Sunteți pe pagina 1din 21

Maria Nicoleta Turliuc

Referenti

~tiintifici:

prof.univ.dr. Teodor Dima


m.c. al Academiei Romane

prof.univ.dr. Ion Dafinoiu

lmaginar, identitate ~i
reprezentari sociale
Imaginea elementului alogen
in mentalul colectiv romanesc
7

Redactor: DANA LUNGU


Tehnoredactare: FLORENTINA CRUCERESCU

ISBN 973 - 703 - 048 - 6

Editura Universitatii "Alexandro loan Cuza", 2004


700511 Ia~i, str. Pacurari nr. 9, tel./fax: 0232-314947

EDITURA UNIVERSITATII ,,ALEXANDRU IOAN CUZA"


IASI-2004
.

1
Cunoa~terea reprezentarilor sociale ale majoritatii cu privire la identitatea
psihosociala a grupurilor etnice minoritare se impune in vederea descoperirii
semnificatiei interactiunilor, a comportamentelor ~i atitudinilor ce apar in
cadrul lor, in vederea gestionarii con~tiente ~i a directionarii optime a
raporturilor intergrupale. Cu alte cuvinte, comportamentul nu poate fi inteles,
el nu permite realizarea unor predictii, Iara a face referiri la modelele mentale
ale realitatii construite.

Demersul nostru a incercat sa valorifice plasarea sa la intersectia unor


multiple domenii ~i perspective teoretice, in scopu1~ nuanfArii sau completarii
punctelor de vedere proprii psihologiei sociale. Prin prezentarea intentiilor ~i
obiectivelor avute in vedere am sperat ca vom putea oferi un material
suplimentar de studiu studentilor ~i cercetatorilor interesati de problematica
vocatiei ontologice a imaginarului, ca reper al ordinii simbolice, de
complexitatea raporturilor dintre continuturile, fatetele, procesele sau structura
identitatii ~i a reprezentarilor sociale. Am mizat pe permanenta actualitate a
temei abordate ~i a implicatiilor ei, atat in planul cercetarii psihosociale
fundamentale ~i aplicative, cat ~i in eel politic, cultural, social sau economic,
national ~i international.
Este cert faptul ca relatia cu celalalt etnic diferit continua sa lanseze
intrebari provocatoare, de genul: ,;cum poate fi gasit un echilibru intre
drepturile individului ~i modalitatile de expresie colectiva, Iara ca acestea sa le
anihileze pe primele?" Raspunsurile deja oferite sunt utile, dar nu ~i suficiente.
De aceea, ele trebuie in continuare cautate. Consideram totu~i ca ajustarile
reciproce fondate pe aderarea la reguli de functionare ~i valori comune realizate in cadrul unor negocieri flexibile - ar putea conduce spre o solutie
mutual convenabilii.

12

Capitolul 1

IMAGINARUL SOCIAL: MARCA UNEI VOCATII


'
ONTOLOGICE
,,De la norii himerici vin atat furtunile
pustiitoare, cat# ploile roditoare".
Gilbert Durand, 1998

1.1. IMAGINARUL SAU EUFEMISMUL FANTASTIC CA


REPER AL ORDINII SIMBOLICE
l.1.1. ,,Reabilitarea" imaginarului ~i defini/iile sale. Urmarind ,,tinerea in
carantina" a tot ceea ce era considerat o vacanta a ratiunii, gandirea occidentalii
~i in special filosofia franceza a avut drept traditie constanta tendinta de a
devaloriza ontologic, cultural ~i psihologic imaginea, imaginatia ~i imaginarul.
Imaginea a fost mult timp inteleasa ca dublet mnezic al perceptiei, ca simpla
copie in miniatur~ a lucrurilor obiective, imaginatia ca me~tera intr-ale ,,erorii
~i falsitatii", iar imaginarul ca fiind ,,copiliiria con~tiintei" (G. Durand, 1998).
Mai recent, s-a remarcat insa ca aceste ,,gre~eli ~i falsuri imaginare" sunt
mult mai curente, mult mai universale in gandirea oamenilor decat adevarurile
strict localizate in timp ~i spatiu, opere ale refularii rationaliste ale civilizatiei
actuale. Epistemologii contemporani au evidentiat faptul ca adevarurile ~tiintei
au un caracter relativ: ele se uzeaza ~i se combat. Unii ganditori s-au intrebat
atunci, pe drept cuvant, de ce sa ascundem sau sa ignoram ,,gre~elile", cand ele
apar ca lucrul eel mai indreptatit din lume? Treptat, notiunile de ,,cunoa~tere"
~i ,,~tiinta" au putut fi corelate cu ideile fragile, indoielnice sau false. Astfel, sa admis faptul ca, in ciuda descalificarii lor, diversele idei ~i teorii inadecvate
(de exemplu, teoria vartejurilor descrisa de Descartes) apaqin istoriei ~tiintei in
aceea~i masura ca ~i teoria relativitatii. Cu alte cuvinte, istoria ideilor include
atat teoriile care au supravietuit proceselor de mutatie ~i selectie la care sunt in
mod normal expuse, cat ~i pe cele care au fost eliminate (R. Boudon, 1997,
p.556). La randul lor, psihologii avertizeaza ca, in lucrarile ~tiintifice din
cadrul disciplinelor socio-umane, ~i nu numai, ,,abunda opinii ~i atitudini

13

.~

avand la baza simtul comun" (A. Cosmovici, 1996 pp.206-207), iar psihologii
sociali au constatat faptul ca in procesul prin care indivizii dau sens realitatii
intervin mai multe tendinte subiective ~i iluzii deciit s-ar fi putut banui, ca
dincolo de ,,adevarurile obiective'\ exista ~i ,,adevaruri subiective", care sunt
adesea mai importante pentru functionarea giindirii.
Animati de asemenea constatliri, cercetlitori apaqiniind unor diferite
orientliri dintr-o serie de ~tiinte, mai ales din cele sociale, s-au lasat sedu~i de
:fragilitatea ~i, in acela~i timp, de foqa cu care imaginatia ~i imaginarul par sa fi
inzestrat psihicul individual ~i eel colectiv. Reabilitata in dimensiunea sa
cognitiva, imaginii ii este recunoscuta participarea la constructia sociala a
realitlifii ~i a ceea ce este trait, }a. (re)cunoa~terea lor reciproca. in secolul
nostru, imaginea, imaginatia ~i imaginarul nu numai ca ~i-au recapatat
demnitatea, dar au ajuns, intr-un interval de timp relativ scurt, din concepte
dispretuite, concepte privilegiate. Putem afirma astazi, impreuna cu B. Baczko
(1984, p.14), ca asocierea imaginatiei cu politica, a imaginarului cu socialul
este chiar la moda ~i ca problemele traduse de aceste asociatii terminologice au
cunoscut in ultimele trei decenii o cariera rapida ~i stralucitoare in discursurile
politice, ideologice, pe terenul istoriei ~i al ~tiintelor sociale.
Imaginarul a devenit obiect de studiu pentru fiecare din aceste domenii, iar
schimburile dintre ele - care par sa se intensifice continuu - reclama tot mai
mult o abordare pluri - sati interdisciplinara a subiectului. Este ceea ce ne
propunem si'i realizi'im in acest prim capitol, prin valorificarea unor contributii
venite dinspre psihologie, sociologie, antropologie, filosofie, etnologie sau
dinspre istoria mentalitatilor ~i literatura comparata. Toate aceste domenii sunt
preocupate de studierea - mai mult sau mai putin sistematizata - a structurii,
formelor ~i functiilor imaginarului, ca matrice simbolica a giindirii umane.
Fiind tot mai mult utilizate in afara domeniului filosofiei, in care folosirea
lor era uzuala, ,,imaginatia" ~i ,,imaginarul" se disociaza tot mai mult de
semnificatiile traditionale precum ,,iluzoriu" ~i ,,himeric". ,,Distorsiunile"
imaginarului social nu reprezintli, neaparat, e~ecuri ale functionarii simbolice
sau pragmatice. Dimpotriva, eufemismul fantastic apare ca fundamentul
fenomenului uman, ca element constitutiv al comportamentului teoretic ~i
practic al lui homo sapiens. Acest fenomen uman apare ca ,,denominatorul
fundamental" la care se raliaza toate operatiile ~i strategiile giindirii umane (G.
Durand, 1998, p.19).
Imaginarul este considerat din ce in ce mai pufin un soi de ornament al
raporturilor sociale, politice, economice etc., singurele care ar fi ,,reale".

14

'

Imaginarul este de fapt contemporan cu realul ~i in real (R. Toma, 1977, p.18).
Prin ,,real" trebuie sa intelegem orice model sau matrice simbolica a realitatii,
locul imaginarului fiind constituit de ,,distorsiunile" sau ,,depa~irile" (in sensul
transcenderii) acesteia. Imaginarul reprezintli, a~adar, in fiecare moment,
sensul implicit al realului, caci, de~i nu reflecta fidel realitatea istorica, el face
trimiteri mai mult sau mai putin directe la aceasta. Este evident faptul ca orice
camp al experienfelor sociale este inconjurat de un nimb de imaginar dupa
cum orice imaginar are un nimb de realitate, iar realul # imaginarul prezente
in acfiunile sociale conteaza la fel de mult.
Criteriile pe care le-am avut in vedere in definirea imaginarului, fiira a fi
singurele existente, sunt eel topic (a), genetic (b), structural (c), functional (d)
~i instrumental (e). Speram ca, astfel, complexitatea notiunii va fi mai
surprinsa sau macar sugeratli.
a. Destinul unei colectivitati se define~te printr-un raport stabilit intre
spatiul trait ~i reprezentarea acestui spatiu, intre aceasta reprezentare ~i spafiul
extern, care este suportul sau pe scena istoriei. Altfel spus, alaturi de realitatea
perceputa ~i traita in mod real, dar pe care la un moment dat o refuza, indivizii
din cadrul unei colectivitati se proiecteaza intr-o lume a posibilului ~i a.
dorintei, ce i:eprezinta adesea exact reversul situatiei concrete in care se afla ~i
pe care o gande~te ca fiind reala, ca existiind. A~adar, spafiul imaginarului este
intervalul care ia natere intre spafiul trait i spafiul exter!J.: El functioneaza ca ' /
interfata a realitatii obiective cu subiectivul, fiind mediatorul in parte idealizat,
in parte conflictual, dintre psihic ~i social, dintre subiect ~i realitatea sociala
obiectiva.
Definitia topiCa trimite la intelegerea imaginarului ca parte a registrului
fantasmelor, a non-realizabilului, a imaginabilului capabil sa faca trimitere la
utopie sau ca actualizare a viselor ~i co~marurilor sociale. Practicile sunt
evident distantate de acest joc al imaginilor, dar important este ca acest joc sa
existe, sa faca parte dintr-o fantasmagorie imparta~ita, dintr-o problematizare
comuna. Chiar daca acest joc reprezentational nu modifica evident practicile,
el transforma raportul cu lumea practicilor.
Chiar in cazul cunoa~terii ~tiintifice, va exista intotdeauna o anumita
distanta intre spatiul trait ~i eel extern din moment ce.orice noua informatie sau
teorie reprezinta o aproximare de un anumit grad a realitatii, care poarta
adesea marca bagajului anterior de cuno~tinte, a ipotezelor, credintelor ~i
sperantelor cercetlitorului. Spatiul imaginarului ia na~tere in fiecare noua
experienfi'i individuala sau colectiva, in fiecare moment al functionarii

15

[.
I
i

II

ii

diferitelor procese cognitive, ~i nu-doar in contextul gandirii pre-logice, mitiee.


b. Genetic, imaginarul a contribuit la constituirea ~i instaurarea
comportamentului specific al lui homo sapiens, chiar daca nu reprezinta un
moment depa~it din evolutia speciei. El include, cu predilectie, acele
,,constante formative ~i informative" eterogene, recurente in diferite perioade,
spatii sau climate culturale (G. Durand, 1998). Explicatiile sociologice sau
psihanalitice ale genezei simbolismului imaginar sunt, adesea, unilaterale:
primele reducand-o la_ un sistem de elemente exterioare con~tiintei ~i
excluzand pulsiunile, iar cele din urma limitandu-se exclusiv la pulsiuni sau,
mai rau, la ingustul sector al refulatului ~i la obiectele devenite tabu prin
cenzura (exista insa un intreg simbolism independent de refulare). in acord cu
pozitia piagetiana, imaginarul se constituie in cadrul schimbului neincetat
dintre ,,pulsiunile subiective ~i asimilatoare ~i somatiile obiective" ale mediului
material ~i social, intre care exista ,,o geneza reciproca", considera G. Durand
(1998, pp.36-37). Autorul continua, afirmand ca: ,,imaginarul nu e nimic
altceva decat acest traseu in care reprezentarea obiectului se lasa asimilata ~i
modelata de catre imperativele impulsionale ale subiectului ~i, in care,
reciproc, a~a cum a aratat-o magistral Piaget, reprezentarile subiective se
explica prin- acomodarile anterioare ale subiectului la mediul obiectiv".
Functionarea imaginarului social in decursul istoriei umane a !acut posibil atat
progresul cunoa~terii umane in fiecare epoca in parte, cat ~i abuzurile asupra
anumitor tegimuri ale imaginarului - ce au favorizat declinul societal ~i
degenerarea umana.
c. Structural, imaginarul cuprinde un repertoriu al imaginilor, al
reprezentarilor ~i relatiilor dintre acestea. Spre deosebire de G. Durand,
consideram ca nucleul - ~i nu ansamblul - imaginarului este alcatuit dintr-o
arhetipologie generala, din schemele verbale ~i figurative imaginare care
impregneaza largi zone ale cunoa~terii umane, grupate in structuri ce acopera
un amunit camp semantic. in productiile simbolice individuate sau colective,
imaginile se pot combina in cele mai diverse forme, iar trecerea de la o
structura la alta surprinde gradul lor de universalitate ~i atipicalitak
'in aceasta acceptiune, imaginarnl social reprezintii un reper specific
fundamental, fn vastul sistem simbolic produs de o fntreagii colectivitate,
format din sistemul reprezentiirilor sociale care participii la constrnc/ia
viziunii asupra lumii, a modului de interpretare i cunoa~tere a ei, a sistemului
de norme i valori sau a imaginii de sine i de ceilal/i. Gratie lui, ansamblul
social se divizeaza ~i i~i elaboreaza finalitatile.

16

'

Ca .sistem valoric ~i de referinta ce intervine constant ca. o for de


transcendere a realitatii, imaginarul social devine parte constitutiva a
mentalului colectiv. Pentru a defini termenul de mentalitate, am apelat la
punctul de vedere al lui Al. Dutu (1982, p.5), potrivit caruia conceptul
desemneaza coloratura colectiva a psihismului, modul particular de a gandi ~i a
simti al unei colectivitati. Mentalitatea colectiva reprezinta un echilibru intre
dispozitiile intelectuale ~i cele afective, un anumit raport intre con~tiinta
colectiva ~i incon~tientul colectiv. Imaginarul social este factorul dinamic al
mentalitatii colective, aspectul ei eufemic, activ ~i creator.
d. Din punct de vedere functional, imaginarul poate fi inteles ca o productie
instituanta bogata in procese, nascuta din ciocnirea pulsiunilor ~i fantasmelor
individuale ~i grupale cu solicitarile institutionale, in care imaginatiei ii revine
un rol privilegiat. Imaginarul este creatie neincetata ~i esential nedeterminata,
sociala, istorica ~i psihica de figuri, forme ~i imagini, afirma C. Castoriadis
(1975), ce produce explicatii ale realitatii, imbogatind ~i nuantand permanent
grilele de asumare a acesteia. G. Durand (1998, p.431) noteaza explicit:
,,Departe de a fi rama~ita unui deficit de pragmatic, imaginarul ne-a aparut ...
drept marca unei vocatii ontologice. Departe de a fi un epifenomen pasiv,
neantizare sau chiar de~arta contemplare a unui trecut revolut, imaginarul s-a
manifestat ca activitate care transforma lumea, ca imaginatie creatoare, dar mai
ales ca transformare eufemica a lumii,' ca ordonare a fiintei conform unui tel
mai bun". intr-adevar, diferitele structuri sau modalitati de fiintare ale
imaginarului releva spontaneitatea creatoare ~i efervescenta lui spirituala,
dorinta depa~irii fatalismului prin victoria destinului uman in spatiu ~i timp.
Imaginarul social ne apare, in aceasta acceptiune, ca o productie instituanta,
bogata in procese psihice, in cadrul carora imaginatia sociala ocupa un rol
central
e. Instrumental, imaginarul este forta motivationala a actiunii, -cea care-i
confera dimensiunea eufemica ~i creatoare. Ceea ce anima actiunea, este
,,Omul dorintei", al sperantei in victoria sa ontologica. Ne insuflete~te,
mobilizeaza ~i ne modifica viata nu certitudinile obiective sau lucrurile, ci
opiniile, credintele, idealurile ~i sperantele; legatura secreta care une~te
continuu lumea ~i lucrurile din interiorul con~tiintei. Imaginarul este motorul
actiunii umane creatoare. El asigura mobilizarea energiei, mentinerea
,,productiei" simbolice, stimularea dorintei, introducerea rupturii cu realitatea
sau idealizarea ei, pentru a o face suportabila. Imaginarul instituie ~i valideaza
o rationalitate, plecand de la motivatiile afective ale indivizilor, fiind o conditie

17

fara de care nici individul, nici colectivitatea nu ar putea pune in scena


reprezentliri sernnificative ale realitatii (F. Giust-Desprairies, 1995, pp.215216).
in concluzie, toate aceste criterii sunt operationale ~i in cazul imaginarului
social: (a) ca interval ce ia na~tere intre spatiul colectiv trait ~i eel extern; (b)
ca ansamblu al clirui nucleu este format din constantele ireductibile, formative
~i informative, recurente in productiile simbolice ale grupurilor umane; (c) ca
ansamblu al reprezentlirilor sociale ~i al raporturilor dintre ele; (d) ca productie
instituantli, bogata in procese psihice, printre care imaginatia socialii ocupa un
rol central ~i (e) ca vector al actiunii colective transformatoare, ca imagini/ideifoqa ale con~tiintei sociale ~i refugiu absolut al gandirii colective autentice.
. 1.1.2. lmaginarul social, ca perspectivii asupra contextului istoric. Ca
sursii a imaginarului social, gesturile dominante nu sunt altceva decat cele mai
simple scheme senzorio-motorii care constituie sistemele de acomodare
primara din cadrul patrimoniului genetic al speciei. Piaget a evidentiat etapele
trecerii de la inteligenta senzoriomotorie la cea mentalii, care caracterizeaza
inceputurile reprezentlirii. Reprezentarea apare ca actiune interiorizata, in care
motricitatea periferica a numeroase grupari musculare este prezenta, fapt ce
sugereaza existenta unei stranse concomitente intre gesturile corpului, centrii
nervo~i ~i reprezentliri. Dezvoltarea schemelor motorii primitive in
concordanta cu datele unor experiente perceptive, ne permite sii observam
faptul ca experientele copilului nu sunt neutre, ci impregnate de sernnificatii
socioculturale cu care opereaza un anumit grup social. A~adar, fara a ignora
somatiile biopsihice ale speciei umane, imaginarul social raspunde presiunilor
mediului extern prin oferirea unei perspective asupra contextului istoric.
Expresii ale achizitiilor incon~tiente ale comportamentelor culturale,
modalitatile de judecare suporta influenta sistemelor, normelor ~i valorilor
dominante ale colectivitatii, devenind in timp mijloace ideologice. Legatura
dintre valorile esentiale ~i sistemul social este asigurata de dimensiunile
identitlitii colective (J. Smolicz, 1983, p.84). Desernnarea pr?priei identitati
colective insearnna elaborarea - prin intermediul imaginarul~ocial - a unei
reprezentari de sine, marcarea distributiei rolurilor ~i pozitiilor sociale ~i chiar
propunerea unor modele formatoare, precum eel al .. ~efului", al ,,omului bun"
etc. (B. Baczko, 1984, p.82). in acela~i timp, ea presupune marcarea propriului
,,teritoriu" ~i a frontierelor, definirea raporturilor cu altii, formarea imaginilor
prietenilor, du~manilor, a vecinilor, aliatilor ~i rivalilor. Retelele identitatii

18

'

colective sunt formate din legaturile stabilite intre toti cei care practica
interiorizarea normelor ~i legilor de functionare sociala ca regula a ,,eului",
afirma F. Giust-Desprairies (1995, p.209). in istorie, identitatea colectivii
devine expresia, intr-un timp ~i spatiu dat, a unei majoritati unificatoare ~i
aparent stabi~Imaginarul social este artizanul, depozitarul ~i vehiculatorul
identitatii colective, la a carei mentinere ~i respectare vegheaza.
Idealurile ~i proiectele colective reprezinta structuri generalizate ~i
institutionalizate ale .imaginarului social. Ele devin posibile gratie ,,iluziei
grupale" (R. Kaes, 1974), al ciirei obiect este tranzitional: ea le permite
membrilor siii sii substituie sinelui ideal al fiecaruia un sine ideal comun,
actualizand in ei un proces de identificare. Identificaiea socialii ii permite
individului sa se apere de unele pulsiuni sau fantasme amenintatoare ~i sa-~i
intiireasca ,,eul" prin imprumutarea unui model ideal colectiv ~i, implicit, a
unui surplus de valoare ~i motivatii. Idealul nu este ,,eul". El este o exigenta
superioarii eului, iar lucrul care poseda calitatea eminentli, ce lipse~te eului din
perspectiva idealii, este iubit. Dacii din punctul de vedere al colectivului
identificarea poate sii apara ca o reu~itli socialli, din punctul de vedere al
subiectului ea constituie remediul unej Jjp~, al nesigurantei sau incertitudinit
resimtite. Individul se socializeaza fi'rit~ 1dentitate sociala, ce contribuie la
mascarea ~i trans~a identitatii sale personale. Reprezentarea identitatii
grupale i se va piirea unui individ mai bunii decat cea a propriei identitliti panii
in momentul in care dinamica evolutiva a constructiei lui psihice pune sub
sernnul intreblirii functia de idealizare a identitatii sociale ~i reactu1J.lizeazii
problematica identitatii ~i a reprezentlirii ei. Identificarea ~i idealizarea pot fi
urmate de procesele de dezidealizare ~i dezidentificare. Acest lucru se petrece
atunci cand un individ i~i schimbii pozitia dintr-o colectivitate in alta (ca in
cazul emigrantilor sau al minoritarilor care, din diverse motive, renunta la
propria lor i,.dentitate etnica, pentru a se identifica cu majoritatea sau cu o altli
minoritate, cu un.status mai ridicat) sau atunci cand identitatea colectiva a unui
mare grup social este redefinitli, ca urmare a unor schimbiiri sociale profunde,
a revolutiilor etc. Indivizii pierd astfel, la un moment dat, unele elemente
culturale care au sprijinit formarea eului. Pierderea unui model, a unui ideal
sau a identitatii colective nu insearnnii a pierde instanta psihicii interior
construitii, ci doar na~terea reamenajarilor dinamice ale personalitatii.
Problematica identitatii, continuturile, structura ~i procesele formarii identitatii
vor fi amplu prezentate in capitolul urmator.
Sistemul social repiezintli ,,locul" in care societatea prime~te ~i produce

19

legitimitate. Acest sistem presupune o dimensiune ideologica ~i o dimensiune


imaginara. Or, notiunea de imaginar social permite luarea in considerai:e a
componentei sociale, ideologice, alaturi de uzajele imaginare ale indivizilor,
pentru a-i ralia sistemului. Dupa formula lui Castoriadis (1975), ideologicul
reprezinta versantul rationalizat al imaginarului social, principiul de ordine al
acestuia. Finalizat prin adeziunea indivizilor, imaginarul social ~e articuleaza
pe o dimensiune a dorintei. Cu alte cuvinte, termenul de imagfnar social arata
faptul d\ sistemul reprezentarilor sociale (~i nu numai) - ordonat dupa o
anumita logica - are afinitati cu imaginarul individual. El este locul de
intalnire, incruci~are a unei logici a societatii cu destinul indivizilor (F. GiustDesprairies, 1995, p.214).
Transpunerea imaginara poate genera, in anumite 1mprejurari, deformari
majore ale realitatii, precum cele din regimurile totalitare sau din starile
regresive patologice, datorate fragilei posibilitati de a stabili legatura dintre
spatiul imaginar ~i realitatea externa. Dar, atunci cand aceasta legatura se
realizeaza, proiectia con~tiintei imaginante reprezinta o forta motrice
sernnificativa a actiunii, un factor de investigare ~i depa~ire (A. Neculau, 1991,
p.116) ..Orice scop, in afara caruia nu putem vorbi de activitate voluntara, nu e
altceva decat un punct imaginar, un.ptinct fictiv, de care ne agatam insa ca de
un punct fix, ca de un reper de maxima stabilitate. Diferenta facuta de E.
Enriquez (1967) - intre ,,imaginarul in~elator", pentru a explica fortele de
unificare ~i de repetitie, ~i ,,imagina:rul fecundant'', pentru a aborda ceea ce
inseamna o ruptura in limbaj, in actiune ~i in timp - accentueaza acee~i
distinctie intre mi~carile contradictorii care afecteaza productiile sociale
imaginare.
Imaginarul social poate oferi o alternativa la contextul istoric, la stagnare ~i
incremenire, la fixitatea ~i rigiditatea unor cadre sociale. Aceasta deoarece
,,imaginarul este provocat de insatisfactia de lume, dublata de insatisfactia de
imaginar, care nu-~i este sie~i suficient, ceea ce incita la expresie ~i realizare"
(P. Popescu-Neveanu, 1978, p.336). El este generat de orizontul de a~teptari ~i
amintiri, de temeri ~i sperante care insotesc toate actiunile sociale sau, altfel
spus, de insatisfactia ~i refuzul realitatii, de nevoia unui alt scenariu, partial
inventat, care asigura adesea schimbarea, innoirea ~i realizarea idealurilor ~i
aspiratiilor comune.
Analiza imaginarului social demonstreaza foarte bine masura in care acesta
este indispensabil intelegerii functionarii ~i dinamicii sociale. El apare ca
element esential in descifrarea determinarilor comportamentelor ~i practicilor

20

sociale. Prin participarea sa la elaborarea unui sens comun, prin a~teptarile ~i


anticiparile pe care le genereaza, el se afla la originea practicilor sociale.

'

1.1.3. Jmaginarul individual, grupal ~i social. Daca in ciuda numeroaselor


abordari teoretice, conceptul de imaginar social pastreaza un caracter confuz,
faptul se datoreaza hati~ului terminologic . de care este inconjurat,
intrepatrunderii cu o serie de categorii mentale sau confundarii cu unii termeni
apropiati, cu care .se suprapune partial ~i de care trebuie diferentiat cu atentie.
lmaginarul social trebuie deosebit, mai intai, de imaginarul colectiv ~i de eel
individual. Departe de a fi o structura inchegata, cu determinari cantitative ~i
calitative precise, imaginarul social se pre~inta ca o juxtapunere de aspecte, pe
rand dezvaluite, in functie de focalizarea atentiei colectivitatii sau a membrilor
ei la un moment dat. El include o unitate sernnificativa a elementelor
imaginare specifice unei colectivitafi, reprezentand o forta coeziva
determinanta a functionarii societale.
Dimensiunea sociala a imaginarului nu este dobandita prin luarea in
considerare a contextului in care este situata o mare entitate sociala.
Imaginarul este social nu datorita faptului ca include reflectii ~i reprezentari
asupra mediului fizic ~i a realitatii sociale. La fel, orice mediu este social nu
datorita faptului ca include indivizi ~i grupuri, ci pentru ca se inscrie intr-o
logica a universului simbolic. Imaginarul social rezulta din cuno~tintele
comune, din istoria grupului ~i reprezentarile grupurilor sociale ~i ale relatiilor
dintre ele, ca ~i din functionarea asemanatoare a mecanismelor identitare, de
identificare ~i diferentiere. Imaginarul este social pentru ca acela~i tip de
experiente declan~eaza acela~i tip de procese ~i mecanisme imaginare ~i
intrucat este ancorat in universul simbolic.
Abordand problematica imaginarului grupal, D. Anzieu (1981) preciza ca
psihicul colectiv rezulta dintr-o topica subiectiva proiectata asupra lui de
persoanele care U compun. El este ,,obiect de investitie pulsionala'', a~a cum
afirma ~i J. Pontalis. Constructia aparatului psihic .grupal se realizeaza pornind
de la aparatele psihice individuale pe de o parte, iar pe de alta parte tinand
seama de cultura inconjuratoare ~i reprezentarile sociale furnizate de grup ..
Aparatul psihic grupal, asemenea celui individual, se protejeaza ~i se folose~te
de stimulii extemi ~i de pulsiunile interne prin organizarea unui spatiu mental
diferentiat pe zone: in sisteme perceptiv-con~tiente ~i in mecanisme de aparare
incon~tiente. Grupul ar avea deci un sine propriu, asemenea individului, care
fondeaza realitatea sa imaginara.

21

In 1970, R. Kaes introducea notiunea dGi, organizatori, precizand ca ace~tia


pot fi psihologici ~i sociali, ei organizand nu numai reprezentarile grupale, dar
chiar ~i procesele care se petrec in grup (apud D. Anzieu, 1981). La randul sau,
Anzieu arata ca fantasmele individuale ~i originare, ca ~i imago, sunt
organizatorii psihici ai structurii psihismului colectiv. De altfel, S. Freud a avut
primul ideea ca una din instantele psihice poate asigura unitatea ~i coeziunea
colectivitatii, el subliniind rolul organizator (sau dezorganizator) al
fantasmelor originare ~i al supraeului in multime ~i in societatile globale.
Recunoscand rolul pe care perspectivele descrise de D. Anzieu ~i R. Kaes 1au avut in semnalarea ~i focalizarea cercetarilor de psihologie sociala asupra
problematicii imaginarului, concomitent, trebuie sa ne exprimam dezacordul
fata de unele puncte comune celor doua abordliri. Imaginarul grupal nu este un
constituent mental grupal sau o formatiune psihica, ci - a~a cum am afirmat o productie instituita ~i instituanta, bogata in procese psihice. De asemenea,
imaginarul social in functiune nu trebuie definit ca o realitate mentala
transindividuala. Este adevarat totu~i ca, in anumite conditii, imaginarul social
poate fi privit ca realitate supraindividuala, ca atunci cand se concretizeaza ~i
materializeaza in opere de arta, literare, filosofice, ideologice ~i chiar in cele
~tiintifice sau in diversele bunuri materiale. Apare astfel necesara precizarea
celor doua niveluri -de analiza ale imaginarului: unul interiorizat ~i altul
exterior. Nivelul interiorizat de fiecare membru al grupului sau colectivitatii se
refera la imaginarul viu, aflat in functiune ~i in permanent proces de creatie.
Nivelul exterior indivizilor include productiile materiale ~i spirituale
definitivate ~i concretizate. Dar, in analiza teoretica, imaginarul nu ar trebui
redus doar la unul dintre nivelurile sale.
Imaginarul social nu exclude existenta unor numeroase formatiuni
imaginare colective ~i individuale, cu care interactioneaza permanent, fiira a le
epuiza semnificatia. Termenul de imaginar colectiv este utilizat atunci cand
obiectul analizei psihosociale este grupul mic sau colectivul. Daca imaginarul
social este legat de existenta universului simbolic ~i de functia socialli a
societatii, ca grup social extins, nu este suficient sa existe un colectiv pentru ca
socialul sa functioneze.
La nivel operational, imaginarul colectiv tinde sa trimita la un criteriu
statistic, la constructia imaginara ,,imparta~ita", ,,comuna unui ansamblu de
subiecti". Suntem de acord cu F. Giust-Desprairies (1995, p.220) atunci cand
afirma ca imaginarul colectiv trebuie inteles ca ,,ceva ce apartine ~i este
imparta~it de mai multi indivizi, intr.-un cadru precis sau intr-o structura data".

22

Autorul privilegiaza particularul ce reune~te ansamblul elementelor imaginare


care, intr-un grup dat, de exemplu profesional, se organizeaz{i intr-o unitate
semnificativa. Parafrazand, am spune ca, imaginarul colectiv este ,,ceva"
imparta~it de membrii anumitor grupuri care functioneaza intr-o societate.
Uneori, ,,imaginarul colectiv" poate fi utilizat pentru a desemna elaborarile
imaginare subcon~tient ~i incon~tiente, comune unui ansamblu sau grup de
indivizi. Oricum, semnificatia imaginara centrala - proprie imaginarului social
- nu epuizeaza semnificatiile imaginare colective ~i, cu atat mai putin, cele ale
indivizilor, dar ea se prezinta ca un principiu de reglare ordonata a functionarii
grupale.
in ceea ce prive~te imaginarul individual, mentionam ca el ii permite
individului sa-~i analizeze ~i sa-~i amelioreze raportul cu elementele provenite
din el insu~i. El filtreaza identificarile, ii dezidealizeaza ~i dezidentifica..pe
subiect, apropiindu-1 de identitatea personala. A~adar, daca imaginarul
individual este ceea ce divide ~i separa indivizii, izolandu-i pe fiecare intr-o
lume privata, imaginarul colectiv ~i eel social reprezinta locul care permite
intalnirea tuturor membrilor unui grup ~i, respectiv, a\ unei mari colectivitati,
pe fundalul comunicarii sociale.
')
!'1-'f

1.1.4.. . , Delimitari # raporturi conceptuale. Termenii de r imaginatie ~i


se lovesc, de asemenea, de o. polisemie notorie. Istoria primului
termen arata ca sunt adesea utilizate definitii, in acela~i timp, descriptive ~i
normative a ceea ce ar trebui sa fie imaginatia: ,,Insinuata in perceptie ~i legata
de operatiile memoriei, deschizand in jurul nostru orizontul posibilului,
,insofind proiectele, credintelt;, conjecturile - imaginatia este mai mult decat o
facultate a evocarii de imagini care dubleaza lumea perceptiilor noastre
directe; este o putere, gratie careia ne reprezentam lucrurile distante ~i ne
distantam de realitatile prezente" (J. Starobinski, 1970, pp.173-174). Potrivit
lui N. Sillamy (1996, p.153), imaginatia este ,,o aptitudine de a ne reprezenta
obiectele absente ~i de a combina imaginile". Alaturarea adjectivului ,,social"
delimiteaza o acceptiune mai restransa a termenului de imaginatie, desemnand
doua aspecte ale activitatii imaginante: pe de o parte, orientarea ei spre social,
spre producerea de reprezentari sociale ale colectivitatii ~i a tot ceea ce se
raporteaza la aceasta (de exemplu: reprezentarile ordinii sociale, ale actorilor
sociali, ale raporturilor ierarhice, de dominare, conflict etc.); pe de alta parte,
acela~i adjectiv desemneaza insertia activitatii imaginante intr-un fenomen
colectiv, social.

v imaginar

. i

23

Imaginarul social este grosso mo'do domeniul creat de imaginatia sociala ~i


asamblarea imagistica. lmaginatia sociala, ca act de creare de noHmagini, are
la baza imaginarul social, el reprezentiind atiit o premiza cat ~i un continut al
imaginatiei. Aceasta, la riindul ei, constituie aspectul dinamic ~i principalul
proces al imaginarului social. Consideram ca raportul imaginatie socialaimaginar social este similar celui dintre un proces i un complex de procese
psihice.
In ceea ce privete relatia existenta intre imaginar i reprezentare, trebuie
remarcat faptul ca ele au fost adesea confundate. Adoptiind punctul de vedere
piagetian, potrivit caruia imaginea mentala poate fi considerata o evocare
simbolica a unei realitati absente, vom intelege mai bine continuitatea
etimologica stabilita intre imagine i imaginar. Domeniul imaginarului este eel
al co~st~ctie~. imaginilor mentale, a si~bolurilor, creiind o lu~e ce s~ p~a~e
\, substitu1 lumu perceptelor (M. Reuchhn, 1990, p.450). Imagmarul mtra m
I
sfera reprezentarii, dar el constituie, a~a cum afirma J. Le Goff (1991, p.6),
) tocmai partea nereproductiva a traducerii; nu o simpla transpunere in imagine
mentala, ci o traducere creatoare. Ocupiind numai o parte din spatiul
reprezentarii, imaginarul ii depaete sfera. Fantezia, imaginatia, poarta
imaginarul dincolo de .reprezentarea intelectuala. Daca, in sens restriins,
imaginea mentala este produsul reflectarii senzoriale, in sens larg, ea
desemneaza orice forma de semnalizare a realitatii obiective in contiinta,
inclusiv in forme logice. lmaginea din perceptie este o constructie mentala
subordonata obiectelor realitatii, in timp ce imaginea din reprezentare este o
reconstructie mentala ce depinde de bogatia surselor pe baza carora construim,
ca i de nivelul mental al subiectului. lmaginea ca produs al imaginatiei
depinde in mare masura de potentialul mental, afectiv i motivational al
subiectului. Acesta identifica informatia de care are nevoie ~i introduce o
ordine in cadrul ei, propria sa ordine, cu care ii va construi imaginarul.
Unii autori au considerat ca imaginarul poate fi defmit ca ,,ansamblul
reprezentarilor mentale" (E. Patlagean, 1978; Al. Dutu, 1982). Considerlim
aceasta definitie ca fiind incompleta. Pe de o parte, ansamblul reprezentlirilor
proprii unui individ sunt parte integranta a imaginarulUi individual, in timp ce
imaginarul social include ansamblul reprezentarilor centrale comune grupurilor
care alcatuiesc un mai mare ansamblu social. Pe de alta parte, continutul
~ J{) imaginarului este dat de ansamblul reprezeritarilor i al relatiilor dintre acestea.
.'~\J
Multiplele legaturi dintre imaginile-forta sunt omise din defmitia de mai sus.
\
~\ \'.VDe asemenea, trebuie sublinfat faptul ca reprezentarile sunt principalul element

cu care opereaza imaginarul, dar nu ~i singurul. Imaginarul social nu se rezuma


la structurarea specifica a unor reprezentari sociale, intruciit el contine i
operatori verbali (fie ei i deghizati in spatele imaginii), dar i elemente de
logica (fie aceasta din urma i mai precara). Imaginarul social este lumea
dorintelor, aspiratiilor i idealurilor colective, care impun credintele i care vor
organiza ~i re~l~ co~duitele. ~ .
.
.
.
.
0 alta distmct1e necesara m se pare a fi aceea dmtre rmagmar 1
ideologic/id~gIB.IOeulogicul presupune existenta unei ideologii, adica a
unor sisteme de idei, conceptii, ansambluri de doctrine, credinte, proprii unei
epoci, unei societati sau unei categorii date. Consideram ca ideologia
reprezinta una din structurile particulare ale imaginarului social i ca diferitele
sisteme ideologice proprii diferitelor grupari dintr-o societate ii vor pune
amprenta asupra imaginarului sau specific. Acestei constatari i se adauga
faptul ca impactul imaginarului social, la nivel individual i colectiv, depinde
de transmisia lui _de la 0 generatie la alta, de gradul sau de difuzare in mase i
deci de circuitele ~i mijloacele de care dispune: instrumente de persuasiune, de
presiune, de inculcare a valorilor i credintelor - care sunt, de cele mai multe
ori, mijloacele ideologiei. Aceasta din urma opereaza prin ,,irealul" i
,,iluzoriul" pe care le face sa intervina, ea neputiind exista i functiona deciit in
urma mariajului ei cu imaginarul. Poate ca tocmai datorita trecerii sale prin
imaginar, ideologia a dobiindit o semnificatie peiorativa, devenind sinonima cu
iluzia. Dar a califica ideologia drept ordine a falsului i iluzoriului inseamna ,,a
crede ca detii tu insuti discursul absolut". Orice discurs este plasat insa intr-un
anume context social i personal. E. Veron (1979, pp.127-140) are meritul de a
fi dirijat dezbaterea asupra ideologiei in afara unei conceptii polemice, el
rediindu-i astfel statutul de dimensiune inerenta oricarui discurs, oricarei
productii de sens, care circula intr-o societate.
Corespillizator majoritatii definitiilor ' ideologicului (P. Ansart, 1977; E.
Veron, 1979; F. Giust-Desprairies, 1995; J. P. Deconchy, 1984), acesta este
numele dat sistemului de raporturi dintre un discurs (eel al ideologiei) i
conditiilor sale de producere. Or, nu exista un discurs produs in afara unor
coordonate determinate, de ordin economic, social, politic, institutional.
,,Avem de-a face cu ideologicul - scrie F Giust-Desprairies (1995, p.206) - de
fiecare data ciind o productie semnificativa e privita in raporturile ei cu
mecanismele de baza ale functionarii sociale, considerate drept constriingeri in
generarea unui sens". Deducem ca ideologicul devine necesar pentru a-i
indeplini rolul in orientarea asupra lumii, in mentinerea, justificarea,

-<,'

24

25

rl''
,i>

r,
ft
[\
\
'

consolidarea sau schimbarea relatiilor sociale ~i intergrupale existente. El


asigurli sensul actiunilor colective, interiorizarea modelului' societlitii legitime,
al organizlirii ei, ca ~i exercitarea puterii.
S-a spus ca in centrul imaginarului social se afla problema puterii (B.
Baczko, 1984), deoarece orice societate trebuie sli inventeze, sli-~i imagineze
legitimitatea pe care o acordli puterii. Pe de' o parte, puterea stabilita i~i aplirli
legitimitatea, pe de alta parte, indivizii imagineazli o contra-legitimitate, o
putere fondata pe o altfel de legitimitate. Pentru realizarea acestor aspecte,
imaginarul social presupune ideologicul, cape o modalitate a sa de fiintare.
in fine, vom sublinia faptul cli, in producerea semnificatiilor pe care
grupurile sociale le atribuie mediului fizic ~i sociocultural, imaginarul se
reglise~te ~i opereazli in cadrul fiecliruia dintre cele trei aspecte ale
simbolicului: sistemul simbolic propriu grupului, nivelul simbolic ~i functia
simbolicli a grupului.
Ca orice sistem, sistemul simbolic al grupului constituie un ansamblu de
elemente, structurate de o logicli intemli sustinutli de optiunile ideologice,
religioase, politice etc. Acest sistem care da sens realitatii este materializat prin
instante cum ar fi: institutiile, valorile, ideologiile - ca plifli vizibile ale
universului simbolic. Alte elemente simbolice ordoneazli societlitile ~i
grupurile ' sociale intr-o maniera 'mai putin vizibila, dar nu mai putin
importantli; cum ar fi regulile mariajului - ce constituie fundamentul
parentalitlilii ~i, implicit, al societlilii (Cl. Levi-Strauss, 1949) - sau limba, care
orienteazli modul de a giindi al subiectilor, determinism subtil care transpare in
invlitarea unei limbi strliine.
Faptul cli grupul fumizeazli un cadru simbolic este de mult timp
recunoscut. . lmpactul anumitor procese de constructie imaginarli a fost
(implicit) studiat experimental in cadrul cercetlirilor ~coliide la Geneva asupra
apartenentei categoriale sau al studiilor asupra fenomenului de ancorare a
reprezentlirilor sociale.
Cum . se realizeazli articularea individ-grup? in cuvintele sau actele
subiectului.i~i aflli sursa ~i simbolismul de la nivelul grupului. Functia acestor
cuvinte este de a crea un sens nu doar pentru subiect, ci ~i pentru intregul grup.
Dar nu orice cuvant are o functie simbolica la nivel grupal. Pentru ca acest
lucru sa se producli, este nevoie ca acesta sa fie rostit intr-un anumit context
grupal, sli fie adresat membrilor grupului ~i sli aiba o valoare de adevlir. Nu
toate cuvintele au aceea~i foqli simbolicli, raportul lor cu adevlirata istorie a
grupului fiind esential.

26

I:

.i

Nivelul simbolic al grupului corespunde gradului de simbolizare existent in


grup. Astfef; paradigma grupului minimal a lui Tajfel, care operationalizeazli
nivelul simbolic minim dintr-un grup, arata ca pot exista mai multe niveluri de
simbolizare. Sectele religioase, de exemplu, relevli un anumit mod de
functionare a imaginarului care nu merge in direcfia reinnoirii imaginarului
social - in scopul unei productii simbolice armonioase a prezentului, in acord
cu ceea ce 1-a precedat -, ci in sensul sustragerii convertitilor din institutia
socialli ~i din structurile pe care acesta le autorizeazli. Nivelurile simbolizlirii
sunt mai u~or reperabile prin intermediul efectelor pe care acestea le produc. in
exemplul de mai sus, violenta ~i recursul la substitutele legii constituie
indiciile unui ,,e~ec simbolic". Analiza dificultlitilor ~i obstacolelor care
intervin in cadrul procesului de simbolizare (a surselor de eroare, efectelor ~i
tendintelor subiective etc.) constituie modalitliti de apropiere de studiul
nivelurilor simbolizlirii.
Func/ia simbolicii a grupului desemneazli actiunea grupului asupra
subiectilor. Ea se realizeazli la nivelul reprezentarii - grupul aduce noi
semnificatii, modalitliti de a gandi - ~i al articullirii mecanismelor identitare, de
identificare ~i diferentiere. in exemplul unei secte religioase, putem presupune
faptul ca membrii ei au o identitate putemic polarizatli, tradusli prin clivaje
adanci intre identificare pozitivli cu secta ~i diferentierea negativli in raport cu
alte grupuri.
Este greu sli admitem ca ceea ce face subiectul singular poartli marca
socialului. Este ~i mai dificil de acceptat faptul ca grupul poate determina
structura insa~i a membrilor slii. Individualismul culturilor occidentale este
profund afectat de ideea ca grupul poate avea un impact amt de intim asupra
subiectului. A~a cum copilul este psihic influentat de dorintele plirintilor slii,
grupul social, mai larg decat familia; ~i imaginarul grupal determina psihic
subiectul la fel de profund, chiar dacli articulatiile grup-subiect rliman foarte
greu reperabile. Pentru a ilustra rezistentele epistemologice care au friinat
aceastli elaborare conceptualli, D Anzieu ~i J-Y. Martin ( 1968) notau (pomind
de la ideile parintelui psihanalizei) ca narcisismul fiintei umane ridica
obstacolul eel mai putemic in fafa cunoa~terii umane. Astronomia, biologia,
psihanaliza nu s-ar fi putut constitui in ~tiinte decat dupli depa~irea credintelor
comune potrivit clirora: ,,Plimantul este centrul universului'', ,,Omul este regele
animalelor" sau ,,Eul con~tient este centrul personalitlitii". Conceperea faptului
ca subiectul poate fi psihic determinat de grup diminueazli rezistenta
epistemologicli de acest tip, afirmand prevalenta legliturii sociale asupra
liberului arbitru.

27

1.2.1. Perspectivafilosoficii. Este prima asupra careia ne oprim, deoarece ea


include cele mai vechi preocupari legate de precizarea rolului jucat de imagine
~i imaginatie in cadrul psihicului uman. Acestui aspect i se adauga faptul ca
termenul de imaginar a fost lansat ~i consacrat initial tot in cadrul filosofiei,
prin opera lui J.P. Sartre.
Pe ,,taram" filosofic s-a considerat ca imaginarul trimite catre o
problematica gnoseologica, aceea a raportului subiect-obiect, care pune
problema reprezentariL Puniindu-~i problema modurilor consacrate de
abordare a acestui subiect, Radu Toma (1977, pp.5-6) considera ca putem
vorbi de doua paradigme in care acestea s-ar inscrie: cea parmenidiana ~i cea
heraclitiana. Compararea lor a dus la concluzia ca matricea heraclitiana este
singura care.indica imaginarul drept obiect de studiu posibil al unei teorii. De
fapt, ea contine paradigma parmenidiana ca moment al ei.

Parmenide considera ca numai fiinta este, ca universul de discurs ~i


universul obiectiv trebuie puse sub semnul identitatii; el ajunge astfel la un
panlogism abstract care nu lasa loc mi~carii, devenirii sau imaginarului.
Adevarul este de partea intelectului, aparenta, visul, ,,halucinatia colectiva" de
partea simturilor. in ciuda unor aparente, Platon a continuat aceasta paradigma.
Lumea fiind vazuta etajat ~i intre nivele existand relatii mimetice, inseamna ca
reflectarea apare ca o repetitie (a Ideilor). ,,Comunicarea intre nivele se face in
sens unic (ldei - lucruri - logos - dianoia etc.) fiind insotita de o pierdere de
adeviir ~i existenfii, ceea ce inseamna ca, adevarul ~i existenta elementelor unui
nivel stau intr-un raport invers proportional cu distanta care separa respectivul
nivel de eel al Ideilor ~i ca va exista cu adevarat doar elementul aflat la o
distanta zero de prototip" (R. Toma, 1977, p.7).
La riindul sau, Kant, de~i a distins imaginatia reproductiva de cea creatoare,
a aratat ca aceasta din urma este o asociatie de reprezentari prin aplicarea
categoriilor intelectului la diversul senzatiei; este intelectul fn act, dar fntr-un
fel oarecum degradat. Imaginatia ar fi o ,,facultate sufleteasca" sintetizatoare,
existenta intre sensibilitate ~i intelect.
Paradigma heraclitiana - in care se inscrie ~i opera lui Hegel, .ce reprezinta
o dezvoltare a acestei matrici - consta, in esenta sa, in afirmarea faptului ca
realul e inviiluit de un nimb de imaginar, iar imaginarul e inviiluit de un nimb
de real. Functia imaginanta ~i cea realizanta sunt deci solidare ~i in egala
masura necesare gandirii. Subiectul ganditor va putea spune ca ,,ceva" este ~i
nu este, ca ,,ceva" este ~i realitate ~i imaginar. Conjunctia pune in evidenta
tocmai posibilitatea existen/ei imaginarului in egala masura cu realitatea.
in cadrul paradigmei heraclitiene, doua discursuri relativ recente, ce au
drept obiect de studiu imaginarul, atrag. in mod deosebit atentia: discursul lui
Sartre ~i eel al lui Bachelard. J.P. Sartre are meritul de a fi condamnat teoria
clasica a imaginii rniniatura ~i doctrina bergsoniana a imaginii-amintire (in
L 'imagination) ~i de a fi descris functionarea specifica a imaginatiei, pe care o
deosebe~te de comportamentul perceptiv sau mnezic (in L'imaginaire). in
aceasta a doua lucrare, publicata pentru prima data in 1940, pe masura ce
capitolele progreseaza, asistam - de fapt - la o vcilatilizare treptata a rolului
imaginarului ~i imaginatiei in viata psihica, ajungiindu-se in final la o totala
devalorizare a imaginarului. in L 'imaginaire ( 1971) Sartre analizeaza
con~tiinta imaginii (sau reprezentarii) ~i subliniaza ca prima ~i cea mai
importanta ;caracteristica a imaginii e apeea de a fi o con~tiinta. A doua
caracteristica a imaginii implica faptul .,ca obiectul reprezentat ne este dat

28

29

*
in concluzie, vom spune ca imaginarul social apare in intervalul creat intre
realitatea traita ~i cea extema ca un palier secund, ca o ,,alta scena", prin
intermediul careia o colectivitate se define~te pe sine in raport cu altii, i~i
percepe fragmentele inteme, institutiile ~i puterea, i~i proiecteaza aspiratiile ~i
idealul de viata, ce vor exercita o forta regulatoare ~i directionala asupra
conduitelor colectivitatii. Imaginarul social este, concomitent, o piesa efectiva
~i eficienta a dispozitivului de control alvietii sociale ~i o forta importanta a
actiunilor sociale. Perspectiva esentialmente psihosociala propusa mai sus
trebuie insa completata cu analiza demersurile altor cercetatori, din domenii
mai mult sau putin apropiate.

1.2. ALTE PERSPECTIVE IN DEFINIREA IMAGINARULUI

Imaginarul a fost abordat de numeroase orientari ale unor discipline


diferite, ce au ajuns la rezultate ~i concluzii mai mult sau mai putin apropiate.
Pentru ilustrarea specificitatii unor puncte de vedere, ne vom organiza in
continuare discursul analizand, pe rand, fiecare perspectiva, pentru a vedea ce
tratare a capatat in cadrul ei problematica imaginarului in general, a celui
social in particular, cum a evoluat aceasta ~i cu ce rezultate valoroase sau cu ce
ltpsuri s-a soldat.

1.2.2. Perspectiva antropologicii. Llicrarea lui G. Durand, Structurile


antropologice ale imaginarului, asupra careia ne vom opri in continuare, ni se
pare a fi cea mai importanta contributie la studiul imaginarului din perspectiva

antropologica ~i poate eel mai semnificativ ~i mai pertinent mod de punere a


problemei . din afara cercetarilor de psihologie sociala. in prefata celei de-a
unsprezecea editii a lucrarii, autorul nota: ,,dupa treizeci de ani de utilizari
euristice, cartea noastra se considera inca un bun repertoriu al marilor
. imagini care lumineaza imaginarul uman semper et ubique" (1998, p.8).
Departe de a fi imaginatia epifenomenala, la care il reducea psihologia
clasica, imaginarul este definit ca ansamblul imaginilor ~i al relatiilor dintre
acestea - ce constituie capitalul gandit al Jui homo sapiens, la care se raliaza
toate procedurile giindirii umane. El este norma supremii, fatli de care fluctuatia
progresului ~tiintific apare ca un fenomen anodin ~i lipsit de semnificatie.
Imaginarul apare, apreciaza G. Durand (1998, p.19), ca rascrucea
antropologica care ,,ingaduie luminarea unui demers al unei ~tiinte umane prin
cutare alt demers al altei ~tiinte ... Pentru a vorbi cu competenta de Imaginar
nu trebuie sa t~ increzi in ingustimile sau capriciile propriei imaginatii, ci sa
posezi un repertoriu aproape exhaustiv al Imaginarului normal ~i patologic in
toate straturile culturale pe care ni le propun istoria, mitologiile, etnologia,
lingvistica ~i literaturile". Altminteri, cerc:,etatorul nu poate ie~i din complexul
cultural loc~l. din normele ~i valorile stric~ localizate spatial ~i/sau temporal.
Rezultand dintr-un neincetat schimb 9,are exista intre pulsiunile 'subiective
~i somatiile obiective ce emana din mediul cosmic ~i social, putem pleca in
descrierea imaginarului fie de la natura psihologica a individului sau grupului
social, fie de la cultura ~i realitatea obiectiva. Durand prefera ca punct de
plecare semantismul bio-psihic. Gesturile dominante (reflexele neconditionate)
sunt acelea~i pentru toti membrii speciei umane, pentru ca izvorasc din acel~i
tip de structurare a materiei. Aceasta inseamna ca semnele se dispun in halou
in jurul fiecarui gest, formand adevarate universalia simbolice. Autorul a avut
drept obiectiv - deopotriva, dificil ~i riscant - demonstrarea ideii universalitatii
~i atipicalitatii simbolurilor ~i a arhetipurilor analizate.
Functionarea imaginarului este descrisa de Gilbert Durand prin analiza
unui numar de imagini esentiale ale omenirii, structurate in doua regimuri:
dium ~i noctum, in scopul constituirii unui ,,Muzeu al imaginilor" sau al unei
arhetipologii generale. Substantivul ,,structura" trebuie inteles ca impliciind un
,,dinamism transformator" apt sa modifice domeniul imaginarului insu~i (spre
deosebire de substantivul ,,forma", care desemneaza ,,imobilitate", ,,oprire'',
,,abstractie intepenita"). Antropologul francez arata ca orice societate cunoa~te
nu numai un singur regim al imaginarului, ci doua: unul opresiv, care
contamineaza toate sectoarele mentale, supradeterminiind la maximum

30

31

imediat ~i in intregime; in timp ce cunoa~terea perceptiva se formeaza incet,


prin aproximare ~i luari succesive de contact. De aici, concluzia falsa ca
reprezentarea nu ne invata nimic, fiind doar o ,,quasi-observatie". A treia
caracteristica desprinsa, con~tiinta imaginativa, i~i pune obiectul ca un neant,
de unde spontaneitatea imaginatiei. lmaginea devine astfel o ,,umbra" a
obiectului, iar imaginarul o ,,cunoa~tere dezamagita". Analiza imaginarului ar
conduce la un fol de nirvana intelectuala, la o vacuitate absoluta a co~tiintei.
De~i putem fi de acord cu unele afirmatii sartriene asupra imaginarului,
precum: ,,imaginarul este libertatea pe care mi-o iau de a ma raporta la lume in
a~a fel incat ea sa-mi apara ca intuitiv absenta, absenta ce nu e de gandit nici ca
un a Jost, nici ca un va fl, nu e nici memorie, nici predictie; el e reversul exact
al situatiei concrete in care ma aflu; imaginarul reprezinta in fiecare secunda
sensul implicit al realului" (J.P. Sartre, 1971, pp.348-360), nu vom putea
accepta concluzia sa ca imaginarul ar fi un supliment degradat ~i degradant al
con~tiintei, o innamolire a gandirii pure incalitatile substantiale ale lucrurilor.
Gilbert Durand (1998) sesiza, in mod remarcabil, ca Gustav Bachelard i~i
intemeiaza conceptia generala despre simbolismul imaginar pe doua predictii:
imaginatia e dinamism organizator ~i acest dinamism organizator e factor de
omogenitate in reprezentare. Aceasta inseamna ca, imaginatia a constituit
pentru Bachelard o putere majora a naturii umane. L'homme est un etre a
imaginer scria filosoful francez. Chiar daca nu ne ofera un sistem rational
coerent, lucrarile lui G. Bachelard trimit spre o atitudine non-devalorizatoare a
imaginii ~i imaginarului. ,,in general, imaginarul este relevat ca un model, ca
un mod de abordare a celor ce sunt ~i de promovare a lor intr-o demnitate noua
a existarii. Obiectele celebrate; obiecte ,,inepuizabile" (Rilke), devin centre
cosmice prin care se propaga cai de univers. 0 simpla imagine este un
revelator de lume", nota V. Tonoiu (1986, p.87).
in L 'air et /es songes (1943), Bachelard arata ca imaginatia nu este
facultatea de a forma imagini, ci mai degraba, aceea de a deforma imaginile
furnizate de perceptie; ea este facultatea prin care ne eliberam de imaginile
primare (apud V. Tonoiu, 1986). in ciuda acestei afirmafii, care ne poate
contraria, indirect, se poate deduce ca imaginarul este complementar funcfiei
realizante a cunoaterii.

1.2.3. Perspectiva sociologicii ~i etnologicii. Traditia iconoclasta din cadrul


filosofiei europene, care a privit imaginatia din unghiul aprehensiuriii alienante
a lumii, a lasat urme 'adanci in modul in care cercetarea sociologicli a abordat

problematiea imaginarului, sustin J.-B. Renard ~i P. Tacussel (1994).


K. Marx a fost cu siguranta primul teoretician al societatii care a studiat
eficacitatea simbolicului in cadrul raporturilor sociale. Prizonierul criticii pe
care a flicut-o economiei politice anterioare, Marx a privit imaginea ~i simbolul
ca pe ni~te elemente active ale alienarii economice ~i a efectelor acesteia
asupra con~tiintei. Simbolul a fost definit ca sernnul con~tientizat al valorii de
schimb, iar imaginea simbolica ca fiind la originea unei dominatii mentale care
se exercita prin intermediul efectelor, a iluziilor produse de reprezentlirile
colective.
Pentru E. Durkheim, societatea se autoconstruie~te din interiorul sau.
Sociologul a recunoscut autonomia relativa a reprezentarilor colective care
circula in viata sociala, tesand textura imaginarului social ~i a con~tiintei
colective. Imaginarul era definit prin intreaga lume a sentimentelor, ideilor,
imaginilor care, odatli nascute, se supun propriilor legi. Acestea se solicita,
fuzioneaza, se segmenteaza ~i prolifereaza flira ca toate aceste combinatii sa fie
direct comandate ~i reclamate de starea realitlitii subiacente. Intr-o lucrare
anterioara, Durkheim indicase ca ideile sunt realitati, forte pe care
reprezentlirile colective le transmit cu eficacitate sociala reprezentarilor
individuale. De aici concluzia sa, insu~ita ~i de M. Mauss, potrivit careia
reprezentlirile colective impartli~ite la nivelul societlitii functioneaza prin
opozitie cu cele individuale.

Emile Durkheim ~i Marcel Mauss s-au preocupat in mod deosebit de


corelatia existenta intre structurile sociale ~i sistemele de reprezentari. in
marea majoritate a cazurilor, in reprezentarile colective nu este vorba de o
repetare unica a unui fapt sau obiect unic, ci de o reprezentare aleasa mai mult
sau mai putin arbitrar pentru a sernnifica alte reprezentliri ~i pentru a ghida
comportamentul colectivitlitii. Reprezentlirile colective exprima intotdeauna,
intr-un anumit grad, starea grupului social: ele traduc structura actuala ~i
maniera in care acestea reactioneaza in fata unui eveniment sau altul, in fata
unui pericol extern sau al tensiunilor interne. Daca intre reprezentlirile unei
persoane ~i comportamentul ei nu exista in mod obligatoriu o relatie liniara,
distanta reprezentare-comportament in cadrul grupului ar putea fi mult mai
mica.
Lucrlirile lui M. Halbwachs asupra memoriei colective, a conservarii
reprezentlirilor unui trecut comun intregii colectivitatii, ca ~i influenta
memoriei colective asupra conduitei colectivitlitii sunt de inspiratie
durkheimista. De~i Halbwachs nu a insistat asupra functiei de identificare a

32

33

imaginile ~i simbolurile vehiculate, ~i celalalt . care, schitand o revoltli, o


opozitie dialectica, suscitli simbolurile antagoniste. in final, autorul recunoa~te
ca gesturile. ~i istoria (cultura) produc un imaginarreal, pe care matricea
semiotica ilscindeazli in imaginar ~i real.
Teza generalli avansatli de Durand este aceea a existentei, in spatele
oricliror filiere explicative ~tiintifice, a unor constante formative ~i informative
absolut eterogene, ireductibile, recurente de-a pururi in raport cu ,,diferentele"
de timp, de momentele istorice sau existentiale, de climatele culturale. in acest
sens, Durand ( 1998, p.16) aprecia ca: Jn spatele formelor structurate, care
sunt ni~te structuri seclituite sau epuizate, transpar fundamental structurile
profunde care sunt, a~a cum Bachelard sau Jung ~tiau deja, ni~te arhetipuri
dinamice, ni~te subiecte creatoare". Existli ,,o natura a Sapiens-ului, flicuta
nu din formalitati goale, ci din dorinte multiple bine determinate, ~i care i~i are
propriul cuvant de spus in dialogul patetic cu necesitatile obiective, entropiile
timpului iale mortii" (G. Durand, 1998, p.10).
in capitolul Elemente pentru o fantasticii transcendentalii, Durand (1998,
p:l I) - insufletit de mitul mesianic al unui umanism planetar - a considerat
orgolios ca arhetipologia sa generala aproximeaza ,,cunoa~terea totala sau
gnoza", dezbarate de colonialismul spiritual ~i vointa de anexare a
pozitivismului ~tiintific actual.
Cert este faptul ca, in ~tiinta contemporana, apar numeroase consonante cu
intuitiile/ideile lui G. Durand. N. Chomsky confirma ideea foqelor axiomatice
ale imaginarului atunci cand afirma existenta unei structuri dinamice in
proiectarea generala a frazelor, a gramaticii generationale ~i a unei
infrastructuri creationale a limbajului. Ideea bazinelor semantice este
confirmatli astlizi in bio-genetica (Waddington sau Sheldrake), matematica (R.
Thom) sau prin notiunile euristice a lui F. Braudel, cum sunt cele de ,,durata
lunga" sau ,,economie/lume". De asemenea, notiunea de themata, lansata de
fizicianul Gerald Holton, sustine teza generalli formulatli de Durand (mai sus
mentiona'ui), fiind inruditli cu notiunea de ,,schema imaginar~". Themata
caracterizeaza ideile-forta consenuiate de memoria colectiva, futeriorul sau
profunzimea unei culturi date, care alimenteaza un climat de imaginatie
propriu unui moment sau unei individualitati ~tiintifice.

ip.dividului cu grupul, care exerseaza amintirile colective, el a subliniat


putemic, in schimb, a~a cum remarca J. Stoetzel (1963), caracterul norm11.tiv al
memoriei sociale: fiecare amintire colectiva este pentru grup un model, un
exemplu, o invatatura (S. Chelcea, 1998, p.113). Qr, ,,gestionarea" memoriei
sociale ~i organizarea timpului colectiv pe plan simbolic sunt asigurate de
imaginarul social.
0 atentie asemanatoare acordata reprezentarilor sociale este ~i punctul de
plecare al primelor studii ale lui G. Sorel. El constatase ca oamenii care
participa la marile mi~cliri sociale i~i reprezinta actiunile lor viitoare sub forma
imaginilor luptei asigurand triumful cauzei lor. Sociologul a denumit aceste
constructii, a caror cunoa~tere este atat de importanta pentru istorici, mituri.
Inspirandu-se din lucrarile lui H. Bergs~n, Sorel a sperat sa surprinda
con~tiinta creatoare prin intermediul studiului acestor mituri, ca ~i ruptura
fundamentala asociata lor in experienta istorica ~i sociala.
Un alt mare sociolog de la inceputul secolului, Max Weber, sesizase ca
viata socialii este producatoare atat a valorilor ~i normelor unei colectivitati,
cat ~i a sistemului de reprezentari prin care acestea sunt fixate ~i traduse. Altfel
spus, raporturile sociale nu se reduc la componentele lor fizice ~i materiale.
Raporturile politice - de exemplu - nu se reduc la raporturile de forta ~i putere.
Cele trei tipuri de dominatie politica distinse de Weber: puterea traditionala,
charismatica ~i birocratica se realizeaza prin intermediul diferitelor sisteme de
reprezentari colective, pe care se fondeaza legitimitatea puterilor respective.
Aceste sisteme ale imaginarului social regleaza eficient atitudinile ~i
comportamentele de ascultare ~i supunere. M. Weber sesizase faptul ca
,,greutatea" reprezentarilor ~i simbolurilor puse in actiune variaza de la un tip
de putere la altul. in Etica protestantii # spiritul capitalismului (1993), Weber
afinnase ca exista o afinitate intre religie ~i arta, constand in opunerea foqei
transcendentale intelectualismului rational care guvemeaza destinul odiseei
occidentale. Autorul considera ca registrul reprezentarilor colective ~i al
imaginarului social participa - in urma dezvoltarii ~tiintei ~i a transformarii
credintelor - la procesul ineluctabil al ,,desacralizarii lumii", conform unei
expresii imprumutate de la Shiller. Este vorba despre mersul spre egalizarea
conditiilor sociale, putemic subliniat ~i de A. de Tocqueville.
Daca aportul lui E. Durkheim la analiza imaginarului social a constat in
accentuarea corelatiei structurilor sociale cu reprezentarile colective ~i a
coeziunii sociale asigurata de acestea, in cadrul contributiei lui M. Weber,
accentul cade pe problematica functiilorccare revin imaginarului in productia

de sens, pe care indivizii ~i colectivitatile il dau, in mod necesar, actiunilor lor


(P. Ansart, 1977).
De~i nu exista o teorie . propriu-zisa a imaginarului in nici una dintre
lucrarile sale - ca de altfel nici in lucrarile autorilor anterior mentionati -, la G.
Simmel se remarcii luarea in considerare a proceselor imaginante .ale
con~tiintei individuale ~i/sau colective, in aproape toate operele sale. in
Filosofia bani/or, G. Simmel arata ca valoarea nu este o proprietate obiectiva a
lucrurilor. in general, notiunea de realitate este o categorie metafizi.ca, o
reprezentare ideala; pe plan psihologic ea are o origine subiectiva, deoarece
este inseparabila de dorinta. Interogandu-se cu privire la comportamentul
avarului, Simmel sesizase ca satisfactia lui se apropie de placerea estetica; ea
se hrane~te din potentialitatea pura, tot a~a cum artistul se hrane~te din aparent.
Lumea ambilor este imaginarul. Indiferent daca vorbe~te de societate, de
cultura populara sau culta, Simmel insista asupra pregnantei reprezentarilor
colective ~i pe dimensiunea estetica a formelor sociale. Poetica socialului
inscrisa in viata cotidiana face din acest autor un precursor al sociologilor
contemporani ai imaginarului social, precum: M. Maffesoli, P. Sansot ~i A
Medam.
Alaturi de Tylor ~i Fraser, E. Durkheim este considerat de C. Levi-Strauss
(1970) unul dintre intemeietorii etnologiei religioase. Aceasta a cunoscut un
avant putemic in jurul anilor '50, intrucat antropologia parea sa se fi deta~at
treptat de studiul faptelor religioase. De~i nu erau psihologi de profesie,
intemeietorii etnologiei religioase au avut meritul de a fi inteles ca problemele
acestei discipline tin ~i de o psihologie ,,intelectualista", explicatiile ante.rioare
ale acestora fiind, de regula, reduse la sentimente informe ~i inefabile. C. LeviStrauss sesiza ca, dintre toate capitolele etnologiei religioase, mitologia a avut
eel mai mult de suferit de pe urma acestei situatii - mitul fiind, prin excelenta;
una dintre structurile imaginarului social.
E. Durkheim a ajuns la o ,,escamotare" a miticului in favoarea logicii ~i a
matematicii calitative atunci cand afirma ca: ,,aceea~i logica actioneaza in
giindirea mitica ~i in gandirea ~tiintifica" ~i ca ,,omul a gandit intotdeauna la fel
de bine" (C. Levi-Strauss, 1970, p.255). Totu~i, el pare sa fi ignorat faptul ca
omul, ,,daca a avut intotdeauna un cap bine constituit - cum spunea G. Durand
(1998, p.446) - n-a fost intotdeauna mobilat in acela~i fel ~i, pana la urma,
modul in care e mobilata mintea influenteaza asupra agerimii mi.ntii". Este
adevarat faptul ca, in raport cu simb,olismul obiectului ritual, mitul. se
constituie pe linia unei rationalizari. Romulus Vulcanescu nuanta ideea,

34

35

l.2.4. Perspectiva istoriei mentalitiifilor ~i a /iteraturii comparate.


Fondatorii Scolii Analelor au lansat conceptul ,,istoriei globale" prin opozitie
cu o istorie aparent unitara, ce se limita la studiul politicii ~i al statului natiune.
Noul concept a contribuit la deschiderea istoriei spre cele mai diverse aspecte
ale realitatii sociale, ca ~i spre ~tiintele umane. S-a fiicut distinctie intre durata
lungii (care se scurge pe intervale mari, de secole), istoria conjuncturilor (care
se desfii~oara de~a lungul deceniilor) ~i durata scurtii, a evenimentului (F.
Braudel, 1989). Cum se spune adesea, ,,totul devenise istorie". Reprezentantii
istoriei mentalitatilor ~i-au pus atunci intrebari noi privind structurile ~i
functiile reprezentarilor colective in situatii istorice determinate, privind
manierele colective de a giindi, simti ~i imagina.
Jacques Le Goff (1991) define~te imaginarul social, devenit obiect de
studiu privilegia:t al noii istorii, cu ajutorul a trei termeni de referinta. Primul se
refera la concepte: e vorba de notiunile de reprezentare, simbolic ~i ideologic.
Am vazut deja, ca imaginarul intra - dupa istoricul francez - in sfera
reprezentarii pe care o depa~e~te prin imaginatie. La riindul sau, simbolul poate
Capata valente fantastice. lmaginarul opereaza cu simbolurile, dar nu toate
intra in sfera sa. Ideologicul prezinta o oarecare inrudire cu imaginarul
deoarece el actioneaza cu foqa asupra realului, constriins sa intre intr-un cadru
conceptual preconceput. Relatia imaginarului cu aceste trei concepte nu este
exhaustiv analizata, ci mai mult surprinsa ~i sugerata metaforic.
Al doilea termen de referinta in definirea imaginarului cuprinde

documentele istorice, operele literare ~i artistice. Documentele, ca ~i operele


artistice, contin o doza de imaginar. ,,Chiar ~i eel mai prozaic dintre hrisoave scrie istoricul francez - poate fi comentat din punctul de vedere al formei sau
al continutului, in termenii imaginarului. Pergamentul, cemeala, scrisul,
pecetile etc. constituie nu numai o reprezentare ci ~i un mod de imaginare a
culturii, a administratiei, a puterii ... Imaginarul din scris difera de eel din
vorbire, dintr-un monument sau dintr-o imagine" (J. Le Goff , 1991, p.8).
Dificultatea analizei operelor literare ~i artistice rezulta din faptul ca ele
vehiculeaza.forme ~i teme venite dintr-UI1 trecut, care nu este neaparat eel al
con~tiintei colective. Operele artistice pi;ln in circulatie coduri mai mult sau
mai putin independente de mediul lor temporal (Al. Dutu, 1982, p.73).
Al treilea domeniu de referinta sugerat de conceptul de imaginar este eel al
,,adevaratelor imagini concrete'', spre deosebire de reprezentarile ~i ideologiile
adesea pur intelectuale. Aceste imagini fac obiectul de studiu al iconografiei ~i,
mai recent, al iconologiei reprezentate de E. Panofsky ~i M. Schapiro. Cei doi
au introdus analiza structurala ~i semiotica m studiul imaginilor, urmarind
chiar ~i mtelegerea modului de functionare a imaginii in cadrul culturii, al
societatii.
Imaginile care prezinta interes pentru istoric sunt imaginile colective sudate
prin vicisitudinile istoriei; ele se formeaza, se schimba, se transforma, se
exprima prin cuvinte ~i teme, sunt lasate mo~tenire prin traditie, se imprumuta
de la o civilizatie la alta (J. Le Goff,1991, pp.12-13). De aici, concluzia ca
istoria imaginarului ins~arnna aprofundarea istoriei con~tiintei colective.
Imaginarul hriinete spiritul i fl fndeamnii pe om sii acfioneze. De altfel,
reprezentantii istoriei mentalitatilor apreciaza ca o istorie fiira imaginar este o
istorie mutilata.
Continuiind ideile Scolii Analelor, unii reprezentanti ai istoriei literaturii ~i ai
literaturii comparate pomesc de la premisa ca elaborarea ~i receptarea operei
artistice are un suport mental ce poate fi pus m evidenta prin studierea cadrului
exprimarii culturale dintr-o societate. Al. Dutu (1982, p.165) afirrna ca
cercetatorul cauta sa restabileasca relatiile dintre activitatile intelectuale dintr-un
mediu cultural, pentru a observa ce activitati au prioritate, iar fu cadrul acestora
ce imagini ~i concepte domina. Fara aceasta analiza, compararea fenomenelor
cuJturale din medii diverse ramiine la o prezentare mecanica a unor contacte.
Istoria literara ~i literatura comparata nu pot sa nu realizeze analize asupra
imaginarulu,i, de vreme ce el se ocupa de fictiune, de metafora, de
reprezentarile mentale care alcatuiesc materia operei de arta. Exista

36

37

aratiind ca mitul este un elaborat al giindirii mitice, care cunoa~te diferite grade
de logicitate (1985 , p.18).
Se poate pune problema felului in care mitul propriu-zis - adica povestirea
care legitimeaza o credinta religioasa, magica, basmul sau legenda - anexeaza
in treacat evenimentele istorice. Contrar credintei evhemerismului (doctrina
potrivit careia zeii pagiinismului sunt personaje umane divinizate dupa moartea
lor), nu documentul istoric e eel care provoaca mitul, ci structurile mitice sunt
cele care capteaza ~i informeaza documentul (A.H. Krappe, 1952). Dintre
structurile imaginarului social, mitul pare sa ffo eel mai pufin influentat de
,,presiunea" istorica, evenimentiala.
Etnologia a pus in evidenta faptul ca orice cultura trebuie considerata ca un
ansamblu de sisteme simbolice, exprimiind aspecte ale realitatii fizice ~i
sociale, ca ~i relatia dintre ele. Aceste ansambluri de sisteme simbolice, in care
imaginarul social se investe~te, gliseaza mtre cele doua realitafi.

convingerea ca imaginarul se constituie in functie de o anumita atitudine


de imediat, de conjunctura i de permanenfli.

fat!

1.2.5. Direcfii de cercetare a imaginarului social. Pornind de la aceste


perspective mentionate, tinand cont de lucrarile ~i preocuparile diferifilor
autori invocati, la care adaugam, desigur, punctele de vedere ale unor psihologi
sociali; constatam ca explorarea imaginarului social s-a dezvoltat in apte mari
directii. Acestea nu sunt nici exhaustive, nici exclusive unele fata de altele.
1. Imaginarul ~i viata cotidiana
Abotdarile recente, sociologice, etnologice, cele ale istoriei mentalitatilor,
reabiliteaza rolul afectivitatii in viata sociala. Analiza cuprinde aspecte precum
fascinatia pentru lucrurile diverse, frica ~i nelini~tile colective, afinitatile
colective etc. (M. Maffesoli, 1988). Interesul pentru o psihologie a simtului
comun, numita ~i cotidiana, pentru cuno~tintele naive, lipsite de precizie ~i
subiective, de~i nu este de data recenta, poate fi considerat ca actual (A.
Cosmovici, 1996). Psihanaliza a subliniat rolul primordial al incon~tientului ~i
al intuitiei in dobiindirea cuno~tintelor specifice simtului comun. Mai recent,
din perspectiva psihologiei sociale, S. Moscovici (1961, p.54) releva faptul ca
indivizii, in viata lor cotidiana, nu sunt numai acele ma~ini pasive care se
supun aparatelor, inregistreaza mesaje ~i reactioneaza la stimulii extemi.
Dimpotriva, ei poseda o imaginatie proaspata ~i o dorinta de a da sens
societatii ~i universului care le apaqin. ,,Teoria echilibrului", ,,teoria disonantei
cognitive", teoriile atribuirii, cele privind reprezentlirile ~i stereotipurile sociale
sunt doar cateva exemple ale orientarii cercetarii psihosociale asupra vietii
cotidiene, ce au oferit sugestii utile psihologilor interesati de problematica
imaginarului social. Psihologii sociali care au abordat efectiv acest aspect au,
adeseori; o formatie psihanalitica: E. Enriquez (1967), C. Castoriadis (1'975),
R. Kaes (1976, 1993), D. Anzieu (1981), F. Giust-Desprairies (1995).
2. Imaginea ~i imaginarul
Etimologia comuna celor doua cuvinte trimite la un loc comun, care le
apropie. Odata cu aparitia ~i dezvoltarea teribila a fotografiei, a industriei
filmului, a benzii desenate, a televiziunii ~i publicitatii societatea
contemporana a devenit ,,civilizatia itnaginii" (E. Fulchignoni, 1969).
Sociologii ~i etnologii analizeaza, cu predilectie, cultura de masa exprirnata
prin imagini, ce corespund diferitelor reprezentliri sociale, stereotipuri,

38

prototipuri sau arhetipuri ale unei colectivitati.


Psihologii sociali sunt interesati de fenomenul reprezentarilor sociale, de
relatia reprezentare-practici sociale, de stabilitatea aparenta ~i schimb1irile
reprezentarilor. Dar reprez_entarea in:-group-ului ~i out-group-ului, auto- ~i
heteroreprezentarea etnica sunt tot mai frecvent analizate, intr-o serie de studii,
ce pot fi incadrate intr-un domeniu in curs de constituire: eel al irnagologiei care raspunde unora dintre problemele etnopsihologiei ~i psihologiei
reprezentiirilor sociale. Aceasta directie incearca sa exploreze mecanismele
sociale fundamentale implicate in construirea imaginii de sine ~i a celuilalt,
colectiv. Printre aspectele particulare ale acestor preocupari sunt nevoia de
distinctie, de precizare a identitatii, cautarea unui model ideal sau, din contra, a
unui contramodel, teama de ceea ce este strain, necunoscut etc. in cadrul
acestei directii de cercetare se constituie ~i demersul nostru.
Relatia reprezentarilor sociale cu imaginarul este sugerata in lucrarile lui S.
Moscovici (1961, 1994), D. Jodelet (1984), ~i apare amplu prezentata in
studiile unor autori precum: R. Kaes (1976, 1993), a lui D. Anzieu (1981) sau
F. Giust-Desprairies (1995).
3. ~tiinta i imaginarul
Principalele sectoare ale tiintei contemporane sunt investite cu un
imaginar inradacinat in temeri religioase sau mitologice: bomba atomica ~i
Apocalipsa, cueerirea spatiului ~i Odiseea, manipularile genetice ~i Pygmalion,
ordinatoarele, robotii i Mitul lui Golem (A. Moles, 1988, p.16). Istoria tiintei
- sesiza G. Durand (1998) - desemneaza existenta unor convergente intre
domeniile de avangarda ~i mistica traditionala, atunci cand releva credintele
irationale, controversele ~i dihotomiile unor pozitii tiintifice, erorile ~i chiar
mistificiirile care sunt amalgamate in elaborarile teoretice ~i experimentale. in
acest sens, Raymond Boudon (1997) considera ca spiritul critic reprezinta
calitatea primordiala ce se ateapta de la un om de ~tiinta. Dar orice carturar
este tentat sa tradeze spiritul critic datorita costurilor cognitive ~i sociale
ridicate la care ii expune exercitarea acestuia. ,,A~a se explica faptul ca
majoritatea oamenilor de ~tiinta considera in mod natural paradigmele
~tiintifice dominante ca normale ~i nu le repun in discutie. Aceasta explica i
faptul ca cei mai multi artiti, istorici, sociologi sau economi~ti ii impun sa se
conformeze regulilor stilului artistic, ale paradigriJ.ei istorice, sociologi<;e sau
economice dominante (cand acestea exista) i faptul ca ei mtiltiplica semnele
identificarii lor cu respectiva paradigma" (R. Boudon, 1997, p.579). /

39

r'.l'

i:
fi
iH!

De pe pozitiile psihologiei sociale au fost studiate reprezentiirile


informaticii, circuitelor electrice, radioactivitatii: A.S. de Rosa (1995, p.263)
considera ca tehnologia poate fi considerata un domeniu aparte al cercetarii
reprezentarilor sociale, ~i enumera 1in numar impresionant de aufori care I-au
abordat, cativa dintre ei fiind: Bensaid (1984), Gali ~i Nigro (1987), Schiele ~i
Boucher (1989), Verges (1990). Dar poate eel mai bun exemplu 11 constituie S.
1
Moscovfoi care, 1n lucrarea sa La psychanalyse, son image et son public
(1961 ), nu a flicut ,,o analiza a resurselor psihanalizei, ci o cercetare asupra
raspandirii ideilor acesteia, a modului In care a penetrat In societatea franceza
aceasta tema, a imaginii pe care o au diferitele categorii sociale despre
aceasta", ~a cum mentiona A. Neculau (1996, pp.260-261). In fata unor
,,documente" ~tiintifice - scrie S. Moscovici (1964, p.42) - fiecare dintre noi,
In calitate de ,,om obi~nuit" - in afara profesiei - rezuma, decupeaza ~i
claseaza infotmatiile In acela~i univers, scopul nefiind ,,acela de a face sa
lnainteze cunoa~terea, ci acela de a fi la curent>>, de a nu fi ignorant, in
afara circuitultii colectiv". Or, Moscovici vorbe~te implicit de modul de
ancorare a unei teorii ~tiintifice la nivelul imaginarului social.

11 1

.\1

4. Religia ~i imaginarul
Studiul etnologic, sociologic, antropologic ~i istoric al imaginarului religios
ne dezvaluie lntreaga lui complexitate. Nu este vorba doar de analiza
reprezentarilor taramului ,,de dincolo" de noi, a Paradisului sau Infemului, a
unor forte supranaturale, ci ~i de luarea In considerare a altemantei dintre
fazele de institutionalizare ecleziastica ~i cele de efervescenta mistica,
manifestate prin mi~cari milenariste, ce impun schimbarea sociala radicala.
Reflectiile asupra acestui raport, asupra transformarilor produse In credintele
unor sectanti de contrazicerea unora dintre informatiile lor de referinta, I-au
condus pe L. Festinger la elaborarea teoriei disonantei cognitive.
5. Zvonuri ~i legende contemporane

In cadrul cercetarilor proceselor de deformare a mesajelor, sociologia ~i


antropologia imaginarului social au adaugat ~i studiul zvonurilor in vivo. Mai
recent, ele se intereseaza de ,,legendele urbane" (V. Campion-Vincent, J.-B.
Renard, 1992), de anecdotele continute de acestea, ce au alura faptului divers
~i o morala implicita. Prin structura lor narativa ~i prin motivele lor, acestea
sunt ata~ate traditiei povestirilor ~i poeziei populare.

40

6. Mitul In istorie ~i ~tiinta


Miturile fondatoare sau escatologice nu sunt nurnai apanajul societatilor
traditionale sau al religiilor. Natiunile, statele, mi~carile sociale ~i ideologiile sustin sociologii, antropologii sau istoricii - se sedimenteaza pe soclul unor
reprezentari mitice (J.-B. Renard ~i P.Tacussel, 1994).
7. Literatura si imaginarul
Departe de a fi o simpla oglinda a socialului sau o suprastructura reflectiind
ideologia dominanta, literatura este un laborator al situatiilor pos~bile ~i al
noilor reprezentari. Avangarda literara ~i artistica releva elemente ~i tendinte
aflate Inca In stare de gestatie in viata sociala (J.-B. Renard ~i P.Tacussel,
1994).
Fara a fi singurele, aceste directii, desprinse din perspectivele analizate, ne
permit sa afirmam ca exista o anumita continuitate lntre domeniile de studiu
ale imaginarului social. Consideram, de asemenea, ca stabilirea acestor directii
are o valoare euristica in raport cu cercetarea psihosociala, deoarece ii ofera
sugestii privind aspectele insuficient studiate sau neexplorate inca.

1.3. ARHITECTONICA IMAGINARULUI SOCIAL

1.3 .1. Elementele construc/iei imaginare. Imaginarul social global include


in constructia sa nurneroase elemente precurn: reprezentarile sociale ~i
simbolurile lingvistice care le insotesc,, trebuintele, aspiratiile ~i idealurile
colective, credintele ~i fantasmele, diferjte atitudini mentale, stereotipuri ~i
prejudecati, amalgamate in cele mai diverse modalitati, la riindul lor,
subsumate diferitelor structuri imaginare.
Ne oprim mai intai asupra reprezentiirilor sociale, care au cunoscut, in
ultimul timp, numeroase conceptualizari. S. Moscovici a caracterizat epoca
noastra ca fiind, prin excelenta, era reprezentarilor sociale. Psihologii sociali
admit in corpore faptul ca o reprezentare devine sociala in momentul in care
este imparta~ita de membrii unei colectivitati. Ea define~te scopurile ~i
procedeele specifice ale acesteia, fiind rezultatul utmi proces de inductie
sociala.
Reprezentarea socialli tine de cunoa~terea spontanli sau de gandirea naiva,
prin opozitie cu gandirea ~tiintifica. E o cunoa~tere socialmente elaboratii ~i

41

r-

1,

. fmpiirtii~itii {D. Jodelet,1984, p.360). Reprezentiirile sociale sunt determinate pe de o parte - de anumite continuturi (informatii, opinii, atitudini, imagini)
raportate la activitatea practica; la evenimente economice sau social-politice.
Pe de alta parte, ele au fost elaborate de subiectul aflat in raport cu alt subiect.
Ele condenseazli istoria, raporturile sociale ~i prejudecatile, fiind tributare
pozitiei sociale specifice ocupate de individ sau de o grupare de indivizi in
cadrul unei societiiti complexe.
Orice reprezentare i~i extrage substanta atat din realitate cat ~i din ideal;
fiind o pendulare intre acestea. Reprezentarea sociala are un caracter simbolic
~i prezinta proprietatea de a face ,,inter~anjabile sensibilul ~i ideea, perceptul ~i
conceptul".
S. Moscovici (1976) a pus in evidenta doua procese majore care subliniaza
modul in care socialul transforma o cunoa~tere in reprezentare sociala ~i modul
in care aceasta transformli socialul. Aceste douli procese sunt: obiectivarea
(care aratli ca interventia socialului se traduce prin imbinarea ~i formarea
cuno~tintelor relative la obiectul unei reprezentari) ~i ancorarea (ce prive~te
inrlidlicinarea socialli a reprezentarilor ~i a obiectului lor). Procesul de ancorare
articuleazli cele trei functii de baza ale reprezentarii sociale: 1. functia
cognitivli, de integrare a noutatii; 2. functia de interpretare a realitatii; 3.
functia de orientare a conduitelor ~i raporturilor sociale.
Activitatea imaginara este influentatli ~i de fantasme, care reprezintli una
din principalele surse ale imaginarului social. Pentru psihanali~ti fantasmek
sau ,,fanteziile" nu sunt altceva d~cat scenarii imaginare, constructii libere,
spontane ~i adesea destul de complexe, cum ar fi reveriile sau visarea. In aceste
scenarii, subiectul joaca un rol, activitatea sa imaginara putand constitui pentru
el o modalitate de a-~i indeplini o dorinta. Ele reprezintii istoria pulsiunilor ~i
afectelor subiectului. D. Anzieu (1981) descria fantasmele individuate ~i
originare, considerand ca nu putem vorbi de ,,fantasme grupale" intrucat existii
doar un fenomen de rezonanfii in jurul fantasmei, in care un singur membru al
colectivitiitii este purtiitorul ei, ceilalti identificandu-se cu el.
Imaginarul social i~i exercita functiile sale de presiune ~i persuasiune, de
orientare a conduitelor numai sustinut de sistemul de credinte al colectivitatii.
La randul lor, credintele sunt imaginate ~i impuse de imaginar. Credinta
reprezintli ,,ceva" adaugat produselor fanteziei care conferli ideilor mai multa
greutate ~i influenta, le face sli aparli de mai mare insemnlitate, le intiplire~te in
spirit (D. Hume, 1987, p.196). Functionarea credintei este vlizuta in legatura cu
situatiile complexe care nu sunt ~i nici nu pot fi tratate in perimetrul strict al

~tiintei. Sistemele de credinte nu trebuie sa fie adevarate pentru a suscita


adeziunea ~i pentru a induce comportamentele grupului sau ale colectivitatii.
Ele sunt numite sisteme de. valori atunci cand sunt integrate in modalitiiti
functionale cu caracter normativ.
Lipsita de orice suport ~tiintific ~i limitandu-se . la o fundamentare
preponderent afectivli, credintele se transformli in stereotipuri ~i prejudecati,
care pun in .evidentli o anumitii atitudine a colectivitiitii fata de realitate. Ca ~i
prejudecatile, stereotipurile exprimli oi anumitli atitudine intelectualli a
individului sau a colectivitiitii. Ele sunLpiirti componente ale sistemului de
credinte. Ele se transmit ~i se preiau in cadrul comunicarii sociale.
Intr-adevar, imaginarul se exprima prin intermediul unu'i cod sau a unor
coduri culturale constituite. Imparta~im punctul de vedere al lui C. Castoriadis
(1975, p.168), care considera ca individul inralne~te intotdeauna un limbaj
constituit ~i, chiar daca el atribuie unei expresii sens personal, nu dispune de o
libertate nelimitatli, ci trebuie neaparat sa se agate de ceva, care existli deja.
Daca o semnificatie socialii trebuie sli-~i gaseasca un punct de sprijin in
imaginarul individual, inseamnli ca institutiile nu pot sli nu menajeze
posibilitatile individului de a gasi un sens personal in semnificatia social
instituitli. Reprezentlirile sociale, credintele, prejudecatile, stereotipiile, ca ~i
diferitele atitudini mentale .se exprimli intotdeauna prin intermediul limbajului.
Vocabularul imaginarului social este, de . regulli, simplu, chiar primitiv, dar
infrumusetat cu figuri de stil, care fac apel mai ales la afectivitatea
colectivitiitii.
Organizarea timpului colectiv pe plan simbolic este asiguratli tot de
imaginarul social. El construie~te o schema temporalli in care trecutul,
prezentul ~i viitorul se coordoneaza furnizand actiunii prezente plenitudine
semnificativa. ,,Doar pe plan abstract - scrie B. Baczko (1984, p.9) - memoria
~i sperantele colective se opun; in realitatea istorica adesea una o completeazli
~i alimenteaza pe cealalta. Numai in schemele simpliste utopia este intotdeauna
subversivli, iar memoria colectiva intotdeauna conservatoare". Permitand
revenirea asupra trecutului, memoria autorizeazli, in parte, repararea pe cale
imaginarli a vitregiilor trecutului.
Imaginarul social cuprinde elemente manifeste necon~tientizate,
con~tientizate sau false con~tientizliri. Privit din perspectiva fieclirei stliri de
con~tiinta, imaginarul social apare diferentiat: pentru con~tiinta socialli, el
devine un suport al con~tiintei de sine ~i un elaborat intelectual; pentru
subcon~tient, o transgresare ideoplastica a afectivitatii; pentru incon~tient, o

42

43

1.3.2. Funcfiile imaginarului social. Gratie structurii sale complexe ~i a


tesaturii sale simbolice imaginarul social intervine la mai multe niveluri ale
vie/ii colectivitiifii, realiziind simultan mai multe June/ii fn raport cu agenfii
sociali. Actiunea sa se realizeaza de-a lungul unor serii de opozitii care
structureaza aspectele afective ale vietii colective reunite printr-o retea de
semnificatii, la dimensiuni intelectuale precum: a legitima/a invalida, a
justifica/a acuza, a asigura/a desecuriza, a include/a exclude - in raport cu
colectivitatea (B. Baczko,1984, p.35).
Din ratiuni metodologice, vom realiza In continuare o prezentare a unora
dintre functiile mai importante ale imaginarului social, pe care incercam sa le
individualizam, sa le distingem unele in raport cu altele. Enumerarea noastra
ramiine insa scheinatica deoarece, in realitate, aceste functii nu sunt niciodara
izolate, ci striins intercorelate:
a. 0 prima functie a imaginarului social este cea cognitivii, prin care grupul
social este inzestrat cu o schema colectivii de interpretare a experienfelor
individuale, complexe ~i variate, de codiflcare a a~teptiirilor # speranfelor
indivizilor. Aceasra schema colectiva este rezultatul unui proces de
generalizare a pasiunilor comune, a fricii de moarte, a sperantei sau dorintei de
a trai in siguranta. Experientele noi, dorintele, idealurile se compara prin
raportare la aceasta schema cognitiva. Caracterul comun al experientelor
personale ~i similaritatea starilor afective traite de diferiti indivizi vor institui
ratiunea, In lipsa careia viata sociala este de neconceput. Imaginarul social are

proprietatea de a vorbi oamenilor limba propriilor lor pasiuni, pentru a-i


conduce sa traiasca dupa regulile impuse de ratiune. Puterea unificatoare a
imaginarului social este asigurata de fuziunea adevarului cu normativul
informatiilor, cu valorile. Schema colectiva de interpretare devine una
valorizatoare, ea juciind rolul unei informatii de referinta.
b. Imaginarul social indepline~te ~i o functie identitarii, aceea de a asigura
constituirea imaginii de sine ~i apiirarea ei. Imaginarul social indica
indivizilor faptul ca apartin unei societati, careia ii precizeaza identitatea. Se
constituie astfel autoimaginea colectivitatii prin comparatie ~i contrast cu
heteroimaginile. Autoimaginea (autoetnoimaginea) presupune "comparatie,
revenire la sine imbogatita prin imaginea de altul ~i prin elementele imaginii
noastre din perspectiva altuia", afirma L. Iacob (1986, p.75). Orice imagine
tine, de aceea, de o priza de con~tiinta. Heteroimaginile au o determinare
temporala ~i spatiala, fiind totdeauna influentate de cadrul national, politic,
economic, social sau cultural al unei colectivitati (L. Iacob, 1986).
Ciind o colectivitate se simte agresara din exterior, ea pune in functiune un
intreg dispozitiv al imaginarului social inainte de a mobiliza energiile
membrilor sai, de a le reuni ~i ghida actiunile. in mod asemanator, in
perioadele de criza ale unei puteri, ciind identitatea ~i legitimitatea acesteia se
~ubreze~te, productia imaginarului se intensifica. in perioada premergatoare
caderii dictaturii ceau~iste, ,,scena" imaginara oferita de autoritate a suferit de
o sclidere a popularitatii ei. Puterea racea totul pentru a o revigora, eforturile ei
fiind cu atilt mai mari, cu cat productia imaginara opusa altemativei oficiale
era mai putemica.
c. in centrul imaginarului social stand problema identitatii sociale ~i cea a
puterii, nu e de mirare faptul ca acesta a devenit instrumentul privilegiat al
politicului. Desprindem, astfel, o a treia functie, cea normativii. Este vorba de
functia de legitimare a puterii ~i a normelor impuse de e~ de organizare ~i
reg/are a vie/ii sociale, a comportamentelor # practicilor, in raport cu o serie
de norme ~i valori. Pe de o parte, normele sunt rezultatulactivitatii de proiectie
imaginara, pe de alta parte, imaginarul social este depozitarul unora dintre
normele sociale; el vegheazli la mentinerea ~i respectarea acestora. Este
evident faptul ca viata sociala nu ar fi posibilli in afara interiorizarii ~i
apropierii individuale a normelor sociale. Altfel, oamenii le-ar percepe ca ni~te
constriingeri insuportabile ~i nu ar mai fi deloc motivati sa le urmeze. Aceasta
apropiere este de ordin imaginar.
Inca Spinoza sesizase, in al sau Tratat politic, ca intreaga maiestrie a

44

45

expresie paradoxala a unor structuri instinctuale (G. Durand, 1998), Nu este


vorba doar de incon~tientul cultural ~i de memoria colectiva, ci ~i de
elementele ce provin de la subiect, din istoria sa personala. Psihanaliza a fost
mereu preocupata sa lnteleaga ~i sa explice rolul proceselor incon~tiente in
interactiunea dintre social ~i individual. S-a racut distinctie, astfel, intre doua
fatete ale investirii ~i redistribuirii energiei psihice: una de natura subiectiva ~i
alta de natura sociala. Aceasta permite intelegerea adeziunii in dubla ei
dimensiune de imaginar individual ~i de imaginar social (F. Giust-Desprairies,
1995).
in cadrul imaginarului social, con~tientul se implica prin evocarea vointei,
a aparentului ~i realizabilului, iar incon~tientul prin evocarea involuntarului, a
ascunsului ~i posibilului. Dar, de~i sursele imaginarului social sunt in mare
parte necon~tientizate, prin rezultatele productiei imaginare intram in sfera
activitatii umane con~tiente.


politicii constli ill puterea de a-1 convinge pe individ cli traie~te dupa propriile
sale dorinte, detenninandu-1 in acela~i timp sa actioneze in confonnitate cu
normele societlitii. Or, cea mai buna metoda pe care factorul politic ar putea-o
aborda este aceea prin care interiorizarea normelor sociale apare ca expresie a
dorintelor individuate (M. Bertrand,:1983, p.138).
Imaginarul social este un vector de presiune in directia unui anumit
conformism social. in regimurile totalitare, puterea instaleaza adesea
,,gardieni" ai imaginarului care vegheazli la mentinerea stabilitatii unor
reprezentari colective, a idealurilor ~i simbolismului ordinii sociale. Ei sustin
practic realizarea acestei functii a imaginarului. Ea poate fi interpretatli ~i in
sensul presiunii pe care imaginarul social o exercitli asupra actiunilor
colectivitafii, acesta putand deveni un factor real al schimbarii.
d. 0 functie esentiala a imaginarului social este cea fantasticii. Nu exista
doar ,,adevlirurile obiective" produse de adaptarea oarba a individului sau
grupului la realitate, ci ~i ,,adevarurile subiective", mai importante, adesea,
pentru functionarea constitutiva a gandirii. ,,Adevlirul mitului, nota Gusdorf
(apud G. Durand, 1998, p.396), e atestat de impresia globala de angajare pe
care o produce in noi'', iar ,,o minciuna mai e oare o minciunli atunci cand
poate fi calificatli drept vita/ii"? De 'aceea, functia fantastica nu mai trebuie
inteleasa doar ca frauduloasli, supusa erorii ~i falsitatii.
Functia fantastica poate fi inteleasa ca fiind una de fecundare a realitii/ii,
de fnnoire i schimbare a ei. Imaginarul e provocat ,de insatisfactia
momentului; de nevoia de depa~ire a acestui moment. El e expresia dorintelor,
aspiratiilor ~i idealurilor colective, care depa~esc starea actuala a subiectului
sau grupului, o foqa motrice a actiunii ~i schimblirii. Imaginarul social
raspunde nevoii colectivitlitii de a progresa, nevoii de performanta mereu
reinnoitli. Imaginatia creatoare, care se aflli in chiar miezul procesului
imaginant, participa la intreaga activitate psihica, atat teoretica cat ~i practicli.
Functia fantasticli participli la elaborarea con~tiintei teoretice, iar in practica
joacli rolul unui auxiliar al actiunii.
Ea poate deveni eufemicii, mai evident in cazul imaginarului individual.
Corespunzator acestei functii compensatorii, ce opereazli o idealizare a ceea ce
omul traie~te printr-o deplasare imaginara, realitatea sociala perceputli ca fiind
nepllicuta, jignitoare sau obscena, este ,,indulcitli" prin traducerea ei mentala in .
simboluri acceptabile.
in fine, in anumite situatii eufemismul fantastic poate produce mascarea
realitii/ii, reprezentlirile imaginare putand intra in conflict cu realitatea.

46

Refugiul afectiv imaginar ~i indeplirtarea progresiva de realitate poate sfiir~i in


patologic sau in minciuni sociale de amploare.
e. Imaginarul social define ~i o functie simbolicii. Castoriadis (1975) afirma
ca simbolismul este pentru imaginarul social ,,in acela~i timp opera ~i
instrument". Imaginanil social este rezultatul unui proces de elaborare
cognitiva ~i simbolica, ce opereaza cu .simboluri figurative ~i participa la
realizarea altora noi.
f. Imaginarul social asigura organizarea # stiipanirea timpului colectiv pe
plan simbolic (B. Baczko, 1984, p.35). El asigura fuziunea in creuzetul
memoriei colective a amintirilor ~i reprezentlirilor unui trecut mai mult sau mai
pufin indepiirtat. Imaginarul social intervine activ asupra memoriei colective,
pentru care evenimentele conteaza adesea mai putin decat reprezentlirile carora
le-au dat na~tere ~i de care s-au lasat inconjurate. Dar imaginarul social
opereaza ~i mai putemic in producerea imaginilor despre viitor, inclusiv in
proiectarea asupra acestuia a dorintelor ~i fantasmelor, sperantelor ~i viselor
colective. Toate acestea in vederea confedrii unei plenitudini semnificative sau
justificarii actiunilor prezente.
g. S. Freud ~i E. Breuer au atribuit limbajului o importanta considerabila, el
devenind un ,,substitut al actului'', permitand subiectului sa se elibereze de
starile afective legate de un eveniment neplacut, traumatizant. Un rol similar
este atribuit de Freud si fantasmelor. 0 dorinta care nu .se poate indeplini in
realitate se poate face la nivelul fantasmei, al reveriei, (M. Reuchlin, 1990,
p.415). Vom putea spune deci ca realizarea imaginara indepline~te o functie
catharttcii. Imaginarul social permite construirea ,,alt~i scene" ce asigura
purificarea aparatului psihic colectiv de tensiunile provocate de evenimentele
lumii reale.
1.3.3. Structuri ale imaginarului social. Imaginarul social ~i simbolurile pe
care le vehiculeazli se pot incadra in sisteme complexe ~i compozite cum ar fi
miturile, utopiile sau ideologiile, subsumate la riiJldul lor anumitor mentalitliti.
Aceste structuri in care imaginarul se investe~te, se cristalizeazli la un moment
dat, dau acestuia culori ~i nuante diferite. Desigur, structurile imaginarului
social se suprapun paqial, interactioneazli, se completeaza ~i, in ultimli
instanfa, se presupun reciproc.
a. Mitul este o realitate culturalli extrem de complexa ~i, probabil, structura
primordiala a imaginarului social. Vorbim de mit atunci cand simbolurile se
leaga unele de altele sub forma unei povestiri care legitimeazli credinte

47

J1

!' '.

1j

::

de asemenea, al lumii interactiunilor sociale unde mobilul prim nu este de


ordin verificator". in acela~i timp, in acest gen de sistem socio-cognitiv,
informatia, in jurul careia se intrune~te consensul indivizilor, este perceputa ~i
prezentata ca aviind un potential continut universal. Putem vorbi de ideologie
atunci ciind un sistem .de valori nu face apel la notiunile de sacru ~i
transcendenta, tratiind mai mult organizarea sociala ~i politica a societatii.
Totu~i. cercetarile lui J.P.Deconchy (1984, 1995) au pus in evidenta faptul ca
sistemele de credinte religioase stau la baza ideologiei, ca element ,,prototipic"
al ei.

religioase sau magice, legenda, basmul sau povestirea romiineasca. Mircea


Eliade (1977) sustine ca mitul este ,,povestea unei faceri", a unei geneze care
relateaza istoria sacra a unor fiinte supranattirale care au creat totul; de aceea
exprima un ,,model exemplar al tuturor activitatilor omene~ti". El considera ca
in societatile primitive mitul reliefeaza ~i codifica credintele, salvgardeaza
principiile morale, garanteaza eficacitatea ceremoniilor rituale ~i ofera reguli

practice de realizare a lor.


Mitologia continua sa fie o coordonata a unei culturi chiar ~i dupa
depa~irea stadiului de ,,primitivitate". Exista ~i mituri ale societatilor modeme.
Mitul modem este un mit politic definit ca discurs ce poveste~te o istorie
primordiala; e un discurs asupra unei identitati colective, vehiculand
reprezentari ale puterii, legitimiind raporturi de forte etc. Mitul se lasa mult
influentatde ideologicul pe:care il serve~te. Reluiind ideile lui R. Barthes, G.N.
Fischer (1990, p.34) preciza ca mitul este un instrument util al ideologiei, al
eficacitatii ei, distirtgiind mai multe functii ale mitului: eliminarea istoriei,
. identificarea, cuantificarea calitatii, sesizarea adevarurilor irefutabile etc. De
asemenea, G. Sorel arata ca putine mituri sunt total lipsite de elemente utopice.
b. H. Corbin introduce termenul de imaginal ca un epitet aplicat
evenimentului care nu e nici istoric, in sensul obi~nuit al cuvantului, nici
. imaginar. El vizeaza o cetate emblematica din ,,Tara lui Ne-unde'', care nu
este altceva deciit utopia absoluta, arhetipul utopiei (S. Antohi, 1991, p.67).
Utopia este ,,loculcare nu exista", o scena imaginara pentru dramatis personae
~i actiuni. Utopianul este perfect consecvent cu rolul primit, iar distanta de rol
tinde in cazul sau spre zero. Distantele ca ~i conflictele nu sunt admise.
Science-fiction-ul, unul din genurile literare desprinse din utopie, este
considerat a intruchipa mitologia modema (C.G. Jung, W.E. Nelly) sau
supramiturile de care vorbea Romulus Vulcanescu. Daca utopiile se lasa
contaminate de mitul modem, ele ajung sa schimbe, in cele din urma, istoria
insa~i. Utopiile devin tot mai realizabile, pe masura ce se istoricizeaza,
coboriirid din domeniile inofensive ale absolutului.
Utopia ~i ideologia se presupun reciproc; ele nu pot exista una !ara cealalta.
K. Mannheim face din utopie un fel de compartiment al ideologiei, R.
Mucchielli inlocuie~te ideologia cu tirania ~i utopia cu nostalgia unei lumi mai
bune, iar un alt autor considera utopia o ,,critica ideologica a ideologiei".
c. Psihosociologii au abordat notiunea de ideologie in interiorul studiilor
despre reprezentarile sociale. Ideologia este definita de G.N. Fischer (1990,
p.27) ca ,,intregul ansamblu organizat de reprezentari ~i explicatii ale lumii ~i,

1.3.4. Registrul modalitii/ilor generice de relevare a con/inutului


imaginarului social. Modalitatile generice prin care continutul imaginarului
social este relevat sunt, totodata, stileme sau figurile de stil .cu care acesta
opereaza. De aceea, ele apar ca fiind convergente ~i complementare. in conditii
normale, prin ele se traduc valentele ~i semnificatiile imaginarului social,
influentiind puterea sa de sugestie ~i comunicabilitate. Ciiteva dintre cele mai
semnificative modalitati imaginare sunt:
a. Simbolul reda o existenta reala printr-un semn grafic, cuviint, imagine
sau obiect, adica printr-un element arbitrar dar incarcat de inteles. Simbolul
este un fel de comparafie intre concret ~i abstract in care primul din termenii
comparatiei este numai sugerat. A~aciar, el transfigureaza criptic ~ealitatea
concreta, devenind - cum ar spune K. Jaspers - o ,,scriere cifrata" a acesteia.
Altfel spus, imaginea simbolica este transfigurarea unei reprezentari concrete
printr-un sens definitiv abstract. Prin urmare, simbolul este o reprezentare care
face sa apara un sens secret, este epifania unui mister (G. Durand, 1998). De
aceea, uneori apare grotesc ~i ambiguu. E 1 i~i poate schimba in timp forma
pastrand semnificatia ~i invers. Stabilindu-se pe baza unei conventii,
semnificatia sa este valabila fie pentru grupe mai restriinse de oameni, fie
pentru perioade scurte de timp. Atunci ciind simbolul dobiinde~te o anumita
generalitate, statutul unui factor comun al unei colectivitati, el devine arhetip.
b. Arhetipul este un model simbolic comunitar, un patern cultural, transmis
in colectivitate prin ereditatea socio-culturala ~i nu prin cea biologica.
Arhetipurile sunt ,,icoane", ,,fantasme" de o considerabila amploare plastica,
alcatuiri complexe cu un putemic accent afectiv, mijloace de adaptare la viata
sociala (L. Blaga, 1988, p.334). Psihologia sociala contemporana nu
recunoa~te nativitatea ~i universalitatea arhetipului. imprumutiind notiunea de
la J. Burckhardt, C.G. Jung a transformat arhetipul in sinonim . al imaginii

48

49

.,I

\
i

i1

t'

originare, al engramei, insistand asupra caracterului lor innliscut universal. Ne


putem insu~i totu~i o observatie capitala a psihanalistului care vedea in
arhetipuri stadiul preliminar, zona matriceala a ideii. Cand arhetipul i~i pierde
polivalentit devine un simbol in sens strict, iar acesta prin despuiere de sens
devine un simplu semn (G. Durand, 1998).
c. Alegoria ca procedeu stilistic vehiculeaza cunoa~terea necunoscutului
prin cunoscut, a unei idei abstracte printr-o figurare concretl\. R. Vulcanescu
(1985) sesiza ca un lexicograf sustine ideea originii religioase a alegoriei.
Aceasta inseamna ca, mai ales, mitul este o forma de alegorie. Alegoria
personifica insu~irile. ~i defectele unor personaje, sugereazii vizibilul prin
invizibil, convingerea prin sugestie.
d. Metafora este o forma particulara a cunoa~terii entitatilor figurative. Ea
este indispensabila imaginarului social. Lucian Blaga sustinea ca metafora
asigura caracterul reificator al adevarului mitic. Metafora descrie un termen
prin altul, iar M.R. Cohen pledeazii pentru veridicitatea figurativa a metaforei
atilt in religie .~i arta, cat ~i in ~tiinta. De altfel; intr-o anumita miisura, intregul
imaginar social nu este altceva decat o uria~a metafora a realitatii construite de
o colectivitate.
.in concluzie; imaginarul trebuie inteles concomitent ca fiind con~tiinta
imaginanta ~i imaginik concrete pe care acesta le produce ~i de care este
constituita semantic. Procedeele menite sa traduca semnificatiile imaginarului
social asigura exprimarea plastica, sugestiva ~i complexa a eufemismului
fantastic, situat intre asimilarea pura a somatiilor bio-psihice ~i adaptarea
con~tiintei la obiectivitate. Imaginarul social ne apare ca esenta spiritului, ca
fortaa sperantei vii ~i actiunii sociale in pofida ,,lumii obiective a mortii.

\i

-'-----------_..)

Capitolul 2

, IDENTITATEA SOCIALA ~I CONDITIONARILE

SALE MULPTIPLE
,J)acii oamenii definesc ceva ca real,
el devine real prin consecinfele sale"~
William I. Thomas, 1928

2.1. CONCEPTUL DE IDENTITATE: EVOLUTIE,


CONTINUT ~I PROCESE

2.1.1. Dezvoltarea conceptului. Daca notiunea de identitate ocupa un loc


deosebit de important in psihologia sociala actuala, aceasta se explica prin
faptul ca ea nu face decat sa reia o tema majora din cadrul intregii gandiri
~lo,sofice ~i psihologice, aceea privind raportul dintre afirmarea ~i necesitatea
individuala ~i afirmarea ~i necesitatea colectiva; dintre cautarea unei identitati
personale ~i cea a unei identitati colective; dintre ceea ce constituie, in acela~i
timp, diferenta individuala ~i similitudinea cu celalalt (J.-P.Codol, 1975; W.
Doise, J.-C. Deschamps ~i G. Mugny, 1996). Definita ca ,,sentimentul de a fi"
pe care ii traie~te un individ atunci cand i~i probeaza ,,eul" ca fiind diferit de al
celorlalti, identitatea i~i dezvliluie dubla apartenenta teoretica: este vorba de un
fapt de con~tiinta, subiectiv, deci individual, relevand campul psihologiei, dar
~i de o situare in raport cu altul, de interactiunea indivizilor sau grupurilor, care
trimite la campul sociologiei ~i al psihologiei sociale.
in ciuda complexitatii sau a relativei sale ambiguitati, gratie dimensiunii
sale sociale, conceptul de identitate a dobandit astazi o valoare explicativa
deosebit de mare in studiul unor fenomene psihosociale cum ar fi: formarea
unor reprezentari mai mult sau mai putin imparta~ite de tipul nostru de
societate, a stimei de sine pozitive sau: in analiza relatiilor intergrupale ~i
interetnice.
Studiul notiunii de identitate i~i are originea in preocuparile filosofilor
antici privind cunoa~terea de sine: de la dictonul inscris pe frontispiciul
templului din Delphi ,,Cunoa~te-te pe tine insati", pe care Socrate ~i 1-a insu~it
<

50

51