Sunteți pe pagina 1din 8

Analiza de imagine a Simonei Halep

I. Introducere

Simona Halep este o jucătoare de tenis din România care a atins prima
poziție în clasamentul mondial WTA, în două rânduri, între 2017 și 2019. În
prezent aceasta ocupă locul 2 în clasamentul WTA.2 Halep a încheiat anii 2017
și 2018 pe primul loc în lume în clasamentul WTA. În prezent ea se află
pe locul 2 mondial.
Am ales să analizez imaginea Simonei Halep, deoarece este cea mai bună
tenismenă din țara noastră, a avut un impact pozitiv asupra tenisului românesc
și a făcut diferite opere de caritate.

1
https://www.wtatennis.com/news/1446826/i-wanted-this-badly-simona-halep-stuns-serena-williams-for-
wimbledon-2019-title
2
https://ro.wikipedia.org/wiki/Simona_Halep
II. Crearea de imagine

2.1 Imaginea în presă


În prezent, Simona Halep este apreciată atât în presa noastră, cat și în cea
internațională.Tenismena noastră și-a asigurat un salt în clasamentul WTA după
parcursul admirabil de la Australian Open 2020.
Începand de luni, va urca pe locul 2 în ierarhia mondială, în crestere cu o
poziție, însa aceasta spune că nu o mai interesează locul în clasament.3
Simona este foarte comunicativă cu jurnalistii, participând la toate
conferințele de presă și oferind interviuri ori de câte ori este rugată, deși în trecut
a fost dezapreciată, aducându-i-se jigniri atunci când jocul ei nu era tocmai bun.
Informatia spectacol. Au fost și cazuri în care presa a oferit în locul
realității, diferite speculații din cauza cărora Simona a răbufnit afirmând faptul
câ jurnaliștii inventează știri false despre viața sa personală.4
Creatorul de imagine. În anul 2018, Simona a semnat cu Nike aceștia
luând hotărârea de a-i achita sportivei din Constanţa 1,7 milioane de dolari anual
şi un bonus de câte un milion de dolari pentru fiecare Grand Slam cucerit. Halep
a cucerit, îmbrăcată în Nike, Roland Garrosul şi Wimbledonul, devenind a treia
cea mai bună afacere din istoria brandului.
Anul acesta a debutat la Australian Open tot în echipamentul celor de la
firma Nike, ajungând momentan în semifinalele turneului.5
Nike a facut chiar o reclamă dedicată sportivei noastre: „Niciodată nu
ești prea mic ca să visezi la lucruri mari!” Just do it. 
Staff-ul. În toamna anului 2019, ea a anunțat revenirea lui Darren Cahill
ca antrenor, și cei doi au început sa lucreze împreună la Turneul Campioanelor

3
http://www.ziare.com/simona-halep/australian-open/reactia-simonei-halep-dupa-ce-a-urcat-in-clasamentul-
wta-1595479
4
http://www.ziare.com/simona-halep/stiri-simona-halep/simona-halep-a-rabufnit-presa-din-romania-
inventeaza-foarte-multe-povesti-1510062
5
https://www.digisport.ro/tenis/simona-halep-a-treia-cea-mai-profitabila-afacere-din-istoria-nike-in-tenis-
romanca-depaseste-nume-uriase-692240
din 2019. Antrenorul secund este Artemon Apostu-Efremo, iar Teo Cercel este
preparatorul ei fizic, cei doi lucrând împreună încă din perioada când ea era la
juniorat.6Katie Spellman este managerul PR al Simonei începand cu anul
2019,Virginia Ruzici este managerul sportiv, iar Bogdan C. Stoica managerul
juridic.
2.2 Prezenţa în spaţiul public
Simona este foarte activă în spațiul public, apărând în conferințe video,
presă scrisă, la conferințe de presă, pe rețelele de socializare, spectacole tematice
sau dedicate sportului și în diferite reclame.
2.3 Imagine Dezirabilă
Tenismena și-a construit o imagine dezirabilă în spațiul public, atât în
presă cât și în rândul fanilor săi.
Această imagine a fost creată în urma performanțelor din tenis, pentru
care a depus o muncă colosală, dar și a implicării sale în actele de caritate
precum reclama apei Dorna, în care românii erau îndemnați să dea un click pe
site-ul Dorna.ro, pe orice banner online al campaniei sau pe pagina oficială de
Facebook Dorna România, banii rezultați fiind donați pentru incubatoarele
necesare copiilor născuti prematur.
2.4 Criterii de reputație/imagine
Simona Halep a fost invitata lui Cătălin Ştefănescu la emisiunea Garantat
100%, difuzată de Televiziunea Naţională. Simona a vorbit pe larg despre stările
şi emoţiile prin care a trecut,  universul ei interior, oamenii din jurul său, dar şi
despre felul în care simte că s-a maturizat ca sportivă, şi despre cum vede ceea
ce  urmează în carieră şi în viaţa personală.7 
Din punct de vedere a solidarității financiare și a responsabilității față de
mediul înconjurător, Simona a precizat faptul că de câte ori se va enerva pe

6
https://ro.wikipedia.org/wiki/Simona_Halep#Antrenori_%C8%99i_echipa

7
https://adevarul.ro/news/sport/video-simona-halep-facut-dezvaluiri-importante-emisiunea-garantat-100-
spus-fostul-lider-mondial-despre-planuri-cariera-viata-personala-1_5d5a26c0892c0bb0c6aee81f/index.html
echipa ei în timpul meciului, va dona 100 de euro pentru pompierii care se luptă
cu flăcările din Australia.
2.5 Imaginea personală
Din analiza imaginii sale personale rezultă faptul că Simona nu consideră
că este ceva divin, însa are o foarte mare încredere în ea. Atunci când este lângă
familia ei se simte foarte relaxată, ceea ce îi dă putere și ambiție pentru a reuși
să-și ducă meciurile la bun sfârșit. Afirmă că este o persoană introvertită și
încăpățânată, simte că este un model pentru oameni și copii și se încarcă cu
energia pozitivă pe care aceștia i-o transmit.
2.6 Criza de imagine
În anul 2016, Simona Halep a refuzat participarea la olimpiadă din cauza
prezenței virusului Zika, în Brazilia. După anunțul făcut aceasta a fost foarte
criticată, atât în presă, cât și de oameni.
Presa a adus acuzații referitoare la faptul că  Halep s-a transformat,
dintr-un talent sportiv incredibil, într-un manager al propriei imagini.
„Mergem la turnee, jucăm cât și cum se poate. Câștigăm. E bine, vine
banul, pierdem, asta e, vine banul. Simona Halep nu va fi o mare campioană
pentru că uneori, pentru a fi campion, pentru a câștiga inimile oamenilor
definitiv, pentru a te simți cel mai bun dintre cei mai buni, trebuie să faci și
sacrificii. „(a declarat un jurnalist).8
III. Concluzii
În urma analizei făcute Simonei Halep, rezultă faptul că este iubită, atât în
rândul fanilor, cât și a presei naționale și internaționale, chiar dacă în trecut a
avut diferite divergențe cu presa română. Din cele spuse se denotă că este o
persoană sufletistă, ambitioasă, puternică, cu o încredere mare în propria
persoană, dar și în echipa ei, afimând că își consideră echipa familia ei.
BIBLIOGRAFIE

8
https://www.stiripesurse.ro/de-ce-nu-va-fi-simona-halep-o-mare-campioana_1143313.html
1. https://adevarul.ro
2. https://www.digisport.ro
3. https://www.stiripesurse.ro
4. https://ro.wikipedia.org
5. https://www.wtatennis.com
6. http://www.ziare.com
Interviu de colecție cu Simona Halep. ”Părinții mei au fost
blânzi cu mine”
 Simona Halep este a douăsprezecea jucătoare care câştigă
turneul de la Wimbledon la prima sa finală, după un meci fără istoric,
în care a dominat-o pe Serena Williams la toate capitolele.
Este o victorie uluitoare pentru Simona, pentru tenisul românesc
și pentru sportul românesc, în general.
Mihai Gâdea a prezentat, în cinstea Simonei, un fragment dintr-un
interviu de colecție pe care i l-a acordat Oanei Stancu Zamfir.
”De la mama este acel zâmbet venit din suflet și acel fapt că sunt
o fată foarte bucuroasă și fericită de viața pe care o am. De la tata vine
ambiția, încrederea în sine. El mereu a crezut, a avut o încredere
nebunească. Am ajuns la cel mai înalt nivel datorită lui, pentru că a
stat acolo și a investit sufletește enorm. Amândoi au fost blânzi cu
mine, mama a fost mai protectoare, tata îmi dădea energie să merg mai
departe” a spus Simona Halep.
CUPRINS

I. Introducere....................................................................1
II. Crearea de imagine......................................................2
III. Concluzii........................................................................4
IV. Bibliografie....................................................................5
Anexe

S-ar putea să vă placă și

  • Curs Etica Si Persuasiune PDF
    Curs Etica Si Persuasiune PDF
    Document164 pagini
    Curs Etica Si Persuasiune PDF
    Dalida Ros
    100% (1)
  • Lacusta
    Lacusta
    Document1 pagină
    Lacusta
    Dalida Ros
    Încă nu există evaluări
  • Nevertebrate
    Nevertebrate
    Document1 pagină
    Nevertebrate
    Dalida Ros
    Încă nu există evaluări
  • Mangusta
    Mangusta
    Document1 pagină
    Mangusta
    Dalida Ros
    Încă nu există evaluări
  • Incriminae
    Incriminae
    Document1 pagină
    Incriminae
    Dalida Ros
    Încă nu există evaluări
  • Snow
    Snow
    Document1 pagină
    Snow
    Dalida Ros
    Încă nu există evaluări
  • Yorkie
    Yorkie
    Document1 pagină
    Yorkie
    Dalida Ros
    Încă nu există evaluări
  • Organigrame
    Organigrame
    Document1 pagină
    Organigrame
    Dalida Ros
    Încă nu există evaluări
  • Etica 334
    Etica 334
    Document1 pagină
    Etica 334
    Dalida Ros
    Încă nu există evaluări
  • MINCIUNA
    MINCIUNA
    Document3 pagini
    MINCIUNA
    Dalida Ros
    Încă nu există evaluări
  • Incriminae
    Incriminae
    Document1 pagină
    Incriminae
    Dalida Ros
    Încă nu există evaluări
  • Cromozom
    Cromozom
    Document2 pagini
    Cromozom
    Dalida Ros
    Încă nu există evaluări
  • Control
    Control
    Document1 pagină
    Control
    Dalida Ros
    Încă nu există evaluări
  • Tabel Nominal
    Tabel Nominal
    Document10 pagini
    Tabel Nominal
    Dalida Ros
    Încă nu există evaluări
  • Adevar
    Adevar
    Document1 pagină
    Adevar
    Dalida Ros
    Încă nu există evaluări
  • Orhideea Se Numara Printre Florile de Apartament Cele Mai Apreciate Si Mai Admirate
    Orhideea Se Numara Printre Florile de Apartament Cele Mai Apreciate Si Mai Admirate
    Document8 pagini
    Orhideea Se Numara Printre Florile de Apartament Cele Mai Apreciate Si Mai Admirate
    Ioana Cristina
    Încă nu există evaluări
  • Revelatie
    Revelatie
    Document2 pagini
    Revelatie
    Dalida Ros
    Încă nu există evaluări
  • Contributie
    Contributie
    Document1 pagină
    Contributie
    Dalida Ros
    Încă nu există evaluări
  • Diversiune
    Diversiune
    Document7 pagini
    Diversiune
    Elena Lăcrămioara
    Încă nu există evaluări
  • Persuasiunea
    Persuasiunea
    Document1 pagină
    Persuasiunea
    Dalida Ros
    Încă nu există evaluări
  • Wedee
    Wedee
    Document7 pagini
    Wedee
    Dalida Ros
    Încă nu există evaluări
  • Wedee
    Wedee
    Document7 pagini
    Wedee
    Dalida Ros
    Încă nu există evaluări
  • Tehnici de Negociere PDF
    Tehnici de Negociere PDF
    Document116 pagini
    Tehnici de Negociere PDF
    crryssa
    Încă nu există evaluări
  • Seductia
    Seductia
    Document3 pagini
    Seductia
    Dalida Ros
    Încă nu există evaluări
  • Nestle
    Nestle
    Document7 pagini
    Nestle
    Claudiu Nastasa
    Încă nu există evaluări
  • Diversiune
    Diversiune
    Document7 pagini
    Diversiune
    Elena Lăcrămioara
    Încă nu există evaluări
  • Mi 2 2
    Mi 2 2
    Document6 pagini
    Mi 2 2
    Gabriela Maria
    Încă nu există evaluări
  • Studiu de Caz Nestle
    Studiu de Caz Nestle
    Document9 pagini
    Studiu de Caz Nestle
    Dalida Ros
    Încă nu există evaluări
  • Nestle
    Nestle
    Document7 pagini
    Nestle
    Claudiu Nastasa
    Încă nu există evaluări