CURS 2020

Consiliul Europei şi OSCE

I. CONSILIUL EUROPEI

I.1. Aspecte generale

Consiliul Europei a fost fondat în 1949 (iniţial având 10 state membre), fiind cea mai
veche organizaţie internaţională de cooperare politică pe plan european. În prezent, CoE
numără 47 de state membre din Europa.

România a aderat la CoE la 7 octombrie 1993.

I.2. Scopuri şi obiective

Scopurile Consiliului Europei, stabilite prin Statutul Consiliului Europei, sunt:

- crearea unităţii între membrii săi prin acţiune comună, instrumente de drept
internaţional şi dezbateri;
- apărarea drepturilor omului, a democraţiei si a statului de drept;
- adoptarea de convenţii internaţionale în vederea introducerii graduale de
standarde în domeniul social şi în domeniul juridic, în statele membre;
- promovarea identităţii europene şi a valorilor comune, chiar în condiţiile în
care acestea rezultă din culturi diferite.

Modifcările intervenite la nivelul sistemului relaţiilor internaţionale după 1989 au

generat o deschidere a Consiliui Europei către statele din Europa Centrală şi de Est, ceea
ce a generat concretizarea de noi obiective ale organizaţiei:
- să acţioneze ca o „ancoră” politică şi ca un gardian la respectării drepturilor
omului pentru democraţiile postcomuniste;
- acordarea de asistenţă acestor state în consolidarea reformelor politice,
legislative şi constituţionale, în paralel cu reforma economică;
- furnizarea de expertiză în domeniul drepturilor omului, democraţiei,
culturii, mediului.

1.3 Instituţii
 Potrivit Statutului, principalele organe sunt Comitetul Miniştrilor şi Adunarea
Parlamentară.
 2
 Comitetul Miniştrilor este forul reprezentativ al guvernelor statelor membre ale
Organizaţiei şi principalul organul decizional al Consiliului Europei. Preşedinţia
CM al CoE este asigurată acum, pentru 6 luni de către Georgia până în 15 mai 2020,
urmând a fi preluată de către Grecia, până în noiembrie 2020.
 Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei este un organism deliberativ
compus dintr-un număr de 324 membri plini şi 324 supleanţi, ce fac parte din
parlamentele naţionale ale statelor membre.
 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fost creată prin Convenţia de la Roma
privind protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale Omului, care a fost
adoptată la 4 noiembrie 1950. CEDO şi-a început activitatea în 1959 şi se pronunţă
asupra respectării de către state a prevederilor Convenţiei Europene a Drepturilor
Omului şi ale protocoalelor sale adiţionale
 De-a lungul timpului, au fost însă create şi alte instituţii, pentru a răspunde
necesităţilor de a reflecta o corespondenţă cu structurile - cheie într-un stat
democratic. Din această perspectivă, au fost înfiinţate:
 Conferinţa Organizaţiilor neguvernamentale internaţionale (1952) –
această structură asociază societatea civilă, prin acordarea statutului
participativ, la activităţile desfăşurate de Organizaţie.
 Congresul Puterilor Locale şi Regionale (1957) – în esenţă urmăreşte
promovarea unor structuri eficiente ale puterilor locale si regionale în toate
statele membre ale Consiliului Europei şi, în special, în noile democraţii şi
examinarea situaţia democraţiei locale şi regionale în statele membre şi în
ţările candidate la aderare la CoE.
 Comisarul pentru Drepturile Omului (1999) - mandatul acestuia cuprinde
întărirea respectului pentru drepturile omului; asistarea statelor membre în
atingerea standardelor în domeniu ale Consiliului Europei; identificarea
lacunelor în legislaţiile şi practicile statelor; facilitarea activităţii avocaţilor
poporului din statele membre.
 Pentru asigurarea unei bune funcţionări a tuturor organelor CoE, există un
Secretariat General, condus de un Secretar General (pentru un mandat de 5 ani) şi
un Secretar General adjunct (pentru un mandat de 3 ani).
 În prezent mandatul de Secretar General este exercitat de Marija Pejčinović Burić,
de naționalitate croată, iar cel de Secretar General adjunct de Gabriella Battaini-
Dragoni (Italia), realeasă în iunie 2015.

1.3.1. Comitetul Miniştrilor

 3
► Comitetul Miniştrilor reprezintă organul principal de decizie al Consiliului Europei,
fiind compus din miniştrii afacerilor externe ai statelor membre sau din reprezentanţii
acestora la nivel de ambasador. Comitetul Miniştrilor dezbate:
- probleme propuse de statele membre – abordări particulare ale acestora;
- probleme de anvergură continentală.

► Împreună cu Adunarea Parlamentară, Comitetul Miniştrilor garantează respectarea

valorilor fundamentale ale organizaţiei şi monitorizează îndeplinirea obligaţiilor asumate
de statele membre.

► Comitetul miniştrilor se reuneşte anual la nivel de ministru şi săptămânal la nivel de

reprezentant permanent (ambasador). Preşedinţia este asigurată prin rotaţie (la câte 6
luni). Preşedinţia CM al CoE este asigurată acum de Georgia până în mai 2020.

► Principalele activităţi ale Comitetului Miniştrilor:

a. Dialogul politic

b. Relaţia cu Adunarea Parlamentară, sub forma:

- raportului Comitetului Miniştrilor în faţa Adunării Parlamentare (în
conformitate cu statutul Consiliului Europei);
- solicitarea de avize ale Adunării;
- asigurarea aplicării recomandărilor Adunării Parlamentare;
- funcţionarea în cadrul Comitetului comun.

c. Relaţia cu Congresul Puterilor Locale şi Regionale

d. Competenţe în materia admiterii de noi membri. Procedura: Comitetul

Miniştrilor primeşte cererea statului candidat, după care solicită avizul Adunării
Parlamentare. Ulterior, Comitetul adoptă o rezoluţie prin care invită statul să adere
(rezoluţia prevede şi numărul de locuri în Adunarea Parlamentară, precum şi
aspectele bugetare). În numeroase cazuri, rezoluţiile impun unele condiţii noilor
state în ceea ce priveşte respectarea standardelor democratice, a drepturilor omului
etc.
Noul stat membru depune instrumentul de aderare la Secretariatul General.

e. Monitorizarea îndeplinirii obligaţiilor asumate de statele membre

f. Incheierea de convenţii şi acorduri internaţionale

In conformitate cu articolul 15 a din Statut, Comitetul Miniştrilor va acţiona în
vederea atingerii scopurilor organizaţiei inclusiv prin încheierea de convenţii şi
acorduri internaţionale.
 4
Până în prezent, au fost încheiate peste 220 tratate. Cel mai important instrument –
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Alte documente importante: Carta
Socială Europeană, Convenţia europeană privind extrădarea, Convenţia europeană
privind cetăţenia, Convenţia cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, Carta
europeană a autonomiei locale etc.

g. Adoptarea de recomandări către statele membre

In conformitate cu articolul 15 b din Statut, Comitetul Miniştrilor poate face
recomandări statelor membre în problemele pentru care Comitetul a convenit
asupra unei „politici comune”.
Deşi în conformitate cu articolul 20 din Statutul Consiliului Europei, adoptarea unei
recomandări presupunea unanimitatea votului membrilor prezenţi, în 1994, printr-
un gentlemen’s agreement, Comitetul a convenit să nu aplice regula unanimităţii în
cazul recomandărilor.
Statelor membre li se poate solicita să prezinte informări cu privire la măsurile
luate pentru punerea în aplicare a recomandărilor.

h. Adoptarea bugetului

i. Adoptarea şi monitorizarea Programului de activităţi

j. Punerea în aplicare a programelor de asistenţă

k. Supravegherea executării hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului

In conformitate cu artcolul 46 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului,
amendată prin Protocolul 11, Comitetul Miniştrilor supraveghează executarea
hotărârilor CEDO. În practică, au loc şase reuniuni anuale ale Comitetului
„Drepturile Omului”. Fiecare caz este finalizat prin adoptarea unei rezoluţii – în
unele situaţii, se pot adopta şi rezoluţii interimare.

► Raportorii, Grupurile de raportori şi grupurile de lucru.

Sistemul grupurilor de raportori a fost introdus în 1985. Grupurile au rolul de a pregăti
întâlnirile Comitetului la nivel de reprezentanţi permanenţi (ambasadori). Grupurile au
fost reorganizate în 1999 – astfel încât să reflecte noua organizare tehnică a Consiliului
Europei. Totodată, sunt numiţi raportori pentru fiecare activitate specifică.
Grupurile de lucru sunt stabilite ad-hoc, având rolul de a examina probleme determinate,
pentru o perioadă limitată.

1.3.2. Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei

► Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) este compusă din membri ai

parlamentelor naţionale ale statelor membre (spre deosebire, de exemplu, de Parlamentul
European din cadrul U.E.). Numărul de parlamentari (şi, în consecinţă, de voturi), este
determinat de populaţia statului (între 18 şi 2). Adunarea are 324 membri permanenţi şi
 5
324 membri supleanţi. Preşedintele este ales anual, mandatul său putând fi reînnoit numai
de două ori. Adunarea se întruneşte în patru sesiuni parţiale de aproximativ o săptămână
în ianuarie, aprilie, iunie şi septembrie.

► Modalitatea de numire a membrilor APCE este lăsată de Statutul Consiliului Europei la

latitudinea statelor membre. Singura obligaţie impusă este aceea de a reflecta echilibrul
forţelor politice existente în parlamentul naţional.

► Incepând din 1964 s-au constituit grupuri politice la nivel european, care sunt
reglementate în prezent de Regulile de Procedură ale APCE şi au anumite drepturi şi
obligaţii. În prezent, sunt șase grupuri politice: grupul socialist, grupul popular european,
grupul european-conservator, grupul liberal-democrat şi uniunea stângii europene,
grupul liber-democrat.

► Comitetul comun – reprezintă un organ cu atribuţii în coordonarea relaţiilor între

Comitetul Miniştrilor şi APCE – compus din câte un reprezentant al fiecărui stat membru
şi un număr egali de reprezentaţi ai APCE.

► În cadrul APCE sunt înfiinţate Comisii – în prezent, există 9 comisii permanente şi,
totodată, există comisii ad-hoc. Totodată, comisiile pot înfiinţa sub-comisii (permanente
sau ad-hoc). Sub-comisiile au rolul de a propune un proiect de raport, care ulterior este
adoptat în cadrul comisiei. (Exemplu – discutarea problemei tezaurului României în
Comisia pentru Cultură, Ştiinţă, Educaţie și Media). Raportul este ulterior transmis
Adunării Parlamentare, spre a fi adoptat sub forma unei rezoluţii sau recomandări.

► Documentele adoptate de Adunarea Parlamentară sunt: recomandările, rezoluţiile şi

avizele.
 Recomandările conţin propuneri adresate Comitetului Miniştrilor, punerea
acestora în aplicare fiind de competenţa statelor membre.
 Rezoluţiile conţin decizii ale Adunării în legătură cu probleme cu care a fost
sesizată sau cu privire la care are competenţă în mod individual.
 Avizele sunt emise la solicitarea Comitetului Miniştrilor, în probleme în care
competenţa între cele două organe este partajată (exemple: admiterea de noi membri,
proiecte de convenţii, bugetul).

► Procedura de adoptare a unei recomandări sau rezoluţii presupune iniţierea unei

moţiuni, de către cel puţin 20 membri ai APCE, aparţinând a cel puţin cinci delegaţii
naţionale. Moţiunea este transmisă unei comisii spre adoptarea unui raport şi, dacă este
cazul, altor comisii pentru aviz. După adoptarea raportului în comisie, acesta se supune
dezbaterii APCE.
 6
► Declaraţiile sunt documente prin care membrii APCE pot formula un punct de vedere
oficial în legătură cu probleme de interes. Declaraţiile pot fi propuse de cel puţin douăzeci
de reprezentanţi, din patru delegaţii naţionale diferite.

► Adunarea Generală are competenţa de a alege:

- Secretarul General al Consiliului Europei şi Secretarul General adjunct,
pentru o perioadă de 5 ani;
- Membrii Curţii Europene a Drepturilor Omului;
- Comisarul pentru Drepturile Omului.

1.3.3. Congresul Puterilor Locale şi Regionale

► Congresul Puterilor Locale şi Regionale a fost constituit în 1994, ca organ cu rol

consultativ, urmând a înlocui fosta Conferinţă Permanentă a Puterilor Locale şi Regionale.

► Principalele atribuţii ale Congresului:

- prezintă la nivel european punctul de vedere al autorităţilor locale şi

regionale;

- acţionează ca forum de dezbatere pentru reprezentanţii aleşi ai autorităţilor

locale;
- emite avize cu caracter consultativ pentru Comitetul Miniştrilor şi APCE, în
probleme de politică locală şi regională;
- cooperează cu statele şi organizaţiile internaţionale în soluţionarea
problemelor autorităţilor locale şi regionale;
- organizează conferinţe şi dezbateri în vederea implicării publicului în
activităţile specifice;
- adoptă rapoarte pentru fiecare stat, cu privire la punerea în aplicare a
prevederii Cartei Europene a autonomiei locale

► Aderarea de noi state la Consiliul Europei a determinat o re-orientare a funcţiilor

Congresului, în special în sensul:
- încurajării cooperării regionale şi transfrontaliere;
- dezvoltarea iniţiativelor cetăţenilor în raport cu autorităţile locale;
- încurajarea constituirii Euro-regiunilor;
- observarea alegerilor locale din statele membre.

► Congresul este constituit din două camere: Camera Autorităţilor Locale şi Camera
Regiunilor. Congresul are, în total, 324 membri titulari şi 324 membri supleanţi.
Preşedintele este ales dintre membrii celor două camere – în mod alternativ.

► De asemenea, în cadrul Congresului funcţionează următoarele comisii:

 7
- Comisia Instituţională – pregăteşte rapoarte privind progresul democraţiei la
nivel local şi regional;
- Comisia de Cultură şi Educaţie;
- Comisia pentru Dezvoltare Durabilă – responsabilă, printre altele, de mediu şi
dezvoltare urbană;
- Comisia pentru Coeziune Socială – competentă pentru probleme de şomaj,
cetăţenie, migraţie etc.
Totodată – în cadrul Camerei Regiunilor funcţionează un grup de lucru special
pentru regiunile care deţin competenţă legislativă.

1.4 Relevanţa organizaţiei pentru România

 Din perspectiva României, Consiliul Europei continuă să reprezinte un for de stabilire a
standardelor la nivel pan-european, care se constituie într-un veritabil acquis pe cele
trei paliere de activitate ale Organizaţiei (statul de drept, democraţie şi drepturile
omului) pentru toate cele 47 de state membre ale Organizaţiei.
 Într-o primă etapă, apartenenţa la CoE a contribuit la conectarea ţării noastre la
procesele politice europene, după căderea Cortinei de Fier. Ulterior, asumarea şi
aplicarea standardelor CoE în diverse domenii a sprijinit consistent eforturile în
direcţia aderării la UE şi NATO.
 La momentul actual, relaţia directă a organismelor CoE cu instituţiile administraţiei
centrale de la Bucureşti contribuie la modernizarea acestora şi la eficientizarea
activităţii lor.
 Pe de altă parte, România foloseşte instrumentele relevante ale Organizaţiei pentru
atingerea unor obiective de politică externă, subsumate scopului general al
democratizării statelor din vecinătate (Balcanii de Vest, Caucazul de Sud, Rusia,
Ucraina, Republica Moldova) sau al promovării unor teme de interes specific pe
agenda europeană.
 Utilizarea mecanismelor de monitorizare specifice CoE în domeniul minorităţilor
naţionale (Convenţia cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, Carta europeană a
limbilor regionale sau minoritare) reprezintă instrumente utile pentru asigurarea
standardelor în domeniu pentru comunităţile româneşti din statele vecine.
 8

II. ORGANIZAŢIA PENTRU SECURITATE ŞI COOPERARE ÎN EUROPA

(OSCE)

2.1. Aspecte generale

► OSCE reprezintă cea mai largă organizaţie de securitate regională, având 57 de state
participante din Europa, Asia Centrală şi America de Nord - de la Vancouver la
Vladivostok. Mongolia a devenit stat participant în decembrie 2012. În plus, OSCE
dezvoltă relaţii privilegiate cu 11 parteneri (şase din zona mediteraneană şi cinci din Asia).
Libia a solicitat statutul de Partener al OSCE (nu i-a fost deocamdată acordat).
In plus, Organizaţia întreţine relaţii speciale de cooperare cu state din bazinul Mării
Mediterane (Paternerii Mediteraneeni de Cooperare): Algeria, Egipt, Israel, Iordania,
Maroc şi Tunisia, precum şi cu state ca Japonia, Coreea, Thailanda, Afganistan și
Australia.
Sediul OSCE este la Viena. Totodată, OSCE are oficii şi instituţii la Copenhaga, Geneva,
Haga, Praga şi Varşovia.

► OSCE îşi are originea în Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa (CSCE) –
fondată prin Actul final de la Helsinki din 1975 – document privit ca fiind expresia unui
pas fundamental în „reconcilierea” între cele două blocuri opuse ale sistemului
internaţional bipolar. Readaptarea CSCE la noile realităţi de după 1990 a fost subsumată
în conceptele stabilite prin Carta de la Paris pentru o nouă Europă din 1990. În 1994, CSCE
devine OSCE.

► Una dintre particularităţile OSCE este faptul că aceasta nu are personalitate juridică în
dreptul internaţional, fiind o structură de cooperare politică. Deciziile acesteia nu se
bucură de valoare obligatorie în dreptul internaţional. Cu toate acestea, OSCE prezintă
numeroase dintre caracteristicile unei organizaţii internaţionale: organe plenare şi
executive, sediu şi instituţii permanente, funcţionari internaţional, reglementări bugetare.
 9

► O altă particularitate a OSCE este aceea că, la nivelul Europei, este considerată a fi o
structură care poate fi încadrată în conceptul de Aranjament regional, în sensul
capitolului VIII al Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite – fiind prin urmare, un
instrument eficient în prevenirea şi gestionarea conflictelor: alertă timpurie, prevenirea
şi gestionarea crizelor, gestionarea situaţiei post-conflic şi reabilitarea regiunii.

2.2. Principalele obiective şi domenii de activitate

► Domeniul de activitate al OSCE este reprezentat de problemele de securitate.

Instrumentele principale sunt:
- avertizarea timpurie;
- prevenirea conflictelor;
- gestionarea conflictelor;
- gestionarea situaţiilor post-conflict şi reabilitare.

► Abordarea OSCE în ceea ce priveşte problemele de securitate se caracterizează prin:

- caracterul comprehensiv – în sensul că OSCE abordează o largă paletă de
probleme legate de securitate: controlul armamentelor, măsurile de creştere
a încrederii şi securităţii (CSBM), democraţia, drepturile omului,
monitorizarea alegerilor etc, precum şi în sensul prezenţei OSCE în toate
fazele unui conflict;
- abordarea prin cooperare – conceptul fundamental constă în cooperarea
între state, care aduce beneficii tuturor, în timp ce insecuritatea într-un
singur stat poate aduce prejudicii unei regiuni mai largi.

Abordarea cuprinzătoare a securităţii: element specific al acţiunii OSCE și indicator al

valorii adăugate a OSCE în relaţia cu alte organizaţii internaţionale şi regionale. Constă în
fundamentarea oricărei acţiuni OSCE pe interacţiunea dintre trei Dimensiuni: politico-
militară, economică şi de mediu, respectiv umană.
Dimensiunea politico-militară: Principalul for de activitate: Forumul de Cooperare în
domeniul Securităţii (FSC). Principalele teme abordate: măsurile de creștere a încrederii şi
securităţii (CSBMs) stabilite prin Documentul Viena; Codul de Conduită pentru aspectele
politico-militare ale Securităţii; armele de calibru mic (SALW). La Viena se află şi sediile
Comisiei Consultative Cer Deschis (OSCC) şi Grupului Consultativ Comun (JCG) pentru
Tratatul privind Armele Convenţionale în Europa (CFE). OSCE nu are competenţe în
domeniul CFE sau Cer deschis, aceste Tratate având un număr mai restrâns de membri,
iar instituţiile constituite în baza tratatelor respective funcţionând autonom faţă de OSCE.
Problematica privind controlul armamentelor (CFE) este însă de interes pentru OSCE din
perspectiva impactului asupra securităţii europene.
Dimensiunea economică şi de mediu: Principalele teme: promovarea bunei guvernări;
potențialul activităților economice și de mediu de a conduce la creșterea încrederii în
 10
zonele de conflict; gestionarea deşeurilor toxice şi radioactive etc. În cadrul Secretariatului
există un Coordonator pentru activităţile economice şi de mediu.
Dimensiunea umană: Teme principale: respectarea drepturilor omului, statului de drept,
democraţiei; acţiuni în sprijinul organizării de alegeri democratice; libertatea media;
combaterea intoleranţei şi discriminării. Activităţile corespunzătoare dimensiunii umane
sunt coordonate de ODIHR (Biroul pentru Instituţii democratice şi Drepturile Omului);
Înaltul Comisar pentru Minorităţi Naţionale; Reprezentantul pentru Libertatea Mass-
Media.

Luarea deciziilor: Toate cele 57 state participante au un statut egal. Deciziile se iau prin
consens. Deciziile sunt politice, nu au forţă juridică. Obiectivele majore ale OSCE sunt
discutate în cadrul Summit-urilor. Ultimul Summit a avut loc la Astana, în decembrie
2010. Consiliile ministeriale sunt reuniuni anuale la nivelul miniştrilor de externe,
organizate de ţara care deţine Preşedinţia anuală în exerciţiu (pentru 2019, Slovacia), în
cadrul cărora sunt fixate priorităţile OSCE şi sunt adoptate principalele decizii. Consiliul
Permanent se reuneşte săptămânal la Viena, la nivel de ambasadori, discutând teme de
actualitate şi adoptând decizii relevante. Problematica politico-militară este abordată în
cadrul Forumului de Cooperare în domeniul Securităţii (FSC), iar problematica economică
în cadrul Forumului Economic şi de Mediu. Alte structuri pentru dialogul permanent pe
cele trei Dimensiuni ale OSCE sunt: Comitetul de Securitate al OSCE, Comitetul Economic
și de Mediu al OSCE, Comitetul Dimensiunea Umană, care se reunesc lunar.

2.3. Structură

2.3.1. Organele de decizie

Organele cu competenţă decizională în cadrul OSCE sunt Reuniunile la vârf

(Summit), Consiliul Ministerial, Consiliul Permanent, Consiliul Superior şi Forumul
pentru Cooperare în domeniul Securităţii.

2.3.1.1. Reuniunile la vârf sunt întâlniri ale şefilor de state sau de guverne şi au ca
scop stabilirea orientării generale a activităţii organizaţiei la nivel politic înalt. Fiecare
Summit este precedat de o Conferinţă pregătitoare, în care este examinat modul de
îndeplinire a angajamentelor statelor şi sunt negociate documentele care se vor adopta în
cadrul summitului. Între 1975 şi 2010 au avut loc 7 reuniuni la vârf.

2.3.1.2. Consiliul Ministeral reprezintă reuniunea miniştrilor afacerilor externe ai

statelor participante şi are loc anual, cu excepţia anilor în care are loc reuniunea la vârf.
Sunt discutate aspectele relevante pentru OSCE şi sunt adoptate deciziile necesare.
Practic, reuniunile Consiliului Ministerial reprezintă elementul de legătură între
decizia politică la nivel înalt şi nivelul de execuţie.
 11
2.3.1.3. Consiliul Permanent este organul cu rol de consultare politică regulată şi
decizie, în probleme legate de activitatea curentă a organizaţiei. Este format din
reprezentanţii permanenţi (ambasadori) ai statelor participante şi se reuneşte săptămânal,
la Viena. In afara sesiunilor ordinare, au loc şi sesiuni informale sau reuniuni ale
comitetelor, cu rol în efectuarea schimbului de vederi sau în examinarea unor probleme
specifice.

2.3.1.4. Consiliul Superior – reprezintă reuniunea directorilor politici din

ministerele afacerilor externe ale statelor participante şi are rolul pregătirii deciziilor
Consiliului Ministerial precum şi - în perioadele dintre Consiliile Ministeriale –
examinarea, gestionarea şi coordonarea problemelor OSCE.
Cu toate acestea, procesul de instituţionalizare a OSCE a determinat transferarea
treptată a atribuţiilor Consiliului Superior către Consiliul Permanent. Din 1997, Consiliul
Superior s-a întrunit doar în forma Forumului Economic.
Forumul Economic se întruneşte anual la Praga în vederea examinrii problemelor
economice şi de mediu care pot afecta securitatea în aria de competenţă a OSCE.
Totodată, Consiliul Superior dispunde de un mecanism de convocare a întâlnirilor
în situaţii de urgenţă (numit şi „mecanismul Berlin”), folosit, spre exemplu, în cazul
conflictelor din Iugoslavia sau Nagorno-Karagach.

2.3.1.5. Forumul de Cooperare pentru Securitate, stabilit prin documentul de la

Helsinki din 1992, este compus din reprezentanţi ai statelor participante şi se reuneşte
săptămânal la Viena în vederea negocierii şi adoptării de decizii în probleme de securitate
menite să prevină riscul declanşării unor conflicte. Principalele domenii de activitate sunt:
a) negocieri în domeniul controlului armamentului, dezarmării şi măsurilor de
creştere a încrederii şi securităţii;
b) reglementarea unor probleme cum ar fi folosirea forţei în conflictele interne şi
regimul armelor uşoare;
c) consultări regulate în probleme de securitate şi aprofundarea măsurilor pentru
reducerea riscului unor conflicte.

2.3.2. Mecanismul decizional

► Modalitatea de adoptare a deciziilor este consensul – adoptarea unei decizii în absenţa

oricărei obiecţii faţă de aceasta.
Nivelul de decizie este triplu – în raport cu structura organizaţiei – Summit, Consiliul
Ministerial, Consiliul Permanent.

► Deciziile nu sunt obligatorii din punct de vedere juridic – ele constituind angajamente
politice.

► Situaţii particulare când decizia se poate lua în absenţa consensului: cu ocazia

Consiliului Ministerial de la Praga din 1992, s-a decis că o acţiune necesară poate fi decisă
 12
şi fără consimţământul statului vizat de acea decizie în cazul unor încălcări „clare, grave şi
sistematice” ale angajamentelor OSCE – numit şi principiul „consens minus unu” (folosit
pentru prima dată în cazul Iugoslaviei).
Un alt mod de luare a deciziilor – „consens minus doi” a fost adoptat la Consiliul
Ministerial de la Stockholm din 1992 – o decizie ca două state aflate în conflict să recurgă
la mecanismul concilierii se poate adopta fără consimţământul acestora (sistemul nu a fost
aplicat).

2.3.3. Instituţii şi structuri operaţionale

2.3.3.1. Preşedinţia în Exerciţiu (PiE)

PiE are răspunderea executării acţiunilor cu privire la care s-au adoptat decizii,
precum şi a coordonării activităţilor curente ale OSCE – coordonarea activităţii
instituţiilor, reprezentarea OSCE, supravegherea activităţilor de gestionare a conflictelor şi
post-conflict etc.
Preşedinţia în Exerciţiu se stabileşte anual prin rotaţie, şi este deţinută de ministrul
de externe a statului respectiv. PiE este asistată de preşedinţia anterioară şi preşedinţia
ulterioară, care alcătuiesc împreună troica.

2.3.3.2. Secretariatul are rolul de a furniza susţinerea operaţională şi logistică pentru

organizaţie. Sediul acestuia este la Viena şi este asistat de un birou situat la Praga.

2.3.3.3. Adunarea Parlamentară – are secretariatul la Copenhaga şi este formată din

300 de membri ai parlamentelor statelor participante. Rolul acesteia este facilitarea
dialogului parlamentar şi promovarea democraţiei în statele participante. Nu are putere
decizională.

2.3.3.4. Oficiul pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului – are sediul la

Varşovia; reprezintă principala instituţie responsabilă cu promovarea şi respectarea
drepturilor omului şi a democraţiei în OSCE și gestionează mai ales modul de desfășurare
a alegerilor ăn statele participante; include un punct de contact pentru problematica
romilor.

2.3.3.5. Înaltul Comisar pentru Minorităţi Naţionale – are sediul la Haga şi

principalele sale sarcini sunt identificarea soluţiilor preventive (timpurii) pentru atenuarea
tensiunilor etnice care sunt de natură să afecteze stabilitatea şi relaţiile dintre statele
participante.
Înaltul Comisar operează independent. Competenţa sa presupune: conducerea de
misiuni în zonele de conflic etnic, angajarea în acţiuni de diplomaţie preventivă, în stadiie
incipiente ale unui conflict.
 13
Totodată, Înaltul Comisar formulează rapoarte sau recomandări către statele
participante (a se vedea, spre exemplu, Recomandările de la Bolzano din 2008 privind
Minoritățile Naționale în relațiile inter-statale).

2.3.3.6. Reprezentantul pentru Libertatea Presei – având sediul la Praga, are rolul
observării dezvoltărilor în ceea ce prieveşte mass-media la nivelul statelor participante şi
al sesizării timpurii a posibilelor încălcări ale libertăţii presei şi a libertăţii de expresie.

2.3.3.7. Curtea de Conciliere şi Arbitraj – are sediul la Geneva, fiind creată în 1992
şi având drept scop soluţionarea diferendelor între statele părţi la Convenţia privind
Concilierea şi Arbitrajul în cadrul OSCE.

2.4. Activitatea OSCE

2.4.1. Misiunile raportorilor şi anchetele (fact-finding missions) reprezintă vizite pe

termen scurt ale experţilor sau ale unor personalităţi din statele participante, cu scopul de
a stabili situaţia de fapt şi, în anumite cazuri, de a formula recomandări către organele de
decizie ale OSCE. Printre elementele de fapt urmărite se pot menţiona: îndeplinirea de
către statele recent admise a angajamentelor, investigarea zonelor de conflict, stabilirea
situaţiei de fapt când există pretinse încălcări ale unor obligaţii.

2.4.2. Misiunile OSCE şi activităţile în teren – reprezintă principalul instrument

în prevenirea conflictelor pe termen lung, managementul crizelor şi reabilitarea post-
conflict. Mandatul, dimensiunile şi activităţile întreprinse în cadrul misiunilor OSCE
variază de la caz la caz – de unde rezultă caracterul flexibil al acestui instrument.

Misiunile în teren au fost înfiinţate la începutul anilor 1990. Au mandate diferite, adaptate
situațiilor din teren. Rolul acestora este de a facilita procesele politice destinate prevenirii
sau soluționării conflictelor; de a oferi informații și evaluări din teren, în sprijinul
procesului de luare a deciziilor. Exemple de Misiuni OSCE:
- Europa de Sud-Est: Prezența OSCE în Albania; Misiuni OSCE în Bosnia și Herțegovina,
Muntenegru, Serbia, Kosovo, Skopje. Acestea au un rol esențial în procesul de
democratizare din regiune, protecția drepturilor omului, consolidarea instituțiilor;
- Europa de Est: Misiunea OSCE în Republica Moldova; Misiunea Specială de
Monitorizare în Ucraina; Coordonator de Proiecte în Ucraina. Rolul OSCE constă în
soluționarea conflictelor, sprijinirea proceselor electorale, promovarea statului de drept;
- Caucazul de Sud: Biroul OSCE la Erevan. Atenția prioritară este acordată chestiunilor
economice și de mediu şi procesului de democratizare. Biroul OSCE din Baku a devenit
Coordonator de proiecte la 1 ianuarie 2014, la solicitarea statului gazdă, și și-a încetat
activitatea la 31 decembrie 2015;
- Asia Centrală: Centre OSCE la Ashgabat, Bishkek, Astana; Biroul OSCE în Tadjikistan;
Coordonator de proiecte în Uzbekistan – rolul prioritar este de sprijinire a reformelor
politice şi economice.
 14

2.4.3. Reprezentantul personal al Preşedinţiei în Exerciţie – poate fi o

personalitate din statele participante, desemnată de PiE în vederea oferirii de asistenţă
pentru soluţionarea unui anumit conflict. Mandatul Reprezentantului personal este
întotdeauna clar şi precis.

2.4.4. Grupurile de lucru ad-hoc sunt instituite pentru situaţii specifice, în vederea
oferirii de asistenţă Preşedinţiei în exerciţiu pentru realizarea unor sarcini precise – în
special în domeniul prevenirii conflictelor şi soluţionării diferendelor. Participarea la
grupurile de lucru poate fi restrânsă.

2.4.5. Mecanismele pentru soluţionarea paşnică a diferendelor:

- Procedura de la La Valetta;
- Prevederile privind o Comisie de Conciliere în cadrul OSCE;
- Concilierea Dirijată;
- Curtea de Conciliere şi Arbitraj a OSCE.

2.4.6. Operaţiunile de menţinere a păcii – sunt menţionate în Documentul de

Helskinki din 1992. Acestea pot fi dispuse în cazul conflictelor din interiorul sau dintre
statele participante. Acest instrument nu a fost folosit până în prezent.

2.5. Mecanisme şi proceduri

► In vederea stabilirii unui răspuns prompt la alterta timpurie cu privire la un posibil

conflict, OSCE a stabilit anumite proceduri de lucru, având drept scop facilitarea acţiunii
rapide în astfel de situaţii.

► Clasificare:
- mecanisme din cadrul Dimensiunii umane;
- mecanismul de consultare şi cooperare în ceea ce priveşte activităţi militare
neuzuale;
- cooperarea cu privire la incidente periculoase de natură militară;
- prevederi privind avertizarea timpurie şi acţiunea rapidă;
- prevederi privind mecanismul de consultare şi cooperare în situaţii de
urgenţă (mecanismul Berlin);
- prevederi privind soluţionarea paşnică a diferendelor.

2.5.1. Mecanisme din cadrul Dimensiunii umane

► Mecanismul Viena a fost adoptat în 1989, ca follow-up la Conferinţa CSCE privind

dimensiunea umană şi obligă statele participante să răspundă la cererile de schimb de
informaţie şi de organizare a unor reuniuni bilaterle pe orice problemă legată de
dimensiunea umană.
 15
► Mecanismul Moscova creează posibilitatea trimiterii unei misiuni de experţi să asiste
un stat participant în soluţionarea unei probleme legată de aspecte ale dimensiunii umane
a OSCE. Misiunea poate furniza informaţii necesare şi, dacă este cazul poate folosi bunele
oficii sau medierea.

2.5.2. Mecanismul de consultare şi cooperare în ceea ce priveşte activităţi militare

neuzuale;

Mecanismul prevede obligativitatea schimbului de informaţii în legătură cu orice activtate

militară neuzuală sau neprevăzută. Ca în cazul Mecanismului Viena, statele participante
sunt obligate să răspundă la solicitările de informaţii sau consultări.

2.5.3. Cooperarea cu privire la incidente periculoase de natură militară

Acest mecanism obligă statele participante, în cazul în care are loc un incident periculos
de natură militară, să coopereze şi să raporteze incidentul şi condiţiile producerii acestuia,
în vederea evitării posibilelor neînţelegei care pot conduce la efecte adverse asupra altor
state participante. Se prevede că fiecare stat participant va desemna un punct de contact
pentru informări în legătură cu astfel de incidente. Totodată, se prevede că orice stat
participant afectat de un astfel de incident are dreptul de a solicita clarificări şi de a primi
un răspuns în cel mai scurt timp posibil.

2.5.4. Prevederi privind avertizarea timpurie şi acţiunea rapidă

In vederea asigurării informării rapide cu privire la situaţii în spaţiul OSCE care prezintă
potenţialul de a se transforma în crize, inclusiv în conflicte armate, statele participante au
dreptul să atragă atenţia Consiliului Superior cu privire la o anumită situaţie. Aceasta se
realizează prin intermediul PiE.
Pot sesiza Consiliul Superior – statul direct implicat, 11 state participante, Inaltul Comisar
pentru Minorităţi Naţionale.
In prezent, mecanismul de avertizare timpurie foloseşte ca forum de sesizare Consiliul
Permanent, în locul Consiliului Superior.

2.5.5. Mecanismul de Consultare şi Cooperare cu privire la Situaţii de Urgenţă

(Mecanismul Berlin)

Mecanismul Berlin reglementează măsuri care pot fi adoptate în cazul unor situaţii de
urgenţă care pot rezulta din încălcări grave ale Principiilor Actului Final de la Helsinki sau
ca umare a unor ameninţări la adresa păcii, securităţii sau stabilităţii. Mecanismul prevede
că, dacă un stat consideră că o astfel de situaţie apare, poate solicita clarificări statului sau
statelor implicate. Dacă situaţia rămâne nesoluţionată, statul participant poate solicita PiE
convocarea unei reuniuni de urgenţă a Consiliului Superior.
 16
Ca şi în cazul Mecanismului de alertă timpurie, sarcinile Consiliului Superior au fost
preluate de Consiliul Permanent.

2.6 Cooperarea OSCE-UE:

Încă de la semnarea Actului Final de la Helsinki, Uniunea Europeană (la momentul
respectiv, Comunităţile Europene) a luat parte la procesul de formare şi dezvoltare a
OSCE. Formalizarea relaţiei UE-OSCE a avut loc în 2006, prin semnarea Regulilor de
Procedură OSCE, prin care UE i se acordă un loc la toate reuniunile OSCE, alături de
statul membru care deţine preşedinţia rotativă a Uniunii. La nivel politic şi de lucru,
cooperare dintre cele două organizaţii se realizează prin intermediul consultărilor dintre
Troica OSCE şi UE la nivel ambasadorial, contacte la nivel de lucru, întrevederi ale
Secretarului General OSCE cu ÎRUE. UE este unul dintre cei mai importanţi contributori la
activităţile extrabugetare ale OSCE.
România susţine integrarea priorităţilor UE în agenda OSCE, cu accent pe dezvoltarea
Parteneriatului Estic, procesul de extindere a UE, relaţia transatlantică şi relația cu Asia
Centrală, respectarea drepturilor omului, securitate cibernetică şi soluţionarea conflictelor
prelungite.

2.7 Profilul României în cadrul OSCE

2.7.1. Obiective majore pentru România

România acordă o importanță deosebită activității OSCE. România recunoaște și sprijină
rolul unic al OSCE în eforturile de întărire a securității și cooperării în Europa, pe baza:
abordării cuprinzătoare a securității; mandatului cuprinzător în privința reglementării
conflictelor; funcționării corespunzătoare a mecanismelor și instituțiilor autonome,
precum și al misiunilor de teren. România și-a întărit consecvent profilul la nivelul OSCE,
promovând activ obiectivul implementării depline a principiilor și angajamentelor
asumate pe toate cele trei Dimensiuni și sprijinind ferm eforturile de soluționare a
conflictelor prelungite.
2.7.2. Conflictul din Ucraina
România sprijină ferm eforturile vizând de-escaladarea situației din Ucraina, inclusiv prin
impulsionarea acțiunii OSCE în soluționarea conflictului din Ucraina; sprijină integritatea
teritorială şi suveranitatea Ucrainei şi parcursul european al acesteia; manifestă
preocupare pentru impactul acţiunilor Federaţiei Ruse, inclusiv la nivel regional;
subliniază caracterul inacceptabil al încălcării dreptului internaţional; sprijină eforturile
pentru soluţionarea paşnică a conflictului din estul ţării; subliniază importanţa respectării
şi implementării acordurilor convenite la Minsk şi a angajamentelor asumate de părţi;
reiterează necesitatea evitării creării unui nou conflict înghețat. Totodată, România
 17
subliniază rolul important al Misiunii Speciale de Monitorizare a OSCE. În prezent,
România contribuie cu 31 de monitori în teren.

2.8 Proiecte recente

2.8.1. Violența împotriva femeilor

Una dintre încălcările frecvent întâlnite în materia drepturilor oului se

materializează în violența împotriva femeilor. În acest context, OSCE a demarat un studiu
în anul 2018 cu scopul final de a reduce violența împotriva femeilor. Datele strânse de
către OSCE au fost transmise către statele membre în vederea edictării legislației și luării
măsurilor potrivite fiecărui context economico-social existent în teritoriul lor.

2.8.2. Menținerea siguranței frontierelor

OSCE asigură prezența reprezentanților săi la granițele statelor membre, susținând

cooperarea și transmiterea rapidă a informației între poliția de frontieră și omologii lor din
statele învecinate. De asemenea, OSCE se ocupă cu organizarea unor forme de instruire
pentru forțele navale și aeriene, autoritățile vamale și alte categorii profesionale în vederea
îmbunătățirii procesului de combatere infracționalității transfrontaliere, traficul ilegal de
droguri și precursori chimici.

2.8.3. Cyber Security

OSCE joacă un rol important în menținerea siguranței cibernetice prin reducerea riscului
apariției de conflicte între state, ce izvorăsc din utilizarea ICT (Information
Communications Technologies). Eforturile OSCE se materializează în oferirea unor
instrumente și mecanisme concrete de prevenire a diferendelor. Astfel, aceasta oferă o
platformă pentru a avea loc schimb de opinii și de a cunoaște intențiile celorlalte state
membre, precum și mijloace prin care statele să poată relaționa în urma unor incidente de
referitoare la securitate, deși relațiile dintre acestea ar putea fi tensionate.