit să se refugieze în Rusia, unde și-a lingvist[*]
istoric
petrecut restul vieții în mijlocul preocupărilor intelectuale. filozof
compozitor
cartograf[*]
scriitor
geograf
Cuprins orientalist[*]
om politic
Viața și cariera politică
Apartenență nobiliară
Politica internă Titluri Cneaz
Posteritate Domn al Moldovei
 Opera Domnie martie – aprilie 1693
Opere principale Predecesor Constantin Cantemir
Alte opere Succesor Constantin Duca
Integrala Manuscriselor Cantemir
Domn al Moldovei
Domnie 1710 - 1711
Note Predecesor Nicolae Mavrocordat
Bibliografie Succesor caimacan Lupu Costachi
Legături externe Modifică date / text (https://ro.wikipedia.org/w/index.ph
p?title=Dimitrie_Cantemir&action=edit&section=0)
Vezi și

Viața și cariera politică

Dimitrie Cantemir s-a născut la 26 octombrie 1673, într-o familie de răzeși săraci, în satul Silișteni pe malul râului Elan în ținutul
Fălciu, azi în comuna Dimitrie Cantemir din județul Vaslui, în partea de sud a orașului Huși.[4]După alte date s-ar fi născut la Iași
(cf. Sever Zotta, ref. 9). Genealogiștii au stabilit că un strămoș obscur ar fi dobândit în secolul al XVI-lea cătunul Silișteni din
Moldova și că familia era de „origine pur românească”[5]Răzeșii moldoveni erau oameni săraci, dar pe care sărăcia îi făcuse
luptători dârzi și aspri. „Aveau acolo un codru, codrul Tigheciului, fără copaci mari, dar cu spini mulți, cu arbori deși și mici, în
care dușmanul nu poate pătrunde. Nici boierii nu izbutiră să le cotropească răzășiile, nici tătarii din Bugeac, vecinii lor, nu-i
speriaseră și nu-i putuseră prăda.”[6] A fost fiul lui Constantin și al Anei, născută Bantăș, care a fost a treia soție a lui Constantin
Cantemir. Dimitrie Cantemir menționează cele 3 soții ale tatălui său: 1. Anastasia, nepoată de văr după tată a domnului Țării
Românești Gr. Ghica; 2. Ruxandra Gane; 3. Ana Bantăș, mama lui Dimitrie Cantemir. Anița Bantăș a făcut parte „din vechea
stirpe moldovenească a Bantășilor, nepoată după mamă a Anastasiei, soția Ducăi-vodă”.[7] Ana Bantăș descinde dintr-un personaj
vestit în aristocrația moldovenească, Ioan Tăutu, mare logofăt în timpul domniei lui Ștefan cel Mare. (Ștefan Lemny, op.cit.,
p.45.). Dimitrie Cantemir spune că a purtat acest nume [Dimitrie], fiindcă a fost botezat de Dumitrașco vodă Cantacuzino.[8] În
românește, principele semnează „Dimitrie”. În latină: Demetrius, formă preluată de majoritatea autorilor din Europa secolului al
XVIII-lea. La 14 ani a fost nevoit să plece la Constantinopol (1688-1690), unde a stat 12 ani, ca zălog al credinței tatălui său pe
lângă Înalta Poartă, înlocuindu-l pe Antioh, devenit ulterior domn al Moldovei. Tatăl său, Constantin vodă, dorea să facă din fiul
său un om învățat, de aceea a ales ca educator al lui Dimitrie pe dascălul Ieremia Cacavelas, din Creta, un grec cu studii la
Veneția, Oxford, Leipzig și Viena. Ieremia Cacavelas a fost traducătorul din l. latină în l.greacă (în 1687) a lucrării Vitae
Pontificum [Viețile Papilor], scrisă de episcopul Platina. Cacavelas a avut o mare influență asupra formației spirituale a lui
Dimitrie Cantemir. Cacavelas a aruncat un văl de misticism asupra spiritului clar al lui Cantemir, acesta a urmărit însă în anii
maturității să se dezbare de această înrâurire, părăsind fondul mistic al cugetării.

Imaginea din stânga cu denumirea "Portret din tinerețe care se află la «Le musée des beaux-arts de Rouen»” a fost reprodusă de
timpuriu în lucrarea Dimitrie Cantemir. Viața și opera în imagini (1963), alcătuită de Scarlat Callimachi ș.a.[10], unde se indică și
sursa ilustrației: biblioteca Academiei R.P.R., cabinetul de stampe. Sub ilustrația din Scarlat Callimachi ș.a., p. 25, se poate citi
denumirea dată de muzeul respectiv acestui portret: Inconnu. Un Hospodar de Valachie. Pe pagina alăturată (p.24) este redat un
citat din prefața scrisă de Nicolae Iorga la lucrarea Dimitrie Cantemir: Viața lui Constantin Vodă Cantemir[11](p. IX): „Portretul
de la Rouen îl arată cu ochii săi vii în fața fină, isprăvită cu o bărbie de voință. Are haina de brocart de aur a situației sale și sabia
feciorului domnesc... Dar pe buclele crețe ale perucei, sistem Ludovic al XIV-lea, turbanul alb și albastru arată contactul cu
cealaltă cultură: a Stambulului turc.” Ștefan Lemny (op.cit., p. 236, nota 47) scrie că „Tabloul pare de negăsit în zilele noastre. A
dispărut după ce a fost expus pentru ultima oară în România, cu ocazia unei expoziții dedicate celor 300 de ani de la nașterea lui
Cantemir (notă la ed.română). Mai mult, Ș. Lemny (op.cit., p. 70) scrie că „Cercetări minuțioase efectuate recent de
G.Ciorănescu[12] au spulberat această iluzie, dovedind că tabloul nu este nici opera pictorului flamand Jean-Baptiste Van Mour
(sau Vanmour), nici portretul lui Dimitrie Cantemir.” Totuși, opinia lui Lemny nu este categorică (pp. 71-72): „Analizat exclusiv
din perspectiva ținutei vestimentare, tabloul de la Rouen ar putea să-l înfățișeze pe principele moldovean în perioada în care trăia
în mediul eteroclit al capitalei otomane...”
 În perioada martie-aprilie 1693, după moartea tatălui său, a fost ales de boierii
mari, în frunte cu Iordache Ruset, vornicul, domn al Moldovei, la 19 ani.
Succesiunea evenimentelor a fost următoarea: în 19/29 martie, un agă al vizirului
aflat la Iași este adus ca „să rădic pe Dumitrașco beizădeaoa, ficiorul lui
Cantemir-Vodă în locul lui tătâne-său.” Dregătorul turc, văzând că toți boierii îl
cereau domn „au luat un căftan ș-au pus în spateli lui Dumitrașco
beizădeaoa.”[13] Dar după o domnie care a ținut mai puțin de trei săptămâni și
care nu a fost recunoscută de Poartă, turcii plătiți de Constantin Brâncoveanu,
domnul Țării Românești, au impus în scaunul domnesc pe Constantin Duca (la
18 aprilie 1693)[14], instrumentul domnului muntean. Înscăunarea lui
Constantin, fiul lui Gheorghe Duca a fost anunțată de un capugi-bașa, Mehmed
Cerchez, venit la Iași, iar Dimitrie Cantemir s-a întors la Constantinopol,
împreună cu zisul dregător otoman, pentru a-și continua studiile la Academia
Patriarhiei Ecumenice, filială spirituală a universității de la Padova. Aici erau
Portret din tinerețe care se află la "Le profesori care predau geografia, anatomia și deschideau elevilor cunoașterea
musée des beaux-arts de Rouen".[9] tezaurelor literaturii clasice, elină și latină. A învățat la Constantinopol limbile
orientale: turca, persana și araba, unde a avut ca maestru pe eruditul Es'ad Efendi
(D. Cantemir cunoștea 11 limbi), dar s-a inițiat și în domeniul cultelor, literaturii, muzicii și religiei islamice. Matematicianul turc
Saadi l-a învățat limba turcă. Cu prilejul unui război turco-Austriac, soldat cu bătălia de la Zenta (10 septembrie 1697), a traversat
Banatul. Cantemir a asistat la înfrângerea oștirilor sultanului turc, conduse de marele vizir Elmas Mehmed pașa, în bătălia de la
Zenta, unde turcii au fost zdrobiți de trupele austriece conduse de Eugen de Savoia. Antioh, fratele mai mare, și-a însușit întreaga
moștenire, lăsându-l într-o situație precară. Din 1695 a fost capuchehaie, adică reprezentant la Constantinopol al fratelui său
Antioh, acesta fiind ales domn. La sfârșitul anului 1697, Cantemir s-a aflat la Adrianopol, unde a desăvârșit prima parte din
lucrarea Divanul sau Gâlciava înțeleptului cu lumea, scriere de teozofie și etică creștină, alcătuită sub influența dascălului său,
Ieremia Cacavelas. A tipărit-o în dublă versiune, greacă și română, la 30 august 1698, în Iași. Cacavelas a elogiat opera elevului
său într-un stil retoric, socotind-o minunată și "împodobită cu ritoricesc meșteșug". În Constantinopol și-a construit un palat pe
malul Bosforului, unde a locuit împreună cu familia sa (1700).

S-a căsătorit în 1699 cu fiica lui Șerban Cantacuzino Voievod, Casandra (1681 - 1713). Dimitrie era în acea perioadă la
Constantinopol însă a venit în grabă la Iași, unde "au făcut nuntă domnească la 9/19 mai 1699, în tîrgu la Ieși, după obiceiul
domnilor." ( Ion Neculce,op.cit., ref.13). Mirii s-au instalat în Iași, în curțile cumpărate de tatăl său, Cantemir vodă de la
"Gheuculeasa vistiernice<a>sa. Gheuculeasa era Simina, soția vistiernicului Vasile Gheucă. Casandra i-a dăruit pe Matei,
Constantin, Șerban, Maria, Antioh (viitorul poet, scriitor și diplomat rus Antioh Cantemir (1708 - 1744)) și Smaranda. După
moartea Casandrei, din a doua căsătorie (la 14 ian. 1717), cu fiica principelui rus Ivan Iurevici Trubețkoi, Anastasia Ivanovna
Trubețkaia[15] (n.1700), a avut o fată: Ecaterina-Smaragda (n. probabil la Petersburg, în 1720, d. la Paris în 1761) care a fost
domnișoară de onoare a împărătesei Elisabeta (Elizaveta) în 1744 și s-a căsătorit cu principele Dmitri Mihailovici Golițîn,
ambasadorul Rusiei la Viena. Fiul lui Dimitrie Cantemir, Antioh Cantemir, ambasador al Rusiei în Marea Britanie și Franța este
cunoscut ca "părintele poeziei Rusiei". A fost necăsătorit. A murit foarte tânăr, la 36 de ani, de pleurezie, însă după alte date, de
tuberculoză.[16] În perioada petrecută ca ambasador la Paris, Antioh Cantemir îl va întâlni pe Voltaire.

O genealogie a familiei Cantemir, se găsește la pagina web [17]

Despre descendenții lui Dimitrie Cantemir, Sever Zotta, în documentata sa scriere genealogică Despre neamul Cantemireștilor
(op.cit., ref. 15), oferă următoarele informații:

Matei (n. la Constantinopol, în 18 octombrie 1703, d. 30 noiembrie 1771 la Dmitrovsk ?) a fost ofițer în garda
imperială. S-a căsătorit în 1734 cu Agripina (Agrafena), principesă Lobanov-Rostovskii.
Constantin (n. la Constantinopol în 29 iulie 1705, d. 19 ianuarie 1747 - căpitan în garda imperială, s-a căsătorit în
1724 cu Anastasia (1698-1746), fiica principelui D. Galițin.
 Șerban (sau Serghei, n. la Constantinopol în 11 august 1706, d. la 24 aprilie 1780, la Moscova), a fost ofițer în
garda imperială, necăsătorit.
Maria (n. la Iași în 29 aprilie 1700, d. la Moscova în 9 sept.1757 a fost domnișoară de onoare a împărătesei Ana
Ivanovna (rusă: Aннa Иoaннoвнa), între 1730...1740.
Smaranda (n. la Constantinopol (?) la 14 aprilie 1701, d. la Moscova în 20 iulie 1720).
Prințesa Maria Cantemir ar fi fost pentru scurtă vreme, în iarna 1721-1722, favorita țarului Petru I. (Sever Zotta,
în lucrarea sa Despre neamul Cantemireștilor menționează într-o notă la arborele genealogic "Descendența lui
D.Cantemir", studiul lui L. Maikov (în rusă: Л. Н. Maйkoв) intitulat Kniajna Mariia Kantemirova, publicat în 1897 în
revista Русскaя Стaринa, toм 89, 1897, în care se fac referiri "la raporturile ei intime cu Petru cel Mare"). În
timpul iernii 1721/1722, în timpul serbărilor legate de pacea de la Nystadt (la 30 august 1721), prin care se pune
capăt Războiului Nordului dintre Rusia și Suedia, țarul Petru I ar fi făcut o pasiune pentru Maria Cantemir.[18] Nu
se știe dacă prințesa Maria era frumoasă. Un martor care i-a descris înfățișarea o numește "nu prea demnă de
invidiat". Un oaspete la palatul lui Dimitrie Cantemir din Sankt-Petersburg nota despre Maria C. că era o doamnă
foarte instruită, care vorbește la perfecție greaca și italiana. În primăvara 1722 s-a aflat că prințesa era
însărcinată. Se spune că Maria Cantemir a avortat cu ajutorul medicului curții, Polikala, la Astrahan, la presiunea
țarinei. Acad. Andrei Eșanu și Valentina Eșanu[19] pun la îndoială aceste afirmații. Ștefan Lemny (op.cit.) arată că
așa numita idilă între țarul Petru și prințesa Maria Cantemir mai curând nu a avut loc.
Turcii l-au proclamat domnitor al Moldovei la 23 noiembrie 1710, iar Cantemir
sosește în capitala Moldovei la 10 decembrie1710, acesta având ca sarcină
prinderea lui Constantin Brâncoveanu, suspectat de legături cu rușii, dar noul
domn-cărturar a încheiat la Luțk în Rusia (azi în Ucraina, transliterat în ucr.
Луцьҝ), la 13/24 aprilie 1711[20], un tratat secret de alianță cu Petru cel Mare,
țarul Rusiei, în speranța eliberării țării de sub dominația turcă și precizând
integritatea granițelor și faptul că ele vor fi apărate de armata Moldovei.
Conform unei scrisori a țarului adresată generalului Șeremetiev la 7 mai 1711,
întregul text al Tratatului a fost redactat de Dimitrie Cantemir, iar Petru cel Mare
a confirmat acest text ce i-a fost trimis de domnul Moldovei. Tratatul de la Luțk
a fost semnat de Petru cel Mare și de ministrul său, contele Golovkin. Tratatul
conține 17 articole. Prin Tratat se stipula că domnia sa va rămâne pe viață, iar
Scaunul Moldovei va fi transmis pe cale ereditară, în familia Cantemir, afară de
cazul în care unul dintre domni s-ar lepăda de Rusia și de ortodoxie (art.III).
"După vechiul obicei moldovenesc, toată puterea să fie la domn" (art.VI).
Articolul al XI-lea prevedea retrocedarea la Moldova a Tighinei și Buceagului, Gravură poloneză, reprezentându-l
în timpul domniei (1710 - 1711)
cu cetățile de la Dunăre, Chilia și Cetatea Albă, pierdute în vremea lui Ștefan cel
Mare și a lui Petru Rareș.

Dimitrie Cantemir a fost un admirator al lui Petru cel Mare, a dorit să introducă și în Moldova principiile absolutismului luminat.
A încercat să pună capăt rivalităților dintre diferitele grupări boierești.[21]

A existat un conflict între Dimitrie Cantemir și boierii mari ai Moldovei, conflict care izbucnește în timpul războiului ruso-turc
din 1711. Când Dimitrie vodă anunță că a trecut de partea rușilor, boierul Iordache Ruset îi strigă de față cu ceilalți boieri: "Te-ai
cam grăbit, măriia ta, cu chiematul Moscalilor".[22] Tratatul de la Luțk a fost publicat de Cantemir în spațiul german. În politica
externă s-a orientat spre Rusia ca entitate ortodoxă, opusă Islamului. A fost un adept al domniei autoritare, adversar al
atotputernicei mari boierimi și a fost împotriva transformării țăranilor liberi în șerbi. În monografia închinată marelui cărturar
moldovean, P.P. Panaitescu[23] consideră că încă din tinerețe, D. Cantemir ar fi urmărit realizarea unui scop bine determinat, și
anume instaurarea monarhiei absolute și ereditare în Moldova, împotriva anarhiei feudale a boierilor.

După numai un an de domnie (1710 - 1711), s-a alăturat lui Petru cel Mare în războiul ruso-turc, dar n-a plasat Moldova sub
suzeranitate rusească. După ce armata rusească și contingentele moldovenești au fost înconjurate de uriașa armată a marelui vizir
Mehmed Pașa (Baltadji) și au fost înfrânte de turci în Bătălia de la Stănilești (1711) - ținutul Fălciu pe Prut, neputându-se întoarce
în Moldova, s-a refugiat în Rusia (la 16 iulie 1711), unde a rămas cu familia sa. În ziua de 16 iulie 1711 Dimitrie Cantemir
părăsește pentru totdeauna orașul Iași, trece Jijia la Popricani și se întâlnește cu Petru cel Mare la Zagarancea.[24] Printre
 demnitarii care au pribegit cu domnul peste hotare s-au aflat : hatmanul Ion
Neculce, marele ban Savin Zmuncilă, marele paharnic Gheorghiță Mitre, marele
portar Iordachi Aristarh, marele comis Pavel Rugină, vornicul Ilie Abaza,
serdarul Mogâlde ș.a. În Encyclopedia Britannica,ediția a IX-a[25]se
menționează că Petru cel Mare a refuzat să-l predea pe aliatul său către Turcii
victorioși [la Stănilești] și l-a luat cu el în Rusia. Dezastrul de la Stănilești și
refugierea lui Cantemir peste Nistru au dus la anularea actului rezultat din
acceptarea prevederilor Tratatului ("diplomei") de la Luțk. Dimitrie Cantemir a
stat în Rusia doisprezece ani, până la moarte, în 1723. Primii ani i-a petrecut în
Stema
Ucraina, pe moșiile dăruite de țar, care cuprindeau domenii vaste în provinciile
Kursk, Seva, Moscova, fiind înconjurat de oștenii moldoveni, țăranii liberi și
mazilii care l-au urmat pe domn în exil. A devenit consilier secret al lui Petru I pentru problemele Orientului și membru al
senatului (după ce a fost ajutat de ambasadorii Olandei și Franței la Înalta Poartă) și a desfășurat o activitate științifică rodnică.
Lângă Harkov i s-a acordat un domeniu feudal, satul Dmitrovska, ce va fi rebotezat Dmitrovsk sub țarina Ecaterina a II-a. A fost
investit cu titlul de" Principe Serenissim al Rusiei" prin ucazul lui Petru cel Mare de la 1 august 1711. A contribuit la
cartografierea Rusiei și a lucrat în sistem Mercator. Colecția sa de hărți, scrise în latină, se află în Arhiva Cabinetului lui Petru cel
Mare de la Petersburg. Cantemir este ctitorul unei mănăstiri grecești de la Moscova, ridicată după arhitectura din țara sa, ale cărei
planuri se pare că le-a desenat personal.

A scris Hronicul a vechimei romano-moldo-vlahilor, susținând latinitatea limbii și a poporului format pe teritoriul vechii Dacii,
inclusiv faptul că româna are patru dialecte. Această lucrare a devenit o referință fundamentală pentru corifeii Școlii Ardelene.[26]

În anul 1714, Dimitrie Cantemir devine membru în Societas Scientiarrum Brandenburgica, ulterior cunoscută sub numele de
Academia din Berlin. La 11 iulie 1714, Academia îl acceptă în rândurile sale și îi acordă diploma de membru, semnată de
vicepreședintele Johann Carol Schott, în absența președintelui Academiei, Leibniz. (Ștefan Lemny, op. cit. p.185). După primirea
în Academie, D. Cantemir a scris Descriptio Moldaviae (Descrierea Moldovei) și Istoria moldo-valahă (în latină, Historia moldo-
vlachica).

Ca membru al Academiei din Berlin a corespondat cu Leibniz, încercând să stabilească principiile fondării unei Academii Ruse.

Subiect al documentării biografice este și afilierea sa formală la un ordin inițiatic tradițional, susținută atât prin elemente ezoterice
prezente în opera sa, cât și de surse indirecte.[27][28]

A murit în Rusia, la 21 august 1723, în satul său Dmitrovska (azi Dmitrovsk--Orlovski) după campania lui Petru cel Mare la
Marea Caspică în zona Derbent, în urma unui diabet avansat, și a fost înmormântat într-o criptă din biserica Sf. Nicolae din
Moscova, construită după planurile sale și cu hramul ca al Bisericii Sf. Nicolae, zisă și Biserica Sf. Nicolae domnesc din Iași
(deoarece a fost a curții domnești). Tot de afecțiunea de diabet murise și prințesa Smaragda, cea de-a doua fiică.

Politica internă
În scurta sa domnie, Dimitrie Cantemir a făcut unele reforme, pentru anumite pături sociale mai puțin bogate. La înscăunarea în
domnie, Cantemir a scăzut "birul steagului", adică darea ce se lua la domnie nouă, ca să plătească cheltuielile steagului de domnie
de la turci. O altă reformă fiscală a fost desființarea deseatinei (deseatină = dijmă, a zecea parte din produse, în special din stupi),
care privea în special boierimea mică, crescători de albine. Din celelalte privilegii date de Dimitrie Cantemir se remarcă lipsa
unor favoruri domnești date marilor boieri, mai multe acte fiind date oamenilor săraci. Astfel este privilegiul pentru breasla
mișeilor calici din Roman, pentru breasla cioclilor din Iași, pentru niște "jupânese sărace" văduve etc. (P.P.Panaitescu, op.cit.
p.98). Domnul Moldovei obține reluarea pentru țară a mănăstirilor închinate patriarhiei din Ierusalim (în urma unei înțelegeri cu
patriarhul de Ierusalim Chrisant Notara) și anume a unor mănăstiri mari și bogate ca Bistrița, Tazlău, Probota. Astfel, biserica
reprezenta pentru domnie un sprijin sigur, financiar și spiritual, împotriva încercărilor marii boierimi de cotropire a puterii.
Politica internă a lui Dimitrie Cantemir a însemnat în primul rând statornicirea unui stat centralizat domnesc, înlăturându-se astfel
statul cârmuit de oligarhia marilor familii de boieri.

O atenție specială a fost acordată elementului militar, recrutat din păturile mijlocii ale societății. Un număr mare de boiernași și
slujitori, care luptaseră până acum ca mercenari în oștile străine, au venit în țară și s-au grupat în jurul domnului. Cu ajutorul lor,
Cantemir a organizat, în preajma războiului ruso-turc din anul 1711, șapte sau opt unități militare.[29]

Marcă poştală din Bancnotă de 100 de ruble transnistrene din 2007. Coliţă poştală din
URSS, 1973 Republica
Moldova

Marcă poştală din

Republica Moldova

În politica sa internă, Cantemir s-a sprijinit pe aceleași pături sociale ca și tatăl său Constantin și fratele său Antioh. Cronicarii
vremii ni-l arată ca pe un domn foarte popular. "Că așa arăta de bun și de blând - spunea Ion Neculce (cf.Ion Neculce,
Letopisețul...) încât tuturor le era ușa sa deschisă și era nemăreț de vorovea cu toți copiii".

Posteritate
Actualmente, osemintele sale se odihnesc în Biserica Trei Ierarhi din Iași, repatriate grație lui Nicolae Iorga, în 1935. Pe lespedea
raclei sale este scris următorul text: „Aici, întors din lunga și pre greaua pribegie înfruntată pentru libertatea țării sale, odihnește
Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei”.[30] [31]

Memoria lui Cantemir este onorată prin atribuirea numelui său unor străzi importante din București și din alte orașe ale României,
prin liceele și universitățile care îl au ca patron. În sudul Republicii Moldova există orașul Cantemir și un întreg raion Cantemir.

Un monument al lui Dimitrie Cantemir este amplasat în orașul Țarițîno din Rusia, iar un altul în București, pe Bulevardul
Dimitrie Cantemir.
În 1975, în România a fost turnat un film artistic de lung metraj, intitulat Cantemir și Muschetarul român, în regia lui Gheorghe
Vitanidis, iar în Republica Moldova, în 1973, Dimitrie Cantemir de Vlad Ioviță și Vitali Kalashnikov.

În aprilie 2003 un parc din Istanbul a primit numele lui Dimitrie Cantemir.[32]

La 25 iunie 2007, președintele României Traian Băsescu a inaugurat la Istanbul Muzeul Dimitrie Cantemir, aflat în Casa
Cantemir din cartierul Fener, unde cărturarul a locuit.[33][34][35][36]

Colegiul economic din Suceava îi poartă numele. În curtea instituției de învățământ a fost amplasat un bust închinat voievodului.
De asemenea, în București există o universitate care îi poartă numele.

Opera
În opera lui Cantemir, influențată de umanismul Renașterii, s-au oglindit cele mai importante probleme ridicate de dezvoltarea
social-istorică a Moldovei de la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea.

Opere principale
Divanul sau Gâlciava înțeleptului cu lumea sau Giudețul sufletului cu trupul, scrisă în limbile română și greacă,
tipărită la Iași în 1698, din porunca fratelui lui Dimitrie, Antioh vodă Cantemir. Această operă este prima lucrare
românească originală de gândire religioasă. În această lucrare întâlnim disputele medievale despre timp, suflet,
natură sau conștiință. Dimitrie Cantemir sugerează superioritatea omului asupra celorlalte viețuitoare, face din
om un stăpân al lumii, susține superioritatea vieții spirituale asupra condiției biologice a omului, încearcă să
definească concepte filozofice și să alcătuiască o terminologie filozofică (substări, asuprastări, împregiur-stări,
macrocosmos, microcosmos).(G.Călinescu, Op.cit.,p.29). În Divanul... omul cu aspirațiile lui morale e pus în fața
implacabilei Firi, care se așează în poziția ispititoare a lui Mefistofeles. Șerban Cioculescu[37]apreciază că "
opera lui de debut, Divanul...este un exercițiu de învățăcel, sub îndrumarea unui dascăl superior, cum a fost
ieromonahul cretan Ieremia Cacavelas." De la Cacavelas a putut învăța Cantemir grecește și latinește, dar nu și
disciplina gândirii științifice. Lucrarea este prefațată de Ieremia Cacavelas.

Sacrosanctae Scientiae Indepingibilis Imago (Icoana de nezugrăvit a științei sacrosante), 1700, lucrare filosofică
în care încearcă să integreze fizica într-un sistem teist, în linia lui Francis Bacon, un fel de împăcare între știință
și religie, între determinismul științific și metafizica medievală. Cantemir manifestă un interes deosebit pentru
astrologie și științele oculte, sacre, specifice Renașterii. Cantemir cunoaște și pune în discuție principalele
probleme ale filozofiei din vremea lui: teoria cunoașterii, teoria atomilor și a originii materiei, controversa dintre
teism și deism, problema timpului etc. Este o scriere filozofică de factură precumpănitor scolastică.[38]

Istoria ieroglifică scrisă la Constantinopol în română (1703 - 1705). Este considerată prima încercare de roman
politico-social, alegoric și autobiografic. Cantemir satirizează lupta pentru domnie dintre partidele boierești din
țările române. Această luptă alegorică se reflectă printr-o dispută filosofică între două principii, simbolizate de
Inorog și Corb. Lucrarea cuprinde cugetări, proverbe și versuri care reflectă influența poeziei populare. Istoria
ieroglifică este un "adevărat Roman de Renard românesc, [apreciază George Călinescu(Op.cit.)] asupra tâlcului
politic al căruia...s-a insistat cu exces. Corbul (Brâncoveanu), epitropul păsărilor, a dat poruncă să se înlăture
Vidra (Const. Duca) de la epitropia dobitoacelor și să se înscăuneze Struțocămila (Mihai Racoviță). Vidra se
apără ținând un discurs după toate regulile retoricii... Bâtlanul denunță caracterul amfibiu al Vidrei care la rându-i
ironizează dubla înfățișare a Bâtlanului, "pasăre de apă sau pește de aer". Istoria ieroglifică aduce o contribuție
prețioasă limbii noastre literare, prin infuzia unei bogate paremiologii [paremiologie = studiul proverbelor, n.n.], în
parte de origine sacră, dar mai ales în sensul cel mai larg populară, cu binevenite aluviuni orientale la matca
noastră autohtonă. (apud Șerban Cioculescu, op. cit).
 Istoria Creșterii și Descreșterii Imperiului Otoman , redactată în latină:
Historia Incrementorum atque Decrementorum Aulae Othomanicae, între
1714 și 1716. Istoricul Virgil Cândea a descoperit manuscrisul acestei lucrări
în biblioteca Houghton a Universității Harvard, din Cambridge
(Massachusetts, SUA). Dan Slușanschi, cel mai important editor al textelor
latine ale lui Cantemir, a publicat prima ediție critică în 2001. În această
lucrare, Dimitrie Cantemir a relatat istoria imperiului otoman și a analizat
cauzele care ar fi putut duce la destrămarea sa. A insistat și asupra
posibilităților popoarelor asuprite de a-și recuceri libertatea. Lucrarea a fost
tradusă și publicată în limbile engleză, franceză și germană. În această
operă, Dimitrie Cantemir descrie, la început, evoluția politică ascendentă a
statului otoman, furnizând totodată date importante în legătură cu biografiile a
19 sultani, de la Osman, întemeietorul Imperiului Otoman, până la Ahmet al
III-lea, contemporan cu Dimitrie. Sunt prezentate detalii interesante despre
viața socială din imperiu, printre care și relatările privind răscoala lui Bedr ed-
Din (1418-1420), răscoalele lui Musa Celebi, sprijinit de Mircea cel Bătrân și
răscoalele gelalî (țărănești) din Anatolia în secolul al XVII-lea sub conducerea Bust amplasat în curtea
lui Kalenderoglu și Tavil etc.[39]Prima parte a cărții se încheie pe la 1672, colegiului economic ce îi
când imperiul intră în faza declinului politic și militar. Partea a doua a cărții, poartă numele din Suceava
consacrată decăderii (scăderii, după cum zice autorul) Imperiului este mult
mai concisă decât prima (se limitează numai la patru decenii, 1672-1712),
însă este mai valoroasă, deoarece cuprinde unele observații personale ale lui Cantemir, martor ocular la o parte
dintre evenimentele istorice descrise. Dimitrie Cantemir se referă la o serie de fapte privind viața cotidiană,
obiceiurile și tradițiile turcilor, ca de exemplu ceremoniile primirii ambasadorilor la Înalta Poartă, sărbătorirea
bairamului, ritualul circumciziunii etc. În cursul expunerii Dimitrie Cantemir citează o serie de proverbe și zicători
turcești. Deosebit de interesante sunt detaliile asupra instituțiilor statale și publice otomane, asupra armatei, vieții
din palatul imperial, monedelor turcești, instituțiilor de învățământ, despre viața ecleziastică, muzică, literatura
populară etc.
Prima publicare a operei s-a făcut în limba engleză în două tomuri,legate împreună, în 1734-1735, în Londra, prin efortul
pastorului dr. Nicholas Tindal, care era magistru în artele liberale și vicar la Great Waltham (în comitatul Essex).; o nouă ediție, în
1756. Traducerea în limba franceză, Histoire de l'empire othoman, tot după manuscrisul latin, a apărut la Paris, în patru tomuri 8°,
în 1743, Nyon père, traducătorul fiind M. de Jonquières (chanoine Regulier de l' Ordre Hospitalier du Saint Esprit de
Montpellier). În 1745 apare la Hamburg traducerea germană a lui Johann Lothar Schmidt, ed. Christian Herold, după textul
englez al lui N. Tindal. În 1876-1878, apare la București, traducerea în l. română, sub titlul Istoria Imperiului Ottomanu, de
Demetriu Cantemiru, Partea I-II, trad. Dr. Ios. Hodosiu (Iosif Hodoș)[40]. Iosif Hodoș a tradus după Johann Lothar Schmidt, din
germană, care la rândul lui tradusese forma lui Nicholas Tindal. Iosif Hodoș este unul dintre membrii fondatori ai Societății
literare române, care se va transforma în Academia Română.

Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor, scris mai întâi în latină, dar tradus apoi de autor în română[41] (1719
- 1722), cuprinde istoria românilor de la Traian până în pragul celei de a doua "descălecări" sau întemeierea
principatelor. Susține ideea lui Miron Costin: originea latină comună a tuturor dialectelor românești. Hronicul
vechimei...este încununarea erudită a eforturilor întreprinse de predecesori pentru a dovedi originea romană a
românilor și unitatea lor de neam.[42]Pentru scrierea acestei lucrări, Dimitrie Cantemir a consultat peste 150 de
izvoare române și străine în limbile latină, greacă, polonă și rusă. Cantemir mărturisește: "nici o piatră neclătită și
nici un unghi nescociorât n-am lăsat, pentru ca să ne înștiențăm de începătură, și purcederea, și așezământul,
cel mai de pre urmă, a acestui neam, din care ne înștiințăm cu adevărat".( Șerban Cioculescu, Op.cit.,p.57)

Descriptio Moldaviae (Descrierea Moldovei), scrisă în latină (1714 - 1716), când trăia în Rusia, la cererea
Academiei din Berlin. Descrierea Moldovei reprezintă prima prezentare interdisciplinară (geografie, demografie,
etnografie, cartografie, psihologie colectivă) a Moldovei și locuitorilor ei. Descrierea Moldovei are trei părți: o
primă parte consacrată descrierii geografiei, unde sunt prezentate relieful, bogățiile și organizarea administrativă
a țării; partea a două se ocupă de politică, descriind pe larg forma de guvernământ, ceremonialul de la curtea
domnească, armata, justiția, finanțele, clasele sociale și politice, obiceiurile; ultima parte este consacrată religiei,
culturii, cuprinzând și un capitol despre limba și literatura moldoveană. În Descrierea Moldovei, principele
cărturar dă lista familiilor boierești din țară. Sunt consemnate numele a 77 familii boierești...[43]În Descrierea
Moldovei a fost prezentată harta Moldovei, în manuscris ( în latină: Tabula Geographica Moldauiae), aceasta fiind
prima hartă reală a țării, conținând detalii geografice, precum și informații administrative. Descrierea Moldovei a
fost tradusă pentru întâia oară în limba germană de J. Redslob, abia în 1769-1770 (cu titlul Beschreibung der
Moldau) și publicată de către Anton Friedrich Büsching (Ștefan Lemny, op.cit. p.32), iar în românește în anul
1825[44], sub titlul "Scrisoarea Moldovei", la Mănăstirea Neamț; ediția a II-a, Iași,1851, sub titlul Descrierea
 Moldaviei. Manuscrisul original al lucrării Descriptio Moldaviae se află la Bibliothèque Nationale din Paris. Prima
ediție critică a fost realizată de Dan Slușanschi în 2006.

Alte opere
Compendiolum universae logices
institutiones (1701) (Prescurtare a
sistemului logicii generale)
Monarchiarum physica examinatio
(Cercetarea naturii monarhiilor)
Vita Constantini Cantemyrii,
cognomento senis, Moldaviae
Principis. Auctore: Demetrio
Cantemyrio (Viața lui Constantin
Cantemir poreclit cel Bătrân,
domnul Moldovei) (1716-1718), în
l.latină; cuv. înainte acad. Virgil
Cândea, Ed. Acad. Române, 1996
Sistema religiei mahomedane,
scrisă în latină: Systema de
religione et statu Imperii turcici ; în
rusă: Kniga sistima ili sostoianie
Muhammedanskiia relighii, (trad. în
rusă de Ivan Ilinski), Sankt
Petersburg,1722
Cartea științei muzicii (Kitab-i-
musiki)
Scurtă povestire despre stârpirea
familiilor lui Brâncoveanu și a Paginile 147 și 148 din tomul al 8-lea al lucrării Russische Bibliothek
Cantacuzinilor. Memorii către Petru de Hartwig Bacmeister (publicată în 1783), conținând începutul
cel Mare, scrisă în l.rusă : Kratkoe traducerii în germană a scrierii Scurtă povestire despre stârpirea
skazanie ob iscoreneniῐ familiilor lui Brâncoveanu și a Cantacuzinilor. Bacmeister a fost primul
Brankovanovoi i Kantakuzîinîh
familiῐ. Lucrarea a fost păstrată doar care l-a identificat pe Cantemir drept autor, în nota de la pagina
în l. rusă. În 1978, Paul 148.[45]
Cernovodeanu și Emil Lazea au
publicat o ediție în l. română,
București
Historia moldo-vlachica (Istoria moldo-valahă), o operă de erudiție despre originile românilor din Moldova,
Muntenia și Transilvania, scrisă între 1714 și 1716, la cererea societății academice din Berlin.
Ioannis Baptistae Van Helmont --Physices universalis doctrina; este o laudă închinată misticului flamand Van
Helmont ( scrisă între 1700--1704).
Compendium universae logices institutiones este o ultimă lucrare de filosofie din tinerețe (1701) dedicată exclusiv științei logicii .
Ca realizare din această epocă se poate adăuga și culegerea de texte extrase de Cantemir din opera fizicianului Johann Baptista
van Helmont (Ioannis Baptistae van Helmont-- Physices universalis doctrina) cu privire la știința fizicii, în special asupra originii
naturii.

Lucrarea Systema de religione et statu Imperii turcici se ocupă de viața spirituală a lumii islamice, insistând în mod special asupra
obiceiurilor și tradițiilor religioase musulmane. Cartea este alcătuită din șase părți. În primele două părți autorul expune viața și
activitatea profetului Mohamed și analizează critic Coranul. Sunt interesante și observațiile în legătură cu diferitele dialecte ale
limbii arabe. Ultimele două părți din Systema de religione...sunt consacrate obiceiurilor și diferitelor ritualuri musulmane, vieții
de familie, descrierii portului și diferitelor veșminte purtate în anumite împrejurări. Sunt abordate și probleme referitoare la
situația sectelor religioase și ordinelor călugărești existente pe teritoriul acestui stat.

Dimitrie Cantemir a tradus Coranul în l. rusă și în l. latină.

Kitab-ul musiki ebjed (Carte de notație muzicală), scrisă în limba turcă, este una dintre primele lucrări ale savantului domnitor,
concepută în perioada vieții acestuia din Istanbul, între anii 1705-1709, și mai conține,pe lângă expunerea sistemului teoretic și un
număr de 365 de melodii, notate de Cantemir.[46] Lucrarea cuprinde un studiu aprofundat al muzicii otomane laice și religioase,
primul sistem de notație muzicală alfabetică al muzicii otomane, adică sistemul de scriere a muzicii care se bazează pe cele 33 de
semne împrumutate din literele arabe ale alfabetului turc , savantul punând în discuție și importanța muzicii religioase ortodoxe și
influențarea acesteia de către muzica bisericească bizantină. Notația muzicală a lui Dimitrie Cantemir are ca reper ebjed-ul ,
literele alfabetului turcesc, fiecăreia dintre ele corespunzându-i un sunet cu o durată ce era indicată prin cifre arabe, așezate sub
litere. Principele moldovean a dezvoltat teoria muzicii clasice turce și s-a afirmat ca un mare compozitor. Studiul se referă la
compozitori otomani, cuprinzând ilustrarea curentelor și tematicilor, exemplificate printr-o redare a notelor și gamelor într-un
sistem de note. Este prima lucrare dedicată muzicii, concepută într-un stil savant. Finalul studiului este însoțit de o culegere de
melodii ale diverselor compoziții otomane, dar și folclor din Moldova, precum și un număr de 20 de creații proprii. Ambasadorul
francez la Poartă , N.de Ferriol afirma în 1714 că una dintre cele mai cunoscute și răspândite compoziții, atribuite lui D. Cantemir
este Aria dervișilor. Datorită acestei lucrări, Kitab-ul musik ebjed, Dimitrie Cantemir a intrat în istoria muzicală a Turciei ca
fondator al muzicii laice și studios al celei religioase sub numele de Cantemiroglu (fiul lui Cantemir), primind titlul de pașă cu
trei tuiuri (ceilalți domni aveau două tuiuri) de la Ahmed al III-lea, cunoscut drept mare susținător al artelor.[47]

Ștefan Ciobanu (op.cit., p.51) îl citează pe istoricul rus Dmitri Bantâș-Kamenskii (1788--1850) care în dicționarul "Slovar
dostopamiatnîh liudei Russkoi zemli (Dicționarul oamenilor însemnați ai țării rusești) , Moscova, 1836, vol.III, îl considera pe
Dimitrie Cantemir ca pe "cel mai învățat bărbat în Rusia din timpurile lui Petru cel Mare. Cunoștințele lui vaste în limbile
persană, arabă și turcă, veselia desăvârșită în conduită și convorbiri i-au atras iubirea tuturor societăților a căror podoabă a fost."

Integrala Manuscriselor Cantemir

În luna octombrie 2012, în sala de expoziții „Th. Pallady” a Bibliotecii Academiei Române, ambasada Rusiei a donat în mod
festiv primele 25 de volume ale seriei „Integrala Manuscriselor Dimitrie Cantemir”, într-o ediție de lux, din care s-au executat
patru seturi legate în piele naturală, cu portretul și semnătura lui Cantemir în aur, tipărite sub formă de facsimil color pe carton de
130 g/mp, cărțile fiind așezate într-o ladă din lemn de nuc. Primul set a fost dăruit excelenței sale Vladimir Putin, președintele
Federației Ruse. Un set, primului ministru Dmitri Medvedev, un al treilea set, primului ministru Victor Ponta. Al patrulea set a
fost donat de către Ambasada Federației Ruse la București Bibliotecii Academiei Române. Scanarea manuscriselor și
documentelor aflate în Rusia a început în 2009 și vor mai dura, fiindcă mai sunt de prelucrat, în principal, 13 manuscrise aflate la
Sankt Petersburg și 75 de lăzi cu manuscrise și documente la Moscova. Trebuie remarcat că un alt set de documente scrise de
Cantemir se află la Istanbul și doar câteva documente se află în România.[48]

Note
1. ^ Q24434033[*] Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
2. ^ G.Călinescu. Istoria literaturii române. Compendiu. Editura pentru literatură, 1968, p. 28
3. ^ Encyclopædia Britannica, Eleventh edition, volume 5, „Cantemir”, Cambridge University Press, p. 209
4. ^ P.P.Panaitescu, Dimitrie Cantemir. Viața și opera. Biblioteca Istorică III, Editura Academiei R.P.R., 1958, p. 28
5. ^ Ștefan Lemny, Cantemireștii: aventura europeană a unei familii princiare din secolul al XVIII-lea. Prefață de
Emmanuel Le Roy Ladurie. Trad. de Magda Jeanrenaud. Iași, Polirom, 2013, p.36
6. ^ Istoria literaturii romîne. Editura Academiei R.P.R., București, 1964, p.608
7. ^ Ștefan S. Gorovei, Cantemireștii- Eseu genealogic. În vol.: Dimitrie Cantemir (1673-1723), principe român și
cărturar european. Editura Trinitas, Iași, 2003, pp.19-53
8. ^ Dimitrie Cantemir, Viața lui Constantin-Vodă Cantemir, București, 1960 (în românește de Radu Albala).
9. ^ Istoria Românilor, vol. V. O epocă de înnoiri în spirit european (1601 -1711/1716). Coordonator : Acad. Virgil
Cândea.. Secretar științific Dr. Constantin Rezachevici. Cap. Vremea Cantemireștilor. Autor: Paul Cernovodeanu,
p.296-336. Ed.Enciclopedică, București - 2003
10. ^ Dimitrie Cantemir. Viața și opera în imagini. Volum alcătuit de Scarlat Callimachi, Vladimir Block, Elena
Georgescu- Ionescu București, 1963, Muzeul Romîno--Rus, p.25
11. ^ Dimitrie Cantemir : Viața lui Constantin-vodă Cantemir. Text latin revăzut și traducere românească de N.Iorga.
București, Tipografia cărților bisericești, 1924, 127 p.
12. ^ G.Ciorănescu, "Le Hospodar de Valachie" du Musée de Rouen, Revue des études roumaines , Paris, 15, 1975,
pp.85-96
13. ^ Ion Neculce, Letopisețul Țării Moldovei, p. 344-345
14. ^ Lucian Predescu, Enciclopedia României. Cugetarea. Ediție anastatică Editura Saeculum I.O., Ed. Vestala,
București, 1999
15. ^ Sever Zotta, Despre neamul Cantemireștilor (Extras din Buletinul "Ioan Neculce", fascicola IX), Iași, Institutul de
Arte Grafice "Viața Românească", 1931, p.10
16. ^ Dicționarul general al literaturii române/Academia Română. Vol. 1: C--D, București, Editura Univers
Enciclopedic, 2004. Articolul: CANTEMIR, Dimitrie, pp.42-50
17. ^ Genealogy of the Cantemir family (http://www.genealogy.euweb.cz/balkan/cantemir.html)
18. ^ Leonte Ivanov. Prințesa Cantemir. Portret de epocă și corespondență inedită. Ediție îngrijită de Leonte Ivanov,
cuvânt înainte de Ștefan Lemny, traduceri și studii critice de Marina Vraciu și Leonte Ivanov. Editura Universității
"Alexandru Ioan Cuza, Iași 2005, 280 pagini, p. 37
19. ^ Acad. Andrei Eșanu, Valentina Eșanu, Prințesa Maria Cantemir între ficțiune artistică și realitate istorică. În:
Akademos 3 (22), septembrie 2011, pp.121-127
20. ^ Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român. Editura Univers Enciclopedic, București, 1997, p.173
21. ^ Marea istorie ilustrată a lumii. România de la Mihai Viteazu la Uniunea Europeană. Text: Teodora Stănescu
Stanciu, editor Vidrașcu și fiii. Redactor: Ilieș Câmpeanu. București Litera Internațional, 2005, vol.2, p.100. ISBN
978-973-675-629-0
22. ^ Ion Neculce, Letopisețul țării Moldovei, ediția I. Iordan, p. 270
23. ^ P.P. Panaitescu. Dimitrie Cantemir, viața și opera, în Biblioteca istorică, III, Editura Academiei, 1958
24. ^ Ștefan Ciobanu, Dimitrie Cantemir în Rusia. Academia Română, Memoriile Secțiunii Literare. Seria III, Tom II,
Mem.5. Ed. Cultura Națională ,București, 1925. Ed. a II-a, București, 2000
25. ^ Encyclopaedia Britannica, Ninth Edition (1875-1889)/Demetrius Cantemir
https://en.wikisource.org/wiki/Encyclopaedia_Britannica,_Ninth_Eddition/Cantemir, Demetrius
26. ^ Le Petit Robert des noms propres. Rédaction dirigée par Alain Rey. Nouvelle édition refondue et augmentée,
(p. 370) mai, 2003, Paris. ISBN 2-85036-820-2
27. ^ în Bochmann, Klaus, Dumbrava, Vasile. Dimitrie Cantemir. Leipziger Universitatverlag (2008) (https://books.goo
gle.ro/books?id=hFLH5FYnNQUC&pg=PA86)
28. ^ în Wilks, S.C., Memoirs of the life, writings and correspondence of sir William Johnes, Volume 2. John W.
Parker (1835) (https://books.google.ro/books?id=jo2IISC5w90C&pg=PA221)
29. ^ Constantin Cihodaru, Gheorghe Platon (redactori responsabili), Istoria orașului Iași, volumul I, Editura Junimea,
Iași, 1980, p.238
30. ^ Dimitrie Cantemir (http://www.cantemir.ro/index.php?Act=mn011a)
31. ^ Rămășițele pământești ale lui Dimitrie Cantemir, la Constanța (foto: slujba religioasă pe vasul "Principesa
Maria", în preajma raclei, în care se găsesc osemintele Domnitorului Dimitrie Cantemir) (https://www.digibuc.ro/ge
t-pdf?pid=1039059), Ilustrațiunea română, 07, nr. 26, 19 iunie 1935, p. 9
32. ^ Dimitrie Cantemir dă numele unui parc din Istanbul (http://www.amosnews.ro/arhiva/dimitrie-cantemir-numele-u
nui-parc-din-istanbul-04-12-2003), 4 decembrie 2003, Octavian Andronic, Amos News, accesat la 25 iunie 2013
33. ^ Băsescu a inaugurat la Istanbul Muzeul Dimitrie Cantemir (http://www.gandul.info/stiri/basescu-a-inaugurat-la-is
tanbul-muzeul-dimitrie-cantemir-836221), 25 iunie 2007, Gândul, accesat la 21 iunie 2013
34. ^ Dimitrie Cantemir are un muzeu în Istanbul (http://jurnalul.ro/timp-liber/casa/dimitrie-cantemir-are-un-muzeu-in-i
stanbul-313524.html), 12 ianuarie 2008, Simina Stan, Jurnalul Național, accesat la 21 iunie 2013
35. ^ La Istanbul se deschide Muzeul Dimitrie Cantemir (http://www.amosnews.ro/arhiva/istanbul-se-deschide-muzeu
l-dimitrie-cantemir-30-05-2007), 30 mai 2007, Bogdan Stoleru, Amos News, accesat la 21 iunie 2013
36. ^ Traian Băsescu a dezvelit placa memorială Dimitrie Cantemir, la Istanbul (http://www.amosnews.ro/arhiva/traian
-basescu-dezvelit-placa-memoriala-dimitrie-cantemir-istanbul-25-06-2007), 25 iunie 2007, Amos News, accesat la
21 iunie 2013
37. ^ Șerban Cioculescu. Varietăți critice. Editura pentru literatură,1966, în articolul Despre stilul lui Dimitrie Cantemir,
p.54
38. ^ Mic dicționar enciclopedic, Editura enciclopedică română, București, 1972, articolul Cantemir
39. ^ Mehmet Ali Ekrem .Civilizația turcă. Editura Sport -Turism, Bucurețti,1981, p. 188.
40. ^ Istoria Imperiului Ottomanu, de Demetriu Cantemiru. Principe de Moldavia Crescerea și scăderea lui. Cu note
fórte instructive. Partea I -II. Trad. romana de Dr. Ios. Hodosiu [Iosif Hodoș], Bucuresci, 1876-1878. Edițiunea
Societății Academice Romane
41. ^ Academia de Științe a Moldovei, 2008, anul Cantemir, „Hronicul vechimei a romano-moldovlahilor” (http://www.c
antemir.asm.md/lucrari14)
42. ^ Florin Constantiniu O istorie sinceră a poporului român. Editura Univers enciclopedic, București, 1997, p. 192
43. ^ Mihai Sorin Rădulescu. Genealogia românească. Istoric și bibliografie. Editura Istros, Brăila, 2000, p.13
44. ^ Magdalena Popescu. Postfață în volumul : Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei, Editura Minerva, București,
1973, p.334
45. ^ Cernovodeanu 1995, p. IX
46. ^ Gheorghe F.Anghelescu, alii. Dimitrie Cantemir savant de dimensiune europeană. 300 de ani de la plecarea din
domnie. 1711 -2011. Editura Mica Valahie, 2012, 180 p.
47. ^ Dimitrie Cantemir, la Parlamentul European - „Muzica lui Dimitrie Cantemir” (http://www.cotidianul.ro/dimitrie-ca
ntemir-la-parlamentul-european-131617/), 9 decembrie 2010, Acad. Nicolae Dabija, Cotidianul, accesat la 20
februarie 2014
48. ^ Primele 25 de volume din "Integrala Manuscriselor Cantemir", donate joi Bibliotecii Academiei Române (https://
www.ziaruldeiasi.ro/mozaic/primele-25-de-volume-din-integrala-manuscriselor-cantemir-donate-joi-bibliotecii-acad
emiei-romane~ni948k)

Bibliografie
Cernovodeanu, Paul (1995), „Studiu introductiv”, În Cantemir, Dimitrie, Scurtă povestire despre stârpirea familiilor
lui Brâncoveanu și a Cantacuzinilor, București: Editura Minerva, pp. 275–285
Istoria filosofiei moderne și contemporane, Editura Academiei, București, 1984
Leonte Ivanov, Prințesa Cantemir. Portret de epocă și corespondență inedită, Editura Universității "Alexandru
Ioan Cuza" ,Iași, 2005
Manuela Tănăsescu, Despre Istoria ieroglifică, Editura Cartea Românească, București, 1970
Ecaterina Țarălungă - Dimitrie Cantemir. Contribuții documentare la un portret, Editura Minerva, 1989; ediția a II-
a cu adăugiri - Editura Litera Internațional, 2004
Operele Principelui D. Cantemir, ed. Academia Română, 1872

Legături externe
Ciobanu, Ștefan, Dimitrie Cantemir în Rusia. Ediția a II-a, București, 2000

294 de ani de la "Descriptio Moldaviae" (http://ziarullumina.ro/documentar/294-de-ani-de-la-descriptio-

moldaviae), Alexandru Briciu, 2 martie 2010, Ziarul Lumina

Materiale media legate de Dimitrie Cantemir (https://commons.wikimedia.org/wiki/Category:Dimitrie_Ca

ntemir?uselang=ro) la Wikimedia Commons
Materiale media legate de cărțile lui Cantemir (https://commons.wikimedia.org/wiki/Category:Books_by_
Dimitrie_Cantemir?uselang=ro) la Wikimedia Commons

Vezi și
Harta Moldovei - Dimitrie Cantemir
Bustul lui Dimitrie Cantemir din București

Succesor:
Predecesor: Domn al Moldovei
Constantin Duca
Constantin Cantemir 1693

Predecesor: Domn al Moldovei

Nicolae Mavrocordat 1710 - 1711 Succesor:
 caimacan Lupu
Costachi

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Dimitrie_Cantemir&oldid=12862661

Ultima editare a paginii a fost efectuată la 25 mai 2019, ora 12:21.

Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice; pot exista și
clauze suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.