APIEB

ȘCOALA SANITARĂ POSTLICEALĂ

ANITY

AMG I
MODULUL 7.4

Sociologie generală
Politici sociale de sănătate

prof. Adina Albu

www.sanity.ro
• Politicile sociale sunt politici comunitare ce au ca principala sarcina relansarea
strategiilor sociale si imbunatatirea nivelului de trai a populatiei dintr-o
comunitate
• Asigurarile sociale de sanatate sunt obligatorii, ele protejeaza practic toata
populatia tarii si anume atât salariatii, cât si pensionarii, somerii, dar si
persoanele care nu sunt salariate, dar au obligatia sa îsi asigure sanatatea
potrivit prevederilor legii nr. 145/1997.
• Datorita faptului ca asigurarile sociale de sanatate functioneaza în regim
obligatoriu, consecinta imediata este aceea ca plata contributiei de asigurari
sociale de sanatate este obligatorie, atât pentru persoanele fizice, cât si
pentru cele juridice, în cuantumurile si la termenele prevazute.
• În afara asigurarilor sociale de sanatate care functioneaza în regim obligatoriu,
pot functiona si alte forme de asigurari de sanatate care acopera riscuri
individuale, în diferite situatii speciale. De asemenea, se pot organiza si societati
private de asigurari de sanatate. Aceste asigurari nu sunt obligatorii. Este de
mentionat ca reforma sistemului sanitar din tara noastra cuprinde majoritatea
componentelor acestuia, iar asigurarile sociale de sanatate obligatorii, adecvate
economiei de piata si practicilor din Uniunea Europeana, joaca un rol deosebit.
• Principiile asigurarilor sociale de sanatate . Sunt formulate în articolele din legea nr. 145/1997.
• asigurarile sociale de sanatate functioneaza pe principiul solidaritatii si subsidiaritatii în colectarea
si utilizarea fondurilor. Potrivit principiului solidaritatii sociale, toti cetatenii, indiferent de veniturile de
care dispun au dreptul la o protectie adecvata. Principiul solidaritatii în baza caruia functioneaza
asigurarile sociale de sanatate din tara noastra îsi are sorgintea în sistemul larg raspândit în lume si
anume în asigurarile sociale prin transferuri în flux, numite si redistributive. Acestea s-au organizat prin
analogie cu sistemul general de impozite: platesti pe masura ce câstigi (pay as you earn -
PAYE). Asigurarile redistributive se bazeaza pe solidaritatea între generatii, dar si între persoanele din
cadrul aceleiasi generatii. În mod concret, generatia activa sustine prin contributii prestatiile
beneficiarilor actuali, urmând ca si ea, la rândul ei, sa fie sustinuta de generatia activa viitoare (ce îi
succede). Prezinta avantajul ca este deosebit de flexibila, se adapteaza usor la nevoile care apar.
Principalul dezavantaj al acestui sistem apare în cazul dezechilibrelor dintre generatii, când un numar
mai restrâns de activi trebuie sa sustina un numar sporit de populatie inactiva.
• principiul alegerii libere de catre asigurati a medicului, a unitatii sanitare si a casei de asigurari
de sanatate. Asiguratii au dreptul sa-si aleaga medicul de familie care sa le acorde serviciile medicale
primare. Se doreste sa se realizeze îmbunatatiri în calitatea îngrijirilor medicale, activitate ce consta în
libera alegere a practicianului sau stabilimentului. Pentru cazurile urgente care necesita asistenta
medicala de urgenta se acorda îngrijiri în dispensare, policlinici sau spitale la prezentarea la camera de
garda. Asistenta medicala de urgenta nu este conditionata de calitatea de asigurat.
• asiguratii si membrii lor de familie au dreptul la servicii medicale în mod nediscriminatoriu.
Potrivit acestui principiu asiguratii si membrii lor de familie au dreptul la servicii medicale, fara a se tine
cont de criterii politice, etnice, confesionale, de vârsta, sex si de stare materiala.
• Modele de sisteme de îngrijire de sanatate
Organizarea asigurarilor sociale de sanatate se realizeaza , de catre casele de asigurari
de sanatate, care sunt institutii publice autonome, nelucrative si care desfasoara activitati
în domeniul asigurarii sanatatii.
• În afara acestor institutii, importante atributii revin si altor organe. Statul defineste politica
generala în materie de asigurari de sanatate, legifereaza si exercita o supraveghere de
ansamblu. În acest cadru, casele de asigurari de sanatate au o mare autonomie.
• In cadru oricarui stat, sanatatea reprezinta valoare fundamentala atat pentru individ cat si
pentru societatea din care face parte. Ea constituie premisa principala a indeplinirii rolurilor
sociale de catre indivizi si o resursa importanta a dezvoltarii vietii sociale in ansamblul ei.
Boala provoaca totodata consecinte disfunctionale in activitatea grupurilor si structurilor in
care sunt integrati indivizii. Orice societate tinde sa-si valorifice sanatatea ca resursa
functionala si sa-si elaboreze un program, un sistem de protectie impotriva bolii, organizat
in asa fel incat sa asigure depasirea, ingrijirea si restabilirea celor afectati.
• Sistemele de sanatatea au aparut sub umbrela mai larga a programelor de protectie
sociala, programe elaborate incepand cu a doua jumatate al secolului al XIX-lea in tarile
industrializate, sub presiunea miscarilor sociale, muncitoresti, a diferitelor grupari politice, a
grupurilor de presiune. Din perfectionarea si dezvoltarea acestor programe s-a ajuns la
definirea conceptului de securitate sociala. Cest concept a fost utilizat pentru prima data
in legislatia S.U.A., in Legea Securitatii Sociale(1935) si initia programe de prevenire a
riscului numai pentru batranete, moarte, handicap si somaj.
• Securitatea sociala = protectia pe care o asigura societatea pentru membrii sai printr-o
serie de masuri publice, impotriva problemelor sociale cauzate de pierderea sau
reducerea substantiala a veniturilor, datorita imbolnavirii, invaliditatii, batranetii si mortii.
Presupune, de asemenea, si asigurarea ingrijirilor medicale si asigurarea alocatiilor pentru
familiilor cu copii. Sintetizand aceste definitii, securitatea sociala reprezinta expresia
solidaritatii financiare dintre indivizii unei societati.

Organizatia Internationala Muncii ( O.I.M.) a adoptat acest concept in 1952 stabilindu-i

urmatoarele componente:
– asigurarile sociale;
• – asistenta sociala.
• Asigurarile sociale functioneaza prin impozite si cotizatii sociale,
iar asistenta sociala are ca principala sarcina ajutorarea minoritatilor lipsite de resurse in
numele solidaritatii umane facandu-se apel la responsabilitatea colectiva pentru a nu
admite excluderea unor categorii sociale.
Proiectarea, aplicarea si evaluarea acestor sisteme de protectie sociala depind de
traditiile istorice, de optiuni ideologice, de conceptii privind dezvoltarea economica, dar si
de distributia raporturilor de putere si a relatiilor dintre diferite categorii sociale.
• Sisteme de asigurari de sanatate
În Europa opereaza trei modele de sisteme de îngrijire de
sanatate si anume:
•modelul serviciului national de sanatate - tip Beveridge;
• modelul sistemului de asigurari sociale de sanatate - tip
Bismarck;
• modelul sistemului centralizat de stat - tip Semasko.

La acestea ar mai putea fi adaugat modelul care functioneaza în

S.U.A. si care este în mod practic bazat pe asigurari private.
Fiecare dintre aceste sisteme are avantajele si dezavantajele sale.
• Sistemul tip Bismarck opereaza în Austria, Belgia, Franta, Olanda si Germania, sistem ce a
constituit sursa de inspiratie în elaborarea sistemului actual de asigurari sociale din tara
noastra.
• Sistemul de asigurari sociale de sanatate este finantat prin contributia în general
obligatorie a salariatilor si patronilor, în functie de venit sau/si prin taxe generale.
Sumele rezultate din constituirea fondurilor pentru finantarea asigurarilor de sanatate sunt
dirijate spre organisme sau agenti care asigura gestiunea lor si care contracteaza cu spitalele
si medicii de familie ori medicii de medicina generala serviciile ce urmeaza a fi oferite
asiguratilor. Contractele cu pacientii au la baza taxa pe servicii/prestatie, iar cu spitalele
se bazeaza pe bugete adesea globale. În cadrul acestui sistem, performantele medicale
sunt relativ înalte, dar cheltuielile pe care le implica sunt cele mai mari din Europa, pentru ca
si costurile administrarii sale sunt mari.
Schimbarile în sistemul de sanatate au capatat o amploare fara precedent la sfârsitul anilor
'80 si începutul deceniului actual. Schimbarile urmaresc eliminarea sau reducerea
disfunctiilor aparute.
Nemultumirile care au generat procesul de reformare a sistemelor îngrijirilor de
sanatate (SIS) au fost prezente atât în masa contribuabililor si a utilizatorilor, a medicilor si
institutiilor sanitare (a furnizorilor de îngrijiri), cât si a autoritatilor politice si administrative.
Insatisfactiile vizau cresterea cheltuielilor pentru sanatate într-un ritm greu de suportat, fara
ameliorarea substantiala a starii de sanatate, insuficienta acoperire a populatiei cu servicii,
absenta unor mecanisme eficiente de asigurare a calitatii, volumul exagerat de munca zilnica,
insuficienta elementelor de stimulare, ineficienta manageriala etc.
• Avantaje:
- transparenta mai mare a contributiilor si beneficiilor sistemului pentru
cetateni;
- gradul inalt de acoperire a populatiei cu servicii medicale;
- finantarea sistemului medical este legata de nivelul veniturilor;
- izolarea finantarilor de schimbarile politice.

Dezavantaje:
- reducerea bazei de contribuabili in perioada de recesiune economica;
- finantarea este puternic legata de gradul de ocupare al fortei de
munca;
- costuri mari pentru agentii economici.
• Sistemul de asigurari de sanatate de tip Beveridge apare dupa al doilea razboi mondial si
a fost fondat de William Beveridge in Anglia. Considera ca orice sistem de asigurari
sociale trebuie sa se bazeze pe 3 elemente:
1.- alocatii pentru copii;
2.- serviciu national de sanatate;
3.- asigurarea de catre guvern a fortei de munca si prevenirea somajului in masa.
Sistemul national de sanatate bazat pe finantarea centrala- Beveridge – este aplicat in
tari ca Anglia, Suedia, Danemarca, Norvegia, Grecia, etc. Fondurile necesare sanatatii
sunt colecate prin intermediul fiscal existent in fiecare tara. Sumele alocate asistentei
medicale sunt stabilite de Parlament. Plata medicilor, in sistem Beveridge, are la baza fie
capitatia (plata in functie de numarul de pacienti inscrisi pe lista), fie salariul pentru
medicul de spital.
• Avantaje:
- echitatea in finantare;
- acoperirea larga cu servicii medicale;
- posibilitatea controlului asupra cheltuielilor medicale totale.
• Dezavantaje:
- lipsa participarii individului la deciziile de finantare;
- lipsa transparentei in finantarea unor costuri pentru servicii medicale aditionale;
- posibilitatea fectarii finantarii sistemului medical de deciziile politice.
• Modelul sistemului de sanatate de tip Semasko se bazeaza pe
centralizarea resurselor banesti de catre Ministerul Sanatatii.
Acest sistem functioneaza in tari ca Rusia si Slovacia si a fost foarte
eficient pe timpul razboaielor deorece permitea o mai buna
supraveghere a fondurilor alocate sanatatii de catre stat.
• Sistemul de tip Semasko este prin excelenta un sistem sanitar
socialist bazat pe planificarea centralizata birocratic si pe accesul la
ingrijire al tuturor cetatenilor .
• Nu exista in nici o tara sisteme „pure” , cu un singur mecanism de finantare , ci
un model predominant alaturi de care pot fi intalnite in proportii diferite toate
celelalte.
• Toate sistemele medicale din lume se confrunta cu o serie de probleme:
- gresita alocare a resurselor financiare;
- inechitatea accesului la serviciile medicale;
- ineficienta cheltuirii fondurilor destinate sanatatii;
- cresterea exploziva a costurior asistentei medicale.
• Principalele criterii in functie de care pot fi evaluate diferitele sisteme de sanatate
sunt:
- echitatea in finantare;
- gama serviciilor pe care le acopera;
- gradul de acoperire al populatiei;
- eficienta;
- transparenta;
- libertatea de alegere;
- accesibilitatea;
- stabilirea formei de finantare.
• Sistemul asigurarilor private de sanatate este preponderent in S.U.A., Thailanda, Africa de Sud,
Filipine, Nepal si a constituit exceptia in tarile occidentale europene.
Organizarea politica a S.U.A. consideră ca sistemul particular si mecanismele pietei pot functiona mai
bine, cu cheltuieli mai mici si beneficii mai mari, fara presiune birocratica.
Ingrijirea medicala este un bun de consum pe care indivizii il cumpara daca au posibilitati financiare,
iar societatea nu datoreaza nimanui ingrijire medicala.
Politicile sociale din S.U.A. sunt un amestec de voluntarism si liberalism. Voluntarismul
presupune responsabilitatea familiala si a propriei persoane pentru bunastare, iar liberalismul
promoveaza unele politici sociale centrate pe intampinarea unor nevoi, mai ales, cele ale saracilor.
Programele destinate saracilor sunt percepute negativ. Protectia sociala ar crea o mentalitate de
„asistat”, lenes si dependent social. Inainte de cel de-al doilea razboi mondial, ingrijirile spitaliere
in S.U.A. erau oferite exclusiv contracost. In perioada postbelica a fost intemeiat sistemul
asigurarilor particulare - Blue Cross si Blue Shield care constau in contracte incheiate intre institutele de
asigurari si patronii intreprinderilor. Persoanele cu venituri reduse sau cele care nu faceau parte din
campul muncii nu beneficiau de acest sistem.
Singurele programe de anvergura sunt cele create de administratia Kennedy si Johnson in anii 1960
prin care au luat fiinta 2 sisteme nationale de asigurare medicala:
– Medicaid-1965 - destinat persoanelor cu venituri reduse;
• - Medicare-1965- program national de asigurari de baza a spitalizarii pentru persoane de peste 65 de
ani .