Ion Pillat

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Ion Pillat (n. 31 martie 1891,[2] București, România – d. 17
aprilie 1945,[2] București, România) a fost un eseist, poet Ion Pillat
tradiționalist, antologist, editor și publicist român, membru
corespondent al Academiei Române (din 1936[3]). Pe linie
maternă a fost înrudit cu familia Brătianu. Bunicul său a fost
cunoscutul politician Ion C. Brătianu, acesta fiind adesea evocat
în poeme din volumul său cel mai cuprinzător din punct de
vedere estetic, Pe Argeș în sus, în poeme precum Odaia
bunicului, Odihna tatii sau Aci sosi pe vremuri.

Și-a petrecut copilăria la moșiile Florica pe Argeș și Miorcani,

pe râul Prut. După 1945 poezia sa va fi clasificată drept
indezirabilă, evident din rațiuni strict politice. Fiul său, criticul și
romancierul Dinu Pillat a fost îndepărtat de la Facultatea de
Litere unde era asistent al lui George Călinescu fiind condamnat
la temniță politică, iar manuscrisele i-au fost confiscate și
Date personale
distruse. Nepoata sa, Monica Pillat este o reputată anglistă.
Născut 31 martie 1891
București, România
Decedat 17 aprilie 1945 (54 de ani)
București, România
Cuprins Părinți Ion N. Pillat
Maria, fiica lui Ion C. Brătianu
Biografie
Căsătorit cu Maria Procopie-Dumitrescu
Volume de versuri publicate Copii Dinu Pillat, Pia Pillat
Traduceri Naționalitate România
Teatru Cetățenie România
Referințe Ocupație antologist, editor, eseist, publicist
și poet
Vezi și
Limbi limba română[1]
Legături externe
Studii Sorbona
Activitatea literară
Activ ca 1912 - 1945
Biografie scriitor
Mișcare/curent tradiționalism, parnasianism
Ion Pillat s-a născut la București în casa părinților săi din Calea literar
Specie literară poezie, eseu, poem
Dorobanților 6.Tatăl său era moșier dintr-o veche familie de
Operă de 1912 - „Visări păgâne”
boieri de țară din ținutul Fălciului și parlamentar, iar mama sa, debut
Maria Pillat, a fost a doua fiică, în ordinea vârstei, a lui Ion C. Opere „Eternități de-o clipă”, „Grădina
Brătianu. Primii ani ai copilăriei i-a petrecut pe moșia bunicului, semnificative între ziduri”, „Pe Argeș în sus”
Florica,Argeș unde a învățat în particular întreaga școală
Note
Premii Premiul național pentru literatură
primară. A urmat cursurile școlii primare nr. 1 din Pitești,
precum și primele trei clase ale cursului gimnazial, făcute la Membru corespondent al
Pitești în particular, iar în 1905 a terminat clasa a IV-a la liceul Academiei Române
Sfântul Sava din București. Mama sa l-a luat cu ea la Paris, Modifică date / text (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?titl
împreună cu fratele Niculae și sora sa Pia, pentru a continua e=Ion_Pillat&action=edit&section=0)
studiile acolo, la liceul „Henri IV”, unde a fost înscris ca extern,
luându-și bacalaureatul în 1909. Cu ocazia excursiei la Chartres,
a descoperit arta gotică, care l-a inspirat pentru prima sa poezie În catedrală.

În 1910, s-a înscris ca student la Sorbona unde a studiat în principal, litere, istoria și geografia, dar a făcut în paralel și
dreptul.Titu Maiorescu i-a publicat în 1911, o parte din poezii în Convorbiri literare.În 1912, aflat în București în vacanță, l-a
cunoscut pe Alexandru Macedonski, căruia i-a editat volumul Flori sacre. Ion Pillat, împreună cu Horia Furtună au înființat
colecția Cărți albe, în care urmau să fie editați poeții epocii; volumul de debut al întregii colecții a fost Flori sacre.[4]

Titu Maiorescu i-a publicat în ianuarie 1912 unele poezii în „Convorbiri literare”.

Tot în anul 1912 își editează la Paris volumul de poeme în proză Cel din urmă sfânt, iar în București, în același an - primul volum
de versuri, Visări păgâne. În revista lui Ovid Densusianu, „Vieața nouă” apare o notiță despre Visări păgâne. Din acel an
încheagă prietenii literare cu Tudor Vianu, N. Davidescu, Adrian Maniu, Eugeniu Speranția, Al. T. Stamatiad - din cercul lui
Macedonski.[5]

În 1913 a obținut licența în litere la Paris și a participat la campania din Bulgaria, ca sublocotenent, în timpul războiului
balcanic.A obținut în 1914 și licența în drept, apoi a revenit definitiv la București unde a publicat volumul Eternități de-o clipă.

S-a căsătorit în 1915 cu pictorița Maria Procopie-Dumitrescu, care își luase pseudonimul "Brateș". În 1916 a editat volumul
Plumb al lui George Bacovia și a preluat conducerea revistei Flacăra, împreună cu Adrian Maniu și Horia Furtună. A participat
la conferința de pace de la Paris ca unul din secretarii lui Alexandru Vaida-Voievod, președintele delegației ardelene. În ziua
semnării tratatului, a publicat într-o ediție restrânsă de lux, volumul Grădina dintre ziduri.

În 1921 a apărut, sub îngrijirea sa, volumul Poezia toamnei, o antologie din versurile poeților români care au cântat toamna. În
1922 a scos, împreună cu Tudor Arghezi, Revista Cuget românesc, iar în anul următor a publicat volumul de versuri care l-a
consacrat ca poet original și tradiționalist[6], Pe Argeș în sus, în care două poeme celebre conțin portretele bunicilor săi, Bunicul
și Bunica. În 1925 a Publicat volumul Satul meu și a scos împreună cu criticul Perpessicius Antologia poeților de azi. În 1935 a
descoperit Balcicul, destinația preferată a Reginei Maria a României, care atrăgea ca un magnet pictorii și poeții epocii, unde și-a
construit o vilă. A publicat Poeme într-un vers (1935), influențate de haiku și tehnica poemelor într-un vers din literatura chineză
și din literatura japoneză. În Poeme într-un vers, Pillat a văzut poezia pură.

A primit în 1936 premiul național pentru literatură și a fost ales membru corespondent al Academiei Române. În 1937 a tradus
din Charles Baudelaire și a publicat volumul Țărm pierdut. A publicat în 1942 o antologie de traduceri din poezia germană și
volumul de versuri Împlinire. A tradus poezii din Francis Jammes , Jean Moréas, Rainer Maria Rilke, Saint-John Perse, Carl
Sandburg, Joachim du Bellay, Goethe și Walt Whitman. În 1944, sub titul Poezii [7] a apărut întreaga sa operă lirică, scrisă în
perioada 1906 - 1941.

Lirica sa de început stă sub semnul parnasianismului și simbolismului, dar mai târziu, al tradiționalismului. Poetul vede în creația
folclorică cea mai elocventă expresie a „sufletului românesc”. În consecință, consideră că o demonstrație a specificului național al
liricii noastre moderne nu poate porni decât de la o analiză a poeziei populare. Numeroase citate din poezia noastră populară
dovedesc o bună cunoaștere a acesteia de către Ion Pillat.

Ion Pillat teoretizează, în expresie poetică, necesitatea legăturii cu trecutul și cu oamenii pământului, cu tradiția. Nu este un trist
adio, ci o tonică reîntâlnire în care fiecare protagonist își afirmă el însuși credința în virtuțile continuității în tradiție. În Biserica
de altădată (1926) prinde viață, propriu-zis, programul tradiționalist.

George Călinescu, în Istoria literaturii...[8] îl califică diletant, ca urmare a variatelor sale activități și surse de inspirație.
În perioada interbelică, până în 1938, a fost deputat și senator.[9]

A făcut frecvente călătorii peste hotare: ca membru al PEN-Clubului, cunoscuta asociație internațională a scriitorilor, precum și al
Asociației pentru cooperarea intelectuală de pe lângă Liga Națiunilor a participat la congresele și manifestările acestora. A
călătorit în 1927 în Grecia, a ajuns în Spania (1929), a străbătut Italia (1931), a revenit în Grecia în 1932 și 1937.

La data de 17 aprilie 1945 a suferit o congestie cerebrală în plină stradă; a fost transportat acasă (pe actuala stradă Alexandru
Philippide la nr.9) în stare de inconștiență, iar în jurul orei 22 a decedat.

Volume de versuri publicate

Visări păgâne, București, ed. Minerva, 1912
Eternități de o clipă, București, ed. Flacăra, 1914
Amăgiri, București, ed. Flacăra, 1917
Grădina între ziduri,Paris, ed. Frazier et Soye, 1919
Antologia toamnei, București, ed. Viața Românească- Alcalay, 1921
Pe Argeș în sus, București, ed. Cultura Națională, 1923
Satul meu, București, colecția „Cartea vremii”,1925
Biserica de altădată,București, ed. Cartea Românească, 1926
Florica (poezii, cu desene de Ștefan Popescu), București, Cultura Națională, 1926
Întoarcere (1908-1918),București, ed. Petre Cătunaru 1927
Limpezimi, Craiova, ed. Scrisul Românesc, 1928
Caietul verde, București, ed. Cartea Românească, 1932, ediție definitivă, 1937
Scutul Minervei, București, colecția „Pleiada”, 1933
Poeme într-un vers [Monostiches], București, ed. Cartea Românească, 1935
Țărm pierdut,București, ed. Fundației pentru literatură și artă, 1937
Umbra timpului, București, ed. Universul, colecția „Universul literar”, 1940
Balcic, București, 1942
Împlinire , București, Ed. Fundației pentru literatură și artă, 1942
Asfodela, București, ed. Aussonia, 1943
Antologia poeților de azi,, în colaborare cu Perpessicius, București, ed. Cartea Românească, vol. I-II, 1925 -1928
Poezii, ediție definitivă, vol. I-III, București, 1944

Traduceri
Eternități de-o clipă. Éternités d’un instant, traducere în limba franceză de Andreea Dobrescu-Warodin, 1980
Monostiches et autres poèmes, traducere în limba franceză de Gabrielle Danoux et Muriel Beauchamp, 2015
Le Bouclier de Minerve (Scutul Minervei) , traducere în limba franceză de Gabrielle Danoux et Muriel
Beauchamp, 2016

Teatru
A scris teatru, din care:

Dinu Păturică. (în colaborare cu Adrian Maniu). Comedie în patru acte. Premieră la Teatrul Național din
București, în 1925 [O dramatizare a romanului Ciocoii vechi și noi al lui Nicolae Filimon]
Tinerețe fără bătrânețe, feerie în 10 tablouri. Premieră la Teatrul Național din București, în 1926 [Adaptare pentru
teatru a poveștii cu același nume]

Referințe
1. ^ Autoritatea BnF (http://data.bnf.fr/ark:/12148/cb12174720k), accesat în 10 octombrie 2015
 2. ^ a b Autoritatea BnF (http://data.bnf.fr/ark:/12148/cb12174720k), accesat în 10 octombrie 2015
3. ^ Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent (http://acad.ro/bdar/armembriLit.php?vidT=P), accesat
29 decembrie 2017
4. ^ Istoria literaturii române. III. Epoca marilor clasici. Comitetul de redacție: Șerban Cioculescu, Ovidiu Papadima,
Alexandru Piru. București, 1973, Editura Academiei Republicii Socialiste România. p. 467
5. ^ Ovidiu Papadima, Ion Pillat. Editura Albatros, 1974, p. 23
6. ^ G. Călinescu, Istoria literaturii române. Compendiu. Cu o postfață de Al. Piru. Editura pentru literatură,
București, 1968 p. 343
7. ^ Ion Pillat, Poezii. 3 volume. Ediție definitivă îngrijită de autor. Fundația Regală pentru Literatură și Artă,
București, 1944
8. ^ G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent. Ed. Minerva, București, 1982, p. 857-864
9. ^ Dicționar general al literaturii române, P/R. Editura Univers Enciclopedic, București, 2006, p. 242 [articol scris
de Dumitru Micu]

Vezi și
Petre Locusteanu

Legături externe
Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – P (http://acad.ro/bdar/armembriLit.php?vidT=P)

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Ion_Pillat&oldid=12956101

Ultima editare a paginii a fost efectuată la 3 iulie 2019, ora 02:19.

Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice; pot exista și
clauze suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.