Facultatea de zootehnie

Specializare: Controlul și expertiza produselor alimentare

IAȘI, 2018
 FISTIC
CAPITOLUL 1- DESCRIEREA PRODUSULUI

Fisticul este un arbore de dimensiuni mici, nativ din Asia centrală, din ţări ca Siria, Iran,
Turkmenistan, Kirgistan, Turcia, Grecia, Pakistan şi Afghanistan.
Fructul arborelui de fistic este o nucă ce are o valoare culinară deosebită. Există mai multe
specii de Pistacia, dar boabele de fistic adevărat (Pistacia vera) se deosebesc de celelalte prin
dimensiunea lor (sunt mai mici), prin coaja (este mai putin tare) şi prin aroma puternică de
turpentină.
Fructul este o drupă ce conţine o sămânţă lunguiaţă, care reprezintă partea comestibilă.
Seminţele sunt socotite nuci din punct de vedere culinar (ca si seminţele de pin), nu si din punct
de vedere botanic. Fructul are o coaja puternica si tare, iar samanta are o coaja subtuire, de
culoare violeta, cu carne verde si cu un gust specific. Cand fructele se coc, coaja exterioara isi
schimba culoarea din verde in galbuie, si se deschide partial. Uneori coaja exterioara este
colorata in rosu sau verde, din motive comerciale. La inceput colorarea se facea pentru a ascunde
petele ce apareau pe coji atunci cand culegerea se facea manual, dar astazi recoltarea se face
automat, iar colorarea se utilizeaza doar pentru a face “nucile” mai atractive. 
Semintele de fistic prajite se pot colora in rosu daca sunt marinate inainte de a fi prajite, intr-o
marinada cu sare si capsuni zdrobite. 
Fisticul mai este numit si “migdala verde”.
Planta poate atinge 10 m înălţime, are frunze lungi şi penate de 10-20 cm lungime.
Fisticul se cultiva în livezi, iar arborele are nevoie de 7-10 ani ca sa inceapa să producă.

Origine :Nuca de fistic a fost cultivată prima dată în vestul Asiei, în Iran, unde era una dintre
recoltele importante. Referiri la fistic apar în opera lui Dioscoride care il numeste “pistakia”.
Cultivarea sa s-a răspândit în toată zona Mediteranei. Plinius cel Bătrân spune despre fistic în a
sa “Istorie naturală”: “fisticul, cel bine cunoscut la noi”. Arborele a fost adus din Siria în Italia de
către consulul roman din Siria, Lucius Vitellus cel Bătrân, iar în Spania a fost adus, cam în
aceiaşi ani, de Flaccus Pompeius. Există dovezi că fisticul era cunoscut şi folosit în Europa încă
de la sfârşitul Antichităţii.
Etimologie :Termenul “pistacia” provine din latină, care l-a împrumutat din persană, de la un
termern identic cu cuvântului ce denumeste fisticul actualmente, “peste”. Majoritatea limbilor
europene occidentale au denumiri ce provin din termenul latin (“pistachio” în engleză, “pistache”

2
în franceză, “pistacchio” în italiană, “Pistazie” în germană, “pistacho” în spaniolă etc.).
Termenul românesc provine din “fâstâc”, cuvântul turcesc pentru fistic.