Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

de Lucian Blaga

Modernismul este o ampla mișcare culturala manifestata în întreg spațiul European din a doua
jumătate a secolului al XIX-lea și pana în perioada postbelica. Reperul initial al modernismului
este volumul „Florile raului”, apartinand lui Charles Baudelaire, care anunța o schimbare
radicala la nivelul sensibilitatii și al expresiei poetice.

Scriitorul modernist este preocupat de marile probleme ale cunoasterii implicand conexiuni
cu filosofia, psihanaliza, religia, mitologia. Opera în proza reflecta aspecte ale civilizației
citadine și are în centru un intelectual care trăiește crizele, dilemele societății moderne. Poezia
devine „sarbatoare a intelectului”, inlocuind sensibilitatea inimii romantice cu intelectualizarea
emotiei. Lirica modernista aduce o viziune noua asupra unor teme deja consacrate și inovatii la
nivelul limbajului caracterizat prin asocieri neobisnuite de cuvinte, metafore insolite
(=neobisnuite), imagini artistice inedite , cultivarea versului liber, amestecul registrelor
stilistice.

În literatura interbelica, Lucian Blaga este privit ca scriitor total, abordand toate genurile și
alcatuind un sistem filozofic coerent. Astfel, conceptia lui Blaga este ca lumea a fost creata de
Marele Anonim care a impusa o cenzura transcendenta ce limiteaza cunoasterea umana, dar
omul simte tentatia de a descifra misterele care îl inconjoara. Modurile de apropiere a fiintei
umane cu misterele universului pot fi diferite, Lucian Blaga realizand o distinctie intre
cunoasterea luciferica, care potenteaza tainele lumii, și cunoasterea paradisiaca, rationala,
care incercand sa le explice, le distruge.
Distinctia dintre cele doua tipuri de cunoastere realizata de filosoful Blaga în Trilogia
cunoasterii (1933) este anticipata și sugerata cu mijloace poetice în poezia Eu nu strivesc
corola de minuni a lumii, opera care deschide volumul de debut, Poemele luminii (1919).
Intregul volum dovedeste apropierea poetului de expresionism, prin trairea dionisiaca
(pasionata), vitalista, incercarea de depasire a limitelor, tentatia absolutul, nelinistea metafizica.

Textul este o arta poetica realizata în maniera modernista, emblematica pentru viziunea
scriitorului asupra lumii. Temele poeziei sunt raportul creatorului cu lumea, cunoasterea,
iubirea, natura, iar motivele subordonate sunt lumina, luna, taina, întunericul, florile, ochii,
buzele, mormintele.
Titlul poeziei anunța incadrarea în lirismul subiectiv prin prezenta pronumelui personal la
persoana I „eu”, marca a eului liric. Verbul la forma negativă „nu strivesc” demonstrează
optiunea ferma a poetului pentru cunoasterea luciferica, iar metafora revelatorie „corola de
minuni” defineste lumea ca un pergament de mistere având perfectiunea, echilibrul,
frumusețea, dar și fragilitatea elementului vegetal care poate fi distrus cu ușurința. Dispunerea
circulara a petalelor sugerează perfectiunea, iar prin faptul ca reprezintă o totalitate, metafora
„corolei” indica o perceptie sintetica, integratoare , tipica pentru cunoasterea poetica. Puterea
de fascinatie a misterelor este sugerata prin jocul seducator deschidere-inchidere al unei corole.

Structura poeziei are la baza o serie de opozitii. Una se stabileste intre „eu” și „altii”, „lumina
mea” și „lumina altora”, metafore ale gandirii poetice, respectiv raționale și este ilustrata prin
distributia verbelor: verbele asociate eului poetic sunt „nu strivesc, nu ucid, sporesc,
imbogatesc, iubesc”, în opozitie cu „sugruma” atribuit luminii altora. Cealaltă opozitie se
constituie intre câmpul semantic al întunericului („intunecata zare”, „adancimi de intuneric”,
„taina nopții” ), semnificand universul care i se infatiseaza poetului ca anasamblu de mistere, și
câmpul semantic al luminii („lumina mea”, „lumina altora”, „luna”, „razele ei albe”). Metafora
luminii – element de recurenta în opera lui Blaga – se refera la cunoastere, la posibilitatea
omului de a reflecta realitatea în propria conștiința .

Compozitional, discursul liric este un monobloc alcătuit din douazeci de versuri inegale, ce se
grupeaza în patru secvente poetice. Prima reia titlul și enunta optiunea poetului pentru
cunoasterea luciferica, pentru protejarea misterului, prin verbele la forma negativă „nu
strivesc”, „nu ucid”. Cea care poate distruge tainele este „mintea”, cunoasterea rationala lipsita
de emoție. Misterele se arata omului, vin „in calea sa” și se intrupeaza în flori, ochi, buze ori
morminte, ca părți fanice (care ni se arata) ale unor mistere al caror miez criptic se sustrage
intelegerii logice. Ampla enumeratie „in flori, în ochi pe buze ori morminte” insiruie o serie de
realitati accesibile ce reprezintă porți către necunoscut.
Floarea simbolizeaza frumusețea, gingasia, dar și efemeritatea vieții, reprezintă promisiunea
rodului și al semintei din care se naște iarăși viața. Ochii înseamnă cunoastere, viziune, poarta
către lumea launtrica. Buzele închid în ele taina sarutului și a cuvântului, iar mormintele duc cu
gândul la taina morții, a vieții veșnice, a strămoșilor, a istoriei.

A doua secvența pune în antiteza „lumina altora” și tipul propriu de „lumina” al poetului. În
timp ce alții „sugruma vraja nepatrunsului ascuns în adancimi de intuneric”, poetul sporeste
misterul universului.
Cea de-a treia secvența cuprinde o comparație ampla, menita sa explice simbolic metoda lui
specifica de investigare a lumii: așa cum luminozitatea difuza a lunii sterge contururile
obiectelor, dandu-le forme nebanuite, tot așa și poetul sporeste necunoscutele universului „cu
largi fiori de sfant mister” - metafora a creatiei prin care poetul imbogateste frumusețea lumii.
Atitudinea de protejare a misterelor este justificata în ultima secvența a poeziei, prin iubire,
inteleasa nu ca simplu raport afectiv, ci ca o identificare cu toate formele de manifestare a
lumii: „Caci eu iubesc și ochi, și flori, și buze, și morminte”

Blaga sustine, așadar, ideea ca farmecul lumii nu trebuie „ucis cu mintea”, ci amplificat prin
contemplatie. Frumusețea vine din intuirea și trairea misterului, nu din descifrarea lui prin legi
logice. De altfel, în „Pietre pentru templul meu”, filosoful afirma ca datoria noastră în fata unui
mister nu este să-l lamurim, ci „sa-l transformam într-un mister și mai mare”, caci numai așa
omul devine din subiect cunoscator subiect creator asemănător Marelui Anonim. Refuzul
intelegerii logice a lumii este tocmai ceea ce îl singularizeaza pe poet intre ceilalți și ii
garantează eului liric statutul de fiinta creatoare, caci el poate proiecta în misterele care i se
infatiseaza valori ale propriului suflet.

În concluzie, „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este o arta poetica modernista prin
noutatea viziunii și a limbajului.