CURS BOLI METABOLICE SI DE NUTRIŢIE

Bolile metabolice se datoresc, în principal, tulburărilor de metabolism ale factorilor nutritivi.Aceste

dereglări au cauze endogene (ex.: insuficienţa de insulină), cauze exogene sau mixte, cât și factori
ereditari-constituţionali.

Disfuncţiile endocrine au răsunet asupra metabolismului nutritiv al organismului, la fel, unii factori
de risc, precum sedentarismul, fumatul, stresul.

În unele boli, există o neconcordanţă între alimentele consumate, arderea lor în organism și
cheltuielile de energie, în sensul unui consum crescut în raport cu cheltuielile (obezitatea), sau a unui
aport scăzut în raport cu arderile și cheltuielile (subnutriţie)

NOŢIUNI DE FIZIOLOGIE . METABOLISMUL

Organismul este un sistem deschis care face schimb de substanţă și energie cu mediul extern.

Acest schimb permanent reprezintă, deci, metabolismul.

Metabolismul începe odată cu ingestia alimentelor și sfârșește cu excreţia produșilor neutilizabili.

Metabolismul bazal corespunde cheltuielii energetice necesare menținerii unor activități fiziologice
de bază: respiratia, activitatea inimii, funcția rinichiului, activitatea cerebrala, echilibrul termic,
echilibrul osmotic (al presiunii). 19 % din aceasta energie este folosita pentru necesitatile metabolice
ale sistemului nervos, 29 % este utilizată de ficat, 10 % de către inimă, 7 % de către rinichi, 18 % de
către muculatură.

Rata metabolismului bazal la adultul normal este in medie de 70 kcal/oră (aproximativ 65- 70% din
cheltuiala energetică totală). Pentru bărbați valoarea calculată a metabolismului bazal este de 1
Kcal/ora/kg corp, iar la femei este de – 0,9 Kcal/oră/kg corp.

Factorii ce influențeaza metabolismul bazal sunt: varsta, sexul, starea fizică, înălțimea, greutatea,
factorii de mediu, tipul morfo-funcțional, diverse stări fiziologice sau patologice.

METABOLISMUL GLUCIDELOR

Glucidele au, în organism, rol energetic. în urma digestiei, ele ajung la nivelul intestinului subţire sub
formă de monozazaride și se absorb.

Concentraţia glucozei în sânge " glicemia " se menţine constantă ( 0,80 – 1,20 g/1000) prin
mecanismul de glicoreglare, care reprezintă echilibrul funcţional între acţiunea factorilor
hiperglicemianţi și a celor hipoglicemianţi.

Factorii hiperglicemianţi:
-glucagonul - hormon al celulelor alfa ale pancreasului

-adrenalina

-hormonii glucocorticoizi ai suprarenalei

-hormonul somatotrop al hipofizei

-tiroxina

Factorii hipoglicemianţi:

-insulina - hormoni ai celulelor beta ale pancreasului.

METABOLISMUL LIPIDELOR

Lipidele au în organism rol energetic, plastic și funcţional. Ele se absorb la nivelul

intestinului subţire sub formă de acizi grași, monogliceride, colesterol, fosfolipide.

În organism, se transformă astfel:

-se depun ca rezervervă - lipogeneza

-catabolizare - duce la eliberare de energie

-cetogeneză - produce corpii cetonici

-gluconeogeneză - sintetizare de glucoză din glicerol.

Reglarea metabolismului lipidic este făcută de nevoile energetice ale organismului, de

sistemul nervos central, hipofiză, ficat.

METABOLISMUL PROTEINELOR

Proteinele au rol plastic, energetic și funcţional. Ele se absorb sub formă de aminoacizi pe
cale portală, în ficat, și de aici, în circulaţia generală. De la acest nivel, urmează calea sintezei de
proteine -reînnoirea permanentă a componentelor celulelor, și calea degradării catabolice. În
copilărie, reînnoirea- anabolismul proteinelor - este foarte intens, în schimb, la vârstnici, reacţiile de
degradare -catabolismul se intensifică.

Produșii de catabolism azotaţi: ureea, acidul uric, creatinina- se elimină prin urină. Reglarea
metabolismului proteic este făcută de hormonul testosteron, hormonii glicocorticoizi și tiroidieni,
ficat, rinichi, sistem nervos central.

EDUCAŢIA PENTRU SĂNĂTATE ŞI PREVENIREA BOLILOR DE NUTRIŢIE ŞI

METABOLISM

Măsuri de profilaxie primară:

 - educarea întregii populaţii, pentru a evita supraalimentaţia și sedentarismul, factori de risc ai
obezităţii

- dispensarizarea persoanelor (tinerilor) cu risc constituţional

- asigurarea unei alimentaţii echilibrate, fără excese de proteine, glucide sau lipide.

Măsuri deprofilaxie secundară:

- pacienţii cu obezitate vor fi educaţi să respecte regimul alimentar hipocaloric, să folosească

mișcarea ca mijloc de păstrare a greutăţii normale a corpului

- pacienţii subnutriţi vor fi educaţi să consume o cantitate suficientă de alimente, pentru a

preveni complicaţiile bolii

- evitarea excesului de proteine (carne) de către pacienţii cu gută

- dispensarizarea pacienţilor cu boli de nutriţie și metabolism, controlul clinic și biologic

pentru a sesiza apariţia complicaţiilor.

Măsuri deprofilaxie terțiară:

- se adresează pacienților obezi cu complicaţii cardiace, respiratorii, pentru a preveni

agravarea acestor stări,

- pacienţilor cu gută și/sau complicaţii renale, pentru a preveni instalarea insuficienţei renale
cronice.

ÎNGRIjIREA PACIENTULUI CU OBEZITATE

Obezitatea este starea patologică caracterizată prin creșterea greutăţii corporale ideale cu
peste15-20% și sporirea masei ţesutului adipos.

Circumstanţe de apariţie:

- persoane de sex feminin, în perioada de menopauză"

-în mediul urban incidenţa este mai crescută

- persoane cu obiceiuri alimentare modificate: supraalimentaţie, consum crescut de dulciuri

- persoane cu risc constituţional - prezenţa obezităţii la rudele de gradul I (părinţi,fraţi)

- modul de viaţă : sedentarism, consum de alcool

Manifestări de dependență:

- creștere în greutate faţă de greutatea ideală

-oboseală , astenie , dispnee , hipertensiune arterială , prezenţa varicelor la membreleinferioare
constipaţie , amenoree.

Probleme de dependență:

-tulburări respiratorii și circulatorii,

-mobilizare cu dificultate

- intoleranţă la activitatea fizică

- alterarea tranzitului intestinal

- tulburări menstruale

- risc de alterare a integrităţii tegumentelor (intertrigo, piodermite)

- risc de complicaţii cardiace (HTA, ateroscleroză)

- risc de complicaţii respiratorii

-risc de artroze - gonartroză, coxartroză, spondiloză

- risc de alterare a altor metabolisme - glucidic, lipidic (diabetul zaharat,hiperuricemie)

-pierderea imaginii și a stimei de sine

Obiectivele asistentului medical

-pacientul să-și reducă greutatea corporală în raport cu greutatea ideală, în funcţie de sex și vârstă

-pacientul să prezinte mobilitate și postură adecvată

- să-și poată satisface autonom, nevoile

- să fie conștient de rolul mișcării și al alimentaţiei echilibrate în reducerea greutăţii corporale

- să se prevină complicaţiile.

Intervențiile asistentului medical:

Asistenta stabilește regimul alimentar la recomandarea medicului :

- hipocaloric, cu 1000 cal/zi, pentru pacientul cu activitate obișnuită (100g glucide pe zi, 35 g lipide
pe zi, 75 g proteine pe zi), hiposodat și normohidric (1,5 l/zi)

-hipocaloric cu 800-400 cal/zi, pentru pacientul în repaus

-se reduc din alimentaţie produsele rafinate (ciocolată, cacao, frișcă, unt, carne grasă,conserve,
brânzeturi grase)

- fără restricţie se administrează legumele și fructele proaspete, carnea slabă, laptele degresat, ouăle
fierte tari, lichidele neîndulcite

- postul absolut este recomandat numai în condiţii de spital

Stabilește programul de activitate fizică a pacientului: exerciţii fizice moderate, mers pe jos 60-90
minute/zi

-practicarea unor sporturi (înot, tenis, ciclism)

- evitarea eforturilor fizice mari, sporadice, care cresc apetitul

- administrează tratamentul medicamentos cu acţiune anorexigenă și de stimulare a catabolismului și

diurezei (silutin, gastro-fibran)

- măsoară zilnic greutatea corporală, o notează în foaia de temperatură

- susţine și încurajează pacientul cu probleme psihice (pierderea imaginii și stimei desine)

-suplinește pacientul în cazul apariţiei unor manifestări de dependenţă în satisfacereanevoilor sale

- educă pacientul pentru a-l conștientiza că, prin respectarea alimentaţiei și a programului de
activitate zilnică, poate înlătura surplusul de greutate și preveni complicaţiile

- pregătește pentru intervenţie chirurgicală pacientul cu obezitate excesivă și din raţiuni estetice (by-
pass jejuno- ileal, cu realizarea unui sindrom de malabsorbţie secundar).

MĂSURAREA MASEI CORPORALE A BOLNAVULUI ADULT

Scop: aprecierea stării de nutriţie a bolnavului, stabilirea necesităţilor calorice ale organismului,
stabilirea dozei terapeutice de medicamente și urmărirea evoluţiei bolilor.

Materiale necesare:

cântar antropometric, foaie de temperatură, creion.

Etape de execuţie:

a)Pregătirea materialelor:

- se pregătesc materialele necesare.

- se verifică exactitatea balanţei cântarului

- dacă este cazul, se echilibrează balanţa cu ajutorul sistemului de corecţie.

- se imobilizează acul indicator, închizând braţul balanţei.

b)Pregătirea bolnavului:

- se anunţă bolnavul să nu mănânce (dimineaţa).

- Bolnavul este rugat să urineze.

c)Efectuarea tehnicii propiu-zise:

-se așază greutăţile la masa aproximativă a bolnavului.

-Bolnavul urcă pe cântar.

-se deschide braţul balanţei și se echilibrează greutăţile.

-se citesc valorile obţinute și se notează masa corporală în foaia de temperatură.

-se imobilizează din nou braţul balanţei cu acul indicator mobil, după care bolnavul coboară de pe
cântar.

d)Îngrijirea bolnavului după efectuarea cântăririi:

-Bolnavul este condus până la pat și instalat în poziţie comodă.

-se acoperă bolnavul cu pătura.

e)Reorganizarea locului de muncă:

-se așază cântarul la locul lui.

-spălarea mâinilor.

MĂSURAREA ÎNĂLŢIMII BOLNAVULUI ADULT

Scopul: determinarea raportului cu masa corporală.

Materiale necesare: taliometru, foaie de temperatură, creion, pix sau stilou.

Etape de execuţie:

a)Pregătirea materialelor - se pregătesc taliometrul și celelalte materiale.

b)Pregătirea bolnavului - se comunică bolnavului investigaţia și simplitatea modului de execuţie.

c)Execuţia tehnicii:

I. Cu taliometrul
-se invită bolnavul să se descalţe.

-se așază bolnavul în picioare cât mai drept sub cursorul taliometrului.

-se coboară ușor cursorul taliometrului, până atinge capul bolnavului (vertex).

-pe tija gradată, se citește înălţimea.

-se notează în foaia de temperatură și de observaţie.

-se invită să coboare și se ajută bolnavul să se încalţe.

-se conduce bolnavul până la pat și se așază în poziţie comodă și învelit.

II. Cu banda metrică

-descălţat, este așezat în ortostatism, cu spatele lipit de perete.

-se plasează un plan orizontal pe vertex, perpendicular pe perete și semarchează locul de întâlnire.

-se măsoara cu banda metrică distanţa de la locul marcat până la sol.

-se notează în foaia de observaţie și foaia de temperatură.

d)Reorganizarea locului de muncă:

-se așază taliometrul la locul lui.

-spălarea mâinilor.

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU SINDROM DE SLĂBIRE (SUBPONDERAL)

Slăbirea este o stare patologică, caracterizată prin scăderea greutăţii corporale sub 15-20%
din greutatea ideală și prin reducerea masei ţesutului adipos și muscular; scade și cantitatea de apă
din organism cu 30% .

Forma cea mai severă este cașexia. Slăbirea este cauzată, fie de reducerea aportului alimentar,
fie de creșterea consumului energetic. Secundar, se poate instala ca urmare a unei incapacităţi
temporare sau definitive de a utiliza principiile alimentare (gastrectomie, boli endocrine, alcoolism,
boli psihice).

Sunt două tipuri de slăbire:

-tipul stenic - stare fiziologică, constituţională când persoana își păstrează vigoarea

-tipul astenic - slăbirea propriu-zisă.

Culegerea datelor
Circumstanţe de apariţie:

-persoane în perioada de creștere excesivă (copii)

-aport alimentar scăzut – sărăcie

- persoane cu efort fizic intens, fără aport alimentar corespunzător

-persoane cu tulburări de deglutiţie, de masticaţie, cu tulburări endocrine (Basedow), psihice, stări

febrile.

Manifestări de dependență:

- astenie - scădere în greutate,uscăciunea tegumentelor

- edeme - plăgi nevindecabile - bradicardie - hipotensiune arterială.

Probleme de dependență:

- intoleranţă la efort fizic

- scădere în greutate

-tulburări circulatorii

- risc de scădere a afectivităţii

-risc crescut faţă de infecţii respiratorii (TBC)

-risc de complicaţii - ptoze viscerale, hernii.

Obiective:

-pacientul să-și recapete pofta de mâncare, să recupereze deficitul ponderal

- pacientul să-și dobândească forţa fizică, starea de bine, fizic și psihic

- să se prevină apariţia complicaţiilor infecţioase sau de altă natură.

Intervențiile asistentului medical:

-asistenta asigură realimentarea progresivă, pe cale orală sau prin /și alimentare parenterală: valoarea
calorică a alimentelor, în primele zile, este de 1000-1500 cal./zi, crescând progresiv cu 450 cal./zi

- factorii nutritivi - aport de alimente bogate în proteine, cu conţinut redus de lipide și dulciuri
concentrate

- numărul de mese este de 5-6/zi, la început, cu alimente de consistenţă lichidă, apoi,cu consistenţă
normală
- pe cale parenterală, se administrează perfuzii cu soluţii hipertone de glucoză 1000 ml/zi și preparate
proteice, în aceste soluţii, se administrează vitamine din grupul B și vitamina C

- pentru stimularea apetitului, se administrează, la indicaţia medicului, doze mici, pe cale

subcutanată, de insulină înaintea meselor (4u x 3)

- măsoară zilnic greutatea corporală și apreciază evoluţia în funcţie de curba ponderală

-asigură igiena corporală

- învaţă, ambulator, pacientul și familia acestuia cum să pregătească alimentele și modul în care să se
facă alimentarea

- administrează tratamentul prescris - anabolizante (Steranabol - i.m., Decanofort -i.m., Madiol -per
os)

-educă pacientul să se prezinte la controale periodice, clinice și de laborator.

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU GUTĂ

Guta este boala metabolică caracterizată, biologic, prin hiperuricemie, depuneri urice în
articulaţii (acute sau cronice) și leziuni viscerale (renale).

Cauzele bolii: scăderea eliminării renale de acid uric, hiperproductie de acid uric
supraalimentaţie - în special, proteică.

Circumstanțe de apariție:

- persoane cu alimentaţie bogată în proteine (carne, viscere).

Manifestări de dependentă

-durere apărută noaptea, brusc, violent, insuportabilă; este monoarticulară (de obicei,la nivelul
halucelui)

- zona articulară cu coloraţie violacee, căldură locală: febră, frison, tahicardie, uneori,vărsături

- problemele dispar ziua, durerile revin noaptea, prinzând și alte articulaţii.

Aceste manifestări alcătuiesc accesul gutos.

- în stadiul cronic, accesele dureroase se repetă la intervale variabile, apar tofi gutoși la mai multe
articulaţii și la nivelul pielii (la pavilionul urechii, coate,degete)

-constantele de laborator (uree, acid uric, creatinină) sunt modificate între accesele gutoase

-sunt prezente anchilozele articulare.

Probleme de dependență:

-în accesul gutos:

1.durere articulară

2.hipertermie

3.risc de deshidratare

-în stadiul cronic:

1.dureri articulare

2.alterarea tegumentelor prin prezenta tofilor gutoși

3.mobilitate redusă

4.risc de invalidităţi

5.risc de complicaţii - litiază urică

Obiectivele asistentului medical:

-pacientul să prezinte un echilibru al metabolismului proteinelor

-pacientul să cunoască și să respecte alimentaţia prescrisă, pentru a preveni accesele gutoase

-să se prevină complicaţiile bolii.

Intervențiile asistentului medical:

1.în accesul gutos:

-asigură repausul la pat pe toată perioada dureroasă

-aplică comprese locale, alcoolizate reci, imobilizează articulaţia

-asigură alimentaţia lacto-făinos-vegetariană, hipocalorică, cu un aport mai mare de lichide

-administrează tratamentul prescris - Colchicina, în doze regresive, ca medicaţiespecifică, și

antiinflamatoare nesteroide (Indometacin, Fenilbutazona)

2.în guta cronică:

-instituie regimul alimentar: hipoproteic (1g/kg corp/zi), viscerele, mezelurile, conservele de carne,
carnea de vită, de pasăre, se exclud
-legumele, fructele se consumă în alternantă cu produsele lactate, pentru menţinerea ph-ului alcalin al
urinei

-lichide circa 2 l/zi, pentru a crește clearance-ul uric

-recoltează sânge și urină pentru examene de laborator

-educă pacientul, internat sau în ambulator, să respecte alimentaţia pentru a preveni complicaţiile
bolii.

- administrează tratamentul medicamentos pentru a inhiba sinteza acidului uric(Milurit) sau pentru
resorbţia uratului de sodiu

-suplinește pacientul pentru a-și satisface trebuinţele, atunci când au survenit anchiloze, invalidităţi.

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU DIABET ZAHARAT (DZ)

Diabetul zaharat este o boală metabolică cu evoluţie cronică, transmisă genetic sau câștigată
în timpul vieţii, caracterizată prin perturbarea metabolismului glucidic, însoţită sau urmată de
perturbarea celorlalte metabolisme (lipidic, proteic, mineral). Apare datorită unei secreții absolute
sau relative de insulină la nivelul celulelor pancreatice.

Frecventa diabetului zaharat. În 1990 statisticile arătau că diabetul zaharat era prezent în
procent de 3%, azi se înregistrează mai mult de 20% din totalul cazurilor de îmbolnăvire.

Etiopatogenia diabetului zaharat:

Diabetul primar este determinat genetic, are evolutie stadială

Diabetul secundar este câștigat în cursul vietii, se produce prin două mecanisme:

- lezarea pancreasului prin factori diverși cum ar fi: medicamentoși, toxici, infectioși,
alteroscleroze etc.

- suprasolicitarea funcțională a pancreasului endocrin prin exces de glucide, obezitate etc.

După OMS, clasificarea actuală a diabetului zaharat este următoarea:

- diabet zaharat tip I, insulinodependent (juvenil) – 20% din cazuri apar sub vârsta de 20 de
ani. Existăo predispozitie genetică.

- diabet zaharat tip II, insulinoindependent (de maturitate) - apare tardiv, după vârsta
maturitătii - 80% din cazuri au răspuns pozitiv la antidiabeticele orale.

-diabetul gestațional.

Manifestări de dependență:
- poliurie (urinează 4-5 l /24 ore)

- polidipsie, ingestia a 2-5 l de lichide/ 24 ore

- polifagie accentuată în special la tineri

- scădere ponderală, ca urmare a catabolismului si pierderilor de material energetic (glucoză)

-astenie fizică si intelectuală

-crampe musculare

- halena acetonică

- prurit genital si infectii genitale fără răspuns la tratamentele obisnuite

-manifestările unor complicații (plăgi nevindecabile, furunculoză).

Diabetul zaharat tip I (DZ I)

-se mai numeste insulinodependent deoarece în momentul diagnosticului productia proprie de

insulină este extrem de mică, sau absentă, fiind necesară administrarea insulinei

- la aparitia acestui tip de diabet contribuie mai multi factori, în primul rând există o predispoziție
genetică, la aceasta se adaugă anumiți factori (infecțioși, toxici, alimentari) a căror acțiune va
determina apariția unui răspuns imun împotriva celulelor beta din pancreas

- vârsta la care apare acest tip de diabet zaharat este de până la 40 ani

- tratamentul se face în exclusivitate cu insulină.

Diabetul zaharat tip II (DZ II)

Dezvoltarea diabetului zaharat tip II are la origine insulinorezistența. Aceasta se definește ca

o lipsă de efect la acțiunea insulinei asupra celulelor organismului. Drept urmare glicemia va crește,
neputând fi utilizată de celule.

Consecința insulinorezistenței este hiperinsulinismul, adică o creștere exagerată a consecinței

insulinei din sânge datorită stimulării puternice a celulelor beta din pancreas de către glicemia
crescută. Stimularea în exces a celulelor beta de către hiperglicemia permanentă va duce în timp la o
alterare a producției de insulină, mergând până la epuizarea acestor celule.

Factori etiologicii:

-ereditatea, obezitatea, sedentarismul, stresul, substanțe chimice si medicamente (corticoizi,

anticonvulsivante, unele diuretice, citostatice etc.).

Tratament:
-bolnavii cu diabet zaharat tip II beneficiază de mai multe opțiuni terapeutice

-înaintea începerii tratamentului se încearcă corectarea glicemiei cu: dietă, efort fizic, plante
medicinale

- tratamentul specific al acestui tip de diabet sunt antidiabeticele orale (hipoglicemiantele orale).

Reacții adverse ale antidiabeticelor orale:

-reacții alergice, leucopenie, trombocitopenie, anemie, hipoglicemie, disconfort digestiv (dureri

abdominale, diaree), acidoză lactică

-insulinoterapia -este o modalitate de tratament și pentru o parte din cei cu diabet zaharat tip II, care
au ajuns la epuizarea rezervelor proprii de insulină.

Principiile dietei în diabetul zaharat

Dieta este elementul terapeutic cel mai constant al diabetului zaharat. În unele cazuri este
singurul element terapeutic. Dieta trebuie individualizată în funcţie de:

-vârstă

-sex

-activitate fizică

-preferinţe alimentare

-disponibilităţi financiare

-caracteristicile biologice ale diabeticului (prezenţa sau nu a obezităţii, HTA, dislipidemiei, afectării
renale sau a altor tulburări ce necesită o ajustare terapeutică precisă).

Recomandări nutriţionale:

-calorii: dietă: -normocalorică la normoponderali, hipocalorică la hiperponderali, hipercalorică la

subponderali.

-glucide: 50-55% din aportul caloric, se evită glucidele simple cu absorbţie rapidă ;i produsele
rafinate (zahărul și derivatele).

-Fibrele alimentare (30-35 g) -legume, leguminoase, cereale, fructe.

-lipide: (30% din calorii): 10% grăsimi saturate, 10% grăsimi monosaturate, 10% grăsimi
polisaturate.

- aport de colesterol sub 300 mg/zi.

-proteine: 12-15% din calorii (0,9 g/kg corp/zi), în caz de afectare renală sub 0,8 g/kg corp/zi.

-aportul de sodiu: sub 7 g NaCl/zi, la hipertensivi sub 3 g NaCl/zi.

-alcoolul nu este interzis, trebuie evitat în cazul HTA, obezităţii și hipertrigliceridemiei.

-edulcorantele: "-necalorice (zaharină, aspartam, ciclamat) sunt permise cu moderaţie, iar cele
calorice (sorbitol, fructoză) trebuie incluse în calculul energetic.

Calculul numărului de calorii se face ţinând cont de vârstă, sex și gradul de activitate fizică.

Activitatea sedentară necesită o cheltuială energetică de 25-30 kcal/kg corp/zi

Distribuţia caloriilor pe cele trei principii energetice trebuie să fie de:

-50-60% glucide

-25-35% lipide (1/3 animal, 2/3 vegetal)

-12-15% proteine (1/2 animal, 1/2 vegetal).

Tipuri de alimente în funcţie de conţinutul glucidic:

-alimente cu conţinut mare glucidic, interzise diabeticului: zahăr, miere, smochine, dulceţuri, curmale
uscate, prune uscate, gem de prune, marmeladă, biscuiţi, prăjituri de cofetărie, lapte condensat,
îndulcit.

-alimente cu conţinut glucidic mediu, permise limitat diabeticului: pâine albă și graham, cartofi, orez,
paste făinoase, fasole și mazăre boabe, fructe proaspete, sucuri de fructe.

-alimente permise pacientului cu diabet, fără restricţie: morcovi, ţelină, sfeclă, ardei, varză, ceapă
uscată, usturoi, roșii, vinete, praz, bere, lapte și derivate, carne, pește și derivatele lor.

ADMINISTRAREA INSULINEI

Insulina este medicamentatul care asigură supraviețuirea pacienților cu diabet zaharat tip I
șicontrolul glicemiilor pentru un număr semnificativ (în creștere) dintre pacienții cu diabet zaharat II
și gravide cu diabet gestațional.

OBIECTIVE

-promovarea și menținerea stării de bine, clinic și psihologic al pacientilor

- evitarea hipoglicemiilor severe, a hiperglicemiei simptomatice și a cetoacidozei.

INDICAȚII

Diabet zaharat tip I (indicatie absolută)

Diabet zaharat tip II:

- atunci când cu dozele maxime tolerate ale preparatelor antihiperglicemiante orale combinate cu
dieta nu se ating obiectivele terapeutice

- episoade de stres metabolic acut (infarct miocardic, AVC, infecții moderate sau severe)

- pre, intra și postoperator când se suspendă medicatia orală

- în cazul contraindicațiilor preparatelor orale (insuficienta hepatică și renală)

- reactii adverse ale unor preparate orale

-Diabetul zaharat gestațional care nu se rezolvă prin dietă

- urgențe hiperglicemice (cetoacidoză, hiperglicemie osmolară).

Tipuri de insulină

-Insuline rapide: Actrapid, Humalog, cu acțiune scurtă sunt singurele care se folosesc în situații
deurgență metabolică pentru că se pot administra intravenos, acționând în mai putin de 10 min.

- Insuline intermediare (cu acțiune prelungită): Monotard, Insulatard, Humulin basal, Insuman basal

-Insuline lente: Ultratard, Humulin lente, Huminsulin Long

Insuline premixate (cu acțiune rapidă și intermediară): Mixtard, Humulin, Insuman Comb.

Cea mai rapidă cale de acţiune a insulinei este cea intravenoasă (timp înjumătăţire de 7-10
minute, epuizarea efectului în 2 ore), apoi cea intramusculară (remanenţă 4ore), subcutanată (intrare
în acţiune în 30 minute, epuizarea efectului în 7-8 ore).

Singura insulină care poate fi administrată intravenos este insulina cristalină, care se prezintă
sub forma unei soluţii limpezi. Insulinele medii sau lente care se află în suspensie (sunt opalescente)
nu se administrează niciodată intravenos.

Preparatele insulinice pot fi:

-insuline convenţionale- sunt obţinute din pancreasul de porc (diferă de insulina umană printr-
un aminoacid), din pancreasul de bovine (diferă de insulina umană prin 3 aminoacizi), posedă o
purificare incompletă de aceea sunt antigenice (produc anticorpi insulinici înorganism).

-insuline monocomponent - au aceeași sursă și origine, se obţin printr-un proces de purificare

cromatografică, evitându-se apariţia anticorpilor antiinsulinici și a reacţiilor locale.

-insuline umane- au structura moleculei hormonului secretat de celulele beta pancreatice ale
omului, dar care sunt obţinute fie semisintetic din insulina de porc, fie prin inginerie genetică.
 Din punct de vedere al farmacodinamiei insulinele pot fi cu acţiune:

• rapidă (8 ore),

• medie sau intermitentă (12-14 ore),

• prelungită sau lentă (24 ore).

Insuline rapide:

•Insulină cristalină (bovină),

•Actrapid (porcină),

•Humulin HM (umană),

•Iletin I, II (bovină, porcină).

Insuline medii:

•Semilente MC (porcină),

•Humulin N (umană),

•Insulatard NPH (umană).

Insuline lente:

•Monotard MC (porcină),

•Lente MC (porcină),

•Humulin L (umană),

•Lente Iletin I, II (porcină),

•Ultralente MC (porcină).

Amestecuri:

•Humulin M 1-5(umană),

•Mixtard 1-5.

Prezentarea insulinelor

-la noi în ţară sunt folosite numai flacoanele de 40 UI/ml,(unități internaționale)

-flacoane de 10 ml cu 40 UI/ml sau 100 UI/ml,

- pot exista cartușe cu 100 UI/ml sub formă de stilou sau pen,

-pompele de insulină cu regim preprogamat sau programabil nu s-au dovedit friabile, fiind
costisitoare, incomode și susceptibile la defecţiuni,

-injectarea insulinei prin jet transcutanat folosind dispozitive de tip ”pistol” nu sunt recomandate
având o eficienţă variabilă datorită grosimii diferite a tegumentului de la individ la individ.

PĂSTRAREA INSULINEI

-se păstrează de regulă la frigider între 2-8 grade C, nu în congelator sau aproape de acesta

-în vederea administrării flaconul se scoate din frigider cu 60 min înainte. Nu se încălzește înainte de
administrare

- flaconul integru și/sau cel din care se face administrarea se poate păstra sub 30 grade la întuneric,
nu mai mult de 28 de zile. Dacă timpul este depșit se pierde valabilitatea.

STABILIREA DOZEI ŞI TIPULUI DE INSULINĂ

-se face de către medic, individualizat

- medicul instruiește pacientul cum să-și ajusteze dozele în functie de continutul de hidrocarbonați
din dietă

-tipul de insulină este ales în funcție de toleranța pacientului

- administrarea insulinei se face conform unei scheme stabilite de medic.

PRECAUȚII GENERALE

-se verifică aspectul pentru a observa dacă nu au apărut modificări: insulinele rapide au aspect
limpede, clar, insulinele intermediare sau lente au aspect lactescent, turbid, fără flocoane. Prezența
flocoanelor presupune schimbarea flaconului.

- insulinele intermediare sau lente se omogenizează prin culcarea flaconului în pozitie orizontală și
rulare blând între palme de 30-40 de ori. Agitația în pozitie verticală produce bule și imperfectiuni la
dozare. Dacă nu se omogenizează, nu se administrează.

-nu se amestecă insuline cu concentratii diferite și nici tipuri diferite de insulină. Dacă este necesar se
folosesc seringi separate.
PRECAUTII SPECIALE

-insulinele rapide sunt singurele insuline care se folosesc în situatii de urgență metabolică, în stări
febrile, boli infectioase, traumatisme, interventii chirurgicale

- insulinele rapide sunt singurele care se pot administra pe cale i.v. intrând în acțiune în mai puțin de
10 minute. De asemenea se pot administra pe cale s.c și i.m.

-alegerea locului în funcție de tipul de insulină:

- pentru insulinele rapide " abdominal " cu exceptia a 5 cm în jurul ombilicului, zonă în care
absorbția e cea mai rapidă

- insuline intermediare: coapsă, fesă

- pentru pacienții slabi, normoponderali, copii, injectarea se face în zona deltoidiană și coapsă,într-un
unghi de 45 grade

- în regiunea abdominală sau fesieră injectarea se face începând sub un unghi de 90 grade

- exercitiul fizic crește rata absorbției prin creșterea fluxului sanguin

- de asemenea expunerea la căldură (baie, masarea zonelor, plajă) favorizează absorbția mai rapidă
și glucidele se administrează cu câteva minute mai devreme

-expunerea la frig încetinește absorbția, alimentele fiind administrate cu câteva minute mai târziu

- rotația locului de injecție este importantă pentru prevenirea complicațiilor (lipohipertrofia -

depunere excesivă de grăsime sau lipoatrofia - topirea tesutului grăsos subcutanat)

- dacă sângerează sau iese lichid se aplică un tampon pentru 5-8/ secunde fără să se maseze pentru a
nu grăbi absorbtia insulinei

- reducerea durerii este posibilă dacă soluția se injectează la temperatura camerei, aerul se elimină
corect, zona se spală sau se dă cu alcool și se așteaptă evaporarea, zona este relaxată, pătrunderea în
piele se face rapid, nu se schimbă direcția acului și se folosesc ace adecvate (6,8,12,16 mm) în
functie de regiune.

Tratamentul insulinic se face prin injecţii subcutanate (acul de 1-1,5 cm lungime poate fi introdus
perpendicular sau oblic la 45 grade). Regiunile în care se pot face injecţiile sunt:

-peretele abdominal,

-periombilical,

-braţe (regiunea deltoidiană),

-coapse și regiunile fesiere.

SUPRAVEGHEREA PACIENTULUI

Pot apare complicații:

-hipoglicemia - pacientul trebuie să aibă asupra lui 15 gr hidrocarbonați (3 bucăti de zahăr)

- edemul insulinic - apare la pacienții nou descoperiti din cauza retenției hidrosaline la începutul
inițierii tratamentului cu insulină

- lipodistrofia hipertrofică - creșterea în volum a țesutului adipos nevascularizat ceea ce încetinește

mult absorbtia insulinei

- lipodistrofia atrofică - diminuarea țesutului adipos subcutanat la locul administrării insulinei,mai

frecvent la femeile tinere

- alergia locală - edem, noduli, eritem pruriginos sau dureros

- alergia generalizată - de la urticarie până la șocul anafilactic

- cu excepția hipoglicemiei pe care o sesizează bolnavul, celelalte vor fi interpretate și evaluate de

medicul specialist.

INVESTIGAȚII PARACLINICE DE DIAGNOSTICARE A DZ

Recoltarea și determinarea glicemiei prin puncție capilară

GLUCOMETRUL este un sistem test de asistență pentru investigarea nivelului de glucoză în sânge.
Este utilizat în cazurile pacienților cu diabet zaharat atat în condiții casnice cât și clinice.
   Materiale necesare: glucometru,  teste,  lanţete sterile, dispozitiv de înţepare, mănuși, tampon cu
alcool, comprese uscate, tăviță renală. 
Loc de elecție: pulpa degetului medius/inelar 
Pregătirea pacientului: fizică și psihică - se comunică pacientului tehnica, i se va explica procedura
pentru a-i reduce anxietatea și a ne asigura de cooperarea sa.
Tehnica de determinare a glicemiei cu glucometrul:
 Spălarea mâinilor și îmbrăcarea mănușilor
· Se scot bandeletele de test din folie
· Se introduce capătul bandeletei de test în fanta pentru bandeletă a glucometrului
· Se împinge bandeleta înăuntru până când se opreşte
   Glucometrul porneşte automat şi apare :
· Ora, luna şi ziua
· Mesajul “Aplicaţi proba de sânge”, indică faptul că glucometrul este pregătit să se aplice proba de
sânge pe bandeleta de test pentru glicemie
Recoltarea unei picături de sânge
· se selectează locul puncției (deget sau lobul urechii pentru adulti, călcâie pentru nou-născut)
· se spală mâinile și se pun mănușile
 · dacă este necesar, pentru dilatarea capilarelor, se pot aplica comprese calde, umede timp de
10 minute
· se pregătește glucometrul (se calibrează și de deschide) și apoi se puncționează locul dintr-o
singură mișcare scurtă și rapidă
· prima picătură se șterge cu un tampon uscat
· a doua picătură de sânge se aplică pe bandeleta test introdusă în glucometru, atunci când
apare mesajul „aplicați picătura” asigurându-ne că este o cantitate suficientă de sânge, apoi se
așteaptă câteva secunde până aparatul afișează rezultatul
· după recoltare se aplică un tampon cu alcool menținând compresie pe locul puncționării pâna
se oprește sângerarea
· se notează rezultatul afișat pe ecranul glucometrului, data și ora.
· rezultatul testării glicemiei apare pe ecranul de afişaj şi este stocat în memoria glucometrului.
Oprirea glucometrului
·Când se scoate bandeleta de test din fanta aparatului, glucometrul se opreşte automat.
Reorganizarea locului conform PU.   

Recoltarea glicemiei prin puncție venoasă

Definitie: Glicemia este o analiză biochimică și reprezintă concentrația glucozei în sânge.

Scop: explorator
Materiale necesare:
ü mănuși, garou
ü taviță renală,
ü ac dublu și holder,
ü eprubetă cu capac gri cu 4mg florură de sodiu sau cu capac roșu fără anticoagulant.
ü tampon cu alcool,
Pregătirea psihică - se explică tehnica pacientului și se obține consimțământul.
Pregatirea fizică – recoltarea se face a jeun, pacientul fiind în repaus alimetar de cel puțin 8 ore
Tehnica:
ü se verifică identitatea pacientului și recomandarea
ü spală mâinile, se îmbracă mănusile
ü se alege locul de elecție
ü se aplică garoul deasupra locului de elecție
ü se puncționează vena cu acul dublu atașat la hoder, acul este cu bizoul în sus
ü se introduce vacutainerul fie cel cu capac gri, fie cel cu capac roșu în holder,
ü se face recoltarea sângelui
ü se aplica tamponul, se retrage acul, se face compresie cu tamponul 3-5 minute.
ü proba de sânge va fi dusă la laboratorul de biochimie după ce a fost etichetată cu datele de
identificare a pacientului
Reorganizarea locului: selectarea deșeurilor conform PU.
Valori normale ale glicemiei: 0,80-1,10 mg/dl
Testul de toleranţă la glucoză oral (TTGO)

Definiţie Testul de toleranţă la glucoză reprezintă testul ce evaluează capacitatea organismului de

a metaboliza administrarea unei doze măsurate de glucoză, cu determinarea nivelurilor plasmatice şi
urinare ale glicemiei la intervale regulate, utilizat în special pentru diagnosticarea diabetului zaharat.
Recomandări pentru efectuarea testului de toleranţă la glucoză oral(TTGO)
- pacienţi cu glicemie bazala modificata (impaired fasting glucose, IFG);
- antecedente familiale de diabet zaharat;
- obezitate;
- istoric de infecții recurente (cutanate sau urinare);
- episoade inexplicabile de hipoglicemie;
- paciente cu avorturi spontane, nasteri premature, nasteri de feţi morţi sau macrosomi;
- glicozurie tranzitorie sau hiperglicemie în cursul sarcinii,
- după intervenții chirurgicale, traumatisme,stres,infarct miocardic, administrare de ACTH.
Contraindicaţiile testului 
- testul nu trebuie efectuat la pacientii cu paralizie hipokaliemica periodică;
- testul nu este indicat in caz de: hiperglicemie bazala  ≥ 126 mg/dL la doua determinari;
- valori ale glicemiei bazale constant normale;
- valori ale glicemiei  postprandiale ≥200mg/dL la doua determinari;
- diabet zaharat clinic manifest;
- diabet secundar (ex. dupa administrare de hormoni).
Pregătirea pacientului 
Ultimul consum de alimente trebuie sa fie cu cel putin 8 ore (nu mai mult de 16 ore) înaintea
efectuarii testului; este permisa ingestia unor cantitati mici de apa. Pacientul trebuie sa aiba o dieta
normala in ultimele 72 ore (>150g glucide/zi si abstinenta de la alcool). Este interzis fumatul si
efortul fizic pe durata efectuării testului.
Efectuarea testului
Adulți: Se vor administra în interval de 5 minute 75g glucoză anhidră dizolvată în apă rece.
Copii: Cantitatea de glucoza este administrată funcție de greutatea pacientului: 1.75g/kg corp – max. 75g.
Se vor recolta 2 probe de sânge: imediat înainte de administrarea glucozei şi după 120
minute.In anumite situații clinice, la solicitarea medicului, se pot recolta mai multe probe la: 30, 60,
90, 120, 180 minute4.
Reactii adverse: unele persoane pot prezenta greata sau pot avea simptome vaso-vagale in cursul
efectuarii testului. 
Interpretarea rezultatelor - Interpretarea valorilor glicemiei bazale si in cadrul testului de toleranta
la glucoza se efectueaza conform criteriilor ADA (American Diabetes Association):
Normoglicemie Conditii asociate cu risc Diabet zaharat
crescut de diabet zaharat
Glicemie bazală <100 mg/dL 100-126 mg/dL (5,6- ≥126 mg/dL
(<5.6 mmol/L) 6,9mmol/L) (glicemie (7.0 mmol/L)
bazala modificata)
Glicemie la 2 ore dupa <140 mg/dL 140-200 mg/dL (7.8- ≥200 mg/dL
administrarea a 75g (7.8 mmol/L) 11.1mmol/L) (intoleranta la (≥11.1 mmol/L)
glucoza glucoza)
Testul de toleranta la glucoză este util nu numai in diagnosticul diabetului zaharat, ci si in
identificarea pacientilor cu intoleranta la glucoza (impaired glucose tolerance, IGT).
Persoanele cu IFG, ca si cele cu cele cu IGT, fac parte dintr-un grup intermediar, care, desi nu
indeplineste criteriile de diagnostic ale diabetului zaharat, prezinta niveluri ale glucozei prea mari
pentru a fi considerate normale. Acestea persoane trebuie considerate categorii de risc crescut
pentru diabet si afectiuni cardiovasculare. IFG si IGT se asociaza cu obezitate (in special
abdominala), hipertensiune arteriala si dislipidemie (trigliceride crescute si HDL-colesterol scazut).
Cresterea activitatii fizice, scaderea ponderala si administrarea anumitor agenti farmacologici previn
sau intarzie dezvoltarea diabetului la persoanele cu intoleranta la glucoza.
Alte conditii clinice asociate cu modificarea toleranței la glucoză:
• Scăderea tolerantei la glucoza cu valori crescute ale glicemiei poate aparea: postgastrectomie, in
ingestia excesiva de glucoza, hiperlipidemie tipurile III, IV si V, hemocromatoza, boala Cushing,
leziuni SNC.
• Scăderea tolerantei la glucoza cu hipoglicemie poate aparea in: boala von Gierke, boli hepatice
severe, niveluri crescute de epinefrina.
• Creșterea tolerantei la glucoza cu aplatizarea curbei (obtinuta din valorile glicemiei la 30, 60, 90,
120, 180 minute) poate aparea in: hiperplazie sau tumori ale celulelor insulare pancreatice,
malabsorbtie (sprue, boala celiaca, boala Whipple), boala Addison, hipopituitarism,
hipoparatiroidism, hipotiroidie, boli hepatice1.
Limite si interferente
Testul are valoare limitata în diagnosticul diabetului zaharat la copii și este rar indicat in acest
scop. Fumatul poate crește nivelurile de glucoza. Dieta alterata (ex. regim pentru scaderea in
greutate) poate scadea toleranta la glucoză și sugera un “fals diabet”. Bolile infectioase si
interventiile chirurgicale pot afecta toleranta la glucoza, de aceea testul se recomanda a fi efectuat la
un interval de 2 saptamani de la episodul acut. Repausul prelungit la pat poate de asemenea sa
afecteze rezultatele testului; atat cat este posibil, testul se va efectua doar la pacienti ambulatori.
Alte conditii patologice care pot genera rezultate fals patologice la testul de toleranta la
glucoza: ulcer duodenal, gastrectomie, hipokaliemie, hipermagneziemie.
• Medicamente
Creșterea toleranței la glucoză: atenolol, clofibrat, gliburid, fenitoin, guanetidina, lisinopril,
inhibitori MAO, metformin, metoprolol, nandrolol, octreotid, prazosin.
Scăderea toleranței la glucoză: acebutolol, acid nicotinic, atenolol, betametazona, calcitonina,
clorpromazina, clofibrat, contraceptive orale, estrogeni conjugati, cortizon, danazol, dexametazona,
diazoxid, dietilstilbestrol, foscarnet, furosemid, hormon de crestere, hidroclorotiaziad, imipramina,
interferon alfa-2a, litiu, medroxiprogesteron, metilprednisolon, metoprolol, naproxen, niacinamida,
nifedipin, pindolol, prednisolon, prednison, prometazina, spironolactona, streptozocin, triamcinolon,
triamteren, verapamil.
Dacă este posibil, medicația trebuie întrerupta cu cel putin 3 zile înainte de test (în special
contraceptive orale, diuretice tiazidice, corticosteroizi, fenotiazine)

REZERVA ALCALINA

-se recoltează sânge venos pe heparină, sau cu sistem vacutainer, normal 27 mEq/l scade în diabetul
decompensat.

EXAMENE DE LABORATOR ALE URINEI

GLICOZURIA

- se recoltează urina din 24 ore într-un borcan curat, gradat. Din întreaga cantitate se trimite
lalaborator 150-200 ml urină. Pe eticheta ce însoțește produsul se specifică cantitatea de urină /24
ore. Normal glicozuria este absentă.

DOZAREA CORPILOR CETONICI

-se recoltează urina/ 24 ore, se trimit la laborator 150 ml de urină. Prezența corpilor cetonici în urină
se întâlnește în coma diabetică si la pacienții cu vărsături prelungite.

TOLERANȚA LA GLUCIDE

Scop: stabilirea dozei de insulină ce urmează a se administra

- se administrează pacientului timp de 3 zile, în alimentaţie o cantitate fixă de glucide (ex. 200 g)

- zilnic se recoltează urina din 24 de ore (pentru glicozurie) și sânge (pentru dozarea glucozei)

- se face media glicozuriei pe cele 3 zile și se scade din cantitatea de glucide administrate în 24 de
ore.

Exemplu:

- media glicozuriei este 80 g/24 ore. Aceasta se scade din 200 g de glucide administrate zilnic, ceea
ce înseamnă că 120 g de glucide sunt tolerate, iar 80 g netolerate. Pentru acestea din urmă se
administrează insulină (o unitate pentru 2 g de glucoză în urină)

- dacă pacientul nu prezintă glicozurie sau 10 g/24 ore, se consideră o bună toleranţă la glucide.

EXAMENUL FUNDULUI DE OCHI -OFTALMOSCOPIA (F.O)

Tehnică:

-examinarea se face într-o cameră obscură cu ajutorul oftalmoscopului, care măreste elementele de
15-20 de ori.

Prin oftalmoscopie directă se examinează: corpul vitros, retina, pupila nervului optic (sau pata
oarbă), macula (pata galbenă), vasele retiniene.

Pregătirea pacientului

- este necesar ca pupila să fie dilatată, în acest scop asistenta medicală va instila 1-2 picături de
hamatropină 1% sau mydrium în sacul conjunctival, cu 30 min înainte de examinare.

Atenție! Administrarea de hematropină si mai ales de atropină este contraindicată în glaucom.

Imediat după efectuarea fundului de ochi se poate măsura tensiunea în artera centrală a retinei
(TACR), pregătirea este comună pt. ambele examinări. Valoarea normală a TACR = 35 mmHg +-
10 . Examenul TACR și F.O se indică în tumorile cerebrale, bolile neurologice, pulmonare, renale,
DZ,etc.

EDUCAŢIA PENTRU SĂNĂTATE A POPULAŢIEI PRIVIND PREVENIREA DIABETULUI

ZAHARAT

Măsuri de profilaxie primară

 Măsurile vizează reducerea numărului de cazuri noi de îmbolnăvire și constau în:

-dispensarizarea persoanelor cu factori genetici potenţial diabetogeni (diabet zaharat la rudele de grad
I)

-dispensarizarea persoanelor cu infecţii pancreatotrope (virus urleian, virusul hepatitei)

- educarea populaţiei pentru a reduce din alimentaţie glucidele rafinate, excesul de glucide

- educarea populaţiei pentru a combate supraalimentaţia, obezitatea, stresul " factori ce favorizează
diabetul zaharat de maturitate

-educarea femeilor care au născut feţi cu greutate de peste 5 Kg să reducă glucidele din alimentaţie,
să monitorizeze glicemia

-educarea tinerilor diabetici care vor să aibă copii sănătoși să evite căsătoriile cu parteneri diabetici
(riscul pentru copil este de 60-80% să aibă diabet zaharat).

Măsuri deprofilaxie secundară

-dispensarizarea bolnavilor cu diabet zaharat prin efectuarea periodic, a controalelor clinice și de

laborator

-învăţarea pacientului să-și administreze corect medicamentele și să-și prepare alimentele pentru a
putea duce o viaţă normală

-învăţarea pacientului să evite alcoolul, fumatul, eforturile fizice mari, obezitatea, pentru a preveni
complicaţiile bolii

-învăţarea pacientului să utilizeze mijloacele de monitorizare a glicemiei la domiciliu.

Măsuri de profilaxie terțiară

-readaptarea individului, reinserarea sa socială în cazul apariţiei unor complicaţii invalidante (nevrite,
retinopatie diabetică).

Măsuri degradul IV

-în stadiile finale ale bolii, asigurarea unei morţi demne, liniștite.

COMA DIABETICĂ (HIPERGLICEMICĂ)

Este complicaţia cea mai gravă a diabetului zaharat. Poate fi declanșată de:

-eroare dietetică (post prelungit și nu excesul alimentar)

- oprirea sau diminuarea nejustificată a tratamentului cu insulină

- erori în dozarea insulinei

- surmenaj, factori psihici, infecţii, intoxicaţii, corticoterapie, etc.

Tablou clinic în precomă și în comă. Atitudine de urgență

1. Coma diabetică este totdeauna precedată de o fază prodromală = precoma exteriorizată clinic prin:

- anorexie totală (este un avertisment la un diabetic care de obicei este polifag),însoţită de greţuri,
vărsături, greutate epigastrică

- polidipsie, poliurie

- polipnee cu halenă acetonică (elemente valoroase pentru a interveni înainte de apariţia comei).

În coma diabetică acido-cetonică există 3 semne majore:

A. Dispnee

-respiraţia Kussmaul (în 4 timpi: inspiraţie, pauză, expiraţie - pauză) amplă,zgomotoasă

B. Tulburări de cunoștință(comă calmă)

C. Deshidratare globală:

- tegument uscat

- extremităţi reci, de aspect violaceu

- pliu cutanat persistent

- uscăciunea limbii (roșie prăjită), a mucoaselor

- facies supt, nas ascuţit

- hipotonia globilor oculari, înfundaţi în orbite

- hipotensiune arterială, colaps.

D. Alte semne: hipotermie, vărsături, dureri abdominale, midriază, halenă acetonică.

-Pentru confirmarea diagnosticului pot fi determinate (accesibile oricărui cabinet medical) glicozuria,
acetonuria

-Ca tratament de urgenţă se administrează insulina 20 U.I i.v. (chiar la domiciliu).

- se transportă de urgenţă la spital unde tratamentul este etapizat pe ore și strict individualizat pentru
combaterea acidozei și hidratare.
- se recoltează probe de laborator pentru determinarea glicemiei, glicozuriei cantitative, acetonuriei,
hematocritului, azotemiei, ionogramei, rezervei alcaline.

COMA HIPOGLICEMICĂ

Coma hipoglicemică este manifestarea extremă a hipoglicemiei, se anunță cu pierderea stării

de conștiință sau, altfel spus, cu incapacitatea pacientului de a acționa adecvat pentru a iesi din
hipoglicemie fără intervenția altor persoane. Coma este caracterizată printr-o imposibilitate totală de
trezire.

Tabloul clinic

- Uneori este precedată de foame imperioasă, senzaţie de oboseală, tahicardie, anxietate, transpiraţii,
agitaţie psiho-motorie (logoree, delir, fasciculaţii musculare)

- de cele mai multe ori se instalează brusc

- are tablou caracteristic de comă „umedă” și hipertonă:

-transpiraţii profuze

- agitaţie psihică

-contracturi musculare

- convulsii

-hiperflexia osteo-tendinoasă

-hipertonia globilor oculari

-semnul Babinski bilateral.

Conduita deurgență

Coma hipoglicemică (la un bolnav diabetic) trebuie diferenţiată de coma diabetică (vezi anterior), de
care se deosebește prin:

-absenţa respiraţiei de tip Kussmaul și a halenei acetonice, a fenomenelor de deshidratare (pielea este
uscată în coma diabetică și umedă în cea hipoglicemică) și absenţa tulburărilor neurologice.

-când diferenţierea este greu de făcut, se administrează 20-30 ml glucoză hipertonică (20-40%) care
este urmată de o ameliorare rapidă în cazul unei come hipoglicemice și de nici un efect în cazul
comei diabetice. Transportare la spital.

SCHEMA DIAGNOSTICULUI DIFERENŢIAL DINTRE COMA DIABETICĂ ŞI

COMA HIPOGLICEMICĂ
Coma diabetică Coma hipoglicemică
Cauze: Cauze:
- nerespectarea dietei -alimentaţie insuficientă
- doză insuficientă de insulină -supradozarea de insulină sau (mult mai rar
- diferite infecţii, tulburări gastro-intestinale hipoglicemiante orale)
- boli intercurente - eforturi fizice mari
Debut Debut
-debut lent (mai multe zile). -debut brusc, sau la câteva ore după
administrarea de insulină
Evoluţia simptomelor Evoluţia simptomelor
-poliurie -anxietate, neliniște
-polidipsie -transpiraţii, palpitaţii
-uscăciunea gurii -senzaţie de foame
-greturi, vărsături -cefalee, diplopie
-astenie, somnolenţă, comă -dezorientare psihică
-respiraţie Kussmaul. -agitaţie psihomotorie
-convulsii tonic-clonice
-pierderea cunoștinţei
Starea clinică Starea clinică
-tegument uscat, hiperemic -tegument palid, umed
-limbă uscată, crăpată - T.A. normală sau crescută
-hipotensiune arterială - pupile dilatate
-hipo și areflexie -reflexele osteotendinoase accentuate
(hiperreflexie)
-Babinski pozitiv bilteral

COMPLICATII CRONICE ALE DIABETULUI ZAHARAT

1. NEUROPATIA DIABETICA

Apare cel mai precoce, la aproximativ 5 ani de evoluţie. Clinic se manifestă prin: dificultăti la mers,
scăderea forţei musculare, hipotrofie sau atonie musculară, diminuarea sau abolirea reflexelor
osteotendinoase, dureri de diferite intensităti la nivelul membrelor, parestezii (furnicături,
amorţeli,curentări), diminuarea sau abolirea sensibilităţilor termice, tactile, dureroase, vibratorii.

O complicaţie a neuropatiei diabetice este gangrena neuropată (debutează ca o flictenă , bășică cu

conținut clar la nivelul unui mic traumatism - rosătură de pantof, cui etc., care se poate infecta).

Datorita acestor complicaţii este necesară o atentă îngrijire a picioarelor. Unghiile de la picioare nu
se vor tăia cu foarfecele ci se vor pili cu pile nemetalice (pe suport de carton). Nu se va umbla
desculţ, se vor folosi șosete de lână, se va spăla zilnic cu săpun si se va șterge prin tamponare (nu
frecare) cu un prosop moale, mai ales între degete, baie călduță la picioare timp de 5 minute,
încăltămintea lejeră (nici prea strânsă, nici prea largă, fără cuie, fără tocuri mari).

Tratamentul neuropatiei constă în:

- Neuramion în cure 6 luni

-Vitamine B1, B6, B12 - cure de 10 zile pe lună.

-Milgama

2. MACROANGIOPATIA DIABETICĂ (afectarea vaselor sanguine mari)

Apare dupa 10 ani de DZ. Factorii de risc sunt: fumatul, stresul si sedentarismul.

Consecinţele: ateroscleroza cerebrală cu AVC (accident vascular cerebral 80% de natură

trombotică), cardiopatie ischemică cronică, infarct miocardic acut nedureros, sindroame de ischemie
periferică (obstrucția arterelor periferice, în special a membrelor inferioare).

3. MICROANGIOPATIA DIABETICĂ (afectarea vaselor sanguine de calibru mic)

Determină afectare retiniană (retinopatia diabetică cu slabirea/pierderea vederii) și renală (nefropatia

diabetică cu insuficiență renală cronică si necesitatea dializei).

4. GANGRENA DIABETICĂ

Este consecinţa asocierii mai multor factori: neuropatia diabetică, microangiopatia diabetică, factori
infectioși. Este, deci, o complicaţie a complicaţiilor DZ.

Prevenirea gangrenei se face respectând tratamentul (împiedică apariţia neuropatiei și

microangiopatiei) precum și regulile de igienă corespunzătoare (previne infecţia).