Definirea termenilor.

Rolul terapiei ocupaţionale

In fiecare etapă a vieţii, în viaţa fiecărei individ, există activităţi (ocupaţii) optime pentru
menţinerea stării de sănătate şi pentru societate.
Rolurile terapiei ocupaţionale constau în:
- evaluează tipurile de activităţi ocupaţionale trecute şi prezente, pe care le poate executa
individul;
- identifică disfuncţiile privind activităţile ocupaţionale;
- identifică comportamentele disfuncţionale din gestică şi impactul lor asupra activităţilor
ocupaţionale;
- remediază sau compensează disfuncţiile din activităţile ocupaţionale şi din gestică;
- facilitează sau structurează schemele de mişcare din activităţile ocupaţionale, în funcţie
de vârstă şi de rolul pe care îl are de îndeplinit pacientul în viaţa zilnică.
Pentru a-şi îndeplini obiectivele, terapia ocupaţională utilizează teste standardizate,
observaţia clinică şi activităţile practice.

Performanţa ocupaţională este capacitatea individului de a realiza sarcinile cerute de

rolul său, raportat la etapa de dezvoltare. Rolul ocupaţional se referă la noţiunile de preşcolar,
şcolar, angajat, casnic, pensionar.
Activităţile ocupaţionale cuprind:
- autoîngrijirea: hrănire, îmbrăcat, pieptănat, manipularea obiectelor, mobilitatea;
- munca: îndeletniciri legate de îngrijirea casei şi a familiei;
- educaţia: activităţi şcolare şi educaţionale;
- joaca (pentru copii-joaca; pentru adulţi – sporturi, hobby-uri, activităţi sociale) şi
activităţile recreative.

Componentele performanţei ocupaţionale sunt:

- schemele comportamentale învăţate care compun şi fundamentează activităţile
ocupaţionale ale individului
- schemele de mişcare care stau la baza gesturilor ce compun activităţile ocupaţionale.
 Uneori poate fi dificil să împărţim ocupaţiile pe categorii; aceeaşi ocupaţie poate trece
dintr-o categorie în alta în funcţie de individul care foloseşte ocupaţia, dar şi pentru faptul că
ocupaţia poate aparţine mai multor categorii în acelaşi timp.
Există activităţi care trebuiesc îndeplinite în acelaşi timp; pur şi simplu trebuie să le
facem; de exemplu: trebuie să spălăm scaunul de la toaletă. Acest tip de activitate este foarte
important din punctul de vedere al terapiei. Dar, deasemenea foarte important este şi găsirea
activităţilor care sunt interesante şi importante într-un alt mod; activităţi pe care clientul să se
bucure atunci când le îndeplineşte, deoarece punctele forte ale clientului sunt pietrele de
bază ale identităţii sale ocupaţionale. Este important pentru noi toţi să găsim lucruri la care
ne pricepem pentru a avea suficientă forţă să ne descurcăm cu aceste sarcini pentru
îndeplinirea cărora va trebui să depunem eforturi mai mari sau mai mici.

Ce factori determină ca activitatea să devină o ocupaţie terapeutică ?

Terapia ocupaţională se bazează pe folosirea de ocupaţii semnificative cu clienţii.

Pentru a înţelege semnificaţia ocupaţiei este esenţial să se clarifice natura reală a unei
ocupaţii pentru fiecare individ. Aceeaşi ocupaţie poate avea sensuri diferite pentru diferite
persoane, în funcţie de structura de dezvoltare individuală a persoanei. Pentru a descoperi
semnificaţia ocupaţiei trebuie să înţelegem că aceasta se poate produce prin diferite moduri.
În terapia ocupaţională se analizează de ce este aleasă şi realizată ocupaţia şi care sunt
câştigurile terapeutice obţinute în urma îndeplinirii ocupaţiei. O ocupaţie terapeutică
semnificativă trebuie aleasă astfel încât clientul să o simtă ca fiind valoroasă pe parcursul
procesului terapeutic. Fiecare ocupaţie poate avea valori diferite pentru fiecare persoană, de
ex., valori concrete, simbolice şi de autorecompensare .

Valoarea concretă este de obicei ceva cu rezultat vizibil şi produsul aduce

satisfacţie, deoarece prin realizarea acestui produs individul ar putea învăţa noi
capacităţi şi aptitudini sau şi-ar putea îmbunătăţi capacităţile şi aptitudinile existente sau
evita consecinţele negative. Cu alte cuvinte, clientul dobândeşte competenţă utilă şi
performanţa duce la un produs concret, care este valoros pentru client sau altcineva.
Valoarea simbolică este semnificaţia ocupaţiei după cum este aceasta percepută
de către persoană. Sunt cel puţin trei nivele de interacţiune, şi anume cel personal,
cultural şi universal.
În al treilea rând, ocupaţia semnificativă are şi valori de autorecompensare.
Ocupaţia semnificativă va aduce recompense imediate. O persoană alege să desfăşoare o
ocupaţie deoarece îi place să facă acel lucru. Este chiar posibil ca persoana să uite de
sine şi de timp, iar subiectul ocupaţiei şi ocupaţia devin o unitate. Ajunşi aici putem
folosi conceptul de flow. Flow-ul este definit ca starea mintală de funcţionare în care o
persoană implicată într-o activitate este complet cufundată într-o senzaţie de concentrare
plină de energie, implicare deplină, şi succes în procesul de activitate. Flow-ul este o
motivaţie complet concentrată asupra unui lucru. În flow, emoţiile sunt pozitive,
energizante şi corespund sarcinilor care trebuie îndeplinite. Experienţa flow-ului este
caracterizată de un sentiment de bucurie spontană în timpul îndeplinirii sarcinii.
Csikszentmihalyi a identificat zece componente ale experienţei flow-ului. Acestea sunt
un obiectiv clar, concentrare, pierdere a sentimentului conştiinţei de sine, un simţ
distorsionat al timpului, feedback, echilibru între nivelul de capacitate şi provocare, un
sentiment de control personal asupra situației sau activității, recompensă intrinsecă a
activității, fuziune între lipsa conștientizării nevoilor corpului și conștientizarea acțiunii.
La baza terapiei ocupaţionale stă constatarea că activităţile folosite pentru a preveni şi
remedia disfuncţiile şi pentru a obţine un maximum de adaptare a individului la mediul
său ambiant.
Terapia ocupaţională este definită ca fiind forma de tratament care foloseşte
activităţile şi metode specifice pentru a dezvolta, ameliora sau reface capacitatea de a
desfăşura activităţile necesare vieţii individului, de a compensa disfuncții şi de a
diminua deficienţe fizice.
Termenul de ocupaţional se referă la folosirea direcţionată spre un anumit scop a
timpului, energiei, la suscitarea interesului pentru participarea activă la ADL, la activităţi de
muncă şi producţie, la activităţi de joacă şi destindere. Conceptul de ocupaţie include şi
conceptul de modele de performanţă ocupaţională.
Ipoteze despre modelul de performanţă ocupaţională
1. performanţa ocupaţională contribuie la realizarea corespunzătoare a rolului
ocupaţional al individului.
2. Performaţa ocupaţională a fiinţei umane se referă la:
 ADL (activitate din viaţa zilnică)
 Activităţi de muncă şi producţie
 Joaca şi activităţile din timpul liber
3. Dezvoltarea, desfăşurarea şi menţinerea performanţei ocupaţionale este influenţată
de:
- elemente intrapersonale: - aspecte temporare;
- factori genetici, morfofiziologici şi patologici.
- elemente extrapersonale:-mediul fizic;
- obiecte, unelte;
- elemente sociale, culturale şi familiare.
4. Menţinerea unui echilibru între activităţile ocupaţionale este esenţială pentru menţinerea
stării de sănătate.
5. dezvoltarea unei performanţe ocupaţionale adecvate este dependentă de dezvoltarea
neuropsihică şi de funcţiile integrative: senzoriale, motorii, cognitive, psihosociale
6. Diverse boli sau traumatisme care afectează oricare din componetele performanţei
ocupaţionale determină eşecul integrării subsistemelor componente, determinând
incapacitatea ocupaţional al individului.
7. Rolul terapistului ocupaţional este de a optimiza performanţe ocupaţionale, astfel încât
pacientul să-şi poată îndeplinii rolul său ocupaţional.
8. terapistul ocupaţional se va ocupa de remedierea şi compensarea diferențelor apărute
la nivelul componentelor performanţei ocupaţionale.
9. Cel mai important instrument cu care operează terapia ocupaţională sunt activităţile
practice.
10. Terapeutul ocupaţional se va preocupa să pregătească bolnavul pentru executarea
activităţilor practice. In acest scop poate folosi ,etode ajutătoare şi complementare:
- exerciţii terapeutice;
- tehnici de facilitare neuromusculară. proprioceptivă (T+NP);
- agenţi fizici;
- stimulare senzorială;
- orteze (atele);
- asistare prin instalaţi, dispozitive.
11. Folosirea exclusivă a metodelor preliminare şi complementare în afara contextului de
activitate ocupaţională, nu se consideră terapie ocupaţională.
Terapeutul ocupaţional trebuie să-l ajute pe bolnav să devină independent, cât se
poate, în afara activităţilor ocupaţionale, încă de la debutul bolii. In multe situaţii de disfuncţii
intervine încă din perioada operatorie şi postoperatorie
Terapeutul ocupațional este persoana care indică şi efectuează terapia ocupaţională
trebuind să ofere următoarele servicii:
1. Evaluarea capacităţii funcţionale a subiectului, a restantului funcţional.
2. Evaluarea mediului de viaţă, acasă şi la locul de muncă.
3. Programe de asistenţă terapeutică/recuperare atât cu metode specifice, cât şi
ajutătoare.
4. Recomandarea şi antrenarea pacienţilor în utilizarea unor echipamente adaptative
care înlocuiesc sau ajută funcţiile pierdute.
5. Instruirea familiei şi îngrijitorilor asupra modului de ajutor pe care trebuie să-l dea
pacientului.
6. sprijinul şi asistarea efectelor emoţionale, sociale, cognitive cauzale de boli şi
traumatisme.
7. Cunoştinţele asupra creşterii şi dezvoltării copilului şi a perturbărilor tardive determinate de
abaterile de la dezvoltarea normală.