Tulburările de comportament

Comportamentul reprezintă ansamblul reacțiilor adaptative, obiectiv-observabile, pe care un

organism prevăzut cu sistem nervos le execută ca raspuns la stimulii din ambianța (Tilquin).
Comportamentul este, așadar, expresia exterioară a raporturilor dintre individ și mediu, a
echilibrului pe care individul îl realizează în procesul dinamic de integrare în viata sociala și care este
obiectivat, de regulă într-un sistem de fapte sau de acțiuni supuse unei aprecieri morale. Mai putem
defini comportamentul ca fiind conduita unui subiect luat în considerare într-un mediu și timp date,
având semnificație adaptativă și întotdeauna subordonându-se unui sens (scop).

Comportamentul copilului/adolescentului este puternic influențat de-a lungul ontogenezei lui de

dezvoltarea psihogenetică a individului și de mediul social în care acesta trăiește și muncește.

Tulburările de comportament sau modificările de comportament sunt forme de dezechilibru psihic, ce

implică tulburări în sfera emoțional-volitivă, ca urmare a unei leziuni cerebrale pre- sau post-natale, a
unor structuri psihice morbide de natură sociogenă (I. Strachinaru, 1994). Aceste devieri de conduită
sunt, așadar, nu doar abateri de la normele stării de sănătate, ci și de la normele morale, cu daune
resimțite în raporturile sociale normale.

Criteriile de diferențiere ale unui comportament normal față de un comportament deviant diferă foarte
mult de la o cultură la alta, de la o epocă la alta. în literatura de specialitate, în afara termenului de
"tulburare de comportament" (adoptat de Comisia de Nomenclatura a Congresului Mondial de Psihiatrie
Infantila din 1950), există numeroase alte denumiri folosite pentru a desemna aceeași realitate. Astfel,
Yonbrel vorbește despre "copilul rau", Wallon despre "copilul turbulent", Beaujean despre "copilul
revoltat", Lafon despre "inadaptare juvenilă" etc. (R. Rascanu, 1994). în tara noastră, R. Rascanu, în
1980 a introdus termenul de "sindrom comportamental" sau "comportamentism".

După DSM – IV (1994), tulburările de conduită se încadrează în patru grupe principale:

 Conduită agresivă, care cauzează sau ameninţă cu vătămarea fizică alţi oameni sau
animale:
- adesea tiranizează, ameninţă sau intimidează pe alţii,
- iniţiază adesea bătăi,
- a făcut uz de armă care poate cauza o vătămare corporală serioasă altora (ex: băţ,
cărămidă, cuţit, armă de foc),
- a fost crud fizic cu alţi oameni,
- a fost crud fizic cu animalele,
- a furat cu confruntare cu victima (ex: banditism, furt din poşete),
- a forţat pe cineva la activitate sexuală.

 Conduită nonagresivă, care cauzează pierderea sau prejudicierea proprietăţii:

- s-a angajat deliberat în incendieri cu intenţia de a cauza un prejudiciu serios,
- a distrus deliberat proprietatea altuia (ex: altfel decât prin incendiere).

 Fraudă sau furt:

- a intrat prin efracţie în casa, dependinţele sau autoturismul cuiva,
- minte adesea pentru a obţine bunuri sau favoruri ori pentru a evita anumite obligaţii (adică
“escrochează” pe alţii),
- a furat lucruri de valoare mare fără confruntare cu victima (ex. furt din magazine, dar fără
efracţie).

 Violări serioase ale regulilor:

- adesea lipseşte de acasă noaptea în dispreţul interdicţiei părinţilor, începând înainte
de vârsta de 13 ani,
- a fugit de acasă (noaptea) de cel puţin două ori în timp ce locuieşte în casa
părintească sau a substitutului parental (sau odată, fără a reveni acasă o lungă perioadă
de timp),
- chiuleşte adesea de la şcoală, începând înainte de a împlini 13 ani.

Clasificarea tulburărilor de conduită în funcţie de vârsta de debut:

 Cu debut în copilărie: debutul a cel puţin un criteriu caracteristic tulburării de

conduită înainte de vârsta de 10 ani;
 Cu debut în adolescenţă: absenţa oricărui criteriu caracteristic tulburărilor de conduită
înainte de vârsta de 10 ani.

Clasificarea tulburărilor de conduită privind severitatea acestora:

 Uşoară: fără probleme de conduită în exces, iar cele existente cauzează numai un
prejudiciu minor altora;
 Moderată: numărul problemelor de conduită şi efectul asupra altora, intermediar între
“uşoară” şi “severă”;
 Severă: multe probleme de conduită în exces ori probleme de conduită care cauzează
un prejudiciu considerabil altora.

Există patru ipostaze care duc la tulburări de comportament – de aici patru categorii de
tulburări de comportament (Ghiran, 1991):

 Tulburări de comportament de tip criză bio-psiho-socială. Această categorie de 

tulburări comportamentale sunt numai expresia trecerii prin starea de criză. Ele sunt
raportate la anumite etape critice de vârstă.
 Tulburări de comportament de tip carenţial care sunt determinate de carenţe
afective sau materiale. Carenţele, indiferent de natura lor, duc la insuficienţe care nu
le satisfac copiilor în cauză nici măcar trebuinţele elementare. Aceste insuficienţe
determină tulburări de comportament.
 Tulburări de comportament de tip sociopatic. În acest caz comportamentul deviant
îşi are originea într-un eveniment extrafamilial cu influenţe asupra individului.
 Tulburările de comportament pot apărea ca simple simptome în cadrul unor tulburări
psihice mult mai complexe.

Dacă ne referim la fenomenologia clinică de  manifestare, tulburările de comportament se

împart în două categorii:

 Tulburări de comportament neepisodice. Acestea se  înlănţuiesc, trec una din alta şi
aproape că nu le poţi sesiza începutul. Ele nu au caracter de boală, ci pur şi simplu un
rău duce la alt rău.
  Tulburări de comportament episodice. Acestea se caracterizează printr-o evoluţie
sinusoidală. Astfel, după o perioadă de echilibru, apar perioade de dezechilibru,
comportamentul modificându-se.

   Clasificarea tulburărilor de comportament în funcţie de fenomenologia clinică de

manifestare (Ghiran, 1991)

Tulburări de comportament

 Neepisodice
o neascultarea
o agresiunea
o minciuna
o furtul
o fuga
o vagabondajul
 Episodice
o inhibiţie 
 mutismul
 narcolepsia
 catalepsia
 cataplexia 
o dezinhibiţie 
 disconfort  - primar   - epileptic
                                     - instinctiv

                                                            - secundar - impulsiv

                                                                                 - acting-out  

Cauzele apariţiei unei tulburări de comportament la copil sunt multiple. Între acestea
amintim: (Mitrofan, I., 2003)

 educaţia necorespunzătoare a copilului, educaţie caracterizată prin inconsecvenţă,

libertate exagerată sau, dimpotrivă, o educaţie prea autoritară, inflexibilă, neunitară
sau contradictorie. Această situaţie este mai frecventă în familiile cu stres marital
prelungit, cu dezacorduri evidente între părinţi;

 tulburările de personalitate a educatorilor. Putem avea de-a face fie cu educatori cu

labilitate emoţională, fie cu educatori prea rigizi;

 condiţiile de mediu extern defavorabile. Cel mai adesea, un astfel de copil trăieşte
într-un mediu insuficient sub raportul stimulării şi corecţiei pe care el trebuie să le
primească prin experienţa socială a altora sau într-un mediu care-l solicită prin bogăţia
stimuluilor peste posibilităţile lui de adaptare. Tulburări generate de astfel de cauze
pot să apară la copii cu un fond constituţional normal. Ele sunt în general trecătoare,
depedente strict de condiţiile de viaţă ale copilului;

 factorii genetici, al căror rol nu este încă prea clar precizat, pe această temă
cercetătorii purtând în continuare lungi dezateri. S-a constatat însă că majoritatea
 copiilor care prezintă de timpuriu tulburări comportamentale s-au manifestat la scurt
timp după naştere ca uşor iritabili, fără un program regulat, nerăspunzând adecvat la
confort.

N. Mitrofan (1994) realizează o analiză a cauzelor care pot determina comportamentul

deviant la copii. Astfel, el vorbeşte de două categorii de factori ce stau la baza acestor
tulburări: a) factori interni, individuali şi b) factori externi, sociali.
     a) Factorii individuali includ:

 disfuncţiile cerebrale (cercetările au demonstrat specificitatea traseelor EEG la

delincvenţii minori);

 deficienţele intelectuale;

 tulburări ale afectivităţii (imaturitate afectivă);

 tulburări caracteriale (imaturizare caracterologică).

     b) Factorii sociali includ:

 climatul educaţional familial (familii dezorganizate, atmosferă familială conflictuală,

climat hiperautoritar sau climat hiperpermisiv);

 eşecurile privind integrarea şcolară (nivel scăzut atât al randamentului şcolar, cât şi al
satisfacţiei resimţite de elev în legătură cu activitatea şcolară).

   Deşi factorii de risc descrişi mai sus s-au arătat a fi implicaţi în dezvoltarea tulburărilor de
comportament, este important de menţionat faptul că nu toţi copiii expuşi acestor factori
dezvoltă astfel de tulburări.

Atașez un .studiu de caz\studiudecaz.doc