Frida Kahlo

Frida Kahlo

Frida Kahlo cu Diego Rivera

Date personale

Nume la naștere Magdalena Carmen Frida Kahlo y

Calderón

Născută 6 iulie 1907

Coyoacán, Ciudad de México, Mexic

Decedată 13 iulie 1954

Coyoacán, Ciudad de México, Mexic

Înmormântată Coyoacán[*]

Părinți Guillermo Kalho[*]

Frați și surori Cristina Kahlo[*]

Căsătorită cu Diego Rivera (21 august 1929–6

noiembrie 1939)
Diego Rivera (1940–1954)

Naționalitate mexicană

Cetățenie Mexic

Religie ateism
 Ocupație pictoriță
biografă[*]
gravor[*]
scriitoare

Activitate

Domeniu
pictură
artistic

Pregătire pictor autodidact

Mișcare
Suprarealism, pictură naivă, Folk art
artistică

Opere
Autoportrete
importante

Site oficial http://www.fkahlo.com/

Semnătură

Prezență online

site web oficial

Internet Movie Database

Modifică date / text

Frida Kahlo de Rivera (pronunție în spaniolă: /ˈfɾiða ˈkalo/; născută Magdalena Carmen Frieda Kahlo y
Calderón; 6 iulie 1907 – 13 iulie 1954)[1] a fost o pictoriță mexicană[2] care s-a făcut cunoscută mai
ales prin autoportretele sale pictate într-un stil suprarealist.[3] Frida Kahlo s-a născut și a murit în
capitala Mexicului, Mexico City, în casa sa, cunoscută sub numele de Casa Albastră (Casa Azul). A
afirmat mereu că s-a născut în 7 iulie 1910, deși certificatul de naștere atestă că s-a născut în 6 iulie
1907. Prin aceasta ea voia ca data sa de naștere să coincidă cu data de începere a Revoluției
Mexicane, astfel încât viața ei să fi început odată cu nașterea Mexicului modern. Opera sa este
considerată emblematică pentru cultura națională mexicană, îmbinând stilul suprarealist cu tradițiile
indigene.[4] Cultura mexicană și tradițiile amerindiene se îmbină armonios în pictura Fridei Kahlo, de
multe ori lucrările sale fiind considerate adesea artă naivă, mai apropiate de folk art decât de
curentul suprarealist propriu zis.[5] Mulți au considerat însă că pictura sa se încadrează totuși în
curentul suprarealist. În 1938, André Breton, inițiator și teoretician al suprarealismului, aprecia că
pictura Fridei Kahlo este „o panglică în jurul unei bombe”.[4] Artista a avut o căsnicie tumultuoasă (azi
se spune „deschisă”) cu marele pictor mexican Diego Rivera. A suferit toată viața, având numeroase
probleme de sănătate, multe cauzate de un teribil accident auto suferit în tinerețe. Recuperarea
îndelungată după accident, recuperare care nu s-a realizat niciodată complet, a izolat-o oarecum de
restul lumii, această izolare, închidere în ea însăși, este reflectată în pictura sa, explicând oarecum
de ce majoritatea lucrărilor sale sunt autoportrete. Multe autoportrete sunt un reflex al suferinței
fizice cauzate de urmările accidentului suferit. Frida a afirmat în repetate rânduri: „mă pictez pe
mine, pentru că mult prea adesea sunt singură și pentru că sunt subiectul pe care îl cunosc cel mai
bine”.[6] De multe ori spunea, „M-am născut cățea. M-am născut pictor”.[7]
 Cuprins

 1Copilăria și familia
o 1.1Accidentul
 2Cariera artistică
 3Căsătoria
 4Ultimii ani
 5Recunoaștere postumă
o 5.1Sărbătorirea centenarului
o 5.2La Casa Azul
o 5.3Film
 6Note
 7Alte referințe
 8Bibliografie
 9Legături externe

Copilăria și familia[modificare | modificare sursă]

Frida Kahlo s-a născut în 6 iulie 1907, în casa părinților săi, cunoscută drept Casa Azul, azi Muzeul
Frida Kahlo, în Coyoacán. În acea vreme, Coyoacán era un mic orășel, în apropiere de Mexico City.
Tatăl Fridei Guillermo Kahlo (1871–1941), se născuse cu numele de Carl Wilhelm Kahlo în 1871, în
Germania, la Pforzheim, fiul unui anume Jakob Heinrich Kahlo și al Henriettei Kaufmann. În timpul
vieții artistei, dar și după decesul acesteia, în mai multe articole de ziar s-a afirmat că tatăl său ar fi
de origine evreiască.[8][9] Se afirmă că artista nu și-ar fi negat niciodată originea evreiască. (Dar nici
nu și-a afirmat-o vreodată.) Cu toate acestea, studii genealogice recente au indicat că tatăl său
provine dintr-o familie luterană, neavând absolut nici o tangență cu etnia evreiască.[10][11] Carl
Wilhelm Kahlo a emigrat în Mexic în 1891, pe când avea 19 ani, iar după sosire, și-a schimbat
numele mic, din Wilhelm, în echivalentul spaniol, Guillermo.[8][9]

Video (extern)

Frida Kahlo, her pictures, Museo

Frida Kahlo[12]

Frida Kahlo and Diego Rivera at

the Blue House, San Francisco
Museum of Modern Art[13]

Frida Kahlo's Frieda and Diego

Rivera, Smarthistory[14]

Mama Fridei, Matilde Calderón y González, era o credincioasă romano-catolică înfocată, având
origini amerindiene și spaniole.[15] Părinții artistei s-au căsătorit imediat după moartea primei soții a
lui Guillermo, survenită la nașterea celui de-al doilea copil. Deși căsătoria lor nu a fost tocmai
fericită, Guillermo și Matilde au avut patru fiice. Frida a remarcat odată că a crescut înconjurată de
femei. Toată viața a fost apropiată de tatăl său. În 1910 a izbucnit Revoluția Mexicană, moment în
care artista avea trei ani. Mai târziu avea să noteze că mama sa, le-a ascuns pe fete în casă, în
momentul în care au început să se audă focuri de armă prin oraș. Frida s-a îmbolnăvit
de poliomielită pe când avea șase ani, în urma căreia, piciorul său drept a devenit mai subțire decât
cel stâng. Mai târziu, va ascunde acest defect, îmbrăcând rochii lungi, viu colorate. S-a afirmat că s-
ar fi născut cu spina bifida, un defect congenital care ar fi afectat deopotrivă măduva spinării cât și
dezvoltarea piciorului.[16] Cu toate acestea, a practicat multe sporturi, printre care și boxul. În 1922,
Frida Kahlo s-a înscris la Escuela Nacional Preparatoria, una din cele mai bune școli din capitală,
una din cele 35 de eleve. Aici, a intrat într-un grup de băieți și fete, îndrăgostindu-se de băiatul cu
cea mai puternică personalitate, un anume Alejandro Gómez Arias. Din această perioadă, artista își
amintește de violentele lupte de stradă, din timpul revoluției ce continua cu violență.
Accidentul[modificare | modificare sursă]
În 17 septembrie 1925, Frida se găsea într-un autobuz, când acesta s-a ciocnit violent cu un
troleibuz. A suferit un accident grav, cu numeroase fracturi, o fractură de coloană, una de claviculă,
fracturi ale coastelor, fractură de bazin, 11 fracturi ale piciorului, piciorul drept și umărul dislocat. A
fost necesară montarea unei armături metalice, care a perforat uterul și abdomenul. În consecință,
nu va mai putea avea copii niciodată, fapt ce o va afecta enorm, aspect prezent în unele din
autoportretele sale. Accidentul îi va produce dureri îngrozitoare, rămânând imobilizată complet timp
de trei luni. Deși ulterior a reușit să se recupereze și să reușească din nou să meargă, durerile o vor
însoți toată viața. Durerile erau atât de intense, încât era nevoită să se se interneze luni de zile în
spital pentru tratament. În total a suferit 35 de operații, majoritatea la bazin și spate, și la ambele
picioare. Complicațiile medicale în urma accidentului, durerile aproape permanente și armătura
metalică au împiedicat-o să aibă copii. Deși a rămas de trei ori însărcinată, a fost nevoită de fiecare
dată să renunțe.[17]

Cariera artistică[modificare | modificare sursă]

Vezi și: Lista lucrărilor lui Frida Kahlo.

Malú Block (left), Frida Kahlo (center), and Diego Rivera were photographed in Manhattan by Carl Van
Vechten in 1932 while Rivera was working on a commissioned mural in Rockefeller Center

După accident, Frida Kahlo a abandonat studiile de medicină pentru a se dedica picturii. Pictase și
mai înainte, în timp ce era imobilizată în spital pentru a-și ocupa timpul. În cele trei luni de după
accident, autoportretele predomină în pictura sa. Mama sa i-a adus un șevalet special, conceput de
așa manieră încât să poată picta fără să se scoale din pat, iar tatăl său i-a adus culori și
pensule.[18] Lucrările sale din această perioadă sugerează durerile atroce pe care le suporta. Kahlo a
realizat cel puțin 140 de lucrări de pictură, împreună cu alte zeci de desene și studii. Din cele 140 de
lucrări de pictură, 55 sunt autoportrete, care adesea încorporează o simbolistică complexă, legată
adesea de suferințele sale fizice, dar și de mitologia mexicană. Avea să mărturisească la un moment
dat: „Nu pictez niciodată vise. Pictez propria mea realitate”.[19] Pictorul Diego Rivera a avut o
influență considerabilă asupra stilului ei de a picta. De altfel, Frida l-a admirat din totdeauna pe
Diego Rivera. Prima dată s-a apropiat de el în 1925 la Ministerul Educației Publice, unde lucra la o
frescă murală. I-a arătat pictorului patru din lucrările sale, întrebându-l dacă are cumva talent.
Pictorul, impresionat, i-ar fi spus: „Ai talent”. După acest schimb de replici, Diego Rivera a devenit un
oaspete permanent în casa părinților Fridei. Fără discuție, aprecierile pozitive ale pictorului și
comentariile admirative ale acestuia, au determinat-o pe Frida Kahlo să-și urmeze chemarea
artistică.[20] Kahlo a fost de asemenea influențată de cultura indigenă mexicană, o explozie de culori
vii, simbolism dramatic și stil primitiv. În compozițiile sale a introdus adesea maimuțe. În mitologia
mexicană, maimuța este simbolul dorinței, dar artista le-a zugrăvit întotdeauna cu tandrețe,
prezentându-le ca simboluri protectoare. De asemenea, în lucrările sale apar adesea simboluri
creștine.[21] Practic, în majoritatea lucrărilor sale se combină tradițiile și simbolistica religioasă
mexicană cu tratarea suprarealistă a subiectului. În 1938, artista a avut prima și singura galerie solo
în SUA, la galeria Julien Levy. Lucrările sale au fost în general bine primite de public, expoziția
atrăgând o sumedenie de artiști de marcă.[22] La invitația lui André Breton, a mers în Franța în 1939,
deschizând o expoziție și în Paris. Cu această ocazie, Muzeul Luvru a cumpărat una din lucrările
expuse, „Cadrul”("The Frame"). A fost prima operă de artă realizată de un artist mexican în sec. 20,
care a fost cumpărată de celebrul muzeu.

Căsătoria[modificare | modificare sursă]

În calitate de artist debutant, Kahlo a comunicat îndeaproape cu marele pictor mexican Diego
Rivera, i-a cerut adesea sfatul și, mai ales, l-a întrebat dacă ar putea să înceapă o carieră de pictor.
Diego a recunoscut imediat talentul ei nativ, încurajând-o să continue.[23] Concomitent, au început să
aibă și relații intime. Cu toată opoziția părinților, datorată se pare, reputației proaste a pictorului, dar
și diferenței de vârstă de 21 de ani dintre ei, cei doi s-au căsătorit totuși în 1929. Ea avea 22 de ani,
el, 43. Căsătoria lor nu a fost scutită de probleme. Amândoi aveau un temperament extrem de
irascibil, și au avut numeroase relații extraconjugale. Frida, în plus, a avut relații sexuale atât cu
bărbați, cât și cu femei. Dintre femei, cea mai cunoscută a fost cântăreața și dansatoarea Josephine
Baker;[1] Frida Kahlo nu a fost o bisexuală în accepțiunea modernă a termenului, relațiile sale cu alte
femei au fost mai degrabă experiețe sexuale episodice, decât relații stabile. Dacă relațiilor sexuale
ale soției sale cu femei nu le dădea importanță, cele cu bărbați îl înfuriau la culme pe Diego Rivera.
Frida a avut aventuri cu numeroși bărbați, cei mai cunoscuți fiind sculptorul Isamu Noguchi și
comunistul Leon Trotsky (Lev Davidovich Bronshtein). De cealaltă parte, Kahlo s-a înfuriat când a
aflat că Diego avusese o aventură cu sora sa mai mică, Cristina. Cei doi au divorțat în noiembrie
1939, pentru a se recăsători în decembrie, anul următor. Cu toate acestea, neînțelegerile au
continuat. Dormeau în camere separate, uneori alăturate.[24]

Ultimii ani[modificare | modificare sursă]

Atât Frida Kahlo, cât și Diego Rivera erau comuniști înfocați. Cei doi s-au împrietenit cu Leon
Trotsky spre sfârșitul anilor '30. Acesta fugise din Uniunea Sovietică, în urma conflictului de putere
cu Iosif Visarionovici Stalin, fiind expulzat și condamnat la moarte. Inițial a fugit în Norvegia, după
mai multe peregrinări ajungând în Mexic. Inițial, în 1937, Trotsky a locuit acasă la Rivera, apoi s-a
mutat în casa Fridei, cu care a avut o aventură, în timp ce Rivera se zbătea să obțină pentru el azil
politic din partea guvernului mexican.[1] Ulterior, Trotsky, împreună cu soția, s-au mutat în altă casă
în Coyoacán, unde a și fost asasinat, în 1940. În 1939, atât Kahlo, cât și Rivera, au renunțat la
trotskism, devenind adepți entuziaști ai lui Stalin.[25] Frida Kahlo a murit în 13 iulie 1954, la o
săptămână după ce împlinise 47 de ani, și a fost arsă la crematoriu, conform uneia din ultimele sale
dorințe. Câteva zile înainte să se stingă din viață, notase în jurnal: „Sper ca plecarea să fie veselă, și
să nu mă întorc niciodată. Frida”. Cauza oficială a decesului a fost o embolie pulmonară, deși s-a
suspectat că ar fi murit în urma unei supradoze, mai mult sau mai puțin accidentală, chestiune care
n-a fost lămurită niciodată, deoarece nu i s-a mai făcut autopsie. În ultimii ani, starea ei se agravase
considerabil, cu un an înainte i se amputase piciorul drept de la genunchi datorită unei gangrene. De
asemenea, avusese un acces de bronhopneumonie, care o slăbise considerabil.[1] În autobiografia
sa, Diego Rivera avea să noteze că ziua în care Frida s-a stins din viață a fost cea mai tragică din
viața sa, adăugând cu tristețe că abia după moartea ei a realizat, prea târziu, că perioada alături de
ea a fost cea mai frumoasă etapă a vieții sale.[1] O urnă precolumbiană, conținând o parte din
cenușa sa este expusă în casa Fridei, La Casa Azul din Coyoacán, care din 1958 a fost
transformată în muzeu, conținând un număr de lucrări ale sale, și multe obiecte de uz personal.[1]
Recunoaștere postumă[modificare | modificare sursă]

Imagine a Fridei pentru Ziua Morților (Dia de los Muertos) la Muzeul Frida Kahlo

Cu excepția lucrării achiziționate în 1939 de Muzeul Luvru, opera Fridei Kahlo a rămas cvasi-
necunoscută timp de două decenii după moartea acesteia. Lumea își amintea mai mult de ea, doar
în calitate de soție a marelui pictor Diego Rivera. Pe la sfârșitul anilor '70, către începutul anilor '80,
în Mexic a început să se dezvolte un nou curent artistic, cunoscut ca Neomexicanismo, care a
devenit tot mai cunoscut publicului.[26][27] Tot în această perioadă, ca o consecință directă a dorinței
de valorificare a tradițiilor amerindiene ale Mexicului, a început să fie reconsiderată opera unor artiști
precum Frida Kahlo, Abraham Ángel, Ángel Zárraga, și Jesus Helguera, care au devenit tot mai
cunoscuți.[26] În anii '80, alte evenimente au contribuit la recunoașterea valorii operei artistice a Fridei
Kahlo. Prima retrospectivă importantă în afara Mexicului, împreună cu fotografii realizate de Tina
Modotti, a avut vernisajul în mai 1982, la Galeria Whitechapel, (Whitechapel Gallery), în Londra,
organizată și având drept curatori pe Peter Wollen și Laura Mulvey. Expoziția, itinerantă, a fost
organizată și în Suedia, Germania, Manhattan și Mexico City. Filmul Frida, naturaleza viva (1983),
regizat de Paul Leduc, cu Ofelia Medina în rolul Fridei, și pictorul Juan José Gurrola în rolul lui Diego
Rivera, a avut și el un deosebit succes, contribuind substanțial la cunoașterea vieții și operei artistei.
Actrița Ofelia Medina, pentru tot restul vieții, a rămas cunoscută pentru acest rol.[28] În aceeași
perioadă, Hayden Herrera a publicat o biografie a Fridei Kahlo, o lucrare de referință pentru
cunoașterea personalității artistei, Frida: The Biography of Frida Kahlo (1983).[29] Biografia a devenit
în scurtă vreme un best seller de succes, fiind tradusă în toată lumea. Raquel Tibol, artistă mexicană
și prietenă cu Frida, a scris Frida Kahlo: una vida abierta (2003).[30] Altă lucrare de referință este
biografia scrisă de criticul de artă și psihanalistul mexican Teresa del Conde.[31] Se mai adaugă
numeroase texte scrise de diverși critici de artă, cum ar fi Jorge Alberto Manrique.[26]

 Între 1990-91, lucrarea Diego on my Mind (1943), ulei pe masonit, 76x61 cm., a fost utilizată ca
piesă reprezentativă simbol al expoziției de artă Mexico: Splendors of Thirty Centuries,
organizată la Metropolitan Museum of Art.
 În 1991, opera „Frida” compusă de Robert Xavier Rodriguez, comandată pentru American Music
Theater Festival, a avut premiera la Philadelphia.
 În 1994, compozitorul și flautistul de jazz american, James Newton, a lansat un album inspirat
de Frida Kahlo, album intitulat Suite for Frida Kahlo, la casa de discuri AudioQuest Music (în
prezent Sledgehammer Blues).[32]
 În 21 iunie 2001, Frida Kahlo a devenit prima femeie de origine hispanică, căreia poșta SUA i-a
dedicat o marcă poștală.[33]
 Un alt film biografic, intitulat „Frida”, a fost lansat în 2002, film regizat de Julie Taymor, cu Salma
Hayek în rolul artistei.[34] Scenariul filmului s-a bazat pe biografia Herrera. Filmul, distribuit în
toată lumea, a adus un profit de 58 milioane de $.
 Între 9 iunie și 9 octombrie, o expoziție internațională cu lucrările artistei a fost organizată în
Londra, la galeria Tate Modern.[35]
 În 2006, lucrarea „Rădăcini”(1943) a bătut toate recordurile deținute de artiști latino-americani,
obținându-se pentru ea la o licitație organizată de Sotheby's, suma record de 5,6 milioane de
$.[36]
 În 2008, o piesă de teatru, bazată pe biografia artistei a avut premiera la Edinburgh Festival
Fringe. Intitulată Frida Kahlo: Viva la vida!, piesa a fost scrisă de scriitorul mexican Humberto
Robles. Actrița Gael Le Cornec, în rolul principal, a primit premiul de excelență artistică (Artistic
Excellence Award) și premiul pentru cea mai bună interpretare feminină, la Brighton Festival
Fringe în 2009.[37]
 Între 8 mai și 5 iulie 2009 fotografiile lui Nickolas Muray cu Frida Kahlo, împreună cu
„Autoportret cu maimuțe”(1938) au apărut într-o expoziție organizată la Albright–Knox Art
Gallery, în Buffalo, New York.[38]
 Romanul The Lacuna (2009), scris Barbara Kingsolver, are ca personaj principal pe Frida Kahlo,
și descrie viața ei alături de Rivera, pomenind și de aventura ei cu Leon Trotsky.
 În 6 iulie 2010, pentru a aniversa nașterea ei, Google a expus un logo dedicat artistei, incluzând
un portret al Fridei, realizat în stilul ei caracteristic.[39]
 În 30 august 2010, Banca Mexicului (Bank of Mexico) a emis o bancnotă de 500 peso, având
imprimat pe una din fețe portretul Fridei, împreună cu lucrarea intitulată „Dragostea îmbrățișează
Universul, Pământul, (Mexicul), pe mine, pe Diego, și pe Dl. Xólotl”(1949), și pe cealaltă față,
portretul lui Diego Rivera.[40]
 În februarie 2011, soprana Dawn Upshaw, împreună cu Saint Paul Chamber Orchestra, a
interpretat în premieră La Centinela y La Paloma (Santinela și Porumbița), compusă de Gabriela
Lena Frank, laureată Latin Grammy, pe un text de Nilo Cruz, laureat al premiului Pulitzer. Ciclul
orchestral o imaginează pe Frida Kahlo ca un spirit care îl vizitează pe Diego Rivera în timpul
Zilei Morților.[41]
 Între 9 iulie și 2 octombrie 2011, o expoziție a lucrărilor Fridei Kahlo și ale lui Diego Rivera,
intitulată Frida Kahlo and Diego Rivera: Masterpieces from the Gelman Collection, a fost
organizată la Pallant House Gallery, Chichester, West Sussex.[42]
 Între 20 octombrie 2012 și 20 ianuarie 2013, lucrări ale Fridei Kahlo, împreună cu fotografii ale
acesteia, au fost găzduite de o dublă retrospectivă, a ei, împreună cu Diego Rivera, expoziție
intitulată Frida & Diego: Passion, Politics, and Painting, la Galeria de Artă din Toronto. Expoziția
s-a mutat ulterior la High Museum of Art din Atlanta, între 14 februarie și 12 mai 2013.[43]
 Compozitorul finlandez Kalevi Aho, a compus o operă de cameră în 4 acte, intitulată Frida y
Diego, cu premiera programată în stagiunea de toamnă 2014. Libretul în spaniolă, este scris de
Maritza Nuñez.[44]
 În mini-seria Trotsky (2017) dedicată lui Leon Trotsky apare și Frida Kahlo, ca personaj de film.
Sărbătorirea centenarului[modificare | modificare sursă]
Aniversarea a 100 de ani de la nașterea Fridei Kahlo a fost comemorată de cea mai mare expoziție
organizată vreodată cu lucrările ei, la Palacio de Bellas Artes în Mexic.[45] Lucrările au fost
împrumutate de la Detroit, Los Angeles, Miami, Minneapolis, Miami, San Francisco - SUA, și
Nagoya - Japonia. Expoziția a cuprins circa o treime din lucrările sale, cuprinzând de asemenea
scrisori și manuscrise care nu mai fuseseră expuse anterior.[45] Expoziția, inaugurată pe 13 iunie
2007, fiind deschisă până în 12 august, a depășit toate așteptările în ceea ce privește numărul de
vizitatori.[46] Câteva din lucrări au fost expuse în Monterrey, Nuevo León, iar în cursul lunii
septembrie 2007, în diverse muzee din SUA. Altă expoziție, cuprinzând mai bine de 40 de
autoportrete, naturi moarte, și portrete, a fost organizată la Walker Art Center, în Minneapolis, la
Philadelphia Museum of Art și la San Francisco Museum of Modern Art. O expoziție retrospectivă,
intitulată "Frida Kahlo Retrospective", a fost organizată la Walter-Gropius-Bau, Berlin, Germania,
deschisă din 30 aprilie până la 9 august 2010, a reunit peste 120 de desene și lucrări de pictură,
multe expuse în premieră publicului.
La Casa Azul[modificare | modificare sursă]
Casa Azul („Casa albastră”) din Coyoacán, Mexico City, este casa familiei Kahlo, în care Frida a
copilărit, locuind apoi până la sfârșitul vieții. Casa a fost construită în 1907 de către tatăl Fridei,
Guillermo Kahlo. Casa a fost donată de Diego Rivera înainte ca acesta să moară, fiind acum muzeu,
ce adăpostește multe din lucrările Fridei, manuscrise și diverse lucruri personale. Casa este o
destinație extrem de căutată de turiști.