Sunteți pe pagina 1din 15

THOMAS MORUS (1478 1535)

Ce a creat natura mai frumos, mai suav, mai fericit ca geniul lui Thomas Morus?exclama Erasmus. Cand ii inchina Elogiul nebuniei el noteaza in prefata sub forma de scrisoare :ma delectez cu aminitirea unor amici, pe cat de iscusiti intr-ale stiintei, pe atat de placuti, pe care-i lasasem aici in Anglia. Printre acestia tu, Morus al meu, te aflai in primul rand. Desi eram departe, totusi, zburand la tine cu gandul ma desteptam aidoma ca si atunci cand ma aflam in apropierea ta, lucru mai placut decat care marturisesc ca nu am avut in viata. Cu Erasmus se intalneste Thomas Morus in 1497. Morus studiaza la Oxford, sub indrumarea unor profesori ca Grocyn si Linacre, in primul rand greaca, apoi Latina, iar la Londra stiintele juridice. La inceput avocat, devine, foarte tanar inca, membru al parlamentului. Cand Henric al VII-lea cere subsidii pentru inzestrarea fiicei sale, Morus i se opune si se pare ca,inraurit de atitudinea lui, Parlamentul il refuza pe monarh. Ca sa se razbune, regale ii inchide tatal sub un pretext oarecare. Thomas Morus trebuie sa paraseasca viata politica si o face dezamagit de consecintele incercarilor sale de a-si transpune in fapte dorinta de ameliorare a societatii. Paralel cu viata pasnica si fericita de familie are trei fiice si un baiat reintra in activitatea politica sub Henric al VIII-lea. Este, printre altele, vistiernic si presedinte in Camera comunelor; se face cunoscut prin omenie si intransigenta, spirit de dreptate si modestie. Doar la insistentele regelui si impotriva propriei sale dorinte, in 1529 este numit lord cancelar primul lord cancelar englez care nu descinde dintr-o familie nobila. Morus primeste sarcina cu strangere de inima, iar in cuvantarea cu care isi incepe activitatea vorbeste apasat despre greutatile si primejdiile pe care acceptarea ei le include. Doar suveranul ii fagaduise libertatea constiintei! In 1532, dupa ce regele incepuse sa actioneze pentru desprinderea bisericii engleze de hegemonia Romei si pentru formarea unei biserici nationale, Morus, care nu-i impartaseste opiniile, se retrage. Insa cand refuza sa recunoasca in Anne Boleyn pe regina cu depline

drepturi a Angliei, iar in rege seful suprem al bisericii, este inchis, judecat si condamnat la moarte. Regele n-ar fi voit sa-l ucida pe Morus, dar nici sa para slab, incalcand pentru el o lege pe care o daduse; tot timpul staruie ca fostul cancelar sa revina asupra celor afirmate sau, cel putin, sa ceara gratiere. Morus refuza. Se urca pe esafod spre a fi decapitat, pastrandu-si pana in ultima clipa umorul. In 1935 biserica catolica l-a canonizat. Cu amintirea lui Thomas Morus se asociaza imaginea intelectualului renascentist a carui constiinta se teme de gandul mortii mai putin decat de tradarea propriilor convingeri. Se pare ca Shakespeare a scris o piesa despre viata lui. Thomas Morus face traduceri; scrie mai mult latineste: versuri, epigrame, pamflete impotriva luteranismului, o biografie a lui Pico della Mirandola; el este, probabil, cel care, in 1513, redacteaza in limba engleza o povestire a vietii lui Richard al III-lea. Cea mai imporatanta opera a lui este UTOPIA. Elaborata in limba latina in anii 1515-1516, publicata la Louvain, in Belgia, in 1516, probabil sub supravegherea lui Erasmus si ilustrata de Holbein, pictor de curte al lui Henric al VIII-lea, ea a fost tradusa in limba engleza in 1551. Lucrarea este scrisa la persoana intaia si este alcatuita din doua parti. Cu prilejul unei misiuni in Flandra, naratorul cunoaste la Anvers un portughez, pe Rafael Hythlodeus, fost tovaras de calatorie al lui Amerigo Vespucci. Calatorul portughez a fost si in Anglia; in prima parte Rafael ii comunica conlocutorului sau, Morus, parerile despre Anglia, aceasta tara, straina lui: a vazut acolo parazitismul feudalilor, razboaiele lor de jaf, cruzimea legilor fata de saraci. Analizand mizeria oamenilor sarmani constransi sa fure pentru a vietui, Rafael o arata si ca pe o consecinta catastrofala a distrugerii micilor ferme si culture agricole transformate in uriase pasuni; proprietarii pamanturilor dobandesc astfel venituri mult sporite, prin prelucrerea lanei oilor, in timp ce taranii alungati, biete fiinte dezradacinate, pribegesc prada inanitiei si legilor draconice.

UTOPIA
In 1516 a aparut opera lui Thomas Morus, Utopia. Dand dovada de obiectivitate, acesta a dat lucrarii sale forma unui dialog. Astfel ca unul dintre interlocutori precizau relele de care omenirea sufera, iar pentru acesta, aducea in scena ceea avuse prilejul sa vada pe o insula necunoscuta inca intr-una din calatoriile sale. O alta persoana care se afla de fata, prezenta obiectiile ce s-ar putea aduce organizarii de pe insula respectiva oferindu-i primului, posibilitatea de a le analiza iar, eventual, de a le inlatura.
2

Analizand Utopia putem deosebi doua parti. Prima in care se critica institutiile politice, sociale si economice de pe acea vreme si alta in care se expunea un plan de organizare economica, politica si sociala. In cadrul acestei structuri pe care o prezinta opera lui, importanta cea mai mare o ridica partea secunda. Insula Utopia, in partea ei de mijloc, unde atinge latimea cea mai mare, are o intindere de doua sute de mile. Aproape pe aceeasi latime se pastreaza pe o buna bucata, iar spre capete se subtiaza pe nesimtite, in chipul unei jumatati de cerc, cu un ocol de cinci sute de mii de pasi, ceea ce-o face sa semene cu o luna noua, ale carei coarne sunt departate unul de altul cam cu unsprezece mii de pasi. Marea umple acest gol urias dintre cele doua coarne de pamant, adapostit din toate partile de vant, si care face din el un fel de lac, mai mult linistit decat furios, fara multe valuri, iar tarmul de jur imprejur, in chipul unui san, cuprinde un port larg si cat se poate de bun, de foarte mult folos pentru oameni, si in care corabiile pot sa pluteasca in toate partile. La intrarea in acest port se afla, de o parte, bancuri de nisip, iar de cealalta, niste stanci primejdioase. Chiar aproape de mijlocul golfului se ridica dintre valuri un stei si aceasta il face nevatamator pe care utopienii au cladit un turn pentru straja asezata acolo. Celelalte stanci insa, ascunse sub apa, sunt o cursa pentru navigatori. Locurile de trecere sunt cunoscute doar de bastinasi si, de aceea, nu din intamplare, strainul nu poate patrunde in acest golf, decat calauzit de un utopian. Dar atat nu-i de ajuns, caci nici ei insisi n-ar fi la adapost de primejdii, daca anumite semne de pe mal nu le-ar arata ce drum trebuie sa tina. Mutand aceste semne in alte locuri, utopienii ar nimici cu usurinta o flota oricat de mare. Pe latura dimpotriva se afla o multime de porturi, dar malurile sunt asa de bine aparate, - atat de natura, cat si prin lucrarile facute, - incat o mana de oameni ar putea opri debarcarea unei ostiri numeroase. De altfel, dupa cum se spune, si dupa cum arata infatisarea locului, acest pamant n-a fost dintotdeauna inconjurat de mare. Dar un vechi rege, Utopus, care a cucerit insula si de la care si-a luat numele tara aceasta(numita pana atunci Abraxa, se pricepu sa slefuiasca semintia barbara si salbatica de acolo si sa faca din ea un popor care, prin invatatura si omenia lui, intrece acum aproape toate celelalte neamuri. Imediat dupa ce patrunse in aceasta tara, puse sa se taie istmul de cincisprezece mii de pasi care lega peninsula cu continenetul si astfel lasa marea sa curga imprejurul uscatului. La savarsirea acestei lucrari uriase, pentru ca bastinasii sa nu socoteasca munca lor o ocara din

partea invingatorului, Utopus puse la lucru si pe toti soldatii din oastea lui. Vecinii, care la inceput au luat in zeflemea aceasta incercare socotind-o doar un plan nastrusnic, cand au vazut ca lucrarea, impartita la nenumarata multime de muncitori, ajunge sa fie desavarsita cu o repeziciune de necrezut, fura cuprinsi de mirare si de spaima. Ostrovul acesta are cincizeci si patru de orase, toate mari si falnice, in care graiul, obiceiurile, asezamintele si legile sunt aceleasi; toate au aceeasi asezare si, atat cat ingaduie locul, aceeasi infatisare. Cea mai mica departare dintre doua orase este de douazeci si patru de mii de pasi, dar si pana la cel mai departat oras se poate ajunge cu piciorul dupa cale de o zi. Cetatenii fiecarui oras trimit in fiecare an ca deputati trei batrani incercati si priceputi, care se aduna la Amauroton, ca sa tina sfat despre treburile intregii tari; caci acest oras e capitala ei, ca unul care prin adunarea tuturor trimisilor, din toata tara. Fiecarui oras i se incredinteaza pentru lucrarea pamantului un teren de cel putin douazeci de mii de pasi si, indeobste, intinderea acestuia e cu atat mai mare, cu cat un oras se afla mai departe de alt oras. Cei care primesc aceste pamanturi nu cauta sa lateasca marginile ogoarelor, caci ei se socotesc mai degraba plugari decat stapani pe ele. Pe campuri se afla, asezate cu socoteala, case inzestrate cu tot felul de unelte de plugarie, pentru orasenii care, cu randul, la anumite rastimpuri, se duc sa se aseze vremelnic acolo. O familie de plugari e alcatuita din cel putin patruzeci de insi, barbati si femei, la care se adauga si cate doi robi. Ea e carmuita de un tata de familie,- oameni cuminti si intelepti -, iar o alcatuire de treizeci de astfel de familii are in fruntea ei un phylarh. In fiecare an, cate douazeci de plugari din fiecare familie se intorc in oras; sunt cei care si-au sfarsit timpul de doi ani de munca la tara. Alti douazeci de insi, care isi incep acum munca, vin sa le ia locul. Noii veniti primesc invatatura de la cei care au muncit un an la camp, si in anul urmator e randul lor sa invete pe altii. O atare randuiala a fost asezata pentru ca nu cumva, intr-o buna zi, aflandu-se cu totii deopotriva incepatori si nestiutori in ale plugariei, indestularea obsteasca cu hrana sa sufere din nepriceperea celor insarcinati cu aceasta treaba. Desi aceasta reinnoire se face in fiecare an, pentru ca acelasi cetatean sa nu fie silit o viata intreaga sa se indeletniceasca, fara voia lui, cu o munca prea grea, totusi multi dintre cei care prind gust deosebit pentru plugarie pot fi lasati la muncile campului vreme de mai multi ani. Plugarii lucreaza pamantul, cresc vite, strang lemne pe care le duc la oras, fie pe mare, fie pe uscat, dupa cum le vine mai la indemana. Au o

dibacie minunata in cresterea unui foarte mare numar de pasari: ei nu lasa gainile sa cloceasca ci, punand la clocit un mare numar de oua, cu ajutorul unui fel de caldura neschimbatoare, scot pui vii si-i cresc. Puii, indata ce au iesit din gaoace, se tin dupa oameni ca dupa mamele lor, si-i recunosc. Cresc foarte putini cai, dar de un soi foarte aprig, care nu slujesc la altceva decat ca tineretul sa se deprinda in ale calariei. Pentru carausie si plugarie folosesc doar boii, caci boul, dupa parerea utopienilor, nu are vioiciunea calului, dar il intrece in rabdare si in putere; e mai putin supus la felurite boli; hrana lui e mai ieftina si, cand nu mai e bun de munca, il folosim in cele din urma pentru hrana noastra. Ei fac semanaturi numai pentru paine. Ca bautura, beau vin de struguri, de mere ori pere si, in sfarsit, uneori apa curata, iar adesea fiarta cu miere si cu lemn dulce, de care au din belsug. Desi catimea de merinde de care are nevoie fiecare oras si pamantul ce tine de el se socotesc dinainte(si inca fara nicio greseala), totusi locuitorii produc cereale si vite mult pentru trebuintele lor; prisosul e menit sa fie dat vecinilor. Cat despre lucrurile de care au nevoie si care nu se gasesc la tara, plugarii cer toate cele trebuitoare de la oras si, fara niciun schimb de bunuri, le capata prin magistratul orasenesc, fara zabava si osteneala; caci la oras, in fiecare luna, ei se aduna spre a tine o zi de sarbatoare. Cum vine vremea secerisului, phylarhii familiilor de plugari dau stire magistratilor oraselor de cate brate ajutatoare au nevoie. Aceasta multime de seceratori, sosind chiar in ziua hotarata pentru seceris, intr-o singura zi cu timp frumos gatesc secerisul. In calitate de functionar administrativ si om politic Morus se convinsese pe deplin de marea importanta a starii economice a populatiei pentru buna desfasurare a vietii lor. Totusi, chiar si organizarea economica a societatii intemeiata pe dreptul de proprietate, reprezinta un izvor nesecat de vicii, iar pe de alta parte, de crime si delicte. Aceasta situatie ia nastere pentru ca dreptul de proprietate ofera multora posibilitatea sa acumuleze averi peste trebuintele lor. Intinderea pamantului determina totalul produselor agricole in timp ce numarul bratelor muncitoare, suma produselor industriale. Dar in cazul in care, din aceasta suma marginita, bogatii care reprezinta minoritatea acumuleaza averi ce depasesc trebuintele lor este normal ca pentru ceilalti, adica pentru saraci, sa nu mai ramana de ajuns. Iar apoi, cand acestia din urma, darama barierele dreptului de proprietate pentru a-si

procura cele necesare, societatea catalogheaza faptele lor drept infame si le pedepseste aspru. Trist este ca furturile degenereaza in jertfe de viata omeneasca sau raniri ori asasinate si toate acestea datorita conditiilor mizere in care oamenii isi duc viata. Inspaimantandu-se parca de puterea pe care ar genera-o supusilor bunastarea materiala, suveranii englezi urmareau prin aceasta politica saracirea poporului. Ideea ca mizeria face popoarele mai rabdatoare, mai usor de guvernat este total gresita, caci cu cat cineva este mai nemultumit de starea sa materiala, cu atat mai mult doreste sa se revolte. De asemenea, convingerea ca regele e proprietarul intregului stat este gresita pentru ca ar insemna ca statul exista pentru rege cand in realitate regele exista pentru stat. Natural este ca suveranul sa nu aiba alt scop decat sa isi serveasca poporul. Organizarea pe care Thomas Morus o zugraveste difera de cea curenta astfel incat autorul ne-o prezinta sub forma unei povestiri. Modul de organizare in cadrul acestei insule: aceasta este impartita in orase care sunt centre ale populatiei, iar pamantul afectat lor in proportii egale, are scopul de a sluji la indestularea cetatenilor. De asemenea orasele sunt egale ca marime, cladite la fel si identice in ceea ce priveste institutiile. Structura populatiei e determinata foarte bine in diviziuni de marimi ce sunt date de viata in comun. Celula de baza o constituie perechea alcatuita dintr-un barbat si o femeie casatoriti. Interesant este faptul ca, desi este adminsa comunitatea bunurilor, acelasi lucru nu se poate spune despre comunitatea persoanelor, legiuitorii luand cele mai riguroase masuri pentru a feri casatoria de orice atingere. De exemplu, adulterul este pedepsit cu trecerea in randul sclavilor, iar in caz de recidiva la moarte. Cel putin zece si cel mult 16 perechi formeaza o familie condusa de un tata si o mama. Un neam pus sub conducerea unui filarh este alcatuit din 30 de familii. 200 de familii alcatuiesc un neam pus sub conducerea unui principe. Astfel, atributiile conducatorilor familiei tata si mama se reduc la supravegherea ordinii interne, vietuirea in comun si cresterea copiilor. Conducatorul neamului care este filahul este ales pe un an cu precizarea ca acesta este deja un functionar al statului. Printre atributiile sale enumeram supravegherea aplicarii legilor, hotararea impartirii muncii si produselor intre membrii neamului. Principele care este ales pe viata conduce toate afacerile celor 200 de neamuri in afara de treburile spirituale care sunt conduse pentru fiecare secta religioasa de un preot deosebit. Totalitatea acestor orase formeaza statul.

Armonizarea intereselor tuturor este regulata de sfatul batranilor. In fiecare an si pe fiecare oras fiind alesi 3 batrani care se aduna si hotarasc atat in prima cat si in ultima instanta toate masurile cerute pentru bunul mers al orasului. Hotararile sfaturilor batranilor au putere executorie pentru toti cetatenii inclusiv funtionarii publici. Interesant este ca discutarea afacerilor statului in afara de adunarea legala este pedepsita cu moartea. Ceea ce priveste regimul politic al insulei Utopia putem spune ca aceasta este o democratie despotica, poporul avand dreptul sa aleaga dar nimic mai mult. El nu putea sa discute hotararile lor si nu avea dreptul sa isi manifeste parerile. Esenta democratiei moderne, libertatea cuvantului, fie scris, fie rostit, lipseste cu desavarsire din acest stat ideal. In aceasta societate ideala nu asistam la o avalansa de legi, ci ele sunt simple si scurte iar fiecare cetatean e obligat sa le cunoasca foarte bine. La fel ca si treburile statului discutarea legilor pe ascuns sau pe fata e pedepsita cu moartea. Spre deosebire de lumea reala pe insula Utopia nu exista un cod penal din doua motive: primul este acela ca intr-o societate in care toate trebuintele sunt satisfacute nivelul crimelor si delictelor este foarte scazut, si in al doilea rand pentru ca magistratii ar trebui sa judece dupa imprejurarile fiecarui caz in parte si nu dupa principii abstracte. In privinta serviciului militar vom face scurte precizari. Fiind o insula izolata in mijlocul oceanului, aceasta nu se teme de atacuri, deci nu intretine o armata. Serviciul militar nu exista, dar totusi locuitorii ei sunt obligati sa se initieze in tainele lui in caz de orice eventualitate. In situatia in care ar izbucni un razboi atat femeile cat si copiii se vor prezenta pe campul de lupta pentru a-i incuraja pe barbati. O alta caracteristica a insulei Utopia o constituie inexistenta unei religii de stat. Fiecare cetatean fiind liber sa isi faureasca fiinta suprema sub forma care corespunde cel mai bine nevoilor sale sufletesti. Toate confesiunile au adepti printre locuitorii insulei. Daca fiecare locuitor poate incerca sa ii convinga pe ceilalti de esenta credintelor sale, este totusi interzis ca acestea sa fie impuse cu forta sau, sa fie batjocoriti cei care sunt de alta parere. Fiecare secta religioasa isi poate alege singura preotii care pot fi femei sau barbati. Acestia functioneaza in acelasi timp ca supraveghetori ai moravurilor. Dar totusi exista o singura restrictie din punct de vedere religios: nu pot deveni functionari ai statului daca nu cred in existenta sufletului si a vietii viitoare.

Vom incepe prin a preciza ca o diferenta de clasa intre locuitori nu exista, subliniand ca aceste deosebiri nu sunt date numai de drepturile politice sau privilegii sociale , ci si de avere. Pentru a fi martorii unei egalitati desavarsite, dreptul de proprietate a fost desfiintat. Totul apartine statului si prin urmare nimeni nu are nimic al sau. Astfel ca uneltele si instrumentele agricole cat si cele industriale sunt ale statului, banii nu exista, pamanturile sunt cultivate in comun, instrumentele de lucru sunt utilizate in comun, iar produsele sunt depozitate in magaziile statului de unde functionarii publici speciali insarcinati distribuie cetatenilor cele necesare pentru acoperirea trebuintelor. Acest sistem face ca nimeni sa nu fie bogat si totusi nimeni sa nu fie sarac. Pentru a atinge acest rezultat este absolut necesar ca toata lumea sa munceasca. Fiecare sa isi aleaga o meserie, iar muncile agricole sa fie facute de toti. Ceea ce priveste participarea la lucrarile agricole , amintim ca acestea se fac cu schimbul, fiecare oras trimitand un numar de familii sa cultive pamantul. Totusi acestia nu sunt obligati sa stea la tara mai mult de 2 ani pentru ca jumatate din ele se schimba in fiecare an. Numarul orelor de munca este fixat la minimum 6, dar acesta poate fi micsorat sau marit dupa nevoie de sfatul batranilor. Sunt scutiti de munca fizica aceia care prin votul secret al filarhilor au fost alesi sa se ocupe de cultivarea stiintelor sau a artelor. Sarbatorile sunt riguros determinate astfel ca numai prima si ultima zi a lunii sunt sarbatori oficiale si publice, cele religioase reprezentand o chestiune privata a fiecarei confesiuni. Bogatia si saracia sunt notiuni relative, si ceea ce trebuie sa ne preocupe o reprezinta fericirea cetatenilor. Convingerea ca bogatia ii face pe oameni fericiti este cat se poate de gresita. Bogatia nu face altceva decat sa complice viata cetatenilor pentru ca un om bogat nu va fi niciodata fericit cu cat are. Omul prin natura lui, nu cred sa nu fi fost bantuit de gandul de a fi stapanul tuturor si astfel oricat de bogat ai fi , daca exista unul mai instarit mai tine nu iti vei gasi fericirea pana ce nu il vei surclasa. Pe insula Utopia nimeni nu are voie sa se impodobeasca cu pietre scumpe, nici macar functionarii publici sau chiar principele. Acestia din urma nu au semn distinctiv decat un buchet de spice pe care il poarta in mana in timpul exercitiului functiunii publice. Pentru a intari si mai mult dispretul fata de metalele pretioase, locuitorii insulei le folosesc la

fabricarea vaselor de noapte. Pietrele pretioase nu se bucura nici ele de o utilitate mai inalta servind decat ca jucarii pentru copii. Luxul nefiind cunoscut pe insula Utopia, face ca nevoile sa fie mult mai reduse si prin urmare numarul de ore afectat muncii este si mai redus spre deosebire de lumea reala, unde aceasta este foarte istovitoare datorita numeroaselor nevoi care le depasesc pe cele naturale. Am vazut in societatea noastra ca atat bogatii cat si saracii muncesc dar aceasta nu ii face fericiti. La bogati am vazut mai sus cauza nefericirii lor, iar in ceea ce ii priveste pe saraci acestia traind prin munca bratelor lor sunt chinuiti mereu de ceea ce s-ar putea intampla in situatia in care s-ar afla in imposibilitatea de a muncii. Aceste situatii sunt inexistente pe insula Utopia unde statul intretine de drept pe cei care sunt bolnavi sau batrani. Tot aici munca nu este asa de apasatoare, timpul alocat ei fiind foarte scurt. De asemenea este foarte variata , trecand tot timpul de la tot felul de munci industriale. Sclavia este o institutie de stat. Cetatenii care, cu toate ca nu le lipseste nimic, s-au facut vinovati de atacuri vatamatoare cu degradarea civica. Pe Insula Utopia toti cetatenii sunt scalvi; comunitatea le regleaza viata pana in cele mai mici amanunte le ordoneaza cum sa se imbrace, sa se trezeasca la o anumita ora dimineata, sa manace anumite bucate, sa faca anumite lucruri, sa locuiasca in case de anumite dimensiuni si cu mobile anumite. Apoi, la temelia planului de organizare sociala, economica si politica se afla un sistem etic subinteles ce se poate reconstrui foarte usor. Totusi, o organizare sociala care i-ar face pe oameni bogati, culti sau virtuosi, fara sa ii faca fericiti ar fi absurda. In cea dea doua parte a cartii, oranduirii sociale si politice nedrepte din Anglia ii opune Rafael Hythlodeus organizarea oamenilor de pe insula Utopia. Numele, de origine greaca, al insulei, indica si etimologic locul care nu este existenta ei imaginara: o tara care nu se afla nicaieri. Titlul cartii lui Thomas Morus a marcat de altfel inceputul unui nou gen literar:al utopiilor. La a patra calatorie a sa, navigatorul, impresionat de noua tara descoperita, cere sa fie lasat acolo ca sa-i studieze organizarea sociala si politica. Calatorul prezinta, in capitole ale caror titluri indica si cuprinsul, orasele, magistratii, arte si meserii, raporturile mutuale intre oameni, calatoriile, sclavii, razboiul, religiile. Exista un monarh, dar el nu domneste in virtutea unor drepturi sfinte, ci pentru ca populatia are nevoie de un om capabil care sa-i apere interesele. Insula Utopia nu cunoaste proprietate individuala; nu sunt nici bogati, nici

saraci. Toata lumea munceste. Bani nu exista; bunurile sunt depozitate in magazii si fiecare isi ia cele necesare. Se mananca in colectiv, in sali uriase. Bolnavii sunt ingrijiti in spitale publice. Pana la cinci ani toti copiii sunt crescuti laolalta, in cladiri unde se ocupa de ei femeile care alapteaza,caci celelalte muncesc ca si barbatii. Oamenii isi traiesc viata in chip firesc, urmand, cu dragostea renascentista de natura, idealul fericirii terestre, bucurandu-se de sanatate si frumusete. Insula e bogata in aur si pietre scumpe, dar de catre om nu li se acorda o valoare mai ridicata decat cea pe care o au in cadrul naturii. Mai putin pretuite ca fierul, pentru ca fierul le este tot atat de necesar ca apa si ca focul, ele sunt folosite pentru lanturile condamnatilor sau jucariile copiilor. Utopienii se mira ca niste fiinte rationale se pot delecta cu lumina indoielnica a unei perle ori pietre, de vreme ce si-ar putea arunca ochii asupra astrelor si a soarelui. Ei sunt uimiti ca exista oameni care se mandresc pentru ca sunt invesmantati cu o haina fina; cum se poate fali cineva care imbracat cu lana taiata de pe spatele unei oi, care a purtat-o deci ea mai intai? Utopienii urasc razboiul, il fac numai pentru a se apara, sau ca sa ajute un popor asediat, ocupat sau tiranizat sa-si recapete libertatea. Aliante si tratate nu fac; ele sunt inutile acolo unde exista buna-credinta. Este evidenta ironia cu care autorul vorbeste despre maretia aliantelor din Europa. Calatorul portughez, caruia naratorul ii da ascultare, e invatat, stie latineste si mai ales greceste; este un umanist. In carte, naratorulpersonaj, Thomas Morus, exprima pareri moderate, da replica, il contrazice si ii ofera astfel prilej de a-si desfasura elocinta calatorului portughez, care este, de fapt, adevarata proiectie a scriitorului. Rafael Hythlodeus este insusi Morus care vede plagile sociale si in loc sa le accepte in chip confoarmist sau fatalist ca pe o consecinta a pacatului originar le analizeaza si, din compasiune pentru multimea de oameni aflati in grea nevoie, le cauta o rezolvare. Solutiile propuse marturisesc izvoarele de inspiratie ale lui Morus: modelul antic al Republicii lui Platon sau ascentismul monahal din viata evului mediu crestin. S-a observat deosebirea dintre stralucitoarea manastire a telemitilor si simplitatea vietii utopienilor care-si limiteaza trebuintele si in orice caz renunta la lux. Profilarea fiecarei familii, din tata in fiu, pe un mestesug anume, are o reminiscenta a breslelor medievale. Dar in egalitarismul preconizat de Morus este o deosebire esentiala de societate feudala rigid ierarhizata. Un biograf al lui Morus vorbea despre caracterul, prin excelenta laic, al vietii duse de utopieni, a caror oranduire fericita a fost obtinuta prin

10

gandire si ratiune si nu se datoreaza unei revelatii divine sau aplicarii unor dogme. O alta sursa i-a oferit-o operei lui Morus realitatea contemporana a descoperirilor geografice; autorul foloseste informatii date de Amerigo Vespucci intr-o lucrare publicata in 1507. Fapte de viata aflate in povestirile despre indigenii gasiti de spanioli in lumea noua patrund si in organizarea sociala a Utopiei. Thomas Morus nu intelege legile progresului tehnic incercand sa limiteze necesitatile ori sa estompeze diviziunea muncii care aduce specializarea; pe langa lucrul sau specializat, fiecare trebuie sa presteze, ca un serviciu social necesar si penibil, ce trebuie deci egal impartit, ajutor in muncile agricole. El nu intelege nici legile progresului stiintific; doreste numai exercitii practice si nu prevede cercetarea fundamentala: ii admira pe oamenii de stiinta care nu se ocupa cu speculatii abstracte, ci lucreaza cu aparate de precizie, fac experiente si cercetari concrete. Este, poate, pe langa descoperirea renascentista a metodei experimentale, si o reactie impotriva exceselor speculative ale scolaristiciii. In Utopia exista robi; ei provin din randurile delicventilor sau ale prizonierilor de razboi dar nu si din descendentii lor care sunt, de la prima generatie, oameni liberi. Cu toate ca sclavii din Utopia traiesc mai bine decat multi oameni liberi din Europa, neasteptata este totusi acceptarea institutiei ca atare in societatea ideala imaginata de Morus. In momentul in care si-a facut aparitia aceasta lucrare, s-au rasturnat ideile sociale ale timpului sau, dar pe atunci, socialismul nu era inca o problema practica pentru ca nu era inca o directie politica. Dupa ce am studiat Utopia al lui Thomas Morus imi voi indrepta atentia asupra Cetatii Soarelui de Thomaso Campanella.

TOMMASO CAMPANELLA(1568 1639)


Giovanni Domenica se naste intr-o familie de tarani si primeste numele de Tommaso la varsta de 15 ani, cand intra in ordinul dominicanilor. Studiaza cu ardoare scrierile moderne si antice. Lipsa de entuziasm pentru Aristotel si interesul pentru filozofia senzualista a lui Telesio il fac suspect de erezie si ii atrag in 1591 un prim proces, a carui sentinta ii cere sa paraseasca Napoli. Astfel, el pleaca la Roma(1592), la Florenta, apoi la Padova si ajunge la Bologna. Fiind descoperit un complot pus la cale de Campanella in 1599 pentru inlaturarea stapanirii spaniole si instaurarea unei republici teocratice, el este din nou arestat. Simuland nebunia scapa de pedeapsa capitala care urma sa i se aplice. Condamnat la inchisoare pe viata, traieste timp de 27 de ani (1599 1626) in temnitele din Napoli. Detentia devine o perioada rodnica, deoarece
11

compune poezii, isi reface operele pierdute, alcatuieste mamorii si planuri, corespondeaza cu papi si cardinali sau oameni de stiinta ca Galileo sau Gassendi. Ajutat de Papa Urban al VIII-lea, Tommaso Campanella, in anul 1634, travestit si cu nume fals, trecea in Franta. Mediile intelectuale pariziene il primeau cu entuziasm si Sorbona ii dadea ingaduinta sa-si publice operele. Moare la Paris. Campanella scrie in limba latina sau italiana poezii, lucrari cu preocupari de filozofie, teologie, astrologie, astronomie, fizica si fiziologie, morala, politica, economie, gramatica si retorica. Dupa cum se poate observa si aceasta opera ia forma unei povestiri de calatorie. In urma explorarilor sale, un marinar genovez care a descoperit o insula necunoscuta in mijlocul oceanului indian expune marelui maestru al ordinului ospitalierilor rezultatul cercetarilor sale. Imediat ce a debarcat, locuitorii insulei l-au dus sa vada resedinta lor, cetatea Soarelui, numita astfel dupa seful care ii guverna. Aceasta se ridica pe colina asa incat sa poata fi zarita de departe. De asemenea este alcatuita din palate foarte frumoase si stralucind de curatenie. Sunt asezate in linii circulare formand 7 inele concentrice care poarta numele celor 7 planete. Sunt strabatute apoi de patru strazi mari, care duc dinspre cele 4 puncte cardinale catre incinta centrala unde se inalta un templu maret cu o vasta cupola. Locuitorii acestui paradis sunt guvernati de un monarh, care poarta numele de Soare. El concentreaza in mainile sale toate puterile astfel ca acesta este seful statului si al bisericii adica este magistrat militar si preot. Avand competenta universala seful cetatii Soarelui judeca si hotaraste singur in prima si ultima instanta. In exercitarea atributiilor sale monarhul este ajutat de 3 principi subordonati, care poarta ca si el nume simbolice pentru a le arata impersonalitatea. Astfel primul principe se numeste Puterea, al doilea Intelepciunea, iar al treilea Iubirea. Puterea are in grija sa ordinea din launtru si siguranta din afara, adica el conduce si armata. Intelepciunea are in grija sa stiinta si artele , conservarea si dezvoltarea lor. Conservarea se realizeaza prin transmiterea cunostinelor, iar dezvoltarea se face prin organizarea oficiala a cercetarii in laboratoare obervatorii, in biblioteci si muzee. Iubirea are sub ingrijirea sa tot ceea ce priveste existenta materiala a comunitatii si conservarea ei.

12

Fiecare dintre acesti trei ministrii sunt ajutati de cate un functionar special pentru fiecare din directiile in care se indreapta activitatea lor. Ei sunt numiti de suverani pe viata dupa propunerea ministrilor si dintre cei alesi de adunarea poporului care intocmeste listele celor care s-au distins prin capacitatea lor. Ministrii sunt si ei numiti pe viata, insa nu pot fi inlocuiti ca subordonatii lor. Suveranul este ales de colegiul ministrilor tinand seama de indicatiile colegiului functionarilor si ale adunarii poporului. Trebuind sa cunoasca toate ramurile de activitate omeneasca, seful statului trebuie sa fie un om inzestrat, cu puteri sufletesti extraordinare, asa cum nu se gasesc pe toate drumurile.Fiind ales, suveranul nu isi poate parasi postul decat prin abdicare voluntara si numai atunci cand s-a ivit un alt om mai vrednic prin stiinta si talentul lui. Adunarea poporului este alcatuita din toti cetatenii ajunsi la maturitate, fara deosebire de sens. Ea este numai un organism consultativ. Cetatenii se aduna la fiecare doua saptamani pentru a discuta afacerile statului , dar se marginesc sa semnaleze autoritatilor superioare neajunsurile de care au a se plange aratand si modul in care ei le vad indreptate. O alta atributie este de a intocmi listele candidatilor la autoritatile publice, ea marginindu-se si aici, sa semnaleze autoritatile superioare pe cei care s-au distins prin capacitatea si sarguinta lor, numirea facand-o numai seful statului. Se poate vedea ca puterea executiva nu este separata de cea legistlativa. De asemenea, nu exista o clasa deosebita de magistrati, deoarece Campanella crede ca cea mai buna magistratura este specializarea. In sfarsit, nu este separata, nici puterea spirituala de formele puterii temporale. Aici nu exista o clasa speciala de preoti, toti functionarii publici fiind preoti in domeniul care le este incredintat, celebrand ceremoniile cultului, pentru administratia lor si dand asistenta religioasa in cazul in care legea o prevede. Una dintre formele acestei asistente este spovedania, toti cetatenii trebuind sa se spovedeasca funtionarilor ce ii administreaza. Acestia se spovedesc la randul lor superiorilor ierarhici imediati, si asa mai departe, pana la ministrii care se spovedesc suveranului. Suveranul insusi se spovedeste o data pe an in public, marturisindu-si greselile si cerand iertare tuturor.

13

Religia Cetatii Soarelui este panteismul din metafizica lui Campanella. Obiectul cultului il constituie Dumnezeu in trei ipostaze dupa cele trei atribute ale sale care sunt: puterea, intelepciunea si iubirea. Orice lucru poseda atributele divinitatii, Dumnezeu se confunda astfel cu universul. Imaginea cea mai curata a divinitatii si a influentei binefacatoare asupra universului este soarele care isi intinde lumina pretutindeni. Soarele este obiectul unui cult deosebit in cetatea ce poarta numele sau. Am precizat mai devreme ca funtionarii publici sunt magistrati. Ceea ce usureaza foarte mult sarcina lor e caracterul sarcedotal. Fiind duhovnici ai administratiei lor, ei cunosc nu numai faptele, dar si gandurile cele mai ascunse si sentimentele cele mai intime. Acestia pot judeca foarte repede, fara sa mai fie nevoie de vreo cercetare. Justitia in cetatea Soarelui este foarte expeditiva; nu exista pe deasupra nici o procedura scrisa si nici avocati. In ceea ce priveste pedepsele, acestea se aplica imediat si nu constau in inchisoare. Ranirea concetatenilor este pedepsita cu o ranire identica dupa legea Talionului: ochi pentru ochi si dinte pentru dinte. Crima, cea mai mare lipsa de respect fata de autoritati, insultarea lor sau nesupunerea la ordinele lor se pedepseste cu executarea imediata a vinovatului.Furtul nu exista pentru faptul ca nu exista proprietate individuala. Organizarea sociala a cetatii Soarelui se distinge prin unitate si simplitate. Nu exista deosebiri de clasa intre cetateni, ei sunt absolut egali si au aceleasi drepturi. Ierarhia functiilor este descrisa tuturor cetatenilor, chiar mai mult, inaltarea este silita pentru cei capabili care sunt insarcinati pe calea alegerii sa indeplineasca functiile care sunt mai proprii decat altora. Mandria este pedepsita foarte aspru aici, fiind privita ca o primejdie sociala. Daca mandria ar fi tolerata si lasata sa se dezvolte, ar putea conduce la constituirea unei clase sociale deosebite, a celor ce se cred superiori celorlalti prin capacitatea lor. In ceea ce priveste egalitatea civila, aceasta merge pana la suprimarea deosebirii dintre sexe; femeile iau parte cu drepturi egale la adunarea poporului, ele servesc in armata, luand parte alaturi de barbati la exercitii militare zilnice. In ceea ce priveste regimul economic, acesta este potrivit egalitatii absolute, comunismului. Nimeni nu are nimic al sau, totul este trecut in

14

proprietatea statului, iar pentru ca munca sa fie placuta, cetatenii lucreaza putin si numai in acele directii care corespund atitudinii lor. Numarul orelor de munca este foarte redus, numai 4 ore pe zi, doua dimineata si doua dupa-amiaza. Femeile lucreaza ca si barbatii, cu precizarea ca lor li se rezerva de regula muncile mai usoare, adica ceea ce nu ar cere o prea mare desfasurare de forta fizica. Chiar si muncile cele mai respingatoare, curatarea murdariilor constituie pentru ei un merit deosebit. Produsele se aduna in magazinele comune ale statului de unde se distribuie dupa trebuinte. Cetatenii locuiesc in edificiile statului, iau masa in comun in sali de mancare vaste impodobite cu tot ce poate incanta privirea. In Cetatea Soarelui nu exista legaturi individuale permanente sub forma casatoriei. Barbatii si femeile sunt considerati in ceea ce priveste procrearea ca niste functionari publici. Fiziologia, medicina si estetica hotarasc perechile, iar astrologia momentul.Copii raman cu mamele lor care ii alapteaza pana sunt intarcati.Dupa aceea sunt luati de stat si crescuti in comun dupa norme comune, atat pentru baieti cat si pentru fete. Mai intai acestia invata sa vorbeasca si apoi sa scrie si sa citeasca. Sunt purtati apoi prin atelierele cetatii si pusi sa asiste la tot felul de munci pentru a vedea ce ii place fiecaruia. Dupa ce am precizat modul de organizare al Cetatii Soarelui nu ramane decat sa subliniem ca aceasta nu este o adevarata cazarma unde spre binele tuturor, viata fiecaruia este hotarata pana in cele mai mici amanunte si se desfasoara sub atentia permanenta a superiorilor. Filozoful Tommaso Campanella a ramas in istoria gandirii, alaturi de Thomas Morus, drept autorul uneia dintre cele mai celebre utopii filozofice, menita sa indrepte radical societatea omeneasca si sa lichideze pentru totdeauna raul pe care libertatea, castigata odata cu Renasterea, parea sa-l fi scos din sufletele oamenilor.

15