ACTUL JURIDIC CIVIL

Noţiunea şi clasificarea actelor juridice civile

Noţiunea
Actul juridic reprezintă o manifestare de vointa a subiectelor de drept civil exprimând
intenţia de a produce efecte juridice civile, în sensul de a naste, modifica sau stinge un raport
juridic civil concret. Codul civil defineşte în art. 1.166 contractul ca un „acord de voinţe dintre
două sau mai multe persoane cu intenţia de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic”.
Clasificarea actelor juridice civile
Respectând mai multe creiterii, actele juridice se clasifica în:
- acte juridice civile unilaterale, bilaterale si multilaterale
- acte juridice civile cu titlu oneros si acte cu titlu gratuit
- acte juridice civile constitutive, translative si declarative
- acte juridice civile de administrare si de dispozitie
- acte juridice civile patrimoniale si nepatrimoniale
- acte juridice civile consensuale, solemne si reale
- acte juridice civile intre vii si pentru cauza de moart.e
- acte juridice civile subiective si acte conditie
- acte juridice civile pure si simple si acte afectate de modalitati
- acte juridice civile principale si accesorii
- acte juridice civile cauzale si acte abstracte
- acte juridice civile personale si acte prin reprezentare
- acte juridice civile numite si acte nenumite
- acte juridice civile cu executare dintr-o data si acte cu executare succesiva
Actele juridice civile pot fi clasificate în funcţie de mai multe criterii, şi anume : în
funcţie de numărul părţilor, în funcţie de scopul urmărit, după criteriul efectului lor, în raport
de importanţa lor, după modul de formare, având în vedere criteriul conţinutului, în funcţie de
momentul în care îşi produc efectele, în raport de rolul voinţei părţilor în stabilirea conţinutului
actelor juridice, după legătura cu modalităţile, după raportul dintre ele, după legătura cu cauza
(scopul), modalitatea încheierii actelor juridice civile, în funcţie de reglementarea şi denumirea
lor legală şi modul de executare a actelor juridice.
Având in vedere primul criteriu de clasificare expus mai sus, actele juridice sunt :
unilaterale, bilaterale si plurilaterale (multilaterale).
Conform art. 1324 C.Civ. « este unilateral actul juridic care presupune numai
manifestarea de voinţă a autorului său »  iar art. 1325 C.Civ. prevede «  dacă prin lege nu se
prevede altfel, dispozitiile legale privitoare la contracte se aplică in mod corespunzător actelor
unilaterale ».
Aceste texte de lege redau definiţia actului juridic unilateral reţinut în trecut de
doctrina în materie. Simpla manifestare de voinţă a unei persoane este suficientă pentru a da
naştere unei obligaţii, fără a fi necesară acceptarea expresă a creditorului, aceasta fiind diferenţa
esenţială fată de contract.1 Acolo unde legea nu acordă un regim juridic special actelor
unilaterale se vor aplica regulile privitoare la contracte.
Categoria actelor juridice unilaterale include: testamentul, renunţarea la
moştenire, denunţarea unui contract de către una dintre părţi, oferta de a contracta.
După cum formarea sau producerea efectelor impune sau nu comunicarea
manifestării de voinţă către destinatarul direct al actului, actele juridice unilaterale se subclasifică
în: acte supuse comunicării (oferta, denunţarea unilaterală a contractului de mandat) şi acte
nesupuse comunicării (testamentul).
De asemenea, trebuie precizat că actele unilaterale nu se confundă cu contractele
unilaterale, clasificarea actelor făcându-se după numărul părţilor, pe când la contracte,
clasificarea în unilaterale şi bilaterale se face în funcţie de conţinut. Mai mult, toate contractele,
inclusiv cele unilaterale, fac part.e din categoria actelor juridice bilaterale sau plurilaterale, actele
juridice unilaterale nefiind contracte, fiind consecinţa manifestării unilaterale de voinţă şi nu a
unui acord de voinţă.
Contractul unilateral este acel contract care dă naştere la obligaţii numai în sarcina
unei părţi2, cu referire la contractului de donaţie, contact de împrumut de folosinţă, depozit cu
titlu gratuit, pe când contractul bilateral (sinalagmatic) se caracterizează prin reciprocitatea şi

1
Constantin Stătescu, Corneliu Bîrsan, Drept civil. Teoria generala a obligatiilor, Ediţia a III-a, Editura All Beck,
Bucureşti, 2002, p.105
2
Mariana Rudăreanu, Obligatii. Contracte, Editura Fundatiei România de Mâine, Bucureşti, 2006, p.26
interdependenţa obligaţiilor ce revin părţilor, fiecare part.e având atât calitatea de debitor, cât şi
de creditor, de exemplu: contract de schimb, contract de locaţiune, contract de vânzare.3
Doctrina evidenţiază şi categoria contractelor sinalagmatice imperfecte care iniţial
sunt contracte unilaterale, însă, în timpul executării acestora, în mod accidental, iau naştere şi
obligaţii în sarcina celeilalte părţi, ca de exemplu: în cazul contractului de depozit iniţial
deponentul are doar drepturi iar depozitarul obligaţii, însă, dacă apar cheltuieli neaşteptate în
legătură cu bunul suportate de depozitar, contractul se transformă în contract sinalagmatic.4
Actul juridic bilateral reprezintă voinţa concordantă a două părţi. Sunt acte
juridice bilaterale: contractul de vânzare, contractul de schimb, contract de donaţie, contract de
locaţiune.
Actul juridic plurilateral este rezultatul voinţei concordante a trei sau mai multe
părţi, un asemenea act fiind contractul de societate încheiat de cel puţin trei asociaţi, convenţia
de part.aj (trei sau mai mulţi copărtaşi), contract de tranzacţie incheiat de cel puţin trei părţi.5
După scopul urmărit la incheierea lor deosebim: actele juridice civile cu titlu
oneros şi acte juridice civile cu titlu gratuit.
Actul juridic cu tilu oneros este acela prin care fiecare part.e urmăreşte să îşi
procure un avantaj în schimbul obligaţiilor asumate ( art. 1172, alin.1, C.Civ.), iar actul juridic
cu titlu gratuit este acela prin care una din părţi urmăreşte să procure celeilalte părţi un beneficiu
fără a obţine în schimb vreun avantaj (art. 1172, alin.2, C.Civ.), 6 de exemplu: donaţia,
comodatul, împrumutul de consumaţie fără dobândă, mandatul gratuit.
La rândul lor, actele juridice cu titlu oneros se subclasifică în acte comutative şi
acte aleatorii.
Actele aleatorii sunt acte juridice cu titlu oneros care, prin natura lor sau prin
voinţa părţilor, oferă cel puţin uneia din părti şansa unui câştig şi o expune totodată la riscul unei
pierderi, ce depind de un eveniment viitor şi incert ( art.1173, alin.2, C.civ.), cum ar fi : contract
de renta viageră, contract de întreţinere, vânzarea unui drept litigios.
Actele comutative sunt acte juridice cu titlu oneros în care, la momentul încheierii
lor, existenţa drepturilor şi obligaţiilor părţilor este certă, iar întinderea acestora este determinată

3
Gabriel Boroi, Liviu Stănciulescu, Instituţii de drept civil, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2012, p.79
4
Florin Ciutacu, Teoria generală a obligaţiilor, Editura Themis Cart., Bucureşti, 2009, p. 7
5
Gabriel Boroi, Liviu Stănciulescu, op.cit., p.77-79
6
Dimitriu Alexandru, Dobre Adriana –Florentina, Dragoş Nicolae Dumitru, Ana Gabriela Atanasiu, Noul Cod
civil.Note.Corelaţii.Explicaţii, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2011, p.494
(art.1173, alin 1 C.Civ.). Sunt comutative : contractul de vânzare, contractul de locaţiune,
contractul de antrepriză.
Actele juridice cu titlu gratuit se subdivid, la rândul lor, în acte dezinteresate si
liberalităţi.
Actele dezinteresate sunt acte juridice cu titlu gratuit, prin care dispunătorul
procură un beneficiu cuiva fără să-şi micşoreze patrimoniul. Printre actele dezinteresate se
numară: mandatul gratuit, comodatul, depozitul neremunerat.
Liberalităţile sunt acte juridice cu titlu gratuit prin care dispunătorul îşi
micşorează patrimoniul cu folosul patrimonial procurat gratificatului. Sunt liberalităţi: legatul,
contractul de donaţie.
Această diferențiere între liberalităţi şi acte dezinteresate este importantă,
deoarece condiţiile de formă sunt mai restrictive în cazul liberalităţilor, fiind în general acte
juridice solemne, ceea ce nu este cazul actelor juridice dezinteresate, iar regulile în materie
succesorala în legatură cu reducţiunea şi raportul se aplică numai liberalităţilor.7
După criteriul efectului lor, actele juridice se clasifică în acte juridice constitutive,
translative si declarative.
Sunt constitutive actele juridice civile care creează raporturi juridice ce au în
conţinutul lor drepturi şi obligaţii noi care nu au existat anterior. De exemplu: actul de constituire
a unui uzufruct, amanet, ipoteca convenţională.
Sunt translative actele juridice civile care au ca efect strămutarea uni drept
subiectiv de la un patrimoniu la altul, cum ar fi: contractul de vânzare – cumpărare, contract de
donaţie.
Actele juridice civile declarative sunt acte care au ca efect consolidarea sau
definitivarea între părţi a unor drepturi preexistente ca: part.ajul, împărţeala convenţională.8
O specie apart.e de act declarativ este actul confirmativ prin care o persoană
renunţă la dreptul său de a ataca cu acţiunea în anulabilitate ( nulitatea relativă) un act juridic
civil la a cărui încheiere a fost încălcată o dispoziţie legală ce ocroteşte un interes personal,
individual. Prin actul confirmativ este înlăturată cauza de anulabilitate, actul juridic devenind
valabil.

7
Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, Curs de drept civil. Part.ea generală, Editura Hamangiu, Bucuresti,
2011, pp.108-111
8
Dănuţ Cornoiu, Drept civil. Part.ea generală, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2007, pp.155-156
 Această clasificare a actelor juridice civile are importanţă juridică sub diferite
aspecte, precum: actul constitutiv şi cel declarativ produc efecte numai pentru viitor(ex tunc), pe
când actul translativ produce efecte şi pentru trecut (ex tunc) ; calitatea de având – cauză are
numai dobânditorul unui drept sau bun printr-un act translativ, iar nu şi part.ea dintr-un act
declarativ; just-titlu pentru uzucapiunea de 10-20 ani poate fi doar un act translativ, nu şi unul
declarativ.9
În raport de importanţa lor actele juridice civile pot fi : acte de conservare, de
administrare şi de dispoziţie.
Este act de conservarea actul juridic care are ca efect preîntâmpinarea pierderii
unui drept subiectiv civil. Actul de conservare este întotdeauna avantajos pentru autorul său
deoarece se salvează un drept de valoare mare cu o cheltuiala mică. Printre actele de conservare
se numără: înscrierea unei ipoteci, a unui privilegiu, somaţia.
Prin actul de administrare se realizează o normală punere în valoare a unui bun (
ut singuli) sau patrimoniu, cum ar fi: închirierea unui bun, culegerea fructelor, asigurarea unui
bun.
Este de dispoziţie actul juridic civil care are ca rezultat ieşirea din patrimoniu a
unui bun sau drept ori grevarea unui bun cu o sarcină reală (gaj, ipotecă), ca de exemplu :
vânzarea-cumpărarea sau donaţia.10
Importanţa acestei clasificări vizează anumite aspecte: capacitatea de a încheia
acte juridice civile, actele de conservare putând fi încheiate şi de cel lipsit de capacitate de
exerciţiu; actele de administrare, în măsura în care nu sunt lezionare, pot fi încheiate de minorul
cu capacitate de exerciţiu restrânsă fără a mai fi nevoie de încuviintarea prealabilă a ocrotitorului
legal ( art.41, alin.2, C.Civ.), iar pentru cel lipsit de capacitate de exerciţiu, actele se vor încheia
de reprezentantul legal; actele de dispoziţie pot fi încheiate de cel cu capacitate deplină, de
minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă, dar numai cu încuviinţarea prealabilă a ocrotitorului
legal, cu autorizarea instanţei de tutelă. Prin exceptie, actele de dispoziţie pot fi încheiate atât de
persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu, cât şi persoanele cu capacitate de exerciţiu restrânsă,
dacă acestea sunt de mică valoare, au caracter curent şi se execută la data încheierii lor ( art.41,
alin. 2 şi art.43, alin.3 C. Civ.).

9
Gheorghe Beleiu,op. cit., pp.121-122
10
Gheorghe Beleiu, op. cit., p. 122
 În cazul în care s-a dat mandat general ( mandatarul a primit împuternicirea de a
se ocupa de toate treburile mandantului), pentru actele de dispoziţie este nevoie de un mandat
special, iar privinţa acceptării moştenirii, nu pot fi considerate acte de acceptare tacită a
moştenirii actele de conservare şi nici actele de administrare cu caracter urgent, în schimb actele
de administrare ce nu au un caracter urgent şi angajează viitorul, precum şi actele de dispoziţie
presupun intenţia neechivocă de a accepta tacit moştenirea.11
Actele consensuale, solemne şi reale sunt acte juridice civile clasificate astfel în
funcţie de modul de formare.
Actul juridic consensual este act juridic care ia naştere în mod valabil prin simpla
manifestare de voinţă a părţii sau a părţilor, neînsoţită de niciun fel de formă. Dacă manifestarea
de voinţă este consemnată de un înscris, este pentru a asigura un mijloc de probă privind
încheierea şi conţinutul acestuia.
Actul juridic solemn sau formal este actul pentru formarea căruia simpla
manifestare de voinţă nu este suficientă, ci aceasta trebuie să îmbrace o anumită formă prescrisă
de lege (forma ad validitatem sau ad solemnitatem), reprezentând o condiţie pentru însăşi
valabilitatea actului juridic respectiv, cum se întâmplă în cazul testamentului, donaţiei,
contractului de ipotecă.
Actul juridic real este acela care nu se poate forma valabil decât dacă
manifestarea de voinţă este însoţită de remiterea bunului, un asemenea act luând naştere în mod
valabil în momentul predării bunului. Înţelegerea prealabilă predării poate avea valoarea unei
simple promisiuni de a încheia actul juridic real. Fac part.e din categoria actelor juridice reale:
împrumutul de folosinţă (comodatul) şi cel de consumaţie (mutuum), depozitul, darul manual,
gaj cu deposedare.12
Clasificarea actelor juridice civile după modul de formare este extrem de
importantă deoarece, în funcţie de aceasta, poate fi analizată chiar validitatea acestora.13
De asemenea, această clasificare prezintă importanţă şi în ceea ce priveşte
încheierea actului juridic solemn prin mandatar, aplicându-se principiul simetriei de formă, fiind
necesar ca şi procura să îmbrace forma solemnă, conform art. 2013, alin. 2 C.Civ. Modificarea

11
Gabriel Boroi, Liviu Stănciulescu, Instituţii de drept civil, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2012, pp. 83-84
12
Gabriel Boroi, Liviu Stănciulescu, op. cit., p. 84
13
Dimitriu Alexandru, Dobre Adriana –Florentina, Dragoş Nicolae Dumitru, Ana Gabriela Atanasiu, op. cit., p. 449
actului juridic solemn nu se poate face decât prin formă solemnă  iar regimul probelor este diferit
în cazul celor trei categorii de acte juridice.
Clasificarea actelor în funcţie de conţinut se face în acte juridice civile
patrimoniale, care au un conţinut evaluabil în bani, cum sunt cele care privesc drepturi reale şi de
creanţă, şi nepatimoniale, care nu au un conţinut evaluabil în bani, spre exemplu: convenţia
părinţilor unui copil din afara căsătoriei în sensul ca acesta să ia numele de familie al unuia
dintre ei sau numele lor reunite.
Această împărţire a actelor juridice civile îşi vădeşte utilitatea în materia efectelor
nulităţilor, nepunându-se problema restituirilor în cazul anulării actului nepatrimonial şi în cazul
ocrotirii incapabilului.
În funcţie de momentul în care îşi produc efectele, actele juridice civile se împart.
în: acte între vii  «   inter vivos » ( acte juridice care produc efectele necondiţionat de moart.ea
autorului lui ) şi acte pentru cauză de moart.e « mortis causa » ale căror efecte se produc numai
prin moart.ea autorului, cum ar fi testamentul.
Importanţa acestei clasificări rezidă în aprecierea capacităţii de a fi încheiate
acestea şi a formei în care se pot încheia.14
După raportul dintre ele, actele juridice civile pot fi principale sau accesorii, cele
principale au o existenţă de sine stătătoare, regimul lor juridic nedepinzând de cel al altui act
juridic, în circuitul civil cele mai multe acte fiind principale, pe când cele accesorii depind de
soart.a altui act juridic, principal, putând fi încheiate în acelaşi timp cu actul principal, dar şi în
alt moment diferit, pot fi acte separate sau incluse în cel principal, sub forma unor clauze. Sunt
acte juridice accesorii: clauza penală, convenţia de ipotecă, contractul de gaj.
Având în vedere legătura actelor juridice cu cauza (scop), clasificarea actelor
juridice civile se va face în: acte juridice cauzale şi abstracte.
Actul juridic cauzal este actul a cărui valabilitate implică analiza cauzei sale,
aceasta trebuie să existe, să nu fie ilicită, falsă sau imorală, pentru a nu fi lovit de nulitate. În
cazul actului abstract, valabilitatea acestuia nu este condiţionată de analiza cauzei.
Un alt criteriu avut în vedere, cel al modalităţii încheierii actelor juridice,
determină clasificarea actelor juridice în: strict personale şi acte care pot fi încheiate şi prin
reprezentant.
14
Valer Vasile Bică, Ioan Burghelea, Drept civil.Teoria generală. Persoanele, Editura Fundaţiei România de Mâine,
Bucureşti, 2001, pp.51-53
 Actul juridic strict personal este actul care nu poate fi încheiat decât personal,
nefiind susceptibil de a fi încheiat prin reprezentare, cum ar fi: testamentul, căsătoria,
recunoaşterea unui copil.
Majoritatea actelor juridice civile este formată din acte care pot fi încheiate
personal, dar şi prin reprezentat.
De asemenea, actele civile mai pot fi clasificate după reglementarea şi denumirea
lor legală în: acte numite, tipice, care au o denumire şi reglementare stabilită de lege şi acte
nenumite, atipice, care nu se bucură de o reglementare proprie.
Actele juridice cu executare dintr-o dată (uno ictu) şi actele cu executare
succesivă se împart. astfel în funcţie de modul de executare.
Actele cu executare dintr-o dată sunt cele care presupun o singură prestaţie din
part.ea debitorului, pe când cele cu executare succesivă presupun mai multe prestaţii eşalonate în
timp cum ar fi: contractul de locaţiune, contractul de arendare, contractul de societate civilă.15
Şi voinţa părţilor în stabilirea conţinutului actelor juridice joacă un rol important
în clasificarea actelor juridice în acte subiecte, al căror conţinut este determinat de voinţa
autorului sau autorilor lui, şi acte condiţie, la a cărui încheiere părţile îşi pot exprima voinţa
numai în privinţa naşterii, conţinutul acestuia fiind predeterminat de norme de la care părţile nu
pot deroga, cum ar fi căsătoria.
După legătura lor cu modalităţile (termen, condiţie, sarcină), actele sunt pure şi
simple, care nu cuprind o modalitate, şi acte afectate de modalităţi, care cuprind o modalitate,
care poate consta într-un termen, condiţie sau o sarcină. Printre exemplele de acte pure şi simple
se regăsesc: recunoaşterea filiaţiei, căsătoria, adopţia, iar printre cele afectate de modalităţi:
contractul rentă viageră, contract de întreţinere, contract de asigurare.
Fiecare clasificare a actelor juridice civile prezintă importanţă din punct de vedere
juridic şi vizează anumite aspecte. Astfel, clasificările detaliate mai sus prezintă importanţă în
ceea ce priveşte aprecierea valabilităţii actului, regimul juridic diferenţiat al viciilor de
consimţământ (eroarea, dolul, violenţa şi leziunea), în materia capacităţii de a încheia acte
juridice civile, în materie de reprezentare, în ceea ce priveşte acceptarea moştenirii, utilitatea în
materia efectelor nulităţilor, posibilitatea aprecierii valabilitătii actelor din punct de vedere al
formelor de încheiere, modul de interpretare şi înţelegerea naturii actelor juridice civile.

15
Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, op.cit., pp.117-122
 1.3. Condiţiile actului juridic civil
Prin condiţii de valabilitatea a actului juridic civil se înţeleg elementele constitutive
ale acestuia. Acestea sunt: capacitatea de a încheia actul juridic, consimtamantul, obiectul si
cauza. Potrivit art. 1.179 C.civ., condiţiile esenţiale pentru validitatea unui contract sunt :
capacitatea de a contracta, consimţământul părţilor, un obiect determinat şi licit, precum şi o
cauză licită şi morală.

1.3.1. Capacitatea de a incheia actul juridic civil

Definiţie
Capacitatea constituie aptitudinea subiectului de drept civil - persoana fizică sau juridica
- de a deveni titular de drepturi si obligatii civile prin incheierea de acte juridice civile.
Capacitatea este clasificată în două categorii : capacitate de folosință și capacitate de exercițiu.
În ceea ce privește încheierea actelor juridice civile, art. 1.181 C.civ. stipulează că regulile
privitoare la capacitatea de a contracta sunt reglementate în principal în Cart.ea I a Codului civil.
În acest sens, dispozițiile Codului civil privind capacitatea se regăsesc în art. 34 – 48, în cazul
capacității civile a persoanei fizice și art. 205 – 224 C.civ., în cazul capacității persoanei juridice.
Capacitatea de folosință a persoanei fizice constituie, potrivit art. 34 C.civ., aptitudinea
persoanei de a avea drepturi și obligații civile, iar capacitatea de exercițiu a persoanei fizice
reprezintă aptitudinea persoanei de a încheia singură acte juridice civile, conform art. 37 C.civ.
Capacitatea de folosință a persoanei juridice este reglementată de art. 205 C.civ., care
stipulează că persoanele juridice care sunt supuse înregistrării au capacitatea de avea drepturi și
obligații de la data înregistrării lor, iar în ceea ce privește capacitatea de exercițiu a persoanei
juridice, aceasta își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale de
administrare, de la data constituirii, conform art. 209, alin. (1) C.civ.

Principiul capacitatii
În dreptul civil, este instituită, prin art. 1.180 C.civ., o prezumție legală relativă, care
indică faptul că persoanele sunt prezumate a fi capabile, în limitele legii civile, iar prin excepție,
acestea pot fi incapabile. Capacitatea de a incheia actul juridic civil constituie astfel regula, iar
incapacitatea fiind exceptia (care trebuie să fie expres prevazuta de lege, fiind totodată de stricta
interpretare si aplicare).

1.3.2. Consimţământul
Definiţia
Consimţământul poate fi defint drept hotararea subiectului de drept civil manifestată în
exterior de a încheia un act juridic civil.
Conditiile de valabilitate a consimţământului
Pentru a fi valabil actul juridic civil, consimţământul trebuie să fie serior, liber şi
exprimat în cunoştinţă de cauză (art. 1.204 C.civ.).
Totodată, consimțământul trebuie să fie exprimat de către o persoană cu discernământ.
Spre deosebire de capacitate, care constituie o situație juridică, discernământul constituie o
situație faptică și drept urmare, dovedirea existenței sau inexistenței sale se poate face prin orice
mijloc de probă. Sancțiunea pentru lipsa discernământului este cea uzuală pentru nevalabilitatea
actelor juridice civile care privesc interese part.iculare și anume, nulitatea relativă, după cum
indică art. 1.205 C.civ.. Distincția între capacitate și discernământ este evidențiată și în alin. (2)
al art. 1.205 C.civ., unde se arată că actul încheiat de o persoană pusă sub interdicție ulterior
încheierii poate fi anulat pentru lipsa discernământului. Astfel, chiar dacă la momentul încheierii
actului, potrivit regulii „termpus regit actum” și contractantul este prezumat a fi capabil, actul
poate fi anulat ulterior, dacă existau cauzele punerii sub interdicție și erau îndeobște cunoscute,
la momentul încheierii.

Viciile de consimţământ sunt : eroarea, dolul, violenţa, leziunea.

Eroarea
Definiţia -Eroarea reprezintă falsa reprezentare a unor împrejurări la încheierea unui
contract.
Reglementarea legală - art.1207-1213 Cod civil
Clasificarea erorii
Calsificarea erorii se realizează în funcţii de mai multe criterii, respectiv:
a) în raport de consecinţe:
- eroare esenţială
 - eroare neesenţială
b) în raport de natura realităţii fals reprezentate:
- eroare de fapt
- eroare de drept
c) în raport de imputabilitate:
- eroare scuzabilă
- eroare nescuzabilă
Conform art.1207 alin.(2) Cod civil, eroarea este esenţială:
1. când poart.ă asupra naturii sau obictului contractului;
2. când poart.ă asupra identităţii obiectului prestaţiei sau asupra unei calităţi a
acestuia ori asupra unei alte împrejurări considerate esenţiale de cître părţi în absenţa căreia
contractul nu s-ar fi încheiat;
3. când poart.ă asupra identităţii persoanei sau asupra unei calităţi a acesteia în
absenţa căreia contractul nu s-ar fi încheiat.
Codul civil include în categoria erorii esenţiale si eroarea de drept atunci când
aceasta priveşte o normă juridică determinantă, potrivit voinţei părţilor, pentru încheierea
contractului.
Eroarea neesenţială este falsa reprezentare a unor împrejurări mai puţin
importante la încheierea contractului. Astfel, potrivit art.1207 alin.(4) Cod civil, eroarea care
priveşte simplele motive ale contractului nu este esenţială, cu excepţia cazului în care prin voinţa
părţilor asemea motive au fost considerate hotărâtoare.
Eroarea esenţială are în structura sa un singur element, de natură psihologică,
respectiv falsa reprezentare a realităţii.
Pentru ca falsa reprezentare a realităţii să fie viciu de consimţămâmt se cer
întrunite cumulativ următoarele condiţii16:
 eroarea sî fie esenţială;
 eroarea să fie scuzabilă;
 elementul asupra căruia cade falsa reprezentare să fi fost determinant pentru
încheierea contractului;

16
Paul Vasilescu, Drept civil. Obligaţiile,Editura Hamangiu, Bucureşti, 2012, pp.333-335
  în cazul contractelor bilaterale sau plurilaterale cu titlu oneros, part.ea
cocontractantă să fi ştiut sau să fi trebuit să ştie că elementul fals reprezentat era hotărâtor pentru
încheierea contractului.
Sancţiunea
Din redactarea art.1207 alin. (1) Cod civil, rezultă că sancţiunea aplicabilă în cazul erorii
esenţiale este nulitatea relativă: „part.ea care, la momentul încheierii contractului, se afla într-o
eroare esenţială poate cere anularea acestuia, dacă cealaltă part.e ştia sau, după caz, trebuia să
ştie că faptul asupra căruia a purtat eroarea era esenţial pentru încheierea contractului”.
Codul civil introduce o instituţie nouă, adaptarea contractului, prevăzând în art.1213 că,
dacă o part.e este îndreptăţită să invoce anulabilitatea contractului pentru eroare, dar cealaltă
part.e declară că doreşte să execute ori execută contractul aşa cum acesta fusese înţeles de part.ea
îndreptăţită să invoce anulabilitatea, contractul se consideră că a fost încheiat aşa cum l-a înţeles
aceasta din urmă part.e.

Dolul
Definiţia- Consimţământul este viciat prin dol atunci când part.ea s-a aflat într-o eroare
provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte părţi ori când aceasta din urmă a omis, în mod
fraudulos, să îl informeze pe contractant asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le
dezvăluie
Temei juridic : Art. 1214 – 1216 C.civ.
Clasificare :
a) dolul grav (dolus malus) şi dolul uşor (dolus bonus );
b) dol principal (dolus dans causam) şi dol incident (dolus incidens)
Sancţiune :
a) dolul principal atrage nulitatea relativă a actului juridic civil;
b) dolul incident poate atrage, la cererea persoanei îndreptătite anularea contractului.
Suplimentar şi independent de anularea contractului, autorul dolului răspunde pentru prejudiciile
rezultate.
Structură:
Dolul cuprinde două elemente :
a) un element obiectiv (material) ce constă în utilizarea mijloacelor viclene;
 b) un element subiectiv (intenţional) ce constă în inducerea în eroare.
Cerinţe:
a) să fie determinant pentru încheierea actului juridic;
b) să provină de la cealaltă part.e, de la reprezentantul său, de la prepusul sau gerantul
acestuia si chiar de la un tert, dacă cealaltă part.e a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască dolul.
Proba dolului:
a) incumbă celui care afirmă existenţa dolului;
b) poate fi dovedit prin orice mijloc de probă.
Sancţiunea
Potrivit art.1214 alin. (2) Cod civil, part.ea al cărei consimtamant a fost viciat prin dol
poate cere anularea contractului, chiar dacă eroarea în care s-a aflat nu a fost esenţială, astfel că
sancţiunea care intervine în cazul acestui viciu de consimţământ este nulitatea relativă.
Part.ea al cărei consimţământ a fost viciat prin dol are la îndemână două acţiuni, o acţiune
în declararea nulităţii relative a contractului astfel încheiat, precum si o acţiune pentru repararea
prejudiciului care i-a fost cauzat.

Violenţa
Definiţia - Ameninţarea unei persoane cu un rău de natură să-i producă o temere ce o
determină să încheie un act juridic, pe care altfel nu l-ar fi încheiat.
Temei juridic-- Art. 1216 – 1220 C.civ.
Clasificare:
a) violenţă fizică (ameninţarea cu un rău privind integritatea fizică a persoanei sau
bunurile acesteia - vis) şi violenţă psihică (ameninţarea cu un rău privind integritatea morală,
onoarea, sentimentele unei persoane - metus);
b) ameninţare legitimă (nu constituie viciu de consimţământ) şi ameninţare nelegitimă
(constituie viciu de consimţământ). Potrivit art.1217 C.civ., constituie violenţă şi temerea
insuflată prin ameninţarea cu exerciţiul unui drept făcută cu scopul de a obţine avantaje injuste.
Sancţiune :
Structură:
Violenţa cuprinde două elemente :
a) un element obiectiv ce constă în ameninţarea cu un rău;
 b) un element subiectiv ce constă în insuflarea unei temeri persoanei ameninţate.
Cerinţele violenţei
a) temerea să fie determinantă pentru încheierea actului juridic;
b) ameninţarea să fie nelegitimă.
Proba violenţei
- fiind vorba despre o situaţie de fapt, violenţa poate fi dovedită prin orice mijloc de
probă.
Sancţiunea
Potrivit art.1216 alin. (1) Cod civil, poate cere anularea contractului part.ea care a
contractat sub imperiul unei temeri justificate induse, fără drept, de cealaltă part.e sau de un terţ.
Violenţa poate atrage anularea contractului şi atunci când este îndreptată împotriva unei
persoane apropiate, precum soţul, soţia, ascendenţii ori descendenţii părţii al cărei consimţământ
a fost viciat.
Din redactarea acestui text, rezultă că sancţiunea aplicabilă în cazul violenţei este
nulitatea relativă a contractului.

Leziunea
Definiţia- Există leziune atunci când una dintre părţi, profitând de starea de nevoie, de
lipsa de expeienţă ori d elipsa de cunoştinţe a celeilalte părţi, stipulează în favoarea sa ori a unei
alte persoane o prestaţie de o valoare considerabil mai mare, la data încheierii contractului, decât
valoarea propriei prestaţii (art.1221 alin.(1) C.civ.).
Temeiul juridic -- art. 1221 – 1224 C.civ.
Clasificare:
a) leziunea minorului (constituie regula în materia leziunii, fiind aplicabilă minorilor cu
vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani)
b) leziunea majorului
Sancţiunea leziunii
- leziunea se sancţionează cu nulitate relativă şi acolo unde este cazul, cu reducerea sau
majorarea prestaţiei.
Structură
Leziunea cuprinde un singur element : disproporţia vădită între contraprestaţii.
 Cerinţe:
a) paguba să fie o consecinţă directă a încheierii actului juridic;
b) paguba materială să existe în raport de momentul încheierii actului juridic;
c) disproporţia de valoare între contraprestaţii să fie vădită.
Domeniul de aplicare :
a) leziunea priveste părtile contractului
b) actele încheiate trebuie să fie :
1) de administrare sau de dispoziție;
2) bilaterale şi comutative;
3) încheiate ca urmare a stări de nevoie, a lipsei de experientă sau a lipsei de
cunostintă a celeilalte părti;
4) lezionară pentru part.e.
Prescriptia specială
Dreptul la acţiunea în anulare sau în reducerea prestaţiilor pentru leziune se prescrie în
termen de un an de la încheierea contractului. Anulabilitatea nu se poate opune pe cale de
exceptie când dreptul la actiune este prescris (art.1223 C.civ.).
Inadmisibilitatea leziunii
Nu pot fi atacte pentru leziune contractele aleatorii, tranzacţia, precum şi alte
contracte anume prevăzute de lege.

1.3.3. Obiectul actului juridic civil

Definiţie - Obiectul actului juridic, în mod general, este conduita părţilor, stabilită prin
actul juridic, respectiv acţiunile sau inacţiunile la care părtile sunt îndreptăţite, sau la care sunt
obligate. Codul civil actual diferenţiază între obiectul contractului, care reprezintă „operaţiunea
juridică, precum vânzarea, locaţiunea, împrumutul şi altele asemenea, convenită de părţi, astfel
cum aceasta reiese din ansamblul drepturilor şi obligaţiilor contractuale”, conform art. 1.225
C.civ. şi obiectul obligaţiei care este „prestaţia la care se angajează debitorul”, conform art.
1.226 C.civ.
Obiectul actului juridic civil trebuie să îndeplinească următoarele condiţii de valabilitate :
- să existe
- să fie in circuitul civil
 - să fie determinat sau determinabil
- să fie posibil
- să fie licit şi moral.

1.3.4. Cauza actului juridic civil

Definiţie
Cauza actului juridic este obiectivul avut în vedere la incheierea actului juridic civil,
respectiv motivul care determină fiecare part.e să încheie actului juridic civil (art. 1.235 C.civ.)
Conditii de valabilitate
Cauza, pentru a fi valabila, trebuie sa existe, sa fie licita si morala.
Cauza este ilicită când este contrară legii şi ordinii publice, precum şi în cazul fraudei la
lege, adică atunci când contractul este doar mijlocul pentru a eluda aplicarea unei norme legale
imperative.
Cauza este imorală când este contrară bunelor moravuri.
Rolul şi proba cauzei
Rolul cauzei constă în importanţa practică a acestei condiţii de fond a actului juridic civil.
Codul civil instituie două prezumţii relative cu privire la cauză :
 existenţa cauzei (art. 1.239 alin. (1) C.civ.);
 valabilitatea cauzei (art. 1.239, alin. (2) C.civ.)
Sancţiunea
- nulitatea relativă a contractului în cazul lipsei cauzei, cu excepţia cazului în care
contractul a fost gresit calificat şi poate produce alte efecte juridice;
- nulitatea absolută a contractului, dacă este vorba de o cauză ilicită sau imorală, dacă
este comună ori, în caz contrar, dacă cealaltă part.e a cunoscut-o sau, după împrejurări, trebuia să
o cunoască.

1.4. Forma actului juridic civil

Definiţie
Forma actului juriidc reprezintă o condiție care reprezintă modalitatea de exteriorizare a
manifestarii de vointa facuta cu intentia de a crea, modifica sau stinge un raport juridic civil.
Principiul consensualismului
 Potrivit principiului consensualismului, simpla manifestare de vointa este necesara si
suficienta pentru ca actul sa se nasca valabil din punct de vedere al formei.
Exceptiile de la acest principiu sunt :
- forma ceruta pentru valabilitatea actului juridic civil (forma ad validitatem);
- forma ceruta pentru probarea actului juridic civil (forma ad probationem);
- forma ceruta pentru opozabilitatea fata de terti
Forma cerută pentru valabilitatea actului juridic civil este obligatorie și exclusivă.
Nerespectarea acesteia atrage nulitatea absolută a actului juridic încheiat.
Printre aplicațiile formei cerute pentru valabilitatea actului juridic civil se numără :
1. Contractul de donaţie (art. 1011 C.civ.);
2. Testamentul (art. 1040 C.civ.);
3. Revocarea expresă a legatului (art. 1051 C.civ.);
4. Promisiunea de donaţie (art. 1014 C.civ.);
5. Renunţarea expresă la succesiune (art. 1120 C.civ.) etc.
Forma cerută pentru dovedirea actului juridic civil este de asemenea obligatorie, iar
nerespectarea acesteia atrage imposibilitatea dovedirii actului juridic, în sens de negotium juris
prin alte mijloace de probă. Printre aplicațiile formei cerute pentru dovedirea actului juridic civil
se numără :
1. Contractul de societate (art. 1884 C.civ.);
2. Depozitul (art. 2104 C.civ.);
3. Tranzacţia (art. 2272 C.civ.);
4. Contractul de comision (art. 2044 C.civ.);
5. Contractul de asigurare (art. 2200 C.civ.) etc.
Forma cerută pentru opozabilitate față de terți este o formă cerută pentru ca actul juridic,
valabil de altfel între părțile contractante, să fie opozabil și terților. Nerespectarea acestei forme
atrage inopozabilitatea actului juridic civil. Printre aplicațiile formei cerute pentru dovedirea
actului juridic civil se numără :
1. Comunicarea scrisă a cesiunii (art. 1578)
2. Înregistrarea contractelor de arendare (art. 1838);
3. Publicitatea convenţiilor matrimoniale (art. 334)
 Clasificarea conditiilor de forma ale actului juridic civil se face după consecintele
juridice ale nerespectarii lor (forma ad validitatem, forma ad probationem si forma ceruta pentru
opozabilitatea fata de terti) si dupa izvorul care cere o anumită forma (forma legala si forma
conventionala).

1.5. Modalitatile actului juridic civil

Modalitățile actului juridic civil sunt : termenul, condiția și sarcina.
1.5.1.Termenul
Definiţie -Termenul este un eveniment viitor si sigur ca se va realiza, până la care este
amanată începerea, sau încetarea, dupa caz, a exercitiului drepturilor subiective sau a executarii
obligatiilor civile.
Sediul materiei : art. 1411 – 1420 c.civ.
Clasificări :
Termenele pot fi :
a) o dată calendaristică (e.g. 20 mai 2010);
b) o perioadă determinată (e.g. trei luni);
c) un eveniment viitor şi sigur (e.g. asigur întreţinerea până la decesul întreţinutului)
După criteriul cunoaşterii momentului împlinirii termenului :
a) termen cert;
b) termen incert (uneori termenul incert poate fi transformat în termen cert : art. 2162
c.civ. “termenul de restituire se stabileste de instantă, dacă părtile nu au stipulat acest termen”
După izvor :
a) termen voluntar (stabilit de părţi);
b) termen legal (stabilit de lege);
c) termen jurisdicţional (stabilit de către organele jurisdicţionale).
Termenul de graţie este un termen judiciar, care permite debitorului să plătească datoria
într-o anumită perioadă de timp, cu unele excepţii.
În funcţie de modul în care rezultă din actul juridic : a) expres; b) implicit.
După efectele produse :
a) termen suspensiv (amână începerea exercitării dreptului şi a executării obligaţiei);
 b) termen extinctiv (amână stingerea exercitării dreptului şi a executării obligaţiei
corelative).
Termenul suspensiv nu afectează existenţa drepturilor şi obligaţiilor, ci doar exigibilitatea
acestora
Efectele termenului suspensiv :
- Dacă debitorul execută obligaţia înainte de termenul stabilit în favoarea sa, acesta
face o plată valabilă, cu excepţia dolului sau violenţei, astfel încât nu poate cere restituirea sumei
pe motiv de plată nedatorată; în acelaşi timp, creditorul nu poate cere plata înainte de scadenţă;
- Dacă termenul este stipulat în favoarea creditorului sau a ambelor părţi, debitorul
nu-l poate forţa pe creditor să accepte executarea actului înainte de împlinirea termenului;
- Până la împlinirea termenului, creditorul poate lua măsuri conservatorii (inclusiv
acţiunea oblică şi acţiunea revocatorie);
- În actele translative de proprietate, în lipsă de stipulaţie expresă, riscul
contractului este suportat de către înstrăinător;
- Înainte de scadenţă, creditorul nu poate opune debitorului compensaţia;
- Până la împlinirea termenului suspensiv, nu începe să curgă prescripţia extinctivă.
Termenul extinctiv amână stingerea exercitării drepturilor şi a executării obligaţiilor
corelative.
Efectele termenului extinctiv : până la împlinirea termenului, drepturile şi obligaţiile
părţilor există ca drepturi pure şi simple, iar la împlinirea termenului, raportul juridic încetează.
Decăderea din beneficiul termenului :
a) situaţia debitorului care ajunge în insolvabilitate;
b) situaţia debitorului care micşorează prin fapta sa, garanţiile date prin contract
creditorului;
c) debitorul nu mai satisface o conditie considerată în mod expres esenţială.
Renunţarea la termen
Part.ea în favoarea căreia a fost stipulat termenul poate renunţa la acesta, expres sau tacit,
situaţie în care obligaţia devine pură şi simplă (imediat exigibilă).

1.5.2.Condiţia
Definiţie
 Condiţia este un eveniment viitor şi nesigur în ce priveşte realizarea sa, de care depinde
existenţa drepturilor şi obligaţiilor cuprinse în actul juridic civil.
Sediul materiei : art. 1399 – 1410 c.civ.
Clasificarea condiţiilor :
În funcţie de criteriul efectelor:
a) condiţie suspensivă (de îndeplinirea sa depinde naşterea drepturilor şi obligaţiilor;
b) condiţie rezolutorie (de îndeplinirea sa depinde desfiinţarea drepturilor şi obligaţiilor
ce formează conţinutul actului juridic civil)
În funcţie de natura evenimentului:
a) condiţie cazuală (eveniment viitor ce depinde de hazard);
b) condiţie mixtă (eveniment ce depinde de voinţa uneia dintre părţi şi a unei alte
persoane determinate);
c) condiţie potestativă simplă (eveniment ce depinde de voinţa uneia dintre părţi şi de
voinţa unei persoane nedeterminate sau de existenţa unui fapt exterior;
d) condiţie potestativă pură (evenimentul depinde exclusiv de voinţa uneia dintre părţi).
În funcţie de modul de formulare :
a) condiţie pozitivă (îndeplinirea unui eveniment);
b) condiţie negativă (neîndeplinirea unui eveniment).
Condiţia mai poate fi : imorală, ilicită sau imposibilă, ceea ce determină nulitatea
condiţiei sau chiar a actului juridic civil (dacă este o condiţie imorală, ilicită sau imposibilă
suspensivă, întregul act este nul; dacă este o condiţie imorală, ilicită sau imposibilă rezolutorie,
actul este considerat pur şi simplu).
Efectele condiției
Înainte de împlinirea condiţiei, actul juridic nu produce efecte, în consecinţă :
- Creditorul nu poate cere plata;
- Debitorul nu poate executa obligaţia, iar dacă face plata anticipat, realizează o
plată nedatorată;
- Obligaţia nu poate fi stinsă prin compensaţie;
- Prescripţia nu începe să curgă;
- Riscul contractul în contractele translative de proprietate aparţine înstrăinătorului;
 - Creditorul poate lua măsuri conservatorii şi poate cere garanţii de executare a
obligaţiei;
- Creditorul poate să înstrăineze dreptul său, dar numai ca drept condiţional;
În cazul neîndeplinirii condiţiei, drepturile şi obligaţiile prevăzute în actul juridic nu se
mai nasc, iar actul se desfiinţează retroactiv. Deci :
- Prestaţiile efectuate sunt restituite;
- Garanţiile constituite sunt desfiinţate;
- Drepturile constituite de către debitorul sub condiţie suspensivă se consolidează,
iar cele constituite de către creditorul sub condiţie suspensivă se desfiinţează.
În cazul îndeplinirii condiţiei, actul se consolidează retroactiv, devenind pur şi simplu.
Astfel :
- Actele făcute de creditorul sub condiţie suspensivă se consolidează, iar actele
făcute de către debitorul sub condiţie suspensivă se desfiinţează.
Excepţii de la retroactivitatea efectelor îndeplinirii condiţiei suspensive :
a) prescripţia curge de la data îndeplinirii condiţiei;
b) debitorul sub condiţie suspensivă păstrează fructele culese până la îndeplinirea
condiţiei;
c) actele de conservare şi de administrare făcute de debitor rămân valabile;
d) riscul contractului rămâne în sarcina debitorului, deşi acesta pierde cu caracter
retroactiv dreptul de proprietate.
Înainte de împlinirea condiţiei, actul este considerat ca un act juridic pur şi simplu. Deci :
- Obligaţiile debitorului sunt valabile şi exigibile;
- Dobânditorul bunului devine proprietar şi suportă riscurile bunului;
- Dobânditorul poate transmite dreptul dobândit, dar numai ca drept condiţional.
În cazul neîndeplinirii condiţiei, actul continuă să existe ca un act pur şi simplu.
În cazul îndeplinirii condiţiei, actul juridic se desfiinţează retroactiv. Astfel :
- Prestaţiile executate se restituie;
- Drepturile constituie de dobânditor în favoarea unor terţe persoane se
desfiinţează.
4. Excepţii de la retroactivitatea efectelor îndeplinirii condiţiei rezolutorii :
- Fructele culese de dobânditorul sub condiţie rezolutorie rămân ale sale;
 - Actele de administrare şi conservare făcute de către dobânditorul sub condiţiei
rezolutorie rămân valabile;
- În cazul actelor cu executare succesivă, efectele se produc ex nunc (numai pentru
viitor)

1.5.3.Sarcina
Definiţia -Sarcina, ca modalitate a actului juridic este o obligatie de a da, a face, sau nu
face ceva, impusă de cel care dispune, gratificatului prin liberalitati.
Domeniul de aplicare : - liberalităţi(donaţii, legate)
Sarcina poate fi dispusă :
a) în favoarea dispunătorului (numai în cazul donaţiilor);
b) în favoarea gratificatului;
c) în favoarea unei terţe persoane (în forma stipulaţiei pentru altul).
Condiţiile sarcinii:
a) să fie posibilă;
b) să fie licită;
c) să fie morală.
Efectele sarcinii
Dacă gratificatul îndeplineşte sarcina, actul juridic devine act pur şi simplu. Dacă
gratificatul nu îndeplineşte sarcina, dispunătorul sau moştenitorii acestuia pot opta între a-l
obliga să execute sarcina sau să ceară revocarea actului afectat de sarcină. În cazul sarcinii în
favoarea unui terţ, acesta poate doar să ceară obligarea gratificatului la îndeplinirea sarcinii, fără
a putea cere revocarea actului

1.6. Efectele actului juridic civil

Definiţie
Efectele actului juridic civil pot fi definite ca fiind drepturile subiective si obligatiile
civile la care da nastere, pe care le modifica sau stinge un asemenea act.
Interpretarea efectelor actului juridic civil se face după următoarele reguli :
 1. Interpretarea se face după voinţa concordantă a părţilor, iar nu după sensul literal
al termenilor, art. 1266 c.civ.;
2. Toate clauzele convenţiile se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia
înţelesul ce rezultă din actul civil în ansamblul său (interpretare sistematică), art. 1267 c.civ.;
3. Clauzele îndoielnice se interpretează în sensul ce se potriveşte cel mai bine naturii
şi obiectului juridic, precum şi în funcţie de natura contractului, împrejurările încheierii, uzanţe,
art. 1268 c.civ.;
4. Când o clauză este primitoare de două înţelesuri, ea se interpretează în sensul ce
poate avea un efect, iar nu acela ce n-ar putea produce vreun efect (actus interpretandus est
potius ut valeat quam ut pereat), art. 1268 alin. (3) c.civ.;
5. Actul juridic nu cuprinde decât lucrurile asupra cărora părţile şi-au propus a
contracta, oricât de generali ar fi termenii întrebuinţaţi, art. 1268 alin. (4) c.civ.;
6. Clauzele destinate exemplificării sau înlăturării îndoielii asupra aplicării
contractului la un caz particular nu restrâng aplicarea acestuia pentru alte cazuri care nu au fost
prevăzute expres, art. 1268 alin. (5) c.civ.;
7. Dacă după aplicarea regulilor de interpretare, contractul rămâne neclar, acesta se
interpretează în favoarea celui ce se obligă, art. 1269 c.civ.;
8. Actul juridic valabil încheiat obligă nu numai la ceea ce este expres stipulat, dar şi
la toate urmările pe care practicile statornicite între părţi, uzanţele, legea sau echitatea le dau
actului, după natura sa, art. 1272 alin. (1) c.civ.
9. Clauzele obişnuite într-un contract se subînţeleg, deşi nu sunt stipulate în mod
expres, art. 1272 c.civ. alin. (2);
Principiile efectelor actului juridic civil sunt reguli de drept care arată mecanismul de
configurare și proiecție a efectelor actului juridic civil asupra părților și asupra sistemului
dreptului civil în general.
Principiul fortei obligatorii a actului juridic civil(pacta sunt servanda) - este regula
potrivit căreia actul juridic civil incheiat in conditiile legii se impune autorilor săi, asemenea
legii.
Exceptiile de la acest principiu sunt cazurile în care efectele nu se produc asa cum au
dorit part.ile, aceste efecte fiind mai întinse sau mai restrânse, independent de vointa lor sau a
uneia dintre ele.
 Printre excepțiile de la acest principiu se numără :
Restrângerea forţei obligatorii:
1. Încetarea contractului de mandat prin moart.ea, incapacităţii sau falimentul
mandantului ori al mandatarului, art. 2030 lit. c) C.civ..;
2. Încetarea contractului de locaţiune în cazul pieirii totale sau semnificative a
lucrului, art. 1818 alin. (1) c.civ.
Extinderea forţei obligatorii :
1. Prorogarea efectelor actului juridic prin efectul legii, peste termenul stabilit de
părţi;
2. Prelungirea efectelor actelor cu executare succesivă, ca urmare a suspendării
temporare a executării sale;
3. Revizuirea efectelor actului juridic ca urmare a ruperii echilibrului contractual –
teoria impreviziunii (rebus sic non stantibus – art. 1271 C.civ.)
Principiul irevocabilitatii actului juridic civil
Potrivit acestui principiu, actele juridice civile nu pot fi revocate, prin vointa uneia dintre
part.i – in cazul actelor bilaterale si nici prin manifestarea contrara de vointa din part.ea
autorului actului unilateral.
Printre exceptiile de la acest principiu se numără:
Acte bilaterale :
1. Donaţia între soţi, art. 1031 c.civ.;
2. Locaţiunea fără termen, art. 1816 alin. (1) c.civ.;
3. Revocarea sau renunţarea la mandat, art. 2030 alin. 1, lit. a) şi b) c.civ.;
4. Contractul de depozit, art. 2115 c.civ.;

Acte unilaterale :
1. Testamentul, art. 1034 c.civ.;
2. Revocarea renunţării la moştenire, art. 1103 alin. (1) c.civ.;
3. Revocarea mărturisirii pentru eroare de fapt scuzabilă (Art. 349, alin. (3),
C.proc.civ.).
Ca urmare a principiilor obligativităţii şi irevocabilităţii, se produc şi următoarele efecte
specifice contractelor sinalagmatice :
 a) excepţia de neexecutare (exceptio non adimpleti contractus);
b) rezoluţiunea şi rezilierea;
c) riscul contractului.
Principiul relativitatii efectelor actului juridic civil este principiul potrivit caruia actul
juridic civil produce efecte numai faţă de autorii, sau de autorul acestuia.
Exceptiile de la acest principiu sunt cazurile in care actul juridic civil ar produce efecte si
fata de alte persoane decat part.ile, pentru ca aceasta este vointa part.ilor actului. Printre
excepțiile de la acest principiu se numără :
Excepţii aparente de la relativitatea actului juridic civil:
1. Situaţia avânzilor-cauză;
2. Promisiunea faptei altuia (convenţia de porte-fort – art. 1283 C.civ.);
3. Stipulaţia pentru altul (– 1284 C.civ.).
4. Reprezentarea (1296 C.civ.);
5. Acţiunile directe (1807 alin. (1) C.civ.).
Excepţii aparente de la opozabilitatea actului juridic civil:
1. Simulaţia (poate îmbrăca forma actului deghizat, a actului fictiv sau a interpunerii
de persoane – prête-nom – 1290 şi urm. C.civ.)