DIODOR DIN SICILIA

Diodor era sicilian din Agyrion; el aparține secolului I dinainte de era noastră, însă
limitele vieții sale nu le cunoaștem 1, știm doar că a fost contemporan cu Cicero și
Caesar. Timp de 30 de ani a strâns date pentru monumentala sa Bibliotecă istorică,
operă care avea patruzeci de volume și - după cum spune el însuși - a străbătut „nu
fără multe neajunsuri și primejdii, o mare parte din Asia și din Europa” pentru a
cunoaște topografia exactă a locurilor despre care vorbea. Atitudinea față de
lucrarea lui Diodor a fost hipercritică în secolele al XIX-lea și al XX-lea, uitându-
se că el nu putea să scrie altfel decât îi permitea epoca sa.

Pentru istoria noastră Diodor este important prin două serii de informații: prima se
referă direct la Zalmoxis, cea de a doua privește expediția lui Lysimach și lupta cu
regele Dromichaites. Voi arăta că și știrile despre captivitatea regelui macedonean
ne transmit indirect date despre inițierile getice.

Diodor avea o viziune euhemeristă despre apariția miturilor; pentru el zeii și eroii
au fost inițial figuri istorice divinizate de urmași pentru faptele lor binefăcătoare.
Aceasta duce la un rezultat contradictoriu, deoarece Diodor este convins de
existența divinității și de intervenția providenței divine (η Θεια προνοια) în istorie;
cum rezolva dificultatea? S-ar putea spune că divinitatea avea pentru el o existență
filosofic-necesară, în timp ce Dionysos, Osiris, Heracles erau actorii istoriei
primitive, cei care au creat civilizația umană.

Tocmai într-un astfel de context este menționat și Zalmoxis, și este important de

subliniat că în pasajul respectiv se vorbește explicit de „așa-numiții geți, care își
închipuie că sunt nemuritori”, în timp ce restul informațiilor care ne privesc
vorbesc despre „traci”. Totuși nu se poate presupune o influență a lui Herodot
pentru că întreg conținutul pasajului este complet diferit, complet ieșit din comun.
Zalmoxis este prezentat într-un grup de șase legislatori care susțineau că datinile pe
care le întemeiau pe inspirații divine.

Este foarte interesant -și semnificativ- că grupul este compus din două subgrupuri
de câte trei

1
Datele propuse variază între -96/-80? pentru data nașterii și -29/-21pentru cea a decesului.
Uneori chiar același autor are două variante; în Istoria literaturii eline, p.588 Maria Marinescu -
Himu indica doar data nașterii în -96, în timp ce în Scriitori greci și latini, p. 54 indică -80?- -29.
1-Mneves, Minos, Lycourgos; 2-Zathraustes, Zalmoxis, Moise.

Grupurile au în comun relația cu lumina de sorginte divină, dar originea acesteia

este diferită.

Mneves nu era, așa cum susținea Diodor, „un bărbat mărinimos și pornit a face
societății maimult bine decât toți legiuitorii de dinaintea lui” care ar fi primit legile
de la Hermes, ci taurul din Heliopolis, considerat a fi „zeul-soare în viață/întrupat”,
„sufletul lui Ra”. Minos era fiul lui Zeus, care la rândul său nu era altul decât
Dyaus, divinitatea indoeuropeană a luminii și cerului. Lycourgos -„făuritorul de
lumină” - avea o relație strănsă cu Apollo din Delphi. Lumina acestui grup este
evident de origine celestă și solară.

Zathraustes/Zarathustra are în primul rând o relație cu focul magilor 2. Zalmoxis

este pus în relație cu Hestia, zeița vetrei și căminului. Teofania biblică se manifestă
ca foc3. Lumina acestui grup este de natură ignee.

Aceasta este o direcție de investigare a mitului zalmoxian care nu a fost urmată

până acum. Voi arăta ce perspective se deschid într-un capitol următor.

Seria a doua de informații care privesc istora țării noastre se referă la războaiele
dintre Lysimach și geți, numiți în mod consecvent de către Diodor „traci”.
Episodul asupra căruia trebuie să se oprească atenția noastră este cel al banchetului
la care regele macedonean a fost încoronat. Sunt de părere că acest pasaj este
minimalizat nejustificat4; va trebui să optăm pentru una din următoarele două
variante:

-Diodor creează un topos în scopuri pur literare - deci introduce un fapt care nu a
existat în realitate;

-Diodor re-semnifică un fapt real pe care nu și-l poate explica, amplificându-l în

scopuri moralizatoare.

2
Pentru Zarathustra v. Eliade, Istoria…, cap. 13,100, unde sunt exemple de relație cu focul.
3
Facerea,15,17; Ieșirea,3,2; 14,21.
4
„Evident, nimic din ampla povestire a lui Diodor nu poate fi luat în serios”, susține A. Vulpe în
IstRom 1, p. 462, argumentând că nu ar fi decât un topos literar cu scop pedagogic, preluat din
Herodot, Istorii, IX,82.
Dacă alegem prima variantă, întreg pasajul referitor la Dromichaites poate fi pus
sub semnul întrebării, cu atât mai mult cu cât provine dintr-o carte păstrată doar
fragmentar. Așa cum recunoaște însuși A. Vulpe, prizonieratul regelui Lysimach la
geți nu poate fi totuși negat deoarece există o informație independentă provenind
de la Nymphis din Heracleea păstrată de Memnon5.

Pentru a se înțelege argumentele pe care le aduc în favoarea celeilalte variante,

trebuie să așezăm datele pe care le avem despre cei doi protagoniști în contextul
istoric din anii -300/-292.

Lysimach a fost un militar temerar, mai potrivit pentru executarea ordinelor decât
pentru a comanda. A fost unul dintre cei 7, apoi 8, prieteni care asigurau garda
personală a lui Alexandru cel Mare. Arrian nu-l menționează frecvent; potrivit
Anabasisului lui Alexandru, cel mai înalt grad al lui Lysimah a fost de comandant
de triremă în flota lui Nearchos la întoarcerea din India. Perdiccas îi încredințează
guvernarea Traciei, iar Lysimach va trebui să-l înfrunte pe regele odrys Seuthes III
în condiții de mare inferioritate numerică. Din 313 până în 307 va trebui să facă
față unei răscoale a orașelor pontice conduse de Callatis, răscoală provocată de
fiscalitatea excesivă la care le supunea. Lysimach va reuși să ocupe cetățile din
Pontul Stâng și, aproximativ în aceeași perioadă, să-și impună autoritatea -cel puțin
nominală - față de dinaștii odryși, cu care se va înrudi prin căsătorie. Apogeul
puterii sale6 va începe după lupta de la Ipsos din -301 și va dura douăzeci de ani,
epocă în care va rivaliza cu Ptolemeu și Seleucos, singurii diadohi rămași în viață.
Dar tocmai în acest moment de maxim Lysimach suferă o înfrângere din partea
geților, fiul său cel mai mare, Agathocles, fiind luat prizonier. Undeva între -300 și
-292 Agathocles este eliberat de către geți, care fac un gest de bunăvoință. Nu
avem știri despre relațiile dintre cele două părți până în anul -292, când îl vedem pe
Lysimach trecând Dunărea pentru a-l înfrunta pe Dromichaites, dinastul local.
Regele macedonean este atras într-o regiune aridă și capturat cu oamenii săi,
aparent fără luptă. Ultimii ani ai lui Lysimach sunt umbriți de intrigi de palat,
cărora le va cădea victimă cel mai înzestrat dintre fii lui, fidelul Agathocles.
Lysimach s-a arătat a fi slab și influențabil, iar înfrângerea sa la Kouroupedion în
-281 a fost doar o urmare logică a erorilor sale de la bătrânețe.
5
IstRom 1, p. 462,n. 1; este vorba de eliberarea unui cetățean din Heracleea numit Clearchos
după o lungă captivitate la geți ca urmare a insistențelor lui Lysimach, v. Izvoare 1, pp. 510-511.
6
V. CAH, vol. 7,1, pp.103-113.
Dromichaites ne este mai puțin cunoscut și, cel puțin la prima vedere, o parte din
informațiile pe care le avem sunt contradictorii7. Prima contradicție este între
sursele care indică două expediții ale lui Lysimach- printre ele și Diodor - și cele
care menționează o singură campanie -de ex. Pausanias.

Există o îndelungată tradiție în istoriografia noastră de a lega ambele acțiuni

militare de domnia lui Dromichaites. Lucrurile ar deveni însă mai ușor de înțeles
dacă am admite ipotetic o primă campanie în anul -300 împotriva unui predecesor
al lui Dromichaites, soldată cu capturarea lui Agathocles. Este posibil ca la urcarea
pe tron a lui Dromichaites să se fi încercat ca, prin eliberarea prințului, să se obțină
retrocedarea teritoriilor ocupate de macedoneni; cum nu s-a reușit acest lucru,
Dromichaites a trecut la acțiune, de unde riposta din -292, nefericită pentru
Lysimach. Este posibil ca, urmare a sistemului de alianțe matrimoniale între
conducătorii din regiunea nord-balcanică, Dromichaites să fi fost înrudit pe linie
maternă cu dinastia odrysă, de unde informația transmisă de Polybios. Regele get
putea încerca să valorifice această descendență după anul 279 când dinastia odrysă
este temporar înlăturată de către celții care au format Regatul de la Tylis.
Stratagemele lui Polyainos ne arată că în anul -2548 Antioch al II-lea Theos ar fi
fost însoțit de Teres și Dromichaites la asediul cetății Cypsela9. Dacă acordăm
credit acestei informații, de obicei neglijate, Dromichaites ar fi domnit cel puțin 38
de ani, iar interesul său pentru zona macedo-tracică a rămas constant în tot acest
timp. S-a considerat ipotetic că imitațiile getice după monedele de tip Filip al II-lea
au început să apară în perioada domniei lui Dromichaites10.

Pentru Dromichaites un prim succes l-a reprezentat faptul că a rezistat presiunilor

mulțimii; în favoarea ipotezelor de mai sus pledează și faptul că nimeni nu a
menționat prima expediție macedoneană - aceasta era irelevantă, deoarece avusese
loc sub alt rege, iar războiul actual fusese inițiat de Dromichaites. Cerința
principală a dinastului get era retrocedarea teritoriilor ocupate de macedoneni; s-a
discutat și despre căsătoria lui Dromichaites cu una dintre fiicele lui Lysimach.
Paralela cu propunerea similară făcută de Seuthes II lui Xenophon arată că
7
Pentru întreaga perioadă v. IstRom 1, pp. 461-464 -capitol de A. Vulpe - și 596-599 - capitol de
A. Avram. Se afirmă convingător că inițiativa conflictului i-a aprținut lui Dromichaites.
8
Data din Izvoare 1, p. 603, n. 1.
9
Aceasta era probabil fosta capitală a odrysilor, mai târziu ortografiată Cypsala, Gypsela - v.
Kleine Pauly, vol. 2, col. 408, s. v. Kypsela și RE, XII, coll. 117 u.
10
V. Const. Preda, Monedele geto - dacilor, Editura Academiei, București, 1973, p. 403.
inițiativa matrimonială a aparținut conducătorului get. Ea nu avea în sine nimic
neobișnuit; contrar părerii lui V. Pârvan, consider că această tentativă nu s-a
concretizat11. Expresia μετα των τεκνων - „cu copiii”, din textul lui Diodor se
referă probabil la Agathocles și Alexandros fiii lui Lisimach, care îl însoțeau în
campanie, iar nu la fiicele acestuia cum credea marele istoric român12.

Ajunși la Helis, salvați de mulțimea furioasă, macedonenii ar fi fost tratați idilic

susține Diodor. Părerile istoricilor contemporani sunt mai reținute și se insistă pe
faptul că tratativele, implicit și captivitatea, au fost destul de dure și de
îndelungate, încheindu-se totuși cu eliberarea macedonenilor. Atunci are loc
momentul culminant al banchetului.

Să se observe deosebirea față de descrierea lui Xenophon: cina geților este un

model de sobrietate, în timp ce banchetul lui Seuthes reprezenta un mijloc de
stabilire a ierarhiilor cu ajutorul unui gen de pecking order. Desigur, descrierea
istoricului atenian era răutăcioasă, iar comediografii greci își vor amuza spectatorii
generații la rând prezentând regi traci soioși care gătesc pentru supușii lor jegoși13.

Tocmai pentru că nu putem susține că în absolut toate ocaziile mesele geților erau
la fel de cumpătate, putem considera această masă drept ieșită din comun. Putem
presupune că Dromichaites a vorbit asistenței, bineînțeles fără tendința
moralizatoare a reconstituirii lui Diodor, în fața lui Lysimach încoronat. Apoteoză
sau umilire? Regele nu reacționează ca un om ofensat, relațiile dintre cei doi
adversari vor fi în viitor cel puțin normale. Este stranie tocmai apropierea de
încoronarea inițiatului - similară cu nivelul de miles din mithraism14 - dar acesta va
apărea doar peste câteva secole. Să ne amintim de faptul că Zalmoxis din
istorisirea lui Herodot își îndoctrina adepții la banchete, că medicul din dialogul
platonician vorbea despre „Zalmoxis, regele nostru care este zeu”.

11
Despre fiicele lui Lysimach v. Kleine Pauly, vol. 2, coll.452 s.v. Eurydike 4, soția lui
Antipatros fiul lui Cassandros; F. Geyer în RE, XIV, coll. 30: Eurydike, Arsinoë, numele soției
lui Dromichaites ar fi necunoscut.
12
V. Getica, pp. 55-65.
13
Anaxandrides, Protesilaos, apud Zoe Petre, op. cit. p. 175.
14
Fr. Cumont, The Mysteries of Mithra, p. 156; diferența notabilă era că miles trebuia să refuze
coroana, dar aceasta îi cădea pe umăr.
Așadar, avem motive să presupunem, măcar ipotetic, supraviețuirea în textul lui
Diodor a unor urme despre inițierea lui Lysimach în misterele nemuririi
zalmoxiene. De ce ar fi dorit regele macedonean aceasta?

Lysimach trăise în adolescență și la maturitate la curtea lui Alexandru cel Mare.

Acesta fusese dominat de dorința de a obține un statut divin încă din viață 15. Vizita
la oracolul lui Ammon, acceptarea oricărei prevestiri care îl numea fiu al lui Zeus,
eroizarea prietenului său Hephaistion, încercările repetate de a introduce un
ceremonial care putea fi comparat cu cel rezervat divinităților au reprezentat etape
din evoluția viziunii lui Alexandru asupra rolului său ca monarh. Lysimach a fost
cel care a emis - în calitate de rege al Traciei - monede reprezentând chipul lui
Alexandru cu coarnele lui Ammon. Ajuns la maximul renumelui și puterii,
septuagenarul Lysimach se vedea învins a doua oară de o populație care, pentru el,
era „barbară”; o inițiere care îi asigura nemurirea era desigur foarte aractivă. Pe de
altă parte, pentru Dromichaites inițierea lui Lysimach era o formă suplimentară de
a asigura relații pașnice cu regele imprevizibil, iar orice obiecție putea fi depășită
prin faptul că macedoneanul era soldat și rege din spațiul tracic.

Această evoluție se încadra în concepția lui Diodor, potrivit căreia debilitatea

specific omenească putea fi învinsă numai printr-un „act eroic de potențare a
calităților umane și de autodepășire (hyperoche). Prin aceasta persoana umană
trecătoare tinde spre eternitate. Realizarea acestui act - în viziunea lui Diodor -
este posibilă numai de către eroi”.16

15
V. CAH, vol. 6, pp. 871-875.
16
Vl. Iliescu, Diodor din Sicilia, studiu introductiv la Biblioteca istorică, p. 12.