Biletul nr.

10:

1. Fascismele și autoritarismul corporatist.

 Fascismul reprezintă un fenomen istoric de rezistență la modernizare, o ideologie

transnațională și eclectică, fiind fondat în 1918 și eliminat în 1945.

 Se caracterizează prin ultranaționalismul organic și integrat (regenerarea națiunii), statism

(subordonarea statului autorităților publice și, implicit, liderului), caracterul transcendent
din punct de vedere ideologic (fascismul poate fi definit ca o restructurare a statului și a
politicului pe baze corporatiste), epurare (eliminarea adversarilor politici, economici sau
etnici) și prin paramilitarism (puterea militară a partidului unic).

 Totodată, fascismul se caracterizează printr-un discurs rasial, antisemitism, având un

caracter regresiv, romantic și utopic prin preluarea anumitor concepții din trecut pentru a
le putea explica pe cele din prezent și prin organizarea vieții cotidiene.

 Fascismul italian poate fi definit și prin prisma cauzelor conjuncturale (problema

Dalmației, mobilizarea societății datorită nedreptăților făcute la adresa Italiei de către
Liga Națiunilor și a eșecului reformei agrare și electorale) și a cauzelor contextuale
(efectele crizei interne italiene, dezbaterea dintre centru și periferie, dintre urban și rural).

 Era fascistă a fost dominată și de fanatism, apel la mase și complexitate ideologică,

asemănându-se cu absolutismul luminat al regelui francez Ludovic al XIV-lea.

 Partidul Fascist din Italia a fost antisistem, anticapitalist și anticomunist, care a început să
se afirme politic în 1921 prin obținerea a 35 de locuri în Parlamentul italian, în contextul
fragmentării și polarizării masive a societății italiene și a instabilității sistemului agricol și
socio-politic, având ca principale obiective soluționarea crizei interne italiene, a
diferendelor dintre N și S Italiei de la începutul anilor ‘20 precum și preluarea puterii
depline.

 Din postura de conducător al squadrelor (trupe militare) și beneficiind de non-intervenția

armatei, Mussolini a reușit în 1922 să preia puterea ca urmare a organizării Marșului
asupra Romei, în frunte cu Partidul Fascist, devenind prim-ministrul Italiei în luna
octombrie a aceluiași an, iar în 1925, a instaurat oficial dictatura fascistă în Italia.

 Printre principalele sale măsuri se numără constituirea unor instituții statale paralele
(dublarea Parlamentului italian în Marele Consiliu Fascist, asupra căruia Mussolini
deținea controlul); dublarea sindicatelor și a unităților economice; încadrarea și
transformarea structurilor militare într-o Miliție, care a devenit ulterior armata privată a
regimului; adoptarea legii Acerbo în 1924, potrivit căreia partidele politice care obțineau
 25 % din voturile electoratului beneficiau de o primă electorală; dezvoltarea Italiei mai
ales din perspectivă artistică și a infrastructurii.

 Statutul Partidului Fascist a fost adoptat în 1926, având ca slogan „Crezi, supune-te,
luptă!”, iar, din 1935, funcțiile publice puteau fi deținute doar de membrii de partid.

 Fascismul italian nu a fost un regim totalitar clasic, printre eventualele motive

numărându-se acela că Mussolini nu a reușit să preia puterea deplină a statului datorită
lipsei sale de control asupra regiunilor din sudul Italiei, iar partidul și statul aveau poziții
ferm delimitate, statul fiind suveran, iar partidul supus.

 Regimurile autoritare reprezintă sisteme politice cu un pluralism politic limitat, în care nu

există ideologii suverane, ci doar mentalități distincte, cu o mobilizare politică intensivă
și nu extensivă.

 Autoritarismul corporatist reprezintă un regim anticonservator (împotriva vechii structuri

a societății), autoritar (renovează monarhia tradițională din punct de vedere al doctrinei
corporatismului catolic), o îmbinare a naționalismului cu religia (se desprinde de
secularism), care se bazează pe vechile elite și nu pe mobilizarea politică a societății (de
ex.: Germania, Italia, Portugalia, Spania, URSS etc.).

 Este un regim de tip fascist, constituit de Benito Mussolini, care a dobândit esență în
1939; un experiment istoric, care are o bază de masă și o ideologie bazată pe
caracteristicile naturale ale grupurilor și popoarelor precum și o organizare totalitară.

 Corporatismul poate fi caracterizat prin istme derivate din epoca interbelică precum
populismul, naționalismul, anticomunismul, antiliberalismul sau violența organizată.

 În cadrul corporatismului, unitățile constitutive sunt organizate în categorii limitate,

obligate și necompetitive, ierarhic și funcțional diferențiate de către stat.

 Autoritarismul corporatist încearcă să resoarbă conflictele sociale, subminând vechile

forme de agregare a societății în plan politic.

 În general, statele corporatiste fac parte din același conglomerat social, în care exista un
sistem de reprezentare a tuturor categoriilor sociale.

 Regimurile corporatiste mai pot fi regăsite în Iugoslavia, Polonia, România, Ungaria sau
Turcia, bazându-se și pe paramilitarism.
 2. Destructurarea blocului comunist din Estul Europei.

1) Polonia:

 Lupta împotriva comunismului instaurat în Republica Populară Polonă încă din 1944 a
debutat oficial în 1 iulie 1980, când, în contextul necesității achitării unei datorii externe
de aproximativ 20 de miliarde de dolari, guvernul polonez a majorat prețul cărnii, iar
această măsură a stârnit nemulțumiri în rândul oamenilor, care au declanșat revolte și
greve sociale naționale, în frunte cu Comitetul de Grevă Inter-Întreprinderi (MKS),
fondat în 16 august 1980.

 În 31 august 1980, a fost încheiat așa-numitul „acord din august” între MKS și Guvern,
care prevedea înființarea sindicatelor libere pe teritoriul polonez, unindu-se în cele din
urmă în Sindicatul Autonom și Independent „Solidaritatea”, condus de Lech Wałęsa
pentru a lupta împotriva puterii deținute de Partidul Muncitoresc Unit Polonez (PZPR) și,
implicit, pentru înlăturarea regimului comunist.

 Condițiile de muncă și de trai deficitare, raționalizarea produselor (non)alimentare,

scăderea PIB-ului și a veniturilor cu 20, respectiv 30 % între anii 1982-1985, valoarea
inflației de 15 % și promulgarea Legii Marțiale de către Wojciech Jaruzelski în 13
decembrie 1981, care deținea puterea civilă și militară deplină, au reprezentat câteva
dintre situațiile care au conturat imaginea decadentă a comunismului polonez și, implicit,
a PZPR, fiind grav afectată din punct de vedere al credibilității în cadrul relațiilor
internaționale pe care le întreținea cu alte state.

 Între anii 1985-1988, liderii regimului comunist polonez, conștientizând contextul socio-
politic, economic și militar tensionat în care se afla țara și lipsa sprijinului din partea
Europei Occidentale și a URSS pentru a-și menține puterea și a înlătura definitiv orice
mișcare opoziționistă, au încercat să evite degenerarea situației prin înființarea Mișcării
Patriotice de Renaștere Națională (PRON) și prin restabilirea relației cu Biserica
Romano-Catolică, însă ambele demersuri au reprezentat un eșec.

 În 13 septembrie 1988, sub presiunile PZPR-ului, prim-ministrul Poloniei, Zbigniew

Messner, a demisionat, fiind succedat de Mieczysław Rakowski, care a încercat să
implementeze un program complex de reforme economice în vederea eficientizării
economiei naționale, însă s-a dovedit a fi un eșec, determinând acutizarea crizei
economice în decembrie 1988.

 În 6 februarie 1989, a fost organizată Masa Rotundă la Palatul Namietnikowski din

Varșovia (actualul Palat Prezidențial), la care au participat principalii lideri politici ai
acelei perioade precum Kiszczak, Wałęsa, Alfred Miodowicz sau Władysław Siła-
Nowicki, având ca principale teme de dezbatere „introducerea pluralismului politic și
sindical, găsirea unei formule pentru alegerile parlamentare și prezidențiale ( […]
 formarea unei noi instituții: președintele țării), definirea competențelor nou-aleselor
autorități legislative și executive […], elaborarea reformelor economice în măsură să
scoată țara din criza acută în care se afla”.

 În urma mai multor etape de negocieri desfășurate în februarie – aprilie 1989, în 5 aprilie
1989, a fost semnat în Palatul Namietnikowski un document intitulat „Acordurile Mesei
Rotunde” de către Kiszczak și Wałęsa, care a cuprins mai multe prevederi precum
organizarea alegerilor parlamentare pe 4 și 18 iunie 1989 sau revizuirea Constituției din
1952, încheindu-se, totodată, lucrările Mesei Rotunde.

 În 4-18 iunie 1989, s-au desfășurat cele două tururi de scrutin ale alegerilor parlamentare,
fiind câștigate în mod categoric de Solidaritatea, iar în 18 iulie 1989, beneficiind de
sprijinul PZPR, URSS și al SUA și, în urma votului Adunării Naționale, Wojciech
Jaruzelski a devenit președintele Poloniei.

 Apogeul înlăturării și, implicit, a prăbușirii regimului comunist în Polonia a fost atins
odată cu alegerea ca președinte al lui Lech Wałęsa în urma alegerilor prezidențiale din 25
noiembrie – 9 decembrie 1990, instaurându-se treptat un adevărat sistem de valori și
principii democratice la nivelul societății.

2) Ungaria:

 Primele probleme cu care s-a confruntat regimul comunist maghiar au apărut odată cu
destabilizarea industriei petroliere în anul 1973, determinând de la începutul anilor ’80 o
criză socio-economică profundă, manifestată printr-o agricultură și industrie deficitare,
creșterea ratei inflației, alcoolismului și a sinuciderilor, dinamizarea forțată a
industrializării, reducerea forței de muncă și a veniturilor, descentralizarea și
subvenționarea companiilor comerciale precum și prin contractarea unor împrumuturi
externe din Europa Occidentală și, mai ales, de la Fondul Monetar Internațional și de la
Banca Mondială de către Secretarul General al Partidului Socialist Muncitoresc Ungar
(MSZMP), János Kádár, ducând la o datorie externă în valoare aproximativă de 21 de
miliarde de dolari în 1990.

 În martie 1985, MSZMP a organizat cel de-al XIII-lea congres în orașul Monor, la care
au participat lideri politici influenți precum Kis, Csurka sau Sándor Csoóri, solicitând
soluționarea problemei emigranților maghiari și elaborarea unui program politic și socio-
economic capabil să reformeze societatea și chiar să înlăture regimul comunist, însă s-a
soldat cu un eșec.

 Pe parcursul anului 1988, opoziția, în frunte cu liberalii și cu Uniunea Tinerilor

Democrați (FIDESZ) condusă de Viktor Orbán, și-a intensificat acțiunile împotriva
regimului comunist prin organizarea unor greve și proteste naționale, populația începând
 să conștientizeze că fără înlăturarea de la putere a lui Kádár nu se putea realiza nici o
schimbare radicală în Ungaria.

 În acest sens, în mai 1988, fiind presat de starea sa șubredă de sănătate, de linșajul
mediatic la care a fost supus și de MSZMP, Kádár a demisionat de la conducerea
partidului și, implicit, a țării, fiind succedat de prim-ministrul maghiar, Károly Grósz,
care a preluat puterea deplină a statului și a adus în prim-planul partidului și a scenei
politice diferiți politicieni controversați precum Rezső Nyers, Miklós Németh sau Imre
Pozsgay.

 La scurt timp însă, Grósz a dorit să își păstreze doar pentru el puterea, fapt care a
determinat opoziția și pe anumiți membri ai partidului să implementeze reforme politico-
administrative precum „înființarea instituției Președintelui Republicii, instituirea Curții
Constituționale, liberalizarea dreptului presei și elaborarea unei noi legi electorale”, însă,
în acel moment, s-a soldat cu un eșec. Grósz, simțindu-și amenințată puterea și pentru a
stabiliza situația internă a țării și, implicit, a regimului său, a demisionat în noiembrie
1988 de la conducerea guvernului, numindu-l în locul său pe Miklós Németh.

 În 13 iunie 1989, Forumul Independent al Juriștilor (FJF) a organizat o Masă Rotundă a

Opoziției (EKA), menită să stabilească principalele măsuri care ar determina înlăturarea
comunismului maghiar, în frunte cu organizarea unor alegeri parlamentare și
prezidențiale de factură democratică, participând reprezentanții guvernului, ai sindicatelor
și ai principalelor partide ale vremii precum MSZMP, MDF, FIDESZ sau Partidul Social-
Democrat Maghiar.

 Pe 18 septembrie 1989, participanții acestei mese, în urma unor negocieri intense, au

ajuns la un compromis în vederea modificării Constituției, a Codului Penal și de
Procedură Penală pentru organizarea alegerilor mult așteptate atât de opoziție, cât, mai
ales, de societate.

 În octombrie-noiembrie 1989, Grósz a fost înlăturat din fruntea MSZMP în urma

Congresului partidului din 6-10 octombrie, care l-a ales ca succesor pe Nyers, iar
Parlamentul maghiar a adoptat legea reformării statului și legea organizării unui
referendum în 26 noiembrie 1989, în urma căruia populația, lipsită de încredere și
suprasaturată de comunism, a votat cu o majoritate covârșitoare acceptarea măsurilor
legislative, reformatoare parlamentare.

 În martie-mai 1990, au fost organizate alegerile parlamentare, câștigate covârșitor de

partidele opoziționiste Forumul Democrat Maghiar (MDF) și Alianța Democraților Liberi
(SzDSz), Németh a demisionat de la conducerea guvernului, fiind succedat de József
Antall, iar în urma alegerilor prezidențiale din august 1990, Árpád Göncz a devenit
 primul președinte al celei de-a Treia Republici Ungare și, astfel, regimul comunist
maghiar a fost înlăturat definitiv în detrimentul unei democrații libere, europene.

3) Republica Democrată Germană:

 Momentul de turnură al prosperității economiei Republicii Democrate Germane l-a

reprezentat modificarea prețului și, implicit, reducerea densității comerțului cu produse
petroliere sovietice, pe baza căruia RDG, în urma prelucrării și exportării acestor produse
în țările occidentale, reușea să obțină venituri semnificative, datorită crizei economice
sovietice, a cărei efecte s-au resimțit puternic și în RDG, în contextul în care URSS nu
mai putea să importe produse realizate de către est-germani, mai ales că era printre puținii
lor cumpărători.

 Totodată, creșterea prețului produselor est-germane și a facturilor casnice, înstrăinarea

colaborării dintre RDG și URSS ca urmare a crizei economice, a poziției negative
sovietice față de încercarea RDG-ului de a-și consolida fără consultarea și acordul său
prealabil colaborarea cu RFG prin încheierea unui credit între cele două state separate în
iunie 1983 și a refuzului lui Honecker de a implementa programele reformiste
gorbacioviste Perestroika și Glasnost la nivelul structurilor RDG, au reprezentat alte
câteva motive, care au contribuit fundamental în destructurarea treptată a regimului
comunist est-german atât pe plan intern, cât și extern.

 Primele semne concrete ale înlăturării sentimentului general de frică, teroare și, implicit,
ale prăbușirii regimului comunist din Republica Democrată Germană au apărut odată cu
falsificarea de către partidul aflat la putere a rezultatelor alegerilor locale din 7 mai 1989
în favoarea sa, determinând declanșarea unor proteste naționale, degradarea colaborării
dintre stat și Biserică, manifestată încă din anul 1988, concomitent cu creșterea continuă
a exodului est-german ca urmare a eliberării frontierei dintre RDG și Ungaria și a
neîncrederii cetățenilor în clasa politică a acelei perioade.

 Pe parcursul anului 1989, au fost fondate o serie de grupări opoziționiste precum Noul
Forum (NF), Democrația acum! sau Răscrucea Democrată.

 Biserica Luterană a încercat să negocieze cu Honecker în vederea deschiderii masive a

granițelor RDG, însă liderul est-german, în contextul în care a închis granița RDG cu
Cehoslovacia în 3 octombrie 1989, a refuzat, iar Biserica Luterană a fost stimulată astfel
să riposteze prin propagarea unor manifeste și proteste la nivel național, în care solicitau
eliminarea cenzurii și respectarea drepturilor și libertăților cetățenești.

 În acest sens, au organizat evenimente religioase, opoziționiste față de regimul comunist

în diferite orașe ale RDG precum „demonstrațiile de luni” (Montagsdemonstrationen) din
septembrie 1989 și au boicotat aniversarea berlineză de 40 de ani de la crearea RDG din 7
octombrie 1989, remarcându-se în cadrul acestor evenimente faptul că Stasi nu a reușit să
 tempereze situația, spiritul exacerbat al cetățenilor și că Partidul Socialist Unit a început
treptat să se destructureze, mai ales după vizita lui Gorbaciov în RDG din 6-7 octombrie
1989, când a fost profund nemulțumit de ineficiența partidului și a hotărât să nu mai
sprijine statul.

 Pe parcursul lunilor octombrie-noiembrie 1989, protestele și mișcările opoziționiste au

crescut vertiginos, care, coroborate cu începerea destructurării și a presiunii ce plana
asupra SED și cu agravarea stării de sănătate, l-au determinat pe Honecker să
demisioneze începând din 18 octombrie 1989 atât din fruntea partidului, cât și a statului,
fiind succedat de Egon Krenz, care, deși promitea că va implementa Perestroika cu
scopul neștiut de popor ca RDG să iasă din incapacitate de plată pentru a putea achita o
datorie externă aproximativă de 50 de miliarde de dolari, nu a făcut altceva decât să
propună un program reformator ineficient.

 Apogeul mișcărilor protestatare a fost atins în urma conferinței de presă televizate a lui
Günter Schabowski din 9 noiembrie 1989, când „anunțase că în ziua respectivă vor fi
ridicate practic toate îngrădirile suplimentare care fuseseră introduse cu privire la
călătoriile pe care cetățenii est-germani le efectuează în străinătate, adăugând că
reglementarea respectivă va intra în vigoare imediat”.

 Autoritățile, în frunte cu Krenz, văzând că situația a degenerat într-un ritm alert în urma
conferinței, nu au putut acționa în nici un fel, iar, în seara zilei de 9 noiembrie 1989,
grănicerii au deschis cetățenilor est-germani granița spre RFG și zidul Berlinului, așa
cum afirma Paul Johnson, „a fost scena unei sălbatice orgii a bucuriei și distrugerii, tinerii
germani demolându-l”.

 Odată cu dizolvarea SED în decembrie 1989, cu formarea guvernului condus de Lothar

de Maizière în aprilie 1990 și cu unificarea RDG și RFG în 4 octombrie 1990, RDG a
dispărut ca entitate statală și, astfel, regimul comunist s-a prăbușit.

4) Cehoslovacia:

 Debutul crizei economice cehoslovace a avut loc în a doua jumătate a anilor ’80, când, în
urma măsurilor implementate de sistemul politic condus de Gustáv Husák, care au
determinat deficiența calității și cantității producției, utilizarea excesivă a rezervelor de
produse existente și limitarea nivelului investițiilor, starea de sănătate a societății și a
mediului înconjurător au început treptat să se deterioreze semnificativ, creșterea nivelului
de corupție având un rol primordial în acest sens.

 Din 1985 și până în prima jumătate a anului 1988, în contextul acutizării crizei
economice, a refuzului politic de neimplementare a politicii gorbacioviste Perestroika, al
creșterii nemulțumirii și al neîncrederii cetățenilor față de sistemul politic al acelei
perioade și al creării de către poliția secretă cehoslovacă a proiectului KLIN cu scopul
 evitării și eventualei înlăturări a oricărei mișcări opoziționiste, au început să se manifeste
o serie de proteste și revolte naționale, de factură religioasă precum revoltele din cadrul
evenimentului de comemorare a 1100 de ani a Sfântului Metodiu de la Velehrad sau
„manifestația lumânărilor” de la Bratislava din 25 martie 1988, în cadrul căreia se rosteau
rugăciuni și se cerea respectarea drepturilor și libertăților cetățenești și eliberarea
deținuților politici în detrimentul regimului comunist.

 Între timp, Husák a fost forțat de împrejurări să demisioneze din fruntea Partidului
Comunist cehoslovac în decembrie 1987, fiind succedat de Miloš Jakeš, care a încercat să
stabilizeze situația partidului și a societății „prin intemediul unor reforme economice
superficiale și fragmentare și al unor concesii politice pripite”, însă s-au dovedit a fi un
eșec, iar cehii l-au considerat ca fiind „responsabilul declinului economic al unei țări care
figura cândva printre națiunile favorizate ale continentului”.

 Apogeul prăbușirii regimului comunist cehoslovac a fost atins cu ocazia organizării unor
demonstrații studențești în Bratislava și Praga în 16-18 noiembrie 1989, în cadrul cărora
studenții cereau inițial în mod pașnic clasei politice să poarte discuții cu ei asupra
problemelor din învățământ și din domeniul științific, scandând lozinci precum „Trăiască
Havel!” sau „Vrem alegeri libere!”.

 În noiembrie 1989, Jakeš a fost înlăturat de la putere și a fost succedat de Karel Urbánek,
care, alături de Štěpán, au încercat să tempereze situația, însă s-au dovedit a fi incapabili.

 Premierul Adamec a început în 26 noiembrie 1989 să poarte negocieri cu reprezentanții

Forumului Cetățenesc (OF), în frunte cu Havel, însă s-au dovedit a fi un eșec, fapt ce a
determinat declanșarea în ziua următoare a unei greve generale, în care se solicita
înlăturarea clasei și regimului politic, soldându-se cu succes pentru opoziție, iar, în 28
noiembrie 1989, au fost reluate negocierile dintre putere și OF.

 În ciuda tuturor încercărilor de a își menține puterea, KSC, văzându-se destructurat, slăbit
masiv, a fost nevoit să accepte prevederile negocierilor din 28 noiembrie și, în acest sens,
Adamec și Husák au demisionat de la conducerea guvernului, respectiv de la conducerea
statului în 7, respectiv 10 decembrie 1989, Adamec fiind succedat de Marián Čalfa, iar, în
urma votului în unanimitate al Parlamentului cehoslovac din 29 decembrie 1989, Václav
Havel a devenit noul președinte al Cehoslovaciei.

 În urma tuturor acestor schimbări la nivelul structurilor politice, putem afirma că regimul
comunist din Cehoslovacia a luat sfârșit.

5) Bulgaria:

 Bulgaria a fost afectată de o criză economică profundă încă de la sfârșitul anilor ’70 –
începutul anilor ’80, manifestată prin abuz în serviciu, corupție generalizată, inovare
 scăzută, favorizarea excesivă a rudelor conducătorilor politici în ocuparea funcțiilor
publice și existența unei datorii externe de aproximativ 4,4 miliarde de dolari.

 În acest sens, conducătorii politici au încercat să implementeze măsuri în vederea

redresării economice, demonstrându-și eficiența prin scăderea valorii datoriei externe la
700 de milioane de dolari în 1984, însă doar până în 1985, când clasa politică, în frunte
cu liderul Bulgariei, Todor Jivkov, a fost nevoită să contracteze noi împrumuturi pentru
rezolvarea pagubelor produse de condițiile aspre din iarna acelui an și de secetă.

 Astfel, criza economică s-a acutizat ca urmare a creșterii datoriei externe la aproximativ
10 miliarde de dolari și a gradului de dependență față de URSS, Bulgaria intrând doar
parțial în incapacitate de plată datorită importului de carburanți sovietici, pe care reușea
să îi exporte în alte state și să obțină venituri consistente pentru achitarea treptată a
acestei datorii.

 În iulie 1987, în cadrul Plenarei Comitetului Central al Partidului Comunist Bulgar

(BKP), a fost emisă așa-numita „Concepție din iulie”, care impunea o serie de reforme
politico-administrative și economice, de factură capitalistă, democratică pentru
stabilizarea societății și, implicit, a puterii politice, însă acestea au fost implementate
parțial sau chiar deloc, fapt ce l-a determinat pe liderul URSS, Mihail Gorbaciov, să îl
blameze pe Jivkov pentru aparenta implementare a acestor măsuri, în frunte cu
Perestroika.

 În 3 noiembrie 1988, bucurându-se de sprijinul parțial al Securității, un grup de

intelectuali bulgari precum Jeliu Jelev, Petko Simeonov sau Koprinka Cervenkova au
fondat în urma unui „seminar organizat de Catedra de Comunism Științific din cadrul
Universității „Kliment Ohridski”” din Sofia o altă mișcare opoziționistă, Clubul
Perestroika.

 Treptat, au apărut noi mișcări opoziționiste precum mișcarea muncitorească și sindicală

„Podkrepa” a lui Constantin Trencev în 11 februarie 1989 sau „Ekoglasnost” a lui
Aleksandar Karakachanov în 11 aprilie 1989.

 Simțindu-și amenințată puterea, BKP, în frunte cu Jivkov, au recurs în mai 1989 la o

amplă campanie de discriminare a populației turcești stabilite și active politic în Bulgaria,
ajungându-se la organizarea unor proteste înăbușite prin forță de Securitate și la
emigrarea masivă a turcilor pe teritoriul de baștină și ca urmare a discursului lui Jivkov
din 29 mai 1989, în care solicita acest lucru și a deschiderii granițelor Turciei în 3 iunie
1989, purtând denumirea de „Marea Excursie”.

 Totuși, această măsură s-a dovedit ineficientă pentru clasa politică, în condițiile în care
demnitarii politici Andrei Lukanov, Petăr Mladenov și Viktor Sharapov au început,
alături de alți oameni, să comploteze împotriva regimului comunist, promovându-și la
 nivel extern interesele de îndepărtare a comunismului bulgar, iar, odată cu eliberarea
deținuților politici în toamna aceluiași an, puterea lui Jivkov începea oficial să se clatine,
mai ales că începea să nu mai beneficieze de sprijin politic extern.

 În 25-26 octombrie 1989, Lukanov și Sharapov au purtat discuții la Moscova cu

Gorbaciov pentru a stabili măsurile capabile să înlăture clasa politică a acelei perioade,
discuții care s-au materializat în cadrul întrunirii Biroului Politic al BKP în 9 noiembrie
1989, când, în urma unui vot unanim și fiind presat atât de societate, cât și de partid,
Jivkov a demisionat din fruntea statului, fiind succedat începând din 10 noiembrie 1989
de Mladenov.

 În cadrul ultimei întruniri a Mesei Rotunde din 15 mai 1990, la care au participat
majoritatea partidelor politice existente în acea perioadă, s-a hotărât organizarea primelor
alegeri parlamentare democratice în 10 și 17 iunie 1990, fiind câștigate de BSP, SDS și
BZNS, iar, după demisia lui Mladenov din funcția de președinte al Bulgariei din 6 iulie
1990, survenită în urma unui scandal mediatic, Jeliu Jelev, prin votul unanim al
Parlamentului din 1 august 1990, a devenit președintele Bulgariei și, astfel, în mod
oficial, regimul comunist bulgar s-a prăbușit.