1

Clasificarea si nomenclatura enzimelor dupa reactiile pe care le catalizeaza

1. Principii generale

1. Denumirile enzimelor care provin din numele reactiilor pe care le catalizeaza se pot folosi
doar pentru enzime individuale, nu si pentru sisteme care contin mai mult de o enzima.

2. Enzimele sunt clasificate si denumite in principal in functie de reactia pe care o catalizeaza.

3. Enzimele se impart in mai multe grupe pe baza tipului de reactie pe care o catalizeaza care,
impreuna cu numele substratului (substraturilor) reprezinta baza pentru denumirea enzimelor
individuale, cat si baza pentru clasificare si numerele de cod.

2. Clasificarea enzimelor si generarea numerelor de cod

Numerele de cod ale enzimelor, stabilite in prima comisie de enzime, in 1961, au

prefixul EC urmat de patru elemente care sunt separate prin puncte, cu urmatoarele
semnificatii:

- primul numar arata careia dintre cele sase clase principale de enzime ii apartine respectiva
enzima;

- al doilea numar indica subclasa careia ii apartine;

- al treilea numar indica sub-subclasa;

- al patrulea numar indica numarul de serie al enzimei in sub-subclasa careia ii apartine.

Principalele clase si subclase sunt:

Clasa 1. Oxidoreductaze

Din aceasta clasa fac parte toate enzimele care catalizeaza reactiile de oxido-reducere.
Substratul care se oxideaza este privit ca donor de hidrogen. Denumirea sistematica se
bazeaza pe schema donor:acceptor oxidoreductaza. Denumirea comuna este de
dehidrogenaza, de cate ori este posibil. O denumire alternativa este cea de reductaza.
Denumirea de oxidaza se foloseste doar atunci cand molecula de oxigen este acceptorul.
Al doilea numar care urmeaza dupa 1 in codul oxidoreductazelor este 11, 13, 14 sau
15, care indica grupa din donorul de hidrogen (sau de electron) care sufera oxidarea: 1
inseamna grupare –CHOH-, 2 inseamna –CHO, –CO-COOH sau monoxidul de carbon etc.
A treia cifra, cu exceptia subclaselor EC 1.11, EC 1.13, EC 1.14 si EC 1.15, indica
tipul de acceptor implicat: 1 - NAD(P)+, 2- citocrom, 3 – oxigen molecular, 4 – disulfura, 5 –
chinona etc.
 2

Clasa 2. Transferaze

Transferazele sunt enzimele care transfera o grupare, de ex. o grupare metil sau
glicozil, de la un compus (in general considerat ca fiind donor) la alt compus (in general
considerat acceptor). Denumirea sistematica se face conform schemei donor:aceptor
gruptransferaza. Denumirile comune sunt de tipul aceptor gruptransferaza sau donor
gruptransferaza. In multe cazuri donorul este un cofactor (coenzima) care contine gruparea ce
va fi transferata.
Al doilea numar in codul transferazelor indica gruparea transferata: o grupare cu un
atom de carbon in EC 2.1, o grupare aldehida sau cetona in EC 2.2, o grupare acil in EC 2.3
etc.
A treia cifra da informatii suplimentare in legatura cu gruparea transferata; de exemplu
subclasa EC 2.1 se imparte in metiltransferaze (EC 2.1.1), hidroximetil- si formiltransferaza
(EC 2.1.2) etc.

Clasa 3. Hidrolaze

Din categoria hidrolazelor fac parte enzimele care catalizeaza ruperea hidrolitica a
legaturilor C-O, C-N, C-C etc., inclusiv gruparile anhidrida fosforica. Desi denumirea
sistematica le include in categoria hidrolazelor, denumirea uzuala in multe cazuri se formeaza
pornind de la numele substratului la care se adauga sufixul –aza, intelegandu-se ca numele
substratului + sufixul –aza semnifica o enzima hidrolitica.
A doua cifra din numarul de cod indica natura legaturii hidrolizate: EC 3.1 sunt
esterazele, EC 3.2 sunt glicolazele etc.
A treia cifra specifica natura substratului, de exemplu din categoria esterazelor fac
parte carboxilic ester hidrolaza (EC 3.1.1), tiolester hidrolaza (EC 3.1.2), fosforic monoester
hidrolaza (EC 3.1.3) etc.

Clasa 4. Liaze

Liazele sunt ezime care rup legaturile C-C, C-O, C-N si alte legaturi, prin eliminare,
cu formare de legaturi duble sau de cicluri, sau in sens invers adaugand grupari functionale la
dublele legaturi. Denumirea sistematica se face dupa modelul substrat grup-liaza. Cratima
este o parte importanta a denumirii si nu trebuie omisa, de ex. „hidro-liaza” nu este
„hidrolaza”. In denumirea uzuala, se folosesc formulari ca decarboxilaza, aldolaza,
dehidrataza. Atunci cand reactia inversa este mult mai importanta, sau singura demonstrata,
sintaza (nu sintetaza) se poate folosi in denumire.
A doua cifra a codului indica legatura rupta: EC 4.1 semnifica liazele carbon – carbon,
EC 4.2 liazele carbon – oxigen etc.
A treia cifra da informatii suplimentare in legatura cu gruparea eliminata, de ex. CO2
in EC 4.1.1, H2O in EC 4.2.1.

Clasa 5. Izomeraze

Izomerazele catalizeaza transformarile geometrice sau structurale care au loc in

interiorul moleculelor. In functie de tipul de izomerie, ele se pot denumi racemaze, epimeraze,
cis-trans-izomeraze, izomeraze, tautomeraze, mutaze sau cicloizomeraze.
Subclasele se formeaza tinand cont de tipul de izomerie iar sub-subclasele de tipurile
de substraturi.
 3

Clasa 6. Ligaze

Ligazele sunt enzime care catalizeaza unirea a doua molecule cuplata cu hidroliza unei
legaturi difosfat in ATP sau un trifosfat similar. Denumirile sistematice se formeaza in
sistemul X:Y ligaza (cu formare de ADP). Un timp s-a folosit denumirea de sintetaza, dar a
condus la confuzii cu sintaza si de acea in 1983 s-a decis renuntarea la denumirea de sintetaza
si inlocuirea ei cu cea de X:Y ligaza pentru denumirle comune. Pentru cateva tipuri de reactii
complexe se mai foloseste inca denumirea de sintetaza.
A doua cifra din cod indica legatura care se formeaza: EC 6.1 pentru legaturi C-O
(enzime care acileaza tARN), EC 6.2 pentru legaturi C-S etc.
Sub-subclasele se folosesc numai in cazul C-N ligazelor.

Din cand in cand, unele enzime sunt scoase din lista iar altele sunt renumerotate.
Vechile numere nu sunt alocate noilor enzime, locurile ramanand vacante.